Uzucapiune. Domeniu de aplicare

Potrivit art. 1452 Cod civil austriac, dreptul de proprietate poate fi dobândit prin uzucapiune, termenul fiind de 30 de ani, conform art. 478 al aceluiași Cod.

După reglementarea susceptibilității generale de uzucapare a bunurilor din punctul de vedere al art. 285, art. 286 teza I AGBG, domeniul de aplicare al uzucapiunii cunoaște în continuare două limitări semnificative, prin faptul că bunul trebuie să poată face obiectul posesiei: în primul rând aceasta înseamnă existența a corpus și animus trebuie să fie cel puțin imaginabilă, iar pe de altă parte rezultă chiar din elementele constitutive ale posesiei că bunul trebuie să fie obiect al circuitului juridic civil. În această sferă problematică se încadrează și ideea că trebuie să fie posibilă - conform art. 1455 teza I ABGB - dobândirea bunului, și că acesta, din pricina art. 1455 teza a II-a ABGB, nu poate fi absolut inalienabil.

Prin decizia civilă nr. 485/A/03.11.2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în

dosarul nr. 4692/208/2019*, s-a respins apelul formulat de către apelantul-pârât C. Z. D. împotriva sentinței civile nr. 122/17 februarie 2022, pronunțată de către Judecătoria ... în dosarul nr. 4692/208/2019*, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M. - prin P., având ca obiect uzucapiune.

Deliberând asupra apelului civil de față, tribunalul a constatat că, prin sentința civilă nr. 122/17 februarie 2022, Judecătoria ... a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. Z. D. în contradictoriu cu pârâta UAT C. M., prin P., județul Caraș-Severin ca neîntemeiată și a luat act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă 283 din 8.03.2021, pronunțată în dosarul nr. 4692/208/2019 al Judecătoriei Caransebeș, instanța a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 582 din 18.11.2021, Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinței civile nr. 283/08.03.2021 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 4692/208/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M. prin P., a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.

Instanța de apel a reținut că, potrivit cererii de chemare în judecată, temeiul de fapt îl constituie posesia terenului începută sub imperiul Codului civil austriac și temeiul legal constă în prevederile art. 1452 și urm. din acest cod. În cazul cererilor prin care se urmărește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, cauza acestor cereri este determinată atât de temeiul de fapt cât și de temeiul legal, ambele trebuind indicate de către reclamant pentru determinarea soluționării corecte a cererii. Lipsa unuia dintre aceste temeiuri determină lipsa cauzei cererii de chemare în judecată.

S-a reținut că reclamantul a indicat atât temeiul de fapt cât și cel legal, astfel că instanța este obligată să țină cont de cauza arătată, respectiv de temeiul juridic, atâta timp cât nu există un acord expres al reclamantului cu privire la incidența în cauză a altui temei legal, conform art. 22 alin. 5 Cod proc.civ..

S-a mai constatat că analizarea cererii de către prima instanță în raport de dispozițiile D-L nr. 115/1938, având în vedere altă cauză a cererii de chemare în judecată, reprezintă o neanalizare a fondului cauzei astfel cum a fost arătat de către reclamant, fiind astfel incidente prevederile art. 480 alin. 2 teza 1 din Codul de procedură civilă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că din  extrasul de carte funciară nr. ... C. M. rezultă că proprietarul tabular al imobilului cu nr. topografic ..., în suprafață de 1757 ha și 6930 mp, este C. M..

Conform Raportului de expertiză în specialitatea topografie, efectuat în cauză de expert R. T. D. (filele ...) și avizat de OCPI C.-S., imobilul în litigiu este în suprafață de 30.000 mp, face parte din izlaz și este situat în extravilanul localității M.. Expertul a arătat că terenul face parte din domeniul privat al C. M..

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate că a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 30.000 m.p., invocând în acest sens dispozițiile codului civil austriac, motivat de faptul că reclamantul și antecesorii săi posedă acest teren anterior anului 1930.

Uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale principale, prin posedarea neîntreruptă a unui lucru în intervalul de timp prevăzut de lege, sau, altfel spus, nașterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea de către o persoană în condițiile și în termenul prevăzut de lege.

În sistemul de publicitate al cărților funciare existent în Transilvania, Banat și Bucovina (părți ale României care s-au aflat sub stăpânirea Austro-Ungariei), problema uzucapiunii a fost reglementată în mod diferit în timp. În aceste teritorii, uzucapiunea a fost reglementată prin legile maghiare și Codul Civil Austriac care cereau o posesie de 32 de ani, respectiv una de 30 de ani în condițiile specifice de reglementare.

La data de 22 iunie 1943, prin Legea nr. 389/1943 a fost extinsă legislația română (Codul Civil Român) în Ardealul de Sud, fiind scoase din vigoare legile maghiare și Codul Civil Austriac. Legislația română a fost extinsă și în Ardealul de Nord prin Legea nr. 260/1945. De la data extinderii legislației române în Ardeal (1943 și respectiv 1945), uzucapiunea a fost reglementată potrivit Codului Civil Român, aplicându-se reglementările prevăzute în Cartea a III-a, titlul XX. La data de 12 iulie 1947, prin Legea nr. 241/1947, a fost pusă în aplicare Legea 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, fiind scoase din vigoare toate reglementările anterioare referitoare la uzucapiune. În materie de uzucapiune, Legea 115/1938 prevede în mod expres că dispozițiunile ei în materie se aplică numai uzucapiunilor începute sub imperiul ei, deoarece potrivit art. 6 alin. 2 din Legea 241/1947 - prescripțiile împlinite sau începute înainte de data intrării în vigoare a Legii 115/1938 sunt și rămân cârmuite, în ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legale sub care au început.

 În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 1460 Cod civil austriac, pentru uzucapiune, pe lângă capacitatea persoanei și existența în circulație a bunului, mai trebuie ca cineva să aibă în posesiune efectivă bunul sau dreptul ce urmează a fi dobândit în acest mod, ca posesiunea să fie legitimă, de bună-credință și neviciată și să fie continuată tot timpul cerut de lege. Termenul ordinar pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este de 30 de ani, astfel cum prevede art. 1478 Cod civil austriac.

Raportat la aceste dispoziții legale, pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: exercitarea unei posesii asupra bunului pentru o perioadă de 30 de ani, posesia să fie legitimă, neviciată, iar posesorul să fie de bună-credință.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada faptului că posesia ar fi fost începută de antecesorii săi anterior anului 1934, pentru a fi aplicabil termenul prescripției achizitive de 30 ani incident în cauză în baza art. 1452 și urm. Cod civil austriac, raportat la art. 31 din Legea nr. 389/1943, art. 6 din Legea nr. 241/1947 și art. 201 din Legea nr. 71/2011. Posesia exercitată de antecesorii reclamantului nu s-a născut sub imperiul acestui act normativ.

Reclamantul și antecesorii acestuia au dobândit posesia cel mai devreme prin anul 1941, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.

Fiind audiat în calitate de martor numitul M. D., în vârstă de 64 de ani, a arătat că a fost la acest teren în anul 1981 și știe că era folosit de străbunicul reclamantului. Martorul a menționat faptul că nu știe data de când acesta poseda terenul. A menționat că nu există discuții cu privire la folosința acestui teren.

Martorul C. V., în vârstă de 73 de ani, a menționat că a fost personal în anul 1969 la acest teren unde exista o colibă a străbunicului reclamantului. Martorul a menționat că străbunicul reclamantului poseda acest teren încă înainte de primul război mondial, aproximativ din anul 1913-1914, iar în prezent terenul este folosit de strănepot.

Împrejurarea că martorul C. V. declară faptul că străbunicul reclamantului poseda acest teren dinainte de primul război mondial, aproximativ din anul 1913-1914, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, având în vedere vârsta martorului, născut în anul 1948. Afirmația acestuia nu este credibilă, atâta timp cât acesta a prezentat-o ca reprezentând un fapt cunoscut personal de el și nu ca pe o informație pe care a obținut-o indirect, de la terțe persoane, care ar fi putut atesta acest fapt.

Nici declarația martorului G. G., audiat în fața instanței de apel, nu este în măsură să dovedească pretențiile reclamantului.

Astfel, martorul a arătat că, atunci când avea 14 ani, respectiv în anul 1941, a umblat cu animalele prin zonă și a știut că terenul era folosit de bunicul sau străbunicul reclamantului. Martorul a menționat că părinții săi i-au comunicat faptul că terenul a fost folosit și de antecesorii apelantului. Afirmația martorului, care atestă, la modul general, că știe că terenul este folosit de peste 100 de ani de către antecesorii reclamantului, este o afirmație generală, nefiind susceptibilă de a face dovada faptului că posesia ar fi început anterior anului 1934.

Pe cale de consecință, ca urmare a joncțiunii posesiilor terenul nu a fost uzucapat de reclamant, astfel cum acesta susține în cauză, în temeiul Codului civil austriac, deoarece posesia exercitată de antecesorii reclamantului nu a început anterior anului 1934. Astfel, petitul de constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune de către reclamant este neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 122/17 februarie 2022 pronunțată de către Judecătoria ... a formulat apel reclamantul C. Z. D., solicitând admiterea apelului împotriva sentinței civile nr.122/2022 pronunțată de instanța Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 4692/208/2019*, în ședința publică din data de 17.02.2022, în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă asupra imobilului înscris in Cf. ...- M., fără nr. top., în suprafață de 30.000 mp și rejudecând cauza să se dispună: dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă în temeiul art. 1452 și următoarele, ca urmare a posesiei și folosinței continue, publice, netulburate, sub nume de proprietar, posesia începută înaintea anului 1930; fără cheltuieli de judecată.

Instanța, analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport cu motivele invocate, constată neîntemeiat apelul, pentru următoarele considerente:

Tribunalul va analiza cererea de chemare în judecată în raport de temeiul de fapt  (începerea posesiei în perioada în care era în vigoare Codul civil austriac) și temeiul legal (Codul civil austriac).

Din analiza declarațiilor martorilor, instanța constată că antecesorii reclamantului au început posesia terenului înainte de anul 1947 (anul intrării în vigoare a Decretului nr. 115/1938).

Potrivit art. 1452 Cod civil austriac, dreptul de proprietate poate fi dobândit prin uzucapiune, termenul fiind de 30 de ani, conform art. 478 al aceluiași Cod.

După reglementarea susceptibilității generale de uzucapare a bunurilor din punctul de vedere al art. 285, art. 286 teza I AGBG domeniul de aplicare al uzucapiunii cunoaște în continuare două limitări semnificative, prin faptul că bunul trebuie să poată face obiectul posesiei: în primul rând aceasta înseamnă existența a corpus și animus trebuie să fie cel puțin imaginabilă, iar pe de altă parte rezultă chiar din elementele constitutive ale posesiei că bunul trebuie să fie obiect al circuitului juridic civil. În această sferă problematică se încadrează și ideea că trebuie să fie posibilă - conform art. 1455 teza I ABGB - dobândirea bunului, și că acesta, din pricina art. 1455 teza a II-a ABGB, nu poate fi absolut inalienabil.

Potrivit extrasului de CF nr. ... C. M., asupra imobilului pășune comunală, cu nr. top ...  figurează înscris dreptul de proprietate în favoarea C. M..

Conform expertizei efectuate în cauză, imobilul ce formează obiectul cererii face parte din imobilul înscris în CF nr. ... C. M..

Instanța, având în vedere destinația terenului, arătată în cartea funciară, constată că acesta, anterior înscrierii C. M., a făcut parte din patrimoniul Statului Român.

Constituția din 1965 consacră transformarea structurii statului în sensul că nu mai există domeniu public sau domeniu privat al statului ci doar „fondul unic al proprietății socialiste de stat (terenurile din acest fond sunt imprescriptibile și inalienabile)”.

Tribunalul, având în vedere acest regim juridic, constată că începând cu anul 1965 prescripția achizitivă a fost întreruptă, iar de la data intrării terenului în domeniul privat al UAT M. a început o nouă prescripție în condițiile legii în vigoare de la acea dată.

Tribunalul, având în vedere aceste considerente, constată că termenul de 30 de ani prevăzut de Codul civil austriac nu s-a împlinit la data cererii de chemare în judecată astfel că nu este îndeplinită condiția exercitării posesiei în acest interval de timp.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 Cod proc. civ., urmează să respingă apelul formulat de către apelantul-pârât C. Z. D. împotriva sentinței civile nr. 122/17 februarie 2022 pronunțată de către Judecătoria ... în dosarul nr. 4692/208/2019* în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M. - prin P., având ca obiect uzucapiune.

 Decizia civilă  nr. 485/A/03.11.2022 este definitivă.

Domenii speta

Spete similare