Pretenţii . Repunerea în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune. Repunere în termen. Excepția prescripției drepului material la acțiune.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.08.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 24769/299/2019, reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței repunerea în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune și obligarea pârâtei la plata sumei totale de 18.213,12 lei, din care 9.106,56 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 1526 din data de 01.04.2015 și 9.106,56 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente facturii nr. 1526 din data de 01.04.2015. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de repunere în termenul de prescripție, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2.522 C.civ. și a susținut că, prin aceste dispoziții, legiuitorul a înțeles să permită instanțelor sesizate cu o cerere formulată cu depășirea unui termen să constate ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul a fost depășit și să dispună judecarea cauzei, prin considerarea termenului de prescripție ca fiind împlinit, fiind, astfel, un adevărat beneficiu recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condițiile anume prevăzute, în temeiul căruia aceștia își pot valorifica drepturile.

Conform susținerilor reclamantei, împrejurările susceptibile să îndreptățească repunerea în termen sunt împiedicări relative, având caracter de obstacol numai pentru reclamant și pentru cei ce s-ar afla în aceleași condiții cu acesta, dar nu și pentru orice reclamant diligent, cererea de repunere în termen putând fi făcută în cel mult 30 de zile de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție. Or, în opinia reclamantei, în cauză există motive justificate care au împiedicat-o să formuleze cererea de chemare în judecată.

Reclamanta a învederat că între părți au fost încheiate mai multe contracte de furnizare servicii de pază, printre care și cel ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, la data de 03.03.2014, a fost încheiat contractul de furnizare servicii de pază nr. C73 din data de 03.03.2014. Prin acest contract, reclamanta s-a obligat să asigure serviciile de pază și protecție la obiectivul indicat de pârâtă, din B, Bd.  nr.  sector  , respectiv la obiectivul constituit din șantierul M..

Conform susținerilor reclamantei, la data de 01.03.2015, a fost informată despre un presupus furt care a avut loc la obiectiv, creându-se un presupus prejudiciu în patrimoniul pârâtei estimat de aceasta la valoarea de 96.419,67 euro fără TVA.

În acest context, reclamanta a efectuat demersuri la societatea de asigurare la care deținea polița de asigurare, care acoperea acest presupus prejudiciu. Societatea de asigurare i-a solicitat documentele necesare în vederea soluționării dosarului de daună și a despăgubirii pârâtei.

În acest sens, reclamanta i-a solicitat pârâtei, printre altele, să îi comunice dovada prezenței bunurilor reclamate ca fiind sustrase la obiectiv și a demersurilor legale efectuate în vederea sesizării organelor penale competente, însă aceasta nu a înțeles să coopereze cu societatea sa, refuzând să-i pună la dispoziție documentele solicitate. În schimb, cu nerespectarea clauzelor contractuale, pârâta a înțeles să stopeze plățile facturilor emise de societatea reclamantă, justificând refuzul prin raportare la existența unui dosar penal care are ca obiect furtul menționat anterior.

Aceasta a mai precizat că, în interesul soluționării cu celeritate a dosarului penal amintit, înregistrat sub nr. 4598/P/2015 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a depus 5 registre de evidență a accesului vehiculelor în obiectivul pentru care a asigurat paza, aferente posturilor de pază, precum și alte înscrisuri pe care le-a apreciat utile aflării adevărului în cauză. Pe de altă parte, pârâta nu a înțeles să răspundă solicitărilor organelor de urmărire penală și nu a înaintat documentele solicitate de către aceasta din urmă, tergiversând cu rea-credință soluționarea cauzei.

Reclamanta a efectuat demersuri la organele de urmărire penală învestite cu soluționarea dosarului penal, solicitând informații în legătură cu această cauză, însă organele de urmărire penală, față de faptul că nu era parte în procesul penal, nu i-a comunicat datele solicitate, necesare soluționării prezentei cereri de chemare în judecată.

Într-un final, urmare a demersurilor repetate efectuate în fața organelor abilitate, reclamantei i-au fost predate la data de 01.08.2019 cele 5 registre de evidență a accesului autovehiculelor în obiectivul pentru care a asigurat paza, registre care dovedesc faptul că nu a avut nicio culpă în ceea ce privește presupusul furt.

Faptul că organele de poliție au refuzat punerea la dispoziție a înscrisurilor, precum și a oricăror alte informații necesare formulării prezentei acțiuni a constituit o împrejurare obiectivă, exterioară voinței reclamantei, de natură a o împiedica să efectueze acest demers judiciar.

Pârâta a refuzat plata facturilor ce fac obiectul contractului încheiat, motivat de faptul că reclamanta este vinovată de presupusul furt și astfel ar fi devenit aplicabile prevederile art. 5.5 din contract, teza finală, singurele înscrisuri apte să dovedească contrariul fiind cele reținute de organele de poliție.

În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanta a arătat că, la data de 04.04.2014, a încheiat cu pârâta contractul de furnizare servicii de pază nr. 162, având ca obiect asigurarea serviciilor de pază și protecție a obiectivului localizat în T., Bd. P nr., jud. M.

În schimbul acestor servicii de pază, pârâta s-a obligat la plata către reclamantă a contravalorii facturilor emise de către reclamantă, prețul contractului fiind 8,5 lei/oră/post + TVA pe lună.

Potrivit susținerilor reclamantei, aceasta a asigurat, conform obligațiilor contractuale asumate, serviciile de pază solicitate de către pârâtă, fiind emisă, în conformitate cu prevederile contractului, factura fiscală seria CPBAS nr. 1526 din data de 01.04.2015, totalul de plată fiind în cuantum de  9.106,56 lei. Pârâta, cu rea-credință, a înțeles să nu își îndeplinească obligațiile asumate, în sensul că nu a achitat suma prevăzută în factură, deși avea această obligație potrivit art. 4.3 din contract. În acest sens, a invocat prevederile art. 1270 alin. 1, art. 1170 și art. 1350 alin. 1 C.civ..

De asemenea, invocând prevederile art. 4.4 din contract, reclamanta a apreciat că i se cuvin și penalitățile de întârziere în cuantum de 9.106,56 lei, calculate de la scadența facturii și până la data de 13.08.2019.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2.522 C.civ., art. 1170, art. 1270 și art. 1350 C.civ., precum și cele ale art. 194 C.pr.civ..

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei (f. 9-26, 40-43).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.140,64 lei, conform chitanței și extrasului de cont atașate la dosar (f. 8, 44).

La data de 24.02.2020, pârâta a depus întâmpinare (f. 50-59), prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicitând respingerea cererii de repunere în termen. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că, la data de 04.04.2014, a încheiat, în calitate de beneficiar, cu reclamanta, în calitate de prestator, contractul de furnizare servicii de pază nr. 162, prin care reclamanta s-a obligat să asigure în favoarea sa servicii de pază și protecție, conform Legii nr. 333/2003, la obiectivul situat în TM, Bd. P nr.  jud. M.

De asemenea, între părți au fost încheiate și alte contracte de furnizare servicii de pază, prin care reclamanta și-a asumat aceleași obligații de pază, inclusiv pentru obiectivul situat în B, Bd. P nr. , sector 2, conform contractului de furnizare servicii de pază nr. C73/03.03.2014.

Pe parcursul executării serviciilor de pază de către reclamantă, în baza contractului anterior menționat, a fost constatată dispariția, din acel obiectiv, a unui număr însemnat de elemente de cofrare, a căror contravaloare a fost evaluată provizoriu la suma de 96.419,67 euro + TVA.

Având în vede acordul și garanția reclamantei de a o despăgubi cu valoarea oricărui prejudiciu cauzat prin reținerea valorii acestui prejudiciu din orice facturi emise de reclamantă, a operat compensarea legală între reclamantă și până la concurența valorii prejudiciului cauzat.

Mai mult, față de evenimentul de dispariție, pârâta a formulat plângere penală împotriva reclamantei, înregistrată sub nr. 1800851/2015, aflată în curs de soluționare pe rolul Secției 9, lucrare în care nu a fost începută urmărirea penală.

În pofida garanțiilor acordate de reclamantă, precum și a unei corespondențe din care rezultă că însăși reclamanta a agreat și prejudiciul în valoare de 96.419,67 euro, aceasta a formulat în anul 2015 împotriva pârâtei o cerere de ordonanță de plată care a fost respinsă în mod definitiv.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen, pârâta a apreciat că reclamanta nu a dovedit că ar fi existat motive justificate, întrucât, în fapt, acestea nu există, astfel că nedepunerea unei acțiuni în pretenții de la data curgerii termenului de prescripție s-a datorat unor motive imputabile doar reclamantei.

Conform susținerilor pârâtei, repunerea în termenul de prescripție este un beneficiu acordat de lege titularului dreptului la acțiune, având un caracter excepțional, în sensul că o astfel de cerere este admisibilă doar în cazurile în care depășirea termenului de prescripție se datorează unor cauza temeinic justificate, neimputabile titularului dreptului material la acțiune.

Motivele invocate de reclamantă nu pot fi considerate justificate în opinia pârâtei, în contextul în care reclamanta a omis intenționat că aceste împrejurări nu au împiedicat-o sub nicio formă să își exercite acest drept. Pe de-o parte, reclamanta a formulat o cerere de emitere a ordonanței de plată, care a fost respinsă definitiv, și, pe de altă parte, aceasta dispunea de întreaga documentație pentru a depune acțiunea în pretenții, dacă s-ar fi considerat îndreptățită.

Potrivit susținerilor pârâtei, nu există niciun temei legal care să prevadă că restituirea registrelor de către organele de poliție ar putea semnifica faptul că reclamanta nu s-ar face vinovată de neîndeplinirea obligațiilor asumate în baza contractelor de pază, așa cum în mod eronat susține reclamanta. Acest fapt putea fi constatat doar printr-o ordonanță în baza căreia se dispunea neînceperea urmăririi penale față de reclamantă, or o astfel de ordonanță nu a fost emisă în dosarul penal.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat că debitul solicitat de reclamantă este reprezentat de factura nr. 1526 din data de 01.04.2015, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție.

La data de 05.10.2015, reclamanta a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București o cerere de emitere a ordonanței de plată, înregistrată sub nr. 77821/299/2015, pentru aceleași pretenții ca cele din prezentul dosar, termenul de prescripție fiind astfel întrerupt. Cererea a fost respinsă în mod definitiv la data de 10.12.2015, dată la care a început să curgă din nou termenul de prescripție care a fost întrerupt. Prin urmare, dreptul material la acțiune s-a prescris încă din decembrie 2018, în condițiile în care reclamanta a rămas în pasivitate în tot acest interval.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că reclamanta a recunoscut prejudiciul în valoare de 96.419,67 euro fără TVA, pe care trebuia să îl acopere. Pârâta i-a adus la cunoștință că până la clarificarea aspectelor referitoare la aceste prejudicii vor fi blocate de către societatea sa plățile către reclamantă, invocând excepția de neexecutare a contractelor.

În opinia pârâtei, cererea este neîntemeiată, întrucât pentru factura nr. 1526 din data de 01.04.2015 a operat compensarea legală, sumele fiind reținute de pârâtă în temeiul art. 5.5 din contract pentru acoperirea prejudiciului recunoscut de reclamantă.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ..

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantei. Aceasta a depus un set de înscrisuri (f. 61-109).

La data de 13.03.2020, pârâta a depus precizări referitoare la numele martorilor a căror audiere o solicită, precum și interogatoriul propus a fi administrat reclamantei (f. 116-118).

La data de 12.03.2020, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 120-123), prin care a solicitat respingerea excepției și a apărărilor formulate de pârâtă și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, reiterând, în esență, cele susținute prin cererea introductivă.

La data de 26.05.2020, pârâta a depus note de ședință, precum și un set de înscrisuri (f. 133-161).

La termenul din data de 24.06.2020, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsul acesteia fiind atașat la dosarul cauzei (f. 163).

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta S.C. C S.R.L., în calitate de prestator, și pârâta B S.R.L., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul de furnizare servicii de pază nr. 162 din data de 04.04.2014, având ca obiect asigurarea de către prestator a serviciilor de pază și protecție, în conformitate cu Legea nr. 333/2003 privind paza bunurilor, valorilor și protecția persoanei, precum și cu H.G. nr. 301/2012, la obiectivul indicat de beneficiar, din TM, Bd. P. nr., jud M. – 2 posturi de pază cu pază permanentă 24 de ore din 24, încadrat de 6 agenți de pază, în schimbul plății de către beneficiar a unui preț de 8,5 lei/oră/post + TVA/lună, astfel cum rezultă din contractul atașat la dosar, însușit de ambele părți prin semnătură (f. 9-16).

În conformitate cu prevederile art. 4.3 din contract, părțile au stabilit că prestatorul va factura serviciile prestate pentru obiectivul precizat la art. 2 din contract, facturile urmând a fi însoțite de un raport de pontaj, vizat de șeful de șantier, pentru luna pentru care se realizează facturarea.

De asemenea, părțile au convenit, în cuprinsul art. 4.3 din contract, că prețul va fi plătit de către beneficiar, după verificarea și însușirea raportului de pontaj menționat la art. 4.2, cu ordin de plată în contul prestatorului, într-o singură tranșă, între zilele de 10 și 20 ale lunii, pentru luna anterioară. Factura va fi emisă după încheierea lunii (după prestarea serviciului de către firma prestatoare) între zilele 1 și 5 ale lunii următoare.

În baza acestui contract, reclamanta a emis factura fiscală seria CPBAS nr. 1526 din data de 01.04.2015, în valoare de 9.106,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază și protecție prestate în luna martie 2015 la obiectivul din T, Bd. P. nr. , jud M (f. 18).

Factura a fost predată pârâtei la aceeași dată, conform notei întocmite la data de 01.04.2015 (f. 17), iar raportul de pontaj aferent lunii martie a fost însușit prin semnătură de aceasta (f. 19).

În aceste circumstanțe, instanța reține, în baza art. 4.3 din contract, că factura fiscală seria CPBAS nr. 1526 din data de 01.04.2015, în valoare de 9.106,56 lei, a devenit scadentă la data de 20.04.2015.

În drept, sunt incidente dispozițiile art. 2.500 alin. 1 și 2 C.civ., care prevăd că dreptul material la acțiune, înțeles ca dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Așadar, prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil care, în condițiile legii, nu mai are posibilitatea de a obține protecție juridică prin exercitarea dreptului material la acțiune.

Potrivit art. 2.524 alin. 1 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o executare. De asemenea, alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la împlinirea termenului sau, după caz, de la data renunțării la beneficiul termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 2.517 C.civ., termenul de prescripție este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Coroborând dispozițiile legale anterior enunțate, instanța reține că termenul de prescripție de 3 ani, calculat potrivit art. 2.552 alin. 1 C.civ., s-a împlinit la data de 20.04.2018 în ceea ce privește obligația de plată a facturii seria CPBAS nr. 1526 din data de 01.04.2015, în valoare de 9.106,56 lei, anterior înregistrării prezentei acțiuni (22.08.2019), aceeași concluzie fiind valabilă și în ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente debitului principal, în raport de art. 2.503 C.pr.civ..

Totodată, instanța are în vedere că reclamanta nu a invocat și dovedit existența vreunui caz de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție.

Referitor la acest din urmă aspect, instanța mai reține că, potrivit art. 2.537 pct. 2 C.civ., prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de către alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie.

La data de 25.06.2015, reclamanta din prezenta cauză a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 77821/199/2015, o cerere de emitere a ordonanței de plată, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. B.  S.R.L., prin care a solicitat inclusiv obligarea debitoarei la plata contravalorii facturii nr. 1526/01.04.2015, emise în baza contractului de furnizare servicii de pază nr. 162/04.04.2014.

Cu toate acestea, prin Încheierea pronunțată la data de 05.10.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 77821/299/2015, instanța a respins cererea formulată de creditoarea CPB A S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., ca neîntemeiată, iar hotărârea primei instanțe a fost menținută prin Sentința civilă nr. 24025/2015 pronunțată la data de 10.12.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 107935/299/2015, prin respingerea cererii în anulare formulate de petenta creditoare, ca neîntemeiată (f. 166-172).

Introducerea cererii de emitere a ordonanței de plată de către societatea reclamantă, prin care a solicitat și contravaloarea facturii seria CPBAS nr. 1526 din data de 01.04.2015, nu poate constitui însă un caz de întrerupere a termenului de prescripție, întrucât, conform art. 2.539 alin. 2 C.civ., prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. De asemenea, nici teza finală a articolului anterior menționat, care prevede că „cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere a rămas definitivă introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă”, nu poate conduce la o concluzie contrară, întrucât de la data respingerii definitive a cererii de emitere a ordonanței de plată (10.12.2015) și până la data introducerii prezentei acțiuni (22.08.2019) au trecut, în mod evident, mai mult de 6 luni.

În ceea ce privește cererea reclamantei privind repunerea în termenul de prescripție, instanța reține că, potrivit art. 1522 alin. 1 C.civ., cel care, din motive temeinice, nu și-a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.

Așadar, repunerea în termenul de prescripție este un beneficiu recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective, în condițiile anume prevăzute, în temeiul căruia aceștia își pot valorifica drepturile, chiar dacă termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit.

Deși cazurile în care se poate dispune repunerea în termen nu sunt în mod expres prevăzute de lege, legiuitorul a arătat că aceasta este incidentă doar dacă există motive temeinic justificate, ceea ce exclude culpa celui care o invocă.

Reclamanta a invocat, în susținerea cererii de repunere în termenul de prescripție, aspecte legate de existența unui dosar penal, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, sub nr. 4598/P/2015, în care se efectuează cercetări cu privire la o infracțiune de furt care ar fi fost săvârșită la data de 01.03.2015 la obiectivul din șantierul M, situat în B, Bd. P nr. , sector 1 și care i-ar fi produs pârâtei un prejudiciu estimat de aceasta la 96.419,67 euro fără TVA, obiectiv cu privire la care reclamanta presta servicii de protecție și pază în baza unui alt contract încheiat cu pârâta, respectiv contractul de furnizare servicii de pază nr. C73 din data de 03.03.2014 (f. 77-84).

Astfel, un prim motiv invocat de reclamantă îl reprezintă faptul că, deși le-a solicitat organelor de urmărire penală informații cu privire la acea cauză (dacă societatea sa sau un salariat al acesteia are vreo calitate procesuală), acesteia nu i-au comunicat datele solicitate, necesare soluționării prezentei cereri de chemare în judecată.

Instanța apreciază că acest motiv nu poate constitui o cauză justificată pentru repunerea în termen, întrucât, în primul rând, solicitarea la care reclamanta face referire a fost înregistrată la secția de poliție la data de 23.09.2015 (adresa nr. 1811835 – f. 24), iar organele de poliție i-au comunicat răspunsul încă din data de 09.10.2015 (adresa nr. 1831306 – f. 23), în care i-au învederat reclamantei că societatea sa nu este parte în procesul penal. De la acel moment și până în prezent, reclamanta nu a mai efectuat niciun alt demers suplimentar pentru a afla dacă situația s-a schimbat în vreun fel sau pentru a primi răspuns și la celelalte aspecte despre care a făcut vorbire în adresa nr. 1811835/23.09.2015 (dacă un angajat al său are vreo calitate în dosarul penal sau dacă s-a stabilit vreo culpă penală sau de altă natură a societății sau a angajaților săi). Pe de altă parte, dacă societatea reclamantă ar fi avut vreo calitate în dosar, aceasta ar fi fost înștiințată de către organele de cercetare penală în acest interval de timp.

În al doilea rând, instanța constată că lipsa răspunsului la adresa nr. 1811835/23.09.2015 înaintată organelor de urmărire penală nu au împiedicat-o sub nicio formă pe reclamantă să introducă pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București cererea de emitere a ordonanței de plată, înregistrată sub nr. 77821/299/2015, prin care să solicite obligarea pârâtei inclusiv la plata contravalorii facturii nr. 1526/01.04.2015, și ulterior să exercite calea de atac împotriva acesteia, ceea ce atestă, fără dubiu, că acest motiv este invocat pur formal de reclamantă în susținerea cererii de repunere în termenul de prescripție.

Un al doilea motiv invocat de reclamantă îl constituie faptul că, deși a făcut demersuri repetate la organele de poliție, acestea i-au predat abia la data de 01.08.2019 cele 5 registre de evidență a accesului în obiectivul pentru care a asigurat paza, registre care dovedesc, în opinia reclamantei, că nu a avut nicio culpă în presupusul furt.

Nici acest motiv nu este unul temeinic pentru repunerea în termenul de prescripție, întrucât, în primul rând, deși este adevărat că aceste registre, predate organelor de urmărire penală de către reclamantă la data de 14.05.2015 (f. 26), i-au fost restituite societății la data de 01.08.2019 (f. 22), această împrejurare nu constituie o dovadă a lipsei culpei sale în comiterea presupusului furt, așa cum a susținut reclamanta. Aspectele referitoare la comiterea unei infracțiuni și la persoana vinovată de săvârșirea acesteia sunt stabilite exclusiv în cadrul procesului penal, nu poate fi dedusă din predarea unor registre, or, după cum reiese chiar din procesul-verbal de predare a celor 5 registre întocmit la data de 01.08.2019, nici măcar urmărirea penală nu era finalizată la acea dată, nefiind dispusă vreo soluție în cauză.

În al doilea rând, cu toate că reclamanta a susținut că nu putea introduce acțiunea în lipsa celor 5 registre care se aflau la organele de urmărire penală, aceasta nici măcar nu le-a atașat cererii de chemare în judecată, ceea ce atestă că nici măcar ea nu le-a apreciat relevante în soluționarea prezentei cauze.

În al treilea rând, nici lipsa acestor registre, predate la data de 14.05.2015, nu a constituit un impediment în formularea cererii de emitere a ordonanței de plată la data de 25.06.2015 împotriva pârâtei, ceea ce confirmă caracterul neîntemeiat al susținerilor reclamantei.

Mai mult decât atât, chiar dacă reclamanta ar fi apreciat că aceste registre sunt esențiale pentru soluționarea prezentei cauze, faptul că societatea nu se afla în posesia unor copii ale acestora are la bază culpa sa, întrucât ar fi putut să le fotocopieze înainte de predarea lor către organele de poliție, știind că acestea îi vor fi necesare pentru recuperarea altor debite. Or, în condițiile în care a existat și culpa reclamantei în situația creată, motivul invocat nu poate fi considerat unul temeinic, necesar pentru repunerea în termenul de prescripție.

Totodată, instanța mai reține că, în măsura în care reclamanta aprecia că înscrisurile aflate în dosarul penal nr. 4598/P/2015 sau soluția ce urma a fi dată în acel dosar ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării acțiunii introduse împotriva pârâtei, nimic nu o împiedica pe aceasta să solicite instanței emiterea unei adrese către Parchetul de lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în vederea înaintării unei copii a dosarului, așa cum de altfel reclamanta a și procedat în prezenta cauză, sau suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ..

Pe cale de consecință, întrucât nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 2522 C.civ., instanța apreciază că este neîntemeiată cererea reclamantei privind repunerea în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune.

Față de considerentele expuse, instanța va respinge cererea de repunere în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, și, în consecință, va respinge cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța, în raport de faptul că pârâta nu este partea care a căzut în pretenții și de dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, față de manifestarea de voință exprimată de pârâtă la termenul din data de 24.06.2020, instanța va lua act că pârâta va solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare