Contestatie la executare. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării. Lipsa calității de creditor a intimatei. Lipsa unui titlu executoriu.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.07.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 19963/299/2020, contestatoarea E. SRL

în contradictoriu cu intimata A. S.P.A., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 706/2020 aflat pe rolul B.E.J. M., precum și a încheierii pronunțate la data de 25.05.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14076/299/2020. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că, la data de 31.08.2010, între E . S.R.L. (actualmente EBS  S.R.L.) și Banca I. SPA (actualmente V. S.p.a) a fost încheiată convenția de linie de credit nr….. din data de 31.08.2010, contract ce a fost modificat prin 7 acte adiționale, ultimul dintre acestea vizând suma de 100.000 euro, scadentă în 15 rate, ultima rată fiind scadentă la data de 25.05.2018.

În perioada derulării convenției linie de credit, societatea VB S.p.a. a intrat în procedura insolvenței conform legislației italiene, iar contractele aflate în derulare au fost cesionate către ISP S.p.a.. În acest sens, la data de 11.12.2017, a primit de la creditoarea VB B S.p.a., prin VB S.p.a. IM Sucursala B., în conformitate cu prevederile art. 1315 și urm. C.civ., notificarea cesiunii convenției către ISP S.p.a., prin IS S.P.A. T.Sucursala B.

Însă, la data de 12.05.2020, a fost înregistrată pe rolul B.E.J. M. cererea de executare silită formulată de A. Company S.P.A., prin care s-a solicitat punerea în executare silită a convenției linie de credit, pentru suma de 84.548,73 euro, invocându-se că între VB S.p.a. și A. C. S.P.A. (fostă Societa P A. SGA S.P.A.) s-ar fi încheiat la data de 11.04.2018 un contract de cesiune de creanță, ce urma să-și producă efectele începând cu data de 01.08.2018, contract de cesiune de creanță ce a fost confirmat prin actul de confirmare autentificat de SNPA „D. și Asociații”, conform încheierii de autentificare nr. 6918/20.12.2018.

În continuare, contestatoarea a invocat, în primul rând, lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de executare silită, SMC, sens în care a citat dispozițiile art. 645 și art. 664 C.pr.civ..

Conform susținerilor contestatoarei, prin Decizia nr. 19/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană fizică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

De asemenea, a invocat prevederile art. 80 alin. 1 și 5 și cele ale art. 85 alin. 3 C.pr.civ. și a susținut că, prin raportare la înscrisul existent în dosarul de executare silită, nu s-a făcut dovada existenței unui mandat legal în baza căruia avocatul SMC poate formula în numele intimatei cererea de executare silită și alte acte în cursul executării silite, sancțiunea fiind nulitatea actelor întocmite în lipsa unei reprezentări convenționale.

Înscrisul depus la dosar nu este apt să facă dovada calității de reprezentant convențional, întrucât data presupusului mandat acordat este 05.08.2020. Din conținutul acestuia nu reiese că mandatul a fost acordat în vederea semnării cererii de executare silită în baza titlului executoriu menționat împotriva sa, simplele mențiuni „asistare/reprezentare/semnare/redactare cerere de executare silită” nefiind de natură să ducă la o asemenea concluzie, întrucât lipsește practic obiectul contractului de asistență juridică/mandatul.

Totodată, mențiunile privind mandatul sunt lacunare și nu respectă art. 122 și Anexa II la Statutul profesiei de avocat, nefiind indicat nici măcar numele societății mandante. Nu se poate atesta identitatea unei persoane juridice, iar conținutul contractului nu este menționat.

În al doilea rând, contestatoarea a susținut că intimata nu are calitatea de creditor.

Astfel, aceasta a învederat că respectiva convenție linie de credit a fost în vigoare până la data de 25.05.2018, iar prin notificarea transmisă i s-a comunicat că a intervenit cesiunea contractelor de servicii financiar-bancare. Intimata invocă o cesiune de creanță (și nu de contract) intervenită la data de 11.04.2018, în condițiile în care, la acel moment, contractul era activ.

Aceasta a mai arătat că intimata nu a depus contractul de cesiune încheiat la data de 11.04.2018, ci un act de confirmare a contractului prin care se susține că ar fi avut loc cesiunea unei creanțe împotriva societății sale.

Conform susținerilor contestatoarei, singurul înscris unde este menționată societatea sa este o pagină nedatată și nesemnată, fără apostila notarului public, ce se presupune că ar reprezenta obiectul contractului de cesiune de creanță.

În al treilea rând, contestatoarea a invocat lipsa existenței unui titlu executoriu cu privire la debit.

Cu titlu prealabil, contestatoarea a arătat că, prin modul de formulare a cererii de executare silită, intimata încearcă să confere presupusului său drept de creanță aparența de titlu executoriu. În acest sens, își întemeiază cererea de executare silită pe contractul de credit, deși nu este parte în acest contract și nu îl poate, din acest considerent, pune în executare.

Chiar dacă intimata ar fi dobândit calitatea de credit, aceasta s-ar fi produs prin contractul de cesiune de creanță, nu prin contractul de credit, astfel încât prezenta procedură de executare silită a fost demarată în lipsa unui titlu executoriu, respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 632 C.pr.civ., ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.

Deși practica instanțelor de judecată nu este unitară, contestatoarea s-a raliat opinie potrivit căreia contractul de cesiune de creanță nu este titlu executoriu, această calitate nefiindu-le conferită decât contractelor de credit. Acest raționament este întemeiat pe dispozițiile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, din cuprinsul cărora rezultă că un contract de credit reprezintă titlu executoriu numai pentru instituția bancară, în considerarea acestei calități, iar încheierea unui contract de cesiune a creanței nu transferă cesionarului și caracterul executoriu al titlului.

Împrejurarea că, în baza cesiunii de creanță, cesionarul trebuie să remită cedentului și înscrisurile doveditoare ale creanței nu dă dreptul cesionarului de a se folosi de caracterul executoriu al titlului constatator al creanței. Contractul de credit remis cesionarului de către cedent face dovada existenței creanței, însă caracterul executoriu al titlului nu se transmite cesionarului, acesta fiind ținut să obțină, în temeiul titlului constatator al creanței, un titlu executoriu în condițiile dreptului comun.

Astfel spus, subrogația ivită în cauză dă dreptul cesionarului să îl urmărească pe debitor pentru a-și recupera creanța cumpărată, respectând prevederile legale, și nu să și ceară direct executarea silită a unui contract de credit, în care cesionarul nu este parte.

Potrivit susținerilor contestatoarei, caracterul executoriu nu vizează dreptul, în înțeles de drept material, ci un atribut atașat înscrisului constatator al dreptului de creanță, altul decât hotărârea judecătorească, în anumite situații particulare, reglementate de lege.

Astfel, nu se poate accepta extinderea prin analogie și la contractul de cesiune de creanță a caracterului executoriu al înscrisului sub semnătură privată încheiat între o instituție bancară și un terț, întrucât legea conferă caracter executoriu înscrisurilor sub semnătură privată în mod excepțional. În acest sens, se poate observa că ori de câte ori legiuitorul a dorit să confere caracter executoriu creanței cedate, a făcut acest lucru în mod expres, cum este cazul contractului de arendă, ceea ce nu se întâmplă în cazul contractelor de credit bancar.

Totodată, a menționat că în doctrină s-a reținut imposibilitatea transferării caracterului executoriu al contractului de credit prin cesiunea de creanță, întrucât s-ar nesocoti prevederile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 și cele ale art. 1568 alin. 1 C.civ..

Analizând acest text legal, rezultă că nu constituie titlu executoriu contractul de cesiune de creanță, ci doar contractul de credit, întrucât calitatea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres stabilită de legiuitor. Contractul de cesiune de creanță nu are în mod evident natura juridică a unui contract de garanție reală sau personală în sensul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

De asemenea, din cuprinsul art. 1568 C.civ. rezultă că nu se transferă prin cesiunea de creanță calitatea de titlu executoriu a contractului de credit, ci doar creanța care rezultă din conținutul său.

Prin urmare, pentru a putea fi demarată în condiții de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului, ar fi necesar ca cesionarul să urmeze procedura de drept comun în vederea obținerii unui titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească.

În al patrulea rând, contestatoarea a criticat încheierea de încuviințare a executării silite prin prisma faptului că aceasta nu conține suma pentru care s-a încuviințat procedura, cu toate că ea este determinată în cuprinsul contractului.

Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 666 alin. 2 C.pr.civ. și a susținut că, în cazul în care creanța este reprezentată de o sumă de bani, în cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite se vor menționa cuantumul acestei sume, precum și accesoriile pentru care s-a încuviințat executarea. Or, în cuprinsul cererii de executare silită, intimata invocă o serie de sume a fi datorate, fără însă a indica și prevederile din contractul de credit din care ar rezulta aceste sume, iar prin încheierea de încuviințare a procedurii de executare silită, instanța trebuia să verifice, conform art. 666 alin. 5 pct. 4 C.pr.civ., caracterul cert, lichid și exigibil, în cuprinsul hotărârii fiind necesar a se regăsi sumele pentru care se putea demara procedura de executare silită.

Altfel spus, în lipsa indicării prevederii contractuale ce atestă caracterul cert al creanței, modul în care aceasta este determinată și în lipsa indicării în cuprinsul încheierii de încuviințare a procedurii de executare silită a sumei „verificate” de instanței, contestatoarei i se produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată. Sintagma „pentru obligațiile rezultate din titlul executoriu” dă dreptul creditorului de a-și preciza și modifica cererea de executare silită, chiar și după încuviințarea executării silite, rămânând în sarcina executorului judecătoresc să verifice întrunirea condițiilor prevăzute de art. 663 C.pr.civ., ceea ce este inadmisibil, în vădită neconcordanță cu Deciziile Curții Constituționale nr. 895/17.12.2015 și nr. 458/31.03.2009.

În final, contestatoarea a susținut că respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 663 C.pr.civ., întrucât nu rezultă în mod neîndoielnic din titlu, cuantumul solicitat nu coincide cu cel menționat în contractul de credit și în graficul de rambursare, nici cu cel presupus cesionat către intimată, nici cu cel indicat în presupusa anexă a contractului de cesiune.

În conformitate cu prevederile actului adițional nr. 7 la contractul de credit, suma pe care a împrumutat-o a fost de 100.000 euro, cu o dobândă de 4.141,38 euro și un comision de 612,40 euro, conform graficului de eșalonare depus chiar de intimată.

Din această sumă, așa cum rezultă din extrasul emis de V. Banca, la data de 05.09.2017, s0a achitat suma de 39.437,09 euro și, totodată, din situația consolidată depusă de intimată, datată 21.04.2020, soldul utilizat din credit a fost de 84.035,18 euro.

Prin urmare, suma maximă ce ar rezulta din actele existente este de cel mult 49.351,87 euro.

Totodată, a învederat că prin notificarea de cesiune se solicită achitarea sumei de 323.178,45 lei (echivalentul a 69.372,44 euro). Prin înscrisul presupus a face parte din contractul de cesiune se menționează, fără a rezulta dacă acestea vizează debitul, 101.481,51 și 71.682,05. Prin cererea de executare se solicită suma de 84.548,73 euro, compusă din 64.308,45 euro credit restant, 19.726,74 euro dobânda (în condițiile în care dobânda indicată contractual este de 4.141,38 euro), 393 euro creanță atașată la creditul restant (a cărei semnificație nu o cunoaște) și 120,55 euro, dobândă penalizatoare.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 712 și următoarele C.pr.civ..

În probațiune, contestatoarea a depus un set de înscrisuri (f. 16-20 vol. I).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.050 lei, conform extrasului de cont depus la dosar (f. 33 vol. II).

La data de 16.07.2020, B.E.J. M. a depus, în copie, dosarul de executare nr. 706/2020 (f. 26-185 vol. I).

La data de 03.08.2020, intimata a depus întâmpinare (f. 1-6 vol. II), prin care a invocat excepția netimbrării cererii și excepția tardivității formulării contestației la executarea propriu-zisă, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției netimbrării, intimata a invocat dispozițiile art. 10 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 și a solicitat anularea cererii, în măsura în care nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În ceea ce privește excepția tardivității, intimata a învederat că în cuprinsul contestației la executare se regăsesc critici împotriva executării silite înseși, care sunt tardive în raport de dispozițiile art. 714 C.pr.civ.. De la momentul comunicării somației către debitor au trecut mai mult de 15 zile.

Mai mult, debitoarea a fost notificată cu privire la cesiunea de creanță intervenită între bancă și societatea sa, iar de la momentul notificării cesiunii de creanță către contestator, la data de 03.09.2018, acesta avea cunoștință despre mandatul pe care societatea l-a acordat. Toate actele de executare comunicate de la momentul preluării creanței au cuprins această informație.

Totodată, de la momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite și până în momentul formulării contestației au trecut mai mult de 15 zile.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a arătat că, în conformitate cu art. 5 din Decretul legislativ italian din 25.06.2017 nr. 99, V. S.P.A. în lichidare administrativă, în calitate de creditor inițial, a cesionat către A. C. S.P.A. (fostă Societa P. S.P.A.), în calitate de cesionar, toate și oricare drepturi, titluri, interese și beneficii în legătură cu orice pretenții, sume, valori sau creanțe și drepturi de garanție aferente și garanții rezultând din Convenția de linie de credit nr. ITRQ1007651189 din data de 31.08.2010, împreună cu actele adiționale și garanțiile aferente.

Urmare a cesiunii de creanță, calitatea de creditor a creanței decurgând din convenția menționată anterior a fost preluată de A. C. S.P.A., debitorul fiind notificat în acest sens, contrar celor susținute.

Conform susținerilor intimatei, modificarea părților originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particulare care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța. Cesiunea reprezintă un mod de transmitere a obligațiilor.

Cesiunea de creanță intervenită între societatea sa și V. B.  S.A. respectări dispozițiile art. 1566 și următoarele C.civ., inclusiv cele referitoare la opozabilitate.

Stabilirea prin art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 a caracterului executoriu al contractelor de credit încheiate de o instituție de credit este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații, iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executoriu, astfel încât atributul executorialității a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune.

Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții.

Referitor la acest aspect, intimata a invocat și Decizia nr. 3/14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimata a învederat că în contractul de confirmare a cesiunii de creanță autentificat prin încheierea nr. 6918/20.12.2018 de BNP D. este stipulat că cesiunea are efecte complete începând cu data de 01.08.2018. Contrar celor susținute, publicitatea cesiunii de creanță a fost efectuată și prin intermediul AEGRM, conform extrasului din data de 18.01.2019.

De asemenea, intimata a susținut că executarea silită a fost demarată în mod legal și temeinic, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, sens în care a invocat dispozițiile art. 663 C.pr.civ. Astfel, creanța rezultă din convenția de linie de credit, este compusă din sume determinate, așa cum au fost menționate în cererea de executare, încuviințată de instanță, iar obligația debitorului este ajunsă la scadență.

În continuare, intimata a arătat că împuternicirea avocațială a fost completată în mod corect pentru cererea de executare silită, iar art. 122 alin. 1 lit. b face referire la modalitatea de completare a contractului de asistență juridică. Dacă instanța care a încuviințat executarea silită considera că este necesar să se depună contractul de asistență juridică, ar fi solicitat depunerea unei copii.

De asemenea, a menționat că atât societatea sa, cât și reprezentantul desemnat în România, F C S.R.L., au ca reprezentant convențional pe doamna avocat Spulber Mălina Carina, în baza contractelor de asistență judiciară.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, intimata a solicitat respingerea ei, întrucât nu s-a invocat niciun motiv temeinic pentru a se dispune această măsură.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele C.pr.civ.

În probațiune, intimata a depus un set de înscrisuri (f. 7-19 vol. II).

La data de 12.10.2020, contestatoarea a depus dovada achitării cheltuielilor de fotocopiere a dosarului de executare, în cuantum de 188,02 lei, precum și dovada achitării unei cauțiuni în valoare de 8.224,9 lei (f. 32-37 vol. II).

Prin încheierea din data de 14.10.2020, instanța a respins excepțiile netimbrării/insuficientei timbrări, precum și excepția tardivității formulării contestației la executare, invocate de intimată, ca neîntemeiate. De asemenea, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite până la formularea contestației la executare, ca neîntemeiată.

La data de 17.11.2020, respectiv la data de 26.01.2021, intimata a depus precizări, precum și un set de înscrisuri (f. 45-46, 51-98 vol. II).

La termenul din data de 27.01.2021, contestatoarea a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, iar instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți. De asemenea, instanța a respins cererea de suspendare a judecății formulată de intimată în temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Analizând cu prioritate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, invocată de contestatoare, instanța reține următoarele:

Întâmpinarea depusă la dosar de către intimata A C. S.P.A. a fost semnată de avocatul S., în baza împuternicirii avocațiale seria IS/850829/2020, care a fost depusă în original la dosarul cauzei (f. 28 vol. II).

Deși în cuprinsul împuternicirii avocațiale nu a fost menționat contractul de asistență juridică în baza căruia aceasta a fost emisă, intimata a depus, la solicitarea instanței, copia acestui contract, seria IS/568959/2018 din data de 03.12.2018 (f. 53).

Astfel, prin contractul de asistență juridică seria IS/568959/2018 încheiat la data de 03.12.2018 între Cabinetul de avocat S. și Societa P A. SGA S.P.A. (denumirea actuală a societății fiind A. C S.P.A.), părțile au convenit prestarea de către Cabinetul de avocat a următoarelor servicii: „asistare/reprezentare/semnare/redactare/consultații juridice”.

Conform precizărilor intimatei, contractul de asistență juridică a fost semnat de către numitul B. pentru societatea Societa P. SGA S.P.A., în baza Procurii nr. 44.687/26.03.2019, date de reprezentantul legal al societății, administratorul delegat N., în fața Biroului Notarial B.R. (f. 63-83 vol. II).

Instanța reține că o persoană juridică poate fi reprezentantă în fața instanțelor de judecată fie de către reprezentantul ei legal, fie convențional, însă doar prin consilier juridic sau avocat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 84 alin. 1 C.pr.civ..

În prezenta cauză, întâmpinarea a fost semnată de avocatul S., în baza contractului de asistență juridică IS/568959/2018 din data de 03.12.2018, încheiat cu societatea intimată, prin mandatarul B..

Or, contrar susținerilor contestatoarei, nu există nicio dispoziție legală încălcată prin faptul că respectivul contract de asistență juridică nu a fost încheiat cu reprezentantul legal al societății, ci cu un mandatar al acesteia.

De asemenea, nici Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (publicată în M. Of. nr. 400 din 26.05.2016) nu este de natură să conducă la o concluzie contrară, în condițiile în care prin aceasta s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”. Situația este diferită în speță, întrucât intimata nu este reprezentată de un mandatar persoană juridică, nici de consilierul juridic sau avocatul unei astfel de societăți, ci de un avocat pe care însăși partea l-a angajat, prin intermediul unui mandatar.

Faptul că obiectul contractului de asistență juridică este unul general nu conduce la inexistența obiectului acestuia, avocatul fiind împuternicit să reprezinte societatea în fața tuturor instanțelor de judecată.

Față de considerentele expuse, constatând că avocatul S. are calitatea de reprezentant convențional al intimatei, instanța va respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de contestatoare, ca neîntemeiată.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 31.08.2010, contestatoarea E. S.R.L. (în prezent E.BS SRL), în calitate de client, a încheiat cu B I. Spa Convenția de linie de credit nr. ITRQ1007651189, prin care banca i-a acordat clientului o linie de credit în valoare de 100.000 euro, cu scadență la data de 30.08.2011, pentru activitatea curentă a societății, contract care a fost modificat succesiv prin actele adiționale nr. 1/23.08.2010, nr. 2/28.08.2012, nr. 3/30.08.2013, nr. 4/03.09.2014, nr. 5/03.09.2015, nr. 6/29.01.2016 și nr. 7/24.02.2017 (f. 73-101 vol. I).

Prin contractul autentificat de SPN D. sub nr. 6918/20.12.2018, V. S.p.A. (fostă B IR Spa), în calitate de cedent, și Societa P.  A. – S.G.A. S.p.A., în calitate de cesionar, au confirmat cesiunea de creanță de către cedent către cesionar în ceea ce privește creanțele cesionate care rezultă din creditele și garanțiile aferente enumerate în Anexele 1 și 2 la acest contract, începând de la 01.08.2018, printre care se regăsește și creanța deținută împotriva E.  S.R.L. (f. 116-121 vol. I).

Conform certificatului constatator emis de Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură din N., la data de 04.09.2019, denumirea intimatei s-a schimbat din Societa Per la G. di A.– S.G.A. S.p.A. în Amco – A. C. S.P.A. (f. 134 vol. I).

Prin cererea înregistrată la data de 12.05.2020 pe rolul B.E.J. M., creditoarea A. Company S.P.A. a solicitat începerea procedurii de executare silită împotriva debitoarei E.  S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Convenția de linie de credit nr. ITRQ1007651189 din data de 31.08.2010, astfel cum a fost modificată succesiv prin actele adiționale nr. 1/23.08.2010, nr. 2/28.08.2012, nr. 3/30.08.2013, nr. 4/03.09.2014, nr. 5/03.09.2015, nr. 6/29.01.2016 și nr. 7/24.02.2017, în vederea recuperării creanței în cuantum de 84.548,73 euro, din care 64.308,45 euro, reprezentând credit restant, 19.726,73 euro, reprezentând dobândă restantă, 393 euro, reprezentând creanță atașată la creditul restant și 120,55 euro, reprezentând dobânda penalizatoare la dobânda restantă (f. 70-71 vol. I).

Prin încheierea din data de 12.05.2020, B.E.J. M. a admis cererea formulată de creditoare și a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 706/2020 (f. 69 vol. I).

Prin încheierea pronunțată la data de 25.05.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 14076/299/2020, instanța a admis cererea formulată și a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei E. S.R.L., prin toate formele de executare, ce face obiectul dosarului de executare nr. 706/2020 al B.E.J. M., în baza titlului executoriu reprezentat de Convenția de linie de credit nr. ITRQ1007651189 din data de 31.08.2010, modificată prin actele adiționale nr. 1/23.08.2010, nr. 2/28.08.2012, nr. 3/30.08.2013, nr. 4/03.09.2014, nr. 5/03.09.2015, nr. 6/29.01.2016 și nr. 7/24.02.2017, pentru obligațiile rezultate din titlul executoriu, plus cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite (f. 67 vol. I).

Prin încheierea emisă la data de 09.06.2020, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum total de 11.838,29 lei, din care 11.175,29 lei, reprezentând onorariul executoriului judecătoresc (TVA inclus), 595 lei, reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite, 48 lei, reprezentând taxe poștale și 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (f. 65 vol. I).

Prin adresele emise la data de 09.06.2020, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei, deschise la terții popriți, până la concurența sumelor de 84.548,73 euro (la cursul BNR din ziua plății) și 11.838,29 lei (f. 60-61, 64 vol. I).

Prin procesul-verbal din data de 17.06.2020, executorul judecătoresc a declarat sechestrate autoturismele debitoarei, identificate în adresa din data de 09.06.2020 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conduce și Înmatriculări Vehicule (f. 54 vol. I).

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatoarei, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 622 alin. 2 C.pr.civ., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

De asemenea, conform art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei conform căreia avocatul semnatar al cererii de executare silită nu ar avea calitatea de reprezentant al societății creditoare, instanța reține că, potrivit art. 664 alin. 2 C.pr.civ., cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poștă, curier, telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare cu documente justificative.

Prin Decizia nr. 19/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în M. Of. nr. 510 din 21.06.2018), s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea art. 664 alin. 2 C.pr.civ., reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. 1 C.pr.civ., astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”.

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de executare silită înregistrată la data de 12.05.2020 pe rolul B.E.J. M., aceasta a fost semnată de avocatul SMC, în baza împuternicirii avocațiale nr. 200/05.08.2020, care a fost atașată cererii (f. 70-72 vol. I).

Contrar susținerilor contestatoarei, mențiunea eronată privitoare la data împuternicirii avocațiale nu este de natură să ateste lipsa mandatului acordat de societatea creditoare, fiind o simplă eroare materială faptul că în loc de data de „08.05.2020”, s-a consemnat „05.08.2020”, împrejurare ce reiese chiar din cererea de executare silită, care a fost redactată la data de 08.05.2020.

Mai mult decât atât, așa cum a susținut intimata prin precizările depuse la data de 17.11.2020 (f. 45-46 vol. II), împuternicirea avocațială a fost emisă în baza aceluiași contract de asistență juridică, seria IS/568959/2018 încheiat la data de 03.12.2018 între Cabinetul de avocat S. și Societa Per la G. di A. SGA S.P.A., prin B., în baza Procurii nr. 44.687/26.03.2019, date de reprezentantul legal al societății, administratorul delegat N., în fața Biroului Notarial B. (f. 63-83 vol. II).

Conform procurii menționate anterior, mandatarul este însărcinat să reprezinte SGA în fața oricărei persoane, precum și pe lângă organele și/sau autoritățile competente, inclusiv fără limitare orice notar român, oficiile pentru înregistrarea proprietăților imobiliare din România, operatori autorizați ai Arhivei Electronice din România a garanțiilor reale mobiliare, precum și orice altă instituție autoritate sau tribunal competent și să îndeplinească orice act sau faptă necesare pentru executarea prezentului mandat, semnând în contul și pentru SGA oriunde va fi necesar și plătind eventualele comisioane (i), să selecteze, să numească (în alternativă să consilieze și să asiste SGA), să coordoneze, să supervizeze și, în general, să gestioneze contactele cu consultanții legali și alți profesioniști, inclusiv ofițeri judiciari, responsabili în raport cu procedura judiciară și executarea procedurilor (v).

Prin urmare, în mandatului acordat, mandatarul avea dreptul să încheie contractul de asistență juridică cu Cabinetul de avocat S. pentru ca acesta, în numele societății, să inițieze procedura executării silite împotriva debitoarei, fiind astfel lipsite de relevanță susținerile contestatoarei în sensul că împuternicirea avocațială depusă în dosarul de executare nu respectă toate exigențele prevăzute în Statutul profesiei de avocat.

Decizia nr. 19/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost încălcată în speță, întrucât cererea de executare silită nu a fost semnată de un mandatar persoană juridică, nici de consilierul juridic sau avocatul unei astfel de societăți, ci de un avocat pe care însăși partea l-a angajat, prin intermediul unui mandatar.

Pe cale de consecință, această critică nu este de natură să ducă la anularea executării silite.

În ceea ce privește critica contestatoarei privind lipsa calității de creditor a intimatei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât prin contractul autentificat de SPN D. sub nr. 6918/20.12.2018, V. Banca S.p.A. (fostă BIR Spa), în calitate de cedent, și Societa Per la G. di A – S.G.A. S.p.A., în calitate de cesionar, au confirmat cesiunea de creanță de către cedent către cesionar în ceea ce privește creanțele cesionate care rezultă din creditele și garanțiile aferente enumerate în Anexele 1 și 2 la acest contract, începând de la 01.08.2018, printre care se regăsește și creanța deținută împotriva E B S S.R.L. (f. 116-121 vol. I).

Faptul că anterior acestui moment, contestatoarea a primit notificarea privind transferul unor contracte de servicii financiar-bancare nr. 9981/04.12.2017 (f. 18-20 vol. I) nu este de natură să invalideze în vreun fel cesiunea de creanță menționată anterior, întrucât acea notificare nu face referire în mod expres la cesionarea convenției linie de credit nr. ITRQ1007651189.

Pe de altă parte, chiar dacă nu a fost depusă cesiunea de creanțe din data de 11.04.2018, la care se face referire în cuprinsul contractului autentificat de SPN D. și Asociații sub nr. 6918/20.12.2018, acesta din urmă atestă manifestările de voință ale părților în sensul cesionării creanțelor (definite de art. 1.1 ca fiind creanțele existente la semnarea contractului) menționate în anexele contractului. Or, în tabelul atașat acestei convenții, se regăsesc în mod expres Convenția linie de credit nr. ITRQ1007651189/31.08.2010, denumirea societății debitoare și valoarea creanței cedate (f. 121 vol. I).

În plus, cesiunea de creanță a fost notificată debitoarei la data de 03.09.2018, astfel cum rezultă din notificarea din data de 16.08.2018 emisă de V.aS.p.A. și Societa per la G. di A. – SGA S.P.A. (f. 110-115 vol. I). Fiind semnată această notificare (în care se face referire la Convenția linie de credit nr. ITRQ1007651189) inclusiv de creditorul cedent, nu se poate susține că cesiunea de creanță nu a avut ca obiect și creanța deținută împotriva contestatoarei, chiar dacă tabelul menționat anterior nu este semnat și datat (f. 121 vol. I).

În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că, la data cesiunii, contractul de credit era activ, instanța constată că prin actul adițional nr. 7 din data de 24.02.2017 (f. 99-101 vol. I) părțile au prevăzut că durata convenției se va prelungi până la data de 25.05.2018, Banca reeșalonând linia de credit în valoare de 100.000 euro, urmând a se rambursa în 15 rate, începând cu data de 31.03.2017, conform graficului de rambursare anexat. Or, instanța constată că data de 25.05.2018 este anterioară datei la care cesiunea de creanță și-a produs efectele (01.08.2018), conform contractului autentificat de SPN D. și Asociații sub nr. 6918/20.12.2018.

Referitor la susținerea contestatoarei privind lipsa unui titlu executoriu,  instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.

Împrejurarea că, începând cu data de 01.08.2018, creanța decurgând din Convenția linie de credit nr. ITRQ1007651189/31.08.2010 a fost cesionată către intimată nu determină pierderea caracterului executoriu al titlului, întrucât, în conformitate cu art. 1568 alin. 1 C.civ., prin cesiune se transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, deci inclusiv dreptul de a proceda direct la executarea silită, fără a mai fi necesară obținerea unei hotărâri judecătorești, în măsura în care creanța este constatată printr-un titlu executoriu, cum este și cazul de față.

Așadar, prin efectul cesiunii, se transmite în patrimoniul cesionarului exact aceeași obligație care exista în patrimoniul cedentului, neexistând nicio dispoziție legală care să prevadă că titlul executoriu are caracter intuitu personae, cu consecința pierderii acestui atribut la momentul cesionării creanței.

În consecință, contrar alegațiilor contestatoarei, caracterul executoriu este asociat cu creanța și, atâta timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titlu executoriu, creanța însăși a devenit una executorie, această calitate transmițându-se prin cesiune.

Un argument suplimentar în acest sens îl constituie faptul că art. 58 alin. 5 din O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 50/2010 prevede în mod expres că nu reprezintă titluri executorii contractele de credit, contractele de ipotecă, precum și orice alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfășoară activități de recuperare creanțe, aceste dispoziții nefiind aplicabile contractelor de credit aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței, în conformitate cu art. 135 din același act normativ.

Așadar, legiuitorul a prevăzut o derogare de la regula de drept comun în cazul cesionării contractelor de credit ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 52/2016 (art. 2 alin. 1), încheiate ulterior intrării în vigoare a actului normativ. Or, această dispoziție ar fi fost superfluă în condițiile în care toate contractele de credit cărora legea le conferă caracter de titlu executoriu și-ar fi pierdut acest atribut odată cu cesionarea creanței de către instituția de credit.

În consecință, instanța apreciază că acest motiv de contestație la executare este neîntemeiat.

În ceea ce privește critica contestatoarei adusă încheierii de încuviințare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 666 alin. 3 C.pr.civ., aceasta va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 233 alin. 1, arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului și modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

Deși este adevărat că instanța nu a menționat în mod expres suma pentru care a încuviințat executarea silită, folosind sintagma „pentru obligațiile rezultate din titlul executoriu”, această împrejurare nu este de natură să conducă la nulitatea încheierii, câtă vreme aceasta s-a raportat la cererea de executare silită formulată de creditoare, în cuprinsul căreia au fost menționate în mod expres valoarea creanței urmărite silit și componența acesteia (f. 70-71). Această sumă a fost preluată ca atare și de executorul judecătoresc, nefiind în vreun fel modificată pe parcursul executării silite.

Contrar susținerilor contestatoarei, omisiunea sumei pentru care se încuviințează executarea silită nu este în măsură să îi producă debitoarei nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea executării silite, în condițiile în care, pe calea contestației la executare, aceasta avea posibilitatea să ceară administrarea probei cu expertiza contabilă, care să stabilească incorectitudinea valorii creanței indicate de creditoare.

Prin urmare, nici acest argument al contestatoarei nu este susceptibil să atragă anularea executării silite.

Referitor la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, instanța constată că partea creditoare a indicat în cuprinsul cererii din ce este compusă creanța pretinsă în cuantum total de 84.548,73 euro (64.308,45 euro – credit restant, 19.726,73 euro – dobândă restantă, 393 euro – creanță atașată la creditul restant și 120,55 euro – dobânda penalizatoare).

Faptul că în cuprinsul extrasului emis de V. B. S.p.A. este menționată o altă sumă (f. 16 vol. I) nu determină lipsa de certitudine a creanței pretinse de intimată, în condițiile în care extrasul de cont a fost emis la data de 05.09.2017, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 08.05.2020, timp în care valoarea acesteia putea fluctua.

Pentru aceleași motive, nu are relevanță nici că în notificarea cesiunii de creanță din data de 16.08.2018 este menționată suma de 323.178,45 lei, precizându-se chiar că această sumă este „sub rezerva faptului că între data de 31.07.2018 și data recepționării prezentei notificări se poate să fi intervenit orice modificări în cuantumul sumei de mai sus ca urmare a plăților efectuate, a distribuirilor de sume din executarea silită precum și a acumulării de dobânzi, costuri și accesorii conform contractului sau legii”.

Pe de altă parte, în situația consolidată a clientului din data de 21.04.2020 (f. 17 vol. I), emisă de intimată, se regăsesc chiar sumele menționate de aceasta în cuprinsul cererii de executare silită.

În acest context, instanța apreciază că simplele susținerile ale contestatoarei conform cărora suma solicitată nu corespunde cu cea datorată, în raport de prevederile contractului și cuantumul creditului utilizat, nu pot fi reținute ca fiind întemeiate, în lipsa unei expertize contabile, probă care nu a fost solicitată de debitoare în prezenta cauză pentru a-și dovedi afirmațiile.

Față de considerentele expuse, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. C. S.P.A., ca neîntemeiată.

De asemenea, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 45 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 în raport de soluția ce urmează a fi pronunțată, instanța va respinge și cererea contestatoarei privind restituirea taxei judiciare de timbru aferente contestației la executare, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va lua act de poziția procesuală a contestatoarei, în sensul că va solicita acordarea acestora pe cale separată.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, B.E.J. M., după rămânerea definitivă.

Domenii speta

Spete similare