Dosar nr. 1156/284/2011*- superficie
Prin sentinta civila instanta a dispus respingerea cererii avand in vedere Decizia nr. 386 din 1 februarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia dreptul de superficie se poate constitui doar prin convenţia părţilor, lege sau uzucapiune. Posibilitatea dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească nu este reglementată de legislaţia naţională, fiind cenzurată şi de C.E.D.O. (cauza Bock şi Palade contra României).
S-a retinut ca, in speta constituirea dreptului de superficie s-a făcut prin convenţia verbală încheiată între cele două părţi, astfel că nu a fost respectată forma ad validitatem prevăzută de lege pentru constituirea unui asemenea drept real.
Judecătoria Sectorul 1 București
Pentru a fi admisă ordonanţa de plată trebuie îndeplinite mai multe condiţii, şi anume i) existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ii) obiectul creanţei să fie reprezentat de plata unei sume de bani şi iii) creanţa să rezulte dintr-un înscris s
Judecătoria Lipova
revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Judecătoria Pucioasa
Obligatia de a face, pretentii
Curtea de Apel Craiova
Refuzul organului fiscal de a da curs solicitării întemeiată pe prevederile art. 168 C.proc.fiscală, în raport de soluţia definitivă pronunţată de instanţă.
Curtea de Apel Brașov
Decizii de imputare. Acordare majorare de 100% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale în cursul anului 2018 pentru orele care depăşesc limita de 360 de ore pe an prevăzută la art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017