Pretenţii. Daune morale.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26.08.2019 sub nr. 25165/299/2019, reclamantul GD, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M., obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate şi viaţă privată; obligarea pârâtului la ştergerea de pe propriul cont de Facebook a tuturor postărilor ofensatoare şi defăimătoare la adresa reclamantului şi de a formula scuze publice, în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii; obligarea pârâtului de a asigura comunicarea publică a dispozitivului hotărârii în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariu avocaţial.

 În motivare, reclamantul a arătat că prin toate afirmaţiile făcute pe reţeaua de socializare Facebook, prin dialogurile purtate cu alți utilizatori ai reţelei sociale, se conturează fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, prin exprimarea unor jigniri de natură să îl afecteze emoţional și acuzaţii nefondate, asocierea numelui său cu fapte reprobabile, ceea ce determină o informare mincinoasă a opiniei publice cu privire la veridicitatea celor susţinute. În ceea ce priveşte elementul vinovăţie, a arătat faptul că este pe deplin dovedit prin aceea că s-a acţionat cu intenţie directă, în formă continuată, prejudiciul cauzat fiind astfel cert, raportându-se la distrugerea reputaţiei, la atingerea adusă onoarei, demnităţii prin prezentarea acesteia într-o manieră jignitoare și acuzatoare cu trimitere directă la fapte reprobabile. Totodată, a precizat că legătura de cauzalitate reiese tocmai din natura faptelor ilicite comise de pârâtul M.

Reclamantul a menționat că pârâtul este utilizatorul paginii de Facebook CM. Prin intermediul acestei reţele de socializare, în repetate rânduri, în discuţii cu mai mulţi utilizatori Facebook, pe pagina personală, pârâtul i-a adus o serie de jigniri și l-ar fi acuzat că ar fi „țepar”, afirmaţii și acuzaţii fără niciun suport, care îl afectează emoţional, fiind de natură să-i lezeze demnitatea, onoare și imaginea create de-a lungul timpului prin activitatea profesională, sportivă și extrasportivă. Pentru a da credibilitate afirmaţiilor degradante și acuzatoare, pârâtul susţine că este persoană publică, că de 5 (cinci) ani face parte din echipa din echipa unui alt luptător român de kickboxing (Adegbuyi Benjamin), împrejurare în care a „umblat pe la Glory”, cea mai mare promoţie de kickboxing din lume) unde ar fi discutat cu „greii” acestui sport, promotori, organizatori, antrenori etc.).

Aşadar, poziționându-se ca persoană publică și cunoscător al acestui sport, în mai multe postări, pârâtul și-a luat dreptul unilateral de aduce reclamantului următoarele jigniri și acuzaţii și de a instiga la ură și violență: este o ruşine pentru sport, are un comportament mizerabil, era paranoic și mizerabil, l-ar scuipa în ochi, mănâncă rahat, paranoic, că îi mănâncă de c..., că vrea să îl vadă cum face spume la gură împreuna cu fanii săi, epavă umană, ca are interzis în gala Glory, că este o ruşine pentru cei implicați în sport și că fanii săi se poartă exact ca el, că are interzis  într-o promoţie, că iese dezonorant de pe scenă, impostor, epavă, porc hămesit de foame care guiță pe internet de foame, că soţia îi scrie postările pe internet pentru că el se descurcă mai greu cu limba română, că a luat-o razna complet de foame, că burta îi atârnă peste șort, ipocrit și mincinos, că insultă oamenii, că are un comportament infect, că este țepar, că se zbate chinuit de foame, că se milogește după meciuri după ce a dat țeapă, că fuge de meciuri și cere bani, că are foame de bani, că ar fi aranjat o luptă cu un sportiv mai slab decât el, că este provocator și ca are interzis în galele Glory.

Concret, a arătat reclamantul că la data de 19.11.2018, pe pagina de Facebook, pârâtul M îi răspunde utilizatorului MP „nu e nimic de înţeles... e doar un comportament absurd al unui fost sportiv de top care, în loc să iasă din scena onorabil, iese în felul asta dezonorant. Eu vorbesc din ce ştiu concret, de 5 ani ‹‹umblu›› pe la Glory cu un alt sportiv de top, ca parte a echipei, am stat de vorbă sau am asistat la discuţii între ‹‹greii›› acestui sport (promotori, organizatori, antrenori etc.). De asemenea, am relaţii strânse cu persoane implicate la vârf în alte promoţii mari. Am decis să intervin cu riscul să-mi verse lături în cap toți dobitocii pentru că pur și simplu e strigătoare la cer impostura fostului sportiv despre care vorbeam. Exact cum ai zis: îi acuză pe alţii fix de ceea ce a făcut sau face el :) La meciurile vechi mă voi uita mereu cu plăcere, voi separa sportivul de atunci de epava care este acum. Pe toții ne așteaptă un final de carieră, indiferent în ce domeniu lucrăm, sper ca ăsta să ne fie drept exemplu de ‹‹așa nu››”.

La data de 11.12.2018, ora 11:29, pârâtul postează pe pagina de Facebook următorul mesaj adresat reclamantului: „I rest my case... after personal insults and lies that you sent to people, making yet again a fool of yourself, I respond with the truth about you. Pentru porcii hămesiţi de foame care guitză a pagubă pe internet, pot face și traducere. Doar să mă deblochezi că te deranjează să vadă fraierii la tine pe pagina cine eşti cu adevărat”.

De asemenea, a menționat că pârâtul M. într-o postare îi răspunde utilizatorului TP: „am înţeles că îi scrie nevasta postările, el se descurcă mai greu cu limba română. A luat-o razna complet, de foame probabil, deși după burta care îi atârnă peste șort la ultimul meci nu ai zice”. Utilizatorul TP îi răspunde pârâtului: „doamne, astea sunt răutăţi deja, dezavuate”.

Într-un alt dialog, utilizatorul FS îi scrie pârâtului M: „CM râde ciob de oala spartă, te-ai uitat ultima oară în oglindă până să zici că îi atârnă lui G burta peste șort? Că ultima oară când te-am văzut la TV, purtai cămașă cu 3 numere mai mari să nu ţi se vadă burta”.

La postarea utilizatorului LG în care îi răspunde pârâtului M: „Eu nu înţeleg ceva ... daca G nu e luptător, B ce este ? Eu zic că-s amândoi și nu înţeleg înţepăturile astea stupide ... până la urmă unul singur a acceptat lupta ... și nu e vorba de faimă sau de bani ... După cum însăși timpul ne-a demonstrat, B a fost căsăpit într-o mână și un picior la propriu de unul pe care G l-a spart dintr-un picior ... eu nu știu și nu mă interesează decât un aspect ... prea multă circoteca ... și e păcat ... o părere personală este că actualele gale G. sunt de tot rahatul și se face jumătate jumătate cu marii ‹‹campioni›› ... cum nu cred că poți nega faptul ca acum 10 ani, când cel pe care-l tot miștocăriți voi, se bătea alături de adevărați campioni și câștiga adevăratele gale k1! Vorbim de ..., ... acum nu găsești 2 nume ;) .. despre asta sa vorbim...”. Pârâtul M îi răspunde lui LG jignindu-l pe reclamant și acuzându-l, după cum urmează: „ia uită-te cine a început. Ipocrizia acestui fost sportiv m-a deranjat și minciunile pe care le-a aruncat, în timp ce el fugea de T. El a insultat pe toata lumea și i-a îndemnat pe cățeii lui să facă asta. Așa că spune-i lui cum funcţionează lumea, nu mie. Uite-l ce minciuni scrie”.

Mai mult, a menționat reclamantul că tot în acest dialog cu utilizatorul LG, pârâtul l-a jignit și l-a acuzat că este țepar și că „a închis drumul sportivilor români”, după cum urmează: „cât despre fostul sportiv despre care vorbeşti, mai interesează-te ... din cauza comportamentului infect (vezi țeapa dată la E), a închis drumul sportivilor români, nu l-a deschis. Informează-te”. Deși utilizatorul LG a încercat să aplaneze situația, pârâtul M a răspuns acestuia prin jigniri și acuze la adresa reclamantului după cum urmează: „Hai interesează-te ce a făcut si apoi revino cu alte idei. Iar daca nu ştii, nu te pronunţa. E logic sa ne gândim ca un fost sportiv, retras de 4 ani si ieşit complet din formă, s-a gândit de două ori dacă face ultimul meci din carieră şi iese rușinos din scenă sau vine în țară și o încearcă pe balăcăreală. Semnase contract cu aia, meciul era promovat deja. Sigur că încerci să găsești o explicaţie logică, dar nu există logică în comportamentul fostei legende a kickboxingului românesc. Uite ce scrisori zice că o scris foştilor lui şefi ... total incoerent, aberează și se zbate probabil chinuit de foame”.

Se arară că, în acelaşi dialog cu utilizatorul LG, pârâtul îi răspunde acuzându-l pe reclamant că a înşelat și compania, după cum urmează: „Deci el care denigrează G de câțiva ani în toate apariţiile după ce a șters R cu el pe jos are tupeul să-i acuze pe alţii că fac asta, la fel cum a făcut cu banii, îi acuză pe alţii că cer bani când el dăduse fix țeapa cu banii la E”. De asemenea, deși utilizatorul LG încearcă să aplaneze, cu argumente, situația, pârâtul înţelege iarăși să-i răspundă acestuia, jignindu-l pe reclamant: „LG, nu mă interesează câtuși de puțin personajul ... un fost sportiv care se face de râs milogindu-se pentru meciuri după ce dă țeapă la E ... scutește-mă, e glorie apusă demult și o ruşine pentru sport”. „LG vrei să postez meciul cu S ... hai să ne vedem de ale noastre... omul e în foame și nu vreau sa îi mai fac jocul, i-l fac alţii destul. Repet: prea puţin mă interesează ce face, mă ocup cu altceva. Are impresia că lumea are ceva cu el ... nu suportă adevărul, treaba lui. Totuşi, repet: o ruşine pentru sport comportamentul mizerabil de care dă dovadă”.

În egală măsură, cu aceeaşi ocazie, pârâtul M îi răspunde lui LG: „Dragă L, aici nu a fost nici un moment vorba despre B, indiferent ce se întâmplă, discuţia era anterioară (de când dăduse țeapă la E, chestie despre care văd că nu ciripiţi nici unul). Eu doar am reacţionat la mizeriile unui paranoic și la insultele unor jeguri care s-au adunat în jurul lui să mă mănânce pe mine de c..r. Evident, e un timp limitat pe care îl am, deci după ce mă plictisesc vă şterg postările și îmi văd de ale mele”.

Mai mult decât atât, a învederat reclamantul că, în scopul de a întări cele spuse, pârâtul M îi răspunde lui L G astfel: „LG din ce dată e comunicatul E? Eu personal nu sunt implicat decât forțat în poveste, doar am adus în atenția publicului nişte fapte concrete. Unde am spus eu ca vreo promoţie acceptă dopingul? Sau unde am spus eu că fostul sportiv nu a avut rezultate remarcabile? Din contra. Văd că spui ‹‹voi›› deși pe tema asta nu am avut nici o discuţie cu B, pe care, între noi fie vorba, eu nu l-am auzit să îl vorbească de rău pe idolul tău. Eu sunt persoană publică de peste 17 ani de zile, deci nu se pune problema că aș fi omul cuiva sau că mi-ar zice cineva ce să scriu. M-am luptat cu ipocrizia și minciuna încă din 2001. Inclusiv cu oameni mult mai puternici și am realizat tot ce am realizat prin forțe proprii. Adevărul iese întotdeauna învingător. O singură greşeală am făcut în toată discuţia, când am zis că l-aș scuipa în ochi Nu merită nici atât. Îmi retrag afirmaţia”.

A subliniat reclamantul că, într-un alt dialog cu utilizatorul RM, deși acesta din urmă atrage atenția pârâtului că acuzele de înşelăciune la adresa reclamantului sunt fără sens, pârâtul Mt: „ce afirmaţii am făcut eu? El mănâncă rahat că am zis eu că nu am zis ... ce treaba am eu cu el?”. Deși, utilizatorul RM îi spune pârâtului faptul că mă respecta pentru implicarea mea în câteva proiecte „gen tăierea ilegală a pădurilor, cazul de la Arad ... plus performanța lui sportivă”, pârâtul răspunde: „frate, din partea mea sa revină si să-i bată pe toți, dacă poate ... ce treaba am eu? Omul e paranoic, crede că îl vorbesc alţii de rău sau că îi copiază stilul vestimentar ... Eu pe toți i-am auzit în cadru restrâns apreciindu-i performanțele, nu ştiu cine îi bagă prostii în cap de a ajuns să se certe cu toata lumea. Repet, păcat de rezultatele din trecut”.

Reclamantul a menționat că, urmare a insultelor, acuzaţiilor și a incitării la ură, numitul AM îi răspunde pârâtului CM: „omul e l...r, ia ceva cred că d... să-i fac un flagrant că am schimbat puțin macazul”.

Într-o altă postare din data de 10.12.2018, pe aceeaşi reţea de socializare Facebook, pârâtul îi scrie utilizatorului BB: „este o onoare pentru mine să mă mănânce de .. cel mai bun kickboxer român al tuturor timpurilor. Realmente nu mă interesează viața lui și nici măcar rezultatul unui eventual meci cu M sau altcineva. Pentru mine e distracţie 100% să îi văd cum fac spume la gură el și ultimii lui fani”.

În alte postări pe Facebook din 28.11.2018, răspunzându-i utilizatorului AJ, postează: „AJ iubitul tău tocmai a fugit de T..”. Cu toate că utilizatorului AJ îi răspunde pârâtului: „băi frate termina cu ‹‹iubiţii›› că dacă ai o părere bună de cineva ori consideri că cineva a făcut ceva pentru un domeniu nu înseamnă că e iubit, dacă romanilor le place H nu e iubitu’ țării, am pretenţii de la tine ... și nu are interzis în G ... astea deja sunt aberații ... hai fără jigniri și prostii că nu ne dă G și G să mâncăm, e doar părere”. Pârâtul a recurs la jigniri chiar asupra utilizatorului, astfel: „A J eu zic să citeşti mai cu atenție, prostane. Și ciocu mic dacă nu știi despre ce e vorba”, „prostane, nu am legătură cu M, mă distrează doar cum săriți în sus când vi se arată fața adevărată a idolului vostru. Cât despre provocări ... eu lucrez cu capul meştere, nu cu pumnul. Dar nu ai avea cum sa înțelegi asta, nu-i așa?”.

Pe de alta parte, a menționat reclamantul că, urmare a insultelor și acuzaţiilor la adresa sa, un alt utilizator pe nume M L, prin analogie cu cele afirmate de pârât, își schimbă părerea despre reclamant: „Omul a semnat un contract cu E pe care nu l-a onorat, cu asta își arată caracterul de rahat, demonstrat și de faptul că blochează la el pe pagină toate comentariile care nu îi sunt  favorabile ... pe paginile celorlalţi sportivi nu se întâmpla aşa .... este incredibil cum deodată toți se pricep la toate, mai ales am uitat să îi spun la respectivul de mai sus că mulţi români au cumpărat bilete la Antwerpen și au luat ţeapă de la G ... eu cred că asta este mentalitatea noastră românească ... ce am fost noi cândva ... dar eu zic să îl lăsăm pe B să se pregătească de Liga Campionilor, restul se uita prin gard şi latră”.

A învederat reclamantul că dovada în plus că pârâtul incita la violență reiese și din următoarea postare provocându-l pe utilizatorul ML: „nu vezi că se pricepe puştiul, îmi dă sfaturi de cariera ... îl aşteptăm la încălzire, să vedem daca are gura tot aşa de mare :))”.

Deşi utilizatorul MV îi răspunde pârâtului M „orice ați zice voi, nu aveţi curaj unu să îi ziceți face2face prostiile alea lui G. Omu e o legendă ... s-a bătut cu cei mai buni și a fost nr. 1, restu din România ce au făcut? N-au auzit de unu pe afară să se bată cu cineva cunoscut, doar prin țară în gale aranjate, pe blat”, pârâtul M îi răspunde lui VM „nu mă interesează câtuși de puţin iubitul vostru, nu aș avea ce să-i zic și nu era vorba de istorie aici. Am pus comunicatul E. să vadă tot prostul pe cine venerează. Dar ştiai că are interzis și la G? Trecutul e una, epava umană din prezent nu mai are legătură cu persoana aceea, eu am vrut doar să vă arăt cine e G. azi. Înţeleg că vă este greu să acceptaţi, nu e treaba mea. Cum nu mă interesează nici restul discuţiei despre cine a bătut pe cine”.

Într-o alta postare, pârâtul îi afirmă utilizatorului V B: „da, unii au impresia că azi mai reprezintă ceva în afară de o ruşine pentru el însuși, cât și pentru cei implicați în acest sport. Iar fanii se comportă exact ca și idolul lor ... poate e de înţeles, mai mult nu se poate..”.

Într-o altă postare din data de 28.11.2018, ora 16:29, pârâtul M îi răspunde lui AM: „Cel care fuge de meciuri și cere bani e altcineva”, „AM nu îi contestă nimeni rezultatele din trecut însă acum e doar ca aici: Foame de bani”. „Cel care fuge de meciuri și cere mai mulţi bani e altcineva”. „El vorbeşte de blaturi dar l-a luat pe P. de la azilul de bătrâni pentru meci ... penibil. Posibil da, să tragă la accidentare, ca 3 reprize la nivelul de azi nu mai duce. Mulți necunoscători visează la meciurile de pe vremuri dar azi nivelul sportului e mult peste: condiţie fizică, strategie, tehnicitate. Poate mai puțin spectacol și de asta unii cred că dacă nu stau la schimburi de pumni ăștia de azi ar fi mai slabi. Nici vorbă.”

A susținut reclamantul că, în data de 05.12.2018, pârâtul a postat direct către reclamant, în încercarea de a-l provoca: „Deci cu T. cum a rămas, că nu am înțeles din poveştile astea cu lupul, oile și formolul? PS: B. fiind semnat cu G., oricum nu ar putea face meciul, cel puţin nu așa simplu și nu imediat. Deci provocarea e la mişto, oricum. Mai trist este ca mulţi au înghițit momeala”.

Într-o altă postare, pârâtul M. îi răspunde utilizatorului AM: „nu auzi că are contract cu G? Iar provocatorul are interzis la G din câte ştiu, deci cel mai probabil meciul se va desfășura după ce va ieși și B la pensie.

Într-o altă postare din data de 05.11.2018, ora 12.12, pârâtul îi răspunde utilizatorului B B: „Mi-a dat deja când i-am pus comunicatul E (tot nu sunt lămurit dacă de frică sau pentru bani le-a dat ţeapă). Dar să știi că aici intră, deci, dacă vrei să îi transmiţi ceva (civilizat, fără insulte), eşti invitatul meu”.

Într-o altă postare, pârâtul afirmă: „Cine știe, personal mi-e indiferent dacă se face și cine va învinge, e doar maxim de amuzant să-i văd pe cățeii lui G cum se agită. Ba mai mult, eroul lor în persoană le-a scris foştilor lui șefi despre mine (minciuni, evident). Din câte știu eu nu este o înţelegere secretă, pur și simplu omul în halul ăsta a ajuns”.

Reclamantul a precizat că, din analiza tuturor postărilor pe reţeaua de socializare Feacebook, rezultă o legătură între temă şi afirmaţiile mincinoase, insultătoare și acuzatoare, care au creat un prejudiciu.

Totodată, a susținut că au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 8 din CEDO, mai exact componentele ce cuprind numele și integritatea morală a reclamantului. Garanţia oferită de art. 8 din CEDO este destinată, în principal, să asigure dezvoltarea personalităţii fiecărui individ, în relaţiile sale cu semenii, fără ingerinţe din afară. Aşadar, există o zonă de interacţiune dintre individ și terţi, care, chiar şi într-un context considerat public, poate aparţine vieţii private, situaţie faţă de care postările defăimătoare interferează cu viaţa privată a unei persoane, chiar dacă aceasta este şi una publică (Cauza Schüssel c. Austriei, decizia din 21 februarie 2002).

A precizat reclamantul că afirmaţiile neadevărate și jignitoare îl afectează personal și profesional, dar și pe admiratorii săi, schimbându-le percepția și, incitându-i la ură, chiar la violență.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţine şi faptul că, în cazul în care există un conflict între articolul 10 şi articolul 8 din Convenţie, dreptul la respectarea vieţii private „merită un respect egal” cu libertatea de exprimare (Cauza Von Hannover împotriva Germaniei, nr. 2, hotărârea din 7 februarie 2012 , pct. 106). Statului îi revine obligaţia pozitivă ce decurge din art. 8 din Convenţie, de a menţine un just echilibru între protecţia dreptului la reputaţie şi libertatea de exprimare protejată de art. 10 din Convenţie. Această obligaţie pozitivă trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie.

Cu privire la veridicitatea şi existenţa faptelor relatate de pârât pe parcursul numeroaselor postări, constând în acuzaţiile de înşelăciune, arată reclamantul că nu există o bază factuală, ci doar supoziţii, în încercarea de manipulare a publicului larg, doar pentru faptul că pârâtul face parte din echipa unui alt sportiv român. Scoaterea la lumină a unor asemenea acuzaţii calomnioase și profund defăimătoare nu se înscrie în limitele libertăţii de exprimare. Dreptul fiecărei persoane la demnitate, drept garantat de Constituţie, se reflectă atât în ocrotirea valorii sociale a demnităţii sub aspectul ei subiectiv, adică sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are faţă de el însuşi, cât şi sub aspect obiectiv, respectiv sub aspectul preţuirii morale de care se bucură un om în cadrul societăţii din care face parte şi care se manifestă prin reputaţia, stima, consideraţia şi respectul semenilor săi, acest drept fiind atins prin modul în care reclamantul a fost prezentat de către pârât. Astfel, atributele prin care reclamantul a fost caracterizat sunt de natură a crea un sentiment de dispreţ, ducând în cele din urmă la blamarea publică a subsemnatului.

La momentul săvârşirii faptei ilicite, pârâtul a avut conştientizarea semnificaţiei sociale a celor afirmate, precum şi a urmărilor eventuale ale acestora, sau ar fi trebuit să o aibă. În procesul de formare a atitudinii psihice-subiective, factorul intelectiv este urmat de factorul volitiv, concretizat în actul psihic de deliberare-decizie cu privire la comportamentul ce urmează a fi adoptat.

De asemenea, acelaşi mesaj negativ se desprinde şi din cuprinsul afirmaţiilor imputate de pârât, de data această asocierea reclamantului fiind făcută cu termenii „ipocrit”, „mincinos”, „provocator”, „interzis” și „blat-ist”.

Ca atare, a conchis reclamantul asupra existenţei faptei ilicite, prin raportare la afirmaţiile, acuzaţiile, catalogările, întrebările sau luările de poziţie din cadrul celor postate, prin care au fost încălcate normele dreptului obiectiv, pârâtul nesituându-se la adăpostul protecţiei oferite de libertatea de informare, dimpotrivă, în afara acestui cadru.

Analizând în continuare cerinţele inserate în prevederile art. 1357 C. civ., este de amintit că prin prejudiciu, în sensul indicat mai sus, se înţelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, în speţă prin emiterea unor teorii neprobate, şicanatoare, defăimătoare. Prejudiciul moral trebuie raportat prioritar la atingerea adusă imaginii, demnităţii, vieţii profesionale ori de familie. Legislaţia română şi normele europene reglementează şi protejează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv demnitatea, imaginea, viaţa de familie sau viaţa profesională.

Aşadar, a subliniat reclamantul că a fost ofiţer cu grad de locotenent și cadru pregătitor la SPP timp de 9 ani, de unde și-a dat demisia pentru a-și continua cariera sportivă; a fost campion mondial la kickboxing ITS Showtime 2012 și G în 2014: a purtat steagul României la nivel mondial, fără să fie susţinut de statul român; nu a fost implicat niciodată în scandaluri în întreaga sa carieră dată fiind pregătirea sa de ofiţer, care impune o anumita disciplină; nu a participat la emisiuni de show plătite, ci a ales o cariera demnă, fiind un familist, un om cu o conduită impecabilă; nu consumă alcool și nu frecventează cluburi și nu face parte din clanuri interlope; nu a avut și nu are niciun dosar penal; se implică în activități civice; a scos 100.000 de oameni în stradă împotriva defrişărilor ilegale ale pădurilor din România, făcând publică această temă, cu scopul de a opri defrişările; s-a implicat să ajute țăranii din Nadas, care prin acte false de moştenitor au obţinut 8.000 de hectare de teren, moştenind un sat întreg; a donat sume din banii săi câştigaţi pentru Centrele din Periș și Tancabesti; a cumpărat paturi pentru copii, bucătărie, echipamente de sport și tot ce aveau nevoie. Există două filme pe YouTube „D. G. & G. C. , Life is Real (partea 1) Projects și partea 2, unde a refuzat să meargă cu presa; a refuzat orice ofertă pe bani de a participa la show-uri TV.

Recunoaşterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voinţa de a oferi o satisfacţie care poate contrabalansa efectul vătămării şi fără ca această satisfacţie să aibă o reală corespondenţă cu prejudiciul, astfel că la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanţa prejudiciului din punctul de vedere al victimei. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată. În literatura de specialitate, dauna morală este definită drept paguba suferită de o persoană ca urmare atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale sau prin provocarea unei suferinţe morale. Cuantificarea prejudiciului moral nu este, aşadar, supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc. Evaluarea daunelor morale presupune examinarea, în principal, a unor criterii referitoare la consecinţele suferite pe plan fizic şi psihic, expunerea la dispreţul public, atingerea gravă adusă onoarei şi demnităţii, sentimentul de frustrare etc., daunele morale reprezentând compensaţia datorată pentru atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiul profesional şi alte asemenea valori.

În cuprinsul deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta condamnată.

Referitor la cuantumul prejudiciului, s-a reţinut că într-adevăr nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în atingerea adusă onoarei sau demnităţii, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de hani, care îi permite să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, s-a apreciat că ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Din acest motiv, instanţa sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacţii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă o sumă de bani şi în ce cuantum, este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă, prin decizia nr. 542 din 14 februarie 2008, a apreciat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esenţa unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realităţi materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii, şi anume; consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, iar celui care le pretinde îi revine sarcina să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsura i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.

Aşadar, a învederat reclamantul că elementele angajării răspunderii civile pe tărâm delictual sunt îndeplinite în cauză, fiind evident că suferă un prejudiciu rezultat din săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte ilicite şi că există o legătură de cauzalitate între fapta astfel produsă şi prejudiciul cauzat.

În drept, a invocat art. 30 din Constituţia României, art. 8 şi 10 din CEDO, art. 71-73, art. 1249 şi urm., art. 1357 Cod civil.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului şi a probei cu martori.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 160 lei.

La data de 19.11.2019, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că motivele invocate prin acţiune de către reclamant au în vedere, în esenţă, faptul că afirmaţiile făcute de pârât pe reţelele de socializare Facebook, prin exprimarea unor jigniri și acuzații nefondate, au afectat emoţional pe reclamant, producându-i acestuia un prejudiciu grav.

A precizat pârâtul că activează în domeniul fitness-ului și nutriţiei, context în care consiliază diverşi sportivi, printre care și pe B A(luptător profesionist de kick boxing). În contextul unor discuţii pe reţelele de socializare, privind revenirea lui D G in circuitul competiţional profesionist, a purtat discuţii cu diverse persoane atât pe pagina sa, cât și pe paginile acestora. A menționat faptul că se practică astfel de comentarii provocate chiar de luptători, tocmai în scopul promovării evenimentelor și atragerii de atenție publică. Înșişi sportivii care practică acest tip de publicitate beneficiază de sponsorizări, număr crescut de vizualizări, audiență în evenimente etc. De asemenea, este de notorietate că în domeniul sportului numit agresiv, se practică publicitatea prin generarea de conflicte și controverse, D G fiind și el practicant al acestui tip de promovare.

Susține pârâtul că, în acest context, având o colaborare de notorietate cu B A(luptător profesionist de kick boxing), a reacţionat la atacurile susţinute și nedrepte ale reclamantului, la adresa sportivului consiliat de pârât. Mai mult decât atât, reclamantul declara pe pagina sa de Facebook către BA: „...eu ți-am spus să-ți concediezi nutriționistul (C M), că este incompetent”.

A arătat ca G D F a fost chemat în judecata de B A, dosar nr. 12492/301/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3, sens în care este evident că prezenta acţiune are un caracter revanşard, fiind în esenţă o răzbunare și un mijloc de intimidare.

Pârâtul a menționat faptul că aprecierile făcute în discuţiile de pe reţelele de socializare au avut un caracter sporadic și nu au prezentat un interes major, aprecierile la adresa lui D G fiind obiective, pârâtul având atât cuvinte de laudă, cât și de dezamăgire vis-a-vis de prestaţiile sportive ale acestuia.

În ceea ce priveşte repostarea comunicatului oficial al promoţiei EnFusion, aceasta este o situaţie adevărată, reală, publică, astfel cum rezultă din postarea promoţiei EnFusion din data de 15.08.2018.

În aceste condiţii, afirmaţia pârâtului potrivit, căreia DG „are interzis” este adevărată, fiind o concluzie firească a acestui comunicat.

Discuţiile s-au desfășurat sub formă de comentarii între diverşi utilizatori, fără a beneficia de o expunere demnă de luat în seamă.

De asemenea, în cadrul discuţiilor pârâtul și-a manifestat aprecierea față de rezultatele sportive ale lui D G: „tot respectul pentru ce a realizat ca sportiv ”. Se constată fără dubiu că afirmaţiile pârâtului nu au fost făcute în mod direct la adresa sau despre D G, fiind imposibil pentru o persoană din lista de prieteni să deducă că ar fi vorba despre D G, fără cunoaşterea contextului. Astfel, în mod eronat reclamantul susţine că datorită comentariilor jignitoare făcute la adresa sa, a suferit un prejudiciu emoţional și de imagine.

Deși reţelele de socializare au fost declarate spaţiu public, arată pârâtul că toate comentariile la care face referire reclamantul nu au avut expunerea necesară pentru a avea un impact asupra imaginii acestuia, cu atât mai mult să conducă la schimbarea opiniei publice față de calitățile sportive ale reclamantului.

În ceea ce priveşte afirmaţia reclamantului referitoare la impactul negativ public care a survenit în urma comentariilor pârâtului, a menționat că reclamantul face referire doar la două persoane (pag. 6 din acţiune), respectiv LM si AM, nefiind în măsură a face dovada impactului public negativ adus ca urmare a comentariilor. Acesta este singurul aspect, pe care reclamantul îl foloseşte pentru a arăta prejudiciul moral și profesional pe care l-a suferit.

Aceste discuţii au avut loc pe data de 28.11.2018, reclamantul nefăcând dovada în niciun fel a prejudiciului moral și material suferit de acesta.

Totodată, a precizat pârâtul că Facebook are mecanisme incluse pentru raportarea postărilor abuzive, pe baza unui algoritm care lucrează cu cuvinte cheie, fapt care nu s-a întâmplat în cauză, respectiv nici utilizatorii nu au raportat un abuz de limbaj, și nici administratorul platformei nu a detectat utilizarea unor termeni care să impună blocarea contului.

Nu în ultimul rând, față de afirmaţia reclamantului privind numărul mare de prieteni pe care pârâtul îi deţine pe pagina personală Facebook, a menționat faptul că postările acestuia au în medie între 10 și 200 aprecieri (like-uri), ceea ce arată fără dubiu că este irelevant numărul de prieteni (foloweri) pe care pârâtul îi deţine în lista sa, postările acestuia neavând un impact major la public.

Totodată a precizat pârâtul că, în calitate de nutriționist și spectator a fost dezamăgit de diferenţa dintre afişul de promovare al evenimentului Coloseum și forma fizică reală în care s-a prezentat reclamantul la eveniment, de aici și exprimarea unor păreri obiective față de forma fizică a reclamantului, părere împărtăşită și de alte persoane într-o mulţime de comentarii pe internet.

Nu în ultimul rând, din studiile efectuate față de profilul psihologic al luptătorului de către IA - psiholog şi psihoterapeut în cadrul Asociaţiei Pentru Psihologia Sportului - reiese o descriere a practicantului de MMA, aplicabil și în cazul altor sporturi de contact – Kickboxing: „sport care presupune o implicare totală şi un angajament pe care sportivul şi-l ia faţă de sine însuşi şi anume acela de a lupta până la capăt. Eforturile şi sacrificiile din antrenament au rolul de a pregăti sportivul, pentru a aplica cele mai bune strategii, pentru a face faţă loviturilor, pentru a domina și rezista până la finalul eventual câştigător. Întâlnim tot felul de tipologii de personalitate în acest sport şi putem vorbi despre anumite trăsături necesare luptătorului. Performanţa înseamnă, în fapt, o luptă cu adversităţile, înseamnă să treci de la ceea ce a fost cumplit de greu ieri la ceva şi mai greu azi, întărindu-te și depăşindu-ți mereu propriile limite. Dincolo de însuşirea unor tehnici de luptă, a fi un combatant necesită o anumită doză de agresivitate, fără de care într-un moment de colaps sau durere, orice individ ar avea tendinţa de a renunţa. Perseverenţa şi determinarea, o doză mare de curaj şi dedicarea totală, întrucât nimeni nu poate lupta cu jumătăţi de măsură, reprezintă caracteristicile fundamentale unui învingător. Dacă intri în ring temător şi cu reţineri rişti să ieşi din luptă destul de ‹‹avariat››. Există şi luptători blânzi, contrar ideilor că cel ce luptă este neapărat furios şi rece, însă ei intră în ring cu acelaşi mental de combatant, în care regulile jocului nu mai ţin de sentimentalisme. Tăria psihică şi rezistenţa la frustrare determină, de asemenea, reuşita în luptă, dar şi isteţimea şi spontaneitatea, reprezintă calităţi ce pot face un joc să fie câştigător sau nu”.

Având în vedere pregătirea militară a reclamantului și experienţa sa ca luptător profesionist de kick boxing, consideră pârâtul ca reclamantul este pregătit fizic și psihic pentru a face față situaţilor dure și stresante. În aceste condiţii, este greu de acceptat ideea că reclamantul a fost traumatizat psihic în urma unor afirmaţii. Chiar reclamantul uzitează afirmaţii dure la adresa altor persoane și instituții.

Nu trebuie ignorat faptul că reclamantul își face publicitate și pe internet. astfel că acesta se supune riscului de-a avea atât aprecieri cât şi critici, fără ca acestea să poată fi considerate ca aducând o atingere dreptului la imagine ori la demnitate, prin urmare postarea făcută de pârât reprezintă manifestarea dreptului la liberă exprimare, prevăzut de art. 70 Cod civil, art. 30 din Constituţie, art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în condiţiile în care, pe de altă parte, în acord cu jurisprudenţa CEDO în materia dreptului la liberă exprimare, limitele criticii admisibile în cazul persoanelor care au o expunere publică sunt mai largi decât în cazul particularilor, ceea ce determină o protecţie mai redusă a acestora în faţa criticilor.

Conform jurisprudenţei CEDO, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una dintre condiţiile primordiale ale progresului şi a dezvoltării fiecărei persoane (Lingens c. Austriei).

Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplică nu numai «informaţiilor» sau «ideilor» primite în mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci şi celor care lovesc, şochează sau neliniştesc o persoană sau o parte a populaţiei, în baza pluralismului, toleranței şi spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Vogt. c. Germaniei). Aşa cum precizează articolul 10, exercitarea acestei libertăţi este supusă unor formalităţi, condiţii, restricţii şi sancţiuni care trebuie totuşi să fie interpretate strict, necesitatea lor trebuind să fie stabilită în mod convingător (Observer și Guardian c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Janowski c. Poloniei; Nielsen și Johnson c. Norvegiei, Brasilier c. Franţei; Handyside c. Regatului Unit; Lingens c. Austriei; vJersild e. Danemarcei; Piermont e. Franţei).

Articolul 10, în sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informaţiei primite chiar dacă există suspiciuni puternice că aceasta informaţie nu ar fi adevărată. O altă soluţie ar priva o persoană de dreptul de a-și exprima opiniile şi părerile despre afirmaţii făcute în mass-media şi ar constitui o restrângere nerezonabilă a libertăţii de exprimare (Salov c. Ucrainei). De asemenea priveşte nu numai conţinutul informaţiilor, ci şi mijloacele de transmisiune sau de captare a acestora, deoarece orice restricţie adusă acestora atinge dreptul de a primi și comunica informaţii (Autronic c. Elveţiei). Dincolo de substanţa ideilor și informaţiilor exprimate, articolul 10 protejează şi modul lor de difuzare (Oberschilck c. Austriei) sau forma de exprimare (Nikula c. Finlandei) (Tribunalul Arad, Decizia civilă nr. 150/2015).

Astfel, repararea prejudiciului poate surveni doar atunci când sunt întrunite toate elementele pentru angajarea răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia.

Respectiv, pentru a putea fi angajată, răspunderea civilă delictuală, reclamantul va trebui să demonstreze că a suferit un prejudiciu, patrimonial sau moral şi că postarea de pe reţeaua de socializare reprezintă cauza directă a producerii, prejudiciului.

În ceea ce priveşte libertatea de opinie, în literatura de specialitate se menţionează, că „orice persoană are dreptul să-şi formeze o concepţie privitoare la viaţa socială, în lumea care o înconjoară, în general. Altfel spus, orice persoană are dreptul să-şi formuleze o opinie cu privire la tot ceea ce înseamnă mediul său socio-uman”. Privită în acest sens, libertatea de opinie se suprapune, măcar parţial, cu libertatea de gândire protejată de articolul 9 al Convenţiei. Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat, în cauza Lingens, aprecierile personale ale indivizilor sunt protejate de art. 10 CEDO, cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor.

În cauza de față, aceasta condiţie este îndeplinită și în ceea ce priveşte repostarea comunicatului oficial al promoţiei EnFusion, pârâtul redând o situaţie adevărată, reală, publică, astfel cum rezultă din postarea promoţiei EnFusion din data de 15.08.2018 și față de aprecierile obiective față de reclamant.

Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „preţului” suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate. Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată, în speţă reclamantul-luptător profesionist K și fost militar pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceasta în momentul respectiv, dar şi în viitor în societatea respectivă. 

Sub acest, aspect, partea care solicită acordarea de daune morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului, să producă argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale i-au fost afectate.

Reclamantul trebuie să dovedească următoarele: a) pârâtul a răspândit informaţia; b) informaţia îl vizează şi este defăimătoare; c) informaţia constituie o relatare cu privire la fapte şi este în esenţă falsă; sau d) judecata de valoare nu se bazează pe un substrat factologic suficient; e) existenţa şi cuantumul prejudiciului cauzat. În cauza dedusă judecăţii, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu sunt dovedite, reclamantul nedovedind prejudiciul cauzat. Este adevărat că pârâtul a adus în discuţie diverse expresii obiective la adresa reclamantului, dar între cei doi există o stare conflictuală legată de atacurile susţinute și nedrepte ale reclamantului, la adresa sportivului pe care pârâtul îl consiliază. Mai mult decât atât, reclamantul a continuat atacurile  asupra altor sportivi.

Pe de altă parte, este evident ca reclamantul nu a probat ce anume a pierdut pe plan psihic, social, profesional sau familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală, prin comentariile efectuate de pârât pe Facebook. Există o contrapunere între obligaţia de a nu aduce atingere dreptului la imagine a unei persoane și dreptul unei persoane de a avea și a-și exprima opinii.

A mai precizat pârâtul că nu se poate vorbi despre o răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, o pagubă, o daună, prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constând în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană. Doctrina de specialitate a subliniat constant faptul că despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este întotdeauna patrimonială, chiar dacă prin aceasta se tinde la repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, denumite tradiţional daune morale. Prejudiciul este unul moral, nepatrimonial, în ipoteza în care el nu este susceptibil de evaluare bănească, cum ar fi spre exemplu, atingerea adusă onoarei și demnităţii unei persoane, suferinţele de ordin afectiv sau fizic, încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale etc.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer a fi întrunite cumulativ unele condiţii, şi anume: să fie cert, adică să fie sigur atât în privinţa existenţei sale, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, şi să nu fi fost încă reparat, dat fiind că, în cazul răspunderii civile delictuale, repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite, iar nicidecum această reparare nu poate constitui o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus faţă de paguba suferită.

În prezenta speţă, în afara de faptul că nu este dovedit prejudiciul suferit, în ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamant, consideră pârâtul că acestea sunt exagerate, situaţie ce conduce la concluzia firească că reclamantul urmăreşte o îmbogăţire fără justă cauză.

Cu privire la fapta ilicită, a arătat că aceasta, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind „orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane”. Noţiunea de faptă ilicită este privită în practica judecătorească în mod extensiv, în sensul că se reţine răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv, dar şi atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale anumitor persoane. Atunci când se examinează, în concret, existenţa unei fapte ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, se are în vedere obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conştiinţă şi voinţă a unei anumite persoane, neinteresând aici atitudinea subiectivă a persoanei faţă de fapta sa ori, mai ales, faţă de urmările acestei fapte.

Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane în temeiul răspunderii civile delictuale, nu este suficient să existe, pur şi simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să se stabilească, nu un raport de cauzalitate în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea sau inacţiunea omenească cu caracter ilicit şi prejudiciu, fără a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic, etc., care pot să explice, sub aspectul cauzalităţii naturale, producerea unui anumit efect păgubitor.

În speţă, atât timp cât nu există o faptă ilicită săvârșită de către pârât, prejudiciul nu există.

De asemenea, nici elementul vinovăţiei nu există, față de situația de fapt expusă.

În ceea ce priveşte repostarea comunicatului oficial al promoţiei EnFusion, aceasta este o situaţie adevărată, reală, publică, astfel cum rezultă din postarea promoţiei EnFusion din data de 15.08.2018, deci informaţiile au fost fundamentate pe o bază factuală solidă.

Aplicând, în concret, la cauza pendinte, condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, a arătat pârâtul că acestea nu sunt îndeplinite. Reclamantul nu a suferit un evident prejudiciu moral, prejudiciu constând în lezarea onoarei, deteriorarea iremediabilă a bunei sale reputaţii, atât în societate, în profesie, cât şi în mediul familial şi în cercul de prieteni sau cunoscuţi, acesta având un comportament conflictual, fiind modalitatea evidentă prin care acesta își face publicitate.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul solicită instanţei obligarea pârâtului la ştergerea de pe propriul cont de Facebook a tuturor postărilor ofensatoare și defăimătoare și la a formula scuze publice, a precizat pârâtul ca pe pagina de Facebook CM în acest moment nu se regăsește niciun conținut referitor la reclamantul GD, context în care acest capăt de cerere nu are obiect.

În ceea ce priveşte „postările ofensatoare” pe care reclamantul le-a extras de pe alte conturi ale unor terțe persoane și pe care le-a depus în cadrul probatoriului, cu toate că este evident că nu îi aparţin pârâtului, a învederat că acesta nu are calitate juridică de a răspunde pentru conţinuturile postate de alte persoane pe conturile personale și nici posibilitatea tehnică de a interveni asupra acestor conţinuturi.

În drept, a invocat prevederile art. 205, art. 249, art. 453 C. proc. civ., art. 70, art. 1357 Cod civil, art. 30 Constituție, art. 10 CEDO

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reclamantului şi a probei cu martori.

La data de 17.12.2019, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât.

A precizat că discuțiile au fost purtate de pe contul de Facebook aparținând pârâtului, fiind făcute afirmații defăimătoare și pe paginile aparținând altor persoane. Totodată, a arătat că pârâtul recunoaște că îl consiliază pe sportivul B. și că din acest motiv a reacționat la pretinsele atacuri ale reclamantului la adresa celui pe care pârâtul în consiliază. Reclamantul a precizat că nu l-a atacat pe acel sportiv, iar pârâtul a recunoscut că a purtat discuții în mediul online cu mai multe persoane, cu scopul promovării unor evenimente sportive și pentru a atrage atenția publică, respectiv pentru a beneficia de publicitate.

Reclamantul a mai arătat că pârâtul nu poate susține că a făcut aprecieri „obiective” și nici că, dat fiind pregătirea reclamantului de militar și experiența de luptător, acesta nu poate fi afectat de jignirile aduse. A subliniat că nu există o bază factuală și comentariile nu au avut la bază exclusiv activitatea sportivă, ci au vizat direct omul.

Totodată, a afirmat că jurisprudența CEDO citată vizează libertatea presei, care nu este aplicabilă în speță.

Sub aspect probatoriu, în cauză, au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba cu martori.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, se reține că reclamantul este sportiv de performanţă, iar pârâtul este consilier nutriționist. În speță, reclamantul îl acuză pe pârât că în postări pe Facebook, pârâtul a făcut afirmații jignitoare, ofensatoare şi defăimătoare la adresa reclamantului şi, în consecință, i-a produs prejudicii prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate şi viaţă privată.

În drept, sunt incidente următoarele dispoziții legale:

ART. 70 Cod civil

Dreptul la libera exprimare

(1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare.

(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.

ART. 72 Cod civil

Dreptul la demnitate

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

 ART. 73 Cod civil

Dreptul la propria imagine

(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

 ART. 75 Cod civil

Limite

(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Art. 253 Cod Civil:

De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

ART. 1349 Cod civil

Răspunderea delictuală

(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.

 ART. 1357 Cod civil

Condiţiile răspunderii

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

ART. 1358 Cod civil

Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei

Pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

 ART. 1381 Cod civil

Obiectul reparaţiei

(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.

(2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

(3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.

Pentru a reţine existenţa unui caz de răspundere civilă delictuală prin lezarea unui drept nepatrimonial se impune constatarea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, prejudiciul adus unui drept nepatrimonial, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului.

În cauză, instanţa va avea în vedere şi criteriile conturate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a verifica dacă s-a păstrat un echilibru între dreptul la liberă exprimare al pârâtului şi dreptul la onorare, demnitate și viață privată al reclamantului. Potrivit jurisprudenței Curții, libertatea de exprimare constituie una din bazele esențiale ale unei societăți democratice și este valabilă nu numai pentru informațiile sau ideile strânse cu bunăvoință sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru acelea ca scandalizează, șochează sau neliniștesc. Acestea impun pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere, fără de care nu există societate democratică.

Reclamantul a arătat că fapta ilicită săvârşită constă în declaraţiile şi/sau postările pârâtului la adresa sa în cadrul cărora a afirmat că reclamantul este țepar (fila 64, 123, 125, 136 vol. I), o ruşine pentru sport, are un comportament mizerabil (fila 84 vol. III), era paranoic și mizerabil (fila 95 vol. I), l-ar scuipa în ochi (fila 85 vol. III), mănâncă rahat (fila 105, 121 vol. I), paranoic, că îl mănâncă de c... (fila 95 vol. I), că vrea să îl vadă cum face spume la gură împreuna cu fanii săi, epavă umană (fila 138 vol. I), că are interzis în gala G (fila 52, 137 vol. I, fila 101 vol. III), că este o ruşine pentru cei implicați în sport și că fanii săi se poartă exact ca el (fila 145 vol. I), că are interzis într-o promoţie (fila 64 vol. I), că iese dezonorant de pe scenă, impostor, epavă, porc hămesit de foame care guiță a pagubă pe internet (fila 88 vol. I), că soţia îi scrie postările pe internet pentru că el se descurcă mai greu cu limba română (fila 90 vol. I), că a luat-o razna (fila 70 vol. I) complet de foame (fila 91 vol. I), că burta îi atârnă peste șort (fila 91 vol. I), ipocrit și mincinos (fila81 vol. III), că insultă oamenii (fila 81 vol. III), că are un comportament infect (fila 82 vol. III), că se zbate chinuit de foame (fila 83 vol. III), că se milogește după meciuri după ce a dat țeapă (fila 94, 121, 123 vol. I), că fuge de meciuri și cere bani, că are foame de bani, că ar fi aranjat o luptă cu un sportiv mai slab decât el, că este provocator.

Se reţine, analizând înscrisurile depuse la dosar, că discuțiile au avut loc pe Facebook,  într-un context anume determinat (de publicarea comunicatul Enfusion ce anunța retragerea reclamantului din meciul programat la Antwerp) și în care se regăsesc comentarii pozitive și negative atât cu privire la reclamant, cât și cu privire la pârât.

Cu titlu prealabil, instanța constată că nu se pune problema sursei postărilor / comentariilor incriminate, fiind evident că acestea au fost făcute de pe contul de Facebook al pârâtului CM, astfel cum rezultă atât din înscrisurile depuse de reclamant la dosar (incluzând pe cele din care reiese că reclamantul s-a interesat dacă contul de pe care s-a postat aparține pârâtului – f. 113 și urm. vol. III), cât și din susținerile pârâtului din întâmpinare și parțial din răspunsul la interogatoriu. De altfel, din moment ce pârâtul nu contestă autenticitatea postărilor care îi sunt atribuite, nu este relevant dacă aceste discuții au avut loc pe contul de Facebook al pârâtului, pe pagina altor utilizatori de Facebook sau pe grupuri de discuții online.

Instanța reține că postările pârâtului au fost determinate de publicarea unui comunicat EnFusion, din care reieşea că reclamantul nu va mai participa la un eveniment sportiv care era programat să se desfășoare la Antwerp, întrucât ar fi pretins dublarea sumei de bani inițial convenită, aspect neacceptat de organizatori. În acest context și în angrenarea determinată de participarea la discuțiile online a mai multor utilizatori, pârâtul a făcut despre reclamant afirmațiile antemenționate.

Privitor la veridicitatea informaţiilor făcute publice, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a confirmat principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, elementul determinant trebuind să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate. Ca atare este necesară analiza atitudinii subiective a acestuia în raport cu adevărul afirmaţiilor sale. 

Curtea Europeană a stabilit o importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, astfel că existenţa materială a faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este, în principiu, susceptibil de probă (cauza Lingens c. Austriei, nr. 9815/82, Hot. din 08.07. 1986, parag. 46).

Dreptul la protecţia reputaţiei unei persoane este protejat de art. 8 din Convenţie ca parte a dreptului la respectul vieţii private. Pentru a fi aplicabil art. 8 sub acest aspect, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse dreptului ei la respectul vieţii private.

Instanţa urmează să analizeze aceste criterii în cauza de faţă.

Cu privire la contribuţia la o dezbatere de interes general, respectiv al notorietăţii reclamantului, instanţa reţine că reclamantul este persoană publică, sportiv profesionist, iar comportamentul său în această calitate este un subiect de amplu interes, cel puţin în sfera sportului.

Cu privire la metoda în care informaţiile au fost obţinute, precum şi la veridicitatea acestora, instanţa reţine că pârâtul a acţionat întemeindu-şi demersul pe informaţii credibile, publice, anume pe comunicatul E., postat în mediul online (fila 49 vol. I, depus și în traducere în limba română la termenul de judecată din data de 11.03.2020). Astfel, faptul că a repostat acest comunicat și că a comentat pe marginea sa, dovedește faptul că pârâtul a avut o bază factuală la care s-a raportat. Nu contează dacă reclamantul a semnat sau nu contractul cu E. (de altfel, pentru încheierea valabilă a unui contract nu este neapărat necesară existenţa formei scrise) – pentru că acest aspect nu putea fi verificat de către pârât – ceea ce este relevant este că la cunoștința publicului s-a adus faptul că reclamantul nu va mai participa la evenimentul sportiv din rațiuni financiare, această informație rostogolindu-se în mediul online și fiind preluată și de către pârât. De asemenea, nu se poate considera, rezonabil și obiectiv, că pârâtul ar fi avut posibilitatea să verifice autenticitatea acestuia comunicat, însă din moment ce acesta a fost făcut public pe Facebook, pe pagina cunoscută ca fiind cea oficială a E., constituie o bază factuală suficientă. Şi martorul M de declarat: „E. a postat un comunicat public cu privire la anularea meciului, comunicatul este public, s-a spus că dl G a solicitat altă sumă decât cea contractată și că ei s-au simțit șantajați și că meciul nu va avea loc ... pagina de Facebook, din câte știu, este cea oficială, din care se transmit toate postările lor.”

Pornind de la această bază factuală, pârâtul nu s-a limitat doar la a face publice informațiile din comunicatul E. și a le comenta, ci și la a face anumite afirmații jignitoare sau ofensatoare la adresa reclamantului, instanța necontestând caracterul nepotrivit al acestora. Cu toate acestea, apreciază instanța că toate postările și comentariile ofensatoare făcute de pârât intră în sfera libertății de exprimare, astfel cum se va arăta în cele de urmează.

Se constată că pârâtul a utilizat, de multe ori, un limbaj care tinde să exagereze, să impresioneze, să șocheze şi să atragă atenţia. Se reține că fapta pârâtului reiese în mod evident din înscrisurile depuse la dosar, fiind confirmată și de unele răspunsuri la interogatoriu şi unele aspecte din declarația martorului G. Mai subliniază instanța, în legătură cu martorii audiați, că scopul pentru care a fost încuviințată proba cu martori este în special acela de a determina dacă, în speță, există un prejudiciu adus reclamantului, iar nu acela de a dovedi faptele (a căror săvârșire reiese, în principal, din înscrisuri, fiind parțial recunoscută de pârât). Ambii martori au fost destul de echivoci în a arăta ce fapte ilicite ar fi fost săvârșite de pârât, în sensul că niciunul dintre martori nu a putut preciza exact și exhaustiv conținutul comentariilor jignitoare, aspect de altfel normal, având în vedere atât amplitudinea comentariilor, perioada de timp scursă de la momentul postării, dar și posibilitatea ca nici unul dintre martori să nu fi citit în integralitate discuțiile purtate în mediul online. De aceea, instanța apreciază, față de prevederile art. 324 C. proc. civ., că nu se pune problema nesincerității martorilor, modul în care aceștia au expus declarațiile fiind rezultatul impactului firesc pe care timpul îl are asupra memoriei, din perspectiva prezentării unor fapte petrecute cu 1-2 ani în urmă.

Cu privire la susținerea reclamantului conform căreia martorul pârâtului ar fi fost influențat de acesta și de către avocatul pârâtului, instanța reține că, prin semnarea declarației, dată sub prestare de jurământ, martorul și-a asumat, sub sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, că spune adevărul. Instanța civilă are doar sarcina de a aprecia sinceritatea martorului în raport de prevederile art. 324 C. proc. civ. și de a corobora toate probele din dosar pentru a determina dacă acestea susțin poziția reclamantului sau pe cea a pârâtului. Faptul că declarațiile martorilor audiați nu corespund în totalitate este o chestiune normală și nu poate duce la concluzia că unul dintre martori a mințit, în contextul în care ambii martori au cunoscut doar parțial sau razant chestiunile expuse judecății și, în consecință, au declarat ceea ce și cât au cunoscut, trecându-le prin propriul filtru (vârstă, educație, profesie, experiență de viață).

Declarațiile ambilor martori se coroborează parțial cu înscrisurile depuse la dosar și parțial cu răspunsurile de interogatorii, în privința aspectului referitor la existența unei platforme de discuții online cu privire la sportivii de kickboxing. Martorul G a declarat că a văzut comentarii jignitoare făcute de pârât la adresa reclamantului, în timp ce martorul M a declarat că a existat la un moment dat o vâlvă, un schimb de replici, comentarii și pozitive și negative. A mai afirmat acest martor că la un moment dat pârâtul ar fi adresat un comentariu la o postare a reclamantului, postare negativă la adresa lui B., pârâtul făcând parte din staff-ul acestuia din urmă.

De asemenea, cu privire la interogatoriul administrat părților, pentru lizibilitate, instanța va reda în integralitate cele consemnate la răspunsurile la interogatorii.

Răspunsurile reclamantului la interogatoriul propus de pârât au fost următoarele:

Răspuns la întrebarea nr. 1: m-am simțit afectat emoțional, psihic, psihologic, a trebuit să dau explicații de fiecare dată când mă întâlneam cu persoane care au văzut asemenea postări jignitoare la adresa mea, sponsori cărora trebuia să le explic că nu e adevărat ce postează dl. M.

Răspuns la întrebarea nr. 2: nu au fost divergențe, sunt prieten cu patronul G, în 2015 am luptat în G, am 2 oferte și din 2016 și 2018. Sunt doar provocări, e ca și cum aș provoca să lupte cu mine în ring. Contractele le fac companiile. Provocările sunt lucruri sportive care se întâmplă în lumea noastră.

Răspuns la întrebarea nr. 3: Nu este adevărat. Nu am ajuns la nivelul să fac un conflict. B nu se ridică la nivelul meu de competență. Eu sunt nr. 1, finalist KO și nr. 1 în G, B nu a ajuns la acest nivel, el nu era în top 10.

Răspuns la întrebarea nr. 4: Nu s-a semnat niciun contract. Fără contract sportivii nu luptă nicăieri, nu știi dacă primești banii. N-a fost nicio înțelegere.

Răspuns la întrebarea nr. 5: întrebarea a fost respinsă de către instanță pentru că nu privea fapte personale ale părții interogate.

Răspuns la întrebarea nr. 6: nu este adevărat. Lucrurile astea au fost spuse public de M. Toate lucrurile astea dacă le postăm mă afectează moral, fizic și ca principiu, am ajuns la înalte performanțe.

Răspuns la întrebarea nr. 7: Este uman, suntem oameni, indiferent de pregătirea pe care o avem, te influențează moral și psihic.

Răspuns la întrebarea nr. 8 prima teză: nu sunt IT-ist, nu știu, am venit la instanță să-mi găsesc dreptatea. A doua teză a întrebării a fost respinsă de către instanță pentru că nu privea fapte personale ale părții interogate.

Răspuns la întrebarea nr. 9: una sunt comentariile și altele acuzații și denigrări morale. În general comentariile au fost de sport, în legătură cu care pot da explicații și alta sunt denigrările.

Răspuns la întrebarea nr. 10: eu am cerut instanței să facă dreptate. Îmi dăunează, când vorbesc cu sponsorii trebuie să explic și după 1 an jumătate de la postări.

Răspunsurile pârâtului la interogatoriul propus de reclamant au fost următoarele:

Răspuns la întrebarea nr. 1: Am preluat un comunicat E. care a circulat în acest mediu online și al practicienilor și susținătorilor sporturilor de contact. Comunicatul este tradus la dosar și nu a fost infirmat de E.. Unele nu sunt spune de mine. Țepar am declarat că este conform (revin) Nu știu dacă am zis că e țepar, știu că am zis la un moment dat, dar nu știu dacă cu referire la el. Cu privire la toate celelalte afirmații, nu-mi amintesc care au fost făcute de mine și care nu, care la adresa dlui G și care nu. După cum sună comunicatul E., pare să existe un contract, pe care dl G l-a denunțat pentru că voia mai mulți bani. Eu n-am văzut contract, am văzut comunicatul de presă.

Răspuns la întrebarea nr. 2: Nu recunosc că am adus injurii. Sunt lucruri subiective. Nu a fost consemnat numele dl G. Nu am menționat numele dlui G.

Răspuns la întrebarea nr. 3, prima teză care privește fapte persoanele: Dovada pentru mine a fost că comunicatul a apărut cu logo E., nu a fost retras, a fost coroborat cu declarațiile altor persoane și că înainte de meci au avut afișe cu dl G și ulterior meciul nu s-a mai ținut.

Răspuns la întrebarea nr. 4: Nu am făcut jigniri și acuzații. Am considerat necesar să public comunicatul pentru că dl G a avut o perioadă în care a insultat, provocat o serie de sportivi: M, C, A, că sunt expirați, că nu sunt campioni adevărați. Eu când am văzut că spune aceste lucruri despre alții, când a apărut comunicatul Enfusion, am considerat necesar să îl dau mai departe. Acest comunicat a fost publicat pe toate rețelele.

Răspuns la întrebarea nr. 5: (nu privește fapte personale) nu apare numele dl G. Nu practic așa ceva.

Răspuns la întrebarea nr. 6: (nu privește fapte personale în integralitate) – ultima teză: Știu doar că dl. G nu a luptat în acel meci, cel cu E.. Nu îmi aduc aminte să fi afirmat eu că ar fi luat sau nu bani, ci dacă se face meciul sau nu.

Răspuns la întrebarea nr. 7: Pentru că astea sunt informațiile care au ajuns la mine, activând și participând la diverse evenimente și cu oameni din domeniu și observând că în pofida încercărilor de a obține aceste meciuri, nu le-a obținut.

Răspuns la întrebarea nr. 8: Am răspuns deja. Am vrut să evidențiez pentru că în mediul online dl G a aruncat în decurs de mai mulți ani jigniri și toate aceste lucruri de care sunt acuzat le-a făcut el.

Răspuns la întrebarea nr. 9: Nu. Inclusiv în acele comentarii există comentarii apreciative de la mine cu privire la adresa dlui G – la carieră și la performanțe. Există chiar un comentariu că poate face câte meciuri vrea și nu este treaba mea.

Răspuns la întrebarea nr. 10: Nu am instigat la violență. Persoanele cu care am avut aceste discuții sunt ML și dl AM, care sunt prieteni, de fapt cunoștințele mele Aveam o discuție cu niște amici.

Cu privire la faptul că pârâtul ar fi recunoscut la interogatoriu că l-a fi făcut țepar pe reclamant, însă apoi a revenit asupra acestei declarații, se reține că acest aspect este consemnat în răspunsul la interogatoriu, cum anterior s-a redat [Țepar am declarat că este conform (revin) Nu știu dacă am zis că e țepar]. Este alegerea și libertatea părții de a da la interogatoriu ce răspuns consideră, fiind ulterior sarcina instanței de a verifica dacă acest răspuns se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Or, se constată, din înscrisurile depuse la dosar, că pârâtul a folosit, cu referire la reclamant, expresia „țepar”.

Afirmațiile pârâtului sunt de natură creeze o imagine negativă asupra activităţii sportive și moralității reclamantului. Cu toate acestea, după cum s-a arătat anterior, după cum reiese atât din contextul în care au avut loc conversațiile pe pagina de Facebook, din declarația martorului ML și din explicațiile oferite de pârât la interogatoriu, acesta s-a bazat pe comunicatul emis de E, motiv pentru care instanţa apreciază că avea o aparenţă de temeinicie și veridicitate ca bază factuală pentru a-şi exprima opinia cu privire la această situație.

Totodată, se reţine că părţile, ca persoane publice care se bucură de notorietate, sunt supuse criticilor într-un mod mai lax decât persoanele nepublice. Desigur, aceste critici nu trebuie să depăşească nejustificat marja de apreciere în cazul libertăţii de exprimare cu privire la judecăţile de valoare şi trebuie să aibă o bază factuală suficientă în cazul acuzaţiilor de fapt.

Cu privire la acele comentarii ale pârâtului care au depășit simpla prezentare a unor fapte și care sunt jignitoare / ofensatoare, se constată că acestea reprezintă opinii personale ale pârâtului, evaluări, descrieri cu privire la calităţile personale, profesionale sau morale ale reclamantului, care, prin esenţa lor, sunt caracterizate de o doză inerentă de subiectivism și exagerare, ca o replică la adresa acestuia din urmă şi care reprezintă judecăţi de valoare (Cauza Sokolowski c. Poloniei).

Instanța constată că, potrivit art. 10 din Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care se aplică prioritar oricărei norme contrare din legislația internă, „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice. 2. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (…) protecția reputației sau a drepturilor altora, (…)”, iar conform art. 8 din Convenţie „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la viaţă privată a persoanei, se regăseşte şi dreptul la reputaţie, respectiv dreptul la integritate morală a persoanei, aceste drepturi fiind o componentă a vieţii private a persoanei (Decizia din 21 decembrie 2004, cauza Abeberry contra Franţei).

Totodată, instanţa reţine că atât dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi dreptul la reputaţie prevăzut la art. 8 din aceeaşi Convenţie, nu sunt drepturi absolute, ci condiţionale, putând face obiectul unor limitări valabile.

În prezenta cauză, jignirile / ofensele aduse reclamantului, prin postarea unor mesaje pe Facebook, reţea considerată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spaţiu public (Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 4546/27 noiembrie 2014), reprezintă afirmații care aduc atingere demnității și onoarei. În consecință, faptele săvârșite de pârât, astfel cum au fost descrise anterior, reprezintă ingerințe în dreptul la onorare și demnitate al reclamantului și sunt contrare ordinii juridice, reprezentând fapte ilicite.

În privința aplicabilității unor instrumente normative internaționale în această materie, instanța va reține că dreptul la demnitate este protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum a reținut expres Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Axel Springer AG c. Germania, hotărârea Marii Camere din 7 februarie 2012, §§ 83-84. În aceeași decizie, Curtea a arătat că atingerea trebuie să fie suficient de serioasă și să fie săvârșită într-o manieră care să prejudicieze dreptul la viață privată.

Ca regulă, Curtea Europeană analizează protecția oferită art. 8 în raport de protecția oferită art. 10 din Convenție, care prevede dreptul la liberă exprimare. În speță, pârâtul şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenţie şi art. 70 din Codul civil, întrucât a urmărit să exprime public opinii şi critici referitoare la aspecte ce ţin de viața profesională a reclamantului, l-a insultat în mod direct sau indirect.

Totodată, se reţine că instanţa europeană a stabilit că dreptul la reputaţie şi demnitate este un drept care este protejat de art. 8 din Convenţie, fiind un element care ţine de viaţa privată (Polanco Torres şi Movilla Polanco împotriva Spaniei) şi, pentru ca art. 8 să fie luat în considerare, atacul asupra reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fie realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul personal al dreptului la respectarea vieţii private.

Astfel, în cauză, instanţa reţine că la adresa reclamantului au fost postate mesaje şi i s-au adus critici cu privire la comportamentul său şi la viaţa profesională de către pârât, aspecte ce se încadrează în sfera judecăţilor de valoare ce nu sunt susceptibile de probaţiune. Însă, chiar şi judecăţile de valoare nu trebuie să depăşească o anumită gravitate şi nu trebuie să fie apte să producă un prejudiciu imaginii, demnităţii, onoarei sau reputaţiei celui în cauză.

Instanţa este obligată să asigure păstrarea unui echilibru just între protejarea celor două valori garantate de convenţie ce se află în conflict, respectiv, pe de o parte, libertatea de exprimare, astfel cum este protejată de art. 10, şi, pe de altă parte, dreptul la respectarea vieţii private, astfel cum este garantat de dispoziţiile art. 8 din Convenţie.

În acest sens, pentru ca judecăţile de valoare să dobândească un caracter ilicit, acestea trebuie să fie apte să aducă atingere dreptului la reputaţie, demnitate, imagine şi onoare al reclamantului, adică să fie apte să producă un prejudiciu.

În prezenta cauză, instanța reiterează că afirmațiile atribuite pârâtului de către reclamant, astfel cum au fost reţinute, reprezintă o ingerință în dreptul la reputație, demnitate și onoare al reclamantului. Potrivit jurisprudenței Curții Europene, această ingerință trebuie să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să păstreze un raport de proporționalitate între drepturile conflictuale: dreptul la libera exprimare, respectiv dreptul la viață privată.

O exercitare a dreptului la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenție poate să reprezinte, corelativ, o ingerință în dreptul la viață privată prevăzut de art. 8 din Convenție.

Drept urmare, instanța este chemată să verifice respectarea proporționalității și a raportului dintre cele două drepturi conflictuale, analizând în ce măsură exercitarea dreptului la liberă exprimare reprezintă o ingerință justificată în dreptul la viață privată, respectiv dacă această ingerință este prevăzută de lege, dacă urmărește un scop legitim și dacă este proporțională.

În hotărârea Von Hannover c. Germaniei (nr. 2), cauza nr. 40660/08, 60641/08, publicată în Reports of Judgments and Decisions 2012, Curtea a stabilit că: §101: Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale evoluţiei sale şi ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2, aceasta este valabilă nu numai în ceea ce priveşte „informaţiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci şi pentru cele care rănesc, şochează sau neliniştesc: acest lucru este impus de pluralism, toleranţă şi mentalitatea deschisă, fără de care nu există o „societate democratică”. Astfel cum este consacrată la art. 10, libertatea de exprimare este însoţită de excepţii care necesită totuşi o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie stabilită în mod convingător [a se vedea, printre altele, Handyside împotriva Regatului Unit, 7 decembrie 1976, pct. 49, seria A nr. 24; Editions Plon împotriva Franţei, nr. 58148/00, pct. 42, CEDO 2004 IV; şi Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (MC), nr. 21279/02 şi 36448/02, pct. 45, CEDO 2007 IV].

Tot astfel, Curtea a decis în hotărârea Cumpănă şi Mazăre c. României, publicată în Reports of Judgments and Decisions 2004-XI, cererea nr. 33348/96, în analiza aplicabilităţii dreptului prevăzut de art. 10 din Convenţie, că: 98. Trebuie amintită jurisprudenţa constantă a Curţii, conform căreia, pentru aprecierea existenţei unei „necesităţi sociale imperioase” care să justifice existenţa unei ingerinţe în exercitarea libertăţii de exprimare, este necesar să se facă distincţia clară între fapte şi judecăţi de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactităţii lor [a se vedea, de exemplu, hotărârile De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, citată mai sus, pag. 235, paragraful 42, şi Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003]. 99. Bineînţeles că, atunci când este vorba de afirmaţii privind comportamentul unui terţ, în unele cazuri poate fi dificil să se facă distincţia dintre acuzaţii de fapt şi judecăţi de valoare. Nu este mai puţin adevărat că şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt (Jerusalem împotriva Austriei, Cererea nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-II).

În hotărârea Lingens contra Austriei, Curtea a stabilit că, în cazul judecăţilor de valoare, proba verităţii este imposibilă, iar cererea administrării ei afectează conţinutul libertăţii de opinie, care este unul din elementele fundamentale garantate de articolul 10 al Convenţiei.

În speță, ambele părţi sunt persoane publice aşa cum s-a reţinut anterior şi fiecare se bucură de notorietate şi un număr mare de susţinători, astfel încât se consideră că expresiile folosite de pârât la adresa reclamantului au condus la dezbateri cu privire la activitatea profesională a reclamantului de către anumiți utilizatori Facebook şi susţinători ai acestui sport. Din postările Facebook depuse la dosar se constată că afirmații nepotrivite au fost făcute nu doar de către pârât, ci si de alte persoane, iar alți utilizatori au adoptat o atitudine împăciuitoare sau l-au susținut fie pe reclamant, fie pe pârât. De altfel, după cum afirmă martorul ML pârâtul a comentat pentru a răspunde la un comentariu negativ pe care l-ar fi făcut reclamantul la adresa sportivului BA, consiliat de pârât. Or, adversitatea dintre cele două părți este explicabilă prin aceea că pârâtul consiliază unul dintre rivalii reclamantului (din punct de vedere sportiv, profesional). Faptul că pârâtul nu a putut prezenta un contract scris încheiat cu sportivul BA nu e de natură a determina concluzia că între cei doi nu există o colaborare, din moment ce atât din conversaţiile purtate pe Facebook, cât şi din declaraţiile martorului ML şi răspunsurile pârâtului la interogatoriu rezultă existenţa unei colaborări. 

Astfel, a fost determinată o reală dezbatere, la care au participat diverse persoane înscrise în grupul de discuţii online, însă, din probele administrate, nu reiese că prin afirmațiile făcute pârâtul ar fi prejudiciat reputaţia, onoarea, imaginea sau demnitatea reclamantului, viața personală sau profesională a acestuia.

Instanța nu este de acord cu afirmația pârâtului conform căreia reclamantul, fiind luptător de kick boxing și fost militar, este obișnuit cu duritatea astfel că nu poate fi afectat psihic de comentariile făcute. Instanța apreciază că resorturile psihice sunt chestiuni intime ale structurii umane, iar sensibilitatea psihicului nu are nicio legătură cu eventuala duritate / agresivitate fizică sau cu specificul activității profesionale. Astfel, nu se poate concluziona că, în mod automat, reclamantul este imun la orice comentariu negativ.

Însă, din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu se poate reține existența unui prejudiciu cert și determinat.

Astfel, declarația martorului GI este echivocă în a face proba prejudiciului. Afirmația martorului „că dl G citea aceste comentarii și își schimba complet starea, ne lăsa singuri, se retrăgea puțin” este insuficientă pentru a demonstra existența prejudiciului și descrie exclusiv reacția pe care reclamantul a avut la momentul citirii comentariilor, dar nu și faptul că acele postări au avut un impact la nivelul psihicului şi vieții profesionale a reclamantului. De asemenea, expresia „uite ce am făcut eu pentru România și ce comentarii fac oamenii”, atribuită de martor reclamantului, demonstrează mai mult dezamăgirea de moment a acestuia, dar nu și existența unui impact, a unor reverberații de natură a determina un prejudiciu cert reclamantului. Mai mult, din expresia atribuită reclamantului, nu rezultă că acesta ar fi fost afectat de comentariile pârâtului, ci de cele făcute în general, de „oameni” (utilizatorii Facebook).

Totodată, chiar martorul propus de reclamant a arătat că a avut două proiecte împreună cu reclamantul și un al treilea în pregătire pentru sfârșitul anului, ceea ce demonstrează că afirmațiile pârâtului nu au avut suficientă gravitate pentru a prejudicia viața profesională a reclamantului. De asemenea, este o simplă supoziție a martorului faptul că din dispută a avut de câștigat pârâtul CM, la fel ca și faptul că „sunt sponsori care nu doresc să vină cu imaginea lângă oameni care sunt implicați în scandaluri” – aceasta este o opinie a martorului, cu caracter general, nefiind afirmat faptul că reclamantul ar fi pierdut sponsorizări în urma comentariilor făcute pe Facebook.

În aceeași măsură, deși a afirmat martorul că unul dintre sponsori i-a arătat telefonul și l-a întrebat ce este cu scandalul acesta, faptul că sponsorul s-a retras ulterior din colaborare, fără a preciza motivul retragerii, nu este suficient pentru a se concluziona că factorul determinant / declanșator a fost legat de postările negative de pe Facebook, neexistând nicio dovadă a faptului că încetarea colaborării a fost efectul celor afirmate de pârât în mediul online.

Totodată, martorul ML a afirmat faptul că a auzit unele comentarii negative ale oamenilor din staff-ul care organizează gala, în afară de E nu a mai auzit alte comentarii. „Comentariile negative ale celor de la E fiind negative pentru că domnul Ghiță și-a mărit pretențiile”. Or, se constată că aceste remarci negative au fost determinate nu de postările și comentariile pârâtului la adresa reclamantului, ci tocmai de atitudinea reclamantului cu privire la evenimentul organizat de E.

De altfel, chiar din înscrisurile de la dosar, cuprinzând discuţiile de pe Facebook, instanţa constată că nu se poate reţine afectarea imaginii reclamantului printre susţinători, mulţi dintre aceştia exprimând opinii apreciative şi criticând atitudinea şi limbajul pârâtului.

Totodată, nu se poate reţine că afirmaţiile pârâtului au incitat la ură şi violenţă, faptul că numitul ML i-ar fi susţinut poziţia nefiind un indiciu în acest sens, ci simpla exprimare a unei opinii, care a avut la bază comunicatul emis de E.

Cu privire la cele afirmate de reclamant la interogatoriu, referitor la prejudiciul ce i-a fost cauzat, se reține că acestea vin să susțină exclusiv poziția reclamantului astfel cum a fost exprimată în cererea de chemare în judecată, dar, în lipsa coroborării cu alte probe, nu pot fi luate în considerare. Altfel spus, pentru a dovedi prejudiciul ce pretinde că i-a fost cauzat, reclamantul trebuie, conform art. 249 C. proc. civ, să producă probe obiective şi coroborate, iar nu doar să afirme, în cererea de chemare în judecată sau la interogatoriu, că a fost vătămat, lezat, afectat.

Raportat la ansamblul acestor considerente, instanța constată că, deşi în anumite situaţii pârâtul a exagerat în exprimarea judecăţilor de valoare, libertatea sa de exprimare a fost exercitată urmărind un scop legitim (dreptul de a aduce la cunoștința publicului aspecte pe care le apreciază că fiind eronate și în raport de care a avut o minimă bază factuală) și nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cert şi determinat suferit de reclamant.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanţa va respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, cu privire la cererea de formulare a scuzelor de către pârât, de ștergere a postărilor de pe Facebook și de publicare a hotărârii instanţei, se reţine că, potrivit art. 253 alin. (1)-(3) lit. a) C. civ., persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței: a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c). (3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare.

Or, în cauză, din moment ce nu s-a constatat că pârâtul ar fi lezat drepturile nepatrimoniale ale reclamantului, nu există temei nici pentru admiterea capetelor subsidiare de cerere.

În conformitate cu art. 453 C.proc.civ, constatând că reclamantul este partea care a pierdut procesul, instanţa va respinge cererea acestuia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în temeiul art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanța va lua act de precizarea pârâtului, în sensul că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare