Suspendare provizorie

Asupra apelului civil de faţă.

Prin  încheierea de şedinţă din data de 23.10.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal  în dosarul civil nr. X/207/2019 s-a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimată.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de intimată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.10.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr. X/207/2019 s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes a cererii de suspendare a executării silite invocată de intimată.

S-a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite ce formează obiectul dosarului execuţional X/2019 al SPEJ L F, formulată de contestatorul B E D,în contradictoriu cu intimata  B C, în calitate de reprezentant legal al minorei B M V.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 719 alin. 7 Cod procedura civila, daca exista urgenta si daca s-a plătit cauţiunea, instanța poate dispune, prin încheiere si fără citarea părtilor, suspendarea provizorie a executării pana la soluționarea cererii de suspendare.

Din conţinutul art. 719 alin. 1, 2 şi 7 noul Cod proc.civ. rezultă că, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare provizorie a executării silite, este obligatoriu să fie îndeplinite două condiţii cu caracter procedural, şi anume: condiţia existenţei unei contestaţii la executare şi a unei cereri de suspendare a executării silite în curs de soluţionare pe rolul instanţei şi a plăţii unei cauţiuni.

Astfel din interpretarea dispoziţiilor art.719 alin.1 şi 7 cod pr.civilă., condiția prealabila înregistrării unei cereri de suspendare provizorie a executării silite este reprezentata de existenta pe rolul instanței a unei contestații la executare înregistrate in conformitate cu dispozițiile art. 712 Cod procedura civila sau a unei alte cereri privind executarea silită, însoțită de o cerere de suspendare a executării silite pana la soluționarea dosarului de contestație la executare, formulata in conformitate cu dispozițiile art. 719 alin. 1 Cod procedura civila.

Instanţa a reţinut că prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 26.09.2019, sub numărul de dosar X/207/2019, contestatorul a solicitat a anularea executării silite începute în dosarul execuţional nr.X/2019  al SPEJ L F şi suspendarea executării silite. Totodată contestatorul şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a cauţiunii în cuantum de 149,2 lei, aşa cum rezultă din recipisa de consemnare nr..X/1 din data de 22.10.2019. 

Observând dispozițiile legale care reglementează instituția de drept procesual civil a suspendării provizorii a executării silite, instanţa a apreciat că această măsură de protecţie poate fi dispusă ori de câte ori, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare constată că prin executarea silită s-ar crea prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat în patrimoniul debitorului.

Ca atare, principalul criteriu de analiză a temeiniciei unei cererii de suspendare a executării silite este vătămarea produsă persoanei care a formulat contestaţia prin demararea executării silite, indiferent de soarta finală a contestaţiei, cu menţiunea că motivele care pot justifica luarea măsurii suspendării executării contestate diferă de cele care susţin contestaţia la executare propriu-zisă şi se referă, în special, la consecinţele imediate ale executării silite.

Referitor la temeinicia cererii de suspendare provizorie a executării silite, instanţa trebuie să aprecieze prin prisma actelor de executare demarate şi a motivelor invocate de către contestator, asupra existenţei urgenţei care decurge din paguba iminentă care s-ar produce dacă nu s-ar suspenda executarea.

Din acest punct de vedere, instanţa a apreciat că în ceea ce îl priveşte pe contestator, acesta nu a dovedit îndeplinirea condiţiei urgenţei luării măsurii suspendării provizorii a executării silite, motivele invocate pe fondul contestaţiei nefiind de natură, prin ele însele, să genereze o astfel de măsură care are un caracter excepţional.

Astfel din modalitatea de reglementare a instituţiei suspendării provizorii a executării silite, rezultă cu certitudine intenţia legiuitorului de a  proteja toate persoanele implicate în raportul juridic execuţional, nu numai a debitorului.

Instanţa a observat că în ceea ce îl priveşte pe contestator acesta  nu a justificat şi nu  a dovedit  urgenţa luării măsurii suspendării provizorii a executării, raportându-se doar la motivele invocate în contestaţia la executare, astfel că nu se poate analiza temeinicia argumentelor referitoare la fondul contestaţiei în cadrul soluţionării cererii de suspendare provizorie a executării ce face obiectul dosarului execuţional nr.X/2019  al SPEJ L F, neputând fi prezumată vătămarea contestatorului prin simpla demarare a executării silite.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept anterior expusă instanţa a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite ce formează obiectul dosarului execuţional X/2019 al SPEJ L F, formulată de contestatorul  B E D, în contradictoriu cu intimata  B C, în calitate de reprezentant legal al minorei B M V.

Prin  încheierea de şedinţă din data de 19.11.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal  în dosarul civil nr. X/207/2019 s-a admis  excepţia tardivităţii invocării de către contestatorul B E D a excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Caracal, excepţie invocată de instanţă din oficiu.

S-a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Caracal, ca tardiv formulată.

S-a admis excepţia tardivităţii modificării contestaţiei la executare, de contestatorul B E D, excepţie invocată de intimata B C.

S-a respins cererea de modificare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul B E D, ca tardiv formulată.

S-a respins cererea contestatorului B E D, de suspendare a contestaţiei la executare.

Prin  încheierea din data de 02.12.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal  în dosarul civil nr. X/207/2019 s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul B E D,  în contradictoriu cu intimata  B C, în calitate de reprezentant legal al minorei B M V.

S-a anulat somaţia din data de 10.09.2019, emisă în cadrul dosarului de executare X/2019, al SPEJ L F.

S-a admis în parte cererea de obligarea a intimatei la plata cheltuielilor de judecată şi obligă intimata la plata către contestator a sumei de 532,13 lei.

Pentru a pronunţa această încheiere instanţa de fond a reţinut că la data de 17.07.2019 intimata a formulat cerere de executare silită, înregistrată pe rolul SPEJ L F, solicitând  punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de convenţia încheiată in procedura divorţului cu copii minori autentificata sub nr. X din 30 aprilie 2014 de către Biroul Notarial "G C C" din B, filele 21-22.

Prin încheierea nr.X/24.07.2019, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2019, a fost  încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de convenţia încheiată in procedura divorţului cu copii minori autentificata sub nr. X din 30 aprilie 2014 de către Biroul Notarial "G C C" din B, filele 21-22.

Instanţa a constatat că prin convenţia încheiată în procedura divorţului cu copii minori autentificata sub nr. X din 30 aprilie 2014 de către Biroul Notarial "G C C" din B, filele 21-22, contestatorul şi intimata au convenit ca B E D, să contribuie la întreţinerea minorei B M V cu o sumă egală cu un procent de 25%, din venitul net realizat.

Instanţa a reținut că in conformitate cu art.712 Cod pr.civ împotriva executării silite si împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Contestaţia la executare reprezintă aşadar un mijloc procedural specific procedurii de executare silita prin care partea interesata poate obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale.

Instanţa a constatat că prin somaţia din data de 10.09.2019, emisă în cadrul dosarului de executare X/2019, al SPEJ L F, s-a pus în vedere contestatorului să achite în termen de 1 zi, o sumă egală cu un procent de 25%, din salariul net realizat, reprezentând pensie de întreţinere datorată minorei.

Instanţa a avut în vedere pe de o parte că în  somaţia anterior menţionată nu se precizează nici suma solicitată şi nici perioada pentru care contestatorul din prezenta cauză nu şi-a executat obligaţia.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a apreciat că  nu poate verifica aspectele ce ţin de certitudinea, lichiditatea şi caracterul exigibil al creanţei.

Totodată, instanţa a constatat că din extrasul de cont depus la dosarul cauzei fila 26, reiese că, în ceea îl priveşte pe contestator, acesta a achitat lunar în perioada 15.06.2016-18.06.2019,cu titlu de obligaţie de întreţinere, sume cuprinse între 800 şi 850 de lei, rezultând aşadar că pentru perioada menţionată, acesta şi-a executat cel puţin parţial obligaţiile de plată a pensiei de întreţinere.

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept anterior expusă, instanţa a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul B E D,  în contradictoriu cu intimata B M V  prin reprezentant legal B C şi a anulat somaţia din data de 10.09.2019, emisă în cadrul dosarului de executare X/2019, al SPEJ L F.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa a reţinut că,  în conformitate cu dispoziţiile art.451 alin.1 Cod pr.civ., cheltuielile de judecată constau şi în onorariile avocaţilor.

Observând chitanţa depusă la dosarul cauzei, fila 168,  instanţa a reţinut că în ceea ce îl priveşte pe contestator, acesta a  achitat doamnei avocat  T D, suma de 2.000 de lei cu titlu de onorariu de avocat.

Instanţa a avut în vedere totodată că potrivit 451 alin2 Cod pr.civilă, instanţa poate chiar şi din oficiu să reducă partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care fiind învestită cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Instanţa a avut în vedere că un element hotărâtor în aprecierea caracterului justifcat al onorariului solicitat, este reprezentat de activitatea avocatului materializată în final prin succesul demersului juridic efectuat. 

Observând delegaţia avocaţială depusă la dosarul cauzei fila 167, instanţa a reţinut că între contestator şi doamna avocat T D a fost încheiat un contract de asistenţă juridică la data de 28.10.2018.

Instanţa a reţinut că doamna avocat  T D s-a prezentat la un singur termen de judecată, iar solicitările sale formulate atât verbal în cadrul şedinţei de judecată din data de 19.11.2019, cât şi prin cererea completatoare depusă la dosarul cauzei la data de 11.11.2019, au fost respinse.

Faţă de aceste aspecte instanţa a apreciat că un onorariu avocaţial în cuantum de 2000  este vădit disproporţionat, având în vedere faptul că doamna avocat s-a prezentat la un singur termen de judecată, cererea de chemare în judecată formulată fiind întocmită de un alt apărător.

Faţă de considerentele expuse instanţa a apreciat că în cazul concret un onorariu avocaţial în cuantum de 500 lei corespunde eforturilor depuse de către avocatul contestatorului pentru soluţionarea acestei cauze.

De asemenea instanţa a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată si suma de 32,13 lei, reprezentând cheltuieli generate de xerocopierea dosarului de executare silită.

Referitor la suma achitată de către contestator cu titlu de taxă judiciară de timbru. instanţa având în vedere dispoziţiile  art. 45 alin.1 lit f din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conform cărora Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, instanţa nu a acordat această sumă cu titlu de  cheltuieli de judecată, contestatorul având posibilitatea de a formula cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, ulterior rămânerii definitive a prezentei hotărâri. 

Împotriva încheierilor, în termen legal, a declarat apel apelantul contestator B E D, criticându-le pentru  nelegalitate şi netemeinicie.

A solicitat admiterea apelului, iar rejudecând cauza, să se dispună modificarea în parte a încheierilor în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuţional nr.X/2019 deschis pe rolul biroului S.P.EJ.L F, cât şi a încheierii de încuviinţare a executării silite nr.X/24.07.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2019, cu cheltuieli de judecată, ce constau în acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea fondului cauzei (onorariu avocat şi taxa de timbru) cât şi cheltuielile cu judecarea prezentului apel.

Apelantul reclamant precizează  că a invocat şi  a fost respinsă de instanţă ca tardiv formulată, excepția necompetenţei teritoriale a instanţei de executare.

Apreciază că prin admiterea excepţiei tardivităţii invocării excepției necompetenţei teritoriale a instanţei de executare, au fost încălcate de instanţa de fond dispoziţiile art.129 lit. b alin 3 şi art. 247 C.proc.civ. care prevăd că „excepțiile de ordin public pot fi invocate oricând,,.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C.proc.civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art.129 (2) alin 3 C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art.129 (3) C.proc.civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată. Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C.proc. civ.,este de ordine privată, astfel că, potrivit art.130 alin. (3) Cod proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare instanţa de fond a calificat excepția ca fiind de ordin privat, raportat la dispoziţiile art. 107 cod procedură civilă apreciind ca fiind tardive formulate.

Consideră apelantul reclamant  că această motivare este greşită raportat şi la Decizia CCR 348/2014 unde a fost stabilită competenţa în materia de executare silită.

Contestatorul nu putea să formuleze contestaţie la o altă instanţă decât Judecătoria Caracal, întrucât executarea a fost începută de un executor din C.

Nerespectarea cerinţelor cu privire la instanţa competentă, atrage nulitatea tuturor actelor de procedură efectuate de o instanţă necompetentă si a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. X/24.07.219 pronunţate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2019,

Precizează că instanţa a calificat din oficiu cererea de completare a contestaţiei ca fiind cerere de modificare a contestaţiei, total eronat.

Apelantul reclamant consideră că cererea completatoare a fost formulată faţă de noile acte de executare întocmite de executor, respectiv acte din 16.10.2019 primite de acesta în data de 23.10.2019 ce constau în emiterea unei noi somaţii, încheiere privind stabilirea altor sume cu titlu de cheltuieli de executare, etc. Nu putea formula critici asupra actelor emise nelegal de executor la data introducerii cererii de chemare în judecată (contestaţiei), întrucât aceste acte nu erau emise la aceea dată, iar mai apoi aceste acte au fost comunicate acestuia la data de 23.10.2019, ori în termen de 15 zile de la data comunicării lor a contestat şi aceste acte de executare atât în cadrul acestui proces cât şi separat formând obiectul dosarului nr. X/207/2019 înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal. Ori, excepţia tardivităţii presupune să conteste un act peste termenul de 15 zile de la data comunicării, lucru care nu s-a întâmplat în cauza de faţă.

 Precizează că aceste acte sunt nule de drept şi faţă de nerespectarea dispoziţiilor imperative ale textelor de lege art. 663 Cod procedură civilă - suma certă, lichidă şi exigibilă, art. 666 Cod procedură civilă, art.668-669 c.p.c.

Potrivit art.666 Cod procedură civilă - „executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă,,.

Potrivit art.666 ind. 2 alin 1 teza II c.p.c,-,,...,executorul va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului,titlul executoriu, încheierea prevăzută la art.665 alin 1 ...(...)„.

Cum încheierea ce a fost comunicată instanţei în vederea încuviinţării nu cuprindea suma certă, lichidă şi exigibilă se impune ca şi aceasta să fie anulată, iar lipsa acestei încheieri atrage nulitatea executării silite.

Potrivit art. 666 ind. 2 alin 5 punctul 4 Cod procedură civilă,- instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă; „ creanţa nu este certă lichidă şi exigibilă”.

 Faţă de aceste dispoziţii apelantul reclamant solicită ca instanţa de control judiciar să constate că instanţa de fond a omis să se pronunţe şi cu privire la încheierea nr. X/24.07.2019 prin care a fost încuviinţată executarea silită pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2019. Ori, odată anulata încheierea de încuviinţare a executării silite, executarea nu mai poate continua.

Apelantul reclamant solicită ca instanţa de control să constate că instanţa de fond a anulat somaţia din data de 10.09.2019 tocmai pentru că somaţia nu cuprinde suma certă, lichidă şi exigibilă şi nici perioada pentru care contestatorul nu şi-a executat obligaţia, lucru ce conduce şi la anularea încheierii nr. X/24.07.2019 prin care a fost încuviinţată executarea silită pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.X/207/2019.

Potrivit art. 668 Cod proc. civ. „nu este necesara comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei I. iu cazurile prevăzute la art. 674 şi 2. în căzui ordonanţelor şi a încheierilor pronunţate de instanţă şi declarate de lege executorii „.

Ori în cazul de faţă nu se află în niciuna dintre aceste situaţii, deci comunicarea somaţiei este obligatorie. Iar această somaţie a fost anulată de instanţă.

Nerespectarea unor termene şi neexecutarea unor acte de procedură într-un termen stabilit de lege, atrage nulitatea actelor. Potrivit art.666 ind. 1 alin 1 teza I - ,, (....) în termen de maximum 3 zile de ta data înregistrării cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţă....(…)„. Apelantul reclamant solicită ca  instanţa de apel să constate că nici această cerinţă nu a fost respectată, faţă de împrejurarea că cererea de executare silită a fost formulată de creditoare la data de 17.07.2019, iar dosarul nr. X/207/2019 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Caracal în data de 23.07.2019, respectiv la mai bine de 7 zile. Chiar dacă ziua de 20 şi 21.07.2019 au fost zile nelucrătoare, cererea de încuviinţare trebuia depusă în prima zi lucrătoare, respectiv 21.07.2019.

Aplicabile în cauză fiind dispoziţiile art.181 Cod procedură civilă cu referire la „Nulitatea actelor de procedură. Astfel, potrivit art.181 Cod procedură civilă - când termenul se socoteşte pe zile. nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte; (2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

 Precizează  apelantul reclamant că instanţa de fond a fost investită cu anularea tuturor actelor de executare, însă a omis să analizeze aceste aspecte care atrag nulitatea absolută a întregii  executări.

Un alt motiv de apel vizează modalitatea prin care instanţa de fond a soluţionat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la onorariu de avocat pe care instanţa a apreciat că se impune a fi diminuat cu motivarea expusă prin încheierea din 02.12.2019, apreciază că această motivare este neîntemeiată, împrejurarea că avocatul s-a prezentat la un singur termen de judecată, a pus concluzii pe fond, iar cauza a fost admisă nu are relevanţă.

Consideră că instanţa face aprecieri cu privire la activitatea depusă de avocat apreciind că simpla prezenţă a acestuia la un singur termen de judecată ar conduce la diminuarea onorariului solicitat şi că suma de 500 lei ar fi suficientă.  De asemenea instanţa a apreciat că toate apărările formulate de avocat au fost insuficiente şi respinse, omiţând să ia în considerare că toate apărările avocatului au condus la câştigarea dosarului, iar pentru simplu fapt că nu au fost înţelese de instanţă nu înseamnă că avocatul nu a avut un volum de muncă suficient de mare având în vedere complexitatea cauzei.

Cu toate acestea, chiar dacă somaţia a fost anulată şi celelalte acte de executare întocmite de executorul judecătoresc sunt anulabile aşa cum a arătat mai sus, instanţa omite să anuleze cheltuielile de executare solicitate de executorul judecătoresc prin încheierea din data de 10.09.2019, chiar dacă această încheiere nu a fost depusă la instanţa de încuviinţare a executării silite.

Referitor la jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă şi anume acela că, cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câştig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale şi rezonabile.

Cu privire la motivarea instanței cum că, cheltuielile făcute de contestator cu privire la restituirea taxei de timbru în cadrul unui proces separat, apelantul reclamant apreciază că nici această motivare nu este temeinică şi legală, atâta timp cât instanţa a fost investită cu soluţionarea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfăşurarea acestui proces şi nu cu restituirea taxei de timbru. Ori prin motivarea expusă, instanţa de fond a lăsat nesoluţionată această cerere, ba mai mult, s-a pronunţat pe ce nu i s-a cerut, respectiv pe restituirea taxei de timbru.

Precizează că a investit instanţa cu o cerere privind cheltuielile de judecată, potrivit art. 453C.proc.civ.

Apelantul  reclamant  solicită ca instanţa de apel să constate că acesta nu a formulat o cerere de restituire a taxei de timbru întemeiată pe dispoziţiile OG.80/2013, ci doar în temeiul art. 453 cod procedură civilă.

În drept, a invocat  dispoz. art. 466-482 cod procedură civilă, art.181 Cod procedură civilă şi  art. 665, 666, 668  din acelaşi cod.

Prin întâmpinarea depusă intimata  pârâtă  B C a solicitat pe cale de excepţie respingerea ca inadmisibilă a cererii de apel împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. X/24.07.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2019 şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 10.09.2019, iar pe fond să se constate decăderea apelantului în ceea te priveşte încheierea de şedinţă din data de 23.10.209 a Judecătoriei Caracal şi respingerea apelului formulat de apelantul reclamant B E D ca vădit neîntemeiat şi nefondat. Cu  obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată aferente.

Cererea de apel formulată împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. X pronunţată de către Judecătoria Caracal la data de 24.07.2019 în dosarul nr. X/207/2019 ("încheierea de încuviinţare") şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 10.09.2019 este inadmisibilă, întrucât anularea acesteia nu a fost solicitată.

Pentru debitor, în cazul în care ar fi avut obiecțiuni, cereri, etc., cu privire la încheierea de încuviinţare menţionată mai sus sau la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 10.09.2019, acesta ar fi trebuit sa le atace pe calea contestaţiei la executare. Apelantul reclamant B E D a solicitat prin contestaţia sa la executare doar "anularea executării silite, precum şi suspendarea executării silite până la judecarea prezentei contestaţii la executare" .

Pe cale de consecinţă, conform art.666 coroborat cu art.712 alin.(3) Cod procedură civilă, singura cale pe care debitorul o are împotriva unei încheieri de încuviinţare a executării silite este cea a contestaţiei la executare.

Or, în speţa de faţă, apelantul reclamant B E D nu a atacat această încheiere în faţa instanţei de fond prin contestaţia sa la executare, astfel încât orice fel de cerere cu privire la aceasta formulată în apel va trebui respinsă ca fiind inadmisibilă.

Singura solicitare cu privire la această încheiere a fost cuprinsă abia în cererea intitulată de către însuşi debitorul "cerere completatoare" depusă la instanţă în data de 11.11.2019, cerere calificată în mod corect de către instanţa de fond ca fiind, de fapt una modificatoare, întrucât au fost invocate noi motive ale contestaţiei la executare, respectiv cele privind aşa-zisa necompetenţă a executorului judecătoresc, anularea şi suspendarea unor acte ulterioare promovării contestaţiei care face obiectul prezentului dosar.

Precizează intimata pârât  că instanţa de fond, în mod corect şi cu respectarea dispoziţiilor procedural civile incidente (art.204 Cpc) a decis cu privire la această chestiune după cum urmează: a pus în discuţia părţilor calificarea acestei cereri, şi a ascultat opiniile părţilor, consemnându-le în încheierea de şedinţă; a argumentat în sensul că aceasta este, de fapt, o cerere modificatoare prin introducerea unor noi motive şi capete de cerere, care nu vizau sub niciun aspect diminuarea sau majorarea vreunei câtimi; a pus în vedere acesteia, prin avocat, să îşi spună punctul de vedere conform art. 204 alin (3) Cpc, a luat act de excepţia tardivităţii invocate şi de opoziţia acesteia la modificarea cererii introductive peste termenul prevăzut în mod imperativ de către art. 204 alin. (i) Cpc; a admis motivat excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare, în baza art. 204 şi a respins cererea de modificare a contestaţiei la executare ca tardiv formulată, faţă de dispoziţiile legale citate.

Având în vedere aceste aspecte, coroborate cu înscrisurile întocmite în cauză, aflate la dosarul de fond, intimata pârâtă solicită admiterea excepţiei invocate şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de apel privind încheierea de încuviinţare a executării silite identificată mai sus şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 10.09.2019.

 În ceea ce priveşte aşa-zisele motive de apel care privesc celelalte încheieri atacate cu apel de către debitor (încheierea din data de 02.12.2019, încheierea din 23.10.2019 şi încheierea din 11.11.2019), acestea au fost prezentate global, sub forma unei aglomerări nesusţinute de vreun text legal; acestea, în principal sunt: excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei de executare; calificarea din oficiu a cererii de completare a contestaţiei, drept modificatoare; diminuarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

Intimata pârâtă apreciază că niciunul dintre aceste motive de apel nu poate fi susţinut, prezentând în cele ce urmează, în mod succint argumente legale în sprijinul afirmaţiilor acesteia.

Cu titlu de notă generală, intimata pârâtă apreciază că susţinerile debitorului sunt făcute cu rea-intenție, cu scopul vădit de a induce instanţa de apel în eroare, prezentând fapte/acte în mod greşit  fără ca acestea să corespundă realităţii.

Pe baza celor care vor fi detaliate mai jos la fiecare aşa-zis motiv de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 190 CPC, intimata pârâtă solicită amendarea debitorului şi stabilirea unor despăgubiri în consecinţă de către instanţa de apel.

De asemenea  solicită ca instanţa de control judiciar să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 14 şi 15 din Codul Civil care reglementează buna-credinţă şi respectiv abuzul de drept, urmând a constata, pe baza celor menţionate mai jos şi a probelor din dosar, că exercitarea căii de atac a apelului, în forma efectuată, reprezintă o exercitare abuzivă a unui drept procesual, într-un mod excesiv şi nerezonabil.

Enumerarea unor articole din Codul de procedură civilă fără a ţine cont de modificările şi completările ulterioare, invocarea unor decizii ale Curţii Constituţionale care au fost puse în aplicare prin modificări de acte normative, încercarea de a modifica obiectul contestaţiei la executare prin cereri direct în apel, afirmaţii false cu privire la susţinerile instanţei de fond sunt, în opinia intimatei pârâte, motive suficiente pentru a constata că exercitarea căli de atac s-a făcut de către apelantul reclamant  B E D într-un mod excesiv şi dincolo de limita rezonabilului; probabil doar pe considerentul că este prevăzută şi permisă de norma procesual civilă.

 În privinţa excepţiei de necompetenţă teritorială a instanţei de executare, intimata pârâtă  arată că debitorul B E D îşi susţine apelul prin următoarele idei false:că instanţa de fond ar fi calificat această excepţie ca fiind una de ordin privat; că şi-ar fi întemeiat soluţia de respingere ca tardivă a acestei excepţii prin art. 107 Cpc; motivarea instanţei de fond ar fi greşită în baza Deciziei CCR nr. 348/2014, decizie ale cărei consecinţe au fost deja avute în vedere la modificarea Codului de procedură civilă din anul 2014.

Modul în care instanţa de fond a tratat excepţia de necompetenţă materială invocată de către apelantul reclamant a fost detaliat prin încheierea din data de 19.11.2019.

Astfel, după cum se poate observa printr-o simplă lectură, argumentele instanţei de fond au fost prezentate într-o ordine juridică desăvârşită, în mod clar, transparent, după ce a dat posibilitatea părţilor să îşi expună punctele de vedere şi chiar debitorului să depună anumite înscrisuri în şedinţa publică.

Consideră că instanţa de fond a calificat această excepţie în mod corect, ca fiind de ordine publică şi, faţă de prevederile art. 254 alin. (5), 247 şl 130 alin. (2) CPC, a invocat din oficiu excepţia tardivităţii invocării excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Caracal.

Precizează că instanţa de fond nu a făcut nici o menţiune la art. 107 Cod procedură civilă, iar susţinerile din cererea de apel ale debitorului nu sunt bazate pe fapte reale.

Efectele Deciziei CCR nr. 348/2014 au avut corespondenţă în modificările aduse Codului de procedură civilă în acelaşi an, 2014, precum şi ulterior.

Rezultă în acest mod că debitorul, în mod voit şi cu scopul de a crea confuzie, şi sub falsa motivaţie a unei decizii CCR ale cărei efecte au fost deja implementate în procedura civilă, din chiar anul 2014, a prezentat un aşa-zis argument care nu poate fi primit.

Intimata pârâtă precizează că la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul avea domiciliul pe raza municipiului C, după cum se arată în chiar documentele depuse la dosar (a se vedea cele constatate de către instanţa de fond prin încheierea din 19.11.2020 când avocatul debitorului a depus o copie a cărţii de identitate a debitorului B E D în care se arată că domiciliul acestuia era în, jud. O, iar reşedinţa aplicată pe verso-ui cărţii de identitate - în B,  menţiune cu valabilitatea încetată de peste 2 ani).

Faptul că debitorul şi avocatul său fac confuzie între domiciliu şi reşedinţa unei persoane fizice, nu reprezintă un motiv valabil, ci, cel mult, o circumstanţă defavorabilă acestora.

În plus,prin susţinerea menţionată la paragraful al 2-lea din pag. 3 al cererii sale de apel, se încearcă, în mod nelegal, să se constate o nulitate a încheierii de încuviinţare a executării silite, încheiere pe care nu a înţeles să o atace la fond, ci direct în apel.

Consideră că aceste afirmaţii sunt pure speculaţii legale şi  solicită îndepărtarea lor.

Pretinsa calificare a cererii de completare a contestaţiei, drept modificatoare, este, din nou, un argument în susţinerea modalităţii excesive şi abuzive în care debitorul B E D a înţeles să îşi exercite dreptul de a formula apel, întrucât instanţa fondului a procedat corect, şi-a argumentat soluţia în mod judicios, bazat pe norma legală, cu ascultarea părţilor.

 Astfel, în temeiul art. 152 Cod procedură civilă, instanţa de fond  a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a cererii de completare a acţiunii formulată de către contestatorul debitor.

La solicitarea instanţei, debitorul, prin avocatul său, a susţinut că are natura unei cereri precizatoare, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 204 CPC care permit diminuarea sau majorarea cuantumului. În plus, debitorul, prin apărătorul său, în aceeaşi şedinţă, a precizat că "modificarea se referă la înscrisurile emise ulterior (...)", recunoscând practic, caracterul de cerere de modificare.

Intimata pârâtă precizează că instanţa de fond, analizând conţinutul şi noile cereri din cuprinsul cererii depuse a constatat în mod corect că aceasta este o cerere de modificare, întrucât aduce motive noi, cereri noi care au ca obiect alte acte de executare şi, pe cale de consecinţă, faţă de excepţia tardivităţii formulării unei cereri de modificare la al 3-lea termen de judecată invocată de aceasta, a admis această excepţie şi a respins cererea de modificare a contestaţiei ca fiind tardiv formulată, cu depăşirea termenului legal peremptoriu.

 Aceasta subliniază că nici susţinerea apelantului debitor conform căreia ar fi fost incident termenul de 15 zile de la data comunicării unui act de executare nu poate fi primită, aceasta reglementând o altă situaţie, iar nu pe cea analizată în faţa instanţei de fond.

Intimata pârâtă precizează caracterul ambiguu pe care apelantul debitor a dorit să îl dea cererilor sale, contradicţie din chiar susţinerile acestuia din faţa instanţei de fond faţă de cele din cererea de apel, referirile la texte legale care reglementează situaţii juridice diferite şi care determină aplicarea altor termene, menţiunile greşite la faptele petrecute in faţa instanţei de fond şi la aspectele de natură juridică puse în discuţie la fond.

Toate aceste susţineri arată, de fapt, netemeinicia şi lipsa de fundament al cererii de apel formulate de către debitor, întrucât instanţa de fond a calificat cererea sa în mod corect ca fiind o cerere de modificare a acţiunii formulată tardive, faţă de prevederile art. 204 alin (3) CPC

Intimata pârâtă consideră că creanţa  împotriva apelantului este certă, lichidă şi exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 663 alin. (3) CPC, întrucât Convenţia încheiata in procedura divorţului cu copil minori autentificata sub nr. X din 30 aprilie 2014 de către Biroul Notarial "G C C" din B, sector 6 conţine toate elementele necesare stabilirii obiectului său.

Afirmaţiile apelantului-debitor se dovedesc, încă o dată a fi efectuate cu rea-credință, în scop şicanatoriu. În plus, executorul judecătoresc are atribuţii în stabilirea cuantumului precis al obligaţiei de plata (art. 628 alin. (3) CPC), acesta având de altfel un rol activ (art. 627 CPC), "stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligaţiei prevăzute in titlul executoriu (.„)". In exercitarea acestui rol, executorul judecătoresc poate solicita informaţii chiar debitorului, ceea ce şi in prezenta cauza s-a realizat, executorul judecătoresc I D T, în dosarul de executare nr.X/2019, a transmis somație, a comunicat încheierea de încuviinţare a executării silite, debitorul netransmițând niciun răspuns.

Rezultă aşadar ca afirmaţiile apelantului privind o așa-zisă cauza de nulitate nu pot fi primite, creanţa fiind certa, lichida si exigibila, instanţa de executare, respectiv Judecătoria Caracal, încuviinţând de altfel aceasta executare silita, făcând o verificare a condiţiilor prevăzute de lege în acest scop. În plus, după cum a arătat mai sus în prezenta, această încheiere de încuviinţare nu a fost atacată la fond, ci, se încearcă, cu încălcarea vădită a legii, atacarea ei direct în apel.

Intimata pârâtă precizează că apelantul reclamant fără explicaţii, profitând fără scrupule de lipsa de informaţii privind venitul sau lunar, a găsit de cuviinţa să achite doar cate 850 lei şi apoi 800 lei lunar cu titlu de contribuţie la creşterea si educaţia fiicei lor pentru intervalul iunie 2016- august 2019.

Mai precizează intimata pârâtă că în niciun moment de la data divorţului şi pana în prezent, nu a fost contactata, nu i s-a solicitat vreun acord cu privire la o alta modalitate de plata a contribuţiei stabilite prin Convenţie.În cei peste 5(cinci) ani, a crezut că fostul său sot, tatăl copilului său, îşi va respecta şi onora îndatoririle sale de părinte, de bună-credinţa. Acesta, în tot acest interval a ales, cu de la sine putere, fără vreun acord, fără vreun avertisment, pur si simplu, să achite ce suma consideră acesta că se cuvine minorului.

Intimata menţionează că contribuţia reclamantului, în calitate de tată, stabilita prin titlu executoriu (Convenţia) a fost stabilita la 25% din venitul său lunar, iar acesta ar fi trebuit să îşi plătească contribuţia sa conform Convenţiei, însă acesta nu a vrut să o respecte.

Sub un alt aspect, nici afirmaţia apelantului conform căreia prin anularea somaţiei din 10.09.2019 se poate considera ca şi încheierea de încuviinţare a executării ar fi anulată, nu poate fi primit, deoarece această susţinere reprezintă de fapt un argument circular, inclus cu scopul de a crea confuzie.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor şi cererilor cu, care a fost învestită. Faptul că în apel debitorul încearcă să îşi modifice cererea introductivă este nelegal. Nici detalierea vădit tendenţioasă a modalităţii în care termenul de sesizare a instanţei cu cererea de încuviinţare a executării nu reprezintă motiv de apel, cu atât mai mult cu cât prezintă drept adevărate nişte lucruri false: se pretinde că executorul judecătoresc ar fi încălcat termenul de 3 zile prevăzut de art. 666 alin. (1) (nn. - art. 666  ind. 1 a fost renumerotat), cu prezentarea unor date în mod greşit, fals.

Intimata precizează că apelantul invocă data de înregistrare de 23.07.2019 a cererii de încuviinţare a executării silite, fără a face trimitere la data efectivă a depunerii fie direct la instanţă, fie prin curier/poştă, mai ales că sediul executorului judecătoresc este în C, iar instanţa de executare este Judecătoria Caracal. Aşadar, prezentarea unor astfel de susţineri, nu susţine niciun apel, neputând fi încadrată în vreun motiv de apel, instanţa de fond analizând toate cererile cu care a fost învestită.

Cu privire la motivul de apel legat de faptul că instanţa de fond a diminuat cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat, apreciază intimata pârâtă că, şi sub acest aspect, instanţa de fond a procedat în mod corect.

Consideră intimata pârâtă că instanţa de fond a analizat în mod corect activitatea depusă de către avocatul debitorului în faţa sa, respectiv: redactarea unei cereri de modificare la al 3-lea termen de judecată, formularea unor solicitări/alte cereri care au fost respinse ca nefondate, prezentarea la un singur termen de judecată, considerând în mod justificat că un onorariu de 2000 lei este "vădit disproporţionat'.

Deşi citează într-un mod similar instanţei de fond practica CEDO, apelantul, prin apărătorul său, omite să analizeze obiectiv aspectele privind activitatea sa, faţă de obligativitatea ca aceste cheltuieli să fie necesare, făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În plus, instanţa de fond, în mod corect leagă activitatea avocatului materializată în final prin succesul demersului juridic efectuat - contestaţia la executare a fost admisă în parte, de aprecierea caracterului justificat al onorariului solicitat şi, în temeiul art. 451 alin. (2), din oficiu, a redus, motivat, onorariul în cauză.

Precizează că instanţa de fond a inclus în cheltuielile de judecată şi suma corespunzătoare xerocopierii dosarului de executare silită, ajungând la un total de 532,13 lei.

De asemenea, în mod corect, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013, a dispus restituirea taxelor de timbru către contestator.

Se observă în mod clar că acest text legal reglementează o obligaţie a instanţei, nu lasă loc de apreciere, neexistând posibilitate de interpretare în alt sens. Instanţa de fond, cu alte cuvinte, era obligată să aplice acest text legal, ceea ce a şi făcut.

Precizează intimata  pârâtă că din susţinerea acestui motiv de apel, reiese că nu instanţa de fond nu a înţeles apărările avocatului debitorului, ci, din contra, acest avocat nu a înţeles dispoziţiile art. 451-453 CPC, precum şi cele incidente din OUG nr. 80/2013 solicitând instanţei de apel să analizeze "contestaţia sa" la această măsură a instanţei de fond.

 Nici afirmaţia că "Contestatorul a investit instanţa cu o cerere privind cheltuielile de judecată potrivit art. 453 (...)" nu este legală, întrucât se solicită unei instanțe de judecată să judece doar pe baza unor anumite norme legale, cu omiterea, cu bună ştiinţă a altora.

Aici, din nou, debitorul confunda principiul disponibilităţii în procedura civilă în ceea ce priveşte solicitările sale, cu obligaţia de a se supune legii, obligaţie ce incumbă tuturor cetăţenilor României, şi obligaţia instanţelor de a judeca cauza sub toate aspectele ei, cu aplicarea şi interpretarea tuturor normelor legale incidente. În plus, debitorul încearcă din nou ca, direct în apel, să îşi modifice acţiunea sa introductivă  prin solicitarea ca instanţa de control judiciar să anuleze cheltuielile de executare. În niciun moment până la această cerere de apel, debitorul apelant nu a formulat o astfel de cerere, şi prin urmare, intimata pârâtă solicită respingerea ca inadmisibilă.

Cererea de apel împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.10.2019 este nemotivata şi nesusţinută prin probe.

Din lecturarea cererii de apel formulate în cauză de către debitorul, nu reiese care sunt criticile/motivele de nelegalitate pe care le supune analizei instanţei de apel împotriva încheierii pronunțate de instanţa de fond în data de 23.10.2019. Acesta nu arată care ar fi motivele sale de apel cu privire la această încheiere.

Prin urmare, intimata pârâtă solicită  ca instanţa de control judiciar să constate decăderea apelantului în ceea ce priveşte încheierea de şedinţă din data de 23.10.209 a instanţei de fond  din dreptul de formula şi susţine apelul împotriva acestei încheieri de şedinţă din data de 23.10.2019.

Faţă de toate aceste argumente, intimata pârâtă consideră că apelul formulat de apelantul reclamant este inadmisibil sub aspectul solicitărilor legate de încheierea de încuviinţare a executării silite nr. X/24.07.2019 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2019 şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 10.09.2019; vădit nefondat şi neîntemeiat, formulat cu exercitarea abuzivă a dreptului de a formula calea de atac în privinţa tuturor susţinerilor pe fond,iar în privinţa încheierii de şedinţă din data de 23.10,209 a Judecătoriei Caracal fiind decăzut din dreptul de a formula/susţine apelul. Cu cheltuieli de judecată conform documentelor justificative.

În drept şi-a întemeiat prezenta întâmpinare pe dispoziţiile invocate în cuprinsul acesteia în mod direct şi/sau indirect Codul Civil, Codul de procedură civilă, precum şi orice alt act normativ cu incidenţă în speţă.

Pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii apelului declarat împotriva încheierii din data de 23.10.2019 prin care s-a  respins cererea de suspendare provizoriu a executării silite, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., urmează să respingă ca inadmisibil apelul declarat împotriva acestei încheieri.

Analizând apelul declarat de apelantul contestator împotriva încheierilor  de şedinţă din 23.10.2019 şi 19.11.2019 şi a încheierii din data de 02.12.2019, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Cu referire la apelul declarat împotriva încheierii din şedinţa publică din data de 23.10.2019, tribunalul reţine, cu titlu prealabil, că prin această hotărâre prima instanţă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, invocate de intimată prin întâmpinare.

Cum aceste soluţii sunt în mod evident favorabile apelantului, rezultă că nu are interes procesual pentru a contesta măsurile dispuse de prima instanţă, chiar şi din perspectiva art. 476 alin. 2 C.proc.civ. coroborat cu art. 461 alin. 2 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale primei instanţe de la termenul din data de 23.10.2019, din verificarea încheierii de şedinţă rezultă că apelantului i-a fost admisă cererea privind încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiindu-i respinse solicitările referitoare la proba cu martori şi proba cu interogatoriul intimatei.

Analizând în ce măsură aceste din urmă probe sunt admisibile potrivit legii şi de natură să ducă la soluţionarea procesului, în acord cu prima instanţă, tribunalul constată că proba cu martori şi proba cu interogatoriul intimatei nu sunt utile soluţionării cauzei, astfel că soluţia primei instanţe se dovedeşte în deplin acord cu dispoziţiile art. 258 C.proc.civ.

De altfel, este de observat că, deşi avea posibilitatea de a solicita în apel încuviinţarea probelor respinse în primă instanţă, apelantul nu a formulat o asemenea cerere, ceea ce înseamnă că nemulţumirea sa este lipsită de fundament.

Referitor la încheierea din şedinţa publică din data de 19.11.2019, tribunalul constată că prin cererea formulată la data de 11.11.2019, intitulată „cerere completatoare”, contestatorul a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, arătând că din anul 2015 locuieşte în mun. B, astfel că judecătoriei în raza căreia îşi are domiciliul îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Contrar susţinerilor apelantului, prima instanţă nu a calificat această excepţie ca fiind de ordin privat, aspect care rezultă fără putinţă de tăgadă din paragraful nr. 12 pag. 1 al încheierii, în care se reţine că necompetenţa de ordine publică a Judecătoriei Caracal a fost invocată ulterior primului termen de judecată.

Ori, potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ., „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.”

Din analiza actelor de procedură de la dosar este de necontestat că apelantul, care a învestit prima instanţă la data de 26.09.2019, nu a invocat excepţia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Caracal prin cererea de chemare în judecată. O asemenea excepţie nu a fost invocată nici prin întâmpinarea formulată de intimată la data de 08.10.2019, iar primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost la data de 09.10.2019, fără ca necompetenţa teritorială a Judecătoriei Caracal să fie invocată de partea interesată sau de prima instanţă, din oficiu.

Ca urmare, în mod nefondat critică apelantul soluţia de respingere, ca tardiv formulată, a excepţiei adusă în discuţie pentru prima data la data de 11.11.2019, la al treilea termen de judecată, în condiţiile în care art. 130 alin. 2 C.proc.civ. stabileşte în mod clar momentul până la care excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei poate fi invocată, moment depăşit în cauza de faţă ulterior şedinţei de judecată din data de 09.10.2019.

Tot nefondat critică apelantul şi admiterea excepţiei tardivităţii modificării contestaţia la executare prin cererea depusă la data de 11.11.2019.

Astfel, potrivit art. 204 alin. 1 C.proc.civ., „Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat”, iar potrivit alin. 3, „Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.”.

Tribunalul constată că prima instanţă a stabilit corect natura juridică a cererii depusă de către contestator la data de 11.11.2019, în condiţiile în care în cuprinsul acesteia sunt invocate motive noi de contestaţie la executare (necompetenţa executorului judecătoresc), pe care nu le-a invocat nici chiar implicit în cuprinsul cererii de învestire din data de 26.09.2019, şi sunt formulate pretenţii noi (suspendarea şi anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. X/2019 la data de 16.10.2019).

Ori, pentru a putea fi considerată o cerere completatoare, aşa cum impropriu a fost denumită de către contestator, cererea trebuie să se încadreze în una din situaţiile prevăzute la alin. 2, respectiv:

1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;

3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;

4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

Niciuna dintre ipotezele de mai sus nu poate fi reţinută în speţa de faţă, aşa că, faţă de opoziţia intimatei, în mod legal prima instanţă a admis excepția tardivităţii modificării contestaţia la executare, prin cererea formulată de către contestator la data de 11.11.2019.

Nu se pune problema nerespectării termenului de 15 zile, prevăzut de art. 715 alin. 1 C.proc.civ., în privinţa contestării actelor de executare silită din data de 16.10.2019, ci prima instanţă a constatat că reclamantul nu mai este în termenul prevăzut de lege pentru modificarea cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 204 alin. 1 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte anularea încheierii nr. X/24.07.2019, prin care s-a încuviinţat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de convenţia încheiată în procedura divorţului cu copii minori autentificată sub nr. X/30.04.2014, tribunalul reţine, cu titlu preliminar, că potrivit articolului 445 C.proc.civ., completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului (...) ci numai în condiţiile art. 442 - 444 C.proc.civ. - adică trebuia adresată instanţei care a soluţionat pricina în fond (în acelaşi termen în care s-a declarat apel).

Nepronunţarea instanţei de fond asupra unui capăt de cerere formează obiectul cererii de completare a hotărârii, reglementată de art. 444 din Codul de procedură civilă, iar conform art. 445 din Codul de procedură civilă, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului.

Contestatorul nu a formulat, însă, o cerere de completare a hotărârii în faţa instanţei de fond, în condiţiile art. 444 din Codul de procedură civilă, invocând ca motiv de apel nepronunţarea instanţei de fond asupra anulării încheierii nr. X/24.07.2019, motiv care nu poate fi primit faţă de dispoziţiile imperative ale art. 445 din Codul de procedură civilă.

Cu referire la nerespectarea unor termene şi neexecutarea unor acte de procedură în termenul stabilit de lege, conform art. 666 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul constată că o asemenea apărare nu a fost formulată în faţa primei instanţe.

Este drept, potrivit art. 479 C.proc.civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.

Deşi cel mai semnificativ şi caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv, ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel, trebuie subliniat că, totuşi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) şi tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Astfel fiind, afirmarea de către apelant a nulităţii actelor de executare ca urmare a nerespectării termenului prevăzut de art. 666 alin. 1 C.proc.civ. reprezintă o veritabilă schimbare a temeiului juridic al acţiunii, prohibită de prevederile art. 478 alin. 3 C.proc.civ.

În acest context, se impune a se preciza că instanţa de apel nu are obligaţia de a răspunde acelor argumente care reprezentă, în esenţă, o modificare inadmisibilă a unui element esenţial al judecăţii.

Este nefondat şi motivul prin care se critică întinderea cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă.

Tribunalul constată că prima instanţă, exercitându-şi dreptul suveran de apreciere, a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în raport de valoarea, complexitatea pricinii şi de activitatea desfăşurată în concret de avocatul contestatorului, în acord cu dispoziţiile art. 451 alin. 2 C.proc.civ.

Potrivit normei legale indicată supra, instanţa va putea, chiar din oficiu, să reducă motivat din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Rolul acestei norme este acela de a asigura un just echilibru între obligaţiile procesuale stabilite în urma judecăţii. Deşi dispoziţiile art. 453 C.proc.civ. obligă pe acela care a căzut în pretenţii să plătească celuilalt cheltuielile de judecată, el nu va putea fi totuşi îndatorat în mod excesiv, prin impunerea unei sume care nu îşi găseşte reflectarea în modalitatea în care cel câştigător şi-a apărat poziţia în proces.

Este de principiu admis că prevederile art. 451 alin. 2 C.proc.civ. nu au fost edictate spre a se reduce în mod arbitrar orice sumă pretinsă în proces de cel îndreptăţit la restituirea cheltuielilor de judecată, ci pentru a nu fi generată inechitate între părţile litigante, de natură să aducă dezechilibru în sfera drepturilor şi obligaţiilor procedurale şi să inducă temerea în sesizarea instanţelor judecătoreşti.

Solicitarea, în contextul arătat, a unei sume de 2.000 lei cu titlu de onorariu avocaţial în circumstanţele particulare ale speţei nu poate fi apreciată de tribunal a fi în concordanţă faţă de valoarea sumei contestată de reclamant, câtă vreme nu valoarea pretenţiilor, ci complexitatea cauzei şi a probelor de administrat conturează justa corelare dintre efortul muncii depuse în apărare şi onorariul achitat.

În aceste condiţii, în raport de criteriile legale, în acord cu prima instanţă apreciază că suma de 500 lei, stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, este rezonabilă, faţă de complexitatea cauzei şi a probelor administrate.

Este corectă şi măsura primei instanţe, de a nu include în totalul cheltuielilor de judecată şi suma de 109,44 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare, faţă de dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, normă cu caracter special faţă de dispoziţiile art. 453 C.proc.civ.

Raportat la considerentele din precedent, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat apelul  declarat împotriva încheierilor de şedinţă din data de 23.10.2019, 19.11.2019 şi 02.12.2019 pronunţate de  Judecătoria Caracal în dosarul civil nr. X/207/20019.

În temeiul art. 453 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelantul contestator să plătească intimatei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Data publicarii pe portal: 07.04.2021

Domenii speta

Spete similare