Obligaţie de a face

Sentinţă civilă **** din 01.10.2020


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Dosar nr. .....

Sentinţa civilă nr. ....

Şedinţa publică din data de ....

Tribunalul constituit din:

Preşedinte: ....

Grefier: ....

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul ..... în contradictoriu cu pârâtul ......., având ca obiect cetăţenie - obligaţia de a face.

La apelul nominal efectuat în şedinţa publică a răspuns reclamantul prin avocat, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă părţilor cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată, reiterând în esenţă cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, solicitând acordarea cheltuielilor de judecată şi depune la dosarul cauzei dovada plăţii cheltuielilor de judecată.

Tribunalul reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de .... pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a Contencios Administrativ si Fiscal, sub nr. .... reclamantul .... a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

Obligarea pârâtei să solutioneze cererea de redobandire a cetateniei romane formulata de reclamant sub nr. ...... si să comunice Ordinul de solutionare a cererii către reclamant.

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

În fapt, reclamantul .... a arătat că este cetățean al .... care îndeplinește criteriul de eligibilitate descris anterior, conform art.13 alin.(2) din Legea nr.21/1991, a formulat primele încercări de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2003, când însă legislația în materie de cetățenie nu permitea decât în condiții selective a locuirii pe teritoriul României o perioadă continuă de cel puțin 4 ani pentru depunerea dosarului de cetățenie în România, iar în străinătate era promovată practica formulării cererilor de intenție în adresa misiunilor diplomatice, pe care reclamantul le-a formulat continuu în perioada ....., Secției Consulare a Ambasadei .... programând petenți pentru depunere la un interval de ..... ani.

Abia în 2010 ca urmare a modificării legislației a fost posibilă depunerea dosarelor de cetățenie direct la sediul instituţiei competente sau a birourilor sale teritoriale.

Solicitantul a depus cererea de redobândire a cetățeniei române, în temeiul art. II din Legea cetățeniei române și actele care demonstrează îndeplinirea condițiilor legale, fiind înregistrată în evidențele Secretariatului Tehnic al Comisiei pentru .... sub dosarul nr......

Reclamantul a efectuat următoarele demersuri, la data de .... reclamantul a expediat prin fax (atașez copia conformă cu originalul a raportului de expediere prin fix) o cerere, denumită convenţional  cerere de informații, prin care solicita comunicarea unor informații concrete și cantitative referitoare la stadiul de soluționare a dosarului de cetățenie a reclamantului,  la data de ..... reclamantul a expediat prin fax o plângere, denumită convențional  recurs administrativ grațios.

 Reclamantul  a arătat că pârâta nu a comunicat nici o informație despre stadiul de soluționare a dosarului de cetățenie.

Reclamantul a arătat că ..... nu are un comportament administrativ transparent și nu a comunicat reclamantului informațiile detaliate solicitate despre dosarul de cetățenie.

La data prezentei reclamantul a verificat stadiul de soluționare a dosarului de cetățenie la Registratura instituției unde i s-a comunicat în mod evident că dosarul este în procedura Comisiei pentru ..... și nu există indicii cu privire la termenul în care urmează a fi soluționat.

Pe portalul instituției nu sunt publicate informații despre procedura de soluționare a dosarului de cetățenie.

Reclamantul a arătat că a decis înaintarea prezentei acțiuni, deoarece din analiza comportamentului instituției a estimat că soluționarea pe cale amiabilă necontencioasă a litigiului iscat este improbabilă.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 21/1991, Legii nr. 554/2004.

La data de ......., pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate pe dispoziţiile art. 205 C.pr.civ.

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reţine următoarele:

În drept, ceea ce reclamantul a dedus judecăţii în speţa de faţă constituie nesoluţionarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române, asimilată de art. 2 alin.(2) din Legea nr.554/2004 cu actul administrativ unilateral, acţiunea încadrându-se aşadar în prevederile art.8 alin.(1) teza a II-a şi art.18 din Legea contenciosului administrativ, raportat la dispoziţiile art.2 alin.(1) lit. h şi art. 2 alin.(2) din Legea nr.554/2004, care asimilează actului administrativ unilateral nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri , definită de lege ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, prin raportare la termenul de 5 luni prevăzut de art. 16 alin.(2) lit. c din Legea nr.21/1991.

În acest context, reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 pentru a sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, de vreme ce nesoluţionarea în termenul legal a cererii adresate pârâtei ...., astfel cum este definită de dispoziţiile art.2 alin.(1) lit. h din Legea nr.554/2004,  este de natură a-i vătăma drepturile şi interesele legitime legate de raporturile de drept administrativ rezultate ca efect al exercitării dreptului a i se soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române.

Susţinerea pârâtei referitoare la modificările legislative aduse Legii 21/1991 prin OUG 37/2015 în ceea ce priveşte art. 16 al. 2 lit. a – c cu referire la natura şi întinderea termenelor de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei nu va fi reţinută de instanţă atât timp cât petentul a depus cererea la data de .... şi nici la data de ..... sau până la data pronunţării acestei hotărâri pârâta nu a soluţionat cererea acestuia.

Instanţa reţine că pe data de 20.03.2013 s-a publicat in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 148 legea nr. 44/2013 prin care s-a modificat legea cetăţeniei romane nr. 21/1991 in sensul ca art. 16 alin. 2 lit. a) va avea următorul cuprins: „solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b si e, ce urmează a fi comunicate Comisiei intr-un termen ce nu va depăşi 60 zile, iar in situaţii excepţionale, in limitele termenului prevăzut la lit. c) (respectiv max. 5 luni de zile).

În preambulul Ordonanţei de urgenta nr. 5/2010 privind înființarea, organizarea si funcţionarea ..... sunt precizate in mod expres motivele adoptării acesteia, din lecturarea acestora rezultând fără echivoc faptul ca termenul de 5 luni de zile in care trebuie analizat dosarul este unul imperativ:

In sensul ca termenul de 5 luni de zile este unul imperativ s-a pronunţat si ICCJ, in acest sens fiind Decizia Civila nr. .... pronunţata în dosarul nr. ....., irevocabila precum si Decizia civila nr. .... pronunţata în dosarul nr. ....., ambele cu aceeaşi motivare, respectiv: “Înalta Curte nu poate retine apărările formulate de către recurenta privind faptul ca legiuitorul nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului, câtă vreme verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei romane trebuie sa se încadreze in 5 luni de la data înregistrării cererii, iar instituţia recurenta ar fi trebuit sa depună toate diligentele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care-i revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului”.

În raport de acest aspect pârâta nu a invocat nici o împrejurare şi nici o justificare obiectivă pentru depăşirea termenelor de soluţionare a cererii reclamantului, nu a probat şi justificat motivele pentru care s-a constatat necesitatea completării dosarului la aproximativ 10 luni de la data înregistrării cererii reclamantului, fiind în mod evident rezonabil a se prezuma că întreaga procedură administrativă privind cererea reclamantului a fost demarată cu încălcarea termenelor prevăzute de lege.

Astfel este întemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei să soluţioneze cererea de redobândire a cetăţeniei române.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ....... în contradictoriu cu pârâtul .......

Obliga parata să solutioneze cererea de redobandire a cetateniei romane formulata de reclamant sub nr. ...... si să comunice Ordinul de solutionare a cererii către reclamant.

Obliga parata la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de ....... lei.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

Pronunţata in şedinţa publica azi, prin intermediul grefei instanţei, azi ...... 

PREŞEDINTE GREFIER ..............  .... ....  ......................

Prin decizia civilă nr. .......... pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal  a fost respins recursul ca nefondat, fiind obligată recurenta la ...... lei cheltuieli de judecată către intimată.