Acţiune în constatare

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelului privind pe apelant ###### ##### şi pe intimat STATUL ROMAN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, intimat ########## ######, intimat MUNICIPIUL IAŞI ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL STATULUI ROMÂN, având ca obiect acţiune în constatare constatare drept de proprietate; rectificare CF.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, lipsesc părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 01 noiembrie 2021, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, potrivit art. 391 Cod procedură penală, a stabilit pronunţarea pentru data de 16 noiembrie 2021, când instanţa, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru azi, 29 noiembrie 2021, când:

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. ###/03.02.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. ############## s-au dispus următoarele:

„ Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ###### #####, CNP #############, cu domiciliul în Iasi, #### ###### ##### ### ###, ### #,  în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în sector 5, Bucureşti, #### ######### ### ##, MUNICIPIUL IAŞI, în calitate de reprezentant al Statului Român, cu sediul în  Iaşi, bld ###### Cel Mare şi Sfânt, nr. 11şi ########## ######, CNP #############, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet avocat ######## ########## din Iaşi,str.Sf.Lazar nr.4,######## ########, tronson IV, etaj 1 ## ######### ####### S.A., ca inadmisibilă.

Respinge cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.”

Pentru a se pronunţa în acest sens prima instanţă a reţinut următoarele:

„În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 35 C.proc.civ., cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzut ă de lege.

Instanţa reţine, în primul rând că, pe calea unei acțiuni în constatare se poate solicita doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu și a unui fapt. Pentru constatarea stărilor de fapt, a fost reglementată procedura asigurării probelor, conform prevederilor art. 359și urm. C. proc. civ., precum și procedura constatării de urgență a unei stări de fapt, conform prevederilor art. 364 C. proc. civ..

Cu privire la ce poate pronunța instanța într-o acțiune în constatare, reținem faptul că instanța de judecată nu poate condamna pârâtul, într-o acțiune în constatare, la executarea unei prestații, de nicio natură.

O altă particularitate o reprezintă lipsa caracterului executoriu al hotărârii pronunțate într-o acțiune în constatare, astfel de hotărâri neputând fi puse în executare din moment ce se solicită doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Nu în ultimul rând, acțiunea este inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, în alte cuvinte, dacă are la dispoziție o acțiune în realizare.

Legiuitorul instituie, prin art. 35 teza II C. pr. civ., caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, față de o acțiune în realizare. În ipoteza în care reclamantul are la dispoziție o acțiune în realizare, soluția va fi de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în constatare, inadmisibilitatea putând fi invocată pe cale de excepție, având natura unei excepții de fond peremptorie. Chiar și în lipsa invocării de către pârât, se impune ca instanța să verifice din oficiu admisibilitatea unei acțiuni în constatare și în cazul constatării inadmisibilității, să indice mijlocul concret de realizare a dreptului pe care reclamantul l-ar avea la dispoziție. Chiar dacă legiuitorul folosește expresia „poate cere realizarea dreptului”, în realitate nu există opțiunea alegerii între cele două căi, fiind obligatorie urmarea căii acțiunii în realizare, când aceasta există.

Sintagma „orice altă cale prevăzută de lege” trebuie înțeleasă ca privind cererile prin care partea și-ar putea realiza dreptul în justiție, iar nu un alt mod, eventual în fața unui organ administrativ.

 Cu alte cuvinte, în cadrul unei acțiuni în constatare, instanța de judecată nu poate proceda la compararea titlurilor părților în litigiu, nu se poate dispune revenirea la situația anterioară și radierea drepturilor din cartea funciară, precum nu poate nici obliga pârâtul la plata vreunei despăgubiri, cu orice titlu, sau la restituirea prețului plătit sau a contravalorii unor lucrări.

Aplicând aceste considerente în cazul de faţă, instanţa apreciază că cererea de chemare în judecată prin care se solicită constatarea dreptului de proprietate al reclamantei este inadmisibilă.

În primul rând, instanţa constată că reclamanta are la dispoziţie o acţiune prin care să solicite desfiinţarea dreptului de proprietate al pârâtului STATUL ROMÂN, precum şi o acţiune posesorie, în ceea ce priveşte dreptul de folosinţă al pârâtului ########## ######.

În acest sens, potrivit doctrinei si jurisprudentei, actiunea prin care se solicita declararea nulității este o acțiune în realizare, indiferent daca se întemeiază pe un motiv de nulitate relativă sau absolută.

Or, în speţa ÎCCJ depusă cu titlu de jurisprudenţă în susţinerea cererii, o astfel de acţiune în desfiinţarea titlului de proprietate fusese exercitată, astfel încât la momentul formulării cererii de constatare a dreptului de proprietate, reclamantul nu mai avea nicio acţiune în realizare la dispoziţie, în sensul art. 35 C.proc.civ..

De asemenea, faţă de lipsa caracterului executoriu al acţiunilor în  constatare, instanţa reţine că demersul final al reclamantei, de rectificare a cărţii funciare, nu poate fi atins pe această cale.

În subsidiar, instanţa reţine că acţiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găseşte în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său, dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat de pârât, situaţie în care interesul proprietarului pentru promovarea acţiunii derivă din pericolul contestării sau încălcării acestuia. Or, în cauză, pârâtul STATUL ROMÂN nu contestă dreptul de proprietate al reclamantei.

Faţă de aceste considerente, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare şi va respinge cererea, ca inadmisibilă.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  în termen reclamanta ###### ##### care a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Consideră apelanta că raționamentul juridic al instanței de fond este greșit şi că apelanta nu are deschisă calea unei acțiuni pentru desființarea pe motiv de nulitate a dreptului de proprietate al Statului Român, motivat de faptul că apelanta a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil prin cumpărare tocmai de la Statul Român, reprezentat inițial de Consiliul Local al Municipiului Iași şi, ulterior, de Primarul Municipiului Iaşi . Or, pe de o parte nu există niciun motiv de nulitate al titlului statului, titlu valabil la data vânzării, iar pe de altă parte apelanta nici nu are interesul anulării titlului statului, întrucât aceasta ar atrage pe cale subsecventă şi anularea titlului său în calitate de cumpărător.

Apelanta nu are deschisă nici calea unei acțiuni în revendicare, motivat de faptul că aceasta deține posesia terenului care face obiectul intabulării contestate începând din anul 1979, de la semnarea primului contract de închiriere, iar acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, ceea ce nu se aplică în speța de fată şi citează în acest sens decizia nr #### din 16 octombrie 2013 pronunțată în recurs de Secţia I civilă a înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în constatare.

Nici acțiunea posesorie nu poate fi exercitată împotriva dreptului de folosință al pârâtului ########## ######, deoarece apelanta urmărește intabularea în cartea funciară a unui drept real -dreptul său de proprietate, iar nu înscrierea unei situații de fapt-posesia asupra bunului, în altă ordine de idei, nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii posesorii, aşa cum sunt reglementate de disp. art. 949-952 Cod civil, nefiind în situația unei tulburări a posesiei sau a unei deposedări de bun.

Cât privește considerentul menționat cu titlu subsidiar de către instanța de fond, potrivit căruia acțiunea în constatarea dreptului de proprietate este admisibilă doar în situația contestării dreptului de proprietate al reclamantului de către pârât, se arată că faptul intabulării dreptului de proprietate al pârâtului în dauna reclamantului, coroborat cu refuzul autorităților publice de a rezolva situația absurdă survenită (bun imobil cumpărat de la stat şi imposibil de intabulat pe numele cumpărătorului ca urmare a mențiunii din cartea funciară privind dreptul de proprietate al statului), echivalează cu situația contestării dreptului de proprietate al reclamantei de către Statul Român.

Faţă de acestea considerente, se apreciază că acțiunea în constatare este singura acțiune pe care apelanta o are la îndemână pentru valorificarea dreptului său de proprietate asupra terenului aferent locuinței, teren asupra căruia exercită posesia, în contra titlului de proprietate intabulat în cartea funciară în beneficiul Statului Român cu privire la care solicită rectificarea.

Pe cale de consecință se solicită, respingerea excepției inadmisibilității, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei Judecătoriei Iași pentru rejudecare.

Intimatul ########## ###### a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică şi legală, apreciind ca fiind corect admisă excepția inadmisibilității cererii prin raportare la dispozițiile art. 35 C.proc.civ., susținând că apelanta avea la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat apel incident argumentând următoarele:

Se solicită admiterea apelului incident, si in situația admiterii apelului principal formulat de către reclamantă, instanța sa se pronunțe si cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru Statul Roman, cu mențiunea ca in ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata o apreciază ca fiind temeinica si legala, urmând a fi menținută.

Se arată că  întâmpinarea depusă în prima fază procesuală a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor pentru Statul Roman, excepție fata de care instanța de fond a omis sa se pronunțe.

Asa cum s-a arătat si in fata primei instanțe, in ceea ce privește atribuțiile pe care Ministerul Finanțelor le poate îndeplini pentru Statul Român se reiterează dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.

Astfel, Ministerul Finanțelor reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligații în față organelor de justiţie, precum şi în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

Așadar, în cazul de față, raportat la cererea reclamantei, Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu poate răspunde în calitate de pârât în cauză pentru acordarea drepturilor solicitate deoarece alte instituții au beneficiat de imobilul menționat, în contradictoriu acestea fiind necesar să se desfăşoarea judecarea prezentei cauze.

În acest sens, se arată că având in vedere documentația depusa la dosarul cauzei, rezulta ca Statul Roman prin Ministerul Finanțelor nu a avut niciodată calitatea de proprietar asupra imobilului. Cel mult se poate afirma ca in ceea ce privește terenul in litigiu, in suprafața de 301 mp, acesta a aparținut Primăriei Municipiului Iași fiind predat ulterior către ## ##### Industrie" SA, urmare a Protocolului de predare-primire din 14.05.1991, anexa 3, caz in care Statul Roman nu este reprezentat de Ministerul Finanțelor.

Se mai arată că în mod eronat a reținut prima instanță ca in cauza Statul Roman (prin Ministerul Finanțelor) nu contesta dreptul de proprietate al reclamantei, deoarece în măsura in care instanța de control va analiza excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor pentru Statul Roman, se impune constatarea că apelatul nu se putea pronunța cu privire obiectul litigiului in discuție, respectiv dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului mai sus indicat.

Prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului şi menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică şi legală, apreciind ca fiind corect admisă excepția inadmisibilității cererii prin raportare la dispoziţiile art. 35 C.proc.civ., respectiv caracterul subsidiar al acțiunii in constatare, fata de o acţiune in realizare.

In cadrul unei acțiuni in constatare, instanța de judecata nu poate proceda la compararea titlurilor părților in litigiu, nu se poate dispune revenirea la situația anterioara si radierea drepturilor din cartea funciara, precum nu poate nici obliga paratul la plata vreunei despăgubiri, cu orice titlu, sau la restituirea preţului plătit sau a contravalorii unor lucrări.

Aplicând dispozițiile legale mai sus arătate, se arată că în mod corect prima instanță a apreciat ca cererea de chemare in judecata este inadmisibila, reclamanta având la dispoziție o acțiune prin care sa solicite desființarea dreptului de proprietate al paratului Statul Roman, precum si o acțiune posesorie, in ceea ce privește dreptul de folosință al paratului ########## ######.

În faza apelului nu s-au administrat alte probe.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conţinutul cereriilor de apel şi la dispoziţiile legale incidente, Tribunalul reţine că acestea sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru considerentele ce succed:

Prin cererea adresată primei instanţe reclamanta ###### ##### a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Iaşi, în calitate de reprezentant al Statului Român şi ########## ######, să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 224 mp, teren situat în Iași, #### ###### #### ### ##, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 568/1997 și a actului adițional nr. 1 din 11.11.2016, precum şi rectificarea cărții funciare nr. 136146 a Mun. Iaşi, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român şi a dreptului de folosință al pârâtului ########## ###### cu privire la suprafața de teren de 301 mp, situat în Iaşi, #### ######## ### ##, având număr cadastral 9629.

În fapt, instanţa de apel constată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 568/1997 încheiat cu Consiliul Local al #### #### ## ##### ######### ##. 1/11.11.2016 încheiat cu Municipiul Iași, reprezentat prin Primar, reclamanta a devenit proprietara locuinței compuse din 6 camere şi dependințe principale, cu o suprafață utilă de 135,22 mp, terasă în suprafață de 28,70 mp şi teren în suprafață de 224 mp, situate în #### ####, Str. ###### #### nr. 29. Conform mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare, locuința vândută era ocupată de către cumpărători încă din anul 1979, când a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2297/28.09.1979 (filele 15-19 dosar fond).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ######### încheiat cu S.C. #### ######### S.A., numiții ########## #### şi ########## ###### au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului locuință situat în #### ####, str. ###### #### nr. 29A, constând în locuință în suprafață de 70,44 mp, amplasată pe o suprafață de teren de 301 mp - proprietate de stat, având număr cadastral 9629 ( filele29-31 dosar fond).

Pentru acest teren a fost deschisă cartea funciară nr. 136146 a #### ####, în care a fost înscris ca proprietar Statul Român, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/1998, la rubrica "sarcini" menționându-se dreptul de folosință asupra terenului în favoarea pârâtului ########## ######, succesor în drepturi ai foştilor titulari ########## #### şi ########## ######, în temeiul actului notarial autentificat sub nr. 5592 din 10.11.2017 de notar public ###### ###### ###### (filele25-28 dosar fond).

Pentru rectificarea mențiunilor greșite aflate în cuprinsul cărții funciare nr. 136146 a #### ####, apelanta a introdus o cerere de rectificare a cărţii funciare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. ####/17.05. 2018 a Judecătoriei Iași şi decizia civilă nr. ###/19..032019 a Tribunalului Iași, cu motivarea că acțiunea în rectificarea cărții funciare are un caracter subsidiar, iar instanța nu fusese învestită cu o cerere principală în cadrul căreia, să analizeze incidența vreunei cauze de ineficacitate a titlului pârâților (filele 28-35dosar de fond).

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa de apel constată ca fiind întemeiate criticile din cererea de apel formulată de apelanta ###### #####, pentru următoarele considerente.

Inadmisibilitatea este o sancţiune care vizează exercitarea unei modalităţi de exhibarea a acţiunii civile prohibită, în mod expres sau implicit, de către o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiţii de validitate a căii procedurale aleasă de parte, implicând contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa.

În dreptul procesual român, inadmisibilitatea unei cereri poate fi analizată din perspectiva faptului că mijlocul procesual ales de părţi pentru valorificarea drepturilor şi apărarea intereselor lor, fie nu este prevăzut de dispoziţiile legale a fi exercitat în anumite situaţii, fie deşi este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite anumite condiţii privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiţii care nu se regăsesc în speţa respectivă.

Codul de procedura civila instituie la art. 35 teza a doua, principiul subsidiaritatii actiunii în constatare faţă de cererea de realizare a dreptului, prevăzând că cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.

Prin urmare, art. 35 Cod procedură civilă instituie condiția că o acțiune în constatare este admisibila numai daca partea nu poate cere realizarea dreptului său, aspect care se impune a fi analizat în concret deoarece este lipsit de folos ca in mod general să se poată apela la o anumita acțiune in realizare, dacă raportat la speța concretă, aceasta nu este admisibilă în cauză.

A considera ca o acțiune in constatare este inadmisibilă doar pentru ca in abstracto exista o acțiune în realizare înseamnă a refuza judecata şi a limita parții accesul la justitie.

Mai mult, din interpretarea literala, dar şi logica a art. 35 C. pr. civ., rezultă ca acțiunea în realizare ce determina inadmisibilitatea acțiunii in constatare trebuie sa aibă in vedere același drept care s-a urmărit a fi protejat pe calea acțiunii in constatare, iar nu altul.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la principiile preeminenței dreptului și interzicerii oricărei puteri arbitrare care susțin Convenția, Curtea a afirmat că dreptul de acces la o instanță era un element inerent al garanțiilor consacrate de art. 6 [Zubac împotriva Croației (MC), pct. 76].

Astfel, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 impune existența unei căi judiciare efective care să permită revendicarea drepturilor civile. „Dreptul la instanță”, la fel ca și dreptul de acces, nu are un caracter absolut: drepturile pot da naștere la limitări, dar nu pot restricționa accesul liber al unui individ într-un mod sau până la un punct astfel încât dreptul să fie afectat în însăși esența sa [Philis împotriva Greciei (nr. 1), pct. 59; De Geouffre de la Pradelle împotriva Franței, pct. 28; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 229; Baka împotriva Ungariei (MC), pct. 120; Naït-Liman împotriva Elveției (MC), pct. 114)1.

În plus, limitările nu sunt compatibile cu art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat [####### Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României (MC), pct. 89; Naït-Liman împotriva Elveției (MC), pct. 115].

Dreptul de acces la instanță trebuie să fie „concret și efectiv” [Bellet împotriva Franței, pct. 38; Zubac împotriva Croației (MC), pct. 76-79]. Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ „să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale”. Instanțele trebuie, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege (Hasan Tunç și alții împotriva Turciei, pct. 32-33). 79.

Astfel, dreptul de acces la o instanță este afectat în însăși esența sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridice și bună administrare a justiției și constituie un obstacol care împiedică justițiabilul să solicite soluționarea pe fond a litigiului de către instanța competentă [Zubac împotriva Croației (MC), pct. 98], iar  o interpretare deosebit de riguroasă dată de instanțele interne unei norme de procedură (formalism excesiv) îi poate priva pe reclamanți de dreptul de acces la o instanță Zubac împotriva Croației (MC), pct. 97].

Cu privire la hotărârea pronunţată de prima instanţă, Tribunalul constată că  în cauză nu poate fi reţinută o situaţie de inadmisibilitate, în condițiile în care apelanta nu are deschisă calea unei acțiuni în realizare, respectiv acțiune în revendicare sau posesorie, deoarece aceasta are posesia bunului, iar ceea ce urmărește ca finalitate apelanta este confirmarea dreptului sau de proprietate şi nu redobândirea posesiei.

De asemenea, instanța de apel constată că exercițiul dreptului de a sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecată având ca obiect o acțiune în declararea nulității titlului Statului  este lipsită de eficienţă juridică deoarece această situație ar conduce la afectarea valabilității propriului titlu de proprietate.

Având în vedere aceste considerente, revine primei instanţe obligaţia de a analiza temeinicia cererii de chemare în judecată prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, soluţionare care se va realiza prin pronunţarea unei hotărâri care să statueze asupra fondului litigiului .

Cu privire la criticile prezentate prin apelul incident formulat de Statul Român prin  Ministerul Finanţelor, acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei de prima instanță, în vederea pronunțării unei hotărâri legale şi temeinice raportat la toate cererile şi apărările părților.

Faţă de aceste considerente, Tribunalul urmează a admite apelul formulat de apelanta ###### #####, precum şi apelul incident formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ambele cereri de apel fiind formulate împotriva sentinţei civile nr.###/2021 din 03.02.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o anulează.

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul ########## ######.

Trimite cauza aceleaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta ###### #####, precum şi apelul incident formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ambele cereri de apel fiind formulate împotriva sentinţei civile nr.###/2021 din 03.02.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o anulează.

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul ########## ######.

Trimite cauza aceleaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Iaşi.

Pronunţată astăzi, 29.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare