Conflict secţia penală cu secţia civilă contestaţie la executare

Sentinţă penală 151 din 12.03.2015


Prin cererea formulată de  Ş. C. în contradictoriu cu intimaţiii P.T., M.E., S.I., N.F., a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit de Parchetul de pe lână Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în baza ordonanţei nr. 11642/P/2006, invocând excepţia lipsei interesului în realizarea dreptului şi prescripţia executării silite.

Instanţa constată că prin Sentinţa penală nr. 710 din data de 30.06.2010, pronunţată în dosarul 11.../299/2008 a Judecătoriei Sectorului 1, hotărâre modificată în parte prin Decizia penală nr. 116/A din data de 03.03.2011 pronunţată în dosarul 11.../299/2008 de Tribunalul Bucureşti – Secţia Penală a fost menţinut sechestru asigurator instituit prin ordonanţa mai sus menţionată.

 Prin Încheierea din data de 03.02.2015 completul C4 Civil din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a considerat că prin invocarea de către petent a unor dispoziţii de drept penal, competenţa de soluţionare îi revine Secţiei Penale ale aceleiaşi instanţe.

 Analizând dispoziţiile în materie penală aplicabile instanţa constată că, în conformitate cu art. 600 C.pr.pen. 1) Contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) şi b), la instanţa de executare prevăzută la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza a II-a se aplică în mod corespunzător. (2) Dispoziţiile art. 597 alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător. (3) Contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile.

Cum prin cererea numitei Ş. C. se solicită ca instanţa să constate prescripţia executării silite şi drept consecinţă să ridice sechestrului asigurator, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 600 alin.1 lit.c. competenţa de soluţionare revenind Secţiei Civile a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi nu Secţiei Penale, având în vedere că procesul penal în care s-a dispus instituirea sechestrului s-a încheiat prin pronunţarea unei hotărâri definitive,  astfel încât instanţa va admite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei Penale a Judecătoriei Sectorului 1.

Totodată instanţa are în vedere dispoziţiile art. 2 alin. 2 din C.pr.civ. conform căruia dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare precum şi dispoziţii art. 200 alin. 1 ind. 1 din C.pr.civ. conform căruia în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate iar dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare motiv pentru care instanţa va constata existenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Secţia penală a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Secţia civilă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi va dispune trimiterea dosarului către Tribunalul Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE,

Admite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Constantă ca fiind competentă a soluţiona dosarul Secţia Civilă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Constată ivit conflictul negativ de competenţă dintre Secţia Penală din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Secţia Civilă din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Suspendă judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Trimite dosarul pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2015.