Contestaţie act administrativ

Sentinţă civilă 49 din 26.01.2021


TitluContestaţie act administrativ

Tip speţăSENTINŢĂ

Număr speţă49

Data speţă26.01.2021

Domeniul asociatContestaţie act administrativ

Conţinut speţăSENTINŢA NR. 49

Data:  26.01.2021

Autor: Ursachi Carmen Ionela

Domeniul asociat: Contestaţie act administrativ

Obiect: Contencios administrativ şi fiscal - contestaţie act administrativ fiscal - Raport nr. 553-612/05.02.2018 şi Decizia de impunere nr. 553-612/05.02.2018

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4750/105/2018, reclamantul CDR, în contradictoriu cu pârâta  ANAF - Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat anularea Raportului de inspecție fiscala nr. 553-612/05.02.2018, anularea deciziei de impunere nr. 553-612/05.02.2018 si anularea deciziei nr. 566/25.06.2018.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin Raportul de inspecție fiscala nr. 553-612/05.02.2018 și decizia de impunere nr. 553-612/05.02.2018  au fost stabilite în sarcina sa obligații fiscale  aferente perioadei decembrie 2011 - 31 decembrie 2015, debite - sume de plata - la nivel de TVA in sumă de 681.368 lei, la nivel de impozit pe venit in suma de 45.481 lei si la nivel de CASS in suma de 15.843 lei. A menționat că debitele stabilite în sarcina sa aferente anului 2011 s-au prescris la data de 01.01.2017, astfel încât începerea inspecției fiscale in ceea ce il privește pe reclamant in luna decembrie 2017 nemaiputand duce din punct de vedere legal la întreruperea unui termen de prescripție ce a fost împlinit deja. Referitor la regimul de TVA aplicabil operațiunilor de comerț cu vehicule second-hand efectuate de contestator in perioada 2011 – 2015 s-a specificat că acesta este regimul special pentru bunurile second-hand prevăzut la art 1522 din Codul Fiscal, asa cum este prevăzut si la art 312 - 315 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28.11.2006 si regimul normal de taxare pentru autoturismele second hand achizionate de la celelalte persoane impozabile. A susținut că organele fiscale au interpretat prevederea legala subiectiv, cel puțin superficial, in sensul ca, in momentul in care  reclamantul a atins pragul stabilit pentru declararea ca plătitor de TVA l-au considerat persoana impozabila din punct de vedere al TVA, data de la care toate operațiunile desfășurate au fost taxate cu cota normal aplicabila la momentul desfășurării tranzacției,  deși regimul de taxare ar fi fost altul.  În ceea ce privește modul in care organele de inspecție fiscala au inteles sa nu îi acorde drept de deducere pentru taxa pe valoare adaugata achitata in suma de 150.414 lei, reclamantul a susținut că pentru perioada 01 decembrie 2011- 31 decembrie 2015 s-au identificat documente justificative pentru achiziții de bunuri si/sau servicii efectuate in scopul derulării de operațiuni taxabile - facturi achiziție auto, pentru care contribuabilul a achitat o taxa pe valoare adaugata in suma de 150.414 lei si care permite deductibilitatea acesteia in primul decont depus după înregistrare sau, după caz intr-un decont ulterior. Astfel,  din suma de 681.368 lei reprezentând TVA stabilita suplimentar, echipa de inspecție fiscala avea obligația, prevăzută de O.P.A.N.A.F. nr. 1148/31.03.2017, sa acorde reclamantului drept de deducere pentru TVA in suma de 150.414 lei. Referitor la cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit, reclamantul a menționat că pârâta s-a raportat doar la contractele de vânzare cumpărare, fără a avea în vedere și taxele și impozitele achitate de reclamant. Referitor la  perioada înscrisa in avizul de inspecție nr. 5934/06.12.2017 a constatat ca TVA ce urmeaza a fi supusa verificării este aferenta perioadei 01.12.2011-31.12.2015, in timp ce raportul de inspecție fiscala nr. 553 din 05.02.2018 a fost întocmit cu luarea in considerare si analiza din punct de vedere al TVA si a contractelor de tranzacționare vehicule second-hand aferente perioadei ianuarie - noiembrie 2011.

Având în vedere totalitatea argumentelor legale expuse a solicitat să se constate că debitul suplimentar în sumă de 742.692 lei, reprezentând obligații fiscale la nivelul TVA, impozitului pe venit si CASS, ca fiind stabilit nelegal și netemeinic, fără a tine cont de elementele relevante în probarea situației de fapt fiscale și nici de criteriile de fond aplicabile.

În drept, s-au invocat prevederile din art.218 alin.2, art. 91 si art.92 din Codul de procedura fiscala aplicabila (OG nr. 92/2003 prin raportare la art. 352 alin.2 din Legea nr. 207/2015), art. 253 din Codul fiscal, art. 11 alin.2 din Lg. nr. 554/2004 

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât S.C. NTC S.R.L. prin consultant fiscal OO a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice nr.553/05.02.2018 și Deciziei de impunere privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecțiilor fiscale la persoane fizice nr.553/05.02.2018 emise de A.J.F.P. Prahova în sarcina unei persoane fizice pe care nu o reprezintă. Potrivit prevederilor art.280 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și precizărilor pct.9.3 din Ordinul nr. 3.741/2015 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației are obligația de a verifica existența excepțiilor de procedură și apoi a celor de fond, înainte de a proceda la soluționarea pe fond a contestației. În condițiile în care contestația nu a fost formulată, semnată și depusă de către domnul CDR titularul dreptului la acțiune, ci de către S.C. NTC S.R.L. prin consultant fiscal OO, organul de soluționare a constatat, in mod corect si legal, excepția lipsei de calitate procesuală a persoanei juridice care a formulat, semnat și transmis contestația. Referitor la debitele stabilite în sarcina reclamantului, pârâta  a arătat că în perioada 2011-2015, reclamantul a efectuat un număr de 140 tranzacții cu autoturisme second hand in calitate de vanzator si un număr de 121 de tranzacții in calitate de cumpărător.In urma verificării actelor si documentelor puse la dispoziția organelor de control de către reclamant, s-a constatat ca acesta a realizat in luna octombrie 2011, cumulat, o cifra de afaceri de 229.490 lei, depășind astfel plafonul de scutire de TVA pentru întreprinderi mici de 35.000 EURO (119.000 lei), al cărui echivalent se stabilește la cursul de schimb al BNR la data aderării (3,38 lei/euro). Reclamantul avea obligația, in temeiul dispozițiilor art.153 alin.1 lit.b din Codul fiscal, ca in termen de 10 zile de la sfârșitul lunii in care a atins plafonul de scutire, respectiv pana la data de 10.11.2011, sa se înregistreze in scopuri de TVA la organul fiscal competent. Prin nesolicitarea înregistrării în scopuri de TVA, organele fiscale competente au stabilit obligația de plată a TVA în sumă de 681.368 lei, aferentă tranzacțiilor privind vânzarea de autoturisme efectuate în perioada 01.11.2011 ( data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de TVA ) și 31.12.2015. Referitor la impozitul pe venit stabilit suplimentar în sumă de 45.481 lei, pârâta a menționat că  organele de inspecție fiscală au constatat că în perioadă verificată reclamantul a desfășurat fapte de comerț cu autoturisme în vederea revânzării, considerate venituri comerciale care fac parte din categoria veniturilor din activități independente, ce sunt supuse impozitului pe venit, fără a-și îndeplini obligațiile de declarare și plata a obligațiilor fiscale. Astfel, organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență de venit net suplimentar în sumă totală de 284.264 lei, ca urmare a nedeclarării de către reclamant a veniturilor obținute din vânzarea de autoturisme în mod repetat și nedepunerii declarației de venit. În urma verificărilor efectuate privind impozitul pe venit care a cuprins perioada 01.01.2011 -31.12.2015 organele de inspecție fiscală au constatat deficiențe privind modul de determinare a bazei impozabile care, pe toată perioadă verificată a condus la stabilirea unei diferențe suplimentare privind impozitul pe venit în sumă totală de 45,481 lei . Referitor la contribuțiile sociale de sănătate stabilite suplimentar în suma de 15.843 lei, s-a susținut că  organele de inspecție fiscală au calculat o contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată suplimentar în sumă de 15.843 lei (288.070 lei x 5,5%), conform prevederilor art. 296 din Legea nr. 571/2003.

Prin urmare, fata de cele mai sus prezentate, rezulta ca, in mod corect si legal au fost stabilite in sarcina de plata a reclamantului obligațiile fiscale suplimentare mai sus detaliate.

În drept, pârâta şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. Din legea nr. 554/2004, legea nr. 207/2015 şi 571/2003.

A fost administrată proba cu înscrisurile existente la dosar şi proba cu efectuarea unei expertize specialitatea fiscalitate. Raportul de expertiză a fost depus la dosar (f. 56, vol.V), completat (f. 130, vol.V ).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța  a reţinut următoarele:

În ceea ce privește cele constatate prin decizia nr. 566/25.06.2018, tribunalul  a reţinut că organul fiscal a respins contestaţia administrativă formulată de SC NTC SRL în numele contestatorului ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, însă instanţa a reţinut că în data de 08.01.2018 s-a încheiat între reclamant şi SC NTC SRL contractul de consultanţă fiscală (f.53) având ca obiect acordarea serviciilor de consultanţă fiscală şi intocmirea contestaţiei împotriva constatărilor din raportul de inspectie fiscală . Contestaţia administrativă a fost formulată de SC NTC SRL, în calitate de împuternicit al reclamantului – conform contractului de consultanţă fiscală nr. 68/2018 - , astfel încât la data formulării contestaţiei administrative  de SC NTC SRL – 27.02.2018 -  aceasta avea calitatea de împuternicit al reclamantului , în sensul art. 18 cod pr. Fiscală care dispune că  ,,(1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul/plătitorul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil/plătitor să îşi îndeplinească personal obligaţiile prevăzute de legislaţia fiscală, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit alin. (2),, iar Decizia nr. 566/2018 a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale  sens în care instanţa va dispune anularea acesteia.

Faţă de prevederile art. 281 al.7 cod pr. Fiscală, instanţa va soluţiona fondul juridic fiscal dedus judecăţii.

În fapt, în anul 2017 reclamantul a fost supusă unui control fiscal având ca obiectiv verificarea modului de calcul, evidenţiere şi declarare a obligaţiilor fiscale în 2011-2015. Aşa fiind, pârâta a  stabilit, prin Decizia de impunere nr. 553-612/05.02.2018  în sarcina reclamantului plata TVA in sumă de 681.368 lei, impozit pe venit in suma de 45.481 lei si CASS in suma de 15.843 lei. Decizia sus evocată este însoţită de raportul de inspecţie fiscală, contestat în prezentul litigiu, în cadrul căruia se consemnează că în perioada 2011-2015 reclamantul a efectuat un număr de 140 tranzacții cu autoturisme second hand in calitate de vanzator si un număr de 121 de tranzacții in calitate de cumpărător, realizând in luna octombrie 2011o cifra de afaceri de 229.490 lei, depășind astfel plafonul de scutire de TVA pentru întreprinderi mici, sens în care organele fiscale competente au stabilit obligația de plată a TVA în sumă de 681.368 lei, a impozitului pe venit în sumă de 45.481 lei și a contribuțiilor sociale de sănătate în suma de 15.843 lei .Faţă de cele constatate de organul fiscal,  reclamantul a formulat contestaţie administrative subliniind  că în mod eronat a fost stabilită în sarcina sa obligaţia de plată a sumelor de bani reținute de organul fiscal, iar organul fiscal prin decizia nr. Decizia nr. 566/25.06.2018 a respins contestaţia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

În drept, potrivit art. 23 din OG 92/2003, în forma în vigoare la data de 01.01.2011 ,,Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată,, iar conform art. 91 al. 1-2  din acelaşi act normativ  ,,(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.  (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel,,.Potrivit art.  127 alin.1 din legea nr. 571/2003 și a art. 269 cod fiscal din 2015 ,, este considerata persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități. (2) In sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole si activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.”

De asemenea, conform 1522 alin.1, lit. d-e și g, alin.2, alin.4, alin.6-7, alin.10 și 12-13 din legea nr. 571/2003  ,, d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în norme; e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare; g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:1.. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ; 2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare; (2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori: a) o persoană neimpozabilă;b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.......(4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru care se exercită opţiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepţie, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), preţul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 139, plus taxa datorată sau achitată la import. .......(6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special. (7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).........(10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziţionate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special............(12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienţilor.(13) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156^1 şi art. 156^2; b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special,,. Conform art. 312 al.1 lit.e și g din legea nr. 227/2015 e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare; g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care: 1. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ; 2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare.

Referitor la susţinerea reclamantului privind faptul că  datoriile fiscale stabilite de către organul fiscal aferente anului 2011 în sarcina sa sunt prescrise, tribunalul constată că dispoziţiile legale sus-menţionate nu fac referire la momentul declarării, calculării, stabilirii sau finalizării bazei de impunere a creanţei fiscale şi a obligaţiei corelative, ci trimit expres la momentul constituirii, al generării bazei de impunere. Astfel, nu se poate declara un impozit în absenţa bazei sale de impunere. Din interpretarea sistematică a prevederilor legale reiese că baza de impunere a obligaţiei reprezentate de impozitul pe venit, TVA şi contribuţiile sociale de sănătate începe să curgă de la data de 01.01 a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală. Or, impozitul pe venit, TVA şi contribuţiile sociale de sănătate se constituie/declară constant în cursul anului fiscal în cauză, fiind doar calculate cu titlu final şi declarate cu titlu recapitulativ în cursul anului următor celui în cauză. Însă, în vederea stabilirii momentului de la care începe să curgă prescripţia fiscală, legea nu se referă la calcularea finală sau declararea recapitulativă a bazei de impunere, ci la momentul constituirii acesteia, care este distinctă şi anterioară calculului final, iar interpretarea dată de pârâtă privind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina reclamantului aferente anului 2011 nu îndeplineşte condiţia de claritate, previzibilitate şi accesibilitate.

În acest sens, instanţa a amintit că sub nicio formă începutul unei perioade de prescripţie nu trebuie stabilit în funcţie de un actul administrativ fiscal, respectiv de momentul în care s-a emis un act administrativ fiscal. Aşa cum o bază de impozitare nu se poate naşte, nu poate fi stabilită printr-un actul administrativ fiscal, nici începutul unei perioade de prescripţie nu poate fi stabilit în funcţie de un act administrativ fiscal, respectiv de momentul în care s-a emis un act administrativ fiscal.

În speţă, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale  în sarcina reclamantului aferente anului 2011 a început să curgă la data de 01.01.2012 şi s-a încheiat la data de 31.12.2016, motiv pentru care suma de 6.840 lei TVA,  5.011 lei contribuţii asigurări de sănătate şi 13.777 lei impozit pe venit stabilită de către organele fiscale în sarcina reclamantului este prescrisă. Instanţa nu îşi va însuşi cele constatate de expert, prin  raportul de expertiză, cu privire la aplicarea codului de procedură fiscală din anul 2015 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantului de organul fiscal pe anul 2011 , întrucât legea aplicabilă pentru anul 2011 este codul de procedură fiscală din anul 2003.

Drept urmare, s-a reţinut că primul motiv al contestaţiei reclamantului este întemeiat, motiv pentru care instanţa a dispus înlăturarea obligaţiei de plată din partea reclamantului către organul fiscal a sumei de 6.840 lei, reprezentând  TVA pe anul 2011,  a sumei de 5.011 lei, reprezentând contribuţii asigurări de sănătate pe anul 2011, şi a sumei de 13.777 lei, reprezentând  impozit pe venit, întrucât sunt prescrise.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului privind aplicarea în speţă a regimului marjei şi nu a regimului normal de impozitare, tribunalul a reţinut că reclamantul în perioada 2011-2015 a efectuat un număr de 140 tranzacții cu autoturisme second hand in calitate de vânzător si un număr de 121 de tranzacții in calitate de cumpărător, iar această activitate a reclamantului este una economică, datorită modului în care s-au încheiat aceste tranzacții și frecvența acestora.

În acest sens, instanța a reţinut că chiar dacă numărul de  tranzacții  efectuate de persoana în cauză nu constituie în sine un criteriu suficient pentru calificarea  activității ca fiind una de natură economică, totuși ținând  seama  de amploarea și modul în care au fost realizate operațiunile, care nu se  înscriu în mod normal în  cadrul gestiunii unui  patrimoniu privat, afectat scopurilor personale, acestea  depășec sfera unei achiziții în scop de folosință personală. Este evident că, în cauză, reclamantul a obținut venituri cu caracter de continuitate din exploatarea bunurilor mobile constând în autoturisme, astfel încât în mod corect pârâta a stabilit că reclamantul este o persoană impozabilă şi cum plafonul de 10.000 de euro a fost depăşit în luna octombrie 2011 reclamantul trebuia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, însă această solicitare nu a fost făcută, sens în care în mod corect organul fiscal a făcut aplicarea art. 1531 alin. 4, considerându-l pe acesta plătitor de TVA.

În continuare, instanţa a constatat că persoanelor impozabile revânzătoare de bunuri second-hand achiziţionate din interiorul Comunităţii de la persoane neimpozabile se aplică un regim special, regimul marjei, prevăzut la art. 1522 alin. 1 lit. g din Codul fiscal.

Acest regim special s-ar fi aplicat reclamantului, în condiţiile în care acesta ar achiziţionat bunurile second hand de la persoane neimpozabile, textul art. 1522 alin. 2 fiind imperativ în acest sens.

Analizând contractele de vânzare cumpărare şi facturile aferente  existente la dosar, instanţa a constatat că reclamantul nu  a achiziţionat bunurile second hand  doar de la persoanele prevăzute la art. 1522 al.2 lit. a-d, respectiv persoane neimpozabile, ci şi de la persoane juridice impozabile nescutite de taxă, motiv pentru care reclamantului nu i se poate aplică regimul special al marjei, prevăzut la art. 1522 alin. 1 lit. g din Codul fiscal, astfel că susţinerile sale în acest sens  au fost înlăturate pentru cele expuse.

Faptul că reclamantului nu i se aplică regimul special al marjei rezultă şi din raportul de expertiză, expertul apreciind că reclamantul ar fi trebuit să tină un jurnal special de cumpărări, un jurnal special de vânzări, un registru special şi o evidenţă separată pentru stocurile de bunuri. Instanţa a validat cele reieşite din raportul de expertiză cu privire la regimul aplicabil reclamantului, întrucât se coroborează cu art. 1522 alin. 2 cod fiscal din 2003 . Instanţa a înlăturat susţinerile expertului consilier privind aplicarea în cauză a regimului marjei, întrucât expertul consilier nu s-a raportat la persoanele de la care a cumpărat reclamantul bunurile impozabile, neaducând nicio explicaţie rezonabilă de ce i s-a aplica reclamantului regimul marjei din moment ce nu sunt îndeplinite condiţiile exprese prevăzute de 1522 al.2 lit. a-d.

În consecinţă, în mod corect organul fiscal a aplicat reclamantului regimul normal de taxare şi nu cel al marjei.

Referitor la susţinerea privind  faptul că organele de inspecție fiscala nu au înţeles să îi acorde drept de deducere pentru taxa pe valoare adăugată achitată în suma de 150.414 lei, instanţa a constatat că expertul contabil a concluzionat că reclamantului trebuia să i se acorde drept de deducere pentru suma de 150.414 lei, întrucât a realizat achiziţii auto de la societăţi pentru care a achitat acestora TVA prin raportare la prevederile art. 152 al.6 din legea nr. 573/2007.

Instanţa a validat cele reieşite din raportul de expertiză, întrucât  art. 152 al.6 din legea nr. 573/2007 prevede într-adevăr că organele fiscale au dreptul să stabilească TVA  dacă persoana impozabilă nu solicită, însă niciun text de lege nu prevede că persoana impozabilă nu are drept de deducere TVA pentru achiziţiile de autoturisme realizate în baza facturilor prezentate în care este evidenţiată distinct această taxă.

Drept urmare, organul fiscal în mod nelegal nu a oferit reclamantului dreptul de deducere pentru suma de 150.414 lei reprezentând TVA achitat de acesta, iar invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 152 al.6 din legea nr. 573/2007 sunt lipsite de relevanţă, întrucât nu prevăd interzicerea acordări dreptului de deducere în cazul concret al reclamantului.

Faţă de cele ce preced, instanţa a anulat în parte  Decizia de impunere nr. 553/05.02.2018 emisă de DGRFP Ploieşti -AFP Ploieşti  şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 553/05.02.2018 cu privire la următoarele sume de bani: 13.777 lei, reprezentând impozit pe venit aferent anului 2011; 5.011 lei, reprezentând  CASS aferente anului 2011; 157.254 lei, reprezentând TVA şi a constatat că reclamantul datorează pârâtei următoarele sume de bani:  29.171 lei, reprezentând impozit pe venit aferent perioadei 2012-2015; 10.832 lei, reprezentând  CASS aferente perioadei 2012-2015; 524.114 lei, reprezentând TVA aferent perioadei 2012-2015.

A menţinut decizia de impunere nr. 553/05.02.2018 emisă de DGRFP Ploieşti -AFP Ploieşti  şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 553/05.02.2018  cu privire la suma de 29.171 lei, reprezentând impozit pe venit aferent perioadei 2012-2015, cu privire la suma de 10.832 lei, reprezentând  CASS aferente perioadei 2012-2015 şi cu privire la suma de 524.114 lei, reprezentând TVA aferent perioadei 2012-2015 datorate de reclamant ca fiind temeinice şi legale.  A respins în rest acţiunea.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 al.2 cod pr. Civ, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată proporţional gradului de admitere al cererii formulate.