Pretenţii

Sentinţă civilă 130 din 23.02.2021


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.05.2019, reclamantul, BM în contradictoriu cu pârâtul, CG a solicitat ca prin hootărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune, plus cheltuieli de judecata.

In fapt, arată reclamantul, in ziua de 27 ianuarie 2019, din culpa paratului, CG, a avut loc inundarea apartamentului aflat la parterul imobilului din Bușteni, strada Libertății nr.242, in care acesta are la etaj un apartament, situat chiar deasupra locuinței reclamantului.

Apartamentul inundat a aparținut mamei reclamantului, care a decedat la 15 noiembrie 2018 si este detinut de reclamant, după decesul acesteia.

Despre producerea inundației reclamantul a fost anuntat, in ziua de 27 ianuarie 2019, de către o vecina, JS, care i-a telefonat spunandu-i ca apa curge din apartament, pe sub usa, pe holul casei.

Ca urmare a inundării, apartamentul a suferit daune importante, pe care le estimează la suma de 5.000 lei, fiind afectați pereții, tavanele, parchetul si mobilierul din locuința: servanta, vitrina, pat, șifonier, precum si mocheta din dormitor, carpetele din hol si bucătărie.

Precizează ca, prealabil introducerii acțiunii de fata, l-a notificat pe parat, solicitandu-i sa-i achite, personal sau prin mandat postal, suma de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea daunelor cauzate ca urmare a inundării apartamentului.

Întrucât paratul nu a dat curs notificării, solicită admiterea acţiunii si  obligarea acestuia la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune, plus cheltuielile de judecata, ocazionate de acest proces.

In drept, disp. art.1.357, art. 1.381, art.1.385 alin.l si art.1.522 alin.l din Codul civil.

In dovedirea acțiunii, solicită incuviintarea probelor cu inscrisuri, planșe fotografice, interogatoriul paratului si martori: NM, Bușteni  si BI precum si expertiza tehnica, avand ca obiective stabilirea cauzei si a valorii prejudiciului cauzat prin inundarea apartamentului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.07.2019 pârâtul a fost decăzut din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, întrucât acesta nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de lege.

In cauza s-au administrat urmatoarele probe: proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratului, proba testimoniala cu doi martori si proba cu expertiza de specialitate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Conform contractului de vanzare-cumparare  autentificat de Notariatul de stat Campina sub nr. 1905/1991, autoarea reclamantului  a detinut apartamentul compus din 2 camere si dependinte situat in Busteni str. Libertatii nr. 242, apartament 2, parter.

La data de 15 noiembrie 2018  autoarea reclamantului a decedat, apartamentul fiind  detinut de reclamant, după decesul acesteia.

Din probele administrate in cauza, respectiv depozitiile martorilor, NM şi BI, a rezultat ca in cursul anului 2019 in data de 17 ianuarie a avut loc inundarea apartamentului reclamantului, apa curgand din tavan de la etajul superior. Arata martorii ca deasupra, la etajul 1 locuieste paratul din prezenta cauza. In apartamentul reclamantului apa avea 3-4 cm, covoarele erau ude, peretii si tavanul erau uzi si degradati si pe obiectele de mobilier cursese apa, pe pat, pe sifonier, pe tot mobilierul. De  asemenea, nici lumina nu mai functiona in sufragerie.

Din plansele foto depuse la dosarul cauzei a rezultat aceeasi situatie prezentata de cei doi martori, respectiv inundarea masiva a apartamentului reclamantului.

In cauza s-a efectuat si expertiza in specialitate inginerie sanitara si protectia mediului, RM, care a constatat ca si apartamentului paratului a fost inundat, iar inundatia a fost cauzata de spargerea conductei de alimentare cu apa, intre baia si bucataria apartamentului de la mansarda apartinand, dnei B. Apartamentul de la mansarda a fost nelocuit si in conditiile expunerii la frig s-a spart teava de alimentare cu apa, proprietara apartamentului fiind internata intr-un camin de ingrijire batrani.

Instanta a putut constata personal situatia expusa in expertiza, RM, cu ocazia cercetarii locale efectuate in apartamentul paratului.

Astfel, s-a constatat ca in apartamentul paratului tavanul este afectat de inundatia de la etajul superior, fiind vizibil ca inundatia s-a produs de mai multa vreme, varul de pe pereti si tavan s-a scorojit si a cazut din cauza apei infiltrate. Se poate observa o conducta de apa care coboara din apartamentul de sus, in apartamentul paratului si continua in apartamentul de la parter. Apa s-a scurs pe un perete pana jos, fiind posibil sa se fi scurs si la apartamentul de la parter.

In consecinta, fata de probatoriul administrat in cauza, instanta constata ca paratul nu se face vinovat de inundarea apartamentului de la parter nr. 2, ce apartine reclamantului, inundatia provenind de la apartamentul nr. 6 aflat la mansarda si care este nelocuit.

Conform disp. art. 1357 c.civ. :”cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare; autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa”.

Instanta retine ca pentru a interveni raspunderea delictuala trebuie indeplinite mai multe conditii, respectiv sa se faca dovada cauzarii unui prejudiciu, acesta sa fie rezultatul unei fapte ilicite, care a fost savarsita cu vinovatie si nu in ultimul rand, sa se faca dovada legaturii de cauzalitate dintre autorul indicat  si prejudiciul cauzat in conditiile expuse anterior.

Instanta apreciaza ca in cauza nu s-a facut dovada conditiilor impuse de disp. art. 1357 c.civ., neexistând legătură de cauzalitate intre autorul indicat si prejudiciul cauzat, si prin urmare, va respinge actiunea ca neintemeiata.