În vederea protejării intereselor salariatului în cazul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva angajatorului, legiuitorul a prevăzut în art. 172 Codul muncii obligativitatea constituirii şi utilizării unui fond de garantare pentru plata creanţelor s

În vederea protejării intereselor salariatului în cazul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva angajatorului, legiuitorul a prevăzut în art. 172 Codul muncii obligativitatea constituirii şi utilizării unui fond de garantare pentru plata creanţelor salariale. Prin Legea nr. 200/2006 s-a urmărit protecţia salariatului care nu cunoaşte situaţia economică a societăţii, însă după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a  procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale  a dreptului de administrare, măsura de protecţie nu se mai justifică, întrucât pentru  salariatul care alege să rămână  angajat  şi  care nu primeşte  salariul, se activează  protecţia oferită de Legea nr. 85/2006, ce prevede în alin. 3 înregistrarea din oficiu în tabelul de creanţe a creanţelor salariale, pe baza evidenţelor contabile ale societăţii, de către administratorul judiciar.

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1031/CA/22.09.2015 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A S.R.L., în faliment, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B..

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 2/15.04.2015, pârâta A.J.O.F.M. B. a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C.–Filiala B. S.P.R.L. privind plata creanţelor salariale, înregistrată sub nr. 4823/10.03.2015, pentru domnul D, fost salariat al reclamantei, respectiv pentru perioada octombrie-decembrie 2013.

A.J.O.F.M. a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile privitoare la acordarea şi plata creanţelor salariale ce se pot suporta din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, motivat de faptul că cererea vizează sume aferente unui interval de timp în afara perioadei de 3 luni calendaristice care purcede sau succede datei deschiderii procedurii insolvenţei împotriva S.C. A S.R.L., calculat conform art. 15 alin.1 şi 2 din Legea nr. 200/2006, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 200/2006 şi art. 7 din H.G. nr.1850/2006.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat prezenta acţiune, întemeiată pe faptul că la data de 23.10.2013 s-a deschis procedura falimentului împotriva societăţii, iar dispoziţiile Legii nr. 200/2006 nu exclud plata creanţelor izvorâte din raporturile de muncă desfăşurate în perioada falimentului.

Prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 200/2006, potrivit cărora „din resursele Fondului de garantare se suportă, în limitele şi în condiţiile prevăzute în prezentul capitol, următoarele categorii de creanţe salariale:

a) salariile restante;

b) compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă;

c) plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;

d) compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;

e) indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii”.

Potrivit art. 15 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 200/2006, „(1) Creanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. (2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei”.

În cauză, în cadrul dosarului nr. xxx76/62/2010 al Tribunalului Braşov, s-a deschis procedura insolvenţei S.C. A S.R.L. la data de 13.01.2011, iar la data de 23.10.2013 s-a dispus intrarea societăţii în faliment.

Reclamanta a precizat în cauză că cererea sa vizează trei salarii acordate angajatului D, în intervalul octombrie-decembrie 2013, deci din perioada care a urmat datei intrării societăţii în faliment, calculul fiind raportat la salariul mediu brut pe economie.

Instanţa a reţinut că, faţă de perioada vizată de reclamantă (octombrie-decembrie 2013), de data la care s-a deschis procedura insolvenţei (13.01.2011) şi de dispoziţiile legale citate anterior, soluţia dată de pârâta A.J.O.F.M. prin Dispoziţia nr. 2/15.04.2015 este una corectă. Aceasta deoarece perioada vizată de reclamantă nu se încadrează în cele 3 luni care precedă sau succedă datei deschiderii insolvenţei, respectiv data de 13.01.2011, când s-a deschis această procedură. Nu se poate extinde această perioadă peste cea prevăzută de dispoziţiile legale citate, respectiv prin raportare la data intrării societăţii în faliment (23.10.2013) deoarece rolul Fondului de garantare nu este de a suporta toate creanţele salariale.

Pentru recuperarea altor creanţe salariale, care nu se încadrează în perioada de 3 luni anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei foştii salariaţi se înscriu la masa credală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea sentinţei civile în sensul admiterii contestaţiei.

Recurenta a invocat nelegalitatea  hotărârii prin raportare la  prevederile art. 10  alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, potrivit cărora cererea prevăzută la art. 19 alin. 1 din lege trebuia însoţită şi de copia hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus măsura ridicării parţiale sau totale a dreptului de administrare, iar dreptul de administrare al societăţii a fost ridicat  prin sentinţa de deschidere  a procedurii falimentului.

Mai invocă şi dispoziţiile art. 15 şi 16 din  Legea nr. 200/2006, arătând că nu sunt excluse  din Fondul de garantare plata creanţelor izvorâte din raporturile de muncă desfăşurate în perioada falimentului, invocând totodată practica Tribunalului Braşov.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, arătând că plăţile din Fondul de garantare se realizează în anumite condiţii, conform unei proceduri speciale reglementată expres prin dispoziţiile Legii 200/2006, a căror formulare nu lasă loc de interpretare, perioada de 3 luni calendaristică raportându-se la data deschiderii procedurii insolvenţei şi nu la o altă dată. Intenţia legiuitorului a fost de a proteja  salariaţii societăţilor aflate în insolvenţă, dar în limitele şi în condiţiile legii.

Analizând sentinţa atacată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a criticilor formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, curtea constată ca nefiind fondat recursul declarat de reclamantă.

În vederea  protejării intereselor  salariatului în cazul  deschiderii procedurii insolvenţei împotriva angajatorului, legiuitorul a prevăzut în art. 172 Codul muncii obligativitatea constituirii şi utilizării unui fond de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Legea nr. 200/2006 reglementează constituirea, gestionarea şi utilizarea fondului de garantare în cazul deschiderii procedurii insolvenţei, prevăzând în art. 13 suportarea din resursele fondului a salariilor restante într-o perioadă de 3 luni calendaristice ce preced sau succed data deschiderii procedurii insolvenţei.

Prin aceasta s-a urmărit protecţia salariatului care nu cunoaşte situaţia economică a  societăţii, însă după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a  procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, măsura de protecţie nu se mai justifică, întrucât pentru salariatul care alege să rămână  angajat şi care nu primeşte salariul, se activează protecţia oferită de Legea nr. 85/2006, ce prevede în alin. 3 înregistrarea din oficiu în tabelul de creanţe a creanţelor salariale, pe baza evidenţelor contabile ale societăţii, de către  administratorul judiciar.

Aşadar, în vederea protejării drepturilor salariaţilor, care sunt o categorie specială de creditori, după momentul declarării insolvenţei, legiuitorul a prevăzut expres obligativitatea înscrierii creanţelor  acestora  în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar.

Nu poate fi primit argumentul de interpretare potrivit căruia din  prevederile  art. 10  din H.G. nr. 1850/2006  se desprinde concluzia că Legea nr. 200/2006 se aplică şi în cazul falimentului.

Art. 10 trebuie interpretat  în corelaţie cu  restul prevederilor din acest act normativ:

Art.2: Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă.

…

ART. 10

(1) Cererea prevăzută la art. 19 alin. (1) din lege trebuie însoţită de următoarele documente:

a) copie de pe hotărârea judecătorească definitivă de deschidere a procedurii de insolvenţă;

b) copie de pe hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura ridicării parţiale sau totale a dreptului de administrare;

Se poate observa că cele două condiţii, deschiderea procedurii de insolvenţă şi măsura ridicării dreptului de administrare trebuie îndeplinite cumulativ, aşadar nu există temei pentru a considera că ridicarea dreptului de administrare prin sentinţa de deschidere a procedurii falimentului are consecinţe în sensul dorit de recurenta-reclamantă.

S-au mai invocat şi prevederile art. 16 din lege (Creanţele izvorâte din raporturi de muncă, plătite în cazul falimentului, potrivit legislaţiei în vigoare, se diminuează cu sumele achitate din Fondul de garantare.), dar acestea urmăresc doar să prevină dubla achitare a  drepturilor salariale, atât din Fondul de garantare, cât şi prin înscrierea la masa credală.

Cât despre invocarea practicii Tribunalului Braşov şi a Curţii de Apel Braşov, acesta nu este incidentă în cazul de faţă, întrucât motivul pentru care organul administrativ a respins cererea de stabilire şi plată a creanţelor care se suportă din Fondul de garantare a fost lipsa pontajelor care atestă prestarea muncii de către salariaţi în perioadele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) şi/sau art. 15 din lege, pentru creanţele salariale prevăzute la art. 13 lit. a) şi e) din lege şi a fişelor de lichidare ale persoanelor ale căror raporturi de muncă au încetat în perioadele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b) şi/sau art. 15 din lege, nefiind invocat şi analizat aspectul privind aplicarea legii în cazul declarării falimentului.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 496 Cod procedură civilă, va respinge recursul.

Domenii speta

Spete similare