Pretentii

Sentinţă civilă 1032 din 10.05.2018


Prin sentinţa 1032/2018, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3768088,25 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi a sumei de 54665 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.09.2017, sub nr. 6904/105/2017, reclamanta _______ a solicitat obligarea pârâtei __________ la plata sumei de 3768088,25 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere pentru neplata la termenul scadent a facturilor emise de reclamantă, calculate în conformitate cu prevederile art. 12.2 din contractul de lucrări nr. 24535/30.12.2014. De asemenea, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esenţă, că, deşi toate lucrările efectuate de reclamantă au fost recepţionate de pârâtă, aceasta nu a plătit contravaloarea facturilor emise, în termenul prevăzut în contractul încheiat de părţi.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 101/2016, pe disp. Legii nr. 554/2004, pe disp. H.G. nr. 925/2006, pe disp. Codului civil şi pe disp. C.proc.civ.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus, în copie, contractul de lucrări nr. 24535/30.12.2014 şi alte înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 26.09.2017, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat, în esenţă, că au existat motive temeinice care justifică fiecare întârziere înregistrată în efectuarea plăţilor şi că, având în vedere numărul mare de proiecte finanţate din fondurile europene şi cofinanţate din bugetul local, Municipiul Ploieşti a apelat la facilitatea oferită de mecanismul cererilor de plată, iar utilizarea acestui mecanism a condus la unele întârzieri.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 C.proc.civ.

Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri, proba constând în interogatoriul pârâtei şi proba constând în efectuarea unei expertize contabile.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de lucrări nr. 24535/30.12.2014, având ca obiect accesibilitatea şi fluidizarea traficului către zona industrială Ploieşti Vest şi Platforma Industrială Brazi.

Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părţii care nu şi-a executat din culpă obligaţiile contractuale.

Instanţa a reţinut regula potrivit căreia, în materia obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că, după ce primul probează existenţa obligaţiei, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.

Totodată, instanţa a reţinut, din economia dispoziţiilor art. 1350 Cod civil că, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenţei creanţei, respectiv a obligaţiei de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligaţiei, atâta vreme cât nu dovedeşte executarea obligației de plată sau existența unei cauze exoneratoare de răspundere dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1351 și urm. Cod civil.

Potrivit art. 18.1 din contract: „achizitorul va efectua plata reprezentând contravaloarea lucrărilor către executant prin ordin de plată, în maxim 30 de zile de la data înregistrării la achizitor a facturii eliberate de executant, în urma acceptării fără obiecţiuni a situaţiei de lucrări de către achizitor”.

Aşadar, în temeiul art. 18.1 din contractul încheiat de părţi, pârâtul şi-a asumat obligaţia de a achita contravaloarea facturilor, în termen de 30 de zile de la data înregistrării facturii eliberate de reclamantă, în urma acceptării fără obiecţiuni a situaţiei de lucrări.

Cu privire la acest aspect, instanţa a constatat că pârâtul nu a contestat efectuarea sau calitatea lucrărilor realizate de reclamantă şi nici faptul că nu ar fi plătit contravaloarea facturilor în termenul prevăzut de art. 18.1 din contract.

Totodată, instanţa a apreciat că părţile au inserat în contractul încheiat, prin art. 12.2, o clauză penală prin care au stabilit anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă în ipoteza executării cu întârziere a obligaţiei asumate de către pârât.

Astfel, potrivit art. 12.2 din contractul încheiat de părţi: „în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termenul convenit la art. 18.1, acesta are obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu 0,5% din plata neefectuată pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data scadenţei obligaţiei de îndeplinit când achizitorul este de drept în întârziere”.

Motivele invocate de pârât, prin întâmpinare, pentru neachitarea în termen a facturilor, nu pot fi reţinute, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

În acest sens, în ceea ce priveşte termenul prevăzut de art. 18.1, în care pârâtul ar fi trebuit să plătească contravaloarea facturilor, instanţa reţine că plata facturilor menţionate nu a fost condiţionată, prin contract, de obţinerea de fonduri de către pârât (pentru situaţiile de lucrări SP1 – SP12).

Aşadar, susţinerile pârâtului, în sensul că nu a putut respecta termenul menţionat anterior, întrucât a apelat la facilitatea oferită de mecanismul cererilor de plată, iar utilizarea acestui mecanism a condus la unele întârzieri, nu poate fi reţinută, deoarece, în caz contrar, forţa obligatorie a contractului încheiat de părţi ar fi eludată.

De asemenea, instanţa a constatat că, pentru situaţiile de lucrări SP 16 – SP 21, pârâtul nu a probat existenţa niciunui motiv din care să rezulte necesitatea unui interval de timp mai mare pentru efectuarea verificărilor.

Referitor la situaţiile de lucrări SP 26 – SP 29, instanţa a constatat că pârâtul nu a probat necesitatea efectuării raportului de expertiză tehnică şi, în plus, acest fapt nu poate justifica neplata contravalorii facturilor, în condiţiile în care pârâtul nu a contestat lucrările şi nu a menţionat motivele pentru care acestea nu sunt corespunzătoare la momentul emiterii facturilor.

Aplicabilitatea art. 18.3 din contractul încheiat de părţi nu poate fi reţinută, în lipsa existenţei unor motive temeinice care să justifice prelungirea termenului de verificare a lucrărilor şi care să fie probate de pârât, pentru neplata în termen a facturilor, deoarece în caz contrar eficacitatea contractuală ar fi grav afectată de faptul că pârâtul ar putea obţine nerespectarea termenului de plată menţionat anterior, în mod discreţionar.

Cu privire la situaţia de lucrări SP 22, instanţa a reţinut că nicio dispoziţie contractuală nu condiţionează respectarea termenului de plată al facturilor de obţinerea de fonduri europene.

În ceea ce priveşte situaţia de lucrări SP 31, instanţa a considerat că imposibilitatea de a efectua rezervările şi recepţiile în aplicaţia FOREXEBUG nu poate fi opusă reclamantei şi nu poate justifica nerespectarea dispoziţiilor contractuale, întrucât acest fapt nu este imputabil reclamantei, în caz contrar, forţa obligatorie a contractului încheiat de părţi ar fi eludată, în lipsa unei dispoziţii contractuale exprese care să permită neachitarea facturilor în termenul convenit de părţi, pentru acest motiv.

Pentru situaţia de lucrări SP 34, în ceea ce priveşte factura nr. 9616100052, contrar susţinerilor pârâtului, instanţa a apreciat că, în temeiul art. 1497 C.civ., data plăţii este data la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii.

În acelaşi sens, reclamanta nu poate suporta consecinţele faptului că conturile reclamantei din care se realizau plăţi au fost poprite până la data încetării executării silite iniţiate într-un dosar de executare silită, întrucât acest fapt nu îi este imputabil, neexistând niciun temei legal sau contractual care să permită neachitarea facturilor nr. 9617100016/26.05.2017 şi nr. 9617100017/20.06.2017, în termenul convenit de părţi, pentru acest motiv.

În acelaşi sens, instanţa a reţinut că aspectele învederate de pârât nu se încadrează în niciuna dintre cauzele exoneratoare de răspundere, expres reglementate de dispoziţiile art. 1351 şi urm. C.civ.

Prin urmare, ca urmare a nerespectării termenului de plată prevăzut de art. 18.1 din contractul încheiat de părţi, instanţa consideră, în temeiul art. 12.2 din acelaşi contract, că se impune obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 3768088,25 lei, aşa cum a fost stabilită valoarea penalităţilor menţionate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3768088,25 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere.

Ca urmare a soluţiei pronunţate, pârâtul a fost obligat, în temeiul art. 453 C.proc.civ., în calitate de parte căzută în pretenţii, şi la plata sumei de 54665 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv suma de 15637 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, suma de 1000 de lei reprezentând contravaloarea onorariului expertului contabil şi suma de 38028 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocaţial.