Despagubiri ca urmare a anularii unui act administrativ

………………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr…………..

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 616

Şedinţa publică din  24  iulie  2020

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……………….

GREFIER: …………. 

Pe rol, pronunţarea asupra  excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât în cadrul acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, formulată de reclamanta SC ........... S.A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE – DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE INFRASTRUCTURĂ MARE – AM POST MEDIU, având ca obiect acordarea de despăgubiri ca urmare a anulării unui act administrativ.

Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în  şedinţa publică din 16 iulie  2020,  aşa cum s-au consemnat în încheierea de şedinţă  din acea zi –parte integrantă din prezenta sentinţă, pronunţarea fiind amânată la data de  23 iulie 2020, apoi la 24 iulie 2020.

T R I B U N A L U L

I. Prin acţiunea formulată la data de 13 mai 2020 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. ………….. reclamanta  ........... S. A. a chemat în judecată pârâta MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - AM POS MEDIU, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 429.074,01 lei, reprezentând dobânzi pentru perioada 10.02.2016 - 20.05.2019, aferente sumei de 1.783.324,67 lei reţinută de pârâtă în temeiul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 14832/30.09.3015, anulată definitiv de instanţele de judecată, cu cheltuieli de judecată

În motivarea acţiunii se arată că, în fapt, reclamanta este beneficiara programului „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apa şi apă uzată în judeţul Covasna", cod CCI 2009RO161PR021, finanţat în proporţie de 77.5%, prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin programul POS MEDIU 2007-2013, în valoare cumulată de 86 milioane de euro, compus din 10 contracte de execuţie lucrări de reabilitare/extindere staţii epurare şi reţele edilitare, iar în urma controlului efectuat de pârâtă asupra procedurii de atribuire, aceasta a încheiat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 14832/2015  a unde s-au reţinut în sarcina subscrisei, în mod netemeinic şi nelegal, corecţii financiare în cuantum de 1.783.342,67 lei, reprezentând 25% din valoarea contractul nr. 5911/18.07.2011 - anexa 1 la prezenta.

Se arată că împotriva modului de soluţionare a contestaţiei, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, cauză ce a fost soluţionată prin Sentinţa nr.l87/F/2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr…….., instanţa de control judiciar reţinând nu numai nelegalitatea şi netemeinicia titlurilor contestate, dar şi abuzul din partea pârâtei, în exercitarea actului de control.

În ceea ce priveşte suma de 1.783.324,67 lei (debitul principal), acesta a fost reţinută de pârâtă din cererea de rambursare nr. 60/13.10.2015, respectiv sumele încasate  în temeiul acestei cererii de rambursare au fost diminuate cu această valoare, aspect de altfel recunoscut de pârâtă, prin plata ulterioară a debitului principal. Detaliind reclamanta arată că  prin cererea de rambursare nr. 60/13.10.2015, a solicitat plata sumei de 2.349.994,90 lei  (1.826.860,15 + 523.134,75 TVA), pârâta achitând  doar suma de 566.670,23 lei ( 394.353,45 + 172.316,78 TVA), diferenţa reprezentând corecţia financiară aplicată prin Nota de constatare (2.349.994,90 - 566.670,23 = 1.783.324,67 lei), conform adresei/notificării iniţiale a pârâtei cu nr.14833/30.09.3015 şi adresei acesteia nr. 485/IA/10.02.2016, iar ulterior, la data de 20.05.2019, pârâta a restituit debitul principal.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a dobânzilor se arată că, urmare a soluţionării definitive a litigiului privind anularea actelor prin care s-au reţinut debitul principal, prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 100749/19.12.2019, reclamanta a solicitat plata dobânzilor astfel cum acestea sunt solicitate şi prin cererea pendinte, iar prin adresa nr. 100749/OMA/30.12.2019 pârâta a comunicat laconic faptul că cererea nu ar respecta prevederile art.19 din Legea nr.554/2004.

Reclamanta arată că prin raportare la prevederile art. 182 alin.2  din Codul de Procedură Fiscală stingerea parţială a obligaţiei fiscale (momentul de început al dobânzii) este data de 10.02.2016, data adresei pârâtei nr. 485/IA/10.02.2016  prin care aceasta a comunicat faptul că a fost reţinută suma de 1.783.324,67 lei, în urma aplicării corecţiei stabilită prin Nota nr. 14832/30.09.3015, iar plata debitului principal (momentul de sfârşit al dobânzii) este data de 30.05.2019, dată la care pârâta şi-a îndeplinit obligaţia legală de restituire a sumelor nelegal reţinute (debitul principal), conform extrasului de cont ataşat, acţiunea fiind formulată la data de 13 mai 2020, astfel, perioada de calcul al dobânzilor, este cuprinsă între data de 10.02.2016-30.05.2019, respectiv 1203 zile.

Se mai arată că  dobânda pentru fiecare zi de întârziere este de 356,67 lei (adică debitul principal 1.783.324,67 lei x 0,02%), dobânzile totale datorate de pârâtă subscrisei sunt în cuantum total de 429.074,01 lei (1203 zile x 356,67 lei/zi = 429.074,01 lei).

În drept, art. 192 şi urm din Codul de Procedură Civilă şi actele normative mai sus menţionate

II. În apărare, pârâta a depus la dosar la data de 22 iunie 2020 întâmpinare (fila 59) prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Tribunalului Covasna - secţia civilă, excepţia de netimbrare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că, în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelaţie cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acţiunii judiciare, rezultă că instanţa poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material în cazul acţiunilor în contencios, fie odată cu acţiunea în anulare, fie pe cale separată, prin procedura specială reglementată de art.19 din Legea nr.554/2004.

Or, în virtutea principiului de drept accesorium sequitur principale, sumelor accesorii debitului principal, în speţă dobânzile, le sunt aplicabile aceleaşi norme de procedură specială derogatorii de la cele de drept comun - specialia generalibus derogant. Ipoteza contrară ar susţine că dacă reclamanta ar fi dorit acordarea de dobânzi la momentul formulării acţiunii în anularea actelor administrative contestate, nu ar fi putut întreprinde acest demers odată cu acţiunea în anulare/despăgubiri în baza Legii nr.554/Z004, ci a unei alte proceduri, ceea ce evident nu are nicio logică şi cu atât mai puţin nici o susţinere juridică.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (1l) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că una dintre părţi este autoritate publică centrală, iar resursele financiare implicate în derularea contractului de finanţare şi în legătură cu care au fost emise actele administrative ulterior anulate, reprezintă finanţare nerambursabilă, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea de reparare a pagubei cauzate de actele administrative anulate este Tribunalul - secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, se arată că dispoziţiile Legii 554/2004 stabilesc şi un termen înăuntrul căruia partea are posibilitatea de a solicita acordarea unor eventuale despăgubiri pentru prejudiciul pe care reclamă că l-ar fi suferit. În altă ordine de idei, acordarea despăgubirilor este condiţionată de existenţa unei fapte prejudiciabile săvârşite culpabil de persoana chemată sa le acopere, faptă culpabilă a cărei existenţă poate fi confirmata de instanţă numai înăuntrul termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru o asemenea analiză.

Pârâta arată că în speţă, în lumina art. 19 din Legea 554/2004, întinderea pagubei a fost cunoscută de reclamantă de la momentul comunicării Notei de constatare nr.14832/30.09.2015 ori, în cel mai rău caz, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. ......., respectiv data de 25.05.2016, câtă vreme pretenţiile care fac obiectul prezentului dosar sunt accesorii petitului care a făcut obiectul dosarului nr. ……………..

Or, astfel cum rezultă din informaţiile de pe portalul instanţelor de judecată, acţiunea care face obiectul prezentei cauze a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 13.05.2020 depăşind astfel termenul de 1 an prevăzut de dispoziţiile legale cu caracter special ale Legii nr.554/2004.

Raţionamentul expus anterior se regăseşte şi în Decizia nr.22/2019 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în examinarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin respectiva decizie reţinându-se şi că, potrivit art.19 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a pretinde despăgubiri (deci inclusiv accesorii) se naşte la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Or, în condiţiile în care ……………….. SA a cunoscut întinderea creanţei principale - 1.783.324.67 lei la momentul comunicării actului care o stabileşte - Nota de constatare, în virtutea aceluiaşi principiu menţionat anterior - accesorium sequitur principale -  şi dreptul la accesoriile aferente s-a născut la acelaşi moment.

Pârâta arată că lipsa de manifestare a reclamantei în termenul legal echivalează cu invocarea propriei turpitudini, ceea ce nu poate constitui temei al exercitării drepturilor procedurale în afara limitelor legale, respectiv cu încălcarea condiţiilor pe care legiuitorul a înţeles să le stabilească tocmai în vederea evitării exerciţiului discreţionar al principiului disponibilităţii.

Or, formularea acţiunii peste termenul stabilit de lege, în speţă, peste termenul de prescripţie de un an prevăzut de art.19 din Legea nr.554/2004, raportat la caracterul imperativ al dispoziţiilor art.19 din Legea nr.554/2004, este sancţionat cu constatarea ca prescrisă a acţiunii.

Sub aspectul admisibilităţii se arată că,în ipoteza în care instanţa ar aprecia ca fiind respectate exigenţele imperative ale legii privitoare la învestirea instanţei şi ar trece peste excepţiile invocate, pârâta arată că din economia art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în vederea valorificării pe deplin a pretenţiilor, o acţiune în contencios administrativ presupune, pentru satisfacerea folosului practic urmărit, îndeplinirea a două condiţii, respectiv anularea actului, iar cea de-a doua repararea pagubei în vederea înlăturării efectelor produse de actul respectiv, implicit a repunerii în situaţia anterioară, fără de care cererea de anulare ar fi superfluă.

Astfel, legea specială în materia contenciosului administrativ prevede în mod expres că pentru repararea prejudiciului, în scopul repunerii în situaţia anterioară, este necesară învestirea instanţei cu o cerere în acest sens, fiind de competenţa acesteia a dispune cu privire la o astfel de solicitare, astfel că pentru a putea pretinde dobânzi reclamanta ..... SA trebuia să opună o hotărâre judecătoreasca care să stabilească în sarcina Ministerului Fondurilor Europene obligaţia de plata unei sume cu titlu de despăgubiri - debit principal, or, potrivit hotărârilor judecătoreşti opuse, instanţa nu a stabilit nicio obligaţie în sarcina pârâtului Ministerul Fondurilor Europene în sensul obligării la plata de sume reprezentând debitul principal.

Pârâta arată că, şi dacă s-ar aprecia că s-ar fi născut în sarcina sa obligaţia de plată a debitului principal, data naşterii unei astfel  de obligaţii ar fi fost cel mai devreme la expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a Sentinţei civile nr. 187/20.12.2016, respectiv de la data de 11.04.2019 când a fost pronunţată Decizia nr. 2005/11.04.2019 de către instanţa supremă. Astfel, ipoteza în care în dosarul nr. ....... s-ar fi dispus şi obligarea MFE la plata debitului principal, ar fi atras incidenţa art. 24 din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecinţă, numai după împlinirea termenului de 30 de zile pentru executarea obligaţiei  s-ar putea pretinde şi acordarea de eventuale dobânzi ca sancţiune a neexecutării culpabile a obligaţiei.

Or, în speţă, ca urmare a soluţiei dispuse prin Sentinţa civilă nr. 187/20.12.2016 şi a Deciziei ICCJ nr. 2005/11,04.2019, pârâta a înţeles să efectueze de bunăvoie în data de 29 mai 2019 plata sumelor reţinute prin Nota de constatare nr. 14832/30.09.2015.

Referitor la trimiterile făcute la dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015  Noul Cod de Procedură Fiscală, se arată că acestea nu au niciun fel de aplicabilitate în cauză, actul administrativ fiind emis în temeiul OUG nr.66/2011 reclamanta făcând confuzie între creanţele fiscale, reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală şi stabilite de organul fiscal prin acte administrative emise de acesta în baza Codului de procedură fiscală, şi creanţele bugetare, care sunt stabilite de instituţii publice finanţate din bugetul general consolidat al statului în baza procedurilor proprii activităţii pe care o desfăşoară, dar care, neavând organe proprii de executare, transmit organelor de executare fiscale actele administrative care cuprind respectivele creanţe pentru aplicarea măsurilor de executare şi recuperarea lor, în aceasta a două ipoteză organul fiscal având doar rol de executare.

În concluzie, se arată că nici o dispoziţie legală sau contractuală nu prevede obligarea pârâtei la plata de sume cu titlu de dobândă fiscală aferentă unor sume de bani provenind din fonduri europene nerambursabile.

În continuare, se detaliază apărări cu privire la fondul cauzei, arătându-se că algoritmul propus de reclamantă nu are suport legal, nici cu privire la perioada pentru care se solicită acordarea dobânzilor, nici cu privire la întinderea acestora.

În drept, se invocă prevederile art. 205 şi 201 din Codul de Procedură Civilă, OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare,  Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare

III. În dovedirea acţiunii şi respectiv în apărare au fost depuse la dosar de către reclamantă şi respectiv de către pârâtă Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 14832/2015, Decizia pârâtei nr.18112/25.11.2015; Sentinţa nr.l87F/2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr........, Decizia nr.2005/11.04,2019 a înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, înscrisurile privind reţinerea debitului principal: adresa/notificarea iniţială a pârâtei cu nr.14833/30.09.3015 şi adresa nr. 485/IA/10.02.2016. extrasul de cont privind plata debitului principal, Cererea reclamantei înregistrată la pârâtă sub nr. 100749/19.12.2019 privind plata dobânzilor, adresa pârâtei nr. 100749/OMA/30.12.2019, Procedura prealabilă, Răspunsul pârâtei la procedura prealabilă - Decizia nr. 10816/10.02.2020, Sentinţa nr.44/07.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

IV. Prin încheierea din data de 16 iulie 2020 instanţa a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă, constatând că este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, a  respins excepţia de netimbrare invocată de pârâtă şi, reţinând concluziile părţii prezente, a rămas în pronunţare asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele:

V. În fapt, reclamanta a organizat în executarea programului "Extinderea şi modernizarea sistemelor de apa şi apă uzată în judeţul Covasna", cod CCI 2009RO161PR021, finanţat în proporţie de 77.5%, prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin programul POS MEDIU 2007-2013, în valoare cumulată de 86 milioane de euro, compus din 10 contracte de execuţie lucrări de reabilitare/extindere staţii epurare şi reţele edilitare, începând cu data de 02.04.2011, procedura de atribuire a contractului având ca obiect "Asistenţă tehnica pentru managementul proiectului", procedură finalizată prin încheierea Contractului nr. 5911/18.07.2011 (CSI) „Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului", în valoare de 6.464.615,86 lei, încheiat cu ………………….. Ltd.

Se reţine că în urma controlului efectuat de pârâtă asupra procedurii de atribuire, aceasta a încheiat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 14832/2015 (fila 12) prin care s-au reţinut în sarcina reclamantei corecţii financiare în cuantum de 1.783.342,67 lei, reprezentând 25% din valoarea contractului nr. 5911/18.07.2011.

 Se mai reţine că în ceea ce priveşte suma de 1.783.324,67 lei (debitul principal), aceasta a fost reţinută de pârâtă din cererea de rambursare nr. 60/13.10.2015, respectiv sumele încasate de reclamantă în temeiul acestei cereri de rambursare au fost diminuate cu această valoare, în concret, prin cererea de rambursare nr. 60/13.10.2015, reclamanta solicitând plata sumei de 2.349.994,90 lei (1.826.860,15 + 523.134,75 TVA), iar pârâta a achitat la data de 25 noiembrie 2015 doar suma de 566.670,23 lei ( 394.353,45 + 172.316,78 TVA), diferenţa reprezentând corecţia financiară aplicată prin Nota de constatare (2.349.994,90 - 566.670,23 = 1.783.324,67 lei), astfel cum rezultă din adresa nr. 485/10.02.2016 (fila 37).

Împotriva Notei de constatare, reclamanta a formulat contestaţie soluţionată de pârâtă, prin respingerea acesteia, conform Deciziei nr.18112/25.11.2015 (fila 19), iar împotriva modului de soluţionare a contestaţiei, reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ la data de 25 mai 2016 prin care a solicitat anularea Notei de constatare, acţiunea fiind admisă prin sentinţa civilă nr.l87F/2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr........, definitivă la data de 11 aprilie 2019 prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 2005/11.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fila 30).

În continuare, instanţa reţine că, după ce la data de 11 aprilie 2019 hotărârea judecătorească de anulare a actului a devenit definitivă, la data de 20 mai 2019 pârâta a achitat integral reclamantei suma reţinută cu titlu de corecţie în cuantum de 1.783.324,67 lei, astfel cum rezultă din extrasul de cont ataşat la fila 39 dosar.

Ulterior, la data de 19 decembrie 2019 reclamanta a solicitat pârâtei plata dobânzilor pentru intervalul de timp 10 februarie 2016 (susţinând că aceasta este data reţinerii sumelor)  şi până la data de 30 mai 2019 când a fost rambursată suma, pârâta răspunzând prin adresa nr. 100749/30.12.2019 (fila 45), împotriva căreia reclamanta a formulat plângere prealabilă (fila 47), respinsă prin decizia nr. 10816/10.02.2020 (fila 49), iar ulterior reclamanta a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumei reţinute din cererea de rambursare la data de 25 noiembrie 2015.

VI. Soluţionând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, instanţa va avea în vedere că în conformitate cu art. 19 din Legea 554/2004 - "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."

Tribunalul va avea în vedere că în interpretarea normei legale de mai sus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat la data de 24 iunie 2019 decizia nr. 22/24 iunie 2019  prin care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

S-a reţinut în considerentele acestei decizii (Paragraful 78) că "din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8, art. 11 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, care transpun în plan normativ prevederea cu rang de principiu cuprinsă în art. 52 din Constituţia României, se conturează regula acţiunii în contencios subiectiv de plină jurisdicţie, conţinând şi capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru repararea pagubei şi înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actului administrativ - tipic sau asimilat - nelegal. De aceea, calea procesuală reglementată prin art. 19 din lege este una de excepţie, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când speţa oferă elemente apte să conducă la concluzia că reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare, în cadrul termenelor prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, s-a reţinut (Paragraful 79) că "Momentul la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei, luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei administrative nelegale."

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut  (paragraful 87) că simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât, dacă prescripţia ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute, după cum s-a arătat, la data încălcării dreptului subiectiv.

În felul acesta, prin noua regulă edictată, legiuitorul încearcă să evite riscul ca prescripţia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece titularului dreptului la acţiune nu i se poate reproşa inacţiunea, cât timp nu avea posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoaşterii existenţei dreptului sau a exigibilităţii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz (paragraful 88).

VII. Raportând aceste considerente la cauza de faţă, tribunalul constată că în cazul dedus judecăţii  obiectul acţiunii vizează plata dobânzilor legale aferente sumei în cuantum de 1.783.324,67 lei stabilită cu titlu de corecţie (sancţiune) prin Nota de constatare ce a fost anulată în contencios administrativ, în contextul în care sancţiunea a fost executată înainte de formularea acţiunii în anularea actului administrativ (dat fiind că suma reprezentând corecţie a fost reţinută la data de 25 noiembrie 2015, iar acţiunea în anularea Notei de constatare a fost formulată la data de  25 mai 2016).

Prin urmare, se reţine că, urmare a emiterii actului administrativ nelegal constând în Nota de constatare ce a fost anulată definitiv în justiţie, reclamanta a suferit o pagubă echivalentă cu suma ce a fost aplicată cu titlu de corecţie şi a fost executată la data de 27 noiembrie 2015 prin reţinerea acesteia din suma totală ce a făcut obiectul cererii de rambursare nr. 60/13.10.2015 (creanţă principală) precum şi dobânzile aferente acestei sume, cuprinse între data punerii în executare a actului administrativ nelegal şi data la care aceste sume au fost restituite, stabilite în conformitate cu art. 182 alin. 2 Cod de procedură fiscală potrivit căruia în cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plata şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat si până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.

Reţinând aceste considerente, se constată că, în condiţiile în care pârâta a restituit de bună voie suma reţinută în baza actului administrativ nelegal ulterior anulat, plata având loc la data de 20 mai 2019,  reclamanta a solicitat prin prezenta acţiune, doar plata dobânzilor aferente pentru intervalul dintre data de 10 februarie 2016 - dată la care a fost emisă adresa nr. 485/10.02.2016 prin care acesteia i s-a adus la cunoştinţă ce sumă i-a fost reţinută cu titlu de corecţie şi i s-a comunicat la ce dată a avut loc reţinerea -  şi data la care suma a fost restituită.

Ca atare, instanţa va reţine că, în condiţiile în care dobânda reprezintă una dintre componentele pagubei suferite în urma emiterii actului administrativ nelegal, adică a Notei de constatare, cererea ce are ca obiect plata dobânzii este supusă din perspectiva prescripţiei extinctive normei cuprinse în art. 19 din Legea 554/2004 analizată anterior, plata acesteia  - adică repararea pagubei - putând fi solicitată de la data la care reclamantul a cunoscut întinderea pagubei, momentul cunoaşterii pagubei fiind o chestiune de fapt ce trebuie dedusă din probele administrate, momentul fiind independent de data la care a fost emisă Nota de constatare şi de data la care aceasta a fost anulată.

Or, în cauza de faţă, instanţa constată că data la care reclamanta a luat cunoştinţă de întinderea pagubei produse prin emiterea actului administrativ anulat este data la care aceasta a luat cunoştinţă de cuantumul efectiv al corecţiei şi de faptul că aceasta a fost reţinută, adică data la care a cunoscut că sancţiunea aplicată prin nota de corecţie a fost pusă în executare, acest moment situându-se la data de 10 februarie 2016 când pârâta i-a comunicat adresa nr. 485/10.02.2016 (fila 37)  prin care i s-a adus la cunoştinţă că la data de 25 noiembrie 2015 i-a fost plătită suma de 566.670,23 lei (394.353,45 + 172.316,78 TVA),  procedându-se la deducerea din suma totală solicitată de 2.349.994,90 lei (1.826.860,15 + 523.134,75 TVA) a sumei totale de 1.783.324,67 lei.

Se constată că în adresa de mai sus s-a menţionat expres că au fost deduse sumele de 1.432.506 lei reprezentând debit conform notei de constatare şi suma de 350.817,97 lei reprezentând TVA, adică în total  1.783.324,67 lei, fiind plătită doar suma de 566.670,23 lei ( 394.353,45 + 172.316,78 TVA), conform ordinelor de plată din data de 25 noiembrie 2015 cu numerele 5467, 5468 şi 5469.

Tribunalul reţine că la data de mai sus reclamanta a luat cunoştinţă de întinderea pagubei, în condiţiile în care a aflat faptul că suma reţinută cu titlu de sancţiune este de 1.783.324,67 lei şi a aflat totodată faptul că această sumă i-a fost reţinută la data de 25 noiembrie 2015, aceste coordonate oferindu-i elementele necesare pentru cunoaşterea întinderii pagubei, dat fiind că art. 182 alin.2 Cod procedură fiscală arată cum anume se calculează dobânda în ipoteza dedusă judecăţii, astfel cum s-a reţinut anterior, considerente faţă de care reclamanta putea solicita încă de la data introducerii acţiunii în anularea actului administrativ -  30 mai 2016 repararea pagubei suferite ca urmare a emiterii actului administrativ atacat, adică restituirea sumei reţinute în baza notei de constatare la noiembrie 2015 şi plata dobânzii calculate începând cu data reţinerii sumei din cererea de rambursare (noiembrie 2015) şi data restituirii acesteia, cuantumul dobânzii fiind unul determinabil.

 Este esenţial a se reţine că solicitarea plăţii dobânzii aferente debitului principal nu era condiţionată de aşteptarea momentului restituirii sumei, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut în Paragraful nr. 87 al Hotărârii prealabile analizate mai sus, raţiunea pentru care a fost reglementată situaţia de excepţie a posibilităţii formulării cererii de reparare a pagubei distinct de acţiunea în anularea actului a fost aceea de a se evita situaţia în care la momentul formulării acţiunii în anulare nu putea fi formulat un petit în repararea pagubei deoarece nu se cunoştea întinderea acesteia, mai exact pentru a se evita situaţia în care  reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare or, în cauza de faţă nimic nu împiedica reclamanta ca la data la care a formulat acţiunea în anularea actului administrativ să solicite restituirea sumei reţinute în mod nelegal şi plata dobânzilor aferente calculate începând cu data reţinerii nelegale a sumei principale - dată pe care a cunoscut-o la 10 februarie 2016 (fila 37)  şi până la data restituirii acesteia, cuantumul dobânzii fiind determinabil, adică cunoscut, în sensul art. 19 din Legea 554/2004.

Prin raportare la considerentele de mai sus, reţinând că data la care reclamanta a cunoscut întinderea pagubei ca efect al emiterii notei de constatare nelegale, a fost data de 10 februarie 2016, când i s-a comunicat care este cuantumul sancţiunii aplicate  precum şi faptul că la data de 25 noiembrie 2015 aceasta i-a fost reţinută din cererea de rambursare nr. 60/13.10.2015, tribunalul constată că la data de mai sus a început să curgă termenul legal de 1 an prevăzut de art. 19 alin.2 din Legea 554/2004 pentru formularea acţiunii în repararea pagubei în ipoteza de excepţie reglementată de această normă legală, adică separat de acţiunea în anulare, termenul împlinindu-se la data de 10 februarie 2017 or, în speţa de faţă, acţiunea a fost înregistrată în data de 13 mai 2019, adică după împlinirea termenului de prescripţie.

Drept urmare, reţinând că la data la care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată dreptul său la acţiune era prescris, instanţa, în conformitate cu art. 248 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 19 alin.2 din Legea 554/2004 va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar pe cale de consecinţă acţiunea formulată de reclamantă va fi respinsă ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamanta  ........... S.A., cu sediul în …………………., identificat prin nr. Registrul Comerţului …………, cont bancar …………….., deschis la Banca …………. Sucursala Sfântu Gheorghe, reprezentată prin avocat …………, cu sediul procedural ales la sediul profesional al reprezentantului convenţional - avocat …………. din ………………………., împotriva pârâtului MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - AM POS MEDIU, cu sediul în ……………………………………..,

Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi  - 24 iulie 2020.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare