Anulare proces-verbal de contravenţie .

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 07.10.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 29566/299/2019, petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele AN – DG – DR București, a solicitat instanței, în principal, anularea în parte a procesului-verbal seria DGAF nr. 0167129 din data de 18.09.2019, în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 28/1999, iar în subsidiar, înlocuirea amenzilor în cuantum total de 11.000 lei cu avertisment sau reducerea cuantumului amenzilor aplicate. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, petenta a arătat că, la data de 18.09.2019, în urma controlului inopinat efectuat de către inspectorii antifraudă PA și BB la punctul său de lucru din B., str. .., sector 1, s-a procedat la verificarea documentelor prin sondaj, constatându-se, pe de o parte, existența sumei de 559,1 lei, prezentată ca diferență în plus între monetarul încasărilor zilei de 18.09.2019 anexat, în valoare de 17 lei, având în vedere plățile efectuate din încasările zilei curente și raportul intermediar Z în sumă de 0 lei și, pe de altă parte, că societatea nu a achiziționat registrul unic de control de la direcțiile generale ale finanțelor publice în termen de 30 de zile. S-a considerat că faptele anterior menționate reprezintă contravenții, prevăzute de dispozițiile art. 10 lit. e din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv ale art. 7 lit. a din Legea nr. 252/2003.

Petenta a susținut, în primul rând, că fapta contravențională reținută în sarcina sa în temeiul art. 10 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 28/1999 nu există.

În acest sens, a învederat că nu este clar cum a fost determinată diferența de bani în plus în valoare de 559,1 lei. Aceasta a subliniat că în mod greșit a fost stabilită această diferență, pornind, în primul rând, de la procedura aleasă de către echipa de control, respectiv verificarea prin sondaj. Referitor la acest aspect, petenta a invocat dispozițiile art. 116 alin. 1 C.pr.fisc. și a susținut că această metodă se poate aplica de către organele de control pentru a selecta perioadele, documentele și operațiunile semnificative ce stau la baza evidențierii obligației fiscale. În situația de fapt concretă, și anume stabilirea unei sume în plus prin verificarea prin sondaj a documentelor, trebuie să se analizeze dacă documentele verificate au fost semnificative pentru a determina neîndeplinirea obligației fiscale de către societate.

Așa cum reiese din procesul-verbal, a fost verificat doar raportul intermediar Z, fără a fi verificate alte documente. Or, fiind vorba despre existența unor sume în plus, singurul document semnificativ pentru a o determina este registrul de casă. În lipsa verificării acestuia, nu există punctul principal de referință pentru a se verifica dacă există sau nu un sold pozitiv, negativ sau cu valoare 0. Ulterior verificării registrului de casă se verifică raportul intermediar de tranzacții Z, precum și documente justificative aferente plăților, dacă există.

În urma verificării acestor documente justificative, pentru a determina dacă au fost îndeplinite obligațiile fiscale, se scad din valoarea soldului de casă plățile din ziua curentă, dacă s-au efectuat, iar în cazul în care rezultă o diferență, se verifică sumele în numerar din casierie, sume ce ar trebui să fie egale cu diferența anterior menționată.

Utilizarea acestui document este reglementată de Legea contabilității nr. 82/1991 și de Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008, care aprobă normele specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile. Registrul de casă este un document de înregistrare operativă a încasărilor și plăților în numerar efectuate prin casieria unității, pe baza documentelor justificative, care ajută la stabilirea soldului de casă de la finalul fiecărei zile. Or, organul de control nu putea verifica prin sondaj diferențele din casierie, procedând doar la verificarea soldului intermediar Z, fără a verifica alte documente relevante, deoarece aceste documente sunt insuficiente și nesemnificative pentru a determina obligațiile fiscale.

Dacă ar fi verificat registrul de casă, organul de control ar fi putut constata cu ușurință că soldul de casă al zilei anterioare era în valoare de 559,1 lei, exact suma constatată în plus, sumă care, în opinia organului de control, nu a putut fi justificată de documente legale.

Documentele care constată această sumă nu aveau cum să fie la punctul de lucru, întrucât au fost operate de contabilitate și s-au redat în cuprinsul registrului de casă, în care apare menționat în mod expres soldul ce a fost determinat în baza operațiunilor realizate în ziua precedentă, adică în ziua de 17.09.2019.

În aceste condiții, având în vedere că suma de 559,1 lei este justificată de documente și că în mod complet greșit organul de control a procedat la verificarea raportului intermediar Z, petenta a apreciat că se impune anularea în parte a procesului-verbal cu privire la fapta prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 28/1999.

În al doilea rând, petenta a apreciat că fapta contravențională nu este descrisă în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 28/1999.

Referitor la acest aspect, petenta a învederat că din cele relatate de către organul de control se înțelege, deși nu prea clar, că suma constatată în plus este o diferență între alte valori mai mari, din care una mai mare decât suma de 559,1 lei, valori ce nu au fost indicate în mod expres în procesul-verbal de contravenție. În acest sens, a invocat Decizia nr. 13/2018 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și a precizat că vătămarea sa rezultă tocmai din faptul că nu s-au arătat documentele care au stat la baza stabilirii diferenței. Aceasta a apreciat că organele de control nu au indicat aceste documente în mod intenționat, întrucât, doar dacă se indică și se verifică documentele semnificative, astfel cum obligă Codul de procedură fiscală, se poate determina încălcarea vreunei obligații fiscale și, pe cale de consecință, săvârșirea unei contravenții.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, petenta a reiterat că suma de 559,1 lei nu era stabilită în plus, ci exista ca sold anterior al zilei de 17.09.2019. Singura sumă pe care organele de control au identificat-o cu ocazia controlului a fost în valoare de 17 lei, iar aceasta nu poate constitui un temei pentru o amendă în cuantum de 10.000 lei.

Petenta a invocat dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001 și a apreciat că fapta săvârșită nu este de o gravită ridicată, iar sancțiunea avertismentului se poate aplica și în ipoteza în care actul normativ care reglementează contravenția nu prevede posibilitatea aplicării acestei sancțiuni, cum este cazul O.U.G. nr. 28/1999.

Conform susținerilor petentei, fapta săvârșită nu prezintă un pericol social ridicat, tranzacțiile în numerar efectuate sunt justificate cu documente, în interesul desfășurării activității, iar suma de 17 lei reprezintă o sumă modică, pe care, de regulă, clienții o lasă ca bacșiș pentru serviciile prestate în service.

În acest context, a apreciat că sancțiunea avertismentului este potrivită în raport de fapta săvârșită și de urmările produse ca urmare a săvârșirii acestei contravenții.

Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina sa, petenta a arătat că a fost sancționată cu amendă în cuantum maxim pentru că nu a avut la punctul de lucru registrul unic de control.

Aceasta a invocat dispozițiile art. 7 și art. 8 din Legea nr. 252/2003 și a învederat că agentul constatator a menționat în procesul-verbal de control că poate achita în 48 de ore suma de 5.250 lei, jumătate din suma de 10.000 lei și jumătate din suma de 500 lei, ceea ce înseamnă că amenda aplicată pentru neprezentarea registrului unic de control a fost în valoare de 500 lei. Cu toate acestea, pe prima pagină a procesului-verbal s-a menționat suma de 1.000 lei.

Totodată, având în vedere că nu a fost vătămată nicio valoare socială și nu s-a produs nicio consecință prejudiciabilă, petenta a solicitat reducerea amenzilor în cuantum total de 11.000 lei, sumele stabilite în sarcina sa cu acest titlu nefiind proporționale.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, aceasta a atașat un set de înscrisuri (f. 14-18).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, astfel cum rezultă din chitanţa atașată la dosar (f. 2), în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din O.U.G nr. 80/2013.

La data de 30.10.2019, petenta a depus un set de înscrisuri (f. 25-31).

La data de 11.12.2019, intimata AN a depus întâmpinare (f. 39-45), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că, la data de 18.09.2019, s-au efectuat verificări de organele de control la punctul de lucru al societății A. S.R.L., situat în B., str. ..., sector 1. Controlul operativ a avut ca obiect respectarea normelor generale de comerț.

Astfel, la debutul controlului, inspectorii antifraudă au constatat că societatea este dotată cu un aparat de marcat electronic fiscal cu jurnal electronic, având seria fiscală nr. 7000198073, moment în care a fost solicitat raportul informativ X pentru AMEF-ul instalat la punctul de lucru verificat pentru a îl compara cu sumele identificate în casieria unității la data de 18.09.2019, întocmind în acest sens monetarul. În urma comparării raportului informativ X, în sumă de 0 lei, cu numerarul existent la casieria unității și având în vedere plățile efectuate din încasările zilei de 18.09.2019, conform chitanțelor nr. 116470026, nr. 116469049 și nr. 116469047, a fost constatată o diferență totală în plus de 559,1 lei pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de încasare.

Intimata a învederat că prin nota explicativă, domnul OE, având calitatea de șef service, a precizat că suma regăsită în plus provine din încasări pentru care nu s-au întocmit documente de încasare.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravențiilor, intimata a apreciat că au fost respectate condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute. În raport de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal se ia în considerare și din oficiu potrivit art. 17, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura altfel decât prin anularea acelui act. Or, în cazul de față, inspectorii antifraudă nu au produs nicio vătămare entității verificate, aplicând legea în sensul și spiritul acesteia.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, în motivele invocate de petentă nu se contestă prezumția de legalitate și temeinicie prin prezentarea unei situații diferite de cea reținută de agentul constatator. Având în vedere că nu se contestă situația de fapt, ci doar se arată din ce motive nu au fost respectate prevederile legale, intimata a apreciat că procesul-verbal este temeinic, acesta făcând dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

În ceea ce privește susținerea petentei referitoare la neverificarea registrului de casă de către inspectorii antifraudă, intimata a apreciat că aceasta nu este relevantă, întrucât contribuabilul avea obligația ca în cazul în care suma reprezenta soldul acestuia pe ziua precedentă, să se regăsească și fizic în acest registru, suma identificată în plus fiind regăsită în casieria AMEF-ului instalat la punctul de lucru, împreună cu chitanțele plăților efectuate la data de 18.09.2019. De asemenea, a punctat faptul că prin nota explicativă dată la momentul controlului, contribuabilul a menționat că nu poate prezenta alte documente și că suma identificată în plus provine din încasările zilei de 18.09.2019, nefiind întocmite documente de încasare.

În privința cuantumului amenzii aplicate pentru neachiziționarea la punctul de lucru verificat a registrului unic de control, intimata a invocat dispozițiile art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 252/2003. Conform O.G. nr. 2/2001 și art. 22 alin. 2 din Legea nr. 203/2018, contribuabilul avea posibilitatea de a achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ de reglementare, pentru toate contravențiile, inclusiv în situațiile în care actul normativ de stabilire a contravențiilor nu prevede expres această posibilitate, echipa de control făcând mențiunea pe pagina a doua a procesului-verbal contestat.

Cu privire la solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, intimata a arătat că aceasta nu este posibilă în cazul contravenției prevăzute de art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999, întrucât prevederile art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 28/1999 derogă de la cele ale art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Totodată, a evidențiat că, în raport de prevederile art. 11 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 28/1999, individualizarea este efectuată direct de către legiuitor în baza a trei criterii, respectiv cuantumul sumei neînregistrate, procentul din ceea ce s-a înregistrat în casa de marcat și momentul până la care se au în vedere veniturile fiscalizate pentru determinarea procentului. Fiind în prezența unei individualizări legale, intimata a solicitat să se constate că în mod corect organul de control a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 lit. e (iv) din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv amenda în cuantum de 10.000 lei.

În acest sens, a învederat că pentru suma de 559,1 lei nu s-au emis bonuri fiscale, iar în raport de criteriile stabilite prin lege, s-a făcut o încadrare corectă a sancțiunii, având în vedere că această sumă este între 300 lei și 1.000 lei, respectiv 559,1 lei și reprezintă peste 3% din veniturile fiscalizate până la momentul efectuării controlului.

Prin raportarea sumei nejustificate identificate cu ocazia controlului, în valoare de 559,1 lei, la valoarea totală a sumelor fiscalizate pe AMEF până la data controlului, a reieșit că suma rezultată din vânzări și nefiscalizată pe AMEF pune în evidență gradul de pericol social al faptei contravenționale, atât din punct de vedere al scopului urmărit, sustragerea de la plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat, cât și din punct de vedere a urmării produse, respectiv ponderea veniturilor nefiscalizate.

Pe cale de consecință, având în vedere că pentru contravenția săvârșită de societate, sancțiunea este individualizată legal prin raportare la criterii bine determinate prin textul de lege, precum și faptul că art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 28/1999 prevede, în mod expres, că pentru astfel de contravenții nu se poate aplica sancțiunea avertismentului, intimata a apreciat că nu se poate reindividualiza sancțiunea decât dacă, prin analiza criteriilor prevăzute în mod expres de lege, ar rezulta că nu au fost calculate corect procentele.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 28/1999 și cele ale O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, intimata a depus un set de înscrisuri (f. 46-55).

La data de 16.01.2020, petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 62-73), prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei și admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, reiterând, în esență, cele invocate în cererea introductivă.

La termenul din data de 29.01.2020, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal seria DGAF nr. 0167129 din data de 18.09.2019, emis de AN – DG, petenta A. S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară a confiscării sumei de 559,1 lei, în temeiul art. 10 lit. c și art. 11 alin. 1 lit. e pct. iv din O.U.G. nr. 28/1999, precum și cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, în temeiul art. 7 lit. a și art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 252/2003.

În procesul-verbal s-au reținut următoarele: „controlul s-a desfășurat în mod operativ și inopinat la punctul de lucru al societății, situat în București, sector 1, str. Lugoj nr. 26, unde societatea desfășoară activitatea de întreținere și reparare a autovehiculelor – CAEN 4520. În baza documentelor puse la dispoziție și verificate prin sondaj, s-au constatat următoarele: 1) existența sumei de 559,1 lei prezentată ca diferență în plus între monetarul încasărilor zilei de 18.09.2019 anexat, în valoare de 17 lei și având în vedere plățile efectuate din încasările zilei curente și raportul intermediar X, în sumă de 0 lei; 2) societatea nu a achiziționat registrul unic de control de la direcțiile generale ale finanțelor publice în termen de 30 de zile. Fapta a fost săvârșită, sancționată și constatată, astăzi, 18.09.2019” (f. 27).

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța urmează a verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, prin raportare la probele administrate în cauză.

Astfel, sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G nr. 2/2001 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 203/2018), având în vedere că acesta cuprinde mențiunile obligatorii privind numele și prenumele agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, faptele săvârșite, data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 16 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001, instanţa reţine că nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuie să fie invocată de petent. Totodată, acesta trebuie să dovedească vătămarea suferită ca urmare a neindicării vreunei menţiuni din cuprinsul procesului-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea actului sancționator.

Petenta a criticat procesul-verbal sub aspectul legalității sale, arătând, pe de o parte, că nu reiese în mod clar modul în care s-a ajuns la determinarea sumei de 559,1 lei și, pe de altă parte, că agentul constatator nu a indicat documentele care au stat la baza stabilirii acesteia. Astfel, petenta a apreciat că prima faptă reținută în sarcina sa, cea prevăzută și sancționată de art. 10 lit. c și art. 11 alin. 1 lit. e pct. iv din O.U.G. nr. 28/1999, nu este descrisă în procesul-verbal contestat.

Contrar afirmațiilor petentei, instanța apreciază că descrierea primei fapte contravenționale reținute în sarcina societății a fost realizată de agentul constatator într-o manieră corespunzătoare, care permite petentei să își formuleze o apărare efectivă, iar instanței să verifice temeinicia actului sancționator.

Astfel, din descrierea primei fapte contravenționale reiese că existența sumei de 559,1 lei a fost determinată analizând, pe de o parte, numerarul din casieria unității (17 lei) și plățile efectuate la data de 18.09.2019 și, pe de altă parte, valoarea indicată de raportul intermediar „X” (0 lei). Or, chiar dacă nu s-a indicat în mod expres valoarea plăților efectuate la data de 18.09.2019, elementele oferite de agentul constatator permit societății petente să își formuleze o apărare efectivă și să demonstreze că situația de fapt reținută nu este conformă cu realitatea, în sensul că acea sumă de bani are la bază documente justificative.

Totodată, neindicarea tuturor documentelor analizate de către inspectorii antifraudă la momentul efectuării controlului nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal, întrucât această împrejurare nu i-a produs societății petente nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului sancționator. În acest sens, instanța are în vedere că petenta avea posibilitatea, în cadrul plângerii contravenționale, să depună toate documentele necesare dovedirii caracterului justificat al sumelor existente în casieria societății și a plăților efectuate din încasări în data de 18.09.2019.

În consecință, constatând că procesul-verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate, instanța reține că acesta a fost în mod legal întocmit.

Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, în raport de probele administrate în cauză, situaţia de fapt reţinută de agentul constatator este conformă realităţii.

Cu titlu prealabil, instanța constată că petenta a solicitat anularea parțială a procesului-verbal, doar în ceea ce privește fapta prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 10 lit. c și art. 11 alin. 1 lit. e pct. iv din O.U.G. nr. 28/1999, astfel încât analiza temeiniciei actului sancționator se va realiza strict prin raportare la aceasta.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999, conform cărora constituie contravenție dacă, potrivit legii penale, nu este considerată infracțiune, neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. 8, care determină existența unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înțelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferența până la prețul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. 8.

În continuare, instanţa constată că procesul-verbal întocmit se bucură de prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate, acest fapt fiind în concordanţă cu jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceste trei prezumţii relative de care se bucură procesul verbal de contravenţie nu sunt de natură să înfrângă total prezumţia de nevinovăţie a petentului.

Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăție nu neagă însă valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere raţiunea care stă la baza recunoaşterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Aceste trei prezumţii relative de care se bucură procesul verbal de contravenţie presupun doar o inversare a sarcinii probei în favoarea intimatei. Or, această inversare a sarcinii probei este compatibilă cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum a reţinut Curtea în cauza Nicoleta Gheorghe c. României.

În concluzie, instanţa reţine că dreptul la un proces echitabil al petentului este respectat în pofida faptului că acesta are sarcina de a răsturna prezumţiile relative de care se bucură procesul-verbal de contravenţie pentru a-şi proba nevinovăţia. Pentru respectarea drepturilor petentului, sarcina instanţei rămâne aceea de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

Instanţa reţine că dreptul la apărare al petentului este respectat în măsura în care acesta are acces la un „tribunal”, în sensul art. 6 CEDO, în faţa căruia poate administra probe prin care să-şi dovedească nevinovăţia.

