Condiţia dublei incriminări în cazul recunoaşterii sancţiunilor pecuniare.

 Pentru a se recunoaşte şi pune în executare o hotărâre emisă de către o autoritate administrativă străină pentru încălcarea unei norme legale şi prin care a fost stabilită o sancţiune pecuniară,  este necesar potrivit art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 (lege care a transpus Deciziea-Cadru 2005/214/JAI din 24.02.2005 a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii  reciproce a sancţiunilor pecuniare) ca fapta la care se referă hotărârea  autorităţii judiciare sau administrative  străine să fie prevăzută şi de legea română. În situaţia în care fapta care a atras aplicarea sancţiunii pecuniare prin hotărârea a cărei recunoaştere se cere nu se regăseşte prevăzută în legea română nici ca infracţiune şi nici contravenţie solicitarea autorităţii străine în vederea recunoaşterii şi executarea hotărârii trebuie respinsă.

Deliberând, asupra apelului penal de faţă:

Constată că, prin sentinţa penală nr. 314/20.02.2014, pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 33511/197/2013, a fost respinsă, în baza art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de recunoaştere a Deciziei nr. 7600-EV 2240/11-F 100302 din data de 18.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, emisă de Hauptzollamt Munchen ( Biroul vamal principal Munchen), având ca obiect sancţiunea pecuniară aplicată pentru comiterea unei contravenţii, cu privire la numitul A.G., domiciliat în municipiul B., strada D., […], judeţul B., România.

 În baza art. 247 lit. b din Legea nr. 302/2004, s-a dispus informarea autorităţii competente din statul emitent cu privire la nerecunoaşterea deciziei.

În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, s-a dispus ca toate cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura desfăşurată, să rămână în sarcina  acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin cererea introdusă la Judecătoria Braşov şi înregistrată sub numărul de mai sus, Hauptzollamt Munchen (Biroul vamal principal Munchen ), a solicitat recunoaşterea deciziei având număr de referinţă 7600-EV 2240/11-F 100302 din data de 18.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, prin care numitului A.G. i s-a aplicat o sancţiune pecuniară, respectiv amenda de  2165,63 Euro, pentru comiterea unei contravenţii.

La dosar s-au depus o serie de înscrisuri, respectiv certificatul completat şi semnat, conform formularului prevăzut în anexa Deciziei-Cadru 2005/214/JAI, traducerea acestuia şi respectiva decizie, din care rezultă că numitului A.G. i s-a aplicat o amendă de 2165,63 euro, pentru comiterea unei contravenţii, respectiv desfăşurarea de activităţi lucrative fără aprobare de muncă, reţinându-se că cetăţeanul român A.G. a fost angajat ca muncitor constructor şi dulgher în perioada cuprinsă între 30.06.2009 şi 28.07.2011 la firmele […], respectiv  […], pe diferite şantiere în Eichstatt, Ingolstadt, Putzbrunn, Munchen şi împrejurimi, fără să deţină un permis  de muncă necesar. Numitul A.G. nu a exercitat o ocupaţie independentă, ci dependentă. Din acest motiv el ar fi fost obligat, ca pentru desfăşurarea activităţii menţionate mai sus, să solicite un permis de muncă (UE) valabil din partea Bundesagentur fur Arbeit, ceea ce numitul a omis.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că autorităţile germane au solicitat recunoaşterea deciziei având număr de referinţă 7600-EV 2240/11-F 100302 din data de 18.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, emisă de Hauptzollamt Munchen (Biroul vamal principal Munchen), prin care numitului A.G. i s-a aplicat o sancţiune pecuniară, respectiv amenda de 2165,63euro, pentru comiterea unei contravenţii.

Potrivit  art. 2341 din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a unei sancţiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoană fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme legale se realizează în temeiul dispoziţiilor prezentei secţiuni, dacă sancţiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puţin 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume: a) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz; sau b) reprezentând  despăgubiri acordate, prin aceeaşi hotărâre executorie, părţii vătămate care nu s-a constituit parte civilă, atunci când instanţa s-a aflat în exercitarea competenţei sale în materie penală; c) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative; d) care trebuie să fie virată către un fond public sau al unei organizaţii de asistenţă a victimelor, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată prin aceeaşi hotărâre executorie.

