Plăţi

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. (...) din (...) reclamanta (...) a chemat în judecată pe pârâtul (...), solicitând instanţei prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma (...) lei debit principal; (...) lei penalităti de întârziere pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate de creditorul initial asupra valorii totale a facturilor pana la data cesiunii ; (...) lei taxa reziliere; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de (...) între (...) si parat s-au încheiat contractul de prestări servicii nr. (...).

Mai sustine reclamanta că plata facturilor trebuia efectuata in maximum 14 zile de la data emiterii, iar in situatia in care facturile nu sunt achitate la termen se calculeaza penalităti de 0,5% din suma datorată.

In continuare, reclamanta arată că cesiunile de creanţă au fost notificate în scris debitorului, în temeiul art. 1578 c.civ. şi înregistrate la Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare. Prin notificarea cesiunii, debitorului i s-au adus la cunoştinţă: identitatea cedentului şi a cesionarului, datele de identificare a creanţei cesionate, valoarea creanţei restante la data cesiunii, precum şi toate datele necesare efectuării plăţii. Astfel că pentru toate motivele invocate, solicită admiterea cererii.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1026 cod procedură civila.

A anexat, in copie, înscrisuri.

Pârâtul nu a răspuns formularului de cerere comunicat.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Acţiunea este întemeiată în parte.

Astfel, instanța reține că în temeiul contractului de prestări servicii nr. (...) din (...), încheiat între (...),, în calitate de furnizor și pârâtul (...) în calitate de beneficiar, având drept obiect prestări servicii de comunicții electronice,( ...) a emis facturi fiscale depuse la dosar, ce fac dovada executării obligațiilor de către reclamantă.

Deşi reclamanta şi-a respectat obligaţiile menţionate în contract, pârâtul  nu a executat principala obligaţie ce a luat naştere în sarcina sa prin acelaşi contract, respectiv de a plăti contravaloarea serviciilor furnizate conform facturilor fiscale anterior menţionate.

În baza contractului de (...) a cesionat in favoarea (...), iar la data de (...) către actualul creditor (...), creanţa deţinută împotriva debitorului (...), împreună cu toate drepturile aferente rezultând din sau in legătura cu contractele încheiate cu pârâtul.

Analizând facturile fiscale depuse de către reclamantă şi faptul că pârâtul nu le-a contestat, instanţa apreciază că pretenţiile reclamantei, în ceea ce priveşte debitul principal în cuantum de (...) lei sunt întemeiate.

În drept,  instanţa  are în vedere că,  potrivit art. 1270 alin 1  Cod Civil “Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”,  constatând că sunt  îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, existând o neexecutare a unei obligaţii contractuale a pârâtului, această neexecutare neavând o justificare, şi care a pricinuit reclamantei un prejudiciu de natură materială ce se impune a fi reparat integral.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 1270 alin. 1 C.civ., având în vedere efectele obligatorii ale contractului între părţi, urmează să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de (...) lei reprezentând contravaloare servicii prestate.

Cu privire la penalităţile inserate în contract, pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzei privind penalităţile, în analiza sa, instanţa se va raporta la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Aplicabilitatea acestui act normativ este indiscutabilă raportat la prevederile art. 2 alin. (1) potrivit cu care ,,prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”

În ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa reţine  că, în cererea formulată, reclamanta a pretins şi calculat penalităţi în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părţile inițiale, până la data achitării integrale a debitului principal.

Instanţa poate cenzura,  chiar şi din oficiu, o astfel clauză ce stabileşte o penalitate exorbitantă, chiar dacă această clauză a fost prevăzută în contractul încheiat între părţi, cu condiţia ca această clauză să fie o clauză abuzivă potrivit Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor, iar alin. (2) prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă această a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Având în vedere menţiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către profesionist, instanţa apreciază că un cuantum de 0,5 %/zi de întârziere este exagerat de mare față de valoarea penalităților percepute în mod frecvent pe piața liberă între comercianți, fiind într-o disproporţie evidentă cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod  rezonabil presupus.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,5 % pe an – o cotă disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită şi cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite reclamantei din prezenta cauză pentru recuperarea creanţei.

În cauză, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie şi internet nu înlătură în niciun fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie şi internet pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

De aceea, semnarea contractului de către pârât nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Deşi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori nu prevede ca sancţiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancţiuni este identic cu cel al nulităţii absolute. Astfel, în ceea ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor, nu o persoană particulară.

Această concluzie rezultă şi din jurisprudenţa CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanţa naţională nu poate modifica conţinutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, astfel încât atunci când constată existenţa unei astfel de clauze, instanţa naţională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică.

Pentru aceste motive, instanţa consideră clauza penală ca fiind una abuzivă şi pe cale de consecinţă va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.

Cu privire la taxa de reziliere, instanța reține faptul că, potrivit alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. r) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă acea prevedere care permite consumatorului obţinerea unei sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul nerespectării contractului de către profesionist.

Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că nu au fost stabilite compensaţii echivalente şi pentru reclamantă în cazul neexecutării contractului, astfel că instanţa reţine că reglementarea taxei de reziliere în contractul încheiat între părţi (art. 1.16 din termenii şi condiţiile generale pentru utilizarea abonamentelor Orange) constituie clauză abuzivă, pentru toate considerentele expuse în analiza cererii de obligare  la penalităţi în valoare de 0,5% pe zi de întârziere.

Pentru aceste considerente, instanţa consideră nejustificate pretenţiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata taxei de reziliere în valoare de  (...) lei și va respinge această cerere ca neîntemeiată.

În baza art. 453 C.pr.civ. instanţa, față de soluția dispusă în cauză, constatând că pârâtul se află în culpă procesuală, va admite cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru în cuantum de (..) lei.

Domenii speta

Spete similare