Anulare proces verbal de constatare contravenţie. Apel. Contravenţie pentru care legea nu prevede în mod expres obligaţia agentului constatator de a utiliza mijloace tehnice de constatare. Prezumţie simpla. Caracter relativ. Sarcina probei.

In ipoteza unei  contraventii constatate de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanţei, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Constatarea abaterii prin propriile simţuri, de către agentul constatator este în măsură să confere o prezumţie de veridicitate aspectelor constatate în procesul-verbal de contravenţie, astfel că nu este necesar ca această constatare să fie dublată de o înregistrare video sau de declaraţiile unor martori, în aceste condiţii ar însemna ca însăşi constatarea contravenţiilor să se facă în condiţii mult mai dificile, instituind astfel o prezumţie nejustificată de rea credinţă a agenţilor constatatori.

Prezumţia instituită prin art.249 N.C.proc.civ are însă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei şi este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară.

(Tribunalul Teleorman – Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ şi Fiscal – Decizia nr. 331/14.10.2020)

Asupra apelului  civil  de  faţă, constată următoarele:

Prin  sentinţa  civilă nr. XXXXX pronunţată  de  Judecătoria  XXXXX a fost  respinsă  plângerea contravențională formulată de petentul XXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul De Poliție Al Județului XXXXX - Poliția Oraș XXXXX, ca neîntemeiată.

Pentru  a pronunţa această  sentinţă,  Judecătoria a avut în  vedere următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria XXXXX, nr. XXXXX, încheiat de către organele de poliţie din cadrul IPJ XXXXX, petentul XXXXX a fost sancţionat contravenţional, reţinându-se în sarcina sa că, în ziua de XXXXX, ora XXXXX a oprit auto cu nr. XXXXX, marca XXXXX pe XXXXX, loc în care acționează marcajul longitudinal continuu, fiind filmat şi înregistrat cu aparatul radar. Aparatul radar este montat pe autospeciala MAI 38240 şi este verificat metrologic.

Agentul constatator a aplicat amendă în cuantum de 290 lei şi 2 puncte de penalizare, conform şi a consemnat că fapta este prevăzută de art. 142 lit. a din RAOUG nr. 195/2002 şi sancţionată de art. 99 alin. 2 din acelaşi act normativ, respectiv art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 8 din OUG nr. 195/2002.

În ceea ce privește concursul dintre prezumția de nevinovăție aplicabilă petentului și cea de veridicitate a procesului-verbal, ca act administrativ, se reține că cea din urmă nu are caracter absolut. Astfel, aceasta poate opera până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă. Prin urmare, pentru a se respecta principiul aflării adevărului și a se asigura echitabilitatea procedurii, este imperios necesar să i se asigure contravenientului șansa de a demonta cele reținute în cuprinsul procesului-verbal, prin producerea dovezilor pertinente.

În prezenta cauză, se reține că petentul nu a făcut niciun fel de probă contrară aspectelor reţinute în procesul-verbal de contravenţie, aspecte care rezultă fără niciun dubiu din înregistrarea efectuată cu aparatul radar.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța are în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. În acest sens, se reține sancţiunea a fost corect individualizată. Astfel cum se poate observa în înregistrarea video dar şi din planşele foto de la dosar (fila 19), contravenientul a oprit autoturismul în zona cu marcaj longitudinal simplu continuu, loc în care este interzisă depăşirea, într-o zonă intens circulată (zona Gării XXXXX), împiedicând astfel desfăşurarea în bune condiţii a traficului rutier şi creând posibilitatea producerii de accidente. 

Faţă de toate aceste considerente, instanța a constatat  că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea aplicată este în mod corect individualizată, motiv pentru care urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.

Împotriva  sentinţei  civile  mai sus  menţionate  a declarat în  termen  legal  apel, petentul  XXXXX care  a invocat  netemeinicia  hotărârii  apelate.

Prin motivele  de  apel, apelantul  - petent a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate.

A  susţinut  apelantul – intimat  că, procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţionala este un act juridic  administrativ unilateral ce emana de la  o  autoritate publică ce are competenţa de a constata şi de a sancţiona faptele contravenţionale, şi se bucură de prezumţiile de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate, are  forţă probantă şi se executa din oficiu.

Dar existenţa acestei prezumţii nu scuteşte organul constatator de obligaţia ce îi incumba în momentul constatării procesului verbal şi anume de a susţine cu probe veridicitatea celor reţinute în procesul-verbal.

Acest act administram de sancţionare nu trebuie astfel să încalce prezumţia de nevinovăţie a persoanei contravenienta, care poate face dovada contrată.

Procesul  verbal  reprezintă un mijloc de proba şi conţine constatări  personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, aşa cum  rezultă  din procesul-verbal de contravenţie, raportul agentului şi precizările petentului.

De asemenea, solicita instanţei a avea în vedere distincţia între faptele constatate propus sensibus (constatate nemijlocit) şi cele constatate prin mijloace tehnice.

Dacă in primul caz, prezumţiei de legalitate trebuie să-i fie recunoscută o valoare probantă mai însemnată,  în cel de-al doilea caz sarcina probei revine organului constatator.

Intimata, a depus la dosarul de fond o filmare din care rezultă un autoturism parcat nicidecum  nu s-a dovedit faptul ca petentul  a fost cei care a parcat autoturismul.

Astfel, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil după cum reiese şi  din dispoziţiile art. 31-36 din OG or 2/20UI,  în cadrul căruia se utilizează orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din  procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicata în cauza, consideră ca aceasta nu este proporţională cu gradul de pericol social ai faptei, ţinând  cont de împrejurările reale, in care a fost parcat autoturismul.

În  drept, apelul  a fost  întemeiat  pe  dispoziţiile art.471 si urm. Cod  Proc. Civ.

Prin  întâmpinarea  formulată  intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului XXXXX,

 solicită respingerea cererii  de  apel ca vădit neîntemeiată şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Abaterea a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, conform prevederilor art.109 alin.2 din OUG 195/2002 .Rep., fiind înregistrată cu aparatura video din dotarea poliţiei, montată pe autospeciala marca Dacia Logan cu nr. MAI 38240-poz. 5920.

Sub aspectul legalităţii, arătăm că procesul-verbal respectă dispoziţiile imperative ale legii, nefiind incidenţă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Procesele-verbale de contravenţie se bucură, datorită calităţii de reprezentant al statului a celui care le încheie, de o prezumţie relativă de validitate şi temeinicie, prezumţie care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii de către petent.

Instanţa de fond a analizat întregul probatoriu acordând părţilor, dreptul să propună orice probe şi menţinând echilibrul între cele două, prezumţii relative, celei de veridicitate a faptelor consemnate în procesul-verbal şi cea de nevinovăţie.

În drept,  au fost  invocate prevederile OG nr. 2/2001, OUG 195/2002/R şi Codul de procedură civilă.

Apelantul  - petent nu  a formulat  răspuns  la întâmpinare.

Verificând în limitele cererii de apel  şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul va respinge apelul declarat, pentru considerentele care vor succede:

Instanţa de fond a realizat o justă apreciere a materialului probator administrat, reţinând în mod corect că petentul nu a reuşit să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie. 

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenţie:

Astfel cum s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa contravenţia întruneşte elementele expuse în art. 6 paragraful 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare a sancţiunii contravenţionale priveşte toţi cetăţenii, iar sancţiunea instituită are caracter preventiv şi represiv. Pe cale de consecinţă, petentei îi sunt recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, printre care şi prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.

Instanţa europeană a mai statuat că în cazul în care petentul nu doreşte administrarea altor probe decât cele prezente la dosarul cauzei s-a expus în mod conştient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenţie, pe care chiar el l-a depus la instanţă, şi care se bucura de o prezumţie de temeinicie care putea fi răsturnată.(CEDO, hotărârea din data de 3 aprilie 2012 în cauza Nicoleta Gheorghe c. României).

Instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa).

Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).

Ceea ce apare ca fiind esenţial din punctul de vedere al instanţei europene este ca instanţele naţionale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale. (CEDO, Decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011 în cauza Ioan Pop c. României)

Instanţa europeană a mai statuat că în cazul în care petenta nu doreşte administrarea altor probe decât cele prezente la dosarul cauzei s-a expus în mod conştient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenţie, pe care chiar partea l-a depus la instanţă, şi care se bucura de o prezumţie de temeinicie care putea fi răsturnată.  (Hotărârea din data de 3 aprilie 2012 în cauza Nicoleta Gheorghe c. României)

În favoarea intimatei operează prezumţia instituită prin art. 249 N.C.proc.civ privind legalitatea, veridicitatea şi autenticitatea actului întocmit de un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu şi în limitele competenţei sale. Prezumţia instituită prin art. 249 N.C.proc.civ are însă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei şi este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară.

Avem aşadar de a face cu două prezumţii legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecărei părţi, iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ele, urmează ca fiecare dintre ele să producă în faţa instanţei probe pertinente şi concludente în susţinerea afirmaţiilor sale.

În cauza de faţă, dat fiind că este vorba despre o contravenţie constatată de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanţei, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere unei prezumţii simple, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumţia simplă de fapt născută împotriva sa.

Constatarea abaterii prin propriile simţuri, de către agentul constatator este în măsură să confere o prezumţie de veridicitate aspectelor constatate în procesul-verbal de contravenţie, astfel că nu este necesar ca această constatare să fie dublată de o înregistrare video sau de declaraţiile unor martori, în aceste condiţii ar însemna ca însăşi constatarea contravenţiilor să se facă în condiţii mult mai dificile, instituind astfel o prezumţie nejustificată de rea credinţă a agenţilor constatatori.

Cu atât mai mult, contravenţia este constatată video, cu privire la poziţia autoturismului petentului.

În acest context, petentul nu poate justifica modalitatea în care a parcat astfel, decât prin încălcarea liniei continue, şi nici nu  arătat ce altă persoană ar fi putut conduce autoturismul.

Astfel, prima instanţă a observat în mod just faptul că petentul  nu a reuşit să propună un probatoriu care, apreciat la circumstanţele săvârşirii şi constatării faptei, să fie apt să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie.

Cu privire la individualizarea sancţiunii contravenţionale:

Potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sancţiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul si mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul verbal.

Conform art. 7 alin. 2 din O.G. nr.2/2001 avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusa.

Fapta comisa de apelantul-petent, prin natura si consecinţele pe care le are asupra ordinii publice, aceasta prezintă un grad de pericol care justifică aplicarea unei amenzii contravenţionale în limitele legale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare