Demisie. Termen de preaviz. Efecte

Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. c) din Codul muncii (r), „contractul individual de muncă poate înceta astfel: c) ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege” iar potrivit dispozițiilor art. 81 alin. 1-2 din Codul muncii (r), „prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz; 2)angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă”.

Legislația muncii, prin reglementarea „demisiei” a urmărit să protejeze acest drept fundamental al libertății muncii, demisia fiind tocmai o consecință a principiului libertății muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituție, conform căruia „alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere”.

Nu se poate reține însă că, până la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă prin demisie, contestatorul a avut calitatea de salariat în cadrul angajatorului intimate. Astfel, încetarea contractului de muncă are loc după împlinirea termenului de preaviz, iar nu după comunicarea deciziei angajatorului.

Prin sentința civilă nr. 970/28.06.2022, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 897/115/2022, s-a respins acțiunea civilă formulată de contestatorul G. F. în contradictoriu cu intimata A. E. B., nefiind acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 897/115/2022, la data de 14.04.2022, contestatorul G. F. a chemat în judecată pe intimata A. E. B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea deciziei nr. .../30.09.2021, deoarece a fost comunicată tardiv și nu respectă condițiile de formă impuse de Codul muncii pentru acest tip de decizii și, pe cale de consecință, a solicitat repunerea în situația anterioară, cu plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi la zi; în subsidiar, a solicitat ca instanța să constate existența unui raport de muncă și să oblige intimata la plata drepturilor salariale aferente izvorâte din contractul individual de muncă nr. .../20.10.2020, pentru perioada octombrie 2021 – martie 2022.

Tribunalul reține că contestatorul G. F. a fost angajat în cadrul intimatei A. E. B., în baza contractului individual de muncă cu timp parțial nr. .../20.10.2020 (dosar filele ...), desfășurându-și activitatea în funcția de coordonator promovare, iar la data de 01.09.2021 acesta a înaintat intimatei cererea de demisie (dosar fila ...), prin care a solicitat încetarea raportului de muncă începând cu data de 30.09.2021, după expirarea termenului de preaviz. Ca urmare, intimata a emis decizia nr. .../30.09.2021 de încetare a contractului individual de muncă (dosar fila ...), în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. 7 din Codul muncii (r).

Împotriva acestei decizii de încetare a contractului individual de muncă, contestatorul a formulat contestație în termen legal, ce constituie obiectul prezentei cauze.

Contestatorul a susținut că angajatorul intimat i-a comunicat la data de 16.03.2022, cu recomandata ..., decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. .../30.09.2021, adică la mai bine de 5 luni și a solicitat, pe această cale, să se constate nulitatea deciziei nr. .../30.09.2021, pentru că o asemenea decizie în primul rând nu este retroactivă, în materie civilă niciun document nu operează ex tunc, regula de bază este aceea că orice act civil operează ex nunc. 

De asemenea, a mai solicitat ca instanța să constate că există un raport de muncă în perioada octombrie 2021 - martie 2022 și să se dispună ca angajatorul intimat să-i achite drepturile salariale cuvenite care izvorăsc din Contractul individual de muncă nr. .../20.10.2020, respectiv din luna octombrie 2021 până în luna martie 2022 inclusiv concediul de odihnă aferent, în cuantum total de 22.698 lei.

Examinând cuprinsul deciziei nr. .../30.09.2021 de încetare a contractului individual de muncă (dosar fila ...) prin prisma textelor legale invocate de către contestator raportate la apărările intimatei, având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța va respinge prezenta contestație, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. c) din Codul muncii (r), „contractul individual de muncă poate înceta astfel: c) ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege” iar potrivit dispozițiilor art. 81 alin. 1-2 din Codul muncii (r), „prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz; 2)angajatorul este obligat să înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Raport per salariat (dosar fila ...), respectiv înregistrarea în REVISAL a încetării raportului de muncă al contestatorului, instanța constată că intimata a încetat raportul de muncă al contestatorului la data de 30.09.2021, ca urmare a cererii de demisie formulată de către contestator la data de 01.09.2021 (dosar fila ...) și dreptului la preaviz de 20 de zile lucrătoare, așa cum este stipulat prin contractul individual de muncă nr. .../20.09.2021 (filele ... dosar).

Față de acest aspect, coroborat cu data înscrisă în decizia nr. .../30.09.2021, respectiv data de 30.09.2021, ca fiind data încetării contractului individual de muncă nr. .../20.09.2021 și raportat la dispozițiile art. 81, alin. 7 din Codul muncii (r), potrivit cărora, „contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv”, instanța va respinge ca neîntemeiată susținerea contestatorului privind calitatea acestuia de salariat în cadrul intimatei în perioada octombrie 2021 - martie 2022 (până la comunicarea deciziei).

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către contestator, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat, întrucât comunicarea de către intimată a deciziei contestate nr. .../30.09.2021, cu scrisoare recomandată nr. ..., la data de 16.03.2022, face ca termenul de contestație de 45 de zile, prevăzut prin dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a) din Codul muncii (r), să curgă de la acea dată și nu înseamnă că decizia contestată a operat retroactiv, fiind lovită de nulitate absolută, așa cum eronat a susținut contestatorul.

Instanța va respinge și petitul subsidiar, întrucât nu se poate reține că până la data comunicării deciziei contestate, contestatorul a avut calitatea de salariat în cadrul angajatorului intimat (după data de 30.09.2021), întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 81 alin. 1 din Codul muncii (r), demisia este actul unilateral de voință al salariatului exprimat în scris, prin intermediul căruia se aduce la cunoștința angajatorului încetarea contractului de muncă după împlinirea unui termen de preaviz, iar singura obligație a intimatei, în calitate de angajator, era să înregistreze demisia contestatorului, așa cum impun prevederile art. 81 alin. (2) teza I din Codul muncii (r) și cum de altfel, se constată că a și procedat intimata.

Legislația muncii, prin reglementarea „demisiei” a urmărit să protejeze acest drept fundamental al libertății muncii, demisia fiind tocmai o consecință a principiului libertății muncii, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituție, conform căruia „alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere”, în situație contrară, prin necomunicarea deciziei de încetare a contractului de muncă în temeiul dispozițiilor art. 81 alin. 1 din Codul muncii (r),  ar însemna ca salariatul să fie ținut la locul de muncă împotriva voinței acestuia, ceea ce ar încălca principiul constituțional al libertății muncii.

Prin înregistrarea în REVISAL a încetării raportului de muncă al contestatorului la data de 30.09.2021, ca urmare a demisiei, instanța reține că intimata a respectat și dispozițiile art. 40, alin. 2, lit. g) din Codul muncii (r), conform cărora, „angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: g) să înființeze registrul general de evidență a salariaților și să opereze înregistrările prevăzute de lege” și în raport și de aceste dispoziții legale, instanța va respinge ca neîntemeiată prezenta contestație formulată împotriva deciziei nr. .../30.09.2021 de încetare a contractului individual de muncă în temeiul dispozițiilor art. 81 din Codul muncii (r).

Întrucât măsura de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului, dispusă de către intimată prin decizia nr. .../30.09.2021, în temeiul dispozițiilor art. 81 din Codul muncii (r), este menținută de către instanță ca fiind temeinică și legală, instanța va respinge și pretențiile accesorii privind plata drepturilor salariale izvorâte din C.I.M. nr. .../20.10.2020, în cuantum total de 22.698 lei pentru perioada octombrie 2020 – martie 2021, potrivit principiului de drept „accesorium sequitur principale” (accesoriul urmează principalul).

Față de considerentele expuse și având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, Tribunalul va respinge acțiunea civilă formulată de contestatorul G. F., în contradictoriu cu intimata A. E. B..

În temeiul dispozițiilor art. 451 raportat la art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1705/05.10.2022, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 970/28.06.2022.

Domenii speta

Spete similare