Procedura insolvenţei. Deschiderea procedurii. Convenţie de reeşalonare a datoriei. Consecinţe

Procedura insolvenţei. Deschiderea procedurii. Convenţie de reeşalonare a datoriei. Consecinţe

Legea nr. 85/2006, art. 31, raportat la art. 3 pct. 1 şi 6

Potrivit Legii insolvenţei creditorul nu poate declanşa procedura decât pentru creanţe certe, lichide şi exigibile. Caracterul cert al creanţei vizează atât existenţa acesteia, cât şi cuantumul său, iar caracterul lichid al creanţei presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanţa trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadenţă.

În condiţiile în care părţile au încheiat o convenţie prin care au stabilit ca debitoarea recurentă să plătească debitul principal şi dobânda aferentă în tranşe bilunare potrivit graficului menţionat în contract, este evident faptul că creanţa în litigiu nu mai îndeplineşte condiţia de a fi exigibilă, ceea ce atrage modificarea sentinţei tribunalului prin care judecătorul-sindic a dispus deschiderea procedurii colective şi stabilirea tuturor măsurilor adiacente care rezultă din adoptarea unei asemenea soluţii în sensul respingerii cererii introductive.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 1205 din 9 decembrie 2008, (Csaba Bela Nasz)

Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 22 mai 2008 pronunţată în dosarul nr. 2165/30/2008 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiş a admis cererea formulată de creditoarea S.C. A M S.A. Zalău în contradictoriu cu debitoarea S.C. A D S.R.L. Timişoara având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei şi, în baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a dispus declanşarea acestei proceduri împotriva societăţii debitoare, în calitate de administrator judiciar desemnând S.C.P. E S.P.R.L. Arad, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din legea menţionată. De asemenea, tribunalul a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului în vederea efectuării menţiunii, fixând termenul pentru depunerea raportului prevăzut de art. 54 la data de 20 iunie 2008, termenul limită pentru depunerea creanţelor la 18 iulie 2008, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar la 15 august 2008, termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 29 august 2008, data afişării tabelului definitiv al creanţelor la 11 septembrie 2008, termenul pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenţei la 18 iulie 2008, primul termen după deschiderea procedurii la 2 octombrie 2008, iar data şedinţei adunării creditorilor la 18 august 2008, la sediul administratorului judiciar. Nu în ultimul rând, în temeiul art. 4 din lege a dispus deschiderea de către debitoare, în maximum 2 zile de la notificarea declanşării procedurii, a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz contrar acest cont urmând să fie deschis de administratorul judiciar.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că cererea creditoarei S.C. A M S.A. a fost comunicată societăţii debitoare şi că aceasta din urmă nu a formulat contestaţie potrivit art. 33 alin. (6) din Legea insolvenţei. Constatând că debitoarea se află în încetare de plăţi, că creditoarea are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă într-un cuantum superior valorii-prag cerută de lege, dovedită cu copia contractului de comision din 16 ianuarie 2006 şi facturile fiscale emise în baza acestuia, judecătorul-sindic a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii colective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea ei în sensul respingerii cererii creditoarei, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1205 din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul formulat de debitoarea S.C. A D S.R.L. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1060 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2165/30/2008 în contradictoriu cu creditoarea intimată S.C. A M S.A. Zalău şi, în consecinţă, a modificat în tot hotărârea primei instanţe în sensul că a respins cererea creditoarei având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că potrivit art. 31 din Legea nr. 85/2006, modificată, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, prin creditor îndreptăţit înţelegându-se creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile (art. 3 pct. 6).

Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori (art. 3 pct. 1 lit. a). Dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiţii de fond prevăzute de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate cooperatistă, o organizaţie cooperatistă, o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice, şi debitorul să se afle în insolvenţă.

Debitoarea intimată este o societate comercială cu răspundere limitată având stabilită o durată de funcţionare nelimitată, şi este ştiut faptul că societăţile constituite cu respectarea formalităţilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerţului.

Insolvenţa debitorului, fiind o condiţie a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanşarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadenţă a datoriilor şi lipsa lichidităţilor. În acest sens, sunt relevante înscrisurile depuse la dosarul de fond de creditoare care atestă neachitarea de către debitoare a mai multor facturi fiscale, care în total se ridică la suma de 385.909,88 lei.

Potrivit Legii insolvenţei creditorul nu poate declanşa procedura decât pentru creanţe certe, lichide şi exigibile. Caracterul cert al creanţei vizează atât existenţa acesteia, cât şi cuantumul său, iar caracterul lichid al creanţei presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanţa trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadenţă.

Sub acest din urmă aspect Curtea a reţinut că din înscrisurile depuse de către recurentă cu ocazia soluţionării căii de atac, respectiv convenţia nr. 8693/08.12.2008 încheiată de reprezentanţii celor două societăţi comerciale şi actul intitulat „Renunţare la judecată” rezultă fără putinţă de tăgadă că creanţa reclamată de intimată nu mai este exigibilă, părţile, de comun acord, convenind ca debitoarea să plătească debitul principal şi dobânda aferentă în tranşe bilunare potrivit graficului menţionat în contract, începând cu data de 20 ianuarie 2009 şi până la 30 iunie 2009.

În aceste condiţii, este evident faptul că creanţa în litigiu nu mai îndeplineşte condiţia de a fi exigibilă, ceea ce atrage modificarea sentinţei tribunalului prin care judecătorul-sindic a dispus deschiderea procedurii colective şi stabilirea tuturor măsurilor adiacente care rezultă din adoptarea unei asemenea soluţii.

Criticile debitoarei privitoare la încălcarea de către tribunal a dreptului de liber acces la justiţie prin respingerea cererii sale de amânare în vederea pregătirii apărării sunt neîntemeiate şi nu pot duce la casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, judecătorul fondului în mod corect respingându-i această solicitare atâta vreme cât, pe de o parte, cererea nu a fost „temeinic motivată”, aşa cum o pretinde textul art. 156 din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, ea nu avea alt scop decât tergiversarea soluţionării cu celeritate a litigiului comercial, citaţia fiind primită de societate la data de 4 martie 2008, cu mai mult de o lună şi jumătate înaintea termenului de judecată stabilit în cauză (22 mai 2008), însăşi cererea de amânare fiind depusă la registratura instanţei la 8 mai 2008.

Domenii speta

Spete similare