Contestaţie la executare, suspendarea executării silite. Lipsa caracterului cert al creanței.

Hotărâre 1866 din 10.03.2021


Prin contestaţia  la  executare, astfel  cum a fost  completată  la data de 26.10.2020, contestatorul C. in contradictoriu cu  intimaţii BEJ Ș şi  BT  a solicitat  instanţei  ca  prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună în temeiul dispoziţiilor art. 712, art. 713 alin. 22 şi 715 alin. 3 C.proc.civ., anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 05.08.2020 şi să se dispună întoarcerea executării silite, pentru toate sumele executate.

In motivare , contestatorul a arătat că creditoarea BT nu deţine un titlu executoriu opozabil acestuia, iar în situaţia în care se va aprecia că există un titlu executoriu, a invocat  lipsa caracterului  cert al  creanţei precizând totodată că a intervenit în privinţa acesteia prescripţia extinctivă.

In drept, s-au  invocat  dispozitiile legale  mentionate  in cuprinsul contestaţiei.

Intimata a  depus la dosar  întâmpinare  prin care a solicitat  respingerea contestaţiei la  executare ca  neîntemeiată.

In drept, a invocat  art. 205 si  urm. C.p.c.

In dovedire, s-a  administrat  proba  cu  înscrisuri.

Analizând  probele  administrate  in cauză, intanţa  reţine în fapt  şi  în  drept  următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu  din data de 05.08.2020 pronunţată  de  către  Judecătoria  Sectorului 1  Bucureşti  în dosar  nr. 22520/299/2020, s-a admis cererea  formulată de petentul BEJ Ş. privind pe  creditor BT şi  pe debitor CT si  s-a dispus  încuviinţarea executării silite ce  face obiectul dosarului de executare nr. 808vs/2020, în baza  titlului  executoriu  reprezentat de contractul de credit nr. AC4299 din data de 25.01.2008, pentru  recuperarea sumei  prevăzute  în titlul executoriu , precum şi a oricăror  accesorii, actualizări şi cheltuieli  de executare  silită ce  ar  putea  rezulta sau  calcula în cursul executării silite, prin toate  modalităţile de executare  prevăzute de lege.

Prin încheierea din data de 05.08.2020 s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare  silită  în valoare  de 2510,96 lei.

Prin adresa  din data de 25.08.2020 s-a dispus măsura înfiinţării popririi asupra  tuturor  disponibilităţilor  băneşti în lei/valută sau a disponibilităţilor de orice  natură aflate sau care  vor  fi încasate în orice  cont , incluzând depozitele , titlurile de valoare sau  alte  bunuri mobile incorporale  urmăribile aparţinând debitorului, până  la  concurenţa  sumei de 15502,41 lei calculată  la data de 16.07.2020 şi  cheltuieli de executare  silită în sumă de 2510,96 lei , sume ce  vor fi  actualizate.

Prin încheierile din data de 10.09.2020 s-a dispus eliberarea sumelor executate, respectiv  suma de 15522,41 lei pentru acoperirea parţială a creanţei  conform titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. AC4299 din data de 25.01.2008 şi  suma de 2490,96 lei pentru  acoperirea  parţială a cheltuielilor de executare silită  conform  încheierii de stabilire  a cheltuielilor de executare.

Prin încheierea din data de 16.09.2020 s-a dispus încetarea executării  silite pormită în dosarul execuţional nr. 808VS/2020 la  cererea  creditoarei  BT, întrucât  s-a realizat  integral obligaţia  prevăzută în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. AC 4299 din data de 25.01.2008.

In ceea  ce primul motiv de contestaţie, instanţa  reţine că potrivit  art. 235 alin. 1  C.civ., in cazul absorbţiei, drepturile şi  obligaţiile  persoanei  juridice  absorbite se  transferă  în patrimoniul  persoanei  juridice care  o  absoarbe.

Aşadar, principalul efect al fuziunii este transmiterea universală a patrimoniului. Atât bunurile şi drepturile persoanei juridice absorbite, cât şi obligaţiile acesteia trec la societatea rezultantă ca o masă patrimonială, şi nu ca un transfer cu titlu particular. Aşadar, debitorii persoanelor juridice care încetează să existe devin debitorii persoanei juridice rezultante, fiind astfel  neîntemeiată  susţinerea contestatorului referitoare la nedeţinerea de către  intimată a unui  titlu executoriu opozabil acestuia.

Cu  privire la creanţa ce  formează  obiectul  executării  silite, instanţa va avea  în vedere dispoziţiile  art. 663 C.p.c., potrivit cărora executarea  silită nu se  poate face decât dacă  creanţa este  certă, lichidă  şi exigibilă. Creanţa  este certă când existenţa ei  neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu , este  lichidă atunci când obiectul ei  este  determinat sau  când titlul executoriu conţine elementele care  permit stabilirea lui si este  exigibilă dacă  obligaţia  debitorului este  ajunsă  la  scadenţă sau  acesta este  decăzut din beneficiul  termenului de plată.

In speţă, titlul executoriu  este  reprezentat de catre  contractul de credit pentru  emiterea cardului  in lei A.EGr/AE Gold incheiat  la data de 09.01.2018, prin care debitorului i  s-a acordat o limita de credit  de 19500 lei.

Potrivit  art. 4.11, imprumutatul  este  obligat să  ramburseze  lunar, cel  mai  târziu la  scadenţă, cel puţin suma minimă de plată comunicată de  Bancă prin extrasul de cont. În cazul nerambursării integrale a acestei  sume, Banca  va  înregistra diferenţa  neachitată în  categoria  credit  restant , va  percepe penalizările de întârziere şi va  demara procesul de recuperare a datoriei. Înregistrarea de  restanţe îndreptăţeste  banca să  blocheze utilizarea cardului si  să  rezilieze contractul.

Prin cererea  de  executare silită din data de 10.07.2020, creditoarea BT a solicitat declanşarea executării silite  împotriva  debitorului contestator pentru  recuperarea unei  creanţe  în cuantum de 15502,41 lei in baza  titlului executoriu  reprezentat de contractul de credit  nr. AC4299/25.01.2008 (cererea a fost  însoţită  de  o notă  de calcul pentru datorii carduri cont 445RONGLD209972601). 

Cererea  a fost  însoţită şi de o  notificare privind posibilitatea începerii procedurii de executare silită emisă de  BT  la data de 05.12.2019, în cuprinsul căreia  s-a menţionat că sumele neachitate aferente  contractul  de  credit nr. RO – AC 4299/23.01.2008 înregistrau  la data  respectivă 192 zile de întârziere şi  sunt  în valoare de 17384,39 lei din care: principal restant 16925,32 lei, dobanda  restanta 0 lei, penalitati 459,07 lei si  alte  debite 0 lei.

Instanţa constată că  deşi  prin încheierea  de  şedinţă  din data de 07.12.2020 i  s-a solicitat creditorului  intimat  să  depună  la dosar o  situaţie  din care  să  rezulte obligaţiile  lunare de  plată, scadente  ale  contestatorului din data de 23.01.2008 şi până la data  formulării cererii  de  executare  silită precum si  toate plăţile  efectuate de  contestator pentru  stingerea acestor  obligaţii, cu  indicarea datei  efectuării lor, instanţa  constată că pentru  contul nr. 445RONGLD209972601  (menţionat  în anexele  cererii de executare  silită), intimata a depus  la dosar un extras de cont aferent perioadei 01.01.2019-  31.12.2020, la data de 01.01.2019 fiind înregistrată la „debit” suma de 17754,20 lei, reprezentând transfer  solduri  la  migrare, fără a rezulta modalitatea de  determinare a acestui  debit în vederea  stabilirii  obligaţiilor de plată ce îl compun  şi a exigibilităţii  acestora.

De asemenea, din cuprinsul acestui extras de cont  nu  rezultă efectuarea  unor  plăţi  voluntare  de către  contestator  ulterior datei de 01.01.2019, de  vreme ce  singurele  operaţiuni efectuate pe „credit” sunt reprezentate de transferuri pentru  recuperare restanţe la  creditele/debitele în sold.

Prin urmare, instanţa apreciază, în conformitate cu  art. 4.11 din contractul de credit, că singurele înscrisuri doveditoare ale obligaţiilor lunare de plată ale  contestatorului sunt  reprezentate de extrasele de cont emise  lunar  de catre  unitatea  bancară.

In lipsa  acestor  înscrisuri, instanţa consideră că obligaţia de plată  pretinsă de către intimată,  în sumă de 15502,41 lei, în baza  contractului de credit  este  lipsită de caracter cert, neputându-se stabili cu  certitudine că  aceasta este datorată în baza  titlului executoriu.

De  asemenea, instanţa apreciază ca simplele situaţii întocmite unilateral de catre intimată nu fac dovada existentei  obligaţiei de plată de  vreme ce  potrivit  art. 5.2 din contract, Banca are  obligaţia  de a pune la  dispoziţia  împrumutatului , extrase de cont  lunare aferente operaţiunilor  efectuate prin intermediul cardurilor, obligaţiile de plată  şi  termenul lor.

Aşadar, apreciind că pe baza  înscrisurilor ataşate  la  dosar nu  se  poate  reţine caracterul cert al  creanţei  pretinse de către  creditoare prin cererea de executare  silita, dată  fiind lipsa extraselor  de cont  lunare emise de bancă  în perioada  contractuală, de la data  încheierii convenţiei, instanţa va constata neîndeplinită condiţia prevăzute de art. 633 alin. 1 C.p.c. pentru declanşarea  executării silite , urmând a admite contestaţia la executare formulată de contestatorul CT în contradictoriu cu intimaţii BEJ Ș, şi  BT si a anula executarea silita  efectuata in dosarul de executare  silita  nr. 808VS/2020 al BEJ S..

In privinta cererii avand ca obiect intoarcerea executarii, reţine instanţa că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 723 C.proc.civ., potrivit cărora în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Totodata, potrivit art. 724 C.p.c., în cazul în care instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării. (2) Dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul. (3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.

Prin încheierea din data de 16.09.2020 s-a dispus încetarea executării  silite pornită în dosarul execuţional nr. 808VS/2020 la  cererea  creditoarei  BT , întrucât  s-a realizat  integral obligaţia  prevăzută în titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. AC 4299 din data de 25.01.2008.

Prin încheierile din data de 10.09.2020 s-a dispus eliberarea sumelor executate, respectiv  suma de 15522,41 lei pentru acoperirea parţială a creanţei  conform titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. AC4299 din data de 25.01.2008 şi  suma de 2490,96 lei pentru  acoperirea  parţială a cheltuielilor de executare silită  conform  încheierii de stabilire  a cheltuielilor de executare.

De  asemenea, din inscrisurile depuse  de contestator ( f. 6) , rezultă că în urma adresei de înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc către BCR, la data de 26.08.2020 a fost debitată suma de 1949,03 lei

Faţă de prevederile legale amintite şi situatia de fapt reţinută, având în vedere anularea executarii silite, instanta va admite cererea de intoarcere a executarii silite si va obliga intimata să  restituie  contestatorului suma de 19962,4 lei executata silit in cadrul dosarului  de executare  silita nr. 808VS/2020 al BEJ S..

Însă, instanţa va respinge  ca  neîntemeiată cererea  de amendare a intimatei  în temeiul art. 187 pct. 2 lit. i C.p.c., întrucât  nu se poate  reţine în sarcina acesteia săvârşirea unei fapte ilicite constând în abaterea judiciară prevăzută în mod expres de lege (împiedicarea, in orice mod a exercitării, in legătură  cu  procesul , a atribuţiilor ce  revin judecătorilor, experţilor desemnaţi de instanţă , în condiţiile legii , agentilor  procedurali, precum si altor  salariaţi ai instanţei).

Totodată, va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru achitate în cauză, in valoare de 1000 lei după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, potrivit art 45 alin 1 lit f din OUG 80/2013.

Potrivit principiului  disponibilitatii, va lua act ca  reclamantul si-a rezervat  dreptul de  a solicita  cheltuieli de  judecata  pe cale separata.