În mod concret, instanţa observă că petentei i s-a dat ocazia de a-şi prezenta punctul de vedere prin introducerea plângerii contravenţionale, prin depunerea la dosar de cereri sau prin acordarea posibilității de a administra probele pe care le consideră concludente, fără a fi pusă în situația dovedirii unor fapte negative imposibil de demonstrat.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că, cu ocazia controlului efectuat la data de 18.09.2019, la punctul de lucru al societății petente, situat în B...., sector 1, s-a constatat că în casieria unității se aflau 17 lei și 3 chitanțe, nr. 116470026/18.09.2019, nr. 116469047/18.09.2019, respectiv nr. 116469049/18.09.2019, care atestau 3 plăți efectuate din încasările din acea zi, în sumă de 344,11 lei, de 124,76 lei, respectiv de 73,23 lei, așa cum reiese din monetarul întocmit de reprezentantul societății petente, O., la solicitarea inspectorilor antifraudă coroborat cu chitanțele atașate la dosar (f. 50, 53-55). Însumând numerarul din casieria unității cu plățile efectuate din încasările zilei respective rezultă o valoare de 559,1 lei.

Cu toate acestea, așa cum reiese din monetarul întocmit de reprezentantul societății petente, O., soldul la începutul zilei era 0 lei, iar conform raportului X informativ, nu a fost încasată nicio sumă de bani în ziua de 18.09.2019 și nu a fost emis niciun bon fiscal (f. 50-51).

Prin urmare, deși situația sumei existente în casierie și a plăților făcute atestau încasarea sumei totale de 559,1 lei în ziua de 18.09.2019, din raportul X informativ a reieșit că nu a fost emis niciun bon fiscal pentru această sumă. Așadar, față de această împrejurare inspectorii fiscali au constat existența unei sume nejustificate în valoare de 559,1 lei.

Referitor la modul în care a fost întocmită verificarea documentelor, instanța apreciază că nu are relevanță faptul că inspectorii antifraudă au verificat prin sondaj documentele ce i-au fost puse la dispoziție, câtă vreme aspectele semnificative pentru reținerea contravenției au reieșit din sumele de bani existente în casierie, plățile efectuate în acea zi și numărul bonurilor fiscale emise în ziua verificată, toate acestea fiind confirmate de reprezentantul societății, O., prezent la data efectuării controlului.

Instanța nu poate primi apărarea petentei în sensul că suma de 559,1 lei ar reprezenta de fapt soldul zilei precedente, chiar reprezentantul societății confirmând în monetarul întocmit că soldul la începutul zilei era 0 lei (f. 50). Mai mult decât atât, la solicitarea inspectorilor fiscali de a preciza de unde provine suma de 559,1 lei, identificată în plus în urma efectuării monetarului, la data și ora controlului, reprezentantul societății a menționat că „suma provine din încasări pentru care nu s-au întocmit documente de încasare”. Or, întrucât încasarea unei sume de bani fără a se elibera bon fiscal este o situație de fapt ce a fost percepută de OE în cursul zilei de 18.09.2019, instanța apreciază că este lipsită de relevanță împrejurarea că acesta nu deține cunoștințe în domeniul contabilității și că economistul societății este OR. În plus, instanța constată că OE nu este doar un mecanic, angajat al societății, în contractul individual de muncă încheiat cu OR, atașat la dosar (f. 74), figurând ca reprezentant legal al petentei, manager administrator.

În aceste circumstanțe, în care chiar șeful de service al societății a recunoscut că suma provine din încasări pentru care nu s-au întocmit documente de încasare, instanța nu poate primi susținerile petentei în sensul că cei 559,1 lei ar reprezenta, de fapt, soldul zilei precedente, 17.09.2019, conform registrului de casă depus la dosar (f. 16).

Referitor la acest aspect, instanța nu poate reține apărarea petentei în sensul că banii încasați ar reprezenta soldul din ziua precedentă, întrucât suma identificată nu a fost justificată de petentă prin depunerea raportului fiscal de închidere zilnică emis de aparatul de marcat electronic fiscal definit la art. 3 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, care trebuie să conțină, conform art. 4 alin. 7 din același act normativ, „pe lângă datele definite la alin. 6, și următoarele date: numărul de bonuri fiscale care au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, valoarea totală a acestora, total taxă pe valoarea adăugată aferentă, identificatorul jurnalului electronic, numărul și valoarea reducerilor, anulărilor, sume de serviciu, precum și sumele rezultate pentru fiecare mijloc de plată utilizat. Sumele de serviciu reprezintă sumele de bani utilizate pentru plata restului către client, puse la dispoziția operatorului aparatului de marcat electronic fiscal la începutul fiecărei zile de lucru. Acestea se regăsesc în soldul contului de casă și, de asemenea, în soldul de la sfârșitul zilei de lucru”.

Totodată, instanța nu poate să îi confere registrului de casă depus la dosar valoare probatorie, în condițiile în care acesta nici măcar nu este însușit prin semnătură, nici de către casier pentru confirmarea înregistrării operațiunilor efectuate, și nici de către persoana din compartimentul financiar-contabil.

Mai mult, instanța constată că sunt contradictorii susținerile petentei din cuprinsul plângerii contravenționale, în sensul că aceasta a arătat atât că suma de 559,1 lei reprezintă soldul zilei precedente (ceea ce ar presupune existența unor documente justificative), cât și că singura suma găsită de agentul constatator este de 17 lei, care este modică și pe care clienții o lasă de regulă ca bacșiș (ceea ce ar atesta că pentru această sumă nu există documente justificative). Or, întrucât la stabilirea sumei de 559,1 lei, ca diferență în plus, s-au avut în vedere atât plățile în valoare totală de 542,1 lei, cât și suma existentă în casierie, de 17 lei, cele două afirmații se exclud reciproc: ori întreaga sumă de 559,1 e soldul precedent, caz în care cei 17 lei nu reprezintă bacșiș, ori cei 17 lei reprezintă bacșiș, situație în care este nereal că cei 559,1 lei este soldul din ziua precedentă.

Față de considerentele expuse, luând în considerare și dispozițiile art. 249 C.pr.civ., conform cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, instanța reține că societatea nu a emis bonuri fiscale pentru serviciile prestate în data de 18.09.2019, nerespectându-și astfel obligațiile prevăzute de art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 28/1999, și anume de a utiliza aparatul de marcat electronic și de a emite bonuri fiscale atunci când a încasat contravaloarea prestărilor de servicii efectuate.

Pe cale de consecinţă, constatând că din probele administrate în cauză nu rezultă o altă situaţie de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal contestat, instanța apreciază că în mod corect a fost reţinută în sarcina petentei săvârşirea contravenției prevăzute și sancționate de dispozițiile art. 10 lit. c și art. 11 alin. 1 lit. e pct. iv din O.U.G. nr. 28/1999.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunile aplicate, instanţa apreciază că amenzile aplicate și sancțiunea complementară respectă dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Referitor la prima faptă reținută în sarcina petentei, cea prevăzută de art. 10 lit. c din O.U.G. nr. 28/1999, instanța constată că, potrivit art. 11 alin. 1 lit. e pct. iv din același act normativ, contravenția prevăzută la art. 10 lit. c se sancționează cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în situația în care suma nejustificată rezultată din săvârșirea contravenției este cuprinsă între 300 lei și 1.000 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal și/sau în registrul special la data și ora efectuării controlului ori la sfârșitul zilei, dacă fapta a fost săvârșită anterior datei controlului, precum și confiscarea sumei nejustificate.

Din dispoziția legală anterior menționată rezultă în mod clar că, în măsura în care sunt întrunite condițiile referitoare la valoarea sumei nejustificate rezultate din săvârșirea contravenției, cuantumul amenzii este de 10.000 lei, neexistând o limită minimă și o limită maximă, în raport de care instanța să individualizeze sancțiunea. Or, întrucât suma nejustificată este în prezenta cauză de 559,1 lei, iar valoarea înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal era 0, instanța constată că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege atât pentru aplicarea sancțiunii principale a amenzii în cuantum de 10.000 lei, cât și pentru cea a sancțiunii complementare a confiscării sumei de 559,1 lei. Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea petentei privind reducerea cuantumului amenzii aplicate.

Totodată, instanța constată că, potrivit art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 28/1999, prin derogare de la prevederile art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul ca sancțiune complementară principală nu se aplică în cazul contravențiilor prevăzute la art. 10 lit. c.

Deși este adevărat că instanța poate aplica sancțiunea avertismentului și în ipoteza în care actul normativ care reglementează contravenția nu prevede posibilitatea aplicării acestei sancțiuni, nu aceeași este situația în cazul în actul normativ, în speță art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 28/1999, interzice în mod expres o atare posibilitate.

În consecință, constatând că legiuitorul interzice în mod explicit aplicarea avertismentului în cazul comiterii unei contravenții precum cea dedusă judecății, instanța reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, care au ca situație premisă lipsa menționării sancțiunii avertismentului în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției. Or, O.U.G. nr. 28/1999 prevede posibilitatea sancționării cu avertisment doar în anumite situații, gravitatea celorlalte determinându-l pe legiuitor să nu permită aplicarea avertismentului de către organul constatator și, implicit, nici înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment de către instanța de judecată.

Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina petentei, cea prevăzută de art. 7 lit. a din Legea nr. 252/2003, instanța reține că, potrivit art. 8 alin. 1 din același act normativ, neachiziționarea registrului unic de control de la direcțiile generale ale finanțelor publice din raza teritorială unde își are sediul social contribuabilul, în termen de 30 de zile de la data înregistrării, se sancționează cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei.

Pentru săvârșirea acestei contravenții, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei. Faptul că agentul constatator a menționat că societatea poate achita în termen de 15 zile suma de 5.250 lei (5.000 lei + 250 lei), nu înseamnă, contrar afirmațiilor petentei, că a fost sancționată pentru comiterea celei de-a doua fapte cu amendă în cuantum de 500 lei, ci doar că agentul constatator a aplicat în mod corect dispozițiile art. 28 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care „contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”. Din dispoziția legală anterior menționată rezultă în mod clar că, independent de amenda aplicată, contravenientul are posibilitatea de a achita în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. Or, cum minimul amenzii prevăzut de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 252/2003 este de 500 lei, este evident că persoana sancționată putea achita suma de 250 lei în termen legal de 15 zile.

Instanța apreciază că, deși amenda aplicată este în cuantum maxim, aceasta a fost individualizată în mod corespunzător de agentul constatator, în raport de durata semnificativă de timp care a trecut de la momentul la care societatea nu și-a îndeplinit obligația legală de a achiziționa registrul unic de control. În acest sens, instanța are în vedere că petenta a fost înregistrată în anul 2018 și că, deși trebuia să achiziționeze acest registru în termen de 30 de zile de la acest moment, obligația nu a fost îndeplinită nici până în luna septembrie 2019.

Totodată, instanța ia în considerare că petenta nu a invocat nicio împrejurare de natură să justifice în vreun fel neîndeplinirea obligației legale.

De asemenea, instanța apreciază că fapta prezintă o gravitate sporită, întrucât, prin neîndeplinirea obligației de a achiziționa registrul unic de control, petenta a împiedicat organele de control să își aducă la îndeplinire atribuțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și 3 din Legea nr. 252/2003.

Pe cale de consecință, pentru motivele anterior expuse, instanța apreciază că nu se impune nici înlocuirea amenzii cu avertisment, nici reducerea cuantumului acesteia.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând că procesul-verbal de contravenţie  contestat a fost legal şi temeinic întocmit, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ. și soluția ce urmează a fi pronunțată, va respinge și cererea petentei privind obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare