Cerere de valoare redusa

Notificarea încetării raporturilor contractuale trebuie să fie expresă şi neechivocă, nefiind posibilă interpretarea ultimei facturi ca fiind o veritabilă notificare de reziliere, în lipsa unei menţiuni exprese în cuprinsul acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 1104 din data de 18.03.2021, Judecătoria A a admis în parte cererea formulată de către reclamanta KII, în contradictoriu cu pârâtei VC SRL.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1075,1 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate și neachitate şi suma de 383,69 lei cu titlu de penalități contractuale calculate până la data de 29.05.2017, precum și penalități contractuale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, începând cu data de 29.05.2017și până la data achitării integrale a debitului.

A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Este executorie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că: „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă este reglementată de Noul Cod de Procedură Civilă în art. 1026 – 1033.

Astfel pentru a fi admisibilă o cerere în materia cererilor de valoare redusa art. 1026 C.proc.civ. stabilește criteriile după cum urmează: ”(1) Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.(2) Prezentul titlu nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice.(3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplică cererilor referitoare la: a) starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”

În speța de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată prevăzute de dispozițiile art. 1014 C.proc.civ., respectiv reclamanta a dedus judecății o cerere având ca obiect plata sumei totale de 2795,83 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații, penalități de întârziere și despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor derivând din contractele încheiat între VR S.A. în calitate de furnizor de servicii de telecomunicații și pârât.

În drept, pe fondul cauzei, în raport de principiile de drept privitoare la succesiunea de legi civile în timp instanţa constată că potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 raportului juridic încheiat dintre părţi îi sunt aplicabile prevederile noului Cod civil, întrucât contractul a fost încheiat sub imperiul noii legi civile.

În fapt, între VR S.A. şi pârât a fost încheiate contractul pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații având cod de abonat 236530525,  având ca obiect prestarea de către VR S.A. a serviciilor de telecomunicații în schimbul achitării de către beneficiar a tarifului lunar.

În executarea contractului, furnizorul VR S.A. a emis facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (f. 15-21).

La data de 29.05.2017, a fost încheiat contractul de cesiune între furnizorul S.C. VR S.A., în calitate de cedent, şi societate de reclamantă, în calitate de cesionar, înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare prin care s-a cesionat creanţa deținută împotriva pârâtului, cesiunea fiind de asemenea notificată și acestuia odată cu cererea de chemare în judecată .

Potrivit dispoziţiilor art. 1270 C.civ. „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, astfel încât prin această dispoziţie legală se instituie forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Conform art.1516 Cod civil ”creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”, iar potrivit art.1548 Cod Civil ”culpa debitorului unei obligații contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutării”.

Totodată, potrivit art.1530 Cod Civil ”creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei”, iar potrivit art. 1350 Cod Civil ”atunci când, fără justificare, o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii”.

Mai mult decât atât, potrivit art. 1568 alin. (1) C.civ. : ”Cesiunea de creanță transferă cesionarului: a) toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; b) drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate”

Nu în ultimul rând conform art. 1578 alin. (1) și (2) C.civ.: ”(1) Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: (…) b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. (…) (2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.”

În acest sens, instanţa apreciază că la analiza unei acţiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani ce reprezintă obiectul unei obligaţii contractuale, trebuie să se analizeze dacă se deţine de către creditor o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitor în urma neexecutării culpabile a contractului de către acesta din urmă.

Astfel cum rezultă din art. 663 alin. (2) C.proc.civ., o creanţă este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator semnat de părţi. Potrivit art. 663 alin. (3) C.proc.civ. creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 663 alin. (4) C.proc.civ. o creanţă este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Analizând înscrisurile emise de către reclamantă, instanţa apreciază că pretențiile acesteia sunt în parte întemeiate, fiind dovedită existenţa unor raporturi contractuale între S.C. VR S.A. și pârât, izvorâte din contractele încheiate între furnizorul de servicii de telecomunicații și acesta din urmă.

Instanţa constată însă că pârâtul figurează în evidențele reclamantei, conform facturilor depuse la dosarul cauzei cu un debit principal în cuantum de 1075,1 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații prestate și neachitate, acest debit fiind confirmat atât de facturile fiscale depuse cât și de contractele încheiate între părți.

Astfel, instanţa apreciază în raport cu considerentele enunţate că, în conformitate cu art. 663 C.proc.civ., debitul principal în cuantum de 1075,1 lei reprezintă o creanţă certă, existenţa acesteia rezultând din facturile fiscale emise de S.C. VR S.A. şi necontestate de pârât.

Prin urmare, instanţa va obliga debitorul pârât la plata către reclamantă a sumei de 1075,1 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate.

Cu privire la penalitățile de întârziere, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului încercat de creditor prin neexecutarea obligației de către debitor și având în vedere că acestea au fost expres prevăzute în contractul părților, instanța constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere este întemeiată , urmând a oblige paratul să plătească reclamantei suma de 383,69 lei cu titlu de penalități contractuale calculate până la data de 29.05.2017, precum și penalități contractuale în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, începând cu data de 29.05.2017și până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce priveşte sumele de bani solicitate cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor, în cuantum de 1337,04 lei, instanța are în vedere faptul că, potrivit prevederilor contractuale cuprinse în art. 9 alin. (2) pct. 1 din Termenii și Condițiile Generale pentru persoanele fizice consumatori, care fac parte integrantă din contractele încheiate de pârât: ”V poate înceta prezentul contract din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării, în următoarele cazuri: 1) clientul nu-și respectă în mod repetat obligația de plată a sumelor datorate”, iar potrivit art. 9.3 din aceiași Termeni și Condiții Generale: ”Încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2 se va produce de plin drept, fără intervenția instanței judecătorești competente, fără drept la compensație sau despăgubiri”

Analizând aceste mecanism contractual, instanța reține că activarea despăgubirii reglementate în art. 10.3 și 10.4 din Termenii și Condițiile generale este condiționată de rezilierea contractelor de către furnizorul serviciilor de telecomunicații ca urmare a neplății facturilor de către pârât conform art. 9.2 și 9.3.

Or, rezilierea contractelor de către furnizorul serviciilor de telecomunicații ca urmare a neplății facturilor de către pârât este reglementată prin-un pact comisoriu de grad III care implică în mod esențial notificarea pârâtului cu cel puțin 15 zile anterior datei încetării, ceea ce în cauză nu s-a probat.

Conform art. 10 alin. (1) C.proc.civ.: ”(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.”

În cauza dedusă judecății, cesionarul nu a făcut dovada că furnizorul VR S.A., anterior încheierii contractului de cesiune cu reclamanta, a procedat la rezilierea contractelor conform art 9.2 și 9.3 din Termenii și Condițiile generale, nefiind dovedită notificarea pârâtului cu privire la rezilierea contractului.

Pe cale de consecință, instanța de judecată nu poate constata că a operat rezilierea contractelor și deci că s-a născut obligația pârâtului de a achita despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor de prestări servicii, despăgubiri pe care furnizorul VR S.A. să le fi transmis ulterior prin contractul de cesiune.

Aşadar, în lumina principiului conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are (nemo dat quod non habet), instanța constată că în patrimoniul S.C. VR S.A. nu s-a născut creanța reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractelor și astfel cesionarului-reclamant nu a putut să îi fie transmisă această creanță prin intermediul cesiunii de creanță. 

Instanța nu poate accepta, în lumina convenției părților, că despăgubirile se datorează de către pârât în mod automat, ci ele sunt intrinsec legate de activarea mecanismului contractual de reziliere or, în lipsa unor dovezi în acest sens, nu poate considera că S.C. VR S.A. a transmis și această veritabilă creanță condițională reprezentată de despăgubirile pentru încetarea prematură a contractelor în cuantum de 1337 lei.

Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului în cuantum de 1337,04 lei.

În lumina argumentelor mai sus expuse, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1075,1 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul art. 1032 raportat la art. 451 și 453 C.proc.civ., reținând faptul că debitorul a căzut în pretenții, instanţa va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, constând în taxă de timbru.

De asemenea, în temeiul art. 1031 alin. (3) C.proc.civ., prezenta hotărâre este executorie de drept.”

La data de 17.06.2021 împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelanta reclamantă KII SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care se va pronunța, să se dispună admiterea apelului şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei pârâte la plata:

- despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, în cuantum de 1337.04 RON;

- cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru integrală aferenta primului civlu procesual, taxa de timbru integrală aferentă cererii de apel, precum şi orice alte cheltuieli de judecată generate de prezentul litigiu, inclusiv cele avansate de către apelantă (onorariu curator, cheltuieli aferente procedurii de citare prin publicitate, onorariu expert judiciar), cu excepţia onorariului avocațial pentru care îşi rezervă dreptul să îl solicite pe cale separată.

În motivare a arătat că  între VR S.A., în calitate de prestator de servicii şi client, intimata-pârâtă din prezenta cauză, au fost încheiate contractele de servicii de telefonie înregistrate sub nr. de cod abonat 236530525.

La data semnării contractelor de servicii, intimatul a fost înştiinţat şi de cuprinsul Clauzelor contractuale principale (CCP) şi de Termenii şi condiţii generale (TCG), aspect dovedit de faptul ca intimatul a semnat contactul în care erau menţionate expres Clauzele contractuale principale, precum şi faptul că societatea VR SA a pus la dispoziţia intimatului Termenii şi condiţiile generale pe care acesta confirma că le-a citit, înțeles si acceptat.

În cadrul contractului, părţile au stabilit tipul serviciului achiziționat, valoarea acestuia, durata minima contractuală, precum şi de beneficiile suplimentare primite de către Client pe durată determinată de contract. Pentru fiecare serviciu prestat, respectiv număr de telefon/terminal de telecomunicații, VR SA a emis facturi lunare, reprezentând contravaloarea acestora, cu obligaţia pentru intimată de a efectua plata in termenul agreat conform contractului. Însă, acesta din urma nu a înțeles să-şi respecte obligaţia asumată, astfel încât VR SA a decis încetarea contractului. Ca urmare a încetării contractului, VR S.A. a emis facturi pentru prejudiciul cauzat ca urmare a încetării premature a contractului, precum şi pentru contravaloarea dispozitivului achiziționat în rate la momentul încheierii contractului.

În data de 29.05.2017 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe între VR S.A. în calitate de creditor cedent şi KII SA în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanţa deținută împotriva intimatului. În conformitate cu prevederile legale, în temeiul art. 1578 Cod civil, debitorul cedat, intimatul, a fost înştiinţat cu privire la cesiune încheiată, prin transmiterea notificării de cesiune, cesiunea de creanţa fiind înscrisa şi în Registrul National de Publicitate Mobiliara. Cesiunea a fost comunicată şi conform art. 1580 Cod civil, inclusiv odată cu acţiunea intentată împotriva debitorului.

Având în vedere cesiunea intervenită, KII SA s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile deținute anterior de VR SA faţă de pârâtă, fiind, astfel, îndreptăţită să  efectueze toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creanţei preluate, existenta în sarcina pârâtei.

Având în vedere ca intimata a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile de bunăvoie, apelanta a introdus cererea de chemare în judecata ce face obiectul prezentului dosar.

Prima instanţa a respins capetele de cerere menţionate în petitul prezentei cereri de apel.

Precizează că instanţa în mod greşit nu a acordat taxa de reziliere - despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului deoarece nu a fost făcută dovada rezilierii contractului de telefonie:

În ceea ce priveşte greșita reţinere a instanţei privind faptul că nu a fost făcuta dovada rezilierii contractului de telefonie, învederează că cedentul şi-a îndeplinit obligaţia de notificare a rezilierii contractului prevăzuta de art. 9.2 din Termeni şi Condiţii Generale, întrucât debitorul a fost notificat cu privire la reziliere prin ultima factura VDF 246511302 din data de 27.08.2016.

Această notificare este prevăzută în contract ca o condiţie de opozabilitate, iar nu ca una dintre condiţiile sine qua non, de valabilitate ale pactului comisoriu, rezilierea operand „ de drept, fără vreo altă formalitate” conform clauzelor contractuale.

Menţionează că ultima factură transmisă care cuprinde despăgubiri echivalente privind taxa de reziliere constituie o notificare (notifica, notific, vb. I. Tranz. A aduce la cunoştinţa in mod oficial; a înștiința în scris; a trimite o notificare) valabila a încetării contractului, sumele facturate reprezentând obligaţii contractuale, debitorul fiind pus în întârziere cu privire la acestea, de la data comunicării respectivei facturi. Prin aceasta, prestatorul de servicii îşi manifesta în mod clar şi incontestabil voinţa în vederea încetării raporturilor contractuale cu pârâtul-intimat

Arată că instanţei ca la punctul 9.2 din TCG - aplicabil prestatorului de servicii, spre deosebire de punctul 9.1 din TCG - aplicabil clientului, se menţionează in mod expres faptul ca notificarea de încetare a contractului trebuie să îndeplinească doar condiţia că aceasta să fie scrisă, iar nu şi o anumită formă de transmitere - scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Această diferenţă dintre cele doua modalități de notificare a intervenției pactului comisoriu s-a făcut având în vedere natura raporturilor contractuale. Spre exemplu, prestatorul de servicii trimite cel puţin lunar corespondenta (facturi, oferte promoționale, etc), pe când beneficiarul nu are aceasta obligaţie, singura sa obligaţie fiind aceea de a achita contravaloarea serviciilor la timp şi în totalitate. De aceea s-a impus reglementarea mai amănunțită a formei acesteia.

Notificarea privind manifestarea unilaterala de voinţa în ceea ce priveşte încetarea contractului - rezilierea unilaterala a contractului - reiese in mod clar si cert din faptul ca aceasta ultima factura emisa cuprinde taxa de reziliere. Aceasta poate îmbracă si forma unui act al cărei titlu nu este „notificare de reziliere”.

În plus, legea nu impune ca notificarea să fie transmisă printr-un act distinct. Deopotrivă, prin nicio dispoziţie contractuală nu a fost interzisă notificarea prin factură, atât timp cât esența se păstrează - rezilierea să fie adusă la cunoştinţa consumatorului cu 15 zile înainte.

Precizează faptul că notificarea rezilierii unilaterale s-a făcut şi în format electronic, prin intermediul serviciului My V, serviciu pentru care debitorul a optat la momentul semnării contractului.

Potrivit art. 9.3, „ încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2. se va produce de plin drept, fără intervenţia instanţei judecătoreşti competente, fără drept la compensație sau despăgubiri.” Art. 9.2: „ (1) Clientul nu-şi respecta în mod repetat obligaţia de plata a sumelor datorate; (2) Pierderea credibilității Clientului în cazul întârzierilor repetate la plata facturilor;” Astfel, apreciată că aceste clauze contractuale reprezintă un pact comisoriu de gradul patru.

Prin urmare, încetarea contractului s-a produs în 15 zile de la emiterea ultimei facturi, respectiv la data de 11.09.2016 de la care s-a calculat taxa de reziliere, conform clauzelor contractuale.

În susţinerea celor expuse menţionează Sentinţa civila nr. 498/01.02.2019, pronunţată de Judecătoria T, astfel: „Potrivit contractului încheiat de părţi acesta încetează prin reziliere, la inițiativa VR (...) la data menţionată in notificarea scrisa de reziliere trimisa de către VR, iar prin factura nr. VDF241530463 din data de 08.07.2016 (f.48) paratului i s-a adusa la cunoştinţa despre rezilierea contractului, prin aceasta îndeplinind condiţia notificării, luând astfel la cunoştinţa despre rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, factura fiind trimisa in format electronic, asa cum este prevăzut in contractul încheiat între părţi, în aplicația contul meu iar obligaţia de plata este independenta de accesarea contului (conform clauzelor contractuale principale- partea I). Cum, potrivit contractului încheiat între părţi, perioada minima contractuala este de 24 de luni, contractele fiind reziliate înainte de termen ca urmare a neachitării facturilor restante, reclamanta este îndreptăţită la plata sumei de 1926,13 lei calculata in conformitate cu dispoziţiile art. 5 din contract”

De asemenea, aduce în atenție Sentinţa civila nr. 5644/30.10.2019, pronunţată de Judecătoria B prin care instanţa a dispus următoarele: „ În speţa, instanţa apreciază ca notificarea a fost făcută prin emiterea VDF285243245/08.09.2017(filele 23-24) unde au fost înscrise daunele pentru reziliere în valoare de 448.54 lei. Analizând Clauzele Contractuale Principale - Partea I (f. 12-13), instanţa observă că pârâtul a optat pentru transmiterea facturilor detaliate în format electronic prin intermediul contului My V. Astfel, având in vedere ca potrivit clauzei 5&1.3 din TCG „Obligaţia de a plata a Clientului este independenta de accesarea sau nu a contului. Chiar si daca contul este inactiv, factura se considera primita si suma facturata este datorată”, instanţa va considera ca factura care reprezintă si notificarea paratului a fost primita de către acesta.”

Înscrisurile ataşate cererii de valoare redusă fac dovada prejudiciului suferit de apelantă, astfel că suma pretinsă este reprezentată de o creanţa certă - existentă acesteia rezultând din contractele semnate de părţi şi facturile fiscale emise de cedent şi necontestate de pârât.

Creanţa este lichidă, cuantumul său fiind determinat cu ajutorul facturilor depuse la dosarul cauzei, facturi care au fost emise lunar şi expediate paratului la adresa de domiciliu a acestuia.

Creanţa este exigibila întrucât scadenţa facturilor în care este cuantificată despăgubirea pentru încetarea prematură a contractului a ajuns la scadenţă.

Precizează că, instanţa a cenzurat in mod greşit cheltuielile de judecată:

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cererile de valoare redusă sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii prevăzute la art. 1032 C. p. civ, iar nu cele generale prevăzute de art. 453 C.p.civ., cum în mod greşit a reţinut instanţa. Prin urmare, potrivit alin. (1) „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, la plata cheltuielilor de judecata.”, iar conform alin. (2) „Cu toate acestea, instanţa nu va acorda părţii care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare, sau care au avut o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii”.

Apreciază ca nedepunerea taxei de timbru sau depunerea parţială a acesteia, atrage anularea întregii cereri în temeiul art. 197 Cod procedura civilă. Deci plata integrală a taxei de timbru stabilita conform O.U.G. 80/2013 actualizată la zi, este o condiţie necesară a judecării cauzei. Aceasta este o excepţie ce se pune în discuție înainte de a se aprecia care capăt de cerere este sau nu întemeiat. Motiv pentru care consideră evidenta necesitatea plăţii taxei de timbru în cuantumul prevăzut de lege, raportat la valoarea cererii introductive de instanţa, de la valoarea depunerii acesteia, iar nu la valoarea capetelor de cerere efectiv admise, asa cum apreciază instanţa.

Mai mult, conform art. 451, alin. (4) Cod procedura civilă „ Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. 1.”

În măsura în care respectarea dispoziţiilor legale şi îndeplinirea obligaţiilor procesuale nu este apreciata a fi o conduita excesiva, nejustificata, apreciază că sunt îndreptățiți la acoperirea integrală a acesteia, prin urmare solicită obligarea intimatului la plata întregii taxe de timbru achitata de apelantă.

Având în vedere cele de mai sus, solicită instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună schimbarea a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la plata:

- despăgubirilor pentru încetarea prematura a contractului, în cuantum de 1337.04 RON;

- cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru integrală aferenta primului ciclu procesual, taxa de timbru integrală aferentă cererii de apel, precum şi orice alte cheltuieli de judecată generate de prezentul litigiu, inclusiv cele avansate de către apelanta reclamantă (onorariu curator, cheltuieli aferente procedurii de citare prin publicitate, onorariu expert judiciar), cu excepţia onorariului avocațial pentru care îşi rezervă dreptul să îl solicite pe cale separată.

Solicită judecarea cauzei în lipsa în temeiul art. 223 C. Proc. Civ.

În drept: art. 1033 C. Proc. Civ., precum şi celelalte textele legale invocate.

În probațiune: înscrisuri.

În perioada de procedură prealabilă nu s-a depus întâmpinare în condiţiile art. 205 Cod procedură civilă.

Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, văzând şi susţinerile părţilor, prin raportare la prevederile art. 479 Cod procedură civilă, Tribunalul reţine următoarele:

În ce privește motivul de apel privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, alături de cheltuieli de judecată aferente cererii de apel, tribunalul reține, în acord cu prima instanță, că debitorul nu a fost notificat cu privire la rezilierea contractului.

În acest sens, notificarea ar trebui să aibă o natură expresă, neechivocă, fiind imposibilă interpretarea ultimei facturi ca fiind o veritabilă notificare de reziliere, în lipsa unor mențiuni exprese în acest sens, în cuprinsul facturii.

Astfel cum a învederat și apelantul, potrivit contractului (art. 9.2 pct. 1 TCG) V poate rezilia de plin drept și fără altă formalitate prealabilă contractul din motive imputabile clientului, cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării în cazul în care clientul nu îşi respectă repetat obligaţia de plată a sumelor datorate.

Se menţionează în continuare că încetarea contractului se produce de plin drept fără intervenţia instanţei, fără drept de compensație sau despăgubiri. În cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, clientul va plăti serviciile furnizate, taxele şi tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată potrivit art. 10 (acolo unde este cazul) – respectiv despăgubirile pentru rezilierea contractului înainte de expirarea  perioadei minime contractuale.

Pentru operarea rezilierii este necesară exteriorizarea concretă de voință a creditorului, urmată de transmiterea acesteia într-o formă concretă către debitor.

Din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi intervenit rezilierea contractelor încheiate de debitorul pârât cu furnizorul de servicii, respectiv a existenței declarației de reziliere și a comunicării acesteia către consumator.

Din analiza dispoziţiilor articolului art. 9.2 pct. 1 TCG rezultă că actul juridic încetează la data menţionată în notificarea scrisă de reziliere trimisă consumatorului, fiind astfel stabilită condiţia informării debitorului asupra incidenţei rezilierii contractului pentru neexecutarea obligaţiei de plată, respectiv a exprimării intenţiei de reziliere a contractului.

În acord cu prima instanță, tribunalul reține că simpla solicitare a prejudiciului suferit pentru încetarea contractului nu este suficientă pentru activarea clauzei penale, fiind necesar a se proba intervenirea rezilierii, prin depunerea declaraţiei unilaterale de reziliere. 

În atare situație, sumele pretinse de apelant ca efect al rezilierii nu au caracter cert, sens în care prima instanță, în mod corect a respins petitul aferent despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului.

Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care intimata a fost obligată către apelantă prin hotărârea de fond, tribunalul reține că în privința taxei judiciare de timbru aceasta va fi datorată proporțional cu partea admisă din cerere, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții numai în parte. În condițiile în care taxa de timbru prevăzută de lege este de 50 sau 200 lei, în funcție de valoarea obiectului pretenției, respectiv mai mic sau mai mare decât 2000 lei, conform art.6, alin.1 din O.U.G. nr.80/2013, tribunalul constată că pârâta, în mod corect a fost obligată de instanța de fond la plata în parte a taxei de timbru, valoarea fiind corect cifrată la suma de 50 lei, astfel cum rezultă din art.6, alin.1 din O.U.G. nr.80/2013, raportat la art.451 și 453 C.proc.civ.

Pentru acest motiv va respinge apelul ca neîntemeiat.

Cât privește cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată, în condițiile în care intimata nu a căzut în pretenții, în condițiile art.451, rap. la art.453 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare