Contestatie la executare. Excepția tardivității cererii modificatoare.

Hotărâre 107 din 11.01.2021


Deliberând asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.02.2020 sub nr.3345/299/2020, contestatorul SSC a formulat în contradictoriu cu intimatul CA RR contestație la executare împotriva: a) executării silite însăși începute în dosarul de executare nr. 55/2019 al BEJ I.; b) Încheierii de ședință din data de 10.01.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr.231/299/2020 prin care s-a încuviințat executarea silită; c) Somației mobiliare emisă la data de 20.01.2020 în dosarul de executare nr.55/2019; d) Înștiințării din data de 20.01.2020 emisă în dosarul de executare nr.55/2019, prin care s-a adus la cunoștință încuviințarea executării silite; e) Adresei din data de 20.01.2020 emisă în dosarul de executare nr.55/2019, în temeiul art. 627 alin (2) C.pr.civ; f) Încheierii emisă la data de 20.01.2020 în dosarul de executare nr. 55/2019 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în sumă de 8647,50 lei; g) tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 55/2019 solicitând anularea încheierii de  ședință din data de 10.01.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 231/299/2020 prin care s-a încuviințat executarea silită; anularea executării silite însăși; anularea actelor de executare contestate; restituirea taxei de timbru și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că executarea silită însăși, încheierea de încuviințare a executării silite și actele de executare emise în dosarul de executare nr. 55/2020 sunt nelegale și se impun a fi anulate.

Contestatorul apreciază că executarea silită a început, la cererea falsului creditor CA RR, în baza unui înscris (Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015) nul, care nu reprezintă titlu executoriu.

Potrivit documentelor comunicate, intimatul CA RR a solicitat punerea în executarea onorariului de succes, în cuantum de 156.000 euro menționat în contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015. Prin încheierea din 10.01.2020, instanța de judecată a reținut, printre altele că în speță, nu există niciun impediment la executare, constatând o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Această încheiere este nelegală, deoarece creanța pentru care s-a cerut executarea silită nu este certă și exigibilă, existând impedimentul prevăzut de art. 666 alin (5) pct. 4 C.pr.civ în raport de care soluția care se impunea era respingerea cererii de încuviințare a executării silite.

În primul rând, în contract este stabilit doar un onorariu de succes în sumă de 156.000 euro. Or, onorariul astfel stabilit reprezintă quota litis și este prohibit de art. 130 alin (1) din Statutul profesiei de avocat, care prevede că ”Este interzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis” iar potrivit alin (2) al aceluiași articol ”Pactul de quota litis este o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.

În alte cuvinte, pactul quota litis este interzis în fixarea onorariilor, intervine numai atunci când toate onorariile solicitate de avocat sunt fixate în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, iar în situația de față este ușor de observat că a fost stabilit doar onorariu de succes, fapt ce  atrage nulitatea clauzei privind onorariul de succes și implicit a contractului de asistență juridică, câtă vreme îi lipsește unul din elementele obligatorii prevăzut de art. 122 lit d) din Statutul profesiei de avocat, respectiv onorariu. Lipsa onorariului este sancționată, potrivit alin (2) a art. 122 din Statut cu nevalabilitatea contractului de asistență juridică.

Prin urmare, titlul executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică seria B nr.1162204 din 15.02.2015 nu este valabil.

În al doilea rând, onorariul convenit cu acest titlu, se datorează numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său.Or, obiectul contractului de asistență juridică este reprezentat de  ”asistență juridică, reprezentare acțiune în retrocedare  teren forestier în suprafață de circa 200 ha situat în comuna ..jud V, recurs, punere în posesie, executare silită etc”. În contract, se mai arată, într-o manieră care ridică semne de întrebare ”inclusiv emiterea hotărârii Cons. Jud. de FF de punere în posesie”.

Contestatorul apreciază că titlul executoriu pus în executare nu definește condițiile de existență a succesului activității juridice prestate, nu arată care este succesul care trebuie obținut și care ar justifica pretenția și respectiv obligația de plată, nefiind așadar, în prezența unei creanțe certe.

De asemenea, creanța nu este exigibilă, termenul de scadență nu este precizat în pretinsul titlu executoriu.

Art.129 alin (6) din Statutul profesiei de avocat prevede ”Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultatul sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat”. Din această dispoziție legală, se desprind 2 aspecte importante: a) Primul, onorariul de succes completează un onorariu fix, or, în cauză un onorariu fix nu a fost stabilit; b) Al doilea, onorariul de succes este stabilit pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Așadar, în cazul acestui tip de onorariu este vorba de obținerea rezultatului urmărit de partea care angajează avocatul, iar plata acestuia este supusă condiției obținerii rezultatului. O astfel de concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat care prevăd ”Onorariul orar fi fix (forfetar) se datorează avocatului, indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale”. Per a contrario, onorariul de succes se datorează avocatului doar în situația obținerii rezultatului pentru care acest onorariu a fost stipulat. Or, în cauză un astfel de rezultat nu a fost stabilit în mod neechivoc la încheierea contractului de asistență juridică.

Așa fiind, în speță există un impediment la obținerea încuviințării executării silite, respectiv creanța nu este certă și exigibilă, iar instanța de judecată trebuia să respingă cererea de încuviințare a executării silite, în temeiul art. 666 alin (5) pct.4 C.pr.civ.

Se apreciază de către contestator că titlul de care se prevalează falsul creditor, nu este un titlu valabil, pentru că, pe de o parte, contractul de asistență juridică este nul având în vedere că onorariul este fixat sub forma de quota litis, aspect prohibit prin statutul profesiei de avocat, pe de altă parte, creanța nu este certă și exigibilă. Așadar, întreaga executare pornită împotriva sa este și ea nulă, cum sunt nule și toate actele de executare.

Contestatorul menționează că Contractul de asistență juridică nr. 1162204 din 15.02.2015 este fals, înțelegând să se înscrie în fals, potrivit procedurii reglementate de prevederile art. 301 și urm. C.pr.civ.

Falsul constă în adăugirile ulterioare datei la care a fost încheiat contractul (15.02.2015), indicate în continuare. Astfel: a) La pct. 1.1 din contract adăugirea ulterioară este ”inclusiv emiterea hotărârii Consiliului jud de FF de punere în posesie”; b) La pct. 1.2 din contract, adăugirea ulterioară este ”clientul se obligă la plata unui onorariu compensatoriu de 100.000 euro în cazul rezilierii anticipate a contractului din inițiativa clientului”;c) La art.5 din contract adăugirea constă în  ”clientul se obligă la plata unui onorariu de succes în valoare de 156.00 euro și  la plata unei clauze de reziliere anticipată de 100.000 euro”.

Deasemenea, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat și suspendarea executării silite.

În drept s-au invocat dispozițiile art.712 - 720 C.pr.civ.

Intimatul Cabinet de avocatură R. a formulat la data de 02.03.2020, întâmpinare, prin care a solicitat să i se pună în vedere contestatorului SS, în temeiul art. 293 alin (1) C.pr.civ, să depună exemplarul 2 al Contractului de asistență juridică B nr.1162204/15.02.2015, să se respingă ca neîntemeiată contestația la executare și capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, indisponibilizarea cauțiunii depusă de contestator, la dispoziția BEJ I., obligarea contestatorului la plata de despăgubiri în valoarea cauțiunii, pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, obligarea contestatorului la plata unei amenzi judiciare.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că procedura executării silite a fost deschisă în temeiul unui titlu executoriu constând în Contractul de asistență juridică B nr. 1162204/2015.

Creanța în valoarede 156.000 euro consacrată prin Contractul de asistență juridică B nr. 1162204/2015 este exigibilă, începând cu data emiterii Hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 37bis/16.02.2017, fiind îndeplinită condiția de succes, respectiv debitorul a avut câștig de cauză. Mai mult decât atât, prin rezilierea tuturor contractelor (și a contractului în cauză), clientul este obligat să achite - conform art. 4.1 și urm. 4.6 din contract toate debitele restante. Chiar dacă creanța a fost scadentă la data de 16.02.2017, aceasta nu a fost pusă în executare deoarece, la cererea clientului, aceasta urma să fie achitată în momentul vânzării proprietății forestiere, conform dovezilor prezentate. Creanța este lichidă, în sensul că obiectul cât și întinderea creanței este clară, respectiv 156.000 euro. Creanța este certă, deoarece existența acesteia este neîndoielnică și rezultă din Contractul nr. 1162204/2015, titlu executoriu, conform art. 4.1 din contract raportat la art.126, art. 129 și urm. din Statutul profesiei de avocat.

De altminteri, aceasta  a fost și soluția instanței de judecată, când a dispus încuviințarea executării silite a Contractului de asistență juridică B nr.1162204/15.02.2015.

Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție de autenticitate, conform căreia, contractul de asistență juridică reprezintă titlu executoriu.

Totodată, contractul este supus unui ”pact comisoriu de grad IV” conform art. 1553 N.C.civ ”Pactul comisoriu poate fi invocat numai de creditorul acestei obligații, iar nu și de cel culpabil de neexecutare. Partea îndreptățită poate opta între rezoluțiune și a cere executarea silită”.

Contestatorul, chiar dacă nu prezintă temeiul de drept, totuși din interpretarea sistematică a acțiunii, aceasta  are elementele unei contestații la titlu.

Regula în materie privind obiectul contestației la executare îl constituie executarea silită în sine și orice acte de executare realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale, a căror desființare se solicită instanței pe această cale de către cei vătămați, inclusiv refuzul de îndeplinire a unui act în condițiile legii.

Excepția o constituie contestația la titluu, respectiv motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu, o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun, conform art. 712 alin. 2 N.C.pr.civ.

Ori, legea prevede pentru motivele invocate de contestator, acțiunea în revocare.

Contestatorul susține că părți din Contractul de asistență juridică B nr. 1162204/15.02.2015 sunt false.

Totuși, la rubrica client, regăsim scrisul olograf aplicat pe contract de contestator atât la rubrica: act de identitate cât și la rubrica: semnătura.

Astfel, după negocierea contractului și acceptarea tuturor clauzelor, contestatorul a semnat olograf (semnătura necontestată) și a completat cu pixul propriu, rubrica act de identitate.

Acesta a primit exemplarul 2/hârtie copiativă - Contractul de asistență juridică B nr. 1162208/02.06.2015, iar Cabinetul a păstrat, în original exemplarul 1 al contractului.

Prin urmare, contestatorul posedă exemplarul 2/hârtie copiativă din Contract pentru toate contractele de asistență juridică încheiate cu Cabinetul.

Acesta are obligația de a prezenta instanței exemplarul 2/hârtie copiativă al Contractului de asistență juridică B nr. 1162204/15.02.2015, situație în care instanța își va putea forma o imagine clară asupra aspectelor invocate de contestator, inclusiv a elementelor de fals invocate, în mod mincinos, de contestator.

Prin urmare, simplele afirmații, calomniatoare, proferate de contestatorul rău platnic, duplicitar, de rea credință, nu pot produce efecte, în lipsa/împotriva dovezii irefutabile, actul atestat/asimilat autentic - Contractul de asistență juridică B nr. 1162208/02.06.2015.

Contractul de asistență juridică, astfel cum este reglementat de Legea 51/1995: se încheie pe formularul tipizat, în două exemplare - unul în formă originală și exemplarul 2 - pe hârtie copiativ. Contractul se completează la rubricile specifice doar cu scrisul olograf al avocatului semnatar, care are dreptul și obligația de a atesta semnătura clientului.

Până la declararea înscrisului ca fals, acesta își păstrează întreaga putere doveditoare, inclusiv de titlu executoriu.

Contestatorul nu a contestat valabilitatea semnăturii sale, aceasta fiind recunoscută, ci doar anumite elemente care nu îi convin, respectiv cele care îl obligă să plătească prestațiile primite de la intimat.

Ori părțile au dorit să contracteze, iar executarea prestațiilor chiar în scopul obiectului contractului (repudiat de contestator) și acceptarea lor timp de 5 ani de către client, inclusiv a avantajelor (de îmbogățire cu 202 ha teren forestier) demonstrează fără echivoc, faptul că contractul a avut elemente esențiale: obiect și onorariu.

Contestatorul a invocat ca motiv de nulitate a contractului, eroarea destructivă de consimțământ (error in negotio) ce ar subzista din împrejurarea că a semnat contractul, dar fără a lua în considerare onorariile prezentate cât și obiectul contractului.

Din analiza Contractului de asistență juridică B nr. 1162204/15.02.2015, se constată că părțile au semnat contractul, inclusiv contestatorul, exprimându-și astfel consimțământul expres la încheierea lui.

Având în vedere faptul că contestatorul  este o persoană capabilă, cu studii superioare, cu o bogată experiență jurisdicțională personală (a purtat peste180 litigii) faptul că este rău platnic, profilul moral al acestuia: duplicitar, înșelător, ce a avut colaborări cu peste 20 de avocați (și a încheiat numeroase contracte de asistență juridică), experiența personală a contestatorului în exercițiul drepturilor civile (a reușit înșelarea a cel puțin trei cocontractanți cu sume ce cumulează peste 600.000 euro) și manipularea instituțiilor de drept (a reușit inducerea în eroarea a autorităților publice și a autorităților judecătorești), obținând în mod ilicit drepturi de proprietate necuvenite, consimțământul dat de contestator la semnarea contractului de asistență juridică a fost unul perfect asumat, în deplina cunoștință de cauză atât a drepturilor cât și a obligațiilor de plată conexe.

Mai mult decât atât, contestatorul  a fost în permanență asistat, consiliat, reprezentat,de către un profesionist al dreptului, respectiv soția sa, SS, coparticipant la toate operațiunile juridice începând din anul 2005 și până în prezent.

Contestatorul susține nulitatea contractului de asistență juridică și dorește să rămână cu beneficiile/câștigul obținut în urma prestațiilor avocațiale, acceptate de client și necontestate timp de 5 ani.

Pentru ca o convenție să fie calificată ca fiind un pct de quota litis este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții și anume:1.să fie stabilită înainte de soluționarea definitivă a unei cauze; 2. convenția să fixeze exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei.

În cazul Contractului B nr. 1162204/2015, onorariul este compus din: 1000 euro, onorariul fix - avans, achitat de client conform facturii seria A1, nr. 29/2015, contestatorul de rea credință nu face trimitere la acest onorariu; 100.000 euro, cu titlu de onorariu fix -compensatoriu plătibil doar la inițiativa clientului; 156.000 euro cu titlu de onorariu de succes, plătibil doar la realizarea câștigului de cauză.

În consecință, activitatea Cabinetului nu a fost o operațiune pur speculativă, care să depindă numai de succesul demersului judiciar.

Din modul de concepere al obiectului contractului, acțiune în retrocedare teren forestier în suprafață de 200 ha situat în com. , jud. , recurs, punere în posesie, executare silită, se constată că onorariul de succes devine datorat doar dacă acțiunile judiciare descrise se finalizează cu ”câștig de cauză”.

În realitate, situația de fapt era mult mai dificilă deoarece, la data preluării litigiului privind retrocedarea suprafeței de 202 ha, procedurile judiciare parcurse, îl prezentau pe contestator ca un uzurpator, care prin mijloace dolosive și-a apropiat, în dauna altor succesori legali- concurenți, în dauna R. RA (statul român) suprafața de 202 ha teren forestier și pe care l-a înstrăinat (ca drept litigios) înainte de finalizarea litigiilor în cauză.

Potrivit dreptului intern, onorariul de succes reprezintă în subsidiar prestațiile avocatului și, în principal, însuși rezultatul obținut - singurul care interesează în analizarea îndeplinirii clauzei.

Ori, rezultatul, așa cum l-a dorit clientul ”inclusiv emiterea hotărârii Com Jud de FF de punere în posesie” a fost îndeplinit, clientul a cules roadele prestațiilor Cabinetului pe durata celor 5 ani, onorariul de succes este datorat, dar contestatorul, rău platnic, refuză să plătească.

Conform ”înțelegerilor parafate” cum afirmă însuși Clientul la data emiterii Hotărârii nr. 37bis/16.02.2017 de către Comisia Județeană de aplicare a Legii FF de punere în posesie cu suprafața de 202 ha, clientul a avut câștig de cauză, contractul a fost îndeplinit iar onorariul de succes a devenit scadent, exigibil, cert.

În urma prestațiilor avocațiale desfășurate  de Cabinet, dl. SS devenit mai bogat cu 1.000.000 Euro, beneficiu concret.

Având în vedere importanța intereselor în cauză, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii prestate de avocat, situația financiară a clientului ,onorariul de succes este proporțional și justificat.

Onorariul de succes nu face parte dintr-o altă ”convenție”ci este condiție esențială, parte din contract.

Ori toate aceste elemente demonstrează, fără echivoc, faptul că la încheierea contractului obiectul, clauzele, onorariile au fost negociate, cunoscute, acceptate și însușite de client; ulterior, pe parcursul celor 5 ani de reprezentare profesională, Clientul a cunoscut cu exactitate obligațiile contractuale, a urmărit și acceptat beneficiile rezultate pentru sine din contract. Mai mult, prin solicitarea  și a altor prestații, Clientul s-a angajat, inclusiv și la ceea ce nu era inclus în contract, mai ales prin solicitarea expresă și beneficiul obținut prin implicarea Cabinetului.

Contestatorul prin adresa f nr. 16.12.2020, fără niciun preaviz, explicație, prezentare, motiv  a denunțat în mod intempestiv, nelegal, toate contractele de asistență juridică.

Ori, din moment ce obiectul contractului a fost îndeplinit prin emiterea Hotărârii nr. 37 bis/16.02.2017 de către Comisia Județeană de aplicare a Legii FF, acesta nu mai poate fi revocat, iar Clientul, beneficiarul ”succesului” are obligația de plată.

Din atitudinea Clientului, se deduce fără efort, că așa numita reziliere urmărește să evite plata onorariului datorat.

Printr-un raționament deductiv simplu, se  deduce faptul că dl. Stan Sion Cătălin a avut tot timpul cunoștința și reprezentarea atât a existenței cât și a întinderii onorariilor datorate Cabinetului, situație ce contrazice susținerea mincinoasă a Clientului că ar fi fost completat în fals.

Intimatul arată că instanța de judecată nu poate gira abuzul de drept exercitat de contestator.

Drepturile procesuale recunoscute de lege părților, au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună - credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.

Pe cale de consecință, se solicită obligarea contestatorului, la plata unei despăgubiri în valoarea cauțiunii, pentru pagubele cauzate Cabinetului prin întârzierea executării.

În drept sunt incidente dispozițiile art. 205 C.pr.civ. 

La data de 12 iunie 2020, contestatorul a formulat o cerere (filele 148-149 Vol 1 din dosarul nr.3345/299/2020) denumită ”Excepții de ordine publică” prin care a solicitat să se constate lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică seria B nr. 1162204/2015, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 2520 alin. 1 pct. 6 cod civil și pe cale de consecință, să se constate nulitatea absolută a procedurii executării silite în dosarul de executare nr. 55/2019 al BEJ I.

În motivare s-a arătat că potrivit art.2520 alin (1) cod civil ”Se prescrie în termen de un an dreptul la acțiune în cazul: Pct. 6, avocaților, împotriva clienților, pentru plata onorariilor și cheltuielilor. Termenul de prescripție se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din aceea a  împăcării părților ori a  revocării mandatului”.

Astfel, dreptul avocatului împotriva clientului pentru plata onorariului este de 1 an care, în cauza pendinte se calculează, începând cu pretinsa dată de 16.02.2017, termenul împlinindu-se la data de 16.02.2018.

Contestatorul arată că executarea silită este nulă, având în vedere că pretinsul titlu executoriu și-a pierdut puterea executorie, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.

Prin concluziile scrise formulate pentru termenul de judecată din data de12.06.2020, intimatul Cabinet de avocatură R a solicitat să se constate decăderea contestatorului din dreptul de a invoca prescripția dreptului material la acțiune, să se constate interpretarea eronată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, să se admită excepția inadmisibilității aplicării procedurii de înscriere în fals prevăzută de art. 301 -304 C.pr.civ împotriva unui înscris asimilat actului autentic, conform art. 270 C.pr.civ; să se admită excepția inadmisibilității formulării pe calea contestației la executare a oricăror critici - contestația la titlu, altele decât actele de executare silită, reprezentând motive de fapt sau  de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu conform art. 712 alin. 2 C.pr.civ, respectiv a oricăror apărări privitoare la eroarea destructivă de consimțămant (error in negotio), pactul dequota litis, orice altă apărare legată de analiza contractului de asistență juridică ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 55/2019 constituit la BEJ I., deoarece, legea prevede o acțiune de drept comun pentru desființarea lui, respectiv acțiunea în revocare.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2020 sub nr. 5769/299/2020, contestatorul SS a formulat contestație la executare împotriva executării silite imobiliare declanșată în dosarul nr. 55/2019 al BEJ I., somației de plată imobiliare emise de BEJ la data de10.02.2020, în dosarul de executare nr. 55/2019; împotriva încheierii din 10.01.2020 dispusă în dosarul nr. 231/299/2020, prin care s-a încuviințat executarea silită; împotriva încheierii din 05.02.2020 a BEJ de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 21.01.2020 a BEJ, solicitând anularea executării silite imobiliare începute în dosarul de executare nr. 55/2019, anularea somației de plată imobiliare emisă de BEJ în dosarul de executare nr.55/2019; anularea încheierii din 10.01.2020 dispusă în dosarul nr. 231/299/2020 de Judecătoria Sectorului1 și a tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.55/2019, restituirea taxei de timbru și acordarea cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a solicitat și restrângerea executării silite începută în dosarul de executare nr. 55/2019 de BEJ I., având în vedere că executorul judecătoresc a demarat executarea silită mobiliară și executarea silită imobiliară, iar valoarea bunurilor imobile menționate în somația de plată imobiliară  este vădit excesivă în raport de creanța ce se dorește a fi satisfăcută.

În somația de plată imobiliară se precizează că s-a declanșat urmărirea silită imobiliară cu privire la următoarele bunuri imobile: a) 1/2 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 50264 a UAT A.; b) 1/2 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 50261 a UAT A; c) 1/2 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 50266 a UAT A..

În principal, se invocă faptul că nu există încheierea instanței de judecată de încuviințare a executării silite imobiliare. În subsidiar, încheierea din 10.01.2020 dispusă în dosarul nr. 231/299/2020 de Judecătoria Sectorului 1 este pronunțată de o instanță necompetentă în ceea ce privește executarea silită imobiliară.

În materia executării silite imobiliare, Codul de procedură civilă prevede norme speciale, derogatorii de la norma generală prevăzută de art. 651 alin. 1 C.pr.civ. Astfel, în art.819alin.1 C.pr.civ, se prevede că ”urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului”.

Așadar, legea cuprinde o normă specială care stabilește o competență teritorială absolută.

În consecință, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite imobiliare este de competența instanței în a cărei rază teritorială se află imobilul urmărit, instanță sesizată de executor judecătoresc, care își desfășoară activitatea în circumscripția Curții de Apel, unde se află bunul imobil. Or, în speță,  nu există o încuviințare a executării silite imobiliare emisă de instanța în circumscripția căruia se află imobilul.

S-a precizat că localitatea A., unde se află bunurile imobile menționate în somația de plată imobiliară, se află în județul V., astfel că instanțele din acest județ sunt instanțe de executare în ceea ce privește executarea silită imobiliară.

Pentru ipoteza în care se apreciază că prin încheierea din 10.01.2020 dispusă în dosarul nr. 231/299/2020 de Judecătoria Sectorului 1 București, s-ar fi încuviințat și executarea silită imobiliară, se solicită să se constate, că încheierea, pe  acest  aspect, este nelegală, fiind emisă de o instanță necompetentă absolut.

S-a invocat de contestator faptul că executorul judecătoresc Ioachim Flavius nu este competent să efectueze executarea silită imobiliară.

Astfel,art. 819 alin (1)C.pr.civ prevede ”Urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește  un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia”.

Bunurile imobile pentru care s-a început executarea silită imobiliară sunt situate în județul V., respectiv în circumscripția Curții de Apel  G. Or, executorul judecătoresc I. își îndeplinește atribuțiile în circumscripția Curții de Apel B., fiind astfel necompetent să efectueze executarea silită imobiliară cu privire la imobilele aflate în județul V..

Se arată că actele de urmărire imobiliară efectuate de către un executor necompetent sunt lovite de nulitate necondiționată, în condițiile art.176 C.pr.civ.

Având în vedere că executorul judecătoresc nu este competent pentru a efectua urmărirea silită imobiliară,toate actele de executare întocmite în vederea desfășurării acestei proceduri de executare silită sunt nule, inclusiv încheierile de stabilire a cheltuielilor dejudecată.

Art. 702 C.pr.civ ”Când creditorul urmărește în același timp mai multe bunuri mobile sau imobile a căror valoare este vădit excesivă în raport cu creanța ce urmează a fi satisfăcută, instanța la cererea debitorului și după citarea creditorului, poate să restrângă executarea la anumite bunuri”.

Prin somația nulă emisă de 10.02.2020 în dosarul nr. 55/2019 de BEJ I., se arată că s-a declanșat urmărirea silită imobiliară cu proprietatea contestatorului: a)1/2 din imobilul înscris în cartea funciară nr.50264 a UAT A.; b) 1/2 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 50261 a UAT A. ; c) 1/2 din imobilul înscris în cartea funciară nr. 50266 a UAT A..

Creanța ce se dorește a fi satisfăcută, la cererea pretinsului creditor este de 156.000 euro. Valoarea în lei a creanței este de 744.026,4 lei valoare calculată având în vedere cursul BNR din 14.02.2020, respectiv un curs al euro de 4,7694lei.

Or, valoarea terenurilor executare este mult mai mare decât valoarea creanței ce se dorește a fi satisfăcută, valoare calculată potrivit grilei notarilor valabilă la nivelul anului 2020.

Cu privire la imobilul înscris în cartea funciară nr. 50264 a UAT A., acesta are o valoare de 1.495.985,4 euro. Cu privire la imobilul înscris în cartea funciară nr. 50261 a UAT A., valoarea terenului este de  275.346,6 euro. Cu privire la imobilul înscris în cartea funciară nr. 50266 a UAT A., acesta are o valoare de 517.289,6 euro.

În raport de cele expuse, se solicită să se constate că constate că valoarea  terenurilor este mult mai mare decât valoarea creanței ce se dorește a fi satisfăcută, impunându-se  restrângerea executării doar cu privire la imobilul înscris în cartea funciară nr. 50264 a UAT A., al cărui valoare totală este de 1.495.985,4 euro valoare ce acoperă întreaga creanța ce se dorește a fi satisfăcută.

În drept s-au invocat dispozițiile art.702 C.pr.civ, art.712 -720 C.pr.civ.

Intimatul Cabinet de avocatura RR a formulat la data de 19.03.2020, întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, indisponibilizarea cauțiunii depusă de contestator la dispoziția BEJ I., obligarea contestatorului la despăgubiri in valoarea cauțiunii, pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, obligarea contestatorului la plata unei amenzi judiciare, având în vedere exercitarea drepturilor procesuale cu rea - credință.

Prin Încheierea din 12.06.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus conexarea dosarului nr. 5769/299/2020* la dosarul nr. 3345/299/2020.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 12.06.2020 (filele 148, 149 Vol I din dosarul nr. 3345/299/2020), contestatorul a solicitat să se constate lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică seria B nr.1162204/2015, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 2520 alin. 1 pct. 6 cod civil și pe cale de consecință, nulitatea absolută a procedurii executării silite în dosarul de executare nr. 55/2019 al BEJI. .

Deși, contestatorul a menționat că pe calea acestei cereri invocă excepții de ordine publică, instanţa reține că prin această cerere nu s-au invocat veritabile  excepții, ca un mijloc prin care partea interesată, fără să pună în discuţie fondul dreptului, invocă neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Instanța constată că de fapt ceea ce se invocă sunt noi motive ale contestației la executare și anume lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică seria B nr.1162204/2015, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, conform art. 2520 alin. 1 pct. 6 cod civil, această cerere fiind o veritabilă cerere completatoare (modificatoare) a contestației la executare cu motive noi.

Potrivit art. 715 alin. 1 pct. 2 şi 3 Cod procedură civilă, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi sau de la data când debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării silite sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării silite şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

În speţă, instanţa reţine că motivele de contestaţie invocate de către contestator, respectiv lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică seria B nr.1162204/2015, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune,  se circumscriu motivelor de contestaţie privitoare la executarea silită propriu-zisă, fiindu-le aplicabil termenul de 15 zile de contestaţie prevăzut de art.715 C.pr.civ.

În opinia instanței, acest motiv al contestației trebuia formulat pe calea cererii introductive, contestația la executarea silită înseși.

Având în vedere că această cerere a fost formulată la data de 12.06.2020, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 C.pr.civ, urmează a admite excepția tardivității modificatoare (completatoare a contestației la executare) cu privire la motivele noi ce privesc contestația la executarea silită înseși  și pe cale de consecință, să respingă cererea modificatoare (completatoare a contestației la executare) cu privire la motivele noi, ce privesc contestația la executarea silită înseși, ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, se va reține că prin cererea de executare silită formulată la data de 19.12.2019, creditorul CA RR, s-a adresat BEJ I., solicitând deschiderea procedurii de executare silită împotriva debitorului SS, pentru realizarea obligației de plată a sumei de 156.000 euro, reprezentând onorariu de succes, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015, deschizându-se în acest sens dosarul de executare silită nr. 55/2019.

Prin Încheierea din 10.01.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 231/299/2020, s-a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr. 55/2019 deschis la BEJ IF, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică seria  B nr. 1162204/15.02.2015 pentru realizarea creanței cuprinse în titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare, legal stabilite.

Prin Înștiințarea din 20.01.2020, contestatorului i s-a adus la cunoștință că prin Încheierea din data de 10.01.2020 a Judecătoriei Sectorului1 București în dosarul nr. 231/299/2020 a fost încuviințată executarea silită împotriva acestuia, în baza titlului executoriu constând în Contractul de asistență juridică Seria B Nr. 1162204/15.02.2015 pentru onorariu de succes în cuantum de 156.000 euro.

Prin Somația mobiliară emisă la data de 20.01.2020, contestatorului i s-a pus în vedere ca în termen de o zi, să se conformeze titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică Seria B nr. 1162204/15.02.2015, în sensul de a achita creditorului Cabinet de A. RR, suma de 156.000 euro reprezentând creanță - onorariu de succes și suma de 8647,50 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită, conform încheierii de cheltuieli din data de 20.01.2020.

Prin Încheierea de îndreptare eroare materială emisă la data de 21.01.2020, s-a dispus îndreptarea erorii materiale în privința onorariului executorului judecătoresc strecurat în cuprinsul Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. 55/2019 din 20.01.2020 precum și a tuturor actelor de executare silită emise și comunicate la data de 20.01.2020 în dosarul nr. 55/2019, pentru onorariul executorului judecătoresc cum din eroare a fost calculat și înscris din: 8163,40 lei onorariu executor judecătoresc, inclusiv TVA în 15.178,36 lei onorariu executor judecătoresc,inclusiv Tva cum este corect calculat aferent creanței creditorului.

În temeiul art.783 N.C.pr.civ, s-a dispus executarea silită prin înființarea popririi asupra conturilor pe care debitorul le are deschise la terții popriți, până la încasarea sumei totale de 156.000 euro și a sumei de 15.642,47 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Prin Încheierea din data de 05.02.2020, s-au stabilit cheltuieli suplimentare în cuantum de 1511,30 lei reprezentând cheltuieli suplimentare necesare desfășurării executării silite.

Prin Somația de plată imobiliară emisă la data de 10.02.2020, contestatorului i s-a pus în vedere ca în termen de 15 zile să se conformeze întrutotul titlului executoriu, în sensul de a achita creditorului Cabinet de Avocatura RR, suma de 156.000 euro precum și 17.173,75 lei reprezentând cheltuieli de executare conform titlului executoriu Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 20.01.2020 îndreptată prin Încheierea din data de 21.01.2010 și încheiere cheltuieli suplimentare din 05.02.2020. În cazul în care nu se va conforma prezentei somații și nu va achita sumele datorate în termenul arătat, se va proceda la urmărirea silită a următoarelor bunuri imobile: Cota de 1/2 din imobilul având carte funciară nr.50264 UAT A., în coproprietate conform Convenției matrimoniale între soți autentificată la data de 13.11.2019 la BIN N.; cota de 1/2 din imobilul având carte funciară nr. 50261 UAT A., în coproprietate conform Convenției matrimoniale între soți autentificată la data de 13.11.2019 la BIN N.; cota de 1/2 din imobilul având carte funciară nr. 50266 UAT A. , în coproprietate conform Convenției matrimoniale între soți autentificată la data de 13.11.2019 la BIN N..

Prin Încheierea din 11.02.2020, s-au stabilit cheltuieli suplimentare în cuantum de 1434,00lei inclusiv tva.

Ulterior, prin Încheierea din 02.07.2020, s-au stabilit cheltuieli suplimentare în cuantum de 1054,52 lei inclusiv tva.

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Contestația la executare reprezintă mijlocul procedural specific prin intermediul căruia oricare dintre părți sau terțele persoane interesate pot obține desființarea măsurilor ilegale de executare silită. Aceasta reprezintă un mijloc procedural special, prin care se poate obține anularea sau îndreptarea actelor de executare îndeplinite fără respectarea dispozițiilor legale.

S-a invocat pe calea contestației la executare, faptul că executarea silită a început, în baza unui înscris (Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015) nul, care nu reprezintă titlul executoriu.

Instanța constată că procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 55/2019 constituit la BEJ I. a fost deschisă în temeiul unui titlu executoriu constând în Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015 încheiat între creditorul Cabinet  de Avocat RR și debitorul SS, în calitate de client al cărui obiect îl reprezintă  asistență juridică, reprezentare, acțiune în retrocedare teren forestier în suprafața de circa 200 ha situat în comuna A. , jud V., recurs, punere în posesie, executare silită, etc, inclusiv emiterea hotărârii Com jud de FFde punere în posesie.

Conform art. 2.1 din Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015, onorariul convenit este în cuantum de 156.000 euro iar potrivit art. 5 din contract - alte clauze - clientul se angajează la plata unui onorariu de succes în valoare de 156.000 euro și clauză de reziliere anticipată de 100.000 euro.

În conformitate cu dispozițiile art. 2.2 din Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015,părțile au stabilit un avans onorariu de 1000 euro.

Contestatorul nu a făcut dovada unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate nulitatea titlului executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204 din 15.02.2015.

Potrivit dispozițiilor art.638 alin. 1 pct 4 N.C.pr.civ ”Sunt de asemenea, titluri executori și pot fi puse în executare silită și alte înscrisuri cărora legea le recunoaște puterea executorie”.

În conformitate cu dispozițiile art.31 alin. 3 teza I din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat ”contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu, Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispoziţiilor statutului profesiei”.

Deasemenea, potrivit dispozițiilor art. 124 alin (1) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea U.N.B.R, contractul de asistență juridică, constituie titlu executoriu cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului.

În temeiul art.663 din CPC, instanța reține că, executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, creanța fiind certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu; lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui și exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.

Creanța în cuantum de 156.000 euro ce face obiectul procedurii de executare în dosarul de executare silită nr. 55/2019 constituit la BEJ I.  este certă, întrucât existența acesteia rezultă din titlul executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică nr. 1162204/2015; este lichidă întrucât cuantumul acesteia este expres determinat și exigibilă, ca urmare a realizării obiectului contractului de asistență juridică, prin emiterea Hotărârii Comisiei județene de aplicare a Legii FF nr. 37 bis/16.02.2017.

Înscrisul a fost prezentat în original instanței de executare, iar urmare  a examinării a fost restituit către BEJ I..

Pe de altă parte, contestatorul nu a depus la dosar, exemplarul 2/hârtie copiativă al contractului de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015, pentru a dovedi că anumite elemente au fost introduse fără acordul său.

Totodată, contestatorul SS nu a contestat valabilitatea semnăturii sale.

Obiectul contractului de asistență juridică a fost unul complex,  asistență juridică, reprezentare, acțiune în retrocedare teren forestier în suprafața de circa 200 ha situat în comuna A., jud V., recurs, punere în posesie, executare silită, etc, inclusiv emiterea hotărârii Comjud de FFde punere în posesie.

Pentru această activitate laborioasă ce a necesitat activități pe raza mai multor unități administrative, contestatorul a plătit un onorariu fix de 1000 euro.

Ulterior emiterii Hotărârii nr. 37 din16.02.2017 de către Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului – Instituția Prefectului - județul V., contestatorul a reziliat toate contractele de asistență juridică cu Cabinetul de Avocat RR.

Conform art. 3 din Hotărârea nr. 37 din 16.02.2017 de către Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului - Instituția Prefectului - județul V. ”Direcția Silvică V., prin Ocolul Silvic S., are obligația de a proceda la punerea la dispoziție a amplasamentului pentru suprafața de 202,00 ha teren cu vegetație forestieră, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea nr. 228/19.11.2019, în vederea întocmirii procesului verbal de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate”.

Instanța apreciază că s-a realizat succesul la care face referire Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015 și anume emiterea hotărârii Comjud de FF de punere în posesie, dat fiind mențiunile Hotărârii nr. 37 din 16.02.2017 de către Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului - Instituția Prefectului.

Astfel, Cabinetul de avocat a realizat activitățile și diligențele ce țin de persoana acestuia, ce s-au soldat cu emiterea Hotărârii nr. 37 din 16.02.2017 de către Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului - Instituția Prefectului.

Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015 nu face referire nici la procesul verbal de punere în posesie și nici la emiterea titlului de proprietate de către autoritățile administrative, ci la emiterea hotărârii Com jud de FFde punere în posesie.

Din moment ce obiectul contractului a fost îndeplinit prin emiterea Hotărârii nr. 37 bis/16.02.2017 de către Comisia Județeană de aplicare a Legii Fondului Funciar, acesta nu mai poate fi revocat, iar debitorul, beneficiarul succesului, urmează să își îndeplinească obligațiile contractuale.

Contestatorul a susținut nulitatea contractului de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015, invocând pactul de quota litis, urmând să beneficieze de rezultatul obținut în urma prestațiilor avocațiale, ce s-au desfășurat pe o perioadă îndelungată de timp.

Pactul de quota litis este definit în alin. 2 al art. 130 din Statutul profesiei de avocat, ca fiind o convenție încheiată între avocat și clientul său, înainte de solționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

Instanța reține că pactul de quota litis nu trebuie confundat cu onorariul de succes, prin care părțile convin asupra unui onorariu care să îndeplinească condiția proporționalității în raport de natura și complexitatea cauzei în care se acordă asistență juridică, la care se adaugă onorariul de succes, cu titlu complementar, raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

Onorariul ce face obiectul Contractului de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015 este un onorariu de succes, dat fiind că convenția încheiată între părți presupune atât posibilitatea unui câștig, cât și riscul unei pierderi, fără să existe certitudinea obținerii rezultatului, cum este cazul pactului de quota litis.

Instanța apreciază ca neîntemeiată susținerea contestatorului de anulare a încheierii din 10.01.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr.231/299/2020, prin care s-a încuviințat executarea silită, nefăcându-se dovada niciunui impediment în deschiderea procedurii de executare silită, dat fiind că s-a solicitat realizarea obligației de plată a unei creanțe certe,lichide și exigibile ce rezultă dintr-un titlu executoriu și anume Contractul de asistență juridică seria B nr. 1162204/15.02.2015.

În ceea ce privește anularea Somației mobiliare emisă la data de 20.01.2020 emisă în dosarul de executare nr. 55/2019, Înștiințării din data de 20.01.2020, prin care i s-a adus la cunoștință încuviințarea executării silite, Adresei din data de 20.01.2020, instanța constată că nu s-a făcut dovada niciunui motiv de nelegalitate, de natură a atrage nulitatea acestora.

În ceea ce privește Încheierea emisă la data de 20.01.2020 în dosarul de executare nr. 55/2019, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare silită în cuantum de 8647,50 lei, instanța constată că aceasta a fost îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială din data de 21.01.2020, în ceea ce privește  onorariul executorului judecătoresc.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, conform art. 670 C.pr.civ., debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Potrivit art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti ”Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

Astfel, având în vedere cuantumul debitului urmărit - 156.000 euro (745.492,80 lei - 1 euro = 4,7788 lei la cursul BNR din data de 20.01.2020), instanţa constată că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu respectarea limitei maximale impuse de Legea nr. 188/2000.

Cu privire la taxa pe valoare adăugată, instanţa reţine că aceasta nu este o taxă pe care executorul o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nefiind inclusă în cuantumul onorariului propriu-zis şi nefiind avută în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art. 39 din Legea nr. 188/2000. Astfel, instanţa apreciază că această taxă se impută tot debitorului, şi anume persoanei care se face vinovată de declanşarea procedurii de executare silită, prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Pe  calea contestației la executare ce formează obiectul dosarului conex nr. 5769/299/2020, contestatorul a solicitat anularea executării silite declanșată în dosarul nr. 55/2019 al BEJ I., anularea somației de plată imobiliare din data de 10.02.2020, pe motiv că nu ar exista încheierea de încuviințare a executării silite sau că executarea silită ar fi fost încuviințată de o instanță necompetentă.

Instanța constată că prin Încheierea din 10.01.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 231/299/2020, s-a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr. 55/2019 deschis la BEJ I., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de asistență juridică seria  B nr. 1162204/15.02.2015 pentru realizarea creanței cuprinse în titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare, legal stabilite.

Încuviințarea executării silite s-a dispus pentru toate formele de executare, inclusiv executarea imobiliară, de către instanța de executare, Judecătoria Sectorului 1 București.

Cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din art. 666 alin (1) și din art. 651 alin (3) C.pr.civ, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din OUG nr. 1/2016 care prevede ”Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe”.

Instanța apreciază ca neîntemeiată susținerea contestatorului, în sensul că încheierea din 10.01.2020 emisă de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 231/299/2020 este pronunțată de o instanță necompetentă, în ceea ce privește executarea silită imobiliară și că ar fi fost necesar să se solicite încuviințarea executării silite la judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, având în vedere că sub aspectul competenței teritoriale, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, în condițiile în care domiciliul contestatorului se află situat în B., Șos.N. , nr. , apt. , sector 1, București.

În materia încuviințării executării silite, nu pot fi aplicate, prin analogie, regulile de competență alternativă prevăzute de art.714alin (2)C.pr.civ.

Instanța apreciază ca neîntemeiată și susținerea contestatorului în sensul că executorul judecătoresc I., nu ar fi competent să efectueze executarea silită imobiliară.

Potrivit art. 652 alin. 2 C.pr.civ, dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești,care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.

Având în vedere că contestatorul domiciliază și are bunuri în raza Curții de Apel București, dar și în circumscripția altei Curți de Apel, constată că BEJ I. din circumscripția Curții de Apel București este competent a efectua executarea silită mobiliară, cât și imobiliară, în orice circumscripție teritorială unde se află bunuri proprietatea debitorului, inclusiv comuna A. ,jud. V..

Față de aceste considerente, cu privire la competenta executorului judecătoresc, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată și  solicitarea contestatorului de anulare a actelor subsecvente, inclusiv incheierile de stabilire a cheltuielilor de executare silită.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de restrângere a executării silite, pentru motivul că valoarea terenurilor executate este mult mai mare decât valoarea creanței, instanța urmează să o respingă, ca neîntemeiată, având în vedere că din actele dosarului, rezultă că există și alți creditori ai debitorului SS, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada faptului că valoarea terenurilor este mult mai mare decât creanța pusă în executare, dat fiind că în cadrul executării silite,nu pot fi luate în considerare dispozițiile generale privind grila de evaluare a notarilor publici; în cazul executării silite, doar raportul de evaluare prezintă prețul de început al procedurii de licitație.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge contestația la executare ce formează obiectul dosarului nr. 3345/299/2020 și contestația la executare ce formează obiectul dosarului conex nr. 5769/299/2020*, ca neîntemeiate.

Nefiind îndeplinite condițiile art.45 alin.1 lit f) din OUG nr.80/2013, contestația la executare fiind respinsă, respinge capătul de cerere având ca obiect restituire taxă de timbru, ca neîntemeiat.

Având în vedere soluția pronunțată, în temeiul art. 453 c.pr.civ, urmează a respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește solicitarea intimatului de obligare a contestatorului la plata de despăgubiri în valoarea cauțiunii, pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, urmează să o respingă având în vedere că prin Încheierea din16.06.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarulnr.3345/299/2020, s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite.

Față de acest aspect, având în vedere și prezumția de bună credință și dreptul de acces la justiție, urmează a respinge capătul de cerere formulat de intimat în sensul obligării contestatorului la plata unei amenzi judiciare.

În conformitate cu dispozițiile art. 720 alin. 6 C.pr.civ ”Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume”.

Având în vedere soluția pronunțată, în temeiul art. 720 alin. 6 C.pr.civ, urmează a dispune indisponibilizarea cauțiunii consemnată prin recipisa de consemnare nr. ... /1 din 02.03.2020 în valoare de 11.954,00 înaintată la Casa de Valori a Instanței, la dispoziția BEJ I., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.