Prescripţia executării silite, inadmisibilitatea cererii de contestare a nulităţii clauzelor abuzive

Sentinţă civilă 2220 din 17.12.2013


Sentinţa civilă nr. 2220/17.12.2013

Contestaţie la executare

Prescripţia executării silite, inadmisibilitatea cererii de contestare a nulităţii clauzelor abuzive.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 4.10.2013, contestatorii  - şi - , ambii domiciliaţi în - , au  formulat  , în contradictoriu  cu intimata - cu sediul în -, contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite împotriva executării silite şi a tuturor actelor/formelor  de executare ce fac obiectul dosarului  execuţional nr. - al Biroului Executorului Judecătoresc - , solicitând , pe cale de excepţie, să se constate prescripţia dreptului material  de a solicita executarea silită  a titlului executoriu constând în Contractul de Leasing Financiar nr. - şi Contractul de Garanţie Independentă din 7.05.2008, cu consecinţa încetării executării însăşi şi a anulării tuturor actelor de executare faţă de împrejurarea că titlul executoriu atacat şi-a pierdut puterea executorie.

Pe fond, solicită : -  să  se  constate că paragrafele 4.1 si 4.2 din Anexa D la Contractul de Leasing Financiar - Condiţii Contractuale Generale ( CCG.) sunt clauze abuzive şi  pe cale de consecinţă , să  fie declarate  nule absolut, cu consecinţa anulării actelor/formelor de executare atacate

- să  se declare  nul absolut şi paragraful 8 din înscrisul

intitulat”Garanţie independentă" datat Bucureşti 7.05.2008

-să  se anuleze  toate formele şi actele de executare întocmite în

Dosar execuţional -  apreciind că debitul nu există, faţă de motivele invocate mai jos .

Cu cheltuieli de judecată.

În drept,  au  fost  invocate  prevederile  art. 705,706, 711, 718 alin.(i) N.C.P.C.;art. 15 din O.G. nr. 51/1997, art. 4 din L. nr. 93/2000 şi  art. 3 si  7 din D.L.nr.167/1958.

În motivarea contestaţiei,se menţionează  că între contestatori  şi intimată s-a  încheiat contractul de leasing financiar nr. -  , ce a fost reziliat pe cale amiabilă, la solicitarea contestatorilor ,  în data de 31.05.2010 , conform fişei de executare din 7.08.2013, iar în cursul lunii mai 2010 aceştia din urmă şi-au  achitat toate obligaţiile financiare care le reveneau ,în cuantum de 1396,29 lei ,  predând totodată  intimatei şi vehiculul care făcea obiectul contractului de leasing.

Susţin contestatorii că la data rezilierii contractului toate ratele au devenit exigibile şi astfel  intimata putea începe executarea silită împotriva lor. În prezent termenul de 3 ani este depăşit şi astfel intervine prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Ulterior rezilierii contractului şi în condiţiile în care în luna mai 2010 vehiculul a fost valorificat de către intimată , aceasta le-a notificat contestatorilor în cursul lunii august 2013 obligaţiile prevăzute de art. 4.2 din  Condiţiile Contractuale Generale (Anexa D ), punându-le în vedere să achite  suma de 46.390,65 lei , fără ca în prealabil să factureze suma respectivă , în condiţiile art. 137 al.3 lit. b din Codul Fiscal, şi să le remită  factura cu suma restantă .

Contestatorii  contestă suma supusă executării , apreciind ca nelegale şi abuzive clauzele contractuale în temeiul cărora a fost stabilită creanţa ( art.  4.1 si 4.2 din Anexa D la Contractul de Leasing Financiar - Condiţii Contractuale şi paragraful 8 din înscrisul intitulat " Garanţie independentă" datat Bucureşti 7.05.2008 ) învederând următoarele :

Prevederea din Contractul de leasing privind plata daunelor interese în cuantum egal cu suma dintre ratele de leasing rămase şi valoarea reziduală, are natura unei clauze penale, fiind determinată întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor ce vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale.

Potrivit dispoziţiilor art. 1066 Cod civil clauza penală fiind un contract ,trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii .

La semnarea contractului de leasing au avut posibilitatea de a negocia cu finanţatorul ( intimata)  numai în privinţa obiectului leasingului, a duratei contractului şi a plăţilor ce urmau a fi efectuate, iar nu şi cu privire la condiţiile gene¬rale de leasing,  la care  au aderat fără a le putea negocia în mod direct cu acesta,  aspect reieşit din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care le-au fost numai aduse la cunoştinţă, fără a exista o posibilitate reală pentru ei de a le negocia, situaţie valabilă şi în ceea ce priveşte actul intitulat ,, Garanţie Independentă - datat Bucureşti 7.05.2008” care le-a fost  trimis prin poştă, în vederea semnării  ,nici acesta neputând fi  aşadar negociat.

Invocând dispoziţiile art.15 din O.G. nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing , astfel cum a fost modificat prin Legea nr.287/2006 -  prin care se prevede că , în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul ,iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului -  susţin contestatorii , că  întrucât nu există o obligaţie a utilizatorului,decurgând din lege,  de a plăti pe lângă sumele mai sus precizate şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală ( dacă această există ),  plata acestora în continuare, după reziliere, reprezintă  în fapt o sarcină evident excesivă impusă lor ,ca utilizatori , prin aceasta ajungându-se  la situaţia în care ar fi mai profitabil pentru finanţator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece astfel s-ar obţine pe lângă bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduală.

Pe de altă parte, arată contestatorii ,  prejudiciul suferit de finanţator ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către utilizator nu ar rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor interese menţionate,  finanţatorului  fiindu-i restituit bunul contractat si obţinând toate sumele datorate până la data restituirii bunului, inclusiv penalităţile aferente.

Faţă de toate aceste aspecte , solicită contestatorii instanţei să califice aceste prevederi contractuale ca şi clauze abuzive, interzise de prevederile art. 4 alin.(l şi 2 ) din Legea nr. 193/2000, întrucât obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, şi să constate că atât titlul executoriu în baza căruia a fost începută executarea silită cât şi executarea însăşi sunt lovite de nulitate, debitul neexistând.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite , se arată  că aceasta este întemeiată faţă de împrejurarea că instanţa a autorizat executarea acestei creanţe "prin toate modalităţile legale " respectiv prin poprirea veniturilor, executarea silită mobiliară şi imobiliară, iar veniturile familiei contestatorilor sunt modeste , aceştia având şi alte obligaţii financiare , o urmărire chiar şi parţială a acestora  punându-i în dificultate financiară, dar şi pentru faptul că se ridică semne de întrebare cu privire legalitatea sumei urmărite.

Intimata a formulat  întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că în condiţiile în care contestatorii nu au înţeles să-şi respecte obligaţiile contractuale , respectiv de a achita facturile emise de finanţator, potrivit art. 4.1 din condiţiile contractuale generale, s-a procedat la rezilierea contractului de leasing , cu emiterea notificării de reziliere nr. 20062/1.06.2010 prin care s-a solicitat restituirea bunurilor proprietatea utilizatorului şi totodată achitarea  cu titlu de daune interese a ratelor de leasing viitoare, ca şi cum contractul ar fi în vigoare, conform clauzei penale prevăzute de art. 402 din Anexa D, CCG.

Mai învederează aceasta, că trebuie avute în vedere dispoziţiile legale generale care reglementează libertatea contractuală şi care impun respectarea prevederilor  art. 969 C.civ, faptul că daunele interese solicitate contestatorilor nu presupun  îmbogăţirea  fără just temei a finanţatorului  având în vedere că obiectul leasingului nu oferă  certamente garanţia valorificării  , iar cu privire la clauza cuprinsă în  art. 4.2 din Anexa D la Contractul de Leasing Financiar - Condiţii Contractuale arată că aceasta nu poate fi calificată drept clauză abuzivă , în condiţiile în care  nu se regăseşte în lista privind clauzele considerate ca fiind abuzive ,  contractul de leasing a fost încheiat exclusiv la cererea contestatorilor  şi în condiţiile impuse de aceştia sub aspectul sumei finanţate, a  bunului , perioadei şi a ratelor de leasing , iar clauza penală îşi găseşte aplicabilitatea doar în situaţia în care utilizatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită , o consideră neîntemeiată , arătând ,pe de-o parte,  că întinderea creanţei ce o avea de recuperat de la contestatori nu putea fi cunoscută decât în momentul înstrăinării bunului , respectiv data de 19.05.2011, iar,  pe de altă parte,  că în conformitate cu clauzele contractuale creditul a fost acordat pe un  termen de 72 luni, ultima rată fiind scadentă în luna mai 2014, astfel că termenul de prescripţie se calculează de la această dată .

Susţine în consecinţă intimata că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă potrivit prevederilor contractuale.

În cuprinsul întâmpinării s-a invocat şi excepţia de necompetenţă materială a instanţei, arătându-se că în conformitate cu prev. art. 12 din L. nr. 193/2000, începând cu data de 1.10.2013, constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale este dată în competenţa tribunalului şi nu a judecătoriei. 

Prin răspuns la întâmpinare , contestatorii solicită respingerea excepţiei, învederând faptul că art. 12 din L. nr. 193/2000, aşa cum a fost modificat de art. 38 pct. 1, titlul IV din L. nr. 76/2012 ,se referă strict la ,, contractele în curs de executare”, nu şi la cele finalizate,reziliate, desfiinţate, şi nici la faza de executare silită , situaţia faţă de care consideră  că în speţă sunt incidente disp. art 712 NCPC.

Analizând actele de executare silită şi probele administrate în cauză, raportat la motivele contestaţiei la executare, apreciază că acţiunea este neîntemeiată , urmând a i respinsă pentru următoarele considerente:

La data de 7.05.2008,  contestatorul -, în calitate de utilizator, a încheiat cu intimata contractul de leasing financiar  nr. -,  prin care s-a acordat acestuia finanţarea pentru achiziţionarea în sistem de leasing financiar a autovehiculului marca DODGE AVENGER – contractul fiind semnat de contestatoarea - în calitate de garant -  contestatorul obligându-se a achita în  72 rate lunare facturile emise de intimată, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o şi astfel, în temeiul art. 4 pct. 4.1 din contract,  intimata a reziliat contractul şi a emis notificarea de reziliere nr. 20062/1.06.2010 prin care solicita restituirea bunului proprietatea sa.

Bunul a fost predat intimatei .

Conform clauzei penale prevăzute la art. 4.2 din Anexa CCG  urmare a rezilierii contractului contestatorul - era obligat să achite cu titlu de daune interese ratele viitoare de leasing ca şi cu contractul ar fi în vigoare.

Totalul ratelor era de 72 astfel că ultima rată figura a fi achitată în luna mai 2014 astfel că termenul de prescripţie de 3 ani nu operează în cauză, iar solicitarea contestatorilor de a se constata prescripţia executării silite va fi respinsă ca neîntemeiată.

La data de 4.09.2013 intimata a formulat cerere de executare silită în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei de plată a sumei totale  de 46.390,65 lei , prevalându-se de prev. art. 4.2 din Condiţiile generale aferente contractului de leasing financiar, care stabilesc în sarcina utilizatorului în cazul desfiinţării convenţiei plata de daune interese,  reprezentând diferenţa dintre ratele rămase de achitat şi valoarea de înstrăinare a bunului şi dobânzi .

Prin urmare a fost deschis dosarul execuţional nr. - de către B.E.J.  - şi a fost trimisă somaţia din 25.09.2013,  prin care li s-a pus în vedere contestatorilor să achite suma mai sus menţionată , plus cheltuieli de executare.

Potrivit art. 712 al.2 NCPC , în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească , se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Sub acest aspect se reţine că cererea contestatorilor vizează executarea unui titlu executoriu care nu este o hotărâre judecătorească , fiind în prezenţa unui contract de leasing .

Aşadar, în conformitate cu aceste prevederi legale, pe calea contestaţiei la executare partea poate invoca şi apărări de fond împotriva titlurilor executorii , însă doar în situaţia în care nu are la îndemână o altă acţiune pentru valorificarea acestora.

Prin urmare, în această situaţie , contestaţia la executare are un caracter subsidiar, respectiv  ori de câte ori partea are la îndemână o acţiune prin care există posibilitatea punerii în discuţie a valabilităţii titlului executoriu ,  este obligată să folosească această cale.

Prin cererea de faţă s-a solicitat să se constate că unele dintre clauzele contractului de leasing financiar încheiat de părţi , respectiv art.  4.1 si 4.2 din Anexa D la Contractul de Leasing Financiar - Condiţii Contractuale şi paragraful 8 din înscrisul intitulat " Garanţie independentă" din 7.05.2008 au caracterul unor clauze abuzive , solicitându-se constatarea nulităţii absolute a acestora.

Dar, formularea contestaţiei la executare nu constituie singurul mijloc prin care contestatorii aveau  posibilitatea să invoce aceste apărări, aceştia având posibilitatea să sesizeze organele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cu privire la utilizarea unui contract ce conţine clauze abuzive , respectiv să introducă o acţiune de drept comun privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor apreciate ca fiind nelegale , în conformitate cu prev. art. 9 şi 14 din L. nr. 193/2000, instanţa competentă să soluţioneze acest gen de cauze , cu începere din 1.10.2013 – deci anterior formulării prezentei contestaţii - fiind  tribunalul , potrivit art. 12 din L nr. 193/2000 astfel cum a fost modif. prin L nr. 76/2012 .

În consecinţă, având în vedere că apărările de fond invocate de contestatori împotriva titlului executoriu pot fi formulate doar în procedura  mai sus prevăzută , dată în competenţa tribunalului, instanţa va respinge cererea de constatare nulitate clauze abuzive , ca inadmisibilă.

Întrucât contestaţia la executare vizează numai apărări de fond împotriva titlului executoriu , care  nu se subscriu cerinţelor art.  712 al.2 NCPC şi reținând că , creanţa deţinută de intimată este una certă , rezultând din contract conform fişei de executare , este lichidă fiind determinată şi determinabilă conform clauzelor contractuale ( cu al căror conţinut contestatorii s-au declarat de acord , conform art. 13 din Condiţii Contractuale Specifice ) şi este exigibilă, astfel că demararea executării silite a contestatorilor se circumscrie dispoziţiilor art. 1085 şi 1086 C.civ., instanţa apreciază că cererea contestatorilor este neîntemeiată şi o va respinge .

Intimata nu  făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, astfel că cererea acesteia urmează  se respinge.