Competenta executorului judecatoresc. Temeinicia incheierii judecatorului sindic

Prin sentinţa civilă nr. X/12.02.2020 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2019 s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea B T în contradictoriu cu intimata E I SPRL, lichidator judiciar SC M SRL şi a fost obligată  contestatoarea  la plata sumei de 92,82 lei reprezentând cheltuieli comunicare dosar execuţional, către SCPEJ D.

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Incheierea din data de 04 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Olt  în dosarul nr.X/104/2012, definitivă, contestatoarea B T, în calitate de administrator al debitoarei în insolvenţă SC M SRL, a fost obligată la predarea posesiei tuturor bunurilor imobile si cheile de acces la acestea, la predarea tuturor bunurilor mobile ( autoturisme, utilaje, etc) precum si a cheilor si a cărţilor de identitate ale acestora, a bunurilor de natura animalelor, stocurilor, bunuri care sunt enumerate si în lista de inventar din 19.04.2013 si în anexa A la procesul verbal de predare primire din 09.05.2013 către intimata E I SPRL, lichidator judiciar al SC M SRL. Totodată, B T a fost obligata sa predea întreaga arhiva contabilă si salariată a societăţii debitoare.

La data de 29.07.2019, intimata a formulat cerere de executare silită, s-a deschis dosarul execuţional nr.CDPX/2019 la SCPEJ D, a fost încuviinţată executarea silită, s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 4.968,02 lei din care onorariu executor de 4000 lei iar, la data de 23.08.2019, s-a emis somaţia prin care contestatoarei i s-a pus în vedere ca, în termen de 8 zile, să dea curs obligaţiilor stabilite prin titlu, somaţie comunicată contestatoarei pe data de 28.08.2019.

Prin cererea formulată, contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a încheierii de învestire cu formulă executorie şi a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, motivat de faptul că un alt executor a refuzat punerea în executare, că în anul 2016 a fost ridicat dreptul contestatoarei de administrator al debitoarei M SRL, astfel că intimata, în calitate de lichidator conduce activitatea M SRL iar executarea silită de drept comun nu este compatibilă cu specificul Legii nr.85/2006 iar persoana care trebuie să achite cheltuielile de executare este intimata şi nu M SRL.

Instanţa  de fond a reţinut că potrivit art.712 din Codul de proc.civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare iar potrivit art.714, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Potrivit art.715, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi.

Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Potrivit art.670 din Codul de proc.civilă, sunt cheltuieli de executare:

1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta.

Analizând cererea formulată, prima instanţă a constatat că executarea silită are loc în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, care constituie titlu executoriu, iar actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, inclusiv stabilirea cheltuielilor de executare.

Astfel, potrivit anexei la Ordinul nr.2.550/C din data de 14.11.2006 al Ministrului Justiţiei, onorariul maxim pentru obligaţia de predare bunuri este de 2.200 lei pentru persoane fizice, având în vedere că potrivit titlul executoriu s-a stabilit obligarea contestatoarei la predarea  bunurilor mobile, lista de inventar conţinând 649 de bunuri , a bunurilor imobile, lista conţinând 639 de poziţii, din precum şi obligarea la predarea arhivei contabile şi salariale, instanţa apreciază că onorariul stabilit de expert nu depăşeşte valoarea maximă prevăzută de lege.

În plus, din dosarul execuţional rezultă că executorul a făcut numeroase demersuri de identificare bunuri şi de comunicare acte, astfel că şi cheltuielile de executare sunt justificate.

Instanţa de fond nu a putut reţine că aceste cheltuieli de executare sunt datorate de lichidator din fonduri proprii şi nu către debitoarea M SRL întrucât, potrivit Legii nr.84/2006, toate cheltuielile efectuate în cursul procedura de insolvenţă sunt suportate din averea debitorului aflat în insolvenţă.

De asemenea, nu s-a putut reţine că procedura de executare silită din acest dosar este incompatibilă cu procedura insolvenţei, întrucât debitorul pus în executare este o persoană fizică, chiar dacă a îndeplinit funcţia de administrator al societăţii în insolvenţă, şi nu M SRL aflat în insolvenţă.

Celelalte susţineri din cuprinsul contestaţiei, care se referă la dosarul de insolvenţă al M SRL sunt chestiuni de fond care nu prezintă relevanţă pentru executarea silită din acest şi care nu pot fi analizate în procedura specială a contestaţiei la executare.

În consecinţă, prima instanţă a apreciat că executarea silită s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor, contestaţia formulată urmând să fie respinsă ca nefondată.

În conformitatea cu art.453 raportat la art.717 din Codul de proc.civilă, instanţa de fond a obligat contestatorul la plata sumei de 92,82 lei reprezentând contravaloare comunicare dosar execuţional, către executorul judecătoresc.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii de amânare a pronunţării din data de 05.02.2020 a declarat apel, înregistrat pe rolul Secţiei a II-a Civile de Contencios Administrativ şi Fiscal, apelanta-reclamantă solicitând: admiterea apelului, schimbarea sentinţei nr. X din 12.02.2020 pronunţată în dos.nr. X/311/2019 at Judecătoriei Slatina, secţia civila în sensul admiterii contestaţiei la executare silita,  anularea  încheierii nr.  X/08,08.2019, dos. nr.X/3l1/2019, pronunţata de Judecătoria Slatina prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, anularea tuturor actelor de executare emise in dosarul de executare nr. CDP X/2019 al SCPEJ D, anularea încheierii din 23.08.2019, prin care s-au stabilit cheltuieli de executare silită în suma  de 4968,02 lei.

În motivarea apelului,  în prealabil contestatoarea a reluat argumentele invocate în faţa primei instanţe şi a expus modul de desfăşurare al procesului.

A apreciat că încheierea de amânare a pronunţării şi sentinţa apelată sunt netemeinice şi nelegale deoarece:

Judecătoria Slatina, în mod netemeinic şi nelegal, a respins amânarea judecării cauzei şi cererea de acordare a unui termen după data de 05.03.2020, atâta timp cât la dosarul cauzei a fost depus certificat de grefă cu privire la dosarul nr.X/1/2020,  cerere de strămutare şi suspendare a judecării procesului  până la soluţionarea cererii de strămutare şi s-a invocat ca sunt suspendate toate dosarele de insolvenţă în care a fost desemnat E I SPRL Filiala B lichidator al debitoarei SC M SRL.

De asemenea, amânarea cauzei se impunea si ca urmare a faptului că pe rolul Tribunalului Olt exista o cerere de Înlocuire a lichidatorului judiciar, intimat în aceasta cauza care formează obiceiul dosarului nr.X/104/2012/A79 şi care nu a fost soluţionata.

Totodată, prin încheierea de amânare a pronunţării si nici prin sentinţa apelată Judecătoria Slatina nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată de contestatoare prin răspunsul la privind nulitatea întâmpinării formulată de E I SPRL Filiala B lichidator al SC M SRL.

La fila nr. 110 din dos.nr. X/215/2019 al Judecătoriei Slatina se află dovada de înmânare către pârâta E I SPRL Filiala B, în calitate de lichidator judiciar al M SRL (în faliment) a contestaţiei formulată de contestatoare, ce poarta data de primire 19 septembrie 2019.

Dat fiind pârâta E I SPRL Filiala B, în calitate de lichidator  judiciar al M SRL (in faliment) a înaintat la dosarul cauzei întimpinarea abia la data de 10 decembrie 2019, in cauza fiind depăşit cu mult termenul de 25 de zile prevăzut  art. 201 (1) cod de procedură civilă, a considerat ca operează sancţiunea nulităţii întâmpinării. Aşadar, în cauză se impunea admiterea excepţiei privind nulitatea întâmpinării.

S-a precizat că prin Încheierea de amânare a pronunţării din 05.02.2020, în mod nelegal instanţa a  apreciat că excepţiile invocate de contestatoare privind: a) puterea de lucru judecat a încheierii din 13.05.2019, emisă in dos.nr. X/13/1019 de BEJ D A; b)  inadmisibilitatea formulării cererii de executare pe calea dreptului comun, deoarece cererea de executare formulata E I SPRL Filiala B, in calitate de lichidator judiciar al M SRL (în faliment), excede atribuţiilor executorului judecătoresc, masurile dispuse de judecătorul sindic urmează să fie duse la îndeplinire de practicianul in insolvenţă, reprezintă motive de fond ale contestaţiei şi nu excepţii propriu-zise, care si fie analizate odată cu fondul cauzei.

Chiar şi aşa, observând considerentele sentinţei s-a solicitat să se constate faptul că instanţa nu a analizat si nu s-a pronunţat cu privire la excepţia puterea de lucru judecat şi care trebuia sa" fie  admisă, aşa cum a fost formulata de contestatore.

Astfel, s-a solicitat să se constate că, mai înainte de a se adresa SCPEJ D, lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B s-a adresat BEJ B A, care prin încheierea din 13.05.2019, emisa în dos.nr. X/D/1019, a dispus respingerea cererii de executare silita a creditorului SC M SRL prin lichidator judiciar E I SPRL Filiala B, împotriva debitorului B T şi pe cale de consecinţa executorul a refuzat  deschiderea dosarului sub nr. X/D/2U19, aflat pe rolul BEJ B A.

Arată că executorul judecătoresc B A a apreciat că cererea creditorului nu îndeplineşte toate condiţiile de fond si formă cerute de lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 632 coroborat cu art. 663 Cod Procedurii Civilă, în sensul ca cererea de executare excede atribuţiilor executorului judecătoresc, masurile dispuse de Judecătorul sindic urmează să fie duse la îndeplinire dc practicianul in insolvenţă, potrivit dispoziţiilor art. 64 lit. d)si 1) din Legea nr. 85/2014.

Încheierea sus menţionata nu a fost contestata de lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B, rămânând definitiva şi produce efecte juridice, având putere de lucru judecat, astfel că trebuie avuta în vedere de SCPEJ D sesizat ulterior şi de către instanţa de judecată

Deci, în mod nelegal SCPEJ D prin încheierea din 25.07.2019 a deschis dosar de executare CDP X/2019 în loc să o respingă.

În opinia contestatoarei, Judecătoria Slatina, prin sentinţa apelata, în mod nelegal, fără să analizeze şi să aibă în vedere excepţia de putere de lucru judecat şi celelalte critici invocate, a considerat că „ executarea silită a avut loc în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, care constituie titlu executoriu, iar  actele de executare au fost efectuate, cu respectarea dispoziţiilor legale, inclusiv stabilirea cheltuielilor de executare.”

Prin sentinţa apelată Judecătoria Slatina în mod nelegal a apreciat că "nu se poate retine că procedura de executare silita din acest dosar este incompatibila cu procedura insolvenței întrucât debitorul pus în executare este o persoană fizica, chiar dacă a îndeplinit funcţia de administrator al societăţii în insolvenţă,  şi nu M SRL, aflat în Insolvenţă."

Totodată, s-a precizat că Judecătoria Slatina, în mod nelegal trece cu vederea peste faptul ca titlul executoriu a cărui executare silita pe dreptul comun s-a cerul este o încheiere/hotărâre pronunţata de judecătorul sindic într-un dosar de insolvenţă în temeiul Legii nr. 85/2006 şi  că obiectul executării silite nu-l reprezintă bunurile proprii ale persoanei fizice B T ci îndeplinirea unor obligaţii către lichidatorul judiciar, la care se adaugă cheltuielile de executare.

În speţa de faţa suntem în prezenţa aplicării unei executări silite speciale, reglementate de legea speciala Legea nr. 85/2006.

Acesta este si motivul pentru care a invocat excepţia inadmisibilității formulării cererii de executare pe calea dreptului comun, deoarece cererea de executare formulată E I SPRL Filiala B în calitate de lichidator judiciar al M SRL (în faliment), excede atribuţiilor executorului judecătoresc, masurile dispuse de judecătorul sindic  urmează să fie duse la îndeplinire de practicianul in insolvenţă, excepţie pe care Judecătoria Slatina nu a analizat-o si nici nu s-a pronunţat cu privire la aceasta.

A mai invocat, că Judecătoria Slatina, prin sentinţa apelată s-a rezumat, in mod netemeinic si nelegal, a retine cum ca "debitorul pus în executare este o persoana fizică, chiar dacă a îndeplinit funcţia de administrator al societăţii în insolvenţă, şi  nu M SRL aflat în insolvență", fără a arăta motivele de fapt si de drept pentru care a înlăturat criticile contestatoarei enunţate prin contestaţia la executare.

În cauză, titlul executoriu prezentat în ambele dosare de executare, atât în dosarul X/D/2019 al BEJ B A cât si în dos. nr. CDP X/2019 al SCPEJ D îl reprezintă încheierea din 04.03.2019 pronunţata de Tribunalul Olt Secţia, a II-a Civila de Contencios Administrativ si Fiscal in dos, nr. X/104/2012 privind insolventa debitoarei SC M SRL.

Consideră că executarea silita întemeiata pe dispoziţiile codului de procedurii civila demarată de SCPEJ D în dos.nr. CDP X/2019  nu este compatibila cu specificul procedurii de insolvenţă reglementată de Legea nr. 85/2006, art. 20,  art. 25, art. 113 -115, art 122 .

Procedând la un raţionament prin analogie (ubi eatem est legis ratio, ubi eadem est legis dispositio) unde este aceeaşi raţiune a legii se aplica aceeaşi dispoziţie a ei), în cauza aducerea la îndeplinire a executării titlului executoriu emis de judecătorul sindic conform Legii insolventei nr. 85/2006 revine lichidatorului judiciar E I SPRL Filiala B şi nicidecum executorului judecătoresc.

Atunci când legiuitorul a dorit şi a făcut trimitere la executarea silită reglementata de codul de proc.civ., a indicat expres acest lucru, iar Legea nr. 85/2006  nu cuprinde o astfel de menţiune.

Se face precizarea că nu se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014, art.164, art. 173 alin. (1); art. 270 alin. (2), invocând şi art. 15 alin. (2) din Constituţie corob. cu art. 24  şi  25 C.proc.civ..

Faţă de dispoziţiile art.149 din Legea nr. 86/2006, în situaţia de faţă a considerat că prin începerea executării silite conform c.proc.civ. executorul judecătoresc din dos.nr. CDP X/2019 al  SCPEJ D se substituie în activitatea şi atribuţiile lichidatorului judiciar ce sunt expres reglementate de Legea nr. 85/2006, încălcându-se dispoziţiile legale.

Astfel, dat fiind că a fost cerută şi încuviinţata executarea silita, în toate modalităţile de executare, contestatoare are anumite nelămuriri privind utilitatea tabelului de creanţe, obligativitatea declarării creanţei în cadrul procedurii de insolvenţa,  suspendarea recuperării anumitor creanţe, interdicţia popririi contului unic sau întocmirea unui plan de reorganizare, apreciind că procedura insolvenţei ar fi suspendata definitiv până la îndestularea creditorului curent.

Concluzionând, a arătat că în cauză nu este vorba de o executare individuală a bunurilor debitoarei persoana fizică B T ci de o executare a bunurilor afectate derulării procedurii insolvenţei SC M SRL, cu atât mai mult cu cât  SOMAŢIA din 23.08.21119 emisa de SCPEJ D în dos.nr. CDP X/2019, ce reprezintă primul act de  începere a executării, B T  cuprinde mai multe obligaţii în sarcina sa.

Faţă de argumentele primei instanţe, în sensul că "Celelalte susţineri din cuprinsul contestaţiei, care se referă la dosarul de insolvenţă al M S.R.L sunt chestiuni de fond care nu prezintă relevanta pentru executarea silită din acesta şi care nu pot fi analizate în procedura speciala a contestaţiei la executare.", arată că instanţa de fond nu a enumerat care sunt celelalte susţineri din cuprinsul contestaţiei,  lăsând loc la interpretări şi creând posibilitatea apariţiei unor abuzuri în interpretarea si aplicarea legii cu atât mai mult cu cât se creează premisele nelegale cum că atribuțiile lichidatorului stipulate expres in Legea nr.85/2006 pot fi executate de către executorul judecătoresc si că nu are relevanta dacă şi când contestatoarei B T i-a fost ridicat dreptul de administrare speciala a debitoarei SC M SRL.

Pretinde că toate acestea au eficientă si produc efecte juridice în cadrul procedurii insolventei deschise împotriva debitoarei SC M S.R.L in dosar nr. X/104/2012 al Tribunalului Olt şi implicit pentru executarea silită in cauza .

Arată că prin sentinţa nr. X/30.05.20l6, rămasa definitiva, pronunțată în dos. nr. X/104/2012/a7, s-a admis cererea formulata de reclamanta E I SPRL Filiala B şi a dispus ridicarea dreptului de administrare a debitorului M S.R.L, respectiv  a administratorului special B T.

Mandatul administratorului statutar încetează la data ridicării desemnării administratorului special iar in cauza său i-a fost ridicat si dreptul de administrare specială.

Citează  art. 20 lit. f şi art. 25 lit. b) din legea nr. 85/2006 şi manţionează că de la 30.05.2016 şi până în prezent administratorul/lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B conduce efectiv şi exclusiv activitatea debitorului ca urmare a ridicării dreptului de administrare speciala a numitei B T. Lichidatorul judiciar nu poate delega aceasta atribuţie altei persoane.

Potrivit art.  113- 115 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B, trebuia ai ia masuri de inventariere, de conservare şi de evaluare a patrimoniului debitoarei SC M SRL, de realizare a creanţelor debitoarei, cu concursul Adunării Generale a creditorilor, Lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B, nu a avut nici o iniţiativa sub aceste aspecte.

În opinia sa, lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B urmăreşte lichidarea debitoarei cu orice preț, pe căi oculte şi fără să consulte Adunarea Generala a creditorilor.

Aşa fiind, a considerat că cererea formulată de E I SPRL Filiala B trebuia respinsa ca inadmisibilă

Sentinţa apelata este netemeinică şi nelegală  şi ca urmare a faptului că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu motivul nr. 6 de contestaţie, pe care l-a citat integral.

Apreciind că actele de executare au fost efectuate prin încălcarea dispoziţiilor legale, a invocat faptul că debitoarea, persoana fizică nu datorează nici cheltuielile de executare în cuantum de 4969,112 lei.

Face trimitere la considerentele sentinţei apelate, concluzionând că este vorba de o executare în cadrul procedurii insolvenţei Legii nr. 85/2006 si nicidecum de o executare silita pe dreptul comun motiv pentru care si cheltuielile efectuale în cursul procedurii de insolvenţă sunt suportate din averea debitorului aflat în insolvenţa

În cauza dedus judecăţii "Beneficiarul executării silite" este lichidatorul judiciar E I SPRL Filiala B în nume propriu şi nu debitoarea SC M S.R.L, motiv pentru care cel care trebuie să suporte cheltuielile de executare trebuie să fie lichidatorul judiciar.

Lichidatorul judiciar nu poate invoca ca nu cunoaşte dispoziţiile legii nr. 85/2006 si prevederile ce sunt compatibile cu codul de procedura civilă, cererea de încuviinţare - si de executare silita prin intermediul SCPEJ D, fiind făcuta tendenţios cu încălcarea dispoziţiilor legale.

La rândul său instanţa de judecată, în mod nelegal a reţinut că  "din dosarul execuţional rezulta că executorul a făcut numeroase demersuri de identificare bunuri şi comunicare acte, astfel că şi cheltuielile de executare sunt justificate” atâta timp cât nu se indică expres în ce constau respectivele demersuri iar toate aceste activităţi sunt incompatibile cu dispoziţiile art. 113 - 115 din Legea nr. 85/211116

Potrivit art. 113 - 115 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar trebuia să ia masuri de inventariere, de conservare şi de evaluare şi patrimoniului debitoarei SC M SRL, de  realizare a creanţelor debitoarei, cu concursul Adunării Generale a creditorilor, Lichidatorul E I SPRL Filiala B, nu a avut nici o iniţiativa sub aceste aspecte.

În consecinţa, faţă de cele sus menţionate  a solicitat ca prin hotărârea judecătoreasca ce se va pronunţa să se dispună admiterea apelului, aşa cum a fost formulat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 art. 453 NCPC.

Prin încheierea nr. X/2020 pronunţată de Secţia a II a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 11.09.2020 în dosar nr. X/311/2019 s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II a Civile, de Contencios Administrativ şi Fiscal  invocată de apelantă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă B T, domiciliată în P O, , jud. O, în contradictoriu cu intimatul-pârât E I SPRL  - FIL. BUCUREŞTI, în calitate de lichidator judiciar al M SRL, cu sediul în B, împotriva sentinţei civile nr. X/12.02.2020 pronunţată de Judecătoria Slatina în favoarea Secţiei I Civile a Tribunalului Olt, competentă în soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei I Civile a Tribunalului Olt sub nr. X/311/2019*.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente si a actelor si lucrărilor  dosarului, Tribunalul retine următoarele:

Contrar primului motiv de apel, tribunalul constată că în mod corect prima instanţă a respins cererea de amânare a cauzei, formulată la termenul din data de 05.02.2020.

În acest sene, tribunalul observă că la termenul de judecată respectiv contestatoarea a fost reprezentată de apărător ales – av. M E C, care, după ce instanța a procedat la verificarea din oficiu a competenței generale, materiale şi teritoriale a Judecătoriei Slatina, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cerere admisă de instanţă şi apoi acordarea unui termen de judecată ulterior datei de 05.03.2020. Interpelată fiind cu referire la motivul de amânare, contestatoarea, prin reprezentant convențional, a precizat că atât la data formulării contestaţiei la executare, cât şi la momentul respectiv, lichidatorul desemnat este în continuare E I SPRL-FIL.

Este irelevant aşadar că la dosarul cauzei a fost depus certificat de grefă cu privire la dosarul nr.X/1/2020 având ca obiect cererea de strămutare a unui alt dosar – X/104/2012 şi că s-a dispus suspendarea judecării cauzei respective până la soluţionarea cererii de strămutare (f.14,15 vol II ds. fond) sau că sunt suspendate toate dosarele de insolvenţă în care a fost desemnat  lichidator E I SPRL Filiala B, ori că pe rolul Tribunalului Olt exista o cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar, atâta timp cât,  potrivit propriilor recunoaşteri ale contestatoarei, la data formulării contestaţiei la executare, cât şi la momentul respectiv, lichidatorul desemnat este în continuare E I SPRL-FIL.

În ceea ce priveşte critica nr. 2 din apel constând în nepronunţarea primei instanţe asupra excepţiei de nulitate a întâmpinării, tribunalul o găşsete nefondată, pentru cele ce urmează:

În prealabil, tribunalul consideră necesar a evidenţia aspectul că potrivit art. 174 alin.(1) C.proc.civ., nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă,  în timp ce sancţiunea nedepunerii întâmpinării, în termenul prevăzut de lege atrage decăderea intimatului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, potrivit dispoziţiilor art. 482 rap la art. 208 alin. (2) C.proc.civ. În continuare, conform art. 185 alin. (1) „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”. În fine, potrivit art. 178 alin (3)  „Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată:  b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.”, iar conform alin (4) Partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă”.

Faţă de dispoziţiile legale precitate, tribunalul constată că la data de 19.09.2020 (f.110 vol I ds. fond) contestaţia la executare s-a comunicat intimatului, în proced. prev. de art. 201 alin alin.(1) C.proc.civ., în timp ce întâmpinarea a fost depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 11.12.2019, când apărătorul contestatoarei a solicitat termen  pentru a lua cunoștință de acest act de procedură (f.11 vol I ds. fond). Formulând ulterior răspuns la întâmpinare (f.16-18 vol II ds. fond), contestatoarea a invocat excepţia de nulitate a întâmpinării şi a apreciat că intimatul „nu răspunde punctual la cele invocate” în cererea introductivă, reiterată în continuare. Cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, la termenul de judecată din data de 05.02.2020 contestatoarea prin apărător a precizat că îşi menţine excepţiile invocate prin  cererea introductivă şi că nu are alte cereri formulat sau probe de administrat, punând concluzii pe cererea sa introductivă, fără a aduce în discuţie excepţia de nulitate a întâmpinării.

Aşa fiind, tribunalul reţine, pe de o parte că partea contestatoare - deşi a fost reprezentă de un specialist în drept (avocat)  nu a invocat nulitatea actului de procedură la termenul din data de 11.12.2019,– operând renunțarea sa tacită la acest drept, dimpotrivă a solicitat amânarea cauzei pentru a formula răspuns la întâmpinare. Pe de altă parte, nu se poate reţine nulitatea întâmpinării, pentru motivul invocat, în absenţa unei vătămări a contestatoarei, întrucât legea procesuală nu stabileşte o nulitate expresă în acest caz (fiind, aşadar, o nulitate virtuală) şi, cu atât mai puţin, nu este vorba despre o nulitate necondiţionată, dintre cele enumerate la art. 176 din C. proc. civ.

 Nulitatea, în acest caz, ar fi fost una relativă, potrivit art. 174 alin. (3) din C. proc. civ., astfel încât, valorificată fiind doar de partea interesată, era condiţionată de vătămarea acesteia, conform celor prevăzute de art. 175 alin. (1) şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată de propria culpă, astfel cum stabileşte art. 178 alin. (2) din C. proc. civ.

 Vătămarea procesuală putea viza administrarea unor probe la solicitarea intimatului sau soluţionarea unor excepţii invocate de aceeaşi parte, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

Nefondat este şi motivul nr. 3 de apel care priveşte calificarea de către prima instanţă a excepţiile invocate privind puterea de lucru judecat a unei încheieri anterioare, emisă intr-un alt dosar de BEJ D A şi  inadmisibilitatea formulării cererii de executare pe calea dreptului comun, ca fiind apărări de fond.

Astfel, investită fiind cu o contestație la executare, prima instanță nu a avut de soluţionat mai multe excepţii, cum greșit  pretinde apelanta. În realitate, în cadrul respectivei acţiuni fiind invocate mai multe motive de nelegalitate sau netemeinicie a executării silite, instanţa a procedat la analizarea acestora şi găsindu-le neîntemeiate, a respins în totul contestația.

Contrar susţinerilor de la punctul 4 apel, referitor la nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, cu referire la pretinsa putere de lucru judecat, atribuită unei încheieri pronunţată de executorul judecătoresc tribunalul reţine că, in ceea ce priveşte nerespectarea de către prima instanţă a exigenţelor art. 425 lit. b) C. pr. civ., observând textul menţionat, rezultă cu claritate necesitatea arătării în hotărârea civilă a motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate în litigii.

Rezultă aşadar că arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se fundamentează soluţia adoptată constituie, într-adevăr, o obligaţie a instanţei rezultată atât din dispoziţiile art. 425 C.proc.civ., cât şi din dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, însă aceasta nu presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Van de Hurk c. Olandei din 19 aprilie 1994), astfel încât întinderea obligaţiei de motivare poate varia în funcţie de natura hotărârii şi trebuie stabilită în lumina circumstanţelor cauzei (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Buzescu c. României din 24 mai 2005).

Raportat la cauza pendinte, tribunalul constată că hotărârea instanţei de fond fundamentează, prin argumentele menţionate în cuprinsul său, soluţia de respingere a acţiunii în totul. Este de evidenţiat aspectul că respectiva putere de lucru judecat privea o încheiere pronunţată de un executor judecătoresc.

În acest context, pentru a răspunde pe larg alegaţiilor apelantei tribunalul reţine că potrivit art. 430 alin. (1) C.proc.civ. „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată”, iar conform alin. (2) „Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.”

În acelaşi sens, art. 431 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. dispune „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Aşadar, de principiu, autoritatea de lucru judecat este un efect al hotărârii judecătoreşti şi cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 432 C.proc.civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 434 C.proc.civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 C.proc.civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, în cauză constatându-se că apelanta atribuie putere de lucru judecat unei încheieri pronunţate de executorul judecătoresc, în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile mai sus enunţate.

Nici motivele nr. 5 şi 6 de apel, privind necompetenţa executorului judecătoresc şi nu este fondat, pentru următoarele:

Astfel cum rezultă din actele de la dosar, prin Încheierea judecătorului sindic din data de 04.03.2019 pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal pronunţată în dosarul nr. X/104/2012 s-a dispus obligarea contestatoarei la predarea posesiei tuturor bunurilor imobile şi cheile de acces la acestea, la predarea tuturor bunurilor mobile (autoturisme, utilaje, etc), precum şi a cheilor şi a cărţilor de identitate ale acestora, a bunurilor de natura animalelor, stocurilor, bunuri enumerate în lista de inventar din 19.04.2013 şi în anexa A la procesul verbal de predare primire din 09.05.2013, debitoarea fiind în plus obligată să predea întreaga arhivă contabilă şi salarială a societăţii debitoare M SRL (în faliment), încheiere rămasă definitivă potrivit menţiunii de pe aceasta (f.20 vol I ds. fond).

Adresându-se executorului judecătoresc în vederea punerii în executare a respectivului titlu executoriu, pe rolul BEJ P D C A-M s-a format dosarul execuţional nr. CDPX/2019, iar la solicitarea executorul judecătoresc s-a pronunţat încheierea nr. X/08.08.2019 a Judecătoriei Slatina, prin care instanţa a încuviinţat executarea silită (f.15-16 vol I ds. fond) – contestatoarea fiind în vădită eroare când susţine că judecătoria a dispus învestirea cu formulă executorie.

Deşi apelanta contestatoare pretinde că executarea silită a titlului executoriu trebuia îndeplinită de „ practicianul în insolvenţă”, tribunalul reţine că potrivit art. 25 din Legea 85/2006, principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt cele enumerate la punctele a) – l), niciuna dintre acestea nefăcând referire la punerea în executare a unui titlu executoriu constând într-o încheiere pronunţată de judecătorul sindic împotriva unei persoane fizice, fost administrator al debitoarei M.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 85/2006, invocate în cauză, tribunalul reţine că în conformitate cu acestea este reglementată modalitatea de înscrierea în tabelul preliminar a creanţelor care sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, a celor nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii, respectiv a celor născute după data deschiderii procedurii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, care privește executarea silită a unui titlu executoriu emis ulterior intrării în faliment a M, în baza art.107 din Legea 85/2006.

Este adevărat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 85/2014,  întrucât intrarea în insolvenţă a debitoarei M a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, însă acest aspect nu este de natură să ducă la concluzia necompetenţei executorului judecătoresc.

Astfel, potrivit art. 149 alin.- 1 teza I din Legea 85/2006, „ Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura compatibilităţii lor”, iar apelanta nu a indicat nici un text de lege derogatoriu de la dreptul comun – Cartea a V-a din Codul de Procedură civilă, în baza căruia  lichidatorul E I să aibă competenţa de a pune în executare titlul executoriu care cuprinde obligaţii de îndeplinit în favoarea sa şi în sarcina debitoarei – persoană fizică.

La fel de nefondat este şi motivul nr. 7, care priveşte practic motivarea sentinţei şi faţă de care tribunalul a oferit un răspuns in supra, în esenţă apreciindu-se că obligaţia de a motiva hotărârea  nu presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument, instanţa de fond grupând susţinerile supraabundente ale contestatoarei şi analizându-le în bloc.

Faptul că apelantei contestatoare i-a fost ridicat dreptul de administrare şi că în prezent lichidatorul conduce activitatea debitorului nu înseamnă că prin Încheierea judecătorului sindic din data de 04.03.2019 pronunțată în dosarul nr. X/104/2012 nu au fost dispuse anumite obligaţii care sunt în sarcina debitoarei – în calitate de persoană fizică.

În ceea ce priveşte motivul nr. 8 de apel, tribunalul remarcă aspectul că prin intermediul său apelanta tinde la a aduce critici titlului executoriu, punând în discuţie temeinicia Încheierea judecătorului sindic din data de 04.03.2019 când afirmă că în iulie 2018 lichidatorul a ridicat serverul societăţii şi a preluat situaţia financiar contabilă a debitoarei.

Or, dispoziţiile art. 712 C.proc.civ. stabilesc posibilitatea formulării contestaţiei la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi  prin executare, dispunând în sensul că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie.”.

 Aşadar, în raport de prevederile legale enunţate mai sus, contestaţia la executare  vizează numai inidente legate de executare, în acest cadru putând fi cercetate doar formele de executare întocmite cu prilejul executării silite, urmând a fi stabilită respectarea cerinţelor legale aplicabile potrivit codului de procedură civilă.

Pe calea contestaţiei la executare nu se pot invoca motive de fond care să repună în discuţie hotărârea ce se execută, deoarece partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice în cadrul judecăţii, fie prin cererile adresate instanţei de fond, fie prin exercitarea căilor de atac specifice.

Faţă de considerentele expuse, tribunalul constată că alegaţiile apelantei sunt lipsite de fundament juridic şi urmează a fi respinse ca nefondate.

In fine, în ceea ce priveşte critica de la punctul nr. 9, fiind vorba de o executare silită de drept comun, cum s-a arătat mai sus, tribunalul  reţine că potrivit art. 670 C.proc.civ. ” (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.

(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.”

Prin urmare, reglementarea cheltuielilor de executare este grefată pe principiile regăsite în reglementarea cheltuielilor de judecată.

Articolul 670 C.proc.civ. stabilește două reguli, şi anume: a) partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi de executare este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop; b) debitorul suportă cheltuielile de executare.

Dat fiind caracterul „silit" al executării, legiuitorul prezumă culpa debitorului şi stabileşte regula că acesta suportă cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, potrivit art. 670 alin. 2 teza I.

Aşadar, ca regulă, debitorul suportă cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Întrucât orice obligaţie dintr-un titlu executoriu trebuie adusă la îndeplinire de bunăvoie la momentul scadenţei, legiuitorul îl prezumă pe debitor în întârziere şi stabileşte că acesta va suporta cheltuielile stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare, chiar dacă debitorul nu este înştiinţat despre începerea executării silite până la încuviinţarea acesteia de către instanţă.

Tribunalul reţine că apelanta ignoră dispoziţiile art.  670 alin. 2 teza a II -a, potrivit cu care debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

În acest sens, tribunalul constată că, în ceea ce priveşte cheltuielile de executare, acestea au fost stabilite la suma de 4.968,02 lei (f.52-53 Vol I ds. fond), constând în: 4.000 lei + TVA -  onorariu executor, 92 lei + TVA – costuri acte: somaţie, proces-verbal de dispunere adrese de informare, cerere încuviinţare executare silită, adresă de înaintare acte, adresă evidenţa populației,  26 lei + TVA – ocazionate de încetarea executării şi închiderea dosarului, 20 lei – cheltuieli creditor (taxă timbru), 30 lei + TVA – arhivare dosar,  10 lei+ TVA –  formare dosar, rezultând aşadar că în cauză au fost respectate întocmai dispoz. art. 627 corob. cu art. 670 C.proc.civ. rap. la art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 55 din Reg. de aplic. a Legii 188/2000 şi O.M.J. nr. 2550/C/2006, incidente în cauză.

Art. 670 alin. 4 C. proc. civ. prevede că toate sumele prevăzute în încheierea executorului judecătoresc pot fi supuse controlului de legalitate al instanţelor, însă se face menținea expresă că acest control se efectuează pe calea contestaţiei la executare, în sensul că pot fi cenzurate pe baza probelor administrate în cauză, în mod proporţional cu valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi cu activitatea desfăşurată de executor.

Ori, debitoarea nu a solicitat cenzurarea cheltuielilor de executare, prima instanţă nefiind învestită cu nici o crtitică în acest sens. Contestatoarea a făcut referiri doar la nelegala stabilire a cheltuielilor de executare, apreciind că nu le datorează, fără a contesta cuantumul acestora, astfel că acest aspect nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar, întrucât se opune principiul tantum devolutum quantum iudicatum coroborat cu principiul disponibilităţii.

Concluzionând, în raport de considerentele expuse anterior, reținând ca prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce se impune a fi păstrată, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat prezentul apel.

Data publicarii pe portal: 20.05.2021

Domenii speta

Spete similare