Obligatia de a face.

Hotărâre 2056 din 18.03.2020


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.11.2019 sub nr. 34133/299/2019, reclamanta G.  SRL a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu pârâta R. SA, obligarea pârâtei să îi permită accesul la serviciul de internet banking şi la contul RO.. deschis pe numele reclamantei. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a învederat că prin adresa nr. 1168/16.10.2019, pârâta i-a comunicat că la data de 14.10.2019, a fost blocat accesul reclamantei la serviciu de internet banking şi la contul curent, având în vedere că a luat la cunoştinţă de sentinţa civilă nr. 335/13.02.2019 pronuţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 18619/3/2016, care priveşte un diferend între asociaţii reclamantei. Pentru acest motiv, pârâta a pus în aplicare art. 2.1.3 din condiţiile generale de afaceri şi a blocat accesul reclamantei atât la cont, cât şi la internet banking, ceea ce a condus la neprocesarea unor serii de ordine de plată, printre care şi plata ratelor de leasing. Reclamanta a mai arătat că prin neplata ratelor de leasing contractul de leasing urmează să fie reziliat, fiind astfel prejudiciată societatea.

În continuare, reclamanta a subliniat că sentinţa civilă invocată de pârâtă nu este executorie, fapt pentru care nu produce efecte juridice în ceea ce priveşte dispozitivul acesteia, întrucât a fost formulat apel. De asemenea, art. 2.1.3 prevede că în cazul în care banca ia cunoştinţă de orice mod despre apariţia unor divergenţe între asociaţii/acţionarii/membrii/reprezentanţii legali ai clientului, urmare cărora, fără a se limita la acestea, se limitează mandatul reprezentanţilor autorizaţi sau mandatul acestora este revocat şi sunt desemnaţi noi reprezentanţi autorizaţi fără a fi încă îndeplinite condiţiile de publicitate şi opozabilitate cerute de lege, sau se modifică întinderea dreptului de reprezentare, Banca va avea dreptul după caz, să suspende executarea sau să considere neprimite oricare instrucţiuni transmise/depuse la Banca (incluzând, fără a se limita la, operaţiunile de plată din conturile de plăţi, instrumente de plată de debit, instrucţiunile în temeiul oricărui contract specific încheiat cu banca) până la lămurirea situaţiei, în baza unor acte în forma şi substanţa satisfăcătoare pentru Banca şi/sau până la finalizarea respectivelor formalităţi de publicitate şi opozabilitate. Clientul exonerează banca de orice răspundere pentru eventualele pierderi suferite de acesta ca urmare a apariţiei situaţiei descrise la acest articol.

În opinia reclamantei, situaţia de fapt a reclamantei nu se încadrează în ipoteza descrisă de clauza convenţională, întrucât nu a fost restrâns mandatul reprezentanţilor autorizaţi şi nici nu a fost revocat mandatul acestora. Reprezentantul societăţii este domnul P.R., care are şi calitate de administrator.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei, conform art. 27 din OUG nr. 80/2013 (f. 6).

La data de 31.12.2019, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că măsura este întemeiată pe convenţia părţilor.

La data de 04.02.2020, a fost formulat răspuns la întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Între reclamanta G. S.R.L. şi pârâta R. S.A. se desfăşoară relaţii contractuale având ca obiect administrarea şi operarea mai multor conturi curente deschise la unitatea bancară, în baza cererii de deschidere cont curent însuşită de către administratorul societăţii de la momentul formulării sale (f. 61-62), în cuprinsul căreia au fost stipulate expres următoarele: „Prin prezenta, confirmăm că am primit o copie a Condiţiilor Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare, suntem de acord cu conţinutul acestui document şi, în mod expres, cu declaraţiile, angajamentele şi consimţămintele Clientului cuprinse în acestea şi suntem de acord că acest document, împreună cu prezenta cerere au valoare de contract de cont curent şi reglementează raporturile juridice dintre noi şi Bancă”.

Din relaţiile furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din data de 18.10.2019, depuse la dosarul cauzei, rezultă că numitul PR are calitatea de reprezentant legal al societăţii comerciale G. S.R.L., fiind numit în funcţia de administrator al societăţii încă din data de 28.12.2010 (fila 44 din dosar).

La data de 10.06.2013, a fost completat formularul privind reprezentantul autorizat al persoanei juridice G. S.R.L., în cuprinsul căruia a fost desemnat ca reprezentant autorizat pe contul persoanei juridice RO... , administratorul societăţii, PR (fila 60 din dosar), aspect necontestat de către pârâta din prezenta cauză. 

Prin sentinţa civilă nr. 335 din data de 13.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 18619/3/2016, nedefinitivă, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. LTD, în contradictoriu cu pârâţii GB, PR şi GA, a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, în privinţa cesiunii părţilor sociale dintre G. LTD şi PR, a constatat nulitatea absolută a Actului constitutiv al pârâtei GB. S.R.L., actualizat la data de 28.11.2011, a repus părţile în situaţia anterioară adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011 şi a dispus menţionarea în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a prezentei hotărâri judecătoreşti la data rămânerii sale definitive. Împotriva acestei sentinţe civile, au formulat apel apelanţii S.C. GB S.R.L. şi PR, fiind înregistrat sub nr. 3953/2/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele sentinţei civile nr. 335 din data de 13.02.2019, mai sus menţionate, instanţa a reţinut cu putere de lucru judecat provizorie (ca aspect pozitiv al autorității de lucru judecat, prin care aspectele deja tranșate și constatate printr-o hotărâre nu mai pot fi contrazise printr-o altă hotărâre, prima hotărâre fiind prezumată a exprima adevărul), faptul că G. LTD a emis procura din data de 17.11.2011, mandatar fiind pârâtul ŞP, procură în baza căreia pârâtul ŞP, la data de 24.11.2011, în calitate de reprezentant al reclamantei, a emis Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1 a GB SRL (prin care a hotărât vânzarea către sine a celor 9000 de părţi sociale ale societăţii G. LTD) şi Decizia nr. 1 din data de 24.11.2011, în numele reclamantei, prin care reclamanta a vândut acestuia cele 9.000 de părţi sociale pe care le deţinea în societatea GB S.R.L. De asemenea, s-a reţinut că între G. LTD, reprezentată de pârâtul ŞP şi GA, în calitate de cedenţi şi pârâtul ŞP, în calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de cesiune de părţi sociale, prin care reclamanta a cesionat 9.000 de părţi sociale deţinute la GB S.R.L., iar pârâtul GA a cesionat 1000 de părţi sociale deţinute la GB S.R.L.

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că mandatul pârâtului ŞP, acordat de reclamantă, a fost general, pentru administrarea „afacerilor comerciale”, fiind evident că în baza acestuia, pârâtul ŞP nu a avut un mandat special, anume dreptul de a încheia acte de dispoziţie în numele reclamantei, instanţa considerând de asemenea că actele atacate nu respectă condiţia cauzei, în sensul că aceasta este ilicită şi imorală, atrăgând nulitatea absolută a acestora. Referitor la actul constitutiv actualizat al GB SRL la data de 28.11.2011, instanţa a reţinut că acesta a fost întocmit de pârâtul ŞP, în calitate de asociat unic, ca urmare a deţinerii tuturor părţilor sociale, în baza actelor anulate conform considerentelor anterioare.

În consecinţă, instanţa de fond, faţă de constatarea nulităţii Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, astfel încât  pârâtul PR nu a devenit asociatul unic al societăţii GB S.R.L. pentru a decide asupra organizării şi funcţionării societăţii, a constatat nulitatea absolută a Actului constitutiv al pârâtei GB.  S.R.L., actualizat la data de 28.11.2011, repunând  părţile în situaţia anterioară adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011.

Împotriva acestei hotărâri, a fost formulată cerere de apel care se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrat dosarul nr. 3953/2/2019, în prezent nesoluţionat (f. 63).

Pârâta a fost notificată de numitul IA cu privire la existenţa hotărârii pronunţate în primă instanţă, solicitând suspendarea activităţii celor două conturi ale numitului PM, iar nu are reclamantei.

La data de 16.10.2019 (f. 7), pârâta R. S.A.  a comunicat reclamantei că în data de 10.10.2019, i-a fost adusă la cunoştinţă sentinţa civilă nr. 335 din data de 13.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 18619/3/2016, astfel încât, în considerarea prevederilor art. 2.1.3 din Condiţiile generale de afaceri, la data de 14.10.2019, a fost blocat accesul la serviciul internet banking, respectiv şi la contul IBAN nr. RO.., astfel încât nu mai pot fi procesate instrucţiuni de plată (ordinul de plată în valoare de 11153 lei din data de 16.10.2019 şi ordinul de plată în valoare de 50502 lei din data de 16.10.2019).

Totodată, prin adresa cu nr. de ieşire 1271/11.11.2019 (f. 8-9), pârâta i-a comunicat reclamantei S.C. B. S.R.L. faptul că măsura dispusă a fost luată în considerarea prevederilor art. 2.1.3 din Condiţiile Generale de Afaceri, iar, pentru a da curs ordinelor de plată din data de 07.11.2019, i-a solicitat reclamantei prezentarea unei ordonanţe preşedinţiale din care să reiasă persoana abilitată să semneze cele trei ordine de plată.

Potrivit art. 2.1.3 din Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare Persoane Juridice/Entităţi fără personalitate juridică ale R. S.A., „În cazul în care Banca ia cunoştinţă în orice mod despre apariţia unor divergenţe între asociaţii/acţionarii/membrii/reprezentanţii legali ai Clientului, urmare cărora, fără a se limita la acestea, se restrânge mandatul reprezentanţilor autorizaţi sau mandatul acestora este revocat şi sunt desemnaţi noi reprezentanţi autorizaţi fără a fi încă îndeplinite formalităţile de publicitate şi opozabilitate cerute de lege sau se modifică întinderea dreptului de reprezentare, banca va avea dreptul, după caz, să suspende executarea sau să considere neprimite oricare instrucţiuni transmise/depuse la bancă (incluzând, fără a se limita la, operaţiunile de plată din conturile de plăţi, instrumente de plată de debit, instrucţiunile în temeiul oricărui contract specific încheiat cu banca) până la lămurirea situaţiei, în baza unor acte în formă şi substanţă satisfăcătoare pentru bancă şi/sau până la finalizarea respectivelor formalităţi de publicitate şi opozabilitate”, iar „Clientul exonerează banca de orice răspundere pentru eventualele pierderi suferite de acesta, ca urmare a apariţiei situaţiei descrise la acest articol.

În ceea ce priveşte dreptul reclamantei de a avea acces la conturile deschise la instituţia bancară şi la  serviciile aferente conturilor deschise de către SG. S.R.L., acesta rezultă din cererii de deschidere cont curent din data de 14.12.2010, anexată la dosarul cauzei la filele 61-62.

Prevederile art. 2.1.3 din Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare, invocate ca temei al blocării accesului reclamantei la conturile curente deschise la instituţia bancară, trebuie interpretate prin prisma scopului pentru care au fost instituite, respectiv acela al evitării producerii unor prejudicii persoanei juridice prin executarea de către instituţia bancară a unor instrucţiuni transmise în numele şi pe seama societăţii comerciale de către o persoană care şi-a pierdut calitate de reprezentant autorizat (respectiv de reprezentant legal al societăţii sau de persoană împuternicită să aibă acces în numele şi pe seama clientului băncii la conturile deschise pe numele societăţii şi să acţioneze în numele şi pe seama societăţii)  sau al cărei mandat a fost restrâns.

Această clauză este aplicabilă în condiţiile în care banca ia cunoştinţă în orice mod de apariţia unor divergenţe între asociaţii/acţionarii/membrii/reprezentanţii legali ai clientului în urma cărora „se restrânge mandatul dat reprezentanţilor autorizaţi sau mandatul acestora este revocat şi sunt desemnaţi noi reprezentanţi autorizaţi fără a fi încă îndeplinite formalităţile de publicitate şi opozabilitate cerute de lege sau se modifică dreptul de reprezentare”

Sintagma „fără a se limita la acestea” a fost folosită pentru a preîntâmpina situaţiile neprezentate în cuprinsul textului contractual, care se referă însă la limitarea întinderii sau modificarea în orice mod a dreptului de reprezentare ce i-a fost atribuit persoanei care are acces la conturile curente, ca reprezentant autorizat.

Or, din această perspectivă, instanţa reţine, în acord cu susţinerile reclamantei, faptul că sentinţa civilă nr. 335 din data de 13.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 18619/3/2016, nedefinitivă, nu vizează în aparenţă vreuna dintre situaţiile descrise în articolul invocat de către instituţia bancară, instanţa dispunând, ca urmare a constatării nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, a constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de părţi sociale încheiat în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, în privinţa cesiunii părţilor sociale dintre G. LTD şi PR şi a constatării nulităţii absolute a Actului constitutiv al pârâtei GB S.R.L., actualizat la data de 28.11.2011.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor pârâtei GB. S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, produce efecte asupra calităţii numitului PR de unic asociat al societăţii GB S.R.L., însă nu afectează în niciun fel calităţile acestuia de administrator şi de reprezentant legal al societăţii, calitate dobândită anterior adoptării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor GB S.R.L. nr. 1 din data de 24.11.2011, a cărei anulare s-a dispus, respectiv la data de 28.12.2010, astfel cum rezultă din relaţiile furnizate de ONRC (filele 43-51).

Or, în lipsa dovedirii unor alte împrejurări de natură să conducă la concluzia existenţei în prezent a unei divergenţe între asociaţii societăţii comerciale urmare a cărora mandatul dat reprezentantului autorizat pe conturile curente ale societăţii deschise la instituţia bancară pârâtă, care este şi reprezentantul legal al societăţii conform formularului privind reprezentanţii autorizaţi pentru persoane juridice din data de 10.06.2013 (f. 60 din dosar) a fost limitat, modificat sau revocat, instanţa concluzionează că poziţia reclamantei, în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din punct de vedere legal poziţiei pârâtei. Tot astfel, posibilitatea ca în viitor, eventuala schimbare a structurii organelor de conducere ale societăţii comerciale (inclusiv prin raportare la numărul de părţi sociale deţinute de fiecare dintre asociaţi) să determine inclusiv schimbarea/restrângerea/modificarea mandatului dat reprezentantului legal (care este în acest moment şi reprezentantul autorizat pe conturile reclamantei) nu este de natură să conducă la concluzia aplicării automate a dispoziţiilor art. 2.1.3 exclusiv în baza sentinţei civile nr. 335 din data de 13.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 18619/3/2016, sentinţă nedefinitivă, care nu vizează în sine întinderea dreptului de reprezentare a societăţii, acordat numitului Petrescu Ştefan Renato.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2.3.1 din condiţiile generale de afaceri, instanţa reţine că în mod eronat a fost blocat accesul reclamantei la contul deschis la societatea pârâtă şi la serviciul de internet banking, pârâta fiind obligată, în baza principiului forţei obligatorii a contractului, consacrat de art. 1270 Cod civil, să furnizeze serviciile respective.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1270 Cod civil, instanţa va admite cererea şi va obliga pârâta să permită reclamantei accesul la serviciul de internet banking şi la contul RO... deschis pe numele reclamantei.