Anulare act administrativ

TitluAnulare act administrativ

Tip speţăSENTINŢĂ CIVILĂ

Număr speţă469

Data speţă18.06.2020

Domeniul asociatContencios administrativ

Conţinut speţăSENTINŢA CIVILĂ NR. 469

Data: 18.06.2020

Autor: Trache Monica Maria

Domeniul asociat: Contencios administrativ

Obiect: Contencios administrativ şi fiscal - anulare act administrativ - act administrativ 729/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4347/105/2019 reclamanta S.C. SC S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii PCŞ, CŞ şi PCŞ, anularea actului administrativ nr. 729 emis la 25 februarie 2019 si comunicat la 03 martie 2019 şi obligarea paratelor sa emită un act prin care sa dispună încetarea impunerii fiscale pentru imobilul menţionat în factura nr. 176 emisa la 09 ianuarie 2019.

În motivare a susţinut, în esenţă, că in anul 2007 a dobândit in proprietate un imobil „Bufet si terasa" în suprafaţa construita de 208,97 m.p., cu plata preţului in rate, imobil situat pe raza comunei Ş. După achitarea integrala a contravalorii imobilului a solicitat luarea in evidenta în vederea impunerii fiscale depunand la PCŞ o declaraţie fiscala însoţita de contractul de vanzare - cumparare încheiat cu CCŞ, respectiv factura fiscala încheiata cu aceasta persoana juridica.

In consecinţa, de la data de 01 ianuarie 2009 a fost luata in evidenta şi a început sa plătească anual impozit pentru acest imobil - cladire.

A mai arătat reclamanta că la data de 29 ianuarie 2019 a înstrăinat imobilul menţionat numiţilor CC si NF, asa cum rezulta din contractul de vanzare - cumparare nr. 176.

La data de 30 ianuarie 2019 a solicitat încetarea impunerii fiscale, depunând in acest sens o fotocopie a facturii de vanzare - cumparare prin care a înstrăinat imobilul.

Prin actul administrativ înregistrat sub nr. 729 din 25 februarie 2019 pârâţii i-au comunicat ca nu se va dispune încetării impunerii fiscale pentru imobilul menţionat în factura fiscala de vânzare, fără a menţiona care este temeiul de drept ce a stat la baza refuzului încetării impunerii fiscale, ci au motivat in sensul că factura fiscala prezentata nu este un act de proprietate, autentic, deci nu se poate dispune încetarea impunerii fiscale pentru imobilul menţionat.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

In drept, a invocat art. 1, art. 7 alin.l, art. 11 din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţa a PCŞ, excepţia inadmisibilităţii capătului 1 al cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare au susţinut, în esenţă, că factura fiscala are doar calitatea de document justificativ care stă la baza înregistrărilor in contabilitatea furnizorului sau a cumpărătorului si reprezintă un mijloc de proba cu privire la operaţiunea efectuata. Factura fiscala nu este un act translativ de proprietate pentru un bun imobil.

În dovedire, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au invocat art. 205 C. proc. civ.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate prin întâmpinare, iar pe fondul cauzei a arătat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 888 C. civ. invocate de pârâţi, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată, întrucât la data formulării solicitării nu mai era proprietara imobilului menţionat în factura fiscală nr. 176/09.01.2019.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a PCŞ, invocată de PCŞ şi de PCŞ prin întâmpinare, tribunalul a reţinut că excepţia lipsei capacitaţii procesuale de folosinta este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie. Capacitatea civilă de folosință a persoanei juridice constă în aptitudinea acesteia de a avea drepturi subiective civile și obligații civile, inclusiv pe plan procesual, indiferent de izvorul acestora, capacitate care nu poate fi înstrăinată sau cedată și nici nu se poate renunța la ea nici măcar în parte.

Potrivit art. 5 lit. hh) din OUG 57/2019 primăria comunei este o structură funcțională fără personalitate juridică și fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorității deliberative și dispozițiile autorității executive, soluționând problemele curente ale colectivității locale, constituită din: primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul primarului și aparatul de specialitate al primarului.

Primăria nu poate sta în judecată nici în considerarea dispoziţiilor art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care pot sta în judecată entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, deoarece nu poate fi asimilată unei astfel de entităţi în condiţiile în care nu are buget propriu, iar din dispoziţiile legale anterior citate rezultă că este doar o structură funcţională cu activitate permanentă.

Ca urmare, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a PCŞ, invocată de pârâţi.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. 729/25.02.2019, tribunalul a reţinut că potrivit art.1 si art. 8 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art.18 din aceeaşi lege, numai actele administrative pot constitui obiectul acţiunilor in contencios administrativ, adică numai acele înscrisuri care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 alin.1 lit. c din Lege, respectiv de a fi acte unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.

Rezultă din aceste dispoziţii legale că, pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice sunt acte administrative, ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) tribunalul a apreciat că adresa nr. 729/25.02.2019 nu reprezintă un act administrativ, întrucât prin ea însăşi nu dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii ale reclamantului. Aceasta reprezintă doar un act de informare a reclamantului cu privire la puterea probatorie a facturii fiscale, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil, neconstituind prin ea însăşi o dovadă a obligaţiei de plată a impozitului datorat de proprietar sau o instituire a vreunei alte obligaţii în sarcina acestuia, scopul emiterii acesteia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ.

Ca urmare, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. 729/25.02.2019, respingând primul capăt al cererii de chemare în judecată, ca inadmisibil.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin al doilea capăt al cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea paratelor sa emită un act prin care sa dispună încetarea impunerii fiscale pentru imobilul menţionat în factura nr. 176 emisa la 09 ianuarie 2019, ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra acestuia către numiţii CC şi NF.

În esenţă, reclamanta a susţinut că factura fiscală amintită face dovada deplină a transferului dreptului de proprietate asupra construcţiei reprezentată de „Bufet si terasa" în suprafaţa construita de 208,97 m.p., imobil situat pe raza comunei Ş de la reclamantă în patrimoniul terţilor cumpărători CC şi NF, astfel că societatea reclamanta nu mai datorează impozit pentru acest bun de la data de 09.01.2019.

Tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 1676 Cod civil prevăd că, în materia vânzării de imobile (fără a se face distincţie între terenuri şi construcţii), strămutarea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziţiilor de carte funciară, ceea ce înseamnă că un asemenea transfer va opera, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea actului de transmitere, încheiat în formă autentică, în cartea funciară. Nerespectarea acestei condiţii de formă este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de înstrăinare. În acest sens, art. 1244 Cod civil dispune imperativ că, în afara cazurilor prevăzute de lege, convenţiile constitutive sau translative de drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de constituire ori de transmitere a acelui drept.

Rezultă din aceste dispoziţii legale că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei în sensul că prin întocmirea facturii fiscale cu privire la imobilul construcţie a operat în mod valabil transferul dreptului de proprietate de la vânzătoare la cumpărători şi că nu mai datorează taxe şi impozite către bugetul local aferente acestei construcţii de la data întocmirii facturii fiscale nr. 176/ 09.01.2019

Un argument în plus în acest sens îl reprezintă şi dispoziţiile art. 159 alin. 5 şi alin. 6 C. proc. fisc. potrivit cărora Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepția cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul. (6) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept. Or, în cauza de faţă, reclamanta nu a făcut dovada obţinerii certificatului de atestare fiscală, prealabil încheierii contractului de vânzare – cumpărare.

Instanţa a mai apreciat că în soluţionarea cererii de chemare în judecată nu au nicio relevanţă aspectele invocate de reclamantă referitoare la modul în care a fost stabilită obligaţia sa de plată a impozitului pentru acelaşi imobil şi nici dispoziţiile art. 461 alin. 14 din Codul fiscal.

Având în vedere argumentele anterior expuse, tribunalul a respins cererea reclamantei de obligare a paratelor sa emită un act prin care sa dispună încetarea impunerii fiscale pentru imobilul menţionat în factura nr. 176 emisa la 09 ianuarie 2019, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare