Impreviziunea este definită la art. 1271 alin. 2 c. civ. ca fiind situaţia în care executarea a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei. Im

Hotărâre 4323 din 26.05.2017


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de … sub număr de dosar  … reclamanta R. Bank SA a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții D.C. și D.E., să dispună anularea notificării din data de 18.07.2016, repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că la data de 16.06.2008 a încheiat cu pârâții contractul de credit nr. …, iar la data de 18.07.2016 a primit notificarea de dare în plată a imobilului situat în București,  … sector 1 și terenul lot P46 în suprafață de 14,00 mp situat în București,  … sector 1. Reclamanta învederează faptul că pârâta D.E. nu are calitate de consumator, întrucât este asociatul unic al societății SC S.S. SRL, precum și faptul că bunul dat în plată nu are destinația de locuință, ci este un sediu social al societății reclamantei.

Reclamanta arată că debitorii săi nu au făcut dovada incapacității de plată a creditului, aceștia neaflându-se într-o situație reală de supraîndatorare. Se mai susține faptul că notificarea a fost transmisă cu abuz de drept, pârâții având obligația de a respecta întocmai contractul pe care l-au încheiat, respectiv de a executa în natură obligația contractuală.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu pârâților și proba cu expertiza tehnică.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 77/2016, art. 1634, 1270-1271, art. 5, art. 9 C. civ.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei (f.13).

Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Prin Încheierea pronunțată la data de 13.02.2017 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr.  …, instanța a admis excepția conexității și a conexat la prezentul dosar dosarul nr. … având ca obiect cererea de constatare a dării în plată formulată de reclamanții D.C. și D.E. în contradictoriu cu pârâta Raiffeisen SA.

Prin cererea ce face obiectul dosarului nr.  …, reclamanții au solicitat instanței să constate stingerii datoriilor provenite din contractul de credit nr.  … din data de 16.06.2008 prin darea în plată a imobilului amintit, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții arată că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera darea în plată. Cu privire la daunele morale, reclamanții arată că prin neparcurgerea procedurii de dare în plată cu banca, aceasta le-a cauzat o stare de stres continuu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile cuprinse în Legea nr. 77/2016.

În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 23.12.2016, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării capătului de cerere privind acordarea de daune morale, excepția prematurității cererii de dare în plată . Pe fondul cauzei, pârâta a reluat aspectele învederate prin cererea introductivă ce face obiectul dosarului nr…. .

Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:

Între părțile litigante a fost încheiat contractul de credit nr. … din data de 16.06.2008, prin care banca a acordat pârâților un credit în valoare de 260.387 CHF pentru achiziționarea imobilului din București, … sector 1.  Contractul de credit a fost încheiat pe o perioadă de 360 de luni.

Asupra imobilului respectiv a fost instituită o ipotecă de rang I în favoarea băncii, pentru garantarea împrumutului.

A fost încheiat un Act adițional prin care părțile au convenit reeșalonarea debitului.

La data de 13.07.2016, pârâții au notificat banca în vederea stingerii datoriei prin darea în plată a imobilului din București,  …, sector 1 în vederea stingerii datoriilor din Contractul de credit nr. … din data de 16.06.2008.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din data de 25.1.2016, instanţa de contencios constituţional a statuat în sensul că, deşi Legea nr. 77/2016 nu se referă in terminis la impreviziune, intenţia legiuitorului de a face aplicarea instituţiei impreviziunii reiese din art. 11 teza întâi care face referire la echilibrarea riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din Expunerea de motive a legii care foloseşte expresia "criză a contractului". Aceste sintagme trebuie interpretate ca fiind o expresie particularizată la nivelul contractului de credit a teoriei impreviziunii, aşa cum a fost enunţată mai sus. Legiuitorul a avut în vedere reechilibrarea prestaţiilor în condiţiile în care, pe perioada executării contractului, a intervenit un risc supraadăugat riscului firesc ce însoţeşte un contract de credit şi în care niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului (par. 102).

 De asemenea, Curtea Constituţională a stabilit că instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea a mai arătat faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit (par. 119).

Având în vedere că atât din motivarea cererii introductive de instanţă, cât şi din cererea conexată, ambele părţi solicită verificarea îndeplinirii condiţiilor impreviziunii (pentru anularea notificării, în cazul contestatoarei şi respectiv stingerea datoriilor, în cazul intimaţilor), instanţa va analiza global ambele cereri, prin prisma apărărilor invocate de părţi şi apoi, punctual, în ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei legate de îndeplinirea condiţiilor de valabilitate ale Notificării prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016.

Impreviziunea este definită la art. 1271 alin. 2 C. civ. ca fiind situaţia în care executarea a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei. Instanţa subliniază că, deşi art. 1271 C. civ. nu este aplicabil în prezenta cauză având în vedere data încheierii contractului – 16.06.2008, acesta dă expresie pe cale legislativă soluţiei consacrate pe cale doctrinară sub imperiul Codului civil 1864.

Instanţa apreciază că impreviziunea este o instituţie juridică cu caracter absolut excepţional, având în vedere că prin aplicarea acesteia este limitat principiul forţei obligatorii a contractelor, consacrat atât de art. 969 C. civ. 1864, cât şi de art. 1270 C. civ.

În situația particulară a pârâților, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile impreviziunii pentru considerentele ce urmează a fi expuse.  Din înscrisurile solicitate ANAF, rezultă că soții D. realizează venituri din cedarea folosinței (f.138-160). Or, aceste venituri provin din contractul de închiriere nr. 1 din data de 04.01.2012 încheiat între soții D. și societatea SC S.S. SRL.  Prețul chiriei este de 4000 de lei/lună.

Or, din extrasul ONRC depus la fila 16, rezultă că societatea SC S.S. SRL aparține chiar pârâtei D.E., aceasta având sediul în imobilul care face obiectul dării în plată. În opinia instanței, această situație de fapt comportă două efecte.

În primul rând, nu atrage aplicarea teoriei impreviziunii în privința pârâților D., având în vedere că aceștia nu au demonstrat caracterul inechitabil și disproporționat al riscurilor provenite din contractul de credit. Prin încheierea respectivului contract de închiriere între pârâți, în calitate de persoane fizice,  și societatea S.S. , aparținând debitoarei D., pârâții practic transferă sume de bani, prezumtiv a fi cu titlu de chirie între conturile lor personale și cele ale societății pe care o administrează. De asemenea, având în vedere suma pretinsă cu titlu de chirie – aproape 1000 de euro lunar, rezultă că societatea administrată de pârâta Duma este una profitabilă, care generează venituri îndestulătoare, atât timp cât poate achita o chirie într-un cuantum ridicat.

A doua consecință este excluderea pârâților din sfera de consumator, condiție sine qua non pentru a opera darea în plată, conform art. 4 din Legea nr. 77/2016. Astfel, prin destinația pe care o are imobilul pe care pârâții doresc să îl dea în plată, respectiv sediul social al propriei lor firme, aceștia devin profesioniști, iar nu simpli consumatori.  Or, în situația în care în imobilul pe care se dorește a îl da în plată, pârâții desfășoară o activitate economică, rezultă că ei nu mai sunt simpli consumatori, în raport de care există o presupusă stare de inferioritate financiară față de o bancă. Atât prin menționarea expresă a categoriilor de persoane eligibile a se prevala de procedura dării în plată ( respectiv consumatori ), cât prin însăși natura reglementării, Legea nr. 77/2016 este o lege cu caracter eminamente social, ce are drept scop echilibrarea unor disproporții contractuale intervenite între părți, din motive neimputabile, în vederea unei împărțiri echitabile a riscurilor.

Încă un aspect ce urmează a fi punctat în raport de situația particulară a pârâților este legat de starea lor financiară actuală. Pârâții au recunoscut pe parcursul interogatoriului faptul că la momentul contractării creditului aveau funcția de director economic , respectiv director de vânzări și aveau un salariu de 8000 de lei, respectiv 1500 de euro. Or, în prezent, pârâta D. susține că are două locuri de muncă și realizează un venit lunar de 1200 de lei, iar pârâtul Duma are un job part-time pentru care primește un salariu de 600 de lei. Având în vedere funcțiile pe care pârâții le aveau la momentul angajării creditului, rezultă că aceștia aveau ample capacități profesionale, cunoștințe de specialitate șamd. Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că nu este credibilă situația descrisă de către pârâți privind situația lor financiară actuală, aceștia nerealizând nici măcar venitul minim pe economie în condițiile în care funcțiile deținute anterior ar putea constitui un atu în privința găsirii unui loc de muncă remunerat corespunzător.

Pentru motivele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează a admite contestația  formulată, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și va respinge cererea de dare în plată formulată de pârâții D., în temeiul art. 8 din Lege nr. 77/2016 în integralitate, inclusiv în privința daunelor morale solicitate.

Ca urmare a soluției pronunțate în cauză, instanța, reținând culpa procesuală a pârâților, urmează a dispune obligarea acestora la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.