( 2 ) Nu intră sub incidenţa prezentei secţiuni punerea în executare a dispoziţiilor:  a) privind confiscarea instrumentelor sau produselor infracţiunilor; b) civile, care decurg dintr-o acţiune în daune şi restituire şi care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Potrivit art. 239 din Legea nr. 302/2004, următoarele infracţiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislaţia statului emitent, dau loc, conform prevederilor Deciziei-Cadru şi fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoaşterea şi executarea hotărârilor: 1. participarea la un grup criminal organizat; 2. terorismul; 3. traficul de persoane; 4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă; 5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; 6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive; 7. corupţia; 8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; 9. spălarea produselor infracţiunii; 10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;  11. fapte legate de criminalitatea informatică; 12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie; 13. facilitarea intrării şi şederii ilegale; 14. omorul, vătămarea corporală gravă; 15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane; 16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostateci; 17. rasismul şi xenofobia; 18. furtul organizat sau armat; 19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă; 20. înşelăciunea; 21. racketul şi extorcarea de fonduri; 22. contrafacerea şi pirateria produselor; 23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals; 24. falsificarea de mijloace de plată; 25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere; 26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive; 27. traficul de vehicule furate; 28. violul; 29. incendierea cu intenţie; 30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale; 31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave; 32. sabotajul; 33. comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase; 34. contrabanda cu mărfuri; 35. încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală; 36. ameninţări şi acte de violenţă împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive; 37. prejudicii supuse legii penale; 38. furtul; 39. infracţiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene*) sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), executarea sancţiunii pecuniare este subordonată condiţiei ca fapta la care se referă hotărârea autorităţii judiciare sau administrative străine să fie prevăzută şi de legea română.

În art. 240 din Legea nr. 302/2004, se indică motivele de nerecunoaştere şi neexecutare.

(1) Autorităţile judiciare române de executare pot refuza să recunoască şi să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.

(2) În afara cazului prevăzut la art. 239 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască şi să execute hotărârea şi dacă se stabileşte că:

a) împotriva persoanei condamnate şi pentru aceleaşi fapte s-a pronunţat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent şi, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;

b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competenţa instanţelor române;

c) hotărârea se referă la fapte care:

(i) sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parţial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau

(ii) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea aceloraşi infracţiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;

d) există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;

e) hotărârea a fost pronunţată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunţat hotărârea;

f) conform certificatului prevăzut în anexa nr. 3, persoana fizică sau juridică sancţionată:

g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.

(i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost informată personal sau printr-un reprezentant competent potrivit legii aceluiaşi stat, cu privire la dreptul său de a ataca hotărârea luată împotriva sa şi la termenul în care poate fi exercitată calea de atac, în conformitate cu legea statului emitent; sau

(ii) în cazul unei proceduri orale, nu s-a prezentat personal, în afară de cazul în care autoritatea emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

- aceasta a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau

- aceasta, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

- după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac;

(iii) nu s-a prezentat personal, în afară de cazul în care autoritatea emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent, deşi i s-au adus la cunoştinţă în mod expres procedurile iniţiate împotriva sa şi posibilitatea de a se prezenta personal, aceasta a renunţat în mod expres la dreptul la o procedură orală şi a indicat că nu contestă cauza.

Având în vedere că autoritatea germană solicitantă, respectiv Hauptzollamt Munchen (Biroul vamal principal Munchen), a solicitat recunoaşterea unei decizii prin care numitului A.G. i s-a aplicat o sancţiune pecuniară -  amendă de  2165,63 euro, pentru comiterea unei contravenţii, care în legislaţia română nu este prevăzută nici ca infracţiune şi nici contravenţie, instanţa de fond a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile Dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, prevăzut de art. 233 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în condiţiile în care sancţiunea pecuniară aplicată prin decizia a cărei recunoaştere se solicită, a fost dispusă urmare comiterii unei contravenţii şi nu a unei infracţiuni, conform dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

 Pentru aceste motive, prima instanţă a apreciat că, în baza art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, se impune respingerea cererii de recunoaştere a Deciziei nr. 7600-EV 2240/11-F 100302 din data de 18.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, emisă de Hauptzollamt Munchen (Biroul vamal principal Munchen), având ca obiect sancţiunea pecuniară aplicată pentru comiterea unei contravenţii, cu privire la numitul A.G., […].

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând desfiinţarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine.

În motivarea căii de atac exercitate, Parchetul a arătat în memoriul scris depus la dosar că, în mod greşit a respins prima instanţă cererea de recunoaştere a hotărârii penale străine având în vedere că este respectată în speţă condiţia dublei incriminări a faptei comise de contravenientul A.G. întrucât şi în legislaţia română fapta comisă pe teritoriul Germaniei constituie contravenţie potrivit art. 26 lit. a din O.U.G. nr. 56/2007.

Prin concluziile orale formulate de către procurorul de şedinţă la data la care a avut loc dezbaterea apelului, s-a solicitat respingerea căii de atac exercitate întrucât contravenţia indicată în motivele scrise de apel ataşate la dosar în susţinerea apelului (art. 26 lit. a din O.U.G. nr. 56/2007) nu se referă la fapta reţinută de autorităţile germane în sarcina contravenientului A.G., astfel că prima instanţă a procedat corect respingând cererea de recunoaştere a hotărârii străine datorită neîndeplinirii în speţă a condiţiei dublei incriminări.

Analizând, în aplicarea dispoziţiilor art. 420 Cod procedură penală, însă în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, sentinţa penală atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a stabilit în mod corect că numitului A.G. i s-a aplicat de către autorităţile germane Hauptzollamt Munchen (Biroul vamal principal Munchen),  prin hotărârea 7600-EV 2240/11-F 100302 din data de 18.09.2012, definitivă la data de 09.10.2012, o sancţiune pecuniară (o amendă de 2165,63 euro), pentru comiterea unei contravenţii, respectiv desfăşurarea de activităţi lucrative fără aprobare de muncă,  reţinându-se că, cetăţeanul român A.G. a fost angajat ca muncitor constructor şi dulgher în perioada cuprinsă între 30.06.2009 şi 28.07.2011 la firmele […], respectiv  […], pe diferite şantiere în Eichstatt, Ingolstadt, Putzbrunn, Munchen şi împrejurimi, fără să deţină un permis de muncă necesar. Numitul A.G. nu a exercitat o ocupaţie independentă, ci dependentă, iar din acest motiv el ar fi fost obligat, ca pentru desfăşurarea activităţii menţionate mai sus, să solicite un permis de muncă (UE) valabil din partea Bundesagentur fur Arbeit, ceea ce numitul a omis.

La data de 04.12.2013, autorităţile competente germane au solicitat autorităţilor competente din România recunoaşterea şi executarea hotărârii, cerere transmisă şi înregistrată sub nr. 33511/197/2013 la Judecătoria Braşov.

Rezultă deci din actele dosarului că în speţă este vorba despre recunoaşterea unei hotărâri (în sensul prevăzut de art. 233 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost modificată şi completată), emisă de către o autoritate administrativă pentru încălcarea unei norme legale şi prin care a fost stabilită o sancţiune pecuniară  în cuantum de 2165,63 euro.

Pentru a se recunoaşte şi pune în executare o astfel de hotărâre, este necesar potrivit art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 (lege care a transpus Decizia-Cadru 2005/214/JAI din 24.02.2005 a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare), ca fapta la care se referă hotărârea autorităţii judiciare sau administrative străine să fie prevăzută şi de legea română. Or, prima instanţă a reţinut corect că fapta care a atras aplicarea sancţiunii pecuniare prin hotărârea a cărei recunoaştere se cere, nu se regăseşte prevăzută în legea română nici ca infracţiune şi nici ca şi contravenţie.

Legislaţia invocată de Parchet în cadrul motivării şi anume art. 26 lit. a din O.U.G. nr. 56/2007, nu îşi are aplicabilitatea în cauză; prin articolul menţionat, se reglementează într-adevăr o contravenţie însă această contravenţie are un alt obiect faţă de cel reglementat în legislaţia germană şi pentru care a fost sancţionat condamnatul A.G.. Astfel, contravenţia prevăzută de legislaţia română se aplică angajatorului şi nu persoanei fizice care lucrează. Mai mult decât atât, această contravenţie vizează un străin aşa cum este definit prin art. 2 din aceeaşi ordonanţă iar în situaţia de faţă nu este întrunită această ipoteză.

În raport de această situaţie, Curtea reţine că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii autorităţilor vamale germane, astfel că în mod corect a procedat prima instanţă respingând solicitarea autorităţilor germane de a recunoaşte această hotărâre şi de a o pune în executare. În consecinţă, apelul penal promovat de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 314/20.02.2014 pronunţată de  Judecătoria Braşov, este nefondat şi urmează a fi respins, iar hotărârea atacată menţinută.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare