Răspundere civilă delictuală, prescripţie dreptului material la acţiune

Cod ECLI:RO:TBDLJ:2018:165.002365

Dosar nr. 1425/230/2017 -acţiune în răspundere civilă delictuală-

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2365/2018

Şedinţa publică din data de 23 Noiembrie 2018

Completul de judecată este constituit din:

Preşedinte: V. P.

Judecător: D. O.

Grefier: L. E. C.

Pe rol se află pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2018 şi consemnate în încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de către reclamantul apelant N.N.V., împotriva sentinţei civile nr. 97 din data de 15.02.2018, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr. 1425/230/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă LEV INS INSURANCE COMPANY, prin BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, având ca obiect acţiune in răspundere delictuală.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2018, când instanţa, pentru ca părţile să formuleze şi să depună, la dosar, concluzii scrise şi, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 394 alin. 2 N.C.P.C. şi art. 396 alin. 1 N.C.P.C., a amânat, în mod succesiv, pronunţarea pentru data de 16.11.2018 şi, respectiv data  de azi, 23.11.2018, când a decis următoarele:

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 97 din data de 15.02.2018, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr. 1425/230/2017, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta LEV INS INSURANCE COMPANY, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.N.V., în contradictoriu cu pârâta LEV INS INSURANCE COMPANY.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 24.02.2013, pe DN7 (E 81), la km 190+480 m, loc. Călimăneşti, Jud. Vâlcea, numitul A.C. a condus autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare BH-9495-BK, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe sensul opus de deplasare, unde a intrat in coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B-102-VIP, condus de numitul S.O.S..

În urma acestui eveniment a rezultat decesul numitului A.C., dar şi decesul celorlalţi 4 pasageri ce se aflau în autoturismul condus de acesta, printre care şi N.I.L. şi N.M.R., fraţii reclamantului, precum şi vătămarea corporală a conducătorului auto S.O.S. şi a altor două persoane ce se aflau în autoturismul condus de acesta.

Prin ordonanţa din 19.03.2014, adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi,  s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 192 alin. 1-3 şi art. 196 alin. 1-4 din Codul penal, reţinându-se că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto A.C., care, însă, a decedat şi el în acest eveniment rutier.

Reclamantul, prin cererea dedusă judecăţii, a solicitat obligarea asiguratorului la plata daunelor morale şi materiale suferite în urma acestui eveniment rutier, precum şi la plata penalităţilor de întârziere in cuantum de 0, 2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata şi până la plata efectiva a despăgubirilor.

Potrivit art. 2528 din Codul civil „prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea ”, termen care este de 3 ani conform art. 2517 din acelaşi act normativ.

În speţă, dreptul material al reclamantului la acţiune a început să curgă la data de 19.03.2014, dată la care  a fost emisă ordonanţa de clasare în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, prin acest act fiind indicată persoana responsabilă de accident. Nu se poate reţine că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 1394 din Codul civil, care reglementează prorogarea termenului de prescripţie întrucât, potrivit art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, iar, conform alin. 3 al aceluiaşi articol, repararea se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

Potrivit art. 2528 NCC, termenul de prescripţie pentru repararea pagubelor cauzate prin fapte ilicite curge „de la data când păgubitul a cunoscut sau a trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea”. De la această regulă, art. 1394 NCC stabileşte o excepţie aplicabilă numai atunci când fapta prejudiciabilă întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni: se prelungeşte termenul de prescripţie privind acţiunea civilă în pretenţii până la împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale, victima având posibilitatea să solicite în acest interval atât tragerea la răspundere penală, cât şi la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul pe care l-a suferit.

Din moment ce prin ordonanţa din data de 19.03.2014 s-a dispus clasarea cauzei, nu  s-a putut constata existenţa vreunei infracţiuni, singura instituţie care poate constata existenţa unei infracţiuni fiind instanţa de judecată. Prin urmare, nu este aplicabil termenul special de prescripţie instituit de art. 1394 Cod civ., ci termenul general de 3 ani. De asemenea, instanţa a constatat că nu este incidentă nicio cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie.

Având în vedere că prescripţia extinctivă este o sancţiune a pasivităţii titularului dreptului, instanţa a reţinut că reclamantul a ieşit din pasivitate la data înregistrării notificării de plată amiabilă depusă la BAAR (f. 9), respectiv data de 13.06.2017, dată la care termenul de prescripţie era deja împlinit.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie pentru plata sumelor solicitate de reclamant cu titlu de daune morale şi materiale şi, potrivit principiului accesorium sequitur principale, s-a împlinit şi termenul de prescripţie pentru plata penalităţilor de întârziere aferente.

În raport de aceste considerente, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta LEV INS INSURANCE COMPANY, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, iar, pe fond, a respins ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul apelant N.N.V., solicitând admiterea apelului şi schimbarea, în tot, a sentinţei apelate.

Apelantul a solicitat ca instanţa de control judiciar să aprecieze întinderea prejudiciului moral, în raport cu împrejurările decesului, că suma solicitată de reclamant, reprezentând o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de acesta, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1394 noul C. civil.

Ordonanţa de clasare s-a emis la data de 19.03.2014 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, aşadar, data de la care se putea formula acţiune în instanţă este data de 19.03.2014, dată de la care curge termenul de 5 ani şi care se împlineşte la data de 19.03.2019, acţiunea reclamantului a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 14.11.2017, astfel că nu este prescrisă.

Apelul este scutit de taxă de timbru, conform disp. art. 29 alin. 1 lit. i din OUG nr. 80/2013.

În susţinerea apelului, apelantul reclamant a depus, la dosar, practică judiciară (filele 21-39).

Intimata pârâtă LEV INS INSURANCE COMPANY a formulat întâmpinare, susţinând că, în mod corect, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului.

Termenul de prescripţie nu a fost întrerupt ca urmare a existenţei dosarului penal, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 2537 alin. 1 pct. 3 C.civil, termenul de prescripţie se întrerupe doar prin constituirea ca parte civilă în dosarul penal, lucru pe care reclamantul nu l-a făcut (filele 58-61).

În susţinerea întâmpinării, intimata a depus, la dosar, practică judiciară (filele 63-84).

Apelantul reclamant a depus, la dosar, răspuns în întâmpinare (filele 92-93), însoţit de practică judiciară (filele 94-102).

Potrivit încheierii de şedinţă din data de 28.09.2018, instanţa a dispus ataşarea dosarului penal nr. 209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, dosar ce a fost ataşat prezentei cauze.

Potrivit încheierii de dezbateri din data de 09.11.2018, instanţa a respins, ca inutilă soluţionării cauzei, proba testimonială solicitată de către apelantul reclamant în prezenta cale de atac.

Părţile au depus, la dosar, concluzii scrise (filele 119-126).

Analizând sentinţa civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar şi în raport de disp. art. 477-479 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 97 din data de 15.02.2018, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr. 1425/230/2017, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta LEV INS INSURANCE COMPANY, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.N.V., în contradictoriu cu pârâta LEV INS INSURANCE COMPANY.

Tribunalul reţine că, la data de 24.02.2013, pe DN7 (E 81), la km 190+480 m, loc. Călimăneşti, Jud. Vâlcea, numitul A.C. a condus autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare BH-9495-BK, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, a pierdut controlul autoturismului şi a pătruns pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare B-102-VIP, condus de numitul S.O.S., eveniment în urma căruia a rezultat decesul numitului A.C., dar şi decesul celorlalţi 4 pasageri ce se aflau în autoturismul condus de acesta, printre care şi N.I.L. şi N.M.R., fraţii reclamantului, precum şi vătămarea corporală a conducătorului auto S.O.S. şi a altor două persoane ce se aflau în autoturismul condus de acesta.

Prin ordonanţa din data de 19.03.2014, adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi,  s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 192 alin. 1-3 şi art. 196 alin. 1-4 din Codul penal, reţinându-se că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto A.C., care, însă, a decedat şi el în acest eveniment rutier.

Reclamantul, prin cererea dedusă judecăţii, a solicitat obligarea asiguratorului autorului accidentului, A.C., la plata daunelor morale şi materiale suferite în urma acestui eveniment rutier, precum şi la plata penalităţilor de întârziere in cuantum de 0, 2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata şi până la plata efectiva a despăgubirilor.

Potrivit art. 2528 alin. 1 Noul cod civil „prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea”, termen care este de 3 ani, conform art. 2517 din acelaşi act normativ.

Art. 1394 Noul cod civil prevede că "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă."

Astfel, de regula de drept comun prevăzută de art. 2517 Noul cod civil, art. 1394 NCC stabileşte o excepţie aplicabilă numai atunci când fapta prejudiciabilă întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni: se prelungeşte termenul de prescripţie privind acţiunea civilă în pretenţii până la împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale, victima având posibilitatea să solicite, în acest interval, atât tragerea la răspundere penală, cât şi la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul pe care l-a suferit.

În acest context, tribunalul reţine că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că, din moment ce prin ordonanţa din data de 19.03.2014, s-a dispus clasarea cauzei, nu s-a putut constata existenţa vreunei infracţiuni, singura instituţie care poate constata existenţa unei infracţiuni fiind instanţa de judecată, iar, în cauză, nu este aplicabil termenul special de prescripţie instituit de art. 1394 Noul Cod civil, ci termenul general de 3 ani, prevăzut de disp. art. 2517 Noul cod civil raportat la disp. art. 2528 alin. 1 Noul cod civil.

În speţa de faţă, în urma decesului autorului accidentului soldat cu decesul şi a fraţilor apelantului reclamant şi a clasării cauzei penale, nu mai există posibilitatea tragerii la răspundere penală a numitului A.C., persoana prejudiciată neavând, astfel, posibilitatea să solicite, în acest interval, atât tragerea la răspundere penală, cât şi la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul pe care l-a suferit.

Cu toate acestea, în cauză, nu s-a împlinit termenul de prescripţie pentru plata sumelor solicitate de reclamant de la pârâtă, cu titlu de daune morale şi materiale şi, potrivit principiului accesorium sequitur principale, nu s-a împlinit nici termenul de prescripţie pentru plata penalităţilor de întârziere aferente.

Astfel, potrivit art. 2528 alin. 1 Noul cod civil „prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".

Potrivit acestor dispoziţii legale, se prevăd două momente alternative din care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de disp. art. 2517 alin. 1 Noul cod civil, pentru acţiunea în repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită, respectiv unul de natură subiectivă şi altul de natură obiectivă.

Momentul subiectiv este acela în care victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Astfel, prescripţia nu începe să curgă de la data producerii pagubei (în speţa de faţă producerea accidentului), atât timp cât păgubitul nu cunoaşte existenţa pagubei şi pe cel chemat să răspundă.

Momentul obiectiv este acela în care victima ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, moment care se va stabili de către instanţă, de la caz, la caz, în funcţie de împrejurări.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv din cuprinsul înscrisurilor depuse în cadrul dosarului penal nr. 209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, dosar ce a fost ataşat prezentei cauze, nu se poate stabili nici momentul când a cunoscut, nici cel când trebuia să cunoască apelantul reclamantul pe cel care răspunde de paguba produsă (în speţă, intimata pârâtă chemată în judecată).

Astfel, apelantul reclamant din cauza de faţă, conform actelor de stare civilă depuse la filele 38 şi 39 din cadrul dosarului de fond, este fratele vitreg al numiţilor N.I.L. şi N.M.R., decedaţi în urma accidentului provocat la data de 24.02.2013, pe DN7 (E 81), la km 190+480 m, loc. Călimăneşti, Jud. Vâlcea, de numitul A.C. şi în urma căruia s-a deschis dosarul penal nr. 209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, în care, prin ordonanţa din 19.03.2014, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 192 alin. 1-3 şi art. 196 alin. 1-4 din Codul penal, reţinându-se că vinovat de producerea accidentului se face, în mod exclusiv, conducătorul auto A.C., care, însă, a decedat şi el în acest eveniment rutier.

În cadrul acestui dosar penal, părinţii celor două persona decedate N.I.L. şi N.M.R. nu s-au constituit parte civilă, mama acestora, numita S.P.F. dând o declaraţie la data de 27.11.2013, respectiv data de 26.07.2013 (filele 44-45 din cadrul dosarului penal nr. 209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi), în care a precizat că doreşte finalizarea cercetării penale pentru a putea merge în instanţa civilă în vederea recuperării prejudiciului.

Părinţii celor două persona decedate N.I.L. şi N.M.R., respectiv Nate Ilie şi S.P.F., în calitate de păţi vătămate, în cadrul dosarului penal, la data de 11.02.2014, au solicitat efectuarea unei expertize tehnice specialitatea auto (fila 82 din cadrul dosarului penal), iar, la data de 28.02.2013, au solicitat IPJ Vîlcea comunicarea unor informaţii şi înscrisuri, inclusiv poliţa de asigurare de răspundere civilă pentru autoturismul implicat în producerea accidentului, în cazul în care aceasta a fost încheiată (fila 139 din dosarul penal).

Cu privire la acest din urmă aspect, respectiv existenţa unei poliţe de asigurare de răspundere civilă pentru autoturismul implicat în producerea accidentului, în cazul în care aceasta a fost încheiată, în cadrul dosarului penal nr. 209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, nu există decât nişte înscrisuri în limba bulgară privind pe numitul Borislav Aleksandrov Blagoev (filele 153-156), fără a fi menţionat, în vreun înscris, care era numele asiguratorului de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul implicat în producerea accidentului din data de 24.02.2013, de către numitul A.C., respectiv al  autoturismului marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare BH-9495-BK (înmatriculat în Bulgaria).

Nu există, în cadrul dosarului penal, nici vreo adresă din care să rezulte că, astfel de informaţii cu privire la numele asiguratorului de răspundere civilă obligatorie, au fost comunicate părinţilor celor două persona decedate N.I.L. şi N.M.R., respectiv Nate Ilie şi S.P.F..

Prin urmare, nu numai că nu există, în cadrul dosarului penal nr. 209/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, vreo menţiune cu privire la numele asiguratorului de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul implicat în producerea accidentului din data de 24.02.2013, de către numitul A.C., respectiv al autoturismului marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare BH-9495-BK (înmatriculat în Bulgaria), dar, în cadrul acestui dosar, nici părinţii celor două persona decedate N.I.L. şi N.M.R., respectiv Nate Ilie şi S.P.F. şi nici apelantul reclamant din cauza de faţă, în calitate de frate vitreg al acestora, nu s-au constituit părţi civile, pentru a se putea prezuma că au avut cunoştinţă despre existenţa unei poliţe de răspundere civilă obligatorie valabil încheiată, la data producerii accidentului, pentru acest autoturism şi, implicit, au cunoscut şi numele acestui asigurator pentru a putea solicita acordarea de daune morale sau materiale în calitate de persoane prejudiciate.

Se constată, de asemenea, că apelantul reclamant şi părinţii celor două persona decedate N.I.L. şi N.M.R., respectiv N. I. şi S.P.F. nu au aceleaşi domicilii (.......), locuind chiar în localităţi diferite, aspect pentru care nu se poate prezuma că au aflat, la o anumită dată, împreună, care era numele asiguratorului de răspundere civilă obligatorie pentru a putea solicita acordarea de daune morale sau materiale instanţei civile, împreună, în calitate de persoane prejudiciate.

Prin urmare, chiar dacă se poate prezuma că apelantul reclamant a cunoscut întinderea pagubei chiar de la data procedurii accidentului care a avut ca urmare decesul celor doi fraţi vitegi ai acestuia (respectiv dreptul acestuia la acordarea de daune morale şi materiale ca urmare a prejudiciului suferit în urma pierderii acestora), nu acelaşi lucru se poate afirma despre cunoaşterea persoanei care răspundea de repararea unei astfel de pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită.

Astfel, în cauză, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că dreptul material al reclamantului la acţiune a început să curgă la data de 19.03.2014, dată la care a fost emisă ordonanţa de clasare în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, prin acest act fiind indicată doar persoana responsabilă de accident (care nici mai putea fi trasă la răspundere penală, aspect pentru care s-a şi reţinut că, în cauză, nu este indecent art. 1394 Noul cod civil şi nici la răspundere civilă).

Dispoziţiile art. 2528 alin. 1 Noul cod civil sunt clare în acest sens şi prevăd două momente alternative din care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită, respectiv unul de natură subiectivă şi altul de natură obiectivă, momente care nu se pot stabili în speţa de faţă, în raport de probatoriul administrat în cauză, în cadrul dosarului de fond şi în apel, momente pe care, însă, intimata pârâtă trebuia să le dovedească, potrivit disp. art. 249 alin. 1 N.c.p.c., în contextul în care a invocat, în cadrul întâmpinării formulate în faţa primei instanţe, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului.

Întrucât, în cadrul speţei de faţă, în raport de materialul probator administrat în cauză şi de persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă, pentru reperarea prejudiciului provocat reclamantului ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite (decesul fraţilor săi vitregi ca urma a accidentului provocat, în mod exclusiv, de persoana asigurată la societatea pârâtă intimată din cauză) nu se poate stabili momentul când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască persoana care răspundea de repararea pagubei care a fost cauzată printr-o faptă ilicită şi de la care curge termenul de 3 ani, prevăzut de disp. art. 2517 alin. 1 Noul cod civil, tribunalul constată că modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului, de către instanţa de fond, nu este corect, această excepţie urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Întrucât prima instanţă nu a intrat în judecarea fondului acţiunii deduse judecăţii, astfel cum a fost formulată de către reclamantul apelant, respectiv a soluţionat cererea de chemare în judecată prin prisma unei excepţii, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului, tribunalul, în lipsa solicitării exprese a părţilor de anulare cu trimitere a cauzei, prin intermediul motivelor de apel sau prin întâmpinare, potrivit disp. art. 480 alin. 3 teza a-II-a N.c.p.c., constată incidente, în speţă, disp. art. 480 alin. 3 teza I N.c.p.c. potrivit cărora "în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului (...), instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul."

Pentru toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul disp. art. 480 alin. 3 teza I N.c.p.c., va admite apelul declarat de către apelantul reclamant N.N.V, în contradictoriu cu intimata pârâtă LEV INS INSURANCE COMPANY, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva sentinţei civile nr. 97/15.02.2018, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr. 1425/230/2017, va anula, în tot, sentinţa civilă apelată şi va reţine cauza spre rejudecare, acordând termen de judecată la data de 18.01.2019, pentru când se vor cita părţile cu calităţile de "reclamant" şi "pârât".

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul declarat de către apelantul reclamant N.N.V, CNP 1851104160104, domiciliat în ......, sector 1, în contradictoriu cu intimata pârâtă LEV INS INSURANCE COMPANY, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, cu sediul în.........., împotriva sentinţei civile nr. 97/15.02.2018, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr. 1425/230/2017.

Anulează, în tot, sentinţa civilă apelată şi reţine cauza spre rejudecare.

Termen: 18.01.2019.

Se citează părţile cu calităţile de "reclamant" şi "pârât".

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23 Noiembrie 2018, la sediul Tribunalului Dolj-Secţia I Civilă.

Preşedinte,

V. P.Judecător,

D. O.

Grefier,

L. E.C.

Red. jud. V.P./Tehn. S.V. 4 ex./21.12.2018

Jud. fond: M. C. Mitru

Domenii speta

Spete similare