Pretenții. Daune morale. Răspundere civilă delictuală.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.12.2019, sub nr. 38886/299/2019, reclamantul  TF  a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. S.A.  şi intervenientul ND, obligarea pârâtei la plata sumei de 21.778 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul material suferit, a sumei de 22.500 lei cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în data de 18.05.2016, numita ND , în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, nr. AG...MIS, pe Aleea Şcolarilor dinspre strada Rimnicu Sarat, iar când a ajuns la intersecţia cu Şos. MB a intrat în coliziune cu motociclul marca Baotian cu nr. de înmatriculare B-6-00..., condus de către reclamant. În urma accidentului rutier din data de 18.05.2016 a rezultat vătămarea corporală a reclamantului, motiv pentru care acesta a  formulat plângere penala împotriva numitei ND la data de 25.07.2016, plângere ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 6520/P/2Q16 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Potrivit raportului de expertiza medico - legala nr. A1/9679/2016 din data de 18.01.2017, reclamantul a necesitat cea 25 - 35 zile ingrijiri medicale, motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală. Culpa producerii accidentului aparţine in exclusivitate numitei ND, care a încalcat prevederile art. 57/2+109 din O.U.G. nr. 195/2002, căreia

i-a fost aplicata sancţiunea contravenţionala corespunzătoare, autoturismul condus de aceasta fiind asigurat RCA la pârâtă, prin poliţa RCA nr. 005375537 valabilă. Pârâta a recunoscut pretenţiile reclamantului în limita sumei de 12.811 lei, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

In ceea ce priveşte prejudiciul material evaluat la suma de 21.778 lei, a precizat că acesta consta în: costuri spitalizare si medicamente - 763 RON; chinetoterapie - 1000 RON; adidasi Nike - 450 RON; blugi Zara - 200 RON; geaca - 200 RON; casca Marushin flipup M409 - 765 RON; manusi moto -100 RON; precum şi venituri nerealizate din cauza accidentului constând în: servicii fotografice pentru S.C. 2 Advance Studios S.R.L. - prejudiciul estimat la 9000 RON ( estimez 3000 RON lunar); servicii fotografice pentru locaţia Freddo din strada Şelari - prejudiciul estimat ia 600 RON (3 săptămâni * 200 RON); vernisaj 31 mai - 900 RON; botez si nunta C din 11 iunie 2016 - prejudiciul estimat la 3150 RON; botez R din 18 iunie 2016 - prejudiciul estimat la 2250 RON; BL din 25 iunie 2016 - 2250 RON.

In ceea ce priveşte prejudiciul material, a învederat că acesta este probat cu următoarele inscrisuri: pct. a) si b) - daune materiale in valoare de 1913 lei - factura seria TPM nr. 0002 din 27.07.2016 (bon fiscal nr. 0001 din 27.07.2016) in valoare de 1.000 lei; factura seria AS nr, 12 din 14.06,2016 in valoare de 500 lei; chitanţa nr. 6735 din 20.10.2016 in valoare de 23 lei; bon fiscal nr, 2 din 26.07.2016 in valoare de 150 lei; bon fiscal nr. 18 din 28.07.2016 in valoare de 140 lei; bon fiscal nr. 25 din 28.07.2016 in valoare de 100 lei; Pct. c) - g) - daune materiale in valoare de 1715 lei, reprezintă contravaloarea echipamentului moto purtat si distrus in urma accidentului rutier din data de 18.05.2016, echipament ce face obiectul dosarului de dauna nr. 464919 (anexam planşe cu valoarea acestui echipament);  pct. h) - daune materiale in valoare de 18.150 lei reprezintă venituri nerealizate din cauza accidentului (evenimente/clienţi pierdute in urma accidentului, pierderea veniturilor realizate de către reclamant). In dovedirea acestor daune, a depus contracte încheiate între societatea reclamantului şi diferiţi clienţi, precum şi facturi.

Cu privire la daunele morale, a arătat că impactul imobilizării timp de 35 zile la pat a fost devastator , traumele psihice au fost şi au rămas greu de suportat. A precizat că, accidentul din data de 18.05.2016 i-a schimbat viaţa în mod radical, a rămas cu sechele, nu mai poate practica sport, a devenit o fire introvertită şi cu un puternic sentiment de teamă. În determinarea prejudiciului moral, a solicitat să se constate faptul că avea 34 ani la data producerii accidentului, daunele morale urmând a fi stabilite în funcţie de efectele grave şi de durata consecinţelor produse.

A arătat că are calitate de administrator al S.C. J. S.R.L. având ca principal obiect de activitate serviciile foto-video, reclamantul fiind singurul artist care prestează această activitate în cadrul societăţii, activitate care îi asigură mijloacele de subzistenţă, atât reclamantului, cât şi fiicei sale minore.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1357, 1381 şi art. 1385, art. 1391-1392 Cod civil, art. 11, Legea nr. 136/1995, Norma 39/2016 OUG nr. 54/2016.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale cu martorul VE, martor care a fost înlocuit ulterior.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.424 lei (f. 146), după ce a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.08.2020, pârâta U. S.A.  a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, în urma avizării de daună de către reclamant, aceasta a deschis şi instrumentat dosarele de daună 465048 (vizând vătămarea corporală) şi 464919 (vizând daunele materiale). A precizat că dosarul 464919 a fost finalizat prin plata indemnizaţiei de asigurare în cuantum de 912,49 lei prin care s-a reparat prejudiciul material constând în avarierea motociclului. Cu privire la celelalte daune materiale, în urma analizării documentaţiei transmise de către reclamant s-a concluzionat faptul că se pot despăgubi doar acele daune materiale conform chitanţelor/bonurilor/facturilor cu directă legătură de cauzalitate între vătămările suferite şi documentele fiscale prezentate, astfel suma ce poate fi acordată sub aspectul daunelor materiale, probate cu documente justificative şi în acord cu norma legală este în cuantum de 461,28 lei.

Cu privire la bunurile personale avariate, reclamantul nu a prezentat documentele fiscale de achiziţie spre a se putea proceda la evaluarea valorii de vânzare pe piaţă, cu aplicarea factorilor specifici de corecţie asupra uzurii echipamentului şi existenţa unor avarii preexistente, despăgubirea urmând a fi stabilită în deplin acord cu starea echipamentului tehnic de la momentul producerii acccidentului.

Cu privire la daunele morale, pârâta a arătat că această sumă se stabileşte prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale pe care le-a suferit reclamantul, prin raportare la dispoziţiile art. 50 alin. 1 pct. 1 lit. f din Norma ASF nr. 23/2014. Oferta comunicată a ţinut cont şi de practica judiciară în materia asigurărilor, pe speţe asemănătoare, binecunoscut fiind faptul că atât majoritatea instanţelor, cât şi CEDO, nu operează pe criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205-2018 Cod de procedură civilă, Normei ASF nr. 23/2014 şi Legii nr. 136/1995. 

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.08.2020, intervenientul forţat ND a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să nu fie obligată la plata vreunei sume de bani.

În motivare a arătat că, contrar susţinerilor reclamantului, nu s-a stabilit în dosarul penal vreo culpă în sarcina acesteia, dosarul fiind clasat, aceasta a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea unei norme rutiere, însă şi reclamantul are culpă în producerea accidentului, în contextul în care circula cu viteză şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Cu privire la daunele morale a arătat că suma nu se justifică în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin raportul de expertiză medico-legală, nici stilul de viaţă al reclamantului nu a fost afectat, având în vedere postările sale de pe pagina de socializare, ulterior evenimentului rutier, ataşate întâmpinării. Cu privire la daunele materiale, apreciază că acesta nu poate solicita personal beneficiul nerealizat de o societate, chiar dacă este administratorul societăţii, putând solicita doar o eventuală diferenţă de salariu şi indemnizaţia de concediu medical acordată. Cu privire la echipamentul din ziua producerii evenimentului rutier, nu a făcut dovada deteriorării acestuia.

De asemenea, intervenienta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, evenimentul rutier s-a produs la data de 18.05.2016, cererile de despăgubire au fost formulate de reclamant la datele de 19.07.2016, respectiv 22.07.2016, fiind depăşit termenul de prescripţie de 3 ani la data introducerii acţiunii în prezentul dosar, respectiv 23.12.2019.

În drept, a invocat dispoziţiile din cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei invocată de către intervenient, a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri pentru toate părţile şi proba testimonială cu martorul Coman Mădălin.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Din referatul cu propunere de clasare emis la data de 17.05.2019 şi însuşit prin ordonanţa de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti (f. 209 şi f 213), în dosarul penal nr. 6520/P/2016, rezultă că, la data de 18.05.2016, numita ND  a condus autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare AG ...MIS, pe Aleea Şcolarilor, dinspre Strada Ramnicu Sarat, iar când a ajuns la intersecţia cu Şos. MB a intrat în coliziune cu motociclul marca Baotian cu nr- de înmatriculare B-6-00.., condus de către reclamantul TF. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a reclamantului. Din cercetările efectuate la faţa locului de către echipa operativă a Brigăzii Rutiere, rezultă faptul că numita ND a încălcat prevederile art. 57/2 şi 109 din OUG nr. 195/2002.

La data producerii evenimentului rutier din 18.05.2016, autoturismul cu nr. de înmatriculare AG..MIS, condus de intervenientul forţat ND, avea încheiată asigurare de răspundere civilă la pârâta U., aspect necontestat de către părţi.

Instanţa reţine, din cererea de chemare în judecată, că reclamantul şi-a întemeiat cererea pe răspundere civilă delictuală şi faţă de data săvârşirii faptei ilicite (18.05.2016), instanţa constată că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Codului civil 2009, respectiv art. 1357 şi următoarele Cod procedură civilă.

Conform art. 1349 C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligaţie răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 1357 C.civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane. În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art. 1357 alin. 2 C.pr.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Pe baza înscrisurilor depuse la dosar (actele de cercetare penală efectuate în dosarul penal), instanţa reţine că accidentul rutier din data de 18.05.2016 a fost produs din culpa intervenientului forţat pe fondul nerespectării de către acesta a dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002. Instanţa nu poate reţine apărarea intervenientei în sensul că accidentul a fost produs şi din culpa reclamantului care avea viteză, în condiţiile în care acest aspect nu reiese din dosarul penal sau din probele administrate şi nici nu s-a solicitat de către pârâtă sau intervenientă o probă cu expertiză tehnică auto din care să reiasă viteza cu care se deplasa reclamantul. De altfel, pârâta nici nu a contestat culpa intervenientei în producerea accidentului.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Cu titlu prealabil, instanţa reţine că, potrivit art. 2223 alin. 1 C.civ., în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, în timp ce art. 2226 alin. 1 C.civ. stabileşte că asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.

Potrivit art. 1387 Cod civil:  „(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1.388 şi 1.389, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale. 

(2) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se acordă, ţinându-se seama şi de sporirea nevoilor de viaţă ale celui prejudiciat, sub formă de prestaţii băneşti periodice. La cererea victimei, instanţa va putea acorda despăgubirea, pentru motive temeinice, sub forma unei sume globale. 

(3) În toate cazurile, instanţa va putea acorda celui păgubit o despăgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente”.

Potrivit art. 1.388 Cod civil:  „(1) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ţinându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.”

Potrivit art. 1391 Cod civil, intitulat „ Repararea prejudiciului nepatrimonial”, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Potrivit art. 50 alin. 1 şi art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, persoanele vătămate pot obţine direct de la societatea de asigurare acoperirea prejudiciului produs în urma accidentului în care a fost implicat autoturismul asigurat.

Instanţa reţine că, prejudiciile nepatrimoniale denumite şi daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecinţe dăunătoare cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu şi nu va încerca preţuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viaţă şi sănătate fiind inestimabile şi incontestabile.

Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, este vizată strict alinarea suferinţei pricinuite prin vătămarea integrităţii corporale, a sănătăţii sau a relaţiilor afective şi nu conferirea unui grad de satisfacţie persoanei prejudiciate prin sancţionarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru  producerea prejudiciului. În acest sens s-a reţinut că aplicarea unei sancţiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile nu ar avea eficienţă, având în vedere că despăgubirile datorate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurătorii RCA, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraţilor şi nu exclusiv/individual, din patrimoniul persoanei responsabile de producerea prejudiciului.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/9679/2016 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „MM” rezultă că, reclamantul TF în vârstă de 34 ani, a prezentat leziuni traumatice reprezentate de: leziuni traumatice externe constând în plagă, excoriaţii şi echimoze în diferite părţi ale corpului, contuzie forte umăr drept cu minimă fractură incompletă (corticală) şi mai multe fracturi intraspongioase, epifiză proximală humerus drept; subluxaţie scapulohumerală dreaptă; ruptură ligament glenohumeral mediu şi inferior; rupturi fibrale la nivelul muşchilor subcapsular şi infraspongios. S-a arătat că aceste leziuni s-au putut produce la data de 18.05.2016 prin lovire  cu şi de corp dus, posibil printr-un mecanism asociat de lovire cădere, în împrejurările unui traumatism  de trafic rutier, acesta având calitatea de motociclist. Evaluarea gravităţii leziunilor traumatice poate fi făcută prin 25-35 zile de îngrijire medicală. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa persoanei şi nici nu au determinat un prejudiciu estetic grav şi permanent.

Instanţa reţine că prejudiciul moral rezultă din suferinţele psihice încercate de reclamant ca urmare a vătămării corporale suferite. Astfel, existenţa prejudiciului moral rezultă şi din starea de temere pe care reclamantul o resimte după accidentarea sa.

Mai reţine că, în mod cert reclamantul a dezvoltat în urma accidentului sentimente de îngrijorare cu privire la starea sănătăţii sale, precum şi de frustrare şi de angoasă din cauza perturbărilor care au apărut în viaţa sa. Aceste aspecte reies şi din declaraţia martorului CM (f. 24 vol II).

Pentru aceste motive, ţinând seama de circumstanţele concrete ale speţei, instanţa urmează a admite capătul de cerere privind daunele morale şi a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 22.500 lei cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă este proporţională, justă şi echitabilă faţă de prejudiciul moral suferit, fiind de natură să compenseze suferinţa fizică şi psihică produsă reclamantului prin fapta intervenientei.

Cu privire la daunele materiale, instanţa reţine că, potrivit art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 ( aplicabilă faţă de data producerii accidentului), la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării integrităţii corporale, se iau în vedere şi eventuale cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare  a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative.

În ceea ce priveşte prejudiciul material, pentru motivele ce vor fi arătat în continuare, instanţa urmează a admite în parte cererea şi a obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.178 lei cu titlu de daune materiale, urmând să respingă în rest cererea de chemare în judecată.

Suma de 2.178 lei este alcătuită din suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli chinetoterapie ( astfel cum reiese din factura şi bonul depuse la dosar f. 66 vol I), suma de 413 lei reprezentând contravaloarea bonurilor depuse la dosar constând în taxe INML şi consultaţii medicale ( 23 lei f. 68+240 lei f. 70 +150 lei f. 69), iar suma de 765 lei reprezentând contravaloare cască, din planşele foto din dosarul penal rezultând faptul că reclamantul purta cască la data producerii accidentului, iar aceasta a fost deteriorată, valoarea acesteia rezultând din înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la celelalte cheltuieli, instanţa nu le poate admite deoarece nu au fost dovedite, astfel pentru suma de 500 lei a fost depusă numai factură emisă de Asociaţia pentru M. (f. 67), fără să fie depusă şi chitanţă. Cu privire la contravaloarea adidaşilor Nike, blugilor Zara, geacă şi mănuşi moto, instanţa nu le poate admite deoarece nu s-a făcut dovada faptului că acestea au fost folosite în momentul producerii accidentului şi nici faptul că au fost deteriorate ca urmare a accidentului rutier.

Astfel, nici măcar reclamantul nu pare convins dacă purta blugi Z. sau PRL (f. 76), fiind imposibil pentru instanţă să stabilească ce haine purta reclamantul în acel moment, care este valoarea lor şi dacă aceste haine au fost distruse sau nu, reclamantul nu a dovedit achiziţionarea şi nici distrugerea acestora.

Instanţa nu poate reţine nici daune materiale solicitate de către reclamant pentru câştigul nerealizat, în condiţiile în care toate contractele şi facturile depuse la dosar au fost încheiate de către S.C. J. S.R.L., iar simplul faptul că reclamantul este administratorul şi fotograful societăţii, nu înseamna că contravaloarea acestor servicii ar fi intrat direct în patrimoniul reclamantului pentru a fi solicitate în prezentul dosar cu titlu de câştig nerealizat de către reclamant în nume propriu, prejudiciul direct fiind suportat de către societate şi nu de către reclamant personal. 

Pentru motivele indicate, instanţa va obliga pârâta U.  S.A. la plata către reclamantul T. a sumei de 2.178 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 22.500 lei cu titlu de daune morale,  precum și la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la achitarea integrală a despăgubirilor şi va respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.712,46 cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 1.387,46 lei reprezentând taxă judiciară de timbru proporţional cu capetele de cerere admise şi suma de 2.325  lei reprezentând onorariu avocat.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, instanţa va respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare