Contestatie la executare

Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2016 sub nr…../207/2016  contestatorul V.G. în contradictoriu cu  CNADNR SA-  D.R.D.P. - Bucureşti şi  B.E.J. C.G. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea formelor de executare întocmite de BEJ C.G. G. în dosarul  execuţional nr. 270/E/2016 şi admiterea contestaţiei.

În motivarea contestaţiei se arată că dreptul de a cere executarea silită al creditorului CNADNR este prescris;

Procesul verbal contravenţional prin care s-a stabilit obligaţia contestatorului de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro este emis în data de 30.03.2011 şi devine titlu executoriu 15 zile mai târziu.

 În data de 20.05.2016, creditorul CNADNR depune o cerere de executare silită împotriva contestatorului.

Între 15.04.2011 şi 20.05.2016 s-a scurs o perioadă de aproape 5 ani. Or, în ceea ce priveşte tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro ce se doreşte a fi executat, termenul de prescripţie este de 3 ani, conform art. 2517 din Codul civil.

Tariful de despăgubire este în prezent abrogat prin Legea 144/2012 pentru modificarea. OG 15/2002 şi nu mai poate fi pus în executare; în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2012, se abroga art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, eliminându-se astfel tariful de despăgubire. De asemenea, art. 15 alin. 2 din Constituţia României, edictează că "Legea dispune numai pentru viilor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. ".

Coroborând aceste texte de lege, observăm că, în prezent, sancţiunea tarifului de despăgubire este inaplicabilă, iar de acest lucru beneficiază subiecţii activi contravenţionali, în temeiul excepţiei de la retroactivitatea legii din Constituţia României.

Susţine contestatorul că valoarea cheltuielilor de executare este disproporţionate faţă de creanţa executată

Prin încheierea de stabilire de cheltuieli, s-a menţionat în mod insidios 12 lei drept onorariu al executorului judecătoresc, restul sumei de 250 de lei fără tva atribuindu-le drept "cheltuieli de executare conform art. 670 alin. 3 pct. 1, 5, 6, 7dmC.Pr.Civ".

Din procesul verbal de cheltuieli elaborat de BEJ C.G. se înţelege că taxele de timbru au fost de două ori reţinute în sarcina contestatorului - prima dată prin menţiunea că cei 250 lei reprezintă, printre altele, cheltuieli de executare conform art. 670 alin. 3 pct. 1 din Codul procedură civilă şi, ulterior, prin menţiunea "20 lei taxe timbru" de la următorul subpunct.

Având în vedere situaţia neclară şi confuză generată de aceste înscrisuri cu caracter contradictoriu, se solicită instanţei de judecată să pună în vedere lui BEJ C.G. să transmită, în mod detaliat, şi să facă dovada fiecărei sume de bani în parte pe care înţelege să o execute de la contestator în cuantumul cheltuielilor de executare silita.

Pentru aceste motive, se solicită admiterea contestaţiei la executare împotriva executării silite demarate de către BEJ C.G. în dosarul execuţional nr. 2707E/2016 şi anularea tuturor actelor / formelor de executare silită împotriva contestatorului.

S-a depus la dosar împuternicire avocaţială,  somaţia  din data de 27.06.2016, înştiinţare privind poprirea, încheierea nr.878 din  01 iunie 2016 dată în dosarul nr.2571/207/2016.

BEJ C.G. a depus dosarul  nr.270/E/2016.

S-a mai depus la dosar chitanţa privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 39,00 lei.

La data de 29.09.2016 contestatorul  a formulat cerere  prin care arată că înţelege să nu se judece în contradictoriu cu BEJ C.G., întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă în cadrul contestaţiei la executare, însă solicită instanţei  să îi pună în vedere să facă dovada cheltuielilor  de executare  în cuantum de 250 de lei, dispuse de acesta drept cheltuieli de executare conf. art.670 alin.3 pct.1, 5, 6, 7 C.p.c.

Apreciază contestatorul că această sumă este vădit disproporţionată în comparaţie cu onorariul de 12 lei stabilit şi solicită ca BEJ C.G. să facă dovada sumelor de 314 lei stabilite în sarcina acestuia drept cheltuieli de executare.

S-a depus la dosar  chitanţa privind achitarea sumei de 15,00 lei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

În baza  procesului verbal de constatare a contravenţiei seria R11, nr.0046710 din 30.03.2011, emis de către C.N.A.D.N.R - Bucureşti, contestatorul V.G.  a fost sancţionat cu amendă contravenţională în suma de 250 lei şi obligată să achite 28 de euro reprezentând tarif de despăgubire, potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, cu modificările şi completările ulterioare pentru fapta de a utiliza infrastructura rutieră fără a deţine rovinietă valabilă.

 Întrucât contestatoarea  contestatorul V.G.  nu a achitat obligaţia de 28 euro stabilite prin procesul verbal s-a adresat BEJ Clemente Gheorghe, în vederea executării silite  formându-se dosarul nr. 270/E/2016.

Prin încheierea nr. 878 din data de 01. iunie 2016 s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite  procesului verbal de contravenţie seria  R11, nr.0046710 emis de C.N.A.D.N.R. pentru suma de 28 euro.

Ulterior prin dovada de înmânare  din data de 28/06/2016, ( f.50) contestatorul a primit copie înştiinţare, titlu executoriu,  somaţie  se plată, încheiere  stabilire cheltuieli de executare, încheiere încuviinţare şi înştiinţare  începere executare.

Susţine contestatorul că dreptul de a cere executarea silită al creditorului CNADNR este prescris şi că tariful de despăgubire este în prezent abrogat prin Legea 144/2012 pentru modificarea. OG 15/2002 şi nu mai poate fi pus în executare

Potrivit art. 706 alin.1 din C.p.civ. dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar alin. 2 stabileşte că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Instanţa apreciază, din formularea textului prev. de art. 706 alin.2 C.p.civ. că dreptul constat prin titlul executoriu nu este afectat  în substanţa sa, dar  creditorul  nu va mai putea  obţine  executarea silită a acestuia  cu concursul forţei coercitive a statului.

Potrivit art. 110 alin3  lit. f. din OG 92/2003 R.( legea aplicabilă la momentul emiterii procesului verbal seria R11, nr.0046710 din 30.03.2011 ),  procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale, constituie titlu de creanţă.

Raportat la aceste depoziţii instanţa apreciază că tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro  stabilit prin procesul verbal  nu constituie titlu de creanţă, fiindu-i aplicabil cu privire la executarea silită termenul de prescripţie de trei ani şi nu de 5 ani prevăzut de OG 92/2003 R  preluat în Noul cod de procedură fiscală  -  Legea 207/2015-art. 110.

Prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate,  iar potrivit art. 707 alin.2 prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

Raportat la data naşterii creanţei respectiv 30/03/2011,  şi coroborat cu dispoziţiile art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, instanţa apreciază că  prescripţiei este supusă dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Astfel dreptul material de a solicita executarea creanţei în sensul obţinerii unui titlu executoriu, se prescria potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. l din Decretul nr. 167/1958,  în termen de 3 ani de zile de la data la care datoria era scadentă, iar intimata nu a făcut dovada suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie.

Prin urmare instanţa constată că termenul de prescripţie a executării silite , de 3 ani, a început să curgă la data 22/04/2013 ( când a rămas definitivă plângerea împotriva procesului verbal în dosarul civil nr.10397/1748/2011,  f - 33) şi s-a epuizat la data de 22/04/2016,  iar executarea a început la data de 19.10.2015, fără ca intimata să facă dovada, potrivit art. 242, C.pciv. a unei cauze de întrerupere sau suspendare a acestuia.

Potrivit art.15, alin. 2 din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Instanţa apreciază că Legea 144/2012 care a abrogat articolul 8, alin 3, din OG 15/2002, este o lege în materie contravenţională care conţine dispoziţii mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv şi contravenţiei săvârşite de debitoare chiar dacă această faptă a fost săvârşită înainte de intrarea în vigoare a legii menţionate, în aceste condiţii, în virtutea principiului constituţional al retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile, instanţa fondului ar fi trebuit să aprecieze că petentul nu mai putea  fi tras la răspundere contravenţională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârşirea contravenţiei respective, obligaţia de a plăti suma de 28 de EURO nemaiavând nici un suport legal în prezent.

Prin Deciziile nr. 385/2013, 112/2014, 385/2014 de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. II din Legea 144/2012, Curtea Constituţională a calificat dispoziţiile din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravenţională mai favorabilă, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepţiei au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecinţele săvârşirii unei contravenţii. Ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale ce instituiau obligaţia achitării tarifului de despăgubire - suplimentar faţă de obligaţia de plată a amenzii pentru utilizarea drumurilor publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziţionat rovinieta - textul de lege criticat conţine, însă, o normă legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravenţional, conformă prevederilor art. 15, alin. 2 din Legea Fundamentală".

Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi", însă această diferenţiere între tarifele contestate în instanţă şi tarifele care nu au fost contestate în instanţă, reprezintă o formă de discriminare.

Potrivit Art. 20, alin. 1 din Constituţia României: Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituţia României prevede expres că dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture - din oficiu sau la cererea părţilor - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale.

Art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede: „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie."

În Decizia nr. 101/28.02.2013 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II, alin. 6 din OG nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile de lege criticate se creează discriminări între persoanele care au săvârşit contravenţii şi se găsesc în aceiaşi situaţie. Diferenţierea de tratament juridic în cadrul aceleiaşi categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin raţiuni obiective şi rezonabile, în cazul de faţă însă, persoane aflate obiectiv în aceiaşi situaţie juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcţie de anumite condiţii subiective şi aleatorii, ceea ce contrazice exigenţele principiului constituţional al egalităţii în drepturi.

Ca atare, instanţa apreciază că art. II din legea 144/2012 care distinge intervenţia anulării obligaţiilor de plată a despăgubirilor în funcţie de contestarea sau necontestarea în instanţă a proceselor verbale până la intrarea în vigoare a  noii legi, introduce un tratament diferit în situaţii comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, acesta nefiind justificat în nici un fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudenţa CEDO menţionată, care constituie izvor de drept, şi având în vedere dispoziţiile art. 20, alin. 2 din Constituţia României, constatând o aplicare discriminatorie a principiului constituţional al retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile, instanţa  apreciază că se impune înlăturarea  de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012 întrucât aceste dispoziţii sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, şi prin Decizia nr. 112/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OUG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Curtea Constituţională a făcut referire la Deciziile nr. 385/2013 şi respectiv Decizia nr. 505/2013 prin care a statuat că, în urma abrogării dispoziţiilor legale care instituiau obligaţia achitării tarifului de despăgubire - suplimentar faţă de obligaţia de plată a amenzii - textul de lege criticat conţine o normă contravenţională mai favorabilă, în concordanţă cu prevederile art. 15 alin 2 din Constituţie

Prin urmare, din motivele expuse, instanţa reţine că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul CNADNR a cererii de executare silită, obligaţia de plată a sumei de 28 de EURO  reprezentând tariful de despăgubire , executarea silită fiind, ca atare, nelegală.

Pe cale de consecinţă  în temeiul art. 712 C.pciv. instanţa va admite contestaţia la executare  şi va anula toate actele de executarea silită, întocmite de BEJ S. D. A. - Craiova, jud. Dolj, în dosarul de executare silită nr. 1020/E/2015.

În temeiul art.453 C.p.civ  va obliga intimata la plata către contestator  a sumei de 54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Postat 26.10.2016

Domenii speta

Spete similare