Litigii cu profesionişti - faliment - atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă

Rezumat în abstract al problemei soluţionate: „excepția prescripției dreptului material la acţiune....

acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii persoanei care a cauzat insolvența se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă  de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Judecătorul sindic reţine că termenul de 3 ani este un termen de prescripţie, iar termenul de 2 ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă este termenul maxim de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani.

(...) incidenţa dispoziţiilor art. 169 alin 1 lit. d) din Legea nr 85/2014...

Nepredarea documentele financiar-contabile de către administratorul statutar naşte prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea societății debitoare, prezumție ce poate fi răsturnată de pârâtă prin predarea înscrisurilor de la data la care a luat la cunoștință de faptele ce i se impută, respectiv de prezenta cererea de chemare în judecată.

Încălcarea obligației de a ţine evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care fundamentează prezumția de vinovăție în sarcina administratorului şi prezumția că între această faptă şi ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu şi a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.”

Cuprins:

„Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C – Secția a II-a Civilă la data de 04.10.2021 sub nr. 6006/118/2020/a1, reclamanta C.I.I. B R în calitate de administrator judiciar al debitoarei F S SRL a formulat  cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei A L în temeiul art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014, solicitând obligarea acesteia la plata pasivului debitoarei în sumă de 124.737,51 lei .

În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 72/25.01.2021 a Tribunalului C – Secția a II-a Civilă s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea F S SRL, notificând societatea la ultimul sediu declarat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C cu privire la deschiderea procedurii, dar şi cu privire la predarea documentelor prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014 conform dispoziţiilor art. 74 din acelaşi act normativ, comunicare restituită cu menţiunea „destinatar necunoscut”.

S-a mai arătat faptul că a notificat fostul administrator statutar al societăţii, respectiv pârâta A L pentru a prezenta documentele menţionate în prevederile art. 67 din lege, însă dovada de comunicare a fost restituită cu menţiunea „destinatar mutat”.

Reclamanta a mai arătat că a publicat în ziarul naţional „Bursa” anunțul privind declanșarea procedurii insolvenței în forma generală faţă de debitoarea F S SRL, iar la data de 23.02.2021 a publicat în BPI notificarea privind deschiderea procedurii.

S-a mai menţionat faptul că nefiindu-i puse la dispoziţie documentele prevăzute de art. 676 din Legea nr. 85/2014, a solicitat Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice G prin Administaţia Judeţeană a Finanţelor Publice C să i se comunice bilanțurile contabile aferente anilor 2017-2019 şi dacă societatea debitoare şi-a îndeplinit obligaţiile declarative.

A arătat reclamanta faptul că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice G prin Administaţia Judeţeană a Finanţelor Publice C i-a comunicat că societatea debitoare F S SRL nu figurează cu bilanţuri contabile şi declaraţii depuse şi înregistrate aferente anilor 2017-2019, societatea fiind inactivă fiscal din anul 2012.

De asemenea, Primăria C i-a comunicat că debitoarea este înregistrată în evidențele fiscale cu un spațiu comercial în B S V, spaţiu nr. 102, intersecție cu str. S.

În consecinţă, s-a arătat că pârâta A L nu a predat evidenţele referitoare la bunurile societății în insolvență, lista creditorilor societății şi lista transferurilor patrimoniale efectuate anterior formulării cererii, sens în care culpa şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014, art. 10 din legea nr. 82/1991, Codul civil.

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

Pârâta A L nu a formulat întâmpinare.

În vederea soluţionării cauzei s-a ataşat dosarul nr 6006/118/2020 al Tribunalului C privind insolvenţa debitoarei F S SRL.

În probaţiune s-au administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acţiune invocată verbal la termenul de judecată din data de 06.12.2021 prin raportare la prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă, instanța o va respinge pentru argumentele expuse în continuare:

Conform prevederilor art. 170 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenţei „Acţiunea prevăzută la art. 169 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă.”

Raportat la dispoziţiile legale menţionate, judecătorul sindic reţine că acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii persoanei care a cauzat insolvența se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă  de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă.

Judecătorul sindic reţine că termenul de 3 ani este un termen de prescripţie, iar termenul de 2 ani de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de insolvenţă este termenul maxim de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani.

Judecătorul sindic reţine că prin sentinţa civilă nr. 72/25.01.2021 pronunţată de Tribunalul C – Secția a II-a Civilă s-a admis cererea formulată de cererea formulată de creditoarea R.A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT C, iar în temeiul art. art. 38 alin. 1,  art. 72 alin 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventă s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei F - S S.R.L.

 Drept urmare termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data de 25.01.2021 şi s-ar fi împlinit la data de 25.01.2023, iar prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C – Secția a II-a Civilă la data de 04.10.2021, deci în interiorul termenului de prescripţie.

Referitor la susținerea pârâtei din cuprinsul concluziilor scrise privind intervenirea prescripției creanțelor fiscale, judecătorul sindic nu va proceda la analiza acesteia în condiţiile în care a fost investit conform prevederilor art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă cu soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, iar prescripţia acţiunii se analizează prin raportare la prevederile legale anterior menţionate, respectiv art. 170 din lege.

Pentru considerentele expuse, judecătorul sindic va respinge excepţia prescripției dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Examinând cererea prin prisma considerentelor invocate şi a probelor administrate în dosarul de insolvenţă, judecătorul-sindic apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 72/25.01.2021 Tribunalul C a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea F S SRL, în calitate de administrator judiciar fiind desemnat C.I.I. BR.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, administratorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului reglementat de art. 97 alin 1 din Legea nr 85/2014 din care a rezultat faptul că societatea debitoare F S SRL nu figurează în bazele de date cu bilanțurile contabile depuse şi înregistrate aferente anilor 2017-2019. Totodată, debitoarea nu şi-a îndeplinit obligațiile declarative, nedepunând declarațiile şi situațiile financiare. 

De asemenea, din acelaşi raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenței a reieșit faptul că pârâta nu a răspuns notificărilor administratorului judiciar privind predarea documentelor contabile şi nu i-au fost predate bunurile scriptice ale societăţii.

Potrivit tabelului definitiv înregistrat sub nr 442/26.04.2021, valoarea masei pasive a debitoarei F S SRL este de 124.737,51 lei.

Judecătorul sindic reţine incidenţa dispoziţiilor art. 169 alin 1 lit. d) din Legea nr 85/2014 conform cărora „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte:

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă.”

Potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 82/1991, „Orice operaţiune economico-financiară efectuată de societate trebuie consemnată la momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.  (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.”

De asemenea, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 82/1991, răspunzători pentru corecta ţinere şi existenţă a evidenţei contabile sunt administratorii societăţii, în sarcina cărora legiuitorul a prevăzut o prezumţie de culpă.

Conform dispoziţiilor art. 21 din acelaşi act normativ „Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate.”

Totodată, potrivit prevederilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 „Registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.”

Judecătorul sindic constată că pârâta A L se face vinovată de săvârşirea faptei imputate reglementată de art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014, cât timp s-a constatat în procedura insolvenţei că aceasta, în calitate de administrator al societăţii debitoare F S SRL, nu a predat documentele prevăzute de art. 67 din Legea nr 85/2014, fapt ce prezumă fie inexistenţa unei evidenţe contabile, fie neţinerea contabilităţii conform legii.

Judecătorul sindic nu poate avea în vedere susţinerile pârâtei în sensul că nu a fost notificată legal de către administratorul judiciar privind predarea documentelor contabile întrucât şi-a schimbat domiciliul în anul 2017, iar notificările au fost emise la fostul său domiciliu în condiţiile în care fostul administrator statutar nu a predat documentele financiar-contabile către administratorul judiciar nici măcar în cursul procesului.

Nepredarea documentele financiar-contabile de către administratorul statutar naşte prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea societății debitoare, prezumție ce poate fi răsturnată de pârâtă prin predarea înscrisurilor de la data la care a luat la cunoștință de faptele ce i se impută, respectiv de prezenta cererea de chemare în judecată.

Or, pârâta A L nu a făcut dovada predării către administratorul judiciar a documentelor contabile şi, în consecință, nu a răsturnat prezumția simplă, iar în lipsa analizei acestor documente nu se poate stabili situația patrimonială concretă a societății.

Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului astfel cum reiese din prevederile art. 10 din Legea nr. 82/1991, administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere.

Nepredarea documentelor contabile este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei şi constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor Legii insolvenței, în sensul obligării administratorului la suportarea pasivului.

Încălcarea obligației de a ţine evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care fundamentează prezumția de vinovăție în sarcina administratorului şi prezumția că între această faptă şi ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu şi a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.

Întrucât în cauză este îndeplinită ipoteza nepredării documentelor contabile, se aplică prezumţia legală privind existenţa culpei administratorului statutar, dar şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, acest din urmă element rezultând, pe de o parte, din constatarea stării de insolvenţă a debitoarei F S SRL, iar pe de altă parte, din imposibilitatea acoperirii masei pasive în procedura de lichidare.

Este relevant faptul că pârâta nu a răsturnat prezumţia legală relativă instituită de art. 169 alin 1 lit. d) din Legea nr 85/2014 care prevede că, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar, atât culpa, cât si legătura de cauzalitate între faptă si prejudiciu se prezumă. Autorul faptei va putea să răstoarne prezumția de neținere a contabilității prin predarea către practicianul in insolvență a documentelor contabile.

Judecătorul sindic are în vedere că prin răspunsul la interogatoriu, pârâta a recunoscut că nu a predat administratorului judiciar actele contabile ale societăţii, apreciind că persoana vinvoată de ajungerea firmei în insolvență ar fi proprietarul spațiului unde se afla sediul societății în condițiile în care nu a mai fost lăsată să intre în spațiu de proprietarul acestuia, iar toate actele şi bunurile societăţii au rămas la acesta.

Judecătorul sindic are în vedere adresa nr. 2444/09.06.2021 emisă de Administaţia Judeţeană a Finanţelor Publice C din care a reieşit că debitoarea F S SRL nu figurează înregistrată cu declarații şi bilanțuri contabile aferente anilor 2017-2019.

Faţă de motivele de fapt şi de drept prezentate, judecătorul-sindic urmează să admită cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei A L, care urmează să suporte pasivul falitei în cuantum de 124.737,51 lei, astfel cum rezultă din tabelul definitiv al creanţelor înregistrat sub nr. 442/26.04.2021.”

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 284/06.07.2022 pronunţate de Curtea de Apel C – Secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

Domenii speta

Spete similare