Contestaţie decizie de concediere -drepturi băneşti

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2021:010.000026

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. .....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa Nr. 26/2021

Şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Asistent  judiciar:

Asistent  judiciar:

Grefier:

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.O. împotriva pârâtei Societatea L.I.  S.R.L., având ca obiect contestaţie decizie de concediere -drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, reclamanta fiind reprezentată de avocat  B D iar pârâta fiind reprezentată de avocat C E.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, se constată depuse prin serviciul registratură următoarele înscrisuri de către apărătorul pârâtei: dovada comunicării deciziei nr. 4960 din data de 04.09.2020 de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, dovada comunicării deciziei nr. 5007 din data de 01.10.2020 de anulare a deciziei nr. 4960/04.09.2020 şi notificarea nr. 5008 din 01.10.2020, dovada expedierii prin poştă a drepturilor salariale ale reclamantei aferente lunilor septembrie, octombrie şi decembrie 2020, extras Revisal cu privire la modificările survenite asupra contractului individual de muncă respectiv decizie de concediere şi decizie de revocare, monetare semnate de reclamantă, avize de însoţire a mărfii şi proces verbal de predare a bonurilor fiscale.

Tribunalul procedează la comunicarea unui exemplar al acestor înscrisuri apărătorului reclamantei.

Interpelat de instanţă, apărătorul reclamantei precizează că nu solicită un nou termen de judecată pentru observarea acestora.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.11.2020, s-a invocat de către pârâtă că ar fi tardivă precizarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat de către reclamantă constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.5007/04.09.2020, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 30.000 lei, cu cheltuieli de judecată întrucât nu ar fi fost depusă în termenul prevăzut de lege respectiv până la primul termen de judecată, acordând cuvântul părţilor.

Apărătorul pârâtei lasă soluţionarea acestei excepţii la aprecierea instanţei.

Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepţiei tardivităţii precizării cererii de chemare în judecată întrucât textul de lege prevede în mod expres că orice modificare se poate aduce până la primul termen de judecată şi nu exclude primul termen de judecată deci dacă nu s-ar fi depus la primul termen de judecată legiuitorul ar fi prevăzut în mod expres această situaţie.

Tribunalul, ascultând cuvântul părţilor, respinge excepţia tardivităţii precizării cererii de chemare în judecată, apreciind că a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Tribunalul pune în discuţie proba cu martori, probă prorogată după administrarea probei cu înscrisuri.

Apărătorul reclamantei arată că nu se mai impune administrarea probei cu martori având în vedere înscrisurile depuse, nemaiinsistând în  această probă.

Apărătorul pârâtei apreciază că nu se mai impune, de asemenea, administrarea probei cu martori, având în vedere teza probatorie.

Tribunalul pune în discuţie proba cu interogatoriul reclamantei solicitată de apărătorul pârâtei prin întâmpinarea formulată la acţiunea precizatoare.

Apărătorul pârâtei solicită încuviinţarea acestei probe pentru a dovedi dacă reclamanta a desfăşurat permanent activitate, dacă a întocmit înscrisurile depuse la instanţă.

Apărătorul reclamantei solicită respingerea acestei probe, apreciind că înscrisurile depuse la dosarul cauzei sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei, neînţelegând ce mai poate declara reclamanta peste înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei. Mai arată că reclamanta are calitatea de asociat la societatea pârâtă.

Tribunalul, ascultând cuvântul părţilor, respinge proba cu interogatoriul reclamantei având în vedere că  această dovadă se poate face prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Or, o declaraţie a reclamantei nu poate să aibă o putere probatorie mai mare decât înscrisul oficial.

Tribunalul pune în discuţie excepţia lipsei de interes a reclamantei de a solicita nulitatea absolută a deciziei nr. 5007/04.09.2020 invocată de către pârâtă şi acordă cuvântul asupra acestei excepţii şi asupra fondului.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepţiei, apreciind că prin emiterea acestei decizii, reclamantei i s-au soluţionat toate cerinţele, reclamanta nu a întrerupt activitatea şi i-au fost acordate drepturile salariale în baza aceluiaşi contract de muncă.

Apărătorul reclamantei solicită respingerea acestei excepţii, arătând că a solicitat  anularea deciziei de concediere şi ulterior a deciziei de revocare. Că, a solicitat anularea deciziei de concediere întrucât a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la concedierea făcută din vina salariatului şi anume în această situaţie decizia de concediere se putea dispune după efectuarea cercetării disciplinare, Codul Muncii prevăzând în mod expres situaţiiile în care nu se impune cercetarea disciplinară şi anume în cazul  aplicării sancţiunii avertismentului. Că, această decizie este dată ”pro causa” şi nu are în vedere dispoziţiile Codului Muncii care în art.77 prevăd că:” o decizie produce efecte juridice de la data comunicării acesteia”. Or, decizia de concediere i-a fost comunicată reclamantei, producând efecte juridice, acesta fiind motivul pentru care a contestat decizia de revocare. Mai precizează că, dacă această decizie se comunica înainte de a ajunge decizia de concediere sau cel puţin simultan era o cu totul altă situaţie. În această împrejurare, decizia de revocare este lovită de nulitate absolută întrucât în decizia de revocare, angajatorul menţionează că reclamanta îşi reia activitatea în temeiul aceluiaşi contract de muncă şi în baza actului adiţional despre care nu are cunoştinţă. Mai arată că modificarea contractului individual de muncă şi implicit a unui act adiţional trebuie să se facă unilateral, nu poate dispune angajatorul prin prisma unei decizii de revocare. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, apărătorul reclamantei solicită acordarea acestora în cuntumul arătat, fiindu-i afectată imaginea. Prin prisma calităţii de asociat al societăţii pârâte, reclamanta nu a făcut altceva decât  de a se interesa de bunul mers al societăţii. De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanţei depusă la dosarul cauzei.

Apărătorul pârâtei a arătat că, prin întâmpinare, pârâta şi-a recunoscut culpa cu privire la  emiterea deciziei de concediere, motiv pentru care a emis o decizie de revocare. A mai arătat că pe toată perioadă, reclamanta a fost pontată, i s-au întocmit state de salarii şi i s-au expediat prin poştă cu dovadă de primire. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, apărătorul pârâtei solicită respingerea acestuia întrucât reclamanta nu motivează acordarea daunelor morale nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin cererea precizatoare şi nu a dovedit în niciun fel că a suferit un prejudiciu.

Interpelat de instanţă, apărătorul reclamantei arată că aceasta nu a ridicat niciun ban iar prezenţa sa în societate a fost în calitate de asociat.

În replică, apărătorul pârâtei arată că reclamanta a refuzat ridicarea banilor, motiv pentru care societatea pârâtă i-a expediat din nou.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2020 pe rolul Tribunalului Gorj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, sub nr.1952/95/2020, reclamanta S.O. a chemat în judecată pârâta Societatea L.I. S.R.L. solicitând anularea deciziei de concediere nr.4960/04.09.2020 precum si reintegrarea contestatoarei in funcţia deţinută anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata către contestatoare a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii si pana la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deţine atât calitatea de asociat, cu un procent de 30% din acţiunile firmei cât si pe cea de salariat în cadrul societăţii L.I.NSRL, ocupând funcţia de economist, conform C.I.M nr 2786/30.11.2016 procentul de 70% din acţiuni este deţinut de soţul său, S V, cel care este si administratorul firmei.

Că, obiectul de activitate al societăţii este acela de panificatie, patiserie, cofetărie şi se ocupă de tot ceea ce înseamnă coordonare, dezvoltare si bunul mers al activităţilor ce ţin de partea de cofetarie a societatii. Asadar, prin prisma statutului său de asociat, dar si de salariat, a procedat la demararea obţinerii unei autorizaţii de acoperire a terasei care vizează activitatea de cofetărie iar pentru aceasta este necesară întocmirea unui dosar, in acest scop făcând xerocopii după anumite înscrisuri ce-i erau necesare.

A mai arătat reclamanta că înscrisurile le-a xerocopiat in prezenta d-lui Giurescu Marian, salariat al firmei şi după xerocopiat, a lăsat setul de  înscrisuri pe biroul său, de la care, teoretic doar reclamanta are cheie şi ziua următoare, când s-a întors la birou  si a vrut sa ia xerocopiile, nu le-a mai găsit si atunci a avut o discuţie cu dl. Giurescu legata de disparitia acelor inscrisuri.

Că, d-l G este un protejat al administratorului si isi desfasoara activitatea chiar in biroul soţului său. Pentru aceste considerente, in data de 4.09.2020 i s-a dispus încetarea contractului individual de munca, din iniţiativa angajatorului având ca temei legal dispozitiile art. 61 lit. a din Codul muncii.

Astfel, in conformitate cu prevederile Codului Muncii :Răspunderea disciplinară:

„Art. 247 (2)Abarerea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inactiune săvârșită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Aşdar,abaterea disciplinara este definita de Codul Muncii, in articolul 247 alin 2, ca fiind „o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovăţie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici. Asa cum rezulta din notiunea abaterii disciplinare, pentru ca fapta sa poata fi incadrată ca abatere, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: existenta unor raporturi de munca; fapta savarsita consta intr-o actiune sau inactiune in legatura cu munca, de incălcare/nerespectare a dispoziţiilor legale/ordinelor conducatorilor ierarhici, existenţa vinovatiei in savarsirea faptei.

A mai menţionat reclamanta că nu este vorba de nicio acţiune/inactiune in legatura cu munca de încălcare//nerespectare in sensul prevazut de textul de lege. De asemenea, raportat la dispozitiile art. 251 Codul muncii, anterior dispunerii desfacerii contractului individual de munca nu a avut loc nicio cercetare disciplinara prealabila, aceasta fiind exceptata doar in situatia prevazuta de art 248 alin 1 C. Muncii. Asadar, genul de fapta ceruta de textul de lege pentru a putea fi antrenata raspunderea disciplinara, nu exista.

A mai considerat ca decizia de concediere este lovita de nulitate absoluta, avand in vedere si dispozitiile art 252 alin 2 lit c:

„(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea.

Având in vedere toate aceste aspecte, a considerat reclamanta ca decizia dc concediere contestata este lovita de nulitate absoluta.

In probaţiune,  a solicitat administrarea probei cu înscrisuri si a probei testimoniale.

In drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii 53/2003 modificată si completata.

În temeiul art.205 C.Proc. Civ. pârâta S.C. L.I. S.R.L. a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea cererii reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

În apărare, pârâta a arătat că decizia ce face obiectul prezentei cauze a fost anulată de către societatea pârâtă prin decizia nr. 5007din 01.10.2020 Prin această decizie s-a dispus:

Art.l.) Constată nulă decizia nr.4960 din 04.09.2020 prin care a încetat contractul individual de muncă al doamnei S.O., în temeiul 61 lit „a” din Codul Muncii, începând cu data de 04.09.2020, în condițiile în care nu au fost respectate dispozițiile art. 251, alin. (1) alin. (2) și dispozițiile art. 252 din Codul Muncii.

Art.2.) Cu data de 04.09.2020 d-na S.O., reia activitatea în temeiul aceluiaşi contract individual de muncă, contract înregistrat șub numărul 2786/30.11.2016, în registrul general de evidentă a salariaţilor şi modificat prin actul adițional nr. 2786 din 30.11.2016 .

Art.3.) În temeiul contractului individual de muncă așa cum  a fost modificat prin actul adițional ( menționate la art. 2 al prezentei ) și  aplicând dispoziţiile art. 111 și 119 din Codul Muncii, d-na S O, care are stabilit, de comun acord cu angajatoarea, timpul de muncă de 4 ore pe zi, va desfăşura activitatea zilnică între orele 8,00 și 12,00 , program ce va fi înregistrat zilnic în registrul de evidentă a orelor de muncă prestate și unde se va evidenţia ora de începere şi de sfârșit a programului său de lucru.

Art.4.) În perioada de la data de 04.09.2020, până la data comunicării prezentei decizii, d-na

S.O. va primi toate drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă.

Că, decizia a fost comunicată reclamantei prin scrisoare cu conținut declarat şi confirmare de primire, prin Poșta Romană, având Numărul AR2986433220E din 02.10.2020 iar odată cu decizia a fost comunicată reclamantei și notificare numărul 5008 din 01.10.2020, prin care reclamanta a fost invitată să reia activitatea în temeiul aceluiași contract de muncă la locul de muncă avut anterior.

În drept , şi-a întemeiat prezenta pe dispozitiile art.205 din Codul de procedură civilă și pe dispozitiile legale mentionate în motivarea , invocând şi Decizia nr. 2749 din 21.10.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casatie și Justiție.

În apărare, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta a depus în şedinţa publică din data de  12.11.2020 o precizare la acţiune solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr 5007/04.09.2020;obligareai intimatei la plata daunelor morale in cuantum de 30000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deţine atât calitatea de asociat, cu un procent de 30% din acţiunile firmei cât si pe cea de salariat în cadrul societăţii L.I.SRL, ocupând funcţia de economist, conform C.I.M nr 2786/30.11.2016 procentul de 70% din acţiuni este deţinut de soţul său, S V, cel care este si administratorul firmei.

Că, în data de 04.09.2020 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, având ca temei legal dispoziţiile art. 61 lit. a din Codul Muncii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 251 Codul Muncii.

Ulterior, în data de 02.10.2020 i s-a comunicat prin recomandată cu confirmare de primire decizia nr.5007/04.09.2020 de revocare a deciziei de concediere nr. 4960/04.09.2020.

A arătat reclamanta că decizia nr. 5007/04.09.2020 este lovită de nulitate absolută pentru următoarele considerente:

Astfel că, aşa cum se poate constata din întreaga cronologie a producerii evenimentelor, actele emise ulterior deciziei de concediere sunt acte pro causa întocmite cu scopul eludării legii. Inca o dovada in acest sens este si faptul ca parata a nesocotit dispoziţiile art. 77 C. muncii, care prevăd ca Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului. Ceea ce înseamnă că raportat la disp. Art. 55 lit c C.muncii, coroborat cu disp art. 77 C. muncii, decizia de concediere poate fi revocata pana la data comunicării acesteia către salariat, actul de revocare fiind supus exigentelor de comunicare corespunzătoare actului pe care il revocă conform Deciziei nr 18/2016 (M. Of. Nr 767 din 30. septembrie 2016) a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Mai mult decât atât, decizia de revocare încalcă si dispoziţiile imperative privind menţiunile obligatorii care trebuie făcute in Registrul general de evidenta a salariaţilor conform dispoziţiile art. 34 C. muncii, coroborat cu dispoziţiile art. 16 C. muncii, in sensul ca încetarea contractului de munca este o menţiune ce trebuie in mod obligatoriu sa fie făcuta in REVISAL, precum si orice alte modificări care apar cu privire la contractul individual de munca. Or, asa cum rezulta din  confirmările de comunicare ale deciziei nr 5007/04.09.2020. aceasta apare ca fiind comunicată la data de 02.10.2020, la aproximativ o luna de la data emiterii ei, perioadă în care, datorita intrării in circuitul civil al deciziei de concediere nr.4960/04.09.2020 nu a prestat munca pentru si sub autoritatea angajatorului, in accepţiunea  art. 10  C. Muncii. Astfel  că, dându-se  eficienta  deciziei  nr.5007/04.09.2020, angajatorul, ar putea astfel sa considere ca  nu s-a prezentat la locul de munca si a absentat nemotivat. A considerat aceasta modalitate practicata de angajator ca fiind abuziva si contrara dispoziţiilor legale, care nu face altceva decât sa nesocotească modul de încheiere a unui contract individual de munca, sau a unui act adiţional al acestuia,  de încetare a contractului, aspecte care tin de conditiile esenţiale la semnarea unui act adiţional la contractul de munca si anume acordul părtilor. Totodată, angajatorul va comunica salariatului data reintegrării si va reactiva contractul individual de munca in registrul general de evidenta a salariaţilor. Este bine ca data reintegrării sa fie stabilita cu exactitate si sa fie comunicata salariatului întrucât de la aceasta data salariatul va fi pontat absent nemotivat si, totodată, pana la aceasta data angajatorul are obligaţia sa plătească salarialului despăgubirile dispuse de instanţa de judecata. Având in vedere toate aceste aspecte, consideră ca decizia de nr 5007/04.09.2020 este lovita de nulitate absolută. A solicitat prin demersul judiciar iniţial sa se constate nulitatea deciziei de concediere nr. 4960/04.09.2020 si repunerea părtilor in situaţia anterioara. Efectele nulităţii deciziei de concediere sunt retroactive in ceea ce priveşte anumite aspecte pe care le va evidenţia ulterior, dar nu si in ceea ce priveşte prestarea muncii.

Concedierea, constând in încetarea contractului individual dc munca la iniţiativa unilaterala a angajatorului, reprezintă atat cea mai aspra sancţiune pusa de Codul Muncii la dispoziţia acestuia ca expresie a prerogativei de constatare si sanctionare a abaterilor disciplinare, cat si un mod de exercitare a prerogativei organizatorice a angajatorului, sub forma concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.

Astfel, acesta este cel mai drastic instrument oferit de lege angajatorului. Având în vedere natura deosebit de severa a acestei masuri, precum si implicaţiile sale juridice si sociale, este natural ca legiuitorul sa creeze un cadru legislativ de o severitate proporţionala pentru punerea sa in aplicare, astfel incat interesele salariatului să fie protejate, iar angajatorul sa nu poată abuza de puterea pe care o are in acest sens asupra salariatului.

Codul muncii reglementează, in acest sens, in art. 80, următoarele: "(1) In cazul în care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanţa dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile in situaţia anterioara emiterii actului de concediere . 3) In cazul in care salariatul nu solicita repunerea in situaţia anterioara emiterii actului de concediere, contractul individual de munca va inceta de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti."

Intr-o exprimare concisă, se poate afirma ca in urma anularii deciziei de concediere, aceasta se considera a nu fi existat, prin urmare, contractul de munca a nu fi fost vreodată întrerup. rezultând de aici posibilitatea repunerii părtilor in situaţia anterioara emiterii deciziei de concediere. Cu toate acestea, aceasta este in mod evident, o ficţiune juridica, dat fiind faptul ca de la emiterea deciziei de concediere si pana la anularea acesteia raporturile de munca nu s-au desfăşurat in fapt. Prin urmare, exista anumite limite cu privire la măsura in care se considera ca decizia de concediere nu a existat.

Cel mai important aspect ce trebuie avut in vedere in analiza efectelor nulităţii este insasi existenta contractului individual de munca in perioada dintre emiterea deciziei de concediere si anularea acesteia. Astfel, deoarece pana la anularea deciziei de concediere încetarea contractului individual de munca este opozabila părtilor si terţilor interesaţi pentru raţiuni juridice si practice, nu se poate considera dupa anularea deciziei ca acesta a fost in fiinţa anterior anularii sub toate aspectele sale.

 De altfel, legiuitorul, prin enumerarea obligaţiilor ce incumba angajatorului după anularea deciziei de concediere, oferă si un contur al drepturilor si obligaţiilor cu privire la care nulitatea deciziei de concediere operează retroactiv, si anume, drepturile salariatului, partea lezata prin emiterea actului ilegal, si obligaţiile corelative acestora. Astfel, salariatul este cel care beneficiază de toate drepturile de care s-ar fi bucurat in absenta deciziei de concediere, si aceasta in temeiul legii, si nu al unei existente prezumate a contractului individual de munca. Prin urmare, efectele retroactive ale nulităţii deciziei de concediere operează cu privire la drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate, celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, inclusiv cele referitoare la vechimea in munca.

Repunerea in situaţia anterioara a părţilor priveşte, in fapt, doua aspecte,respectiv: acordarea despăgubirilor prevăzute de lege (constând in salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul) si reintegrarea salariatului pe postul deţinut la cererea acestuia.

In urma pronunţării hotărârii de anulare a deciziei de concediere va exista, deci, o perioada de timp in care drepturile si obligaţiile părtilor se vor fi indeplinit in baza unei ficţiuni a legii, fara ca raporturile de munca sa se fi desfăşurat faptic si fara ca insusi contractul individual de munca sa fi existat, de facto, in perioada respectiva. Momentul de la care incepe aceasta perioada este, dupa cum a arătat. Momentul de la care situaţia de drept ce trebuie restabilita a fost alterata prin decizia de concediere anulata.

In ceea ce priveşte finalul acestei perioade, in situaţia in care nu se solicita repunerea părtilor in situaţia anterioara, ci doar acordarea de despăgubiri, acesta este indicat chiar de Codul muncii, arătandu-se ca la momentul "rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoreşti" (prin care a fost anulata decizia de concediere), contractul individual de munca va inceta de drept . In situaţia in care, insa, se doreşte repunerea părtilor in situaţia anterioara prin reintegrarea salariatului pe postul ocupat anterior, poate afirma ca momentul final este marcat de încetarea ficţiunii juridice pe care se bazează, respectiv, de reintegrarea efectiva in munca a salariatului si reinceperea raporturilor de munca.

In probatiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

In drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii 53/2003 modificata si completată.

Pârâta S.C. L.I. S.R.L. a formulat întâmpinare la precizarea depusă de reclamanta S.O., solicitând admiterea excepţiei lipsei interes a reclamantei de a solicita constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 5007/0409.2020 și respingerea cererii reclamatei ca fiind lipsită de interes iar în situatia în care se va respinge exceptia invocată,  respingerea în tot a cererii ca fiind neîntemeiată.

În fapt, la primul termen de judecată, reclamanta a depus o precizare prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.5007/ 04.09.2020 însă, reclamanta nu are un interes în promovarea acestei cereri, deoarece, prin această decizie i-au fost satisfăcute toate solicitările initiale, mai mult cu cat reclamanta nu a întrerupt deloc activitatea la care face referire în cererea de chemare în judecată, i-au fost acordate toate drepturile salariale în baza aceluiași contract de muncă, astfel încât, consideră că reclamanta nu ar avea niciun folos practic în promovarea cererii de constatare a nulităţii absolute a acestei decizii, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii ca fiind lipsită de interes.

În situaţia în care se va trece peste excepția invocată, a arătat pârâta că motivele invocate de reclamantă sunt neîntemeiate deoarece :

Deși s-a emis o decizie de concediere, aceasta nu a produs consecinte juridice în raporturile de muncă așa cum se sustine, întrucât, reclamanta nu a Întrerupt nici o zi activitatea mentionată de aceasta în acţiune la societatea pârâtă, reclamanta comportându-se pe toată perioada de după data de 04.09.2020 ca și când nu s-ar fi emis nici o decizie de concediere.

Acest lucru rezidă şi din cererea de chemare în judecată în care reclamanta a mentionat să se ocupă de tot ce înseamnă coordonare, dezvoltare, bunul mers al activitătilor ce tin de activitatea de cofetărie.

De altfel, reclamanta a întocmit avize de însoţire a mărfii pe perioada de după 04.09.2020 și a semnat monetare de încasare a banilor de la cofetărie iar aceasta nu are calitate de administrator pentru a putea ridica sumele de bani mentionate în monetare.

Din Statele de salarii din lunile septembrie şi octombrie 2020 depuse la dosar rezultă că pe toată perioada ulterioară emiterii deciziei de concediere, reclamanta a fost pontată, astfel că este nefondată sustinerea acesteia că ar putea fi pontată absent .

Din facturile postale cu numerele MAN00007560 și MAN00007561 depuse pentru termenul de judecată din data de 12.11.2020 rezultă ca i-a expediat reclamantei prin posta, toate drepturile salariate cuvenite pe lunile septembrie și octombrie 2020, deoarece reclamanta refuză să semneze statele de salarii.

A mai arătat pârâta că ambele decizii , atât cea de concediere cât și cea de constatare a nulităţii absolute a decizei de concediere au fost înregistrate în REVISAL, au fost depuse declaratiile prevăzute de lege cu privire la reclamantă, a comunicat reclamantei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și continut declarat atât decizia nr. 5007/01.10.2020 cât și Notificarea nr. 5008/01.10.2020, pe confirmarea de primire fiind mentionate aceste acte iar primirea deciziei nr. 5007/01.10.2020 și a Notificarii nr. 5008/01.10.2020 este confirmată de reclamantă prin semnătura din data de 02.10.2020.

In finalul precizării, se face referire la două situaţii, una în care se solicită  reintegrarea iar alta în care nu se solicită reintegrarea, astfel că se impune ca reclamanta să precizeze dacă vrea sau nu vrea să rămână angajata societăţii pârâte unde are contract de muncă cu jumătate de normă, reclamanta având loc de muncă cu normă întreagă la Spitalul mun. Motru.

A mai considerat pârâta că reclamanta nu a fost prejudiciată în niciun fel. A ignorat decizia nr. 4960/04.09.2020, decizia nr. 5007/01.10.2020 și Notificarea nr. 5008/01.10.2020, comportându-se ca și când nu ar fi fost emise, a desfăşurat activitate ca şi anterior emiterii deciziei de concediere și a fost remunerată pentru activitatea desfășurată, motiv pentru care, a solicitat respingerea în tot a cererii, inclusiv solicitarea de daune morale.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă , instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură , precum şi a celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă cu  privire la capătul de cerere privind solicitarea reclamantei de a dispune nulitatea absolută a deciziei nr. 5007 din data de 01.10.2020 emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L. tribunalul reţine următoarele: Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.,,, orice cerere poate fi formulată si susținută numai dacă autorul acesteia:... justifică un interes". În ceea ce priveste interesul de a actiona, ca si conditie a actiunii civile, art. 33 C. proc. civ. statuează că acesta ,,trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut si actual". În cazul în care conditiile privitoare la interes nu sunt întrunite, art. 40 C. proc. civ. statuează că sanctiunea este respingerea cererii ca lipsită de interes.

Asadar, pentru ca o persoană, titulară a unui drept subiectiv, să poată pune în miscare actiunea civilă si să o poată exercita, trebuie ca aceasta să aibă un interes determinat, legitim, personal, născut si actual, instanta fiind tinută, în caz contrar, să respingă cererea ca lipsită sau rămasă de interes, după caz.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea actiunii civile, instanta trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obtine în ipoteza admiterii cererii.

Nu este suficient ca interesul să existe la momentul sesizării instantei cu cererea introductivă ci trebuie ca acesta să subziste pe toată durata judecării cauzei, întrucât, asa cum dispune art. 32 alin. (1) C. proc. civ., conditiile de exercitare a actiunii civile trebuie să existe atât pentru formularea cererii cât si pentru sustinerea acesteia, iar interesul trebuie să fie unul actual la momentul pronuntării solutiei de către instanta investită cu solutionarea cererii.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere nr.4960/04.09.2020, reintegrarea reclamantei in funcţia deţinută anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata către contestatoare a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii si pana la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, obligarea pârâtei la plata daunelor morale, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, prin acțiunea precizatoare reclamanta a solicitat a se dispune nulitatea absolută a deciziei nr. 5007/01.10.2020 emisă de pârâta Societatea L.I. S.R.L. privind revocarea deciziei de concediere.

Pentru promovarea unei actiuni  cu privire la capătul de cerere privind solicitarea reclamantei de a dispune nulitatea absolută a deciziei nr. 5007/01.10.2020 emisă de pârâta Societatea L.I. S.R.L. este necesar ca reclamanta să justifice un interes legitim, personal, născut si actual.

În condiţiile în care reclamanta a arătat că folosul practic, legitim, personal, născut si actual urmărit de către acesta este materializat în faptul că, decizia de concediere odată comunicată îşi produce efectele de la data comunicării iar decizia de revocare este lovită de nulitate absolută întrucât în cuprinsul acesteia angajatorul menţionează că reclamanta îşi reia activitatea în temeiul aceluiaşi contract individual de muncă şi în baza aceluiaşi act adiţional iar modificarea contractului individual de muncă şi implicit a unui act adiţional nu poate fi dispusă de angajator unilateral prin prisma unei decizii de revocare, tribunalul apreciază că interesul în promovarea acțiunii  se justifică.

În consecință, instanța va respinge excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii invocată de pârâtă cu  privire la capătul de cerere privind solicitarea reclamantei de a dispune nulitatea absolută a deciziei nr. 5007/01.10.2020 emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L.

Trecând la fondul cauzei tribunalul constată următoarele:

Reclamanta deţine atât calitatea de asociat, cu un procent de 30% din acţiunile firmei cât si pe cea de salariat în cadrul societăţii L.I. SRL, ocupând funcţia de economist, conform C.I.M nr 2786/30.11.2016 procentul de 70% din acţiuni fiind deţinut de soţul său, S.V., cel care este si administratorul firmei.

Prin decizia nr.4960 din data de 04.09.2020 emisă de societatea pârâtă s-a dispus, începând cu data de 04.09.2020,  încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art. 61 lit. a Codul Muncii.

S-a reținut în sarcina reclamantei că, în data de 04.09.2020 a manifestat la sediul social al societății S.C. L.I. S.R.L. un comportament injurios, calomnios, agresiv și amenințător la adresa domnului G M-salariat al societății în cauză, aflat în timpul orelor de program ale acestuia, fapt ce contravin obligaţiilor disciplinare pe care le avea potrivit prevederilor  următoarelor documente de reglementare: Cap. M- Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor,alin.2 lit.b din Contractul Individual de Muncă nr. 2786/30.11.2016 încheiat cu unitatea pârâtă; art. 21 lit. f  şi art. 92 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. L.I.S.R.L. inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, sub nr.972/23.12.2019; art. 36 alin.1 lit. b, art. 66 lit. j şi art. 68 alin.1 lit. e din Regulamentul Intern al S.C. L.I. S.R.L. Motru, nr. 4687/30.01.2020 .

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea deciziei de concediere nr.4960/04.09.2020 precum si reintegrarea in funcţia deţinută anterior concedierii; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii si pana la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 5007/01.10.2020 emisă de societatea pârâtă s-a constatat nulă decizia nr. 4960/04.09.2020 prin care a încetat contractul individual de muncă al reclamantei , în temeiul art. 61 lit. a din Codul Muncii ,începând cu data de 04.09.2020, în condiţiile în care nu au fost respectate dispoziţiile art. 251 alin.1 şi alin.2 şi dispoziţiile art.252 din Codul Muncii.

Prin acţiunea modificatoare, reclamanta  a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr 5007/04.09.2020  și obligarea pârâtei la plata daunelor morale in cuantum de 30.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Înainte de  a verifica temeinicia deciziei contestate, instanţa trebuie să cerceteze mai întâi legalitatea acesteia.

Analizând legalitatea Deciziei nr.4960/04.09.2020 de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care ţin de persoana salariatului instanţa reţine că aceasta nu respectă dispoziţiile art.251 alin.1 Codul Muncii privind cercetarea prealabilă disciplinară şi nici dispoziţiile art. 252 alin.2 lit. c din Codul Muncii.

În situaţia sancţionării salariatului cu sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trebuie urmată procedura prevăzută de art.251 din Codul muncii republicat, privind cercetarea disciplinară prealabilă  a angajatului.

În conformitate cu art.251 din Codul muncii republicat:

(1)Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute de art.248 alin.1 lit.a(avertisment) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2)În vederea desfăşurării cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator  să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile în care prevăzute la alin.2, fără un motiv obiectiv, dă dreptul  angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4)În cursul cercetării disciplinare salariatul are dreptul să  formuleze si să susţină toate apărările  în favoarea sa  şi să ofere persoanei împuternicite  să realizeze cercetarea toate  probele şi motivaţiile  pe care le consideră necesare, precum si dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de către un membru al sindicatului al cărui membru este.

Textul dă satisfacţie cunoscutului principiu al dreptului la apărare. Nerespectarea lui de către angajator se sancţionează cu nulitatea absolută a măsurii dispuse.

Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, că :”Raporturile juridice de muncă trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal, pentru a fi respectate drepturile şi îndatoririle precum şi interesele legitime ale ambelor părţi. În acest cadru, cercetarea disciplinară prealabilă aplicării sancţiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situaţia sa dominantă....( Decizia nr.95/2008 publicată în Monitorul Oficial nr.153/28.02.2008).

Condiţionarea aplicării sancţiunilor disciplinare de efectuare a unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaţilor şi nici nu le creează vreun privilegiu.În situaţia în care litigiul de muncă declanşat de aplicarea sancţiunii disciplinare este supus soluţionării de instanţa judecătorească, părţile beneficiază de principiul egalităţii armelor,fiecare având la dispoziţie aceleaşi mijloace şi garanţii procedurale care condiţionează exerciţiul deplin al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil”.

În absenţa cercetării, instanţa va constata nulitatea deciziei de  desfacere a contractului individual de muncă,iar,prin consecinţă, va admite contestaţia şi va dispune reintegrarea în funcţie. Tot astfel s-a decis:”cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului şi verificarea susţinerilor sale, înainte de a i se aplica sancţiunea disciplinară, constituie o condiţie esenţială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancţiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerinţa legii a fost satisfăcută. Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecţie, în scopul de a preveni aplicarea unor sancţiuni disciplinare nejustificate. Ea îşi găseşte cu atât mai mult raţiunea în cazul desfacerii contractului individual de muncă, care reprezintă cea mai gravă sancţiune disciplinară”(Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă şi pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, decizia nr. 947/R/2004 în RRDM nr. 1/2005, p .189).

În speţă, instanţa apreciază că nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă în sensul dispoziţiilor art.251 din Codul muncii.

Pentru respectarea procedurii cercetării prealabile, având în vedere prevederile art. 251 din Codul muncii republicat, era necesară parcurgerea mai multor etape, respectiv înştiinţarea angajatorului cu privire la săvârşirea de către salariat a unei fapte care poate fi considerată abatere disciplinară; desemnarea de către  angajator unei persoane/comisie care să realizeze cercetarea disciplinară; convocarea salariatului la cercetare; încheierea unui proces-verbal  cu ocazia întrevederii; realizarea referatului cu propunere de sancţionare disciplinară.

Niciuna din aceste etape nu a fost urmată de către pârâtă. Angajatorul reclamantei nu a desemnat o persoană sau o comisie care să realizeze cercetarea disciplinară. Nu a fost convocat reclamanta la cercetarea disciplinară, cu indicarea obiectului, datei, orei si locului întrevederii, de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea. Nu i s-a dat posibilitatea reclamantei să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite de angajator să realizeze cercetarea toate probele si  motivaţiile pe care le consideră necesare. Nu s-a întocmit un raport de cercetare disciplinară de către cel ce trebuia însărcinat cu efectuarea cercetării.

Aşadar, art. 251 Codul Muncii impune, sub sancţiunea nulităţii absolute efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, fără de care nu poate fi dispusă măsura sancţionării salariatului şi reglementează procedura efectuării acestei cercetări. Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârşită,a gravităţii sale şi a vinovăţiei, în raport cu care se poate aprecia şi asuptra sancţiunii aplicabile, dar,în acelaşi timp, şi a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri.

Cu alte cuvinte aceste dispoziţii au menirea şi sunt necesare atât pentru asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor raportului juridic de muncă cât şi pentru protecţia salariaţilor faţă de eventualele măsuri abuzive ori nejustificate ce ar putea fi dispuse de angajator.

De asemenea, niciuna dintre normele juridice criticate nu este de natură să îngrădească dreptul oricărei părţi la un proces echitabil, în situaţia în care se iveşte un litigiu supus soluţionării instanţei judecătoreşti.Din contră, aceste texte de lege servesc la rezolvarea cu celeritate, într-un termen rezonabil, a unor asemenea litigii. În ceea ce priveşte sarcina probei aceasta este impusă angajatorului şi este determinată de poziţia mai puternică a acestuia faţă de cea a salariatului, de situaţia obiectivă rezultată din deţinerea de către angajator a documentelor şi a datelor necesare elucidării cauzei.

Instanţa mai reţine şi dispoziţiile art.252 alin.3 Codul Muncii potrivit căruia:” Decizia de sancţionare se comunciă salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării”.

În speţă, data comunicării Deciziei nr.4960/04.09.2020 de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care ţin de persoana salariatului este data de 07.09.2020 aşa cum rezultă din  dovada de comunicare  existentă la fila 48 de la dosarul cauzei.

Data comunicării marchează momentul aplicării sancţiunii de la care angajatorul este îndreptăţit să procedeze la executarea acestuia şi de la care începe, de altfel, să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru introducerea contestaţiei(conform art. 252 alin.5 Codul Muncii).

Deoarece nu este un act juridiscţional, decizia de sancţionare este, în principiu, revocabilă de către angajatorul care a emis-o. Ea îşi produce efectele retroactiv de la data emiterii actului revocat iar nu de la o dată ulterioară; angajatorul nu poate condiţiona efectele revocarii de un termen fixat unilateral.

Însă, revocarea poate interveni legal şi este posibilă doar până la data la care decizia sa  intră în circuitul civil şi anume, aşa cum a decis inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în cazul deciziei de concediere până la data comunicării acesteia de către salariat.

Însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat aceste aspecte prin Decizia nr.18/2016 din 13.06.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial nr.767 din 30.09.2016.

Astfel, potrivit acestei decizii, în ceea ce priveşte decizia de concediere, aceasta devine irevocabilă de la momentul la care a fost comunicată salariatului respectiv de la acel moment îşi produce efectele pentru care a fost emisă.

Per a contrario, până la momentul comunicării ea poate fi revocată de către angajator tot prin simpla manifestare de voinţă.

Însă, după acest moment, în care decizia şi-a produs efectul asupra derulării contractului individual de muncă, raportul juridic de muncă încetând de la acea dată , revocarea deciziei de concediere nu ar mai putea produce efecte fiind necesar acordul părţilor pentru naşterea unui nou raport juridic de muncă.

Decizia de concediere este, aşadar, un act juridic de dreptul muncii, a cărui reglementare în legislaţia specială este compatibilă cu normele dreptului comun care, potrivit, art. 1326 din Codul Civil, califică acest act ca fiind un act supus comunicării, de vreme ce produce efecte juridice de la data respectivei comunicări.

În condiţiile în care nu există o normă specială care să confere caracter irevocabil deciziei de concediere de la data emiterii, aceasta poate fi revocată dar numai până la momentul comunicării, întrucât, de la acel moment, îşi produce efectele manifestarea de voinţă a angajatorului privind a încetarea raportului juridic de muncă, ce nu poate fi reluat fără exprimarea unui nou acord de voinţă al părţilor.

Cum Decizia nr.4960/04.09.2020 de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care ţin de persoana salariatului i-a fost comunicată reclamantei la data de 07.09.2020 se consideră că de la această dată a intrat în circuitul civil, astfel că nu mai poate interveni revocarea acesteia.

De altfel, chiar pârâta Societatea L.I. S.R.L. a recunoscut prin însăşi Decizia nr. 5007/01.10.2020 de anulare a deciziei nr.4960/04.09.2020 precum şi prin notificarea nr. 5008/01.10.2020 emisă de aceeaşi societate, comunicate reclamantei la data de 02.10.2020

( aşa cum rezultă din dovezile de comunicare de la fila 49 de la dosarul cauzei) că decizia de desfacere a contractului individual de muncă a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor art. 251 alin.1 şi alin.2 din Codul Muncii (filele 18 şi 19).

Este întemeiată şi critica reclamantei prin care se susţine că decizia nr. 4960/04.09.2020 emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L. este lovită de nulitate absolută având în vedere că a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 252 alin.2 lit. c Codul Muncii, potrivit cărora :”Sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu: motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile...”.

Dispoziţiile legale anterior amintite impun ca decizia de sancţionare disciplinară să conţină menţiunea privitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile,iar nu un alt act ce emană de la angajator, care nu se comunică salariatului sancţionat şi este prezentat instanţei de judecată doar cu ocazia soluţionării contestaţiei formulată de către acesta împotriva deciziei de sancţionare disciplinară.

Absenţa acestei menţiuni din cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară se sancţionează aşadar cu nulitatea absolută a deciziei.

Cu alte cuvinte, conform acestei dispoziţii angajatorul trebuie să precizeze în decizia de sancţionare motivele pentru care nu a ţinut cont de apărările salariatului atunci când a stabilit că fapta constituie abatere disciplinară şi a individualizat-o pe scara sancţiunilor prevăzute de art. 248 din Codul Muncii.

În aceeaşi ordine de idei,  se apreciază că prin această dispoziţie legiuitorul transformă angajatorul intr-un judecător deoarece va trebui să motiveze nu numai propriile lui fapte ci, şi de ce anume nu a luat în considerare apărările salariatului.Cu toate acestea, instanţa de judecată este aceea care va trebui să analizeze în raport cu buna credinţă a angajatorului în emiterea deciziei de sancţionare.

În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, instanţa apreciază că în cauză este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de concediere, conform art.251 alin.1 si art. 252 alin.2 lit. c din Codul muncii republicat.

Faţă de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, instanţa va constata nulitatea deciziei de concediere, având în vedere si prevederile art.78 din Codul muncii republicat, conform căruia ,,Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absoluta”.De asemenea, va face aplicarea prevederilor art.80 alin.1 Teza I din Codul muncii republicat, ce stabilesc că ,,În cazul în care concedierea a fost efectuată netemeinic sau nelegal instanţa va dispune anularea ei...”

 Reclamanta a solicitat în cauză şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior concedierii.

Instanţa reţine că în prezenta cauză se contestă o decizie de sancţionare  cu desfacerea disciplinară a contractului  individual de muncă, iar consecinţa  admiterii unei astfel de contestaţii este  nulitatea concedierii şi pe cale de consecinţă, repunerea în situaţia anterioară concedierii, dacă s-a solicitat.

Cererea formulată de reclamantă reprezintă o cerere de repunere în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere,  respectiv reintegrarea pe postul deţinut anterior iar aceasta  poate fi consecinţă a admiterii contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr. 4960 din data de 04.09.2020 emisă de S.C. L.I.S.R.L.

Cu privire însă la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti instanţa constată că este neîntemeiat având în vedere faptul că la dosarul cauzei sunt depuse de către pârâtă documente justificative din care rezultă plata drepturilor salariale pe perioada în litigiu. Aşadar, din facturile postale cu numerele MAN00007560 și MAN00007561 depuse pentru termenul de judecată din data de 12.11.2020 rezultă ca i-a expediat reclamantei prin posta, toate drepturile salariate cuvenite pe lunile septembrie și octombrie 2020 (FILELE 29-30).

Faptul că reclamanta a refuzat ridicarea şi însuşirea acestora nu are relevanţă în cauză de vreme ce sumele în litigiu sunt depuse în contul reclamantei iar aceasta poate dispune oricând de acestea.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanta solicită constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.5007/01.10.2020 de Anulare a Deciziei nr. 4960 din 04.09.2020 şi comunicată reclamantei la data de 02.10.2020 instanţa de judecată îl consideră întemeiat.

Cum în cauză s-a dispus nulitatea absolută a deciziei nr.4960/04.09.2020 de încetare a contractului individual de muncă pentru motive care ţin de persoana salariatului emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L, pe cale de consecinţă se va dispune şi nulitatea absolută a deciziei de revocare ca act subsecvent primei.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, instanţa reţine că în literatura de specialitate dauna morală a fost definită ca fiind paguba suferită de o persoană ca urmare a atingerii drepturilor sale nepatrimoniale sau prin provocarea unei suferinţe morale.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, raportat la  consecinţele negative suferite de persoana în cauză, în plan fizic, psihic si afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate etc. Daunele morale reprezintă compensaţia datorată pentru atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea si integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiul profesional si alte asemenea valori. Stabilirea cuantumului daunelor morale implică o operaţiune de estimare făcută  de către instanţa învestită cu o astfel de cerere.

În cauza de faţă, nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare, în această situaţie sarcina probei aparţinând salariatului lezat, respectiv a reclamantei.

În contextul în care, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de reclamant este în sarcina acestuia, iar în speţă reclamanta nu a adus un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate şi nici nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre măsura sancționării şi impactul respectivei măsuri asupra acesteia, pârâta nu poate fi obligată la plata daunelor morale.

 În consecinţă, se va admite in parte contestaţia ulterior precizată, se va constata nulitatea absolută a deciziei nr. 4960/04.09.2020 emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L. şi a deciziei nr.5007/01.10.2020 emisă de aceeaşi pârâtă, va dispune reintegrarea reclamantei S.O. începând cu data de 04.09.2020.Se va respinge restul capetelor de cerere formulate de reclamantă respectiv capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

În baza art.453 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, faţă de admiterea in parte a pretenţiilor reclamantei, se va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariu avocat, dovedit, în conformitate cu art.452 din Noul Cod de procedură civilă, cu chitanţa de la fila 6 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă cu  privire la capătul de cerere privind solicitarea reclamantei de a dispune nulitatea absolută a deciziei nr. 5007/01.10.2020 emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L.

Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S O in contradictoriu cu Societatea L.I.SRL.

Constată Nulitatea absolută a deciziei nr. 4960/04.09.2020 emisă de pârâta Societatea L.I.S.R.L. şi a deciziei nr. 5007/01.10.2020 emisă de aceeaşi pârâtă.

Dispune reintegrarea reclamantei S.O. începând cu data de 04.09.2020.

Respinge restul capetelor de cerere formulate de reclamantă respectiv capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată, azi data de 14.01.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată.

Domenii speta

Spete similare