Pretenții. Răspundere civilă contractuală.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.09.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 29035/299/2020, reclamanta U. S.A., în contradictoriu cu pârâtul F.  – IFN, a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 35.200 lei, reprezentând 17,6% din soldul finanțării restante acordate de UCB beneficiarului S.C. I. S.R.L., în temeiul contractului de credit nr. IAS6/5/2010 încheiat la data de 13.08.2020, finanțare garantată de către Fond în temeiul confirmărilor de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259 din data de 08.09.2012. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate începând cu data de 16.04.2018 până la data plății efective a garanției. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 25.10.2011, U., în calitate de finanțator, a încheiat cu pârâtul Convenția cadru – Plafon de garantare nr. 156. În baza art. 2.1 din aceasta, pârâtul s-a obligat să garanteze, în calitate de fideiusor, în mod expres, irevocabil și necondiționat, în limita unui plafon de garantare în sumă de 290.000.000 lei, finanțările individuale acordate de bancă beneficiarilor care, potrivit art. 3.1 din Convenția cadru, se încadrează în categoria IMM-urilor, conform Legii nr. 346/2004 cu modificările și completările ulterioare și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate menționate la art. 3.1.1.

Dispozițiile art. 2.2 din Convenția cadru prevăd că includerea garanțiilor individuale în plafonul de 290.000.000 lei va fi notificată Fondului de către finanțator printr-o notificare de includere în plafonul de garantare. În temeiul art. 7.1 lit. b din același act juridic, Fondul confirmă unității finanțatorului care a emis notificarea includerea garanției individuale în plafonul de garantare, printr-un document standard denumit confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, a cărei formă se regăsește în Anexa nr. 2 la Convenția cadru. Același înscris conține angajamentul expres, irevocabil și necondițional al pârâtului de a garanta finanțarea individuală aprobată, în condițiile stabilite în Convenția cadru.

Plata garanției de către Fond se va efectua, conform art. 9.4 alin. 1 din Convenția cadru, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată transmise de către Finanțator. Suma plătită se calculează prin înmulțirea finanțării garantate restante cu procentul de garantare.

În temeiul art. 9.1 din Convenția cadru, banca trebuia să comunice cererea de plată Fondului ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate și după declanșarea procedurii de valorificare silită a tuturor garanțiilor accesorii acesteia.

Convenția cadru a fost modificată și completată prin 6 acte adiționale.

În vederea includerii în plafonul de garantare a finanțării acordate S.C. I., banca a transmis pârâtului Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259/01.08.2012, prin care a solicitat garantarea finanțării în proporție de 17,6%, adică pentru suma de 35.200 lei. în cadrul acesteia, s-a arătat că beneficiarul îndeplinește condițiile prevăzute de capitolul 3 din Convenția cadru, de includere a finanțării acordate acestuia în plafon.

Notificarea menționată a avut în vedere o linie de credit aprobată de maxim 200.000 lei, acordată pe o durată de 60 de luni, având termen de rambursare nu mai târziu de 03.08.2017, după cum reiese inclusiv din actul adițional nr. 2 din data de 07.09.2020 privind Condițiile speciale de finanțare și de garantare ale Contractului de credit nr. IAS6/5/2010.

În aceeași notificare, au fost prezentate garanțiile, altele decât cea a Fondului.

Fondul a inclus în plafon garanția solicitată de UCB, transmițând în acest sens Confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259 din data de 09.08.2012.

Având în vedere că, la scadența obligației de restituire a împrumutului, beneficiarul nu și-a respectat obligațiile de rambursare a creditului acordat, înregistrând o datorie de 277.329,34 lei, compusă din principal restant în cuantum de 193.220,34 lei, dobânzi restante în valoare de 57.228,22 lei și penalizări în valoare de 26.880,78 lei, banca a procedat la executarea silită a acestuia și a fideiusorului său, precum și a garanțiilor în favoarea sa.

La data de 20.06.2014, conform art. 9.1 din Convenția cadru, reclamanta a transmis pârâtului cererea de plată nr. 17092, prin care a solicitat să își execute obligația de garanție a finanțării individuale acordate beneficiarului și, pe cale de consecință, să achite suma de 35.200 lei, reprezentând 17,6% din finanțarea garantată restantă. La aceasta a fost alăturată documentația însoțitoare a cererii de plată, prevăzută de art. 9.2 din Convenția cadru.

Conform susținerilor reclamantei, a urmat o corespondență scrisă între părți în vederea completării documentației anexate cererii de plată, în baza art. 9.3 alin. 1 din Convenția cadru.

Această corespondență s-a finalizat prin notificarea nr. 25/16.04.2018, prin care Fondul și-a manifestat refuzul de a onora cererea de plată, aducând ca argument netrimiterea de către U. a declarației pe propria răspundere privind încadrarea beneficiarului în categoria IMM, corespunzătoare formularului din Anexa nr. 6 din Convenția cadru. În schimb, banca a transmis pârâtului o declarație în acest sens, asumată de semnătură de asociatul și administratorul societății, datată 31.07.2012.

Reclamanta a apreciat că refuzul pârâtului de a onora cererea de plată este contrar Convenției cadru.

Aceasta a menționat că scopul pentru care în cuprinsul art. 9.2 din Convenția cadru se prevăd anumite documente ce trebuie anexate cererii de plată este acela ca Fondul să poată verifica, în primul rând, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru garanție prevăzute în art. 3.1 și, după caz, în art. 3.2 din Convenția cadru.

Neîndeplinirea acestor condiții de eligibilitate echivalează cu nelegalitatea operațiunii de garantare. Cercetarea legalității garanției se realizează exclusiv prin evaluarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru garantare. Prin urmare, demersul de verificare a îndeplinirii acestor condiții este absolut necesar și, în același timp, este doar facilitat Fondului prin prevederea unor anumite documente care însoțesc cererea de plată.

Cu toate acestea, în măsura în care documentele depuse la Fond alături de cererea de plată sau prin completări ulterioare, în ciuda faptului că nu coincid în totalitate cu cele prevăzute în art. 9.2 din Convenția cadru, sunt suficiente pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și, implicit, a legalității garanției, scopul art. 9.2 este fără îndoială atins.

De altfel, refuzul Fondului este justificat numai atunci când condițiile de eligibilitate pentru garantare nu sunt îndeplinite – ceea ce echivalează cu nelegalitatea garanției – ori când banca nu și-a executat obligația esențială care îi revine în temeiul Convenției cadru – de a achita comisionul de garantare.

Orice alt motiv de refuz, prin care nu se invocă neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, ci numai chestiuni strict formale referitoare la cererea de plată sau la documentația aferentă acesteia, nu este întemeiat, contravenind clauzelor și spiritului Convenției cadru.

Or, în speță, pârâtul nu invocă, în cadrul notificării de refuz al plății garanției, faptul că nu au fost respectate condițiile de eligibilitate prevăzute în Convenție, ci numai împrejurări care țin de forma documentației anexate cererii de plată, referitoare la neanexarea declarației de IMM a beneficiarului.

Conform susținerilor reclamantei, unicul scop al declarației pe proprie răspundere privind încadrarea beneficiarului unei finanțări garantate de Fond este, în mod evident, acela de a proba calitatea de IMM a beneficiarului respectiv, deci de a proba îndeplinirea condiției de eligibilitate pentru finanțare pe care o impune art. 3.1 din Convenția cadru.

Așadar, art. 9.2 alin. 1 lit. a și Anexa nr. 6 la Convenția cadru stabilesc un mod facil pentru finanțator de a face dovada calității de IMM a beneficiarului pentru care solicită plata, prin intermediul unei declarații pe proprie răspundere completate la data acordării finanțării (în cauză, 01.08.2012).

În speță, reclamanta a depus declarația completată de beneficiar. După cum reiese din cuprinsul ei, ea reflectă situația financiară la finalul anului 2011, situația care ar fi fost reflectată în orice declarație pe proprie răspundere întocmită la orice dată în cursul anului 2011. Ca atare, această declarație dovedește dincolo de orice dubiu calitatea de IMM a I. S.R.L. în cursul anului 2012.

Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 346/2004 rezultă că trebuie îndeplinite două condiții cumulative pentru ca o întreprindere să poată fi considerată IMM, și anume: să aibă un număr mediu anual de salariați mai mic de 250 și să realizeze o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau să dețină active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Or, ultima situație financiară aprobată la data de 07.04.2011 este aceeași ca cea de pe anul 2010, reflectată în declarația transmisă Fondului. De altfel, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 346/2004 stabilește că statutul de IMM se stabilește pe baza datelor raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent.

Așadar, statutul de IMM nu poate fluctua pe parcursul unui an calendaristic și nu poate fi pierdut de o societate dacă, pe parcursul anului, depășește plafoanele impuse în art. 3 alin. 1 din lege. Mai mult, statutul de IMM nu se poate pierde, potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 346/2004, decât dacă depășirea plafoanelor stabilite de lege se produce în două exerciții financiare consecutive. Prin urmare, calitatea de IMM putea fi pierdută de Impex Amicii abia în anul 2013.

Din situațiile financiare pe anul 2010 ale beneficiarului reiese fără putință de tăgadă că I. S.R.L. nu depășea plafoanele impuse de lege pentru a fi catalogată drept IMM.

În consecință, nu se poate reține în sarcina U.  neîndeplinirea vreunei condiții de eligibilitate a beneficiarului ce ar rezulta din nedepunerea declarației prevăzute în Anexa nr. 6 la Convenția cadru la data acordării finanțării.

Fondul a invocat ca motiv de refuz o chestiune pur formală, iar nu de substanță – neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru garanție prevăzute de art. 3, care ține strict de documentația anexată cererii de plată.

În contextul în care, în speță, toate condițiile de eligibilitate pentru garanție, inclusiv încadrarea beneficiarului în categoria IMM-urilor la data acordării finanțării, sunt îndeplinite, iar acest lucru a fost probat prin declarația din data de 01.08.2012 transmisă pârâtului, refuzul Fondului de a-și executa obligația de garanție apare ca nejustificat.

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.civ., precum și cele ale art. 3 alin. 2 ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 alin. 1, art. 1535 alin. 1 C.civ., art. 3 alin. 1, art. 6 alin. 1 și 2, art. 28 din Legea nr. 346/2004, art. 194, art. 453 C.pr.civ., precum și cele ale art. 3 alin. 2 ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.

În probațiune, reclamanta a depus un set de înscrisuri (f. 10-150 vol. I, 1-79 vol. II).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.661 lei, respectiv cu suma de 546, 69 lei, conform ordinelor de plată atașate la dosar (f. 88, 92 vol. II).

La data de 25.11.2020, pârâtul a depus întâmpinare (f. 98-108 vol. II), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că între părți au fost încheiate Convenția cadru – Plafon de garantare nr. 81/29.08.2008, cu modificările și completările ulterioare, și Convenția cadru – Plafon de garantare nr. 156/25.10.2011, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect garantarea de către societatea sa a finanțărilor individuale acordate beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare aprobat de Fond și în termenii notificărilor de încadrare în plafonul de garantare confirmate de societatea sa.

În baza Convenției nr. 81/2008, prin Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. 720439/22.07.2010, banca i-a solicitat acordarea și includerea în plafonul de garantare a unei garanții în valoare de maxim 39.100 lei, reprezentând 19,55% din finanțarea aprobată, pentru contractul de credit IAS6/5/2010 ce urma a fi încheiat cu beneficiarul I. SRL, în baza aprobării creditului din data de 21.07.2010.

În baza datelor notificate de reclamantă, pârâtul a emis Confirmarea de garantare nr. 10_07_722_UNI_CGP/27.07.2010, prin care a acceptat includerea în plafonul de garantare a garanției menționate în notificare, în condițiile stipulate în aceasta, bazându-se pe verificarea eligibilității beneficiarului efectuată de către reclamantă, cum s-au înțeles.

La data de 13.08.2010, între beneficiarul I. S.R.L. și bancă au fost încheiat contractul de credit nr. IAS6/5/2010, pentru un credit în valoare de 200.000 lei, care a fost ulterior prelungit prin actul adițional nr. 1/04.08.2011 și actul adițional nr. 2/07.09.,2012.

La solicitarea reclamantei, garanția a fost prelungită în anul 2011 și 2012, fiind diminuată valoarea maximă a garanției la suma de 35.200 lei, reprezentând 17,6% din finanțarea aprobată.

Conform susținerilor pârâtului, verificarea veridicității declarației băncii, respectiv respectarea de către aceasta a obligațiilor convenționale asumate, se face de către pârât la plata garanției, pe baza cererii de plată și a documentației atașate acesteia.

Având în vedere că beneficiarul nu a rambursat finanțarea garantată, banca a trecut creditul integral la restanță a formulat cererea de plată înregistrată sub nr. 17092/20.06.2014, prin care a solicitat plata sumei de 34.006,78 lei, calculată prin aplicarea procentului de garantare de 17,6% la valoarea finanțării garantate restante.

Luând în considerare că obligația de plată a garanției se execută doar dacă reclamanta depune toate documentele prevăzute de art. 9.2 din Convenția 156/2011 coroborat cu art. 7.2 din Convenția 81/2008, pârâtul nu a aprobat cererea de plată, întrucât, din analiza documentației a rezultat nerespectarea obligațiilor convenționale prevăzute de art. 9.2 alin. 3 din Convenția nr. 156/2011 coroborat cu art. 7.2 lit. a din Convenția nr. 81/2008, decizia fiind comunicată băncii prin notificarea nr. 25/16.04.2008.

Cu titlu prealabil, pârâtul a arătat că, așa cum rezultă din prevederile art. 9.4 alin. 2 din Convenția nr. 156/2011, s-a angajat să plătească în baza prevederilor Convenției cadru suma reprezentând finanțarea garantată restantă x procentul de garantare. Din cererea de plată rezultă că valoarea finanțării garantate restante a fost declarată de reclamantă ca fiind de 193.220,34 lei. Prin urmare, aplicând procentul de 17,6%, reiese că suma ce ar putea fi pretinsă cu titlu de garanție este în valoare de 34.006,78 lei.

În continuare, a susținut că, dat fiind că garanția a fost acordată inițial în baza Convenției nr. 81/2008 și ulterior prelungită în baza Convenției nr. 156/2011, soluționarea cererii de plată s-a făcut cu aplicarea art. 9.2 alin. 2 din Convenția nr. 156/2011, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1/01.03.2012, coroborat cu art. 7.2 din Convenția nr. 81/2008, cu actele adiționale ulterioare.

De asemenea, a precizat că, în procedura de analiză a cererii de plată, s-a verificat respectarea de către reclamantă a criteriilor de eligibilitate în conformitate cu prevederile Convenției în baza căreia a fost acordată garanția, în speță fiind vorba despre culpa Băncii cu privire la garanția emisă în anul 20100, fiind incidente prevederile Convenției nr. 81/2008.

Stabilirea corectă a temeiurilor de drept are implicații asupra verificării îndeplinirii obligațiilor Băncii referitoare la respectarea condițiilor de plată a garanției conform înțelegerii părților, în speță fiind vorba despre obligația reclamantei de a verifica încadrarea beneficiarului în categoria IMM prin obținerea declarației de IMM de la data acordării garanției, precum și de la data fiecărei prelungiri a acesteia.

Prin decizia de respingerea a arătat, iar reclamanta nu a negat, că nu a fost depusă declarația privind încadrarea în categoria IMM, respectiv Anexele nr. 6 și nr. 7, dată de reprezentantul legal al beneficiarului la data aprobării finanțării – 21.07.2010, rezultând încălcarea art. 7.2 lit. a din Convenția nr. 81/2008 coroborat cu art. 9.2 alin. 3 din Convenția nr. 156/2011.

În opinia sa, cerințele sunt cumulative, în sensul că trebuie depuse toate declarațiile, justificat de faptul că în fiecare dintre momentele în care se angajează să garanteze (acordare inițială, prelungire) trebuie făcută dovada că beneficiarul este IMM. Cerințele sunt esențial, întrucât vizează condiția fundamentală de eligibilitate a beneficiarilor, anume aceea de a fi încadrați în categoria IMM, conform art. 28 din Legea nr. 346/2004.

Banca trebuia să depună odată cu cererea de plată a garanției toate documentele prevăzute de art. 7.2 din Convenția nr. 81/2008, urmând a face dovada că a verificat eligibilitatea beneficiarului atât la acordarea inițială a garanției, prin prezentarea declarației din 2010, cât și la fiecare prelungire a garanției din anul 2011, respectiv anul 2012, prin declarațiile din acești ani.

Prin adresa nr. 4774/11.02.2015, pârâtul i-a solicitat completarea cererii de plată cu declarația de IMM dată la data aprobării finanțării, 21.07.2010, însă reclamanta nu a transmis declarația, fapt ce demonstrează că deși a declarat în Notificarea de includere în plafonul de garantare din 22.07.2020 că a verificat criteriile de eligibilitate pentru beneficiar când a solicitat accesul la garanția Fondului, această declarație s-a dovedit neconformă actului încheiat de părți.

Pârâtul a susținut că s-a obligat să plătească numai după recepționarea tuturor documentelor, care trebuiau să fie conforme cerințelor prevăzute de art. 9.2 alin. 3 din Convenția nr. 156/2011 coroborat cu art. 7.2 din Convenția nr. 81/2008 și Legea nr. 346/2004, iar la semnarea Convenției reclamanta a fost de acord cu această regulă.

Conform susținerilor pârâtului, ambele părți au considerat că documentația reprezintă un aspect esențial al convenției și condiționează dreptul la plată. Faptul că acum se susține contrariul reprezintă o încercare de modificare unilaterală a convenției, act juridic ce nu poate fi modificat decât prin acordul ambelor părți.

Pârâtul a considerat că interpretarea dată de reclamantă obligației de depunere a declarației de IMM în procedura de plată a garanției este contrară cerințelor convenționale stabilite de părți, conform art. 7.2 lit. a coroborat cu 3.1.1. din Convenția nr. 81/2008 și art. 9.2 alin. 3 din Convenția nr. 156/2011, și cerințelor legale, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 346/2004.

În opinia pârâtului, situațiile financiare nu pot să complinească lipsa declarației de IMM conform cerințelor convenționale și legale aferente garanției acordate în anul 2010 și nici nu pot să suplinească obligația convențională a reclamantei de a depune declarația de IMM, întrucât acestea nu conțin informațiile obligatorii prevăzute de lege referitoare la declarația beneficiarului cu privire la relațiile de legătură și/sau parteneriat cu alte întreprinderi și nici numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri/active totale ale întreprinderilor partenere și/sau legate. Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi considerat că pentru dovada statutului de IMM sunt suficiente situațiile financiare, le-ar fi prevăzut ca atare în Legea nr. 346/2004.

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, pârâtul a susținut, în primul rând, că nu datorează nicio sumă de bani reclamantei. Pe de altă parte, în notificarea de includere în plafonul de garantare și confirmarea de garantare nu au fost prevăzute sau acordate dobânzi, penalități sau alte sume care s-ar cuveni Băncii în calitate de creditor, astfel că reclamanta solicită, în mod neîntemeiat, acordarea dobânzii legale.

De asemenea, scadența obligației de plată la data de 16.04.2018 a fost stabilită nelegal și aleatoriu.

Totodată, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. 2 ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, întrucât pretinsa obligație de plată vizează un contract încheiat în anul 2010. Astfel, raportat la data încheierii contractului de garantare, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 2 din același act normativ.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele C.pr.civ..

În probațiune, pârâtul a depus un set de înscrisuri (f. 109-150 vol. II, 1-39 vol. III).

La data de 18.01.2021, reclamanta a depus cerere modificatoare și răspuns la întâmpinare (f. 45-51 vol. III), prin care și-a diminuat cuantumul pretențiilor la suma de 34.006,78 lei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 17.04.2018.

La termenul din data de 27.01.2021, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta U. S.A. și pârâtul F. S.A. – IFN au încheiat Convenția cadru – plafon de garantare nr. 81/2008, în vigoare începând cu data de 12.09.2008, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fideiusor, în mod expres, irevocabil și necondiționat, a obligațiilor de rambursare a finanțărilor individuale acordate de finanțator beneficiarilor care îndeplinesc condițiile de garantare prevăzute la art. 3.1 și 3.2 din Convenție, în limita unui plafon de garantare în sumă de 10.000.000 lei, aprobat de Fond și în termenii notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de Fond (f. 46-124 vol. II).

Convenția cadru – plafon de garantare nr. 81/2008 a fost modificată și completată prin actele adiționale nr. 1/13.05.2009, nr. 2/22.06.2009, nr. 3/01.07.2009, nr. 4/28.07.2009, nr. 5/11.08.2009, nr. 6/23.10.2009, nr. 7/28.01.2010, nr. 8/18.05.2010, nr. 9/04.11.2010, nr. 10/15.12.2010 și nr. 11/08.02.2011 (f. 125-142 vol. II).

În baza acestei convenții, reclamanta a emis Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. 720439 din data de 22.07.2010, prin care a solicitat includerea în plafonul de garantare aprobat în baza convenției a garanției individuale pentru contractul de credit nr. IAS6/5/2010 în baza aprobării din data de 21.07.2010 încheiat între finanțator, în calitate de creditor, și beneficiarul I. S.R.L. (f. 9-11 vol. III).

Pârâtul a emis Confirmarea de garantare nr. 10_07_722_UNI_CGP din data de 27.07.2010, prin care a confirmat includerea în plafonul de garantare prevăzut prin convenția menționată a garanției individuale, în condițiile stipulate în notificare, și s-a angajat în mod expres, irevocabil și necondiționat să plătească în baza prevederilor Convenției plafon de garantare nr. 81/2008, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma reprezentând finanțarea garantată restantă x procentul de garantare (f. 12 vol. III).

În baza aceleiași convenții, reclamanta a emis Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP_3812 din data de 02.08.2011, pe care pârâtul a confirmat-o prin Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_3812_CTG din data de 02.08.2011, procentul de garantare a finanțării fiind de 17,6%, iar valoarea garanției incluse în plafon fiind de 35.200 lei (f. 13-16 vol. III).

Ulterior, reclamanta U. S.A. și pârâtul F S.A. – IFN au încheiat Convenția cadru – plafon de garantare nr. 156/2011, în vigoare începând cu data de 04.11.2011, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fideiusor, în mod expres, irevocabil și necondiționat, a obligațiilor de rambursare a finanțărilor individuale acordate de finanțator beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare în sumă de 290.000.000 lei, aprobat de Fond și în termenii notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de Fond (f. 11-48 vol. I).

Convenția cadru – plafon de garantare nr. 156/2011 a fost modificată și completată prin actele adiționale nr. 1/01.03.2012, nr. 2/15.06.2012, nr. 3/05.09.2012, nr. 4/09.10.2012, nr. 5/01.04.2013 și nr. 6/23.06.2014 (f. 50-95 vol. I).

În baza convenției anterior menționate, reclamanta a emis Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259 din data de 01.08.2012, prin care a solicitat acordarea și includerea în plafonul de garantare aprobat a garanției individuale pentru contractul de credit nr. AA nr. 1 IAS6/5/2010 din data de 04.08.2011 și aprobarea de garantare nr. 1890409 din data de 01.08.2012 încheiat între finanțator, în calitate de creditor, și beneficiarul I. S.R.L. (f. 96-97 vol. I).

Pârâtul a emis Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259 din data de 09.08.2012, prin care a confirmat includerea în plafonul de garantare prevăzut prin Convenția cadru nr. 156/2011 a garanției individuale menționate în notificare, în condițiile stipulate (valoarea garanției – 35.200 lei, valabilitatea garanției – 02.09.2017, tipul garanției – prelungire), beneficiarului I. S.R.L. și s-a angajat în mod expres, irevocabil și necondiționat să plătească în baza prevederilor convenției, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma reprezentând finanțarea garantată restantă x 17,6000% (f. 147 vol. I).

Prin cererea înregistrată la pârât sub nr. 17092/20.06.2014, reclamanta a solicitat plata garanției în valoare de 34.006,78 lei, reprezentând 17,600% din finanțarea garantată restantă în valoare de 193.220,34 lei (f. 149-150 vol. I).

Prin adresa nr. 26372/23.09.2014, F S.A. – IFN (f. 2 vol. II), urmare a analizării cererii de plată, a solicitat Băncii să îi transmită următoarele: notificarea de includere în plafonul de garantare aferentă garanției acordate de F. prin Confirmarea de garantare nr. CGP_15259/09.08.2012, în original, extrasul contului de credit restant (2811) din care să reiasă data și suma trecerii la restanță a întregii finanțări garantate, conform înștiințării de neplată nr. 14684/27.05.2014 (în copie conformă cu originalul), extrasele CAF, CIP și BPI, precum și referatul băncii la momentul acordării garanției prin Confirmarea de garantare nr. CGP_15259/09.08.2012 (în copie conformă cu originalul).

Prin adresa nr. 4774/11.02.2015, pârâtul a comunicat că nu poate efectua plata garanției, întrucât Banca nu a transmis următoarele documente: declarația privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv anexele nr. 6 și 7 la convenție, semnate de beneficiar la data acordării finanțării garantate în iulie 2010, declarația privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv anexele nr. 6 și 7 la convenție, semnate de beneficiar la data prelungirii finanțării garantare în august 2011, extras de cont al contului de credit din care să reiasă întreaga valoare a finanțării nerambursate și data trecerii la restanță a acesteia, cererea de executare silită a garantului fideiusor GD, contractul de cesiune asupra drepturilor rezultate din polițele de asigurare având ca obiect imobilul adus în garanție, contractul de garanție reală imobiliară asupra soldului creditor al contului, precum și asupra conturilor și subconturilor deschise de împrumutat la Bancă, contractul de garanție reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile (exclusiv stocurile) prezente și viitoare și polița de asigurare nr. 850189619 emisă de G. Asigurări care face obiectul contractului de ipotecă mobiliară încheiat în 07.09.2012 (f. 3-4 vol. II).

Prin adresa nr. 614401/23.03.2015, reclamanta a învederat, printre altele, că, în conformitate cu prevederile art. 5.9 (1) și art. 4.1 (1) din Convenția nr. 81/2008, prelungirea termenului de valabilitate a garanției se consideră o nouă acordare. La data de 02.08.2011, având în vedere prelungirea scadenței facilității de credit acordate prin contractul de credit nr. IAS6/5/2010, Banca a solicitat includerea în plafon prin Notificarea nr. CGP_3812, garanția fiind confirmată de Fond, la data de 02.08.2011. În acest context, prin declarația privind încadrarea în categoria de IMM semnată de beneficiar la data acordării finanțării se înțelege declarația din data de 19.07.2011, atașată în original (f. 17-18, 21 vol. II).

Prin adresa nr. 24805/27.07.2015, pârâtul a solicitat reclamantei o serie de explicații și completarea documentației cu anexa nr. 2 - graficul de rambursare care face parte integrantă din actul adițional nr. 2 la contractul de credit IAS6/5/2010 și cu cererea de înscriere la masa credală depusă la instanța judecătorească competentă, precum și dovada înregistrării acesteia la instanță (f. 5-6 vol. II).

Prin adresa nr. 37/12.01.2016 (f. 7 vol. II), pârâtul a solicitat reclamantei să îi transmită în completare următoarele: cele două situații financiare anuale din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate de la art. 3.2 lit. a1, a2, g, la data acordării finanțării garantate în baza Confirmării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_3812_CTG/02.08.2011, în copie certificată; declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării (Anexa nr. 10), în original, completată la data finanțării garantate în baza Confirmării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_3812_CTG/02.08.2011 (în documentație regăsindu-se doar o copie a unei declarații din data de 18.07.2011); extras din Buletinul Procedurilor de Insolvență din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de la art. 3.2 lit. a1, a2, g, efectuată la momentul aprobării creditului garantat în baza Confirmării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_3812_CTG/02.08.2011, în copie certificată (în documentație regăsindu-se doar o copie necertificată al unui extras BPI din data de 02.08.2011).

Prin adresa nr. 912346/12.02.2016, Banca i-a transmis pârâtului documentele solicitate, respectiv situațiile financiare la an încheiat 2009, 2010 – în copie certificată, declarația pe propria răspundere completată la data acordării finanțării, respectiv la data de 19.07.2011, în original și extrasul BPI din data aprobării, 15.07.2011, în copie certificată (f. 28 vol. II).

Prin adresa nr. 25/16.04.2018, F S.A. – IFN a înștiințat reclamanta că nu a aprobat cererea de plată nr. 17092/20.06.2014, având în vedere nerespectarea de către Bancă a prevederilor art. 9.2 alin. 3 din Convenția cadru plafon de garantare nr. 156/25.10.2011, coroborate cu art. 7.2 din Convenția cadru – plafon de garantare nr. 81/29.08.2008, modificată și completată cu actele adiționale ulterioare, în sensul că nu a transmis declarația pe propria răspundere, conform Anexei nr. 6 la Convenție, dată de reprezentantul legal al Impex Amicii S.R.L., la data aprobării finanțării, din 22.07.2010 (f. 76 vol. II).

În acest context, instanța constată că, întrucât Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259 din data de 01.08.2012 și Confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP_15259 din data de 09.08.2012 au fost emise în baza Convenției nr. 156/2011, sunt aplicabile dispozițiile art. 9.1-art. 9.2 din acest contract, în conformitate cu care: „Cererea de plată se transmite Fondului ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate și declanșării procedurii de valorificare a tuturor garanțiilor accesorii acesteia. Cererea de plată va fi însoțită de următoarele documente: a) declarația privind încadrarea în categoria IMM, respectiv Anexa nr. 6 și Anexa nr. 7, în original, completate de beneficiar la data acordării finanțării și la data solicitării prelungirii (inclusiv în cazul prelungirii garanțiilor acordate în baza altor convenții) (...)”.

De asemenea, conform art. 9.3 alin. 1 din Convenția cadru nr. 156/2011, F. analizează cererea de plată și documentația anexată acesteia, iar în cazul în care aceasta este incompletă, solicită finanțatorului completarea acesteia.

Potrivit alineatelor 2 și 3 ale aceluiași articol, odată cu transmiterea documentației completate, finanțatorul achită Fondului comisionul de garantare datorat conform convenției. Cât timp finanțatorul nu este la zi cu plata comisionului de garantare datorat pe perioada de la expirarea valabilității garanției și până la data înregistrării la Fond a cererii de plată, ori nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoțească cererea de plată, Fondul este în drept să invoce excepția de neexecutare a propriei obligații și să suspende efectuarea plății garanției până la îndeplinirea de către finanțator a obligațiilor care îi incumbă, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice de la data înregistrării la fond a cererii de plată. Termenul de plată a garanției nu curge cât timp finanțatorul nu a transmis toate documentele prevăzute la art. 9.2 și nu a achitat la zi comisionul de garantare datorat și eventualele penalități aferente acestuia.

Totodată, așa cum prevede art. 9.4 alin. 1 din Convenția cadru nr. 156/2011, plata garanției se efectuează în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, însoțită de documentele prevăzute la art. 9.2.

Instanța subliniază, în primul rând, că scopul depunerii documentelor prevăzute de art. 9.2 din Convenția nr. 156/2011 este acela de a putea verifica îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru garantare.

În acest sens, instanța are în vedere că, potrivit art. 3.1.1. din Convenție, are acces la garanția Fondului orice beneficiar, inclusiv start-up, care se încadrează în categoria IMM în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, cu orice modificări și completări ulterioare, conform declarației pe propria răspundere (Anexa nr. 6 și Anexa nr. 7), care îndeplinește, la data aprobării finanțării, următoarele criterii de eligibilitate: IMM-ul nu este întreprindere în dificultate financiară; nu se află în procedură de executare silită, închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială; nu figurează în executare silită pe site-ul oficial al ANAF; nu este în interdicție bancară de a emite cecuri; societatea se încadrează în categoria A, B sau C conform Normelor interne ale Băncii privind evaluarea performanței financiare a clienților în vederea constituirii provizioanelor specifice de risc, cu excepția start-up-urilor care sunt considerate eligibile potrivit Normelor interne ale Băncii; IMM înregistrează în ultimii 2 ani financiari încheiați capitaluri proprii pozitive, cu excepția start-up-urilor.

Or, analizând întreaga corespondență purtată între părți ulterioară înregistrării cererii de plată nr. 17092/20.06.2014, așa cum a fost expusă în cele ce preced, instanța constată că pârâtul nu a invocat în niciun moment neîntrunirea condițiilor de eligibilitate în ceea ce îl privește pe beneficiarul I. S.R.L..

Mai mult decât atât, se observă că la fiecare revenire către Bancă, pârâtul a înțeles să invoce lipsa altor documente decât cele indicate inițial.

De exemplu, în prima adresă transmisă reclamantei după înregistrarea cererii de plată (adresa nr. 26372/23.09.2014 - f. 2 vol. II), F.  S.A. – IFN nu a făcut nicio mențiune privitoare la faptul că nu a fost depusă declarația dată de reprezentantul legal al beneficiarului la data acordării finanțării, solicitând doar să îi fie transmise următoarele: notificarea de includere în plafonul de garantare aferentă garanției acordate de F. prin Confirmarea de garantare nr. CGP_15259/09.08.2012, în original, extrasul contului de credit restant (2811) din care să reiasă data și suma trecerii la restanță a întregii finanțări garantate, conform înștiințării de neplată nr. 14684/27.05.2014 (în copie conformă cu originalul), extrasele CAF, CIP și BPI, precum și referatul băncii la momentul acordării garanției prin Confirmarea de garantare nr. CGP_15259/09.08.2012 (în copie conformă cu originalul).

Această mențiune a fost făcută pentru prima oară în adresa nr. 4774/11.02.2015, prin care pârâtul a comunicat că nu poate efectua plata garanției. Din această abordare reiese că pârâtul nu a contestat, din această perspectivă, temeinicia cererii de plată a reclamantei, invocând această omisiune abia ulterior, pentru a-și justifica refuzul.

În al doilea rând, instanța remarcă că, deși reclamanta nu a depus și declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului din data de 22.07.2010, data aprobării finanțării, așa cum impunea art. 9.2 din Convenția nr. 156/2011, aceasta a atașat declarațiile privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii date în 19.07.2011, respectiv în 31.07.2012 (f. 21, 78 vol. II), din care rezultă îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către I. S.R.L. la data prelungirii garanțiilor, scopul avut în vedere de părți la încheierea contractului fiind astfel atins.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii prevăd că datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariați, cifra de afaceri netă anuală și activele totale sunt cele raportate în situațiile financiare exercițiului financiar precedent, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților. Conform alineatului 2 al aceluiași articol, dacă la data întocmirii situațiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 și 4, aceasta nu își va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depășirea acestor plafoane se produce în două exerciții financiare consecutive.

Din coroborarea acestor prevederi reiese că, la declarația din data de 19.07.2011, au fost avute în vedere situațiile financiare din anul 2010, acestea atestând întrunirea condițiilor impuse de lege pentru ca beneficiarul să fie considerat IMM. În plus, independent dacă în anul 2009 întreprinderea nu se încadra în plafoanele stabilite de lege, această împrejurare nu era suficientă pentru pierderea calității de IMM, fiind necesar ca depășirea acestor plafoane să se producă în două exerciții financiare consecutive.

Totodată, conform art. 6 alin. 6 din Legea nr. 346/2004, datele, inclusiv numărul mediu anual de salariați, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se vor stabili pe baza situațiilor financiare anuale și a altor date ale întreprinderii. Or, reclamanta a depus situațiile financiare ale beneficiarului din care se puteau extrage datele necesare pentru a verifica întrunirea condițiilor de eligibilitate, acest fapt nefiind contestat de pârât.

În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 1270 alin. 1 C.civ. (în vigoare la data Convenției nr. 156/2011), contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are, potrivit art. 1516 alin. 1 C.civ., dreptul la îndeplinirea integrală exactă și la timp a obligației.

Totodată, art. 1556 alin. 2 C.civ. prevede că executarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit împrejurărilor și ținând seama de mica însemnătate a prestației neexecutare, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe.

Așadar, aplicând dispozițiile enunțate la situația dedusă judecății, instanța reține că refuzul pârâtului de plată este pur formal și contrar bunei-credințe, câtă vreme din documentele depuse de reclamantă în justificarea cererii de plată reiese întrunirea condițiilor de eligibilitate în ceea ce îl privește pe beneficiarul I. S.R.L.

Luând în considerare că, potrivit convenției părților, garanția reprezintă finanțarea garantată restantă x 17,6000%, instanța reține că valoarea acesteia este de 34.006,78 lei (193.220,34 lei, menționată în cererea de plată, x 17,6000%).

Întrucât ultimele documente solicitate de către pârât au fost comunicate de reclamantă odată cu adresa nr. 912346/12.02.2016, instanța apreciază că din acest moment a început să curgă termenul de 90 de zile calendaristice, prevăzut de art. 9.4 alin. 1 din Convenția nr. 156/2011, pentru efectuarea plății garanției, termen care s-a împlinit.

Pe cale de consecință, instanța va admite capătul principal de cerere, astfel cum a fost formulat și modificat și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 34.006,78 lei, reprezentând garanție.

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, sunt incidente dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.civ., conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

Instanța reține că, în cauză, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale penalizatoare, aplicabilă tocmai în situația în care părțile nu au convenit asupra cuantumului daunelor moratorii datorate în cazul neexecutării la timp a unei obligații. Prin urmare, este lipsită de relevanță apărarea pârâtei în sensul că prin notificarea și confirmarea de garantare nu au fost prevăzute dobânzi, penalități sau alte sume care s-ar cuveni Băncii în calitate de creditor.

Astfel cum s-a reținut în cele ce preced, pârâtul nu a achitat la scadență suma de 34.006,78 lei, reprezentând contravaloarea garanției, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.pr.civ. și de faptul că acesta se afla de drept în întârziere încă de la data scadenței, conform art. 1523 alin. 1 lit. d C.civ., instanța apreciază că partea creditoare este îndreptățită la acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Referitor la data de la care se solicită acordarea dobânzii legale penalizatoare, instanța constată că data de 17.04.2018 reprezintă ziua următoare datei la care pârâtul a refuzat în mod explicit plata garanției. Or, având în vedere că acest moment este ulterior scadenței obligației de plată, instanța, ținând cont de principiul disponibilității părții, reține că pârâtul datorează reclamantei dobânda legală penalizatoare ce va fi calculată asupra debitului principal începând cu data de 17.04.2018 și până la data plății efective a acestuia.

În ceea ce privește cuantumul dobânzii legale penalizatoare, luând în considerare precizările reclamantei depuse la data de 18.01.2021, în sensul că aceasta este solicitată în temeiul art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 (nu în temeiul art. alin. 2 ind. 1 din același act normativ), va lua act de această manifestare de voință, urmând ca dobânda legală penalizatoare să fie calculată în conformitate cu textul legal invocat de reclamantă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va lua act de manifestarea de voință a reclamantei, în sensul că le va solicita pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare