Rezoluţiune contract - rezoluţiune promisiunii de vânzare cumpărare, sechestru asigurator .

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.05.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 14185/299/2020, reclamanții VI și VV, în contradictoriu cu pârâtul AL, a solicitat instanței să dispună următoarele: rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. 788/20.07.2017 și a actelor adiționale; repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtului ca în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a sentinței la restituirea suma de 6.000 euro, în echivalent lei la data plății, din care 3.000 euro, reprezentând avansul prețului și 3.000 euro, daune interese convenționale, în temeiul actului adițional nr. 2 al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. 788/20.07.2017; înființarea unui sechestru asigurător asupra terenului ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, în vederea asigurării recuperării sumei de 6.000 euro, sumă ce li se cuvine ca urmare a admiterii primelor două capete de cerere. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 788/20.07.2017, pârâtul s-a angajat să le vândă imobilul situat în satul V., str. P. nr. 790, comuna C, jud. , compus din teren în suprafață de 1.800 mp.

Convenția părților a fost modificată prin două acte adiționale, respectiv actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1364/14.11.2017 de notarul public T., prin care s-a convenit prelungirea termenului de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare până la data de 28.02.2018 și actul adițional nr. 2 autentificat sub nr. 1446/06.12.2017 de către notarul public T., prin care a fost suplimentat avansul inițial de 2.000 euro cu suma de 1.000 euro.

Conform susținerilor reclamanților, la momentul semnării promisiunii, terenul era în indiviziune, pârâtul obligându-se ca până la data autentificării să îndeplinească toate formalitățile necesare suplimentării certificatului de moștenitor al defunctului tată AC, să efectueze formalitățile necesare ieșirii din indiviziune cu ceilalți coproprietari, privind imobilul, să efectueze formalitățile cadastrale și de intabulare a imobilului pe numele său.

Reclamanții au învederat că pârâtul nu s-a prezentat la biroul notarial la data convenită, de 28.02.2018, deși a fost notificat în acest sens prin notificarea nr. 48EP din data de 21.02.2018, comunicată la data de 22.02.2018. Prin încheierea de certificare nr. 1/28.02.2018 a notarului public T. s-a reținut că, la data de 28.02.2018, pârâtul nu s-a prezentat în vederea încheierii contractului de vânzare.

În opinia reclamanților, este absolut cert că există o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale din partea pârâtului, care nu și-a respectat obligațiile asumate referitoare la vânzarea terenului în suprafață de 1.800 mp teren.

În continuare, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1530 C.civ. și a susținut că acestea consacră dreptul creditorului de a obține daune în caz de neexecutare în natură a obligației, situație în care neexecutarea trebuie să fie imputabilă debitorului.

În privința întinderii acestor daune, părțile au stabilit anticipat, prin actul adițional nr. 2 autentificat sub nr. 1446/06.12.2017 de către notarul public T., suma de 3.000 euro pentru neexecutarea obligației.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanții au învederat că repunerea în situația anterioară este consecința firească a rezoluțiunii promisiunii, potrivit regulii de drept conform căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic desființat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

În ceea ce privește cererea accesorie de înființare a unui sechestru asupra terenului ce face obiectul promisiunii, reclamanții au apreciat că rezolvarea ei depinde de soluționarea primelor două petite ale acțiunii, conferind astfel creanței lor caracterul exigibil și constatat în scris.

Potrivit doctrinei, specific sechestrului asigurător este faptul că obiectul acțiunii principale îl constituie plata unei sume de bani, la această măsură asigurătorie apelând creditorul în intenția de a indisponibiliza bunurile mobile sau imobile ale debitorului până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii date în procesul principal, în scopul valorificării bunurilor în momentul în care creditorul va obține un titlu executoriu.

Reclamanții au solicitat înființarea sechestrului fără plata cauțiunii, cunoscând faptul că scopul obligării la plata acesteia rezidă tocmai în ocrotirea intereselor debitorului împotriva exercitării cu rea-credință de către creditor a drepturilor sale procesuale, fapt care nu poate fi avut în vedere în speță, reclamanții fiind cei care au fost grav prejudiciați pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1530 C.civ., precum și cele ale art. 591 și următoarele C.pr.civ..

În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului, precum și efectuarea unei expertize. Aceștia au atașat un set de înscrisuri (f. 5-22, 38-61).

Prin încheierea pronunțată la data de 12.06.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14185/299/2020/a1, instanța a respins cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 2.842,38 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 70).

La data de 16.06.2020, reclamanții au depus precizări (f. 62, 65), prin care au arătat că nu solicită efectuarea unei expertize, aceasta fiind o eroare materială de redactare, și că solicită ca instanța să se pronunțe asupra cererii de înființare a sechestrului asigurător odată cu fondul cauzei.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

La termenul din data de 04.11.2020, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei VI, pe care a unit-o cu fondul cauzei, și a încuviințat reclamanților proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei VI (excepție de fond, peremptorie și absolută), instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Astfel, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului pretins, sub aspect material.

În prezenta cauză, reclamanta VI a solicitat, alături de reclamantul VV, rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 788/20.07.2017 și a actelor adiționale, repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 3.000 euro, reprezentând avans, obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000 euro cu titlu de daune interese și înființarea unui sechestru asigurător asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului, în vederea recuperării creanței în cuantum total de 6.000 euro.

Cu toate acestea, instanța constată că reclamanta nu este parte în contractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E., astfel cum a fost modificat prin actele adiționale nr. 1 autentificat sub nr. 1364/14.11.2017 și nr. 2 autentificat sub nr. 1446/06.12.2017, acesta fiind încheiat între reclamantul VV, în calitate de promitent-cumpărător, și pârâtul AL, în calitate de promitent-vânzător.

Așadar, subiectele raportului juridic de drept substanțial dedus judecății sunt reclamantul VV și pârâtul AL, motiv pentru care raportul de drept procesual îi va avea tot pe aceștia ca părți, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta VI a fost menționată în cuprinsul contractului în calitate de soție a promitentului-cumpărător, câtă vreme aceasta nu a semnat convenția.

Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și, pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta VI în contradictoriu cu pârâtul AL, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamantul VV, în calitate de promitent-cumpărător, a încheiat cu pârâtul AL, în calitate de promitent-vânzător, promisiunea bilaterală de vânzare autentificată sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E., prin care promitentul-vânzător s-a obligat să vândă, iar promitentul-cumpărător s-a obligat să cumpere, după ce cel dintâi va deveni proprietar, dar nu mai târziu de 20.11.2017, cu prețul ferm și irevocabil de 9.000 euro, imobilul situat în satul .., str.  nr. , comuna , jud. , compus din teren în suprafață totală de 1.800 mp și construcția edificată pe acesta (f. 45-48).

În cuprinsul contractului s-a menționat că promitentul-vânzător a primit de la promitentul-cumpărător suma de 2.000 euro cu titlu de avans de preț la data autentificării promisiunii, în numerar, restul de preț, în sumă de 7.000 euro, urmând a fi primit la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Ulterior, părțile au încheiat actul adițional nr. 1 la promisiunea bilaterală de vânzare, autentificat sub nr. 1364/14.11.2017 de S.P.N. E., prin care au prelungit termenul de autentificare a contractului de vânzare prevăzut în promisiunea bilaterală de vânzare până la data de 28.02.2018 (f. 49-50).

De asemenea, părțile au încheiat actul adițional nr. 2 la promisiunea bilaterală de vânzare, autentificat sub nr. 1446/06.12.2017 de S.P.N. E., prin care au majorat suma stabilită cu titlu de avans, de la 2.000 euro la 3.000 euro, menționându-se că diferența de avans, în cuantum de 1.000 euro, a fost achitată la data autentificării acestui act adițional, în numerar, restul de 6.000 euro urmând a fi primit la data perfectării contractului de vânzare (f. 51-53).

Prin încheierea de certificare nr. 1 emisă la data de 28.02.2018 de S.P.N. E., s-a constatat că la sediul notarului public s-a prezentat exclusiv promitentul-cumpărător VV, care a declarat că dorește încheierea contractului de vânzare, nu și promitentul-vânzător (f. 57-58).

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E., astfel cum a fost modificată prin actele adiționale nr. 1 și 2, sunt incidente prevederile art. 1549 alin. 1 C.civ., potrivit cărora, dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului.

Totodată, instanţa constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1516 alin. 1 şi 2 C.civ, conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală şi la timp a obligaţiei, iar atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea contractului. Cu toate acestea, creditorul nu are dreptul la rezoluţiunea contractului, dacă neexecutarea este de mică însemnătate, astfel cum prevede art. 1551 alin.1 C.civ..

Pe cale de consecinţă, rezoluţiunea este sancţiunea ce intervine în caz de neexecutare culpabilă a unei obligaţii contractuale, suficient de însemnată şi care constă în desfiinţarea retroactivă a acestuia. Aşadar, pentru a putea dispune rezoluţiunea judiciară, instanţa urmează a analiza condiţiile necesare pentru ca această instituţie să devină aplicabilă şi anume: să existe o neexecutare a unei obligaţii contractuale suficient de însemnată, neexecutarea să fie culpabilă şi debitorul obligaţiei să se afle în întârziere.

Raportat la prima condiţie, instanţa constată că prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E., promitentul-vânzător, pârâtul din prezenta cauză, s-a obligat să îndeplinească toate formalitățile necesare suplimentării certificatului de moștenitor al defunctului său tată, AC, să efectueze formalitățile de ieșire din indiviziune cu ceilalți coproprietari, privind imobilul, și să efectueze formalitățile cadastrale și de intabulare a acestuia pe numele său. De asemenea, acesta s-a obligat ca până la data autentificării contractului de vânzare să obțină pe cheltuiala sa certificatul de atestare fiscală din care să rezultă că impozitele și taxele datorate statului pentru imobil sunt plătite la zi și ultima factură cu energie electrică, precum și certificatul energetic.

Totodată, pârâtul s-a obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu reclamantul după ce va deveni proprietar al imobilului, dar nu mai târziu de 20.11.2017, termenul fiind ulterior prelungit până la data de 28.02.2018 prin actul adițional nr. 1 la promisiunea bilaterală de vânzare, autentificat sub nr. 1364/14.11.2017 de S.P.N. E..

Prin somația nr. 48EP/21.02.2018, comunicată pârâtului la data de 22.02.2018 prin intermediul B.E.J. P., conform procesului-verbal de înmânare, reclamantul i-a solicitat acestuia să se prezinte la data de 28.02.2018, ora 1, la sediul biroului notarial în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare a imobilului situat în satul .., str. nr. , comuna , jud. , conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E. (f. 54-56).

Cu toate acestea, așa cum s-a reținut în cele ce preced, pârâtul nu și-a respectat obligația de a se prezenta la sediul biroului notarial în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, această împrejurare fiind atestată de încheierea de certificare nr. 1 emisă la data de 28.02.2018 de S.P.N. E..

Mai mult decât atât, deși îi incumba sarcina probei, conform art. 249 C.pr.civ., pârâtul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit celelalte obligații menționate în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv de a îndeplini formalitățile necesare suplimentării certificatului de moștenitor al defunctului său tată, formalitățile de ieșire din indiviziune cu ceilalți coproprietari și formalitățile cadastrale și de intabulare a imobilului pe numele său.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, ce vizează caracterul culpabil al neexecutării, instanţa constată că sunt incidente prevederile art. 1548 C.civ, potrivit cărora culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. Or, pârâtul nu a răsturnat prezumţia relativă de culpă și nici nu a dovedit incidența vreuneia dintre cauzele justificate de neexecutare a obligațiilor contractuale, prevăzute de art. 1555-1557 C.civ..

Referitor la cea de-a treia condiţie, dispoziţiile art. 1522 alin. 1 C.civ. sunt in sensul că punerea în întârziere a debitorului de către creditor poate fi făcută fie printr-o notificare scrisă, fie prin cererea de chemare în judecată. Instanţa constată că pârâtul a fost pus în întârziere prin notificarea nr. 192/28.04.2020, comunicată acestuia la data de 29.04.2020, prin intermediul S.C.P.E.J. C. (f. 38-42).

Pentru aceste considerente, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii judiciare, instanța va admite primul capăt de cerere și va dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E., astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1 autentificat sub nr. 1364/14.11.2017 de S.P.N. E. și actul adițional nr. 2 autentificat sub nr. 1446/06.12.2017 de S.P.N. E..

În ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară, potrivit art. 1554 alin. 1 C.civ., contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat, iar dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este ţinută, în acest caz să restituie celeilalte părţi prestaţiile primite. În același sens, dispozițiile art. 1635 alin. 1 C.civ. prevăd că restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv sau ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.

Așa cum reiese din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E.,  la data de 20.07.2017, reclamantul a achitat pârâtului, în numerar, suma de 2.000 euro, cu titlu de avans de preț.

Ulterior, conform actului adițional nr. 2 autentificat sub nr. 1446/06.12.2017 de S.P.N. E., reclamantul a achitat la data de 06.12.2017, suplimentar, cu titlu de avans de preț, și suma de 1.000 euro.

Astfel, având în vedere dispozițiile legale anterior enunțate și soluția pronunțată asupra primului capăt de cerere, instanța apreciază că se impune repunerea părților în situația anterioară, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantului suma de 3.000 euro, pe care a încasat-o cu titlu de avans al prețului. De altfel, și în cuprinsul actului adițional nr. 2, părțile au stipulat că în cazul în care, din culpă sau cu intenție, promitentul vânzător nu își va îndeplini, în mod cumulativ, până cel mai târziu la data de 28.02.2018, obligațiile asumate în baza promisiunii bilaterale și/sau nu se va prezenta până la aceeași dată, personal sau prin mandatar, la notificarea promitentului cumpărător, la sediul unui birou notarial, în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică, promitentul vânzător va restitui promitentului cumpărător avansul de preț, adică suma de 3.000 euro.

Față de considerentele expuse, instanța va admite și acest capăt de cerere, va dispune repunerea părților în situația anterioară, în sensul că va obliga pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 3.000 euro (în echivalent lei, la cursul BNR din ziua plății), reprezentând avans achitat, în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (așa cum a solicitat reclamantul).

În privința capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor interese în cuantum de 3.000 euro, dispozițiile art. 1531 alin. 1 și 2 C.civ. prevăd că partea creditoare are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, iar prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Referitor la acest aspect, instanța constată că în cuprinsul actului adițional nr. 2, părțile au stipulat și că în cazul în care, din culpă sau cu intenție, promitentul vânzător nu își va îndeplini, în mod cumulativ, până cel mai târziu la data de 28.02.2018, obligațiile asumate în baza promisiunii bilaterale și/sau nu se va prezenta până la aceeași dată, personal sau prin mandatar, la notificarea promitentului cumpărător, la sediul unui birou notarial, în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică, promitentul vânzător va plăti cu titlu de daune-interese convenționale suma de 3.000 euro promitentului cumpărător. Astfel, părțile au stipulat în cuprinsul contractului o clauză penală care să stabilească întinderea prejudiciului în cazul neîndeplinirii obligațiilor asumate de promitentul-vânzător, care produce efecte în condițiile art. 1.554 alin. 2 C.civ..

Prin urmare, având în vedere că părțile au evaluat anticipat prejudiciul suferit de promitentul-cumpărător, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către promitentul-vânzător (situație premisă existentă în cauză față de cele reținute), la suma de 3.000 euro, instanța apreciază că și acest capăt de cerere este întemeiat.

În consecință, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.000 euro (în echivalent lei, la cursul BNR din ziua plății), reprezentând daune-interese, în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (așa cum a solicitat reclamantul).

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect înființarea sechestrului asigurător asupra terenului ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 788/20.07.2017 de S.P.N. E., instanța reține că, potrivit art. 952 C.pr.civ., sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

Așadar, obiectul sechestrului asigurător constă exclusiv în bunurile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț. Această condiție nu este îndeplinită în ceea ce privește imobilul situat în satul , str.  nr. , comuna , jud. , întrucât acesta se află chiar în posesia creditorului, conform mențiunii din cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare („posesia imobilului se transmite începând de astăzi, data autentificării prezentei promisiuni, eu promitentul cumpărător obligându-mă să achit începând de astăzi toate utilitățile aferente acestui imobil”).

Totodată, dispozițiile art. 953 C.pr.civ. prevăd următoarele: „ (1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă. (2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată. (3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. (1) şi să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.”

Având în vedere că, în motivarea acestui capăt de cerere, reclamantul a pretins că deține o creanță constatată în scris și exigibilă, raportat la soluțiile pronunțate asupra primelor două capete de cerere, instanța va verifica în continuare întrunirea condițiilor prin raportare la dispozițiile art. 953 alin. 1 C.pr.civ..

Astfel, în primul rând, instanţa reţine că reclamantul a făcut dovada formulării unei cereri de chemare în judecată împotriva pârâtului, acesta solicitând chiar în prezentul dosar restituirea sumei de 3.000 euro, cu titlu de avans de preț, respectiv plata sumei de 3.000 euro, reprezentând daune-interese, capete de cerere apreciate de instanță ca fiind întemeiate.

În al doilea rând, creanţa pretinsă de reclamant, în cuantum total de 6.000 euro, este constatată în scris, chiar prin prezenta hotărâre.

Cu toate acestea, instanța apreciază că cea de-a treia condiție nu este îndeplinită, creanța în valoare totală de 6.000 euro nefiind încă exigibilă, termenul de plată împlinindu-se în 5 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, așa cum a solicitat însuși reclamantul.

Mai mult decât atât, din întreaga reglementare a sechestrului asigurător rezultă că această măsură asigurătorie reprezintă un mijloc procesual care are drept scop indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale debitorului pentru a evita diminuarea activului său patrimonial.

Legea oferă creditorului posibilitatea de a se asigura, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite dacă va obţine titlu executoriu. Astfel, instanţa apreciază că indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului înainte de soluţionarea definitivă a cauzei nu este o măsură care să se dispună automat, de îndată ce creditorul a formulat acţiune pentru recuperarea creanţei sale, nefiind suficientă simpla cerere a creditorului în acest sens, ci şi îndeplinirea condiţiilor sine qua non privind existenţa unui risc ca pârâtul să-şi risipească averea.

În acest context, instanța apreciază că reclamantului îi revenea sarcina probei necesităţii luării acestor măsuri şi a riscurilor de nerealizare a creanţei sale, ţinând cont că măsura indisponibilizării bunurilor debitorului înainte de soluţionarea definitivă a cauzei este o măsura excepţională ce nu poate fi dispusă de fiecare dată când pe rolul instanţei există o acţiune având ca obiect plata unei sume de bani, la simpla cerere a creditorului, ci numai în cazuri temeinic justificate. Or, reclamantul, nu numai că nu a probat, dar nici nu a învederat vreo faptă sau o împrejurare concretă din care să rezulte şi să se poată reţine că există posibilitatea ca pârâtul să-şi diminueze averea pentru a-l prejudicia.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra imobilul menționat anterior, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, dispozițiile art. 453 alin. 2 C.pr.civ. prevăd că atunci când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și au făcut dovada achitării sumei de 2.842,38 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 70), precum și a sumei de 238 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru transmiterea notificării nr. 192/2020, conform facturii proforme nr. 0672/29.04.2020 și ordinului de plată din data de 29.04.2020 (f. 11-12).

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și culpa procesuală parțială a pârâtului, instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamantul VV a sumei de 2.980,38 lei, din care 2.742,38 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (1.911,53 + 830,85 lei), aferentă pretențiilor admise, și 238 lei, reprezentând cheltuieli de transmitere a notificării, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare