Răspundere civilă delictuală. Calitate procesuală pasivă. Culpă concurentă. Stabilire despăgubiri

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Răspundere civilă delictuală. Calitate procesuală pasivă. Culpă concurentă. Stabilire despăgubiri

- art. 5 alin. 1, alin. 2 și alin. 6 din OUG nr. 195/2002

- art. 1.371 alin. (1) și art. 1385 alin. 2 Cod civil

Problema culpei în producerea accidentului este importantă deoarece ea influențează și cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate, răspunderea administratorului drumului putând fi antrenată doar raportat la culpa sa în producerea pagubei.

Deși, în principal, cauza principală a producerii accidentului a fost semnalizarea în mod necorespunzător a intersecției din sensul giratoriu, răspunderea în proporție majoritară revine administratorului drumului public.

Totuși nu se poate face abstracție în cauză de culpa concurentă a conducătorului auto, care nu a adaptat viteza la condițiile de ceață, încălcând restricțiile de viteză reglementate de art. 123 lit. b) din OUG nr. 195 din 2002, motiv pentru care îi revine o culpă concurentă în proporție de 20%, restul de 80% revenind administratorului drumului public.

Cu privire la critica vizând cuantumul despăgubirilor materiale acordate pentru distrugerea autovehiculului și a semiremorcii, Curtea a reținut că în mod legal și temeinic a acordat instanța despăgubirile, având în vedere expertiza de specialitate auto efectuată în cauză. Într-o asemenea situație în mod firesc despăgubirea ce se acordă este valoarea de piață a unui autovehicul similar neexistând nici o rațiune pentru a fi reparat cel distrus cu costuri ce depășesc cu mult dublul valorii de piață a autotrenului și semiremorcii distruse.

Cât privește modul de stabilire a prejudiciului reprezentat de beneficiul nerealizat prin avarierea autotrenului și a remorcii, Curtea a reținut că el s-a stabilit în baza unei expertize de evaluare contabilă, care a avut în vedere câștigul realizat de un autotren similar în perioada de la data producerii accidentului și până în prezent, cu posibilitatea cuantificării și pe viitor, fiind efectuată o evaluare lunară, cu și fără TVA, așa cum rezultă și din explicațiile transmise de expert la solicitarea instanței de apel.

Sunt întemeiate criticile apelantei pârâte în sensul că despăgubirile reprezentate de echivalentul lipsei de folosință a autotrenului și semiremorcii nu pot fi decât câștigul net realizat din exploatarea acestuia, cu reducerea cheltuielilor inerente exploatării, pe baza unor înscrisuri probatorii clare ce au în vedere câștigul realizat din exploatarea unui vehicul similar, în perioada de referință.

În lipsa reparării autovehiculului avariat și a plății despăgubirii pentru distrugerea acestuia, prejudiciul se produce în continuare pe viitor, în mod cert reclamantul fiind lipsit de dreptul său de a exploata un autotren similar cu cel distrus, pentru avarierea căruia despăgubirea principală nu i s-a plătit de pârâtă, în consecință aceste despăgubiri trebuie acordate și pe viitor, în baza art. 1385 alin. 2 Cod civil, până la data plății efective a despăgubirii pentru dauna totală.

Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă

Decizia civilă nr. 293 din 9 martie 2021

Prin Sentința civilă nr. (...)/D din 09 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2019, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Județul (P) și în consecință s-a respins acțiunea reclamantei S.C. (R) S.R.L. față de pârâta de mai sus.

S-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta S.C. (R) S.R.L. împotriva pârâtului Consiliul Județean (P) și în consecință:

A fost obligat pârâtul Consiliul Județean (P) la plata către reclamanta S.C. (R) S.R.L. a unor despăgubiri în cuantum de 12.189 EUR (echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din data plății efective) reprezentând dauna totală suferită, precum și la plata sumei de 280.750,88 lei reprezentând beneficiu nerealizat de către reclamantă în perioada 06.11.2018 - 06.06.2020 (sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

A fost obligat pârâtul Consiliul Județean (P) la plata către reclamanta S.C. (R) S.A. a sumei de 7.545 lei, cheltuieli de judecată ocazionate acesteia din urmă în primă instanță.

Pentru a pronunța în acest mod, Tribunalul a reținut următoarele:

Sub aspectul prejudiciului invocat în cauză, tribunalul a reținut că în probațiune s-a administrat o expertiză în specialitatea auto, lucrare întocmită de către expertul inginer (E1) (filele nr. 150-160, vol. II) și completată ulterior (filele nr. 3-5, 42-44 și 63-68, vol. III) prin care s-a concluzionat că valoarea reparației pentru aducerea autotrenului și a semiremorcii la starea inițială este de 154.406 lei (fila nr. 5 vol. III), că valoarea de piață a unui autotren precum cel distrus în totalitate este de 9.230 EUR echivalând cu 43.696 lei RON la un curs de 4,7340 RON/EUR (fila nr. 160 vol. II), iar valoarea de reparație a semiremorcii în cauză a fost calculată la nivelul sumei de 14.010 lei RON reprezentând 2.959 EUR, adică o valoare mai mică decât valoarea de piață a unei semiremorci identice, valoare estimată la circa 5.000 EUR (fila nr. 5, vol. III).

Referitor la prejudiciul încercat de către reclamantă determinat de imposibilitatea acesteia de a folosi autocamionul în discuție s-a reținut că în probațiune a fost administrată o expertiză în specialitatea contabilitate întocmită de către expertul (E2) (filele nr. 196-201, vol. II) care a concluzionat în sensul că venitul nerealizat de reclamantă în perioada 06.11.2018 - 06.11.2019 a fost de 173.922,12 lei (inclusiv TVA), iar valoarea actualizată cu indicele de inflație a prețurilor de consum din luna septembrie 2019 față de luna noiembrie 2019 a fost de 179.296,31 lei (fila nr. 200, vol. II), rezultând așadar o medie lunară a acestui prejudiciu de 14.493,51 lei (TVA inclus).

În ceea ce privește conduita culpabilă imputată conducătorului auto în cauză, instanța a reținut că prin aceeași expertiză tehnică judiciară s-a stabilit, referitor la dinamica producerii accidentului rutier în discuție „conducătorul auto nu a putut evita acest accident în condițiile date” întrucât pe de o parte nici la data efectuării expertizei (19.06.2019 – fila nr. 153, vol. II) nu era finalizată trasarea longitudinală a drumului până la sensul giratoriu și încă lipsea un indicator de avertizare orientare la o distanță prealabilă de 100 metri (fila nr. 160, vol. II), iar pe de altă parte viteza autotrenului înainte de impact a fost de circa 60 km/h (fila nr. 43, vol. III) însă chiar și în ipoteza rulării cu o viteză legală de 50 km/h, în afara localității, raportat la frânarea parțială realizată circa 30-35 metri înainte de impact și terminarea stratului de uzură la aceeași distanță față de sensul giratoriu, coroborat cu absența oricărui indicator de semnalizare, ar fi făcut imposibilă oprirea în timp util a autotrenului în cauză, sensul giratoriu fiind observabil, fără indicator, de la 35 metri distanță pe timp de noapte, iar distanța necesară frânării unui autotren la o viteză de 50 km/h fiind de minim 48 metri (fila nr. 67, vol. III).

Totodată s-a reținut și împrejurarea că autovehiculul circula pe partea dreaptă a direcției de mers (fila nr. 68 vol. III), în mod regulamentar, iar nicidecum pe mijlocul drumului, așa cum s-a susținut de către pârâtul Consiliul Județean (P).

Coroborând concluziile de mai sus instanța a reținut drept cauză exoneratoare în privința conducătorului auto împrejurarea nesemnalizării în mod corespunzător a sensului giratoriu în cauză, de natură a determina imposibilitatea evitării accidentului în condițiile rulării cu o viteză legală de 50 km/h, pe timp de noapte, în mod regulamentar, pe partea dreaptă a carosabilului, a impactului cu respectivul sens giratoriu.

În acest context tribunalul a reținut, în disonanță cu aprecierile pârâtului Consiliul Județean (P) că cele constatate cu ocazia întocmirii procesului verbal seria P(...)X nr. (xxxxxx)/06.11.2018 (fila nr. 10, vol. I) de către Poliția (L) cu ocazia săvârșirii accidentului rutier în cauză, prin care s-a aplicat sancțiunea „avertisment” conducătorului auto implicat în accident nu s-a coroborat cu concluziile expertizei tehnice judiciare vizând dinamica producerii accidentului auto și nici cu celelalte probe din dosar, în speță înscrisuri și depoziții testimoniale, după cum urmează:

Astfel, potrivit procesului verbal nr. (xxxxx)/11.08.2014 întocmit de către Consiliul Județean (P) - Direcția Dezvoltare Regională (filele nr. 3-5, vol. II) recepția lucrărilor de modernizare ale drumului județean DJ(B) și de racordare la sensul giratoriu în discuție a fost doar una parțială, iar conform corespondenței purtate cu instituțiile cu atribuții în domeniu în perioada premergătoare producerii accidentului rutier în discuție a rezultat că au fost identificate o serie de disfuncționalități în privința semnalizării giratoriu și a aplicării marcajului rutier, rămase neremediate până la momentul producerii respectivului accident.

În acest sens prin adresa nr. (xxxx)/08.05.2018 (fila nr. 111, vol. I) a Consiliului Județean (P) s-a sesizat Inspectoratului Județean de Poliție (J) că a dispărut o parte a bordurii și a pavajului din care a fost constituit sensul giratoriu în discuție, iar prin adresa nr. (yyyy)/06.06.2018 IPJ (J) (fila nr. 112, vol. I) a răspuns în sensul că pentru fapta de furt a celor 4 panouri de informare permanentă plasate în sensul giratoriu al intersecției dintre drumurile județene DJ(A) L și DJ(B) a fost aprobată trecerea dosarului în evidențele cu furturi cu autori necunoscuți, fără ca din întreg probatoriul administrat în prezentul dosar să fi rezultat dacă cele 4 panouri au fost înlocuite de către Consiliul Județean până la data producerii accidentului.

De asemenea, în perioada imediat premergătoare producerii accidentului în cauză (06.11.2018) și anume, la data de 29.10.2018, orele 18:00 s-a produs un alt accident rutier de aceeași natură, un conducător auto intrând în parapetul circular din beton al sensului giratoriu reținându-se în cuprinsul adresei nr. yyyyy/06.12.2018 al IPJ (J) (fila nr. 113, vol. I) că respectivul accident s-a datorat împrejurării că sensul giratoriu „nu era semnalizat cu elemente reflectorizante pe timp de noapte”.

În sfârșit, prin adresa nr. yyyyyy/08.11.2018 a IPJ (J) (fila nr. 115 vol. I), emisă la două zile după producerea accidentului s-a semnalat pârâtului Consiliul Județean (P) împrejurarea că la intersecția cu sens giratoriu dintre DJ(A) L și DJ(B) nu au existat suficiente indicatoare rutiere instalate și marcaje rutiere trasate care să avertizeze și să informeze participanții la trafic de existența acestei intersecții.

Cele de mai sus cu depoziția martorului (M) audiat în ședința publică de la termenul de judecată din data de 07.06.2019 (fila nr. 124, vol. II) care a învederat instanței de judecată, prin prisma experienței sale profesionale (de fost angajat încadrat în structurile MAI la Serviciul criminalistică) și a constatărilor personale cu ocazia deplasării în noaptea accidentului la sensul giratoriu în discuție, că respectivul sens giratoriu nu a fost semnalizat corespunzător și că martorul personal, care s-a deplasat cu o viteză legală de 40-50 km/h și fiind avertizat din timp despre producerea accidentului rutier în discuție a reușit cu greu să evite la rândul său coliziunea cu sensul giratoriu din cauza lipsei de semnalizare și a vizibilității reduse pe timp de noapte ca urmare a nesemnalizării în mod corespunzător a intersecției în cauză.

Prin prisma celor expuse mai sus instanța a concluzionat în sensul dovedirii raportului de cauzalitate dintre nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a sensului giratoriu în discuție și producerea accidentului cu consecința prejudiciului suferit de către reclamantă.

În ceea ce privește conduita culpabilă și vinovăția în producerea prejudiciului în litigiu instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor articolului 33 alineatul 1 din O.U.G. nr. 195/2002 care a instituit în sarcina administratorului drumului efectuarea și menținerea semnalizării și amenajărilor rutiere, a dispozițiilor articolului 124 din HGR nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 precum și a dispozițiilor articolului 41 din OGR nr. 43/1997 coroborate cu articolul 5 din O.U.G. nr. 195/2002, reținând din întreg probatoriul administrat în cauză că pârâtul Consiliul Județean (P) s-a făcut vinovat de semnalizarea în mod necorespunzător a intersecției din sensul giratoriu a DJ(A) L cu DJ(B) dintre localitățile (X) și (Y), din județul (P) și în consecință îi incubă obligația de reparare a oricăror eventuale prejudicii cauzate terților ca urmare a acestei conduite culpabile.

În consecință instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Consiliul Județean (P) la plata către reclamantă a unor despăgubiri în cuantum de 12.189 EUR (echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective) reprezentând daună totală suferită precum și la plata sumei de 280.750,88 lei reprezentând beneficiul nerealizat de către reclamantă în perioada 06.11.2018 - 06.06.2020 (sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală), respingând solicitarea reclamantei formulată în principal de obligare a pârâtului la plata reparației integrale a autovehiculului și obligând același pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, în limita dovedirii acestor cheltuieli, întemeiat pe dispozițiile articolelor 452-453 Cod de procedură civilă, conform dispozitivului sentinței.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta S.C. (R) S.R.L., cât și pârâtul Consiliul Județean (P).

I. Prin apelul său, reclamanta S.C. (R) S.R.L., a atacat atât încheierea civilă din 7.06.2019, cât și Sentința civilă nr. (...)/D din 09.06.2020, a solicitat admiterea apelului ca fondat și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul (P) și obligarea în solidar a ambilor pârâți la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 140.396 reprezentând reparația integrală a autovehiculului și a semiremorcii, respectiv a sumei de 14.493,51 lei lunar cu TVA inclus nu doar pentru perioada 06.11.2018 - 06.06.2020 ci și pe viitor până la plata efectivă a despăgubirii acordată pentru reparații sau cu titlu de daună totală, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație și dobândă legală.

1. Criticile aduse încheierii civile din 7 iunie 2019 au vizat modul de soluționare de instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul (P) care a fost admisă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul (P) se susține că s-a învederat de către instanța de fond că doar Consiliul Județean (P) a avut calitate procesuală pasivă, nu și UAT (P) deoarece primul are calitatea de administrator al drumului județean pe care s-a produs accidentul și cel care avea în baza legii paza juridică a lucrului.

În susținerea netemeiniciei admiterii acestei excepții apelanta reclamantă a invocat prevederile articolului 7 din O.G. nr. 43/1997 prin care s-a statuat că: „drumurile de interes județean care fac parte din proprietatea publică a județului și cuprind drumurile județene ...”, invocându-se și incidența art. 12 alin. 2 din același act normativ.

S-a apreciat că drumul județean (A)L se află în proprietatea publică a județului (P), iar atribuția administrării acestuia îi revine Consiliului Județean (P), făcându-se trimitere la prevederile art. 1 și 20 - 21 din Legea nr. 215/2001 legea administrației publice locale.

Se mai arată că în speță, s-a constatat că avariile autovehiculului s-au produs ca urmare a unui accident rezultat din impactul auto cu sensul giratoriu aflat pe un drum județean, (A) L, din proprietatea publică administrativ teritorială a UAT (P), arătându-se că autoritatea publică județeană răspunde pentru starea drumurilor aflate în proprietatea sa în condițiile art. 1357 Cod civil, art. 1377 și art. 1376 Cod civil.

Se susține în plus faptul că art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 instituie o răspundere civilă specială pentru administratorul drumului și prejudiciile produse ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a acestuia, invocându-se și incidența art. 22 din O.G.43/1997 și art. 104 alin. 1 lit. f) din Legea 215 din 2001.

Au fost enumerate și exemplificate în întregime articolele 858-860 Cod civil care reglementează proprietatea publică.

Raportat la cele mai sus menționate s-a concluzionat că având în vedere că sensul giratoriu este situat pe drumul județean D (A) L, aflat în proprietatea publică a UAT (P), drum județean din administrarea CJ (P), ambele autorități au avut calitate procesuală pasivă în litigiu, impunându-se a fi obligați la plata drepturilor în solidar.

2. Criticile aduse Sentinței civile nr. (...)/D din 09.06.2020 a Tribunalului (...) au vizat două aspecte și anume cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond pentru dauna totală solicitându-se cuantumul necesar pentru reparații, cât și perioada pentru care s-a acordat despăgubirea pentru lipsa de folosință.

În motivare s-a arătat că suma de 12.189 EUR acordată de instanța de judecată cu titlu de daună totală nu a fost suficientă pentru achiziționarea unui cap tractor și semiremorcă nici la mâna a doua, suma fiind prea mică raportat la prețurile de pe piață solicitându-se acordarea sumei de 140.396 lei, intenția societății fiind aceea de a repara autovehiculul.

S-a precizat că instanța de fond a acordat suma de 280.750,88 lei cu titlu de despăgubiri provenite din lipsa de folosință a autovehiculului pentru perioada cuprinsă între data producerii accidentului 06.11.2018 și 06.06.2020 data pronunțării sentinței apelate și nu până la data plății efective a prejudiciului, așa cum s-a solicitat prin acțiunea principală. Se solicită în consecință acordarea acestor despăgubiri și pentru prejudiciul viitor, așa cum s-a solicitat în acțiunea introductivă, la o valoare de 14.493,51 lei lunar cu TVA inclus.

S-a susținut că prejudiciul a fost cert și a existat, iar întinderea acestuia a cuprins pe lângă prejudiciul existent și prejudiciul viitor, iar despăgubirea pe care a solicitat-o apelanta ar fi trebuit să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, conform celor spuse de apelantă.

În drept apelanta reclamantă, S.C. (R) S.R.L., a invocat: articolul 466 și următoarele Cod de procedură civilă, articolele 858-860, articolul 1357, 1376 Cod civil, Legea nr. 215/2001, O.G. nr. 43/1997, O.U.G. nr. 195/2002.

Prin apelul său, pârâtul Consiliul Județean (P) a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond iar în subsidiar schimbarea în tot în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivare s-a arătat că raportat la procesul verbal seria P(...)X nr. (xxxxxx) emis de Secția de Poliție (L) a rezultat, fără echivoc faptul că singura cauză a producerii accidentului pe DJ (A)L a constat în fapta conducătorului auto de nerespectare cu vinovăție a regimului de viteză în condiții de ceață cu vizibilitate sub 100 de metri, motiv pentru care a intrat în coliziune cu sensul giratoriu aflat la intrarea în localitatea (Y) . S-a arătat că același argument a fost susținut și prin raportul oficial întocmit în data de 15.03.2020 de către agentul șef adjunct de poliție angajat în cadrul Postului de Poliție Comunal (Z) - Secția 4 Poliție Rutieră (...).

S-a susținut că evenimentele rutiere constând în coliziunea cu obstacole care au avut drept consecință avarierea serioasă a automobilului sunt posibile doar la viteze mult peste limita legală, astfel pentru a se fi putut întâmpla cele descrise de reclamantă a fost evident că mașina a avut o viteză mai mare decât limita legală. Mai mult s-a învederat instanței că șoferul a fost sancționat pentru că “nu a respectat regimul de viteză în condiții de ceață”, potrivit procesului verbal.

Cu privire la procesul verbal mai sus indicat, apelantul a indicat că a avut valoarea unui act constatator și sancționator, constituind titlu executoriu și fiind opozabil erga omnes. De asemenea acesta din urmă nu a fost contestat sau anulat.

Raportat la planșele foto și schița accidentului s-a menționat că autovehiculul a rulat pe mijlocul drumului, conform acestor probe. S-a constatat că dacă șoferul s-ar fi deplasat cu viteza prevăzută de lege pentru condițiile de drum și meteo de la acea oră, pe sensul firesc de deplasare pe un drum public (partea dreaptă) coliziunea cu sensul giratoriu ar fi putut fi evitată sau daunele produse autovehiculului ar fi fost minore.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor articolului 50 alineatul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza legală cu care ar fi trebuit să circule autovehiculul în cauză era de 40 km/h, așa cum obliga și indicatorul amplasat pe acest drum public, viteză la care autovehiculul nu ar fi avut cum să intre în sensul giratoriu. De asemenea articolul 48 din același act normativ a stipulat expres: “Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”.

S-a constatat potrivit foilor de parcurs, depuse de reclamantă în probațiune, faptul că șoferul efectua în mod regulat curse pe acel traseu, astfel inevitabil avea cunoștință de existența sensului giratoriu. Existența intersecției și a sensului giratoriu nereprezentând element imprevizibil pentru șofer. Astfel apelantul a considerat că accidentul nu a fost determinat de cauzele invocate de reclamantă, ci a fost rezultatul vinovăției șoferului profesionist care nu a respectat regimul de viteză în condiții de ceață cu vizibilitate sub 100 de metri pe acest traseu.

S-a menționat că recepția lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ (B) nu a fost “doar una parțială”, așa cum a rezultat din articolul 6.1 din Procesul verbal de recepție finală încheiat în data de 12.08.2019, “Lucrările au fost complet terminate la data de 11.08.2014”.

Consiliul Județean (P) nu a considerat că intersecția, respectiv sensul giratoriu nu ar fi fost semnalizate corespunzător la momentul accidentului, ci doar că nu existau suficiente indicatoare rutiere instalate.

Apelantul pârât a învederat instanței de judecată că nu ar putea fi tras la răspundere pentru prejudiciul cauzat având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile legale în calitate de administrator al drumului județean, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Concluzionând a subliniat că cel vinovat a fost șoferul, iar pentru recuperarea prejudiciului S.C. (R) S.R.L. ar fi trebuit să se întoarcă împotriva acestuia.

Cu privire la beneficiul nerealizat s-a precizat că acesta presupune în esență profitul net pe care partea vătămată ar fi putut să îl obțină dacă nu ar fi avut loc accidentul, iar realizarea acestui profit trebuia să aibă un caracter cert.

Astfel s-a susținut că pentru ca prejudiciul să fi putut fi recunoscut trebuia să fi existat un contract încheiat între partea vătămată și alți agenți economici, valabil la data realizării prejudiciului. Deși Consiliul Județean (P) a solicitat ca reclamanta să depună în probațiune comenzi-contracte pentru efectuarea de transport în perioada 06.11.2018 - 06.11.2019, acestea nu au fost depuse.

S-a apreciat că instanța de fond nu a administrat probe și nu a stabilit în ce a constat beneficiul nerealizat și care a fost data la care vehiculul a fost reparat efectiv, data reparării fiind data certă a încetării perioadei pentru care instanța poate acorda beneficiul nerealizat.

Se mai susține că beneficiul nerealizat trebuie să cuprindă doar profitul net al societății în acest sens invocând art. 1385 și art. 1531 Cod civil, că realizarea acestuia trebuie să aibă un caracter cert, să se fundamenteze pe contracte încheiate între partea vătămată și alți agenți economici, valabile la data realizării prejudiciului, or, acestea nu au fost depuse iar expertiza realizată în cauză se raportează la încasările societății din anul precedent.

Se mai arată că expertul s-a raportat la calculul unor sume ideale cu și fără TVA în lipsa unor dovezi esențiale din care să rezulte că societatea a desfășurat efectiv activitate economică în perioada de referință iar licența autovehiculului a expirat exact în ziua accidentului.

Se concluzionează că societatea nu a fost împiedicată în nici un fel să desfășoare activitate economică din seara zilei de 06.11.2018 deoarece dacă ar fi avut alte comenzi de onorat acest lucru se putea realiza cu autovehiculele pe care se presupune că le deține fiind o firmă de transport de mărfuri iar expertiza efectuată în cauză a avut un caracter pur prezumptiv nefiind întemeiată pe dovezi.

În drept, apelantul pârât, Consiliul Județean (P), a invocat prevederile legale la care a făcut trimitere în prezenta cerere de apel.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul (P), a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de S.C. (R) S.R.L.

În motivare s-a arătat că încheierea pronunțată de Tribunalul (...) la data de 07 iunie 2020 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Unității Administrativ Teritoriale Județul (P) a fost temeinică și legală.

S-a învederat că instanța de fond a eliminat orice confuzie în ceea ce privește unul din elementele constitutive ale angajării răspunderii delictuale pentru fapta proprie, sens în care a procedat la identificarea debitorului obligației, constatând în mod corect că acesta a fost administratorul drumului în litigiu deoarece îi incumbă obligația legală de a asigura instalarea și menținerea mijloacelor de semnalizare rutieră a drumului public, în condițiile articolului 30 alineatul 4 din O.U.G. nr. 195/2002. Astfel s-a arătat că în cauza de față administratorul drumului județean este consiliul județean care în virtutea dispozițiilor articolului 22 din O.G. 43/1997 are competența legală și obligația de a asigura administrarea drumurilor județene. S-a menționat că în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării necorespunzătoare a drumului, din diferite aspecte, cel care ar trebui să răspundă este administratorul drumului public.

De asemenea, intimata a subliniat că nu avea calitatea de administrator al drumului deoarece nu îi revenea obligația de semnalizare, de instalare a indicatoarelor, de aplicare a marcajelor, etc.

S-a precizat că reclamanta apelantă a solicitat antrenarea răspunderii civile solidare, fără a invoca vreun temei legal care să fi permis identificarea obligațiilor solidare.

În ceea ce privește despăgubirile constând în contravaloarea reparațiilor autovehiculului de transport constând în cap tractor și semiremorcă, Județul (P) a apreciat că nu putea fi tras la răspundere pentru prejudiciul cauzat, indiferent de cuantumul acestuia deoarece acesta nu avea competențe legale, deci nu avea obligații legale și nu avea nici calitatea de administrator al drumului județean în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel a considerat că singura cauză a producerii accidentului pe DJ (A)L a constat în fapta conducătorului auto de nerespectare cu vinovăție a regimului de viteză în condiții de ceață cu vizibilitate sub 100 metri, motiv pentru care acesta a intrat în coliziune cu sensul giratoriu aflat la intrarea în localitatea (Y) .

S-a susținut că fapta care a cauzat accidentul a fost deja stabilită de organele de poliție prin procesul verbal seria P(...)X nr. (xxxxxx) ca fiind o contravenție săvârșită cu vinovăție de conducătorul auto, acesta fiind și sancționat prin același proces verbal care potrivit dispozițiilor articolului 120 din O.U.G. nr. 195/2002, coroborate cu cele ale articolului 37 alineatul 1 din O.G. nr. 2/2001 a constituit titlu executoriu și a fost opozabil atât apelanților cât și intimaților.

Titlul executoriu constând în procesul-verbal mai sus menționat a fost fără echivoc neinterpretabil și a indicat în mod clar că motivul accidentului a fost viteza neadaptată la condițiile de trafic cu vizibilitate redusă din cauza ceții.

Intimatul a prezentat pe larg articolul 121 alineatul 1 și 2 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice privind obligațiile pe care le are conducătorul unui autovehicul.

S-a considerat că dacă s-ar fi respectat viteza legală pe timp de noapte și în condiții de ceață, respectiv viteza de 40 km/h care a fost prevăzută pe indicatorul amplasat pe drumul public, evenimentul rutier nu s-ar fi produs, acesta putând fi evitat. Tot în susținerea acestui argument s-a învederat instanței că șoferul prin procesul verbal de contravenție seria P(...)X nr. (xxxxxx) a fost sancționat în temeiul articolului 101 alineatul 1 punctul 9 din O.U.G. nr. 195/2002 tocmai pentru că “nu a respectat regimul de viteză în condiții de ceață”. S-a mai susținut că potrivit dispozițiilor articolului 48 din O.U.G. nr. 195/2002 „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condițiile legii”.

În vederea susținerii tezei privind beneficiul nerealizat, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul (P) a invocat aceleași argumente pe care le-a expus Consiliul Județean (P) prin cererea sa de apel privind această chestiune.

În drept intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul (P), a invocat dispozițiile legale la care a făcut trimitere în prezenta întâmpinare.

Prin întâmpinarea formulată apelantul pârât, Consiliul Județean (P), a solicitat respingerea apelului declarat de S.C. (R) S.R.L., admiterea apelului său, anularea sentinței atacate, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivare s-au invocat argumentele pe care Consiliul Județean (P) le-a prezentat pe larg în cererea de apel. Respectiv s-a arătat că singura cauză a producerii accidentului pe DJ (A)L a constat în fapta conducătorului auto de nerespectare cu vinovăție a regimului de viteză în condiții de ceață cu vizibilitate sub 100 meri, acesta fiind motivul pentru care s-a produs coliziunea cu sensul giratoriu aflat la intrarea în localitatea (Y) .

Toate argumentele privind culpa exclusivă a conducătorului auto, care a reieșit de altfel și din procesul verbal de contravenție care nu a fost contestat sau anulat, nerespectarea de către acesta a vitezei de 40 km/h așa cum era prevăzută pe indicatorul aflat pe drumul public, neadaptarea vitezei la condițiile meteo pentru evitarea oricărui pericol, deplasarea pe mijlocul drumului, nu pe sensul firesc de deplasare pe un drum public (partea dreaptă a acestuia), au fost reiterate de către apelantul pârât Consiliul Județean (P).

Și în ceea ce privește beneficiul nerealizat s-au reiterat toate argumentele criticile aduse hotărârii sub acest aspect prin cererea de apel depusă de Consiliul Județean.

În drept, Consiliul Județean (P), a invocat dispozițiile legale la care a făcut trimitere în prezenta întâmpinare.

Prin întâmpinarea formulată apelanta reclamantă, S.C. (R) S.R.L., a solicitat respingerea apelului formulat de către Consiliul Județean (P) ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

În motivare s-a arătat că singura cauză a producerii accidentului a fost neîndeplinirea de către apelantul pârât Consiliul Județean (P) a obligațiilor legale ce-i reveneau în calitate de administrator al drumului județean DJ (A)L cu DJ (B), prin nerespectarea articolului 33 alineatul 1 din O.U.G. nr. 195/2002 care a instituit în sarcina administratorului drumului efectuarea și menținerea semnalizării și amenajărilor rutiere.

S-a precizat că în mod corect instanța de fond a reținut că autovehiculul a circulat pe partea dreaptă a direcției de mers (fila nr. 68 vol. III), în mod neregulamentar și nicidecum pe mijlocul drumului, așa cum a susținut apelantul pârât, fără să fi avut probe în acest sens. S-a menționat că această chestiune a fost lămurită și prin raportul de expertiză tehnică judiciară de către expert care prin concluziile sale din completarea III care a fost depusă la termenul de judecată din 19.03.2020 a statuat că: „Tandemul circula pe partea dreaptă a direcției de mers (X) - (Y), cu o viteză de aproximativ 60 km/h pe un drum cu ceață noaptea, frânează când vede obstacolul și încearcă o manevră de evitare, dar nu poate evita impactul ...”. Cu privire la concluziile expertului s-a mai menționat că acesta a stipulat că nici la momentul efectuării lucrării de expertiză, drumul județean, respectiv giratoriul nu era semnalizat corespunzător, lipsind un indicator de avertizare orientare la 100 de metri și nu era finalizată trasarea longitudinală a drumului.

S-a constatat că evenimentul rutier produs în acea zonă nu a fost unul izolat, existând mai multe accidente care s-au produs în acea zonă, conform informațiilor din presa locală, dar și națională.

S-a învederat că apelantul pârât Consiliul Județean (P) a fost înștiințat de către Inspectoratul Județean de Poliție (J) cu privire la semnalizarea necorespunzătoare a sensului giratoriu, aducându-se în atenția acestuia că nu există suficiente indicatoare rutiere instalate și marcaje rutiere trasate care să avertizeze și să informeze participanții la trafic de existența acestei intersecții.

S-a susținut că încă din perioada premergătoare producerii accidentului în care a fost implicată reclamanta apelantă, acest sens giratoriu nu era semnalizat corespunzător, iar apelantul pârât Consiliul Județean (P) cunoștea aceste aspecte, însă a dat dovadă de pasivitate totală în îndeplinirea obligațiilor legale ce-i reveneau în calitate de administrator al drumului județean.

S-a indicat că aspectul de necontestare al procesului verbal de contravenție prin care a fost aplicată sancțiunea cea mai ușoară a avertismentului, nu ar fi putut să îl exonereze pe apelantul pârât de vinovăția exclusivă în producerea accidentului rutier.

Cu privire la beneficiul nerealizat a fost invocat articolul 1385 Cod civil, fiind redat pe larg. Reclamanta apelantă a considerat că sintagma folosită de legiuitor “câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit” a fost sinonim cu sintagma beneficiu nerealizat, așa cum a fost intitulat de reclamanta apelantă.

Conform celor spuse de reclamanta apelantă, Consiliul Județean (P) nu a putut face dovada reparației autovehiculului, pentru că acesta nu a fost reparat de fapt. S-a arătat că cel mai probabil d-na expert (E2) din eroare a menționat în lucrarea de expertiză că autovehiculul ar fi fost reparat, având în vedere că nu a existat nici un înscris care să fi făcut dovada în acest sens.

S-a învederat instanței că legat de modul de calcul al prejudiciului nerealizat, adică al câștigului pe care în condiții obișnuite firma ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsită, în fața instanței de fond apelantul pârât a renunțat la solicitarea unei alte expertize, a făcut obiecțiuni cu privire la acest mod de calcul, însă nu a putut depune un înscris asumat prin semnătură de către experții din compartimentul său de specialitate, o altă modalitate legală de calcul, deși i-au fost acordate două termene de judecată în acest sens.

S-au subliniat cele două componente ale prejudiciului acordat de către prima instanță: prejudiciul cert și actual, respectiv dauna materială constând în valoarea autovehiculului avariat, daună totală în valoare de 12.189 EUR echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății și prejudiciul viitor, anume câștigul pe care în condiții normale societatea ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, denumit de instanța de fond beneficiul nerealizat în sumă de 14.493,51 lei cu TVA inclus, ca medie lunară, cuantificat la suma de 280.750,88 lei pentru perioada 06.11.2018 - 06.06.2020.

Apelanta reclamantă, S.C. (R) S.R.L. a depus și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului său ca fondat și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială (P) și obligarea în solidar a celor două entități juridice UAT ȘI CJ (P) la plata despăgubirilor materiale în sumă de 140.396 lei constituind reparația integrală a autovehiculului și semiremorcii, nu doar a sumei de 12.189 EUR ce a reprezentat dauna totală, dar și acordarea beneficiului nerealizat despre care s-a făcut vorbire atât în cererea de apel, cât și în întâmpinare. Prin aceste concluzii scrise depuse la dosar s-au reluat pe larg motivele de apel.

Și apelantul pârât Consiliul Județean (P) a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului său și anularea sentinței atacate, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Și acesta a reluat pe larg motivele invocate în cererea de apel.

Unitatea Administrativ Teritorială Județul (P) a formulat de asemenea concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondat a cererii de apel a S.C. (R) S.R.L. prin care a reiterat pe larg argumentele expuse anterior prin întâmpinare.

În probațiune Curtea a solicitat societății apelante reclamante cât și expertului care a realizat expertiza contabilă depunerea tuturor înscrisurilor, contracte și facturi care au stat la baza cuantificării beneficiului nerealizat cu indicarea modalității de calcul; de asemenea s-a solicitat societății apelante să depună contracte de transport și facturi pentru un vehicul similar închiriat în perioada producerii prejudiciului, să depună bilanțul contabil contul de profit și pierderi aferent anilor 2018-2020. După depunerea înscrisurilor solicitate acestea au fost încuviințate de instanță, fiind respinsă proba cu efectuarea unei expertize contabile de determinare a beneficiului nerealizat.

Examinând apelurile formulate, din perspectiva motivelor de apel invocate de apelanți, în lumina articolelor 476-479 Cod de procedură civilă,

1. Cu privire la apelul exercitat de către apelanta reclamantă S.C.(R) SRL împotriva încheierii din 7.06.2019, Curtea a reținut următoarele:

Apelanta reclamantă susține în esență că în mod eronat a fost admisă de instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul (P) deși potrivit actelor normative invocate această persoană juridică are calitatea de proprietar al drumului județean (A) L pe care s-a produs accidentul rutier, astfel încât trebuie să răspundă în solidar cu administratorul drumului pentru repararea pagubei.

Analizând cu precădere modul de soluționare de către instanța de fond a excepției, în lumina art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată prejudiciul reclamat prin acțiunea principală s-a produs în urma unui accident rutier provocat de starea necorespunzătoare a drumului, mai exact datorită lipsei de semnalizare a sensului giratoriu de la (Y) de pe drumul județean DJ (A), ceea ce a determinat practic intrarea autovehiculului în sensul giratoriu.

Rezultă deci că motivul determinant invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată și care a dus la avarierea autovehiculului proprietatea sa constă în nesemnalizarea sensului giratoriu de pe drumul județean DJ(A) din (Y).

Or, așa cum a reținut și instanța de fond obligația legală pentru semnalizarea drumului revine administratorului acesteia, care în speță este Consiliul Județean (P). Relevantă din această perspectivă este incidența art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 invocată și de instanța de fond, potrivit căruia: ”În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.”

Această răspundere instituită în principal în sarcina administratorului public al drumului este corelativă obligațiilor impuse acestuia de art. 5 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002 respectiv:

“1) Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare.

 (2) Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.”

Rezultă deci că în cauza prezentă în care reclamantul a invocat ca motiv al producerii prejudiciului nesemnalizarea corespunzătoare a drumului județean, calitatea procesuală pasivă revine administratorului drumului care este Consiliul Județean (P), potrivit unei norme speciale, respectiv art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 care se aplică cu prioritate față de norma generală din Codul civil, ce instituie o obligația generală de răspundere în sarcina proprietarului bunului, respectiv a paznicului juridic al acestuia, potrivit principiului de aplicare a legii specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, respectiv legea specială derogă de la legea generală și în consecință se aplică cu prioritate față de legea generală care nu poate deroga de la legea specială.

Cât privește solidaritatea ea trebuie să rezulte în mod expres din lege, or prevederile invocate și incidente nu reglementează în acest caz o răspundere solidară a administratorului drumului și a proprietarului acestuia.

În consecință în mod temeinic a admis instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT Județul (...), numeroasele dispoziții legale invocate de apelanta reclamantă nefiind incidente, raportat la prevederea extrem de clară a art. 5 din OUG nr. 195/2002 invocată în mod corect de instanța de fond, motive pentru care în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă S.C. (R) S.R.L. împotriva încheierii civile din 07.06.2019, pronunțată în dosarul civil nr. (...)/2019 al Tribunalului (...).

2. Cu privire la apelurile civile declarate de apelanta reclamantă S.C. (R) S.R.L. și de apelantul pârât Consiliul Județean (P) împotriva Sentinței civile nr. (...)/D/2020 din 09 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul (...), Curtea a reținut următoarele:

În fapt din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că în data de 06.11.2018 orele 23 și 50 de minute, în timp ce efectua o cursă de transport marfă, autovehiculul marca DAF, cu număr de înmatriculare (...), aflat în proprietatea societății reclamante a fost avariat pe fondul nesemnalizării corespunzătoare a sensului giratoriu de la (Y), de pe drumul județean DJ (A) L.

Există o divergență între părțile litigante cu privire la culpa în producerea accidentului în cauză. Astfel în timp ce reclamanta susține că accidentul s-a produs în mod exclusiv din vina administratorului drumului public care nu a semnalizat în mod corespunzător drumul public, pârâtul Consiliul Județean (P) susține că această culpă aparține în mod exclusiv conducătorului autovehiculului care nu a adaptat viteza la condițiile de ceață, cu vizibilitate de sub 100 metri, acesta fiind motivul pentru care a intrat în coliziune cu sensul giratoriu, fiind sancționat contravențional pentru acest motiv, sancțiune definitivă și executorie pe care acesta nu a contestat-o și de care instanța de fond nu a ținut cont, deși se impunea.

Problema culpei în producerea accidentului este importantă deoarece ea influențează și cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate, răspunderea administratorului drumului putând fi antrenată doar raportat la culpa sa în producerea pagubei.

Sub aspectul culpei în producerea accidentului instanța de fond a reținut că ea revine în întregime pârâtului Consiliul Județean (P), achiesând în întregime la concluziile expertizei tehnice judiciare efectuate în cauză, potrivit cărora conducătorul auto nu a putut evita accidentul în condițiile date, întrucât pe de o parte nici la data efectuării expertizei (19.06.2019 – fila nr. 153, vol. II) nu era finalizată trasarea longitudinală a drumului până la sensul giratoriu și încă lipsea un indicator de avertizare orientare la o distanță prealabilă de 100 metri (fila nr. 160, vol. II), iar pe de altă parte viteza autotrenului înainte de impact a fost de circa 60 km/h (fila nr. 43, vol. III) însă chiar și în ipoteza rulării cu o viteză legală de 50 km/h, în afara localității, raportat la frânarea parțială realizată circa 30-35 metri înainte de impact și terminarea stratului de uzură la aceeași distanță față de sensul giratoriu, coroborat cu absența oricărui indicator de semnalizare, ar fi făcut imposibilă oprirea în timp util a autotrenului în cauză, sensul giratoriu fiind observabil, fără indicator, de la 35 metri distanță pe timp de noapte, iar distanța necesară frânării unui autotren la o viteză de 50 km/h fiind de minim 48 metri (fila nr. 67, vol. III). Totodată s-a reținut și împrejurarea că autovehiculul circula pe partea dreaptă a direcției de mers (fila nr. 68 vol. III), în mod regulamentar, iar nicidecum pe mijlocul drumului, așa cum s-a susținut de către pârâtul Consiliul Județean (P).

Coroborând concluziile de mai sus instanța a reținut drept cauză exoneratoare în privința conducătorului auto împrejurarea nesemnalizării în mod corespunzător a sensului giratoriu în cauză, de natură a determina imposibilitatea evitării accidentului în condițiile rulării cu o viteză legală de 50 km/h, pe timp de noapte, în mod regulamentar, pe partea dreaptă a carosabilului.

În ceea ce privește conduita culpabilă și vinovăția în producerea prejudiciului în litigiu instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor articolului 33 alineatul 1 din O.U.G. nr. 195/2002 care a instituit în sarcina administratorului drumului efectuarea și menținerea semnalizării și amenajărilor rutiere, a dispozițiilor articolului 124 din HGR nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 precum și a dispozițiilor articolului 41 din OGR nr. 43/1997 coroborate cu articolul 5 din O.U.G. nr. 195/2002, reținând din întreg probatoriul administrat în cauză că pârâtul Consiliul Județean (P) s-a făcut vinovat de semnalizarea în mod necorespunzător a intersecției din sensul giratoriu a DJ(A) L cu DJ(B) dintre localitățile (X) și (Y), din județul (P) și în consecință îi incubă obligația de reparare a oricăror eventuale prejudicii cauzate terților ca urmare a acestei conduite culpabile.

Potrivit raționamentului aplicat de instanța de fond, în acord cu concluziile expertului, chiar dacă șoferul autovehiculului ar fi condus cu viteză legală de 50 km/h acesta tot nu ar fi putut evita impactul cu sensul giratoriu în condițiile date.

Numai că instanța de fond nu ține cont de un aspect necontestat și reținut și în expertiză respectiv acela că autovehiculul rula pe drumul public în condiții de ceață densă, cu vizibilitate de nici 100 m, aspecte confirmate și de martorul audiat la fond, cu viteza de 60 km/h, încălcând restricțiile impuse de lege și a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regimului de viteză în condiții de ceață, pierzând controlul autovehiculului și întrând din plin în sensul giratoriu, încălcând dispozițiile art. 120 din OUG nr. 195/2002, coroborat cu art. 37 alin. 1 din OG.2/2001, aspecte consemnate printr-un proces verbal de sancționare contravențională ce nu a fost contestat.

În aceste condiții reține instanța de apel că, deși în principal, așa cum s-a stabilit și în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, cauza principală a producerii accidentului a fost semnalizarea în mod necorespunzător a intersecției din sensul giratoriu a DJ(A) L cu DJ(B) dintre localitățile (X) și (Y), din județul (P), aspect ce se coroborează și cu înscrisurile depuse la dosar și corect analizate de instanța de fond, fiind lipsit de orice echivoc faptul că sensul giratoriu necorespunzător semnalizat a pus în pericol mai mulți participanți în trafic, inclusiv pe șoferul societății reclamante, răspunderea în proporție majoritară revine administratorului drumului Consiliul Județean (P).

Totuși nu se poate face abstracție în cauză de culpa concurentă a conducătorului auto, care nu a adaptat viteza la condițiile de ceață și a condus cu o viteză de 60 km/h încălcând restricțiile de viteză, reglementată de art. 123 lit. b) din OUG nr. 195 din 2002 ca fiind de 50 km/h în situația în speță, aspect reținut și prin expertiza tehnică efectuată în cauză (concluziile la completare III raport de expertiză tehnică efectuat de inginer (...) - paginile 63-68 vol. III dosarul Tribunalului (...), motive pentru care îi revine o culpă concurentă în proporție de 20%, restul de 80% revenind administratorului drumului public.

Curtea a apreciat că nu se poate accepta raționamentul instanței de fond, care, pornind de la concluziile expertului, exonerează total de răspundere șoferul auto în producerea accidentului, deși rezultă în mod clar că acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a depășit viteza legală și nu a condus cu acea prudență impusă de lege atunci când condițiile de vizibilitate sunt reduse, încălcare a legii ce a fost sancționată de autoritățile competente prin aplicarea unei sancțiuni acceptate și necontestate, motive pentru care în mod clar trebuie reținută în sarcina acestuia o culpă concurentă în proporție de 20%, cu atât mai mult cu cât cunoștea porțiunea de drum fiind șofer profesionist ce efectua constant transport rutier de marfă pe ruta respectivă.

Faptul că expertul a reținut că accidentul s-ar fi produs și dacă șoferul ar fi condus cu 50 km/h nu înseamnă că acesta nu are o culpă concurentă în producerea accidentului prin încălcarea legii care îl obliga să conducă diligent și să adapteze viteza la condițiile de ceață deoarece dacă ar fi făcut-o ar fi existat premisele posibilității evitării accidentului prin observarea sensului giratoriu nesemnalizat la timp.

În consecință instanța de apel a reținut ca întemeiate motivele de apel ale pârâtului apelant Consiliul Județean (P) în sensul că instanța de fond nu a ținut cont la stabilirea culpei în producerea accidentului și a prejudiciului de împrejurările dovedite cu înscrisuri și cu expertiza tehnică realizată în cauză, potrivit cărora a existat o culpă concurentă a șoferului societății reclamante în producerea pagubei, stabilită de instanța de apel ca fiind de 20%, ce trebuie avută în vedere la stabilirea valorii prejudiciului.

Apelanta reclamantă S.C. (R) S.R.L. critică Sentința civilă nr. (...)/D din 09 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul (...) sub două aspecte esențiale: primul vizează cuantumul despăgubirilor materiale cu privire la distrugerea autovehiculului și a semiremorcii, iar cea de a doua critică se referă la perioada pentru care au fost acordate daunele materiale pentru lipsa de folosință a autovehiculului avariat.

1. Cu privire la critica vizând cuantumul despăgubirilor materiale acordate pentru distrugerea autovehiculului și a semiremorcii, Curtea a reținut că în mod legal și temeinic a acordat instanța de fond suma de 12.189 EUR în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, având în vedere că potrivit expertizei în specialitate auto efectuate în cauză de domnul inginer (E1), costurile de reparație ale autotrenului și semiremorcii se ridică la 154.406 lei echivalentul în EUR a sumei de peste 31.000 EUR, adică mai mult decât dublul valorii de piață a unui autotren cu semiremorcă ca și cel distrus, ce se ridică la 9230 EUR autotrenul și la 2.959 EUR semiremorca.

Într-o asemenea situație în mod firesc despăgubirea ce se acordă este valoarea de piață a unui autovehicul similar neexistând nici o rațiune pentru a fi reparat cel distrus cu costuri ce depășesc cu mult dublul valorii de piață a autotrenului și semiremorcii distruse. De altfel, din discuțiile purtate cu reprezentantul reclamantei apelante, a rezultat că autovehiculul nu a fost reparat, existând o mențiune eronată cu privire la repararea acestuia într-una din expertizele de la dosar.

Ambii apelanți au criticat modul în care instanța de fond a soluționat capătul de cerere vizând despăgubirile acordate pentru beneficiul nerealizat.

Astfel apelanta pârâtă UAT Consiliul Județean (P) susține în esență că instanța de fond nu a stabilit în ce constă beneficiul nerealizat, nu a avut în vedere contracte, comenzi din perioada de referință ca termen de comparație, nu s-a raportat doar la profitul net ci a ținut cont de un calcul ipotetic făcut de expert cu și fără TVA acordând practic sume ideale, fără însă ca acest prejudiciu reclamat să fie cert și evaluabil, mai mult, se arată că nu s-a stabilit un aspect foarte important, cel al reparării autotrenului.

Cu privire la acest ultim aspect s-au adus lămuriri de către reclamantă în fața instanței de apel, în sensul că autovehiculul avariat nu a fost reparat.

Cât privește modul de stabilire a prejudiciului reprezentat de beneficiul nerealizat prin avarierea autotrenului și a remorcii, Curtea a reținut că el s-a stabilit în baza unei expertize de evaluare contabilă efectuate de expert contabil (E2) care a avut în vedere la efectuarea lucrării câștigul realizat de un autotren similar în perioada noiembrie 2018 (data producerii accidentului) și pe viitor până în prezent, cu posibilitatea cuantificării și pe viitor, fiind efectuată o evaluare lunară, cu și fără TVA, așa cum rezultă și din explicațiile transmise de expert la solicitarea instanței de apel (fila 84-85 vol. I dosar de apel).

Este adevărat faptul că raportul de expertiză contabilă depus în fața instanței de fond nu avea atașat anexele reprezentate de contracte, comenzi ce au servit ca fundament al expertizei.

Din aceste motive în ședința publică din 19 ianuarie 2021 (încheierea civilă fila 81 dosar de apel vol. I) instanța de apel a solicitat din oficiu atât expertului care a efectuat lucrarea de expertiză contabilă cât și societății reclamante explicații și înscrisuri clarificatoare, contracte de transport, facturi vizând activitatea desfășurată de un autovehicul similar cerui avariat, despre care s-a arătat că există închiriate și în prezent, în perioada 2018-2020 precum și acte contabile din care să rezulte profitul net al firmei rezultat în urma exploatării unui autovehicul similar celui distrus.

Răspunzând solicitărilor instanței apelanta reclamantă a depus la dosar un set de înscrisuri relevante, pentru studierea cărora instanța de apel a acordat și un termen apelantei pârâte, care a arătat la data punerii în discuție a acestor înscrisuri că le-a studiat și este de acord cu încuviințarea lor în probațiune, nemanifestând nici un fel de obiecțiuni.

Față de relevanța și pertinența înscrisurilor depuse, Curtea a apreciat că nu se mai impune efectuarea unei noi expertize contabile în cauză, cu atât mai mult cu cât motivul determinant al criticilor apelantei pârâte și pentru care a solicitat expertiză a fost lipsa înscrisurilor care să fundamenteze calculele expertului, or ele au fost depuse în apel, la cererea instanței și pârâta apelantă nu s-a opus la administrarea lor.

Sunt întemeiate criticile apelantei pârâte în sensul că despăgubirile reprezentate de echivalentul lipsei de folosință a autotrenului și semiremorcii nu pot fi decât câștigul net realizat din exploatarea acestuia, cu reducerea cheltuielilor inerente exploatării, pe baza unor înscrisuri probatorii clare ce au în vedere câștigul realizat din exploatarea unui vehicul similar, în perioada de referință.

Privită din această perspectivă valoarea despăgubirii nu poate cuprinde și TVA, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

Taxa pe valoare adăugată este o taxă datorată în raporturile de drept fiscal autorităților statului în condițiile legii, astfel încât ea nu poate intra în sfera profitului net al societății, ci vizează o obligație legală, legată de exploatarea unei intreprinderi; mai mult, odată achitată TVA, această taxă poate fi dedusă în condițiile legii, cel care îl suportă cu adevărat fiind consumatorul final.

Pentru aceste motive Curtea a reținut ca temeinice susținerile apelantei pârâte în sensul că TVA nu face parte din profitul net al societății și implicit nici în cuantumul despăgubirilor acordate pentru beneficiul nerealizat nu poate fi cuprins.

Față de înscrisurile depuse în probațiune în fața instanței de apel nu se poate reține argumentația apelantei potrivit căreia acest prejudiciu material nu a fost dovedit.

Raționamentul apelantei pârâte potrivit căreia societatea reclamantă avea și alte autovehicule închiriate cu care și-a desfășurat activitatea nu poate fi reținut deoarece aplicarea acestui raționament ar duce la neacordarea unor despăgubiri doar pentru motivul că reclamantul mai are și alte autovehicule și își desfășoară în continuarea activitatea fără a se ține cont de prejudiciul produs prin imposibilitatea obiectivă de a folosi autovehiculul avariat.

Din notele scrise depuse de S.C. (R) SRL în apel rezultă că (fila 119-120 vol. I dosar de apel) că în baza contractelor și comenzilor încheiate pentru un autovehicul similar cu cel avariat în anul 2018 s-au realizat încasări de 14.985 EUR fără TVA, din 12 transporturi tur-retur; în anul 2019 din 68 de transporturi s-a încasat suma de 76.845 EUR fără TVA iar în anul 2020 suma de 87.042 EUR fără TVA, sume ce depășesc valorile din expertiză.

Relevantă este însă din perspectiva cuantificării profitului net ce s-ar fi obținut din exploatarea autovehiculului, situația analitică a firmei privind profitul brut realizat pe un mijloc de transport similar pe perioada 06.11.2018 - 30.06.2020 și sinteza situației analitice prin care sunt scăzute din profitul brut toate cheltuielile, inclusiv impozitul, stabilindu-se un profit fără TVA de 12.774,50 lei pe lună în perioada 06.11.2018 - 30.06.2020 (sinteza situației analitice cu modul de calcul și deducere cheltuieli la fila 91 și situația analitică detaliată a profitului la filele 91 verso - 92, raportări contabile semestriale – fila 93, situația activelor la 30.06.2020 – fila 94, contul de profit și pierderi – fila 94 verso - 95, toate în vol. I dosar de apel).

Or atâta timp cât din toate înscrisurile probatorii coroborate rezultă că profitul net ce putea fi realizat de autovehiculul distrus al reclamantei apelante putea fi sensibil egal, poate chiar mai mare decât cel stabilit prin expertiza contabilă de la fond, Curtea a reținut din coroborarea tuturor înscrisurilor contabile probatorii și a contractelor și comenzilor depuse în apel de reclamanta apelantă, coroborat cu expertiza contabilă efectuată în fața instanței de fond, că reclamanta este îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat ca urmare a avarierii autovehiculului, pe perioada 06.11.2018 - 06.03.2021, prin raportare la suma fără TVA calculată la fond de expertul contabil, care a fost de 12.222,23 lei pe lună (raport de expertiză contabilă judiciară filele 197 - 201 vol. II dosar de fond) și nu la suma de 14.493,51 lei cu TVA, așa cum a fost stabilită de instanța de fond, fără a se explica motivele pentru care TVA trebuie inclus în cuantumul despăgubirilor civile fundamentate pe răspundere civilă delictuală.

Nu trebuie uitat însă că instanța de apel a reținut o culpă concurentă, în proporție de 20% a conducătorului autovehiculului, motive pentru care prejudiciul în ansamblul tău, atât despăgubirea pentru dauna totală cât și echivalentul lunar al lipsei de folosință pentru vehiculul avariat trebuie redus cu 20%, pârâta neputând răspunde pentru culpa prepusului reclamantei, față de care are la îndemână alte mijloace de tragere la răspundere din sfera dreptului muncii.

În concret cota de 80% din dauna totală suferită prin avarierea autovehiculului reclamantei se ridică la suma de 9751,2 EUR (80% din 12.189 EUR) iar cota de 80% din beneficiul nerealizat pe o lună în perioada în litigiu este de 9.778,58 lei (80% din 12.223,23 lei).

Potrivit dispozițiilor art. 1371 Cod civil referitor la vinovăția comună, “în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o”.

Modul de interpretare a acestui text de lege incident în cauză din perspectiva vinovăției victimei a primit o dezlegare cu forță obligatorie pentru instanțe prin Decizia nr. 12 din 16 mai 2016 a ICCJ prin care s-a admis sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a decis, în privința interpretării art. 1371 alin. 1 Cod civil, că: ”Dispozițiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă“.

În consecință, pentru a se putea atrage culpa comună a autorului faptei și a victimei, se impune ca victima să fi contribuit ea însăși cu vinovăție la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau să nu îl fi evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă.

În speță Curtea a reținut deja vinovăția angajatului reclamantei, respectiv a șoferului care are o culpă în procent de 20% în producerea pagubei, ce nu poate fi imputat pârâtei.

Criticile apelantei reclamante cu privire la despăgubirea vizând beneficiul nerealizat s-au referit doar la perioada pentru care au fost acordate, instanța de fond fiind criticată pentru faptul că nu a acordat despăgubiri decât până la 06.06.2020 contemporan pronunțării hotărârii și nu le-a acordat pentru viitor deși s-au cerut.

Criticile privind perioada acordării despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat sunt întemeiate, deoarece în lipsa reparării autovehiculului avariat și a plății despăgubirii pentru distrugerea acestuia, prejudiciul se produce în continuare pe viitor, în mod cert reclamantul fiind lipsit de dreptul său de a exploata un autotren similar cu cel distrus, pentru avarierea căruia despăgubirea principală nu i s-a plătit de pârâtă, în consecință aceste despăgubiri trebuie acordate și pe viitor, în baza art. 1385 alin. 2 Cod civil, până la data plății efective a despăgubirii pentru dauna totală.

S-a constatat cu nu s-au formulat critici cu privire la capetele de cerere accesorii privind plata dobânzii legale și a indicelui de inflație.

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea în baza art. 480 alin. 2 Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă S.C. (R) S.R.L. împotriva încheierii civile din 07.06.2019, pronunțată în dosarul civil nr. (...)/2019 al Tribunalului (...).

A admis ca fondate apelurile civile declarate de apelanta reclamantă S.C. (R) S.R.L. și de apelantul pârât Consiliul Județean (P), în contradictoriu cu intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Județul (P), împotriva Sentinței civile nr. (...)/D/2020 din 09 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/2019, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A obligat pârâtul Consiliul Județean (P) la plata către reclamanta S.C. (R) S.R.L. a unor despăgubiri în cuantum de 9751,2 EUR, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății efective, reprezentând, cota de 80% din dauna totală suferită prin avarierea autovehiculului reclamantei și la suma de 273.800,35 lei reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a avarierii autovehiculului, pe perioada 06.11.2018 - 06.03.2021, în cotă de 80%, și plata beneficiului nerealizat pe viitor, până la data plății efective a despăgubirii pentru dauna totală, calculat la un cuantum lunar de 9.778,58 lei.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 453 alin. 2 și 451 Cod de procedură civilă, față de admiterea în parte a pretențiilor din apel ale reclamantei apelante, doar cu privire la perioada acordării beneficiului nerealizat, a obligat intimatul Consiliul Județean (P) la plata către apelanta reclamantă a sumei de 2237,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel, constând în taxa de timbru aferent capătului de cerere pentru care apelul a fost admis, așa cum s-a stabilit după reexaminare, de 737,30 lei, la care se adaugă parte din onorariul avocatului ales (...) în sumă de 1500 lei, dovedite cu extrasul de cont de la fila 9 vol. I dosar apel, restul pretențiilor vizând cheltuielile de judecată fiind respinse ca neîntemeiate.

Curtea a luat act că apelantul Consiliul Județean (P), căruia i s-au admis în parte pretențiile din apel, nu a solicitat cheltuieli de judecată.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley Emese MIREA-GAJDO)

Domenii speta

Spete similare