Clauze abuzive – clauza care dă dreptul băncii de a modifica dobânda în raport de evoluţia pieţei monetare/financiare este una neclară, imprecisă, lăsând loc voinței exclusive de a decide sa majoreze dobânda, iar această imprevizibilitate este de natură s

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.06.2020 reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta B S.A, a solicitat ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să constate că pârâta a încălcat obligaţia contractuală prevăzută la art. 4.1 din contractul de credit şi garanţie reală mobiliară nr 080303HE_0238/21.03.2008 în sensul că nu a actulaizat dobânda curentă aplicabilă sumei împrumutate în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR după formula de calcul: indicele Euribor 12M+marja de 2,27%; pârâta să fie obligată să actualizeze dobânda în funcţie de indicele de referinţă Euribor aplicând formula de calcul de la pct 1; constatarea ca abuzivă a clauzei conţinută de art.4.4 din contractul de credit, precum şi nulitatea absolută a acestei clauze privind modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, începând cu al doilea an contractual, în funcţie de evoluţia pieţei monetare/finaciare, peste nivelul indicelui Euribor; eliminarea clauzei abuive de la art. 4.4 din contract, obligarea pârâtei să restituie suma percepută în plus cu titlu de dobândă, estimată la 28361,90 euro, plătită nelegal în temeiul clauzei atacate, începând cu luna martie 2010 şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că  a încheiat cu C SA  contractul de credit şi garanţie reală mobiliară nr 080303HE_0238/21.03.2008, al cărui

obiect a constat în acordarea unui credit în cuantum de 96750 euro, pe o perioadă de 30 de ani, în scopul rambursării integrale anticipate a unui alt credit de nevoi personale. S-a mai precizat că, ulterior, C şi-a schimbat denumirea în D, iar în anul 2013 portofoliul de clienţi a fost cesionat către E Sa, actuala B SA.

În continuare, reclamanta a arătat că în primele 12 luni de executare a contractului de credit, dobânda aplicată a fost fixă, de 6,95%, şi, cu toate că banca s-a obligat ca din al doilea an de contract, respectiv din data de 21.03.2009, să actualizeze dobânda în funcţie de indicele de refinţă Euribor, aceasta a continuat să menţină rata dobânzii aplicabile creditului la 6,95%, rată care a fost aplicabilă dosr primului an contractual. La prima aniversare a creditului, indicele de referinţă euribor 12 M a fost de 1,88%, la care adăugând marja de dobândă de 2,27% se ajungea la o dobândă contractuală de 4,15% faţă de 6,95% aplicată în continuare de bancă. Reclamanta a arătat că a trimis numeroase notificări băncii, prin care a solicitat să se respecte art 4.1 din contractul de credit şi să se calculeze dobânda în funcţie de indicele de referinţă euribor la care să se aduge marja băncii de 2,27%, conform prevederilor contractuale şi legale. La data de 27.10.2010 reclamanta a primit de la D Romania SA un act adiţional, pe care a refuzat să îl semneze, pentru că bnaca propunea menţinerea unei marje de dobândă fixă de 5,67%, deşi indicele Euribor a scăzut semnificativ de la data încheierii contractului.

Reclamanta a susţinut că clauza de la art. 4.4 din contractul de credit, care permite băncii să modifice unilateral rata dobânzii în funcţie de evoluţia pieţei monetare/financiare, este abuzivă; reclamanta a subliniat că, prin inserarea acestei clauze, banca a mascat caracterul pe care dorea să îl atribuie dobânzii-variabilă, în condiţiile în care oferta băncii a fost cea menţionată expres în contract, respectiv o dobândă curentă aplicabilă sumei împrumutate în fucnţie de indicele de referinţă Euribor. Totodată, reclamanta a subliniat că această clauză intră sub incidenţa art. 1 lit a, lit b şi lit g din Anexa Legii 193/2000 deoarece permite băncii să modifice unilateral rata dobânzii fără a avea un motiv întemeiat, specificat în contract, obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale de care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului, iar prevederea care permite băncii dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii poate fi interpretată exclusiv de aceasta.

În drept, au fost invocate disp. art. 969, 982, 983 din Codul civil de la 1865, art 4 şi art 14 din Legea 193/2000, art 78 şi 79 din Legea 296/2004.

În susţinerea cererii au fost depuse înscrisuri (filele 11-58 dosar).

 Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că nu s-ar fi putut detalia, la data încheierii contractului de credit, circumstanţele în care se poate efectua modificarea clauzei referitoare la dobândăc, câtă vreme art 1 pct 1 lit a din Anexa la Legea 193/2000 impune comerciantului numai obligaţia de a preciza în contract motivul pentru care operează schimbarea termenilor contractuali, nu şi a condiţiilor în care aceasta se realizează. S-a mai susţinut că clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi, împreună cu marja de profit, formează preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naţionale şi comunitare, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în raport cu serviciul furnizat, cu condiţia ca aceste clauze să fie clar şi inteligibil exprimate.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, respingând proba cu expertiză contabilă solicitată de către reclamantă, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La  data de 21.03.2008 între C SA, în calitate de creditor, şi reclamantă, în calitate de împrumutat, s-a încheiat  contractul de credit şi garanţie reală mobiliară  nr.  080303HE_0238, prin care pârâta a acordat reclamantei  un credit în valoare de 96750 euro,  pentru o perioadă de 30 de ani. 

În ceea ce privește dobânda, s-a stipulat în contract (art.4.1) că rata dobânzii aplicabile creditului este de 6,95%. Acest nixel este fix în primul an contractual, urmând ca, începând cu al doilea an contractual, nivelul dobânzii să se actualizeze în funcţie de indicele de referinţă Euribor. De asemenea, începând cu al doilea an contractual, Banca poate modifica nivelul ratei dobânzii, conform celor stipulate la art. 4.4.

Potrivit art. 4.4 din contract, începând cu al doilea an contractual, Banca poate modifica nivelul ratei dobânzii pentru credit în cazul în care evoluţia pieţei monetare/financiare va justifica o asemenea măsură, notificând împrumutatul despre această modificare, prin oricare din modalităţile prevăzute la art 17 din contract sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizează împrumutatului în mod gratuit.

Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.

Asadar, pentru a determina daca o anumita prevedere contractuala reprezinta o clauza abuziva, trebuie verificata îndeplinirea conditiilor instituite de art 4 alin 1 din legea nr 193/2000.

O prima conditie ce trebuie indeplinita este ca aceasta sa nu fi fost negociata direct cu partea contractanta. Alineatul 2 al art 4 din legea nr 193/2000 defineste notiunea de clauza ce nu a fost direct negociata, în sensul ca aceasta este inserata în contract  fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Cea de-a doua conditie esentiala ce trebuie constatata se refera la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, prin aceasta întelegându-se ca unul din contractanti dobândeste un avantaj nejustificat fata de situatia celeilalte parti.

De esenta raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor si obligatiilor, respectiv faptul ca o parte se obliga sa dea, sa faca sau sa se abtina de la ceva stiind  ca si cealalta parte va efectua o contraprestatie. Daca unei parti îi incumba numai obligatii fara a beneficia  în schimb  si de  drepturi, se rupe echilibrul care trebuie sa domine raporturile juridice, partile nemaiaflându-se pe pozitii de egalitate,  ci de subordonare, de putere, ceea ce este profund injust, mai ales in situatia in care unul din contractanti este persoana juridica, iar cealalta persoana fizica.

În ipoteza în care o clauza apare inechitabila si imorala, trebuie analizat daca se ofera o explicatie rezonabila de catre comerciant, în concordanta cu prevederile  contractuale pentru a justifica respectiva clauza.

În fine, cu privire la cea de-a treia cerinta, aceasta se refera la caracterul contrar bunei credinte al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerinta vizează comportamentul neloaial al cocontractantului. 

De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv  al unei clauze trebuie avute în vedere si dispozitiile art 4 alin 5 si 6 din legea nr 193/2000, potrivit carora natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza si  în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurarile care au determinat încheierea contractului, precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul pret -calitate, de podusele si serviciile oferite în schimb. 

Conform anexei nr 1, art 1 lit a din Legea nr 193/2000, este considerata clauza abuziva acea prevedere contractuala care  da dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Potrivit  art. 4.4 din contract, începând cu al doilea an contractual, Banca poate modifica nivelul ratei dobânzii pentru credit în cazul în care evoluţia pieţei monetare/financiare va justifica o asemenea măsură, notificând împrumutatul despre această modificare, prin oricare din modalităţile prevăzute la art 17 din contract sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizează împrumutatului în mod gratuit.

Clauza redata mai sus oferă pârâtei dreptul de a revizui rata dobânzii fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, intrucat permite bancii sa opereze o schimbare a dobanzii fara consimtamantul debitorului.

Pe de alta parte, criteriul indicat pentru intervenirea modificarii  (în funcţie de evoluţia pieţei monetare/finaciare) nu poate fi încadrat în noţiunea de „motiv întemeiat” în sensul Legii nr. 193/2000.

Motivul trebuie să reprezinte o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a şti de la început că, dacă se va produce, consecinţa va fi aceea a majorării dobânzii. Acest motiv trebuie să fie suficient de clar arătat în contract,  determinat, astfel încât în situaţii litigioase, să se poată verifica dacă respectiva condiţie s-a îndeplinit.

De asemenea, modificarea dobanzii trebuie sa aiba loc in functie de anumite criterii obiective (deci sa fie independentă de voinţa bancii), prin raportare la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru, iar formula după care se calculează variaţia dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii.

Numai in aceasta maniera se mentine un echilibru just intre drepturile si obligatiile părților si exista previzibilitate pentru partea aflata in pozitie de inferioritate (debitor) pe parcursul derularii contractului.

În acest sens, este relevantă Hotărârea CJUE din data de 26.04.2012 în cauza C-472/10 (INVITEL-Ungaria) potrivit căreia se poate aprecia ca fiind abuzivă clauza care figurează în condiţiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii prin care un vânzător sau un furnizor prevede o modificare unilaterală a costurilor aferente serviciului care trebuie furnizat, fără a descrie însă în mod explicit modalitatea în care sunt stabilite respectivele costuri şi fără a indica un motiv întemeiat pentru această modificare. Or, conform art 2 pct 24 din OG nr 21/1992, prin costuri se intelege inclusiv dobanda.

Potrivit art 4 alin 2 din Legea nr 192/2000, prin clauza ne-negociata direct se intelege cea care a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. De asemenea, art 4 alin 3 teza ultima prevede ca acel comerciant care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul trebuie  să prezinte probe în acest sens.

Or, caracterul standard al unui contract sau al anumitor clauze se stabileste la momentul incheierii actului, iar nu anterior sau ulterior. Esential este daca reclamantul, in calitate de imprumutat (deci de persoană care se afla pe o pozitie inferioara fata de banca), a putut influenta in vreun fel continutul clauzei privitoare la modificarea dobanzii. Negocierea nu trebuie inteleasa doar sub forma posibilitatii de a alege un anumit tip de credit din portofoliul bancii, ci si de a putea discuta si influenta anumite clauze din  contractul propus, iar aprecierea posibilitatii discutarii si influentarii clauzelor se face prin raportare la contractul ce face obiectul judecatii, iar nu la alte conventii incheiate de debitori sau creditoare anterior sau ulterior perfectarii actului in cauza, intrucat este posibil ca banca sa accepte sa negocieze cu anumiti clienti in functie de importanta acestora sau de  politica de piata de la un anumit moment si fata de alti clienti sa nu aplice aceleasi standarde.

Mai mult, alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate, impuse de bancă clienţilor în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voinţă” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este şi ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabileşte scoringul/ratingul clientului, elemente în funcţie de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului. 

Sub aspectul conditiei existentei unui dezechilibru important intre drepturile si obligatiile partilor, instanţa apreciaza ca si aceasta este intrunita.

Astfel cum s-a retinut mai sus, clauza inserata art. 4.4  este una neclara, imprecisa, lasand loc vointei exclusive de a decide sa majoreze dobanda. Or, aceasta imprevizibilitate este de natura sa ofere un avantaj patrimonial bancii, care prevalandu-se de aceasta clauza, poate sa majoreze dobanda oricand, ceea ce afecteaza, evident, si interesele economice ale debitorului.

Totodată, buna-credință presupune faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. Per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.

Sub acest aspect, instanţa are în vedere dipozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia orice contract trebuie să conțină clauze clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoştințe de specialitate.

Or, în cauză, nesocotind aceasta dispoziție, banca a inserat in conditiile generale o prevedere care ii permite sa majoreze dobanda in functie de decizia sa, desi nu a definit care este mecanismul aplicabil pentru a influenta si recalcula dobanda.

Din aceasta perspectiva, instanţa considera ca nici conditia bunei credinte nu a fost respectata.

În aceste conditii, instanţa apreciaza ca aceasta clauza intruneste cerintele art 4 din Legea nr 193/2000 pentru a fi declarata ca abuziva.

Cât priveşte capătul de cerere referitor la recalcularea dobânzii în funcţie de marja fixă şi indicele de referinţă Euribor  instanţa apreciază că nu se impune admiterea acestui capăt de cerere (şi a capetelor de cerere accesorii acestuia), întrucât, la momentul încheierii convenţiei de credit (21.03.2008) nu exista noţiunea de marjă a Băncii, iar dobânda nu era compusă din marja băncii şi valoarea indicelui de referinţă Euribor, formula de calcul a dobânzii fiind cea menţionată la art.4.1 şi 4.4. din contract (f.24).

În ceea ce priveşte solicitarea de restituire a sumelor percepute de pârâtă în temeiul calauzei de la art 4.4 don contract, cum clauza în temeiul căreia a fost percepută dobânda majorată este nulă, faţă de principiul restitutio in integrum, consecinţa firească este admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea dobânzii excedentare, achitată in aplicarea clauzei al carei caracter abuziv a fost constatat.

Pentru acestee considerente, instanţa va admite în parte cererea, va constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.4 din contractul de credit nr. 080303HE_0238/21.03.2008 în ceea ce priveşte criteriul în funcţie de care variază dobânda, („evoluţia pieţei monetare/financiare”), va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a dobânzii excedentare, achitată in aplicarea clauzei al carei caracter abuziv a fost constatat, urmând a respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, cu domiciliul ales în ….  în contradictoriu cu  pârâta B SA,  cu sediul ales în ….

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.4 din contractul de credit nr. 080303HE_0238/21.03.2008 în ceea ce priveşte criteriul în funcţie de care variază dobânda, („evoluţia pieţei monetare/financiare”).

Obliga pârâta la restituirea către reclamantă a dobânzii excedentare, achitată in aplicarea clauzei al carei caracter abuziv a fost constatat.

 Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

 Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1.

Pronunţată astăzi, 29.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREȘEDINTE,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare