Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 19648 din 16.05.2011


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

DOSAR NR. 19648/271/2010

SENTINŢA CIVILĂ NR. 6146/2011

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 16 mai 2011

PREŞEDINTE :  POPA FLORIN VIOREL

GREFIER:  BOROŞ PARASCHIVA

Pe rol, judecarea cauzei civile înaintată de reclamanta T.A.E. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P. pentru acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei – av. …., lipsă fiind părţile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că, chemata în garanţie C.C.S.D. a depus întâmpinare, se comunică un exemplar cu reprezentantul reclamantei.

Reprezentantul reclamantei nu solicită termen pentru a studia întâmpinarea, arată că valoarea despăgubirilor este de aproximativ 200.000 lei.

Instanţa pune în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Oradea invocată de pârâtul S.R. prin M.F.P.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepţiei.

Instanţa respinge excepţia, având în vedere că acţiunea promovată de reclamantă este civilă, patrimonială, evaluabilă în bani, întemeiată pe dreptul comun, iar raportat la valoarea obiectului cererii, competenţa materială revine judecătoriei.

Instanţa pune în discuţie excepţia de inadmisibilitate a cererii invocată de pârâţi.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepţiei.

Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţie.

J U D E C Ă T O R I A

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.10.2010, reclamanta T.A..E., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., a solicitat să se constate că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul Adiţional din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului adoptată de România prin Legea 30/1994 privind protecţia proprietăţii; să se constate calitatea de succesoare, descendentă de gradul II a reclamantei după bunicul său – R.I.S., decedat la…..; să se constate că în masa succesorală rămasă după defunctul R.I.S. intră dreptul de creanţă reprezentat de despăgubirile în echivalent, la valoarea de piaţă, pentru imobilul cuprins în CF….; obligarea pârâtului să acorde şi să plătească despăgubiri în echivalent, la valoarea de piaţă, pentru imobilul cuprins în CF…., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că reclamanta este unica moştenitoare după defunctul R.I.S., decedat la …. şi după T.E.I. (născută R.), decedată la …..

Bunicul reclamantei, defunctul R.I.S.,  a avut în proprietate imobilul situat în …., înscris în CF…., dobândit cu titlu de donaţie. Iniţial imobilul a fost înscris  în CF…, nr.top…., reprezentând teren şi casă în intravilan. Numărul topografic … a fost dezmembrat în parcele noi care s-au înscris  în CF…., iar nr. top. …. s-a reînscris în CF …. pe numele defunctului R.I.S.. În prezent, CF este sistată, numerele topografice fiind transcrise ulterior în CF…., întabularea făcându-se pe Statul Român cu titlu de donaţie şi expropriere.

Imobilul proprietatea defunctului  R.I.S. a fost demolat fiind construit în locul acestuia, însă pe terenul proprietatea sa, un bloc de locuinţe. Astfel, în noile cărţi funciare …. este înscris sub nr. top …. acest bloc de locuinţe, fiind  proprietatea diverselor persoane fizice.

Se mai arată că reclamanta nu a depus cerere în baza L.10/2001, deoarece nu a  cunoscut decât foarte târziu apariţia în România a acestei legi, însă chiar dacă nu a uzat de această lege specială, dreptul de proprietate fiind un drept imprescriptibil, are dreptul de a solicita aceste măsuri reparatorii conform art. 2 pct.1 şi art. 7 din Declaraţia  Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, au fost invocate prevederile L.103/2006, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Constituţia României, L.146/1997.

Prin întâmpinare depusă la fila 22 pârâtul S.R. prin M.F.P. a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Oradea, excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P.

În motivare, se arată că este vorba de un concurs între legea specială (L.10/2001) şi legea generală, respectiv dreptul comun, iar conform principiului specialia generalibus derogant, acest  concurs se rezolvă în favoarea legii speciale, or reclamanta nu a formulat cererea la L.10/2001.

Prin cererea de chemare în garanţie de la fila 23 pârâtul a solicitat obligarea C.C.S.D. la plata despăgubirilor acordate, în cazul în care S.R. prin MFP va cădea în pretenţii, arătându-se că o eventuală soluţie de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri pentru imobilul din litigiu ar fi fără efect şi nu ar putea fi aplicabilă M.F.P., întrucât despăgubirile sunt acordate de către C.C.S.D., M.F.P. nu deţine instrumentele legale pentru a realiza acest lucru, respectiv nu are conturi băneşti în acest sens.

Asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererii, instanţa reţine următoarele:

În speţă, imobilul din litigiu face obiectul unei legi speciale, respectiv L.10/2001, prin cererea de chemare în judecată reclamanta susţinând că nu a depus cerere în baza L.10/2001, deoarece nu a  cunoscut decât foarte târziu apariţia în România a acestei legi.

Practica judiciară a statuat, în mod constant, că, potrivit principiului specialia generalibus derogant, dispoziţiile legii nr. 10/2001 în concurs cu normele dreptului comun, se aplică în mod prioritar, astfel că după adoptarea legii de reparaţie nu mai există posibilitatea unei opţiuni între a urma procedura legii nr. 10/2001 şi a recurge în continuare la dreptul comun. Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât şi anumite termene şi sancţiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent legea nr. 10/2001, în limitele date de dispoziţiile art. 6, alin. 2 din legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acţiunii în revendicarea bunului litigios. Or, reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele menţionate anterior, întrucât nu este exceptată de la aplicarea dispoziţiilor legii speciale şi nu a relevat niciun motiv independent de voinţa sa de a nu putea să fi urmat procedura legii speciale prin formularea notificării.

Deşi reclamanta a invocat Decizia nr. 33/2008 a instanţei supreme, art. 6 din Convenţie garantează fiecărei persoane ,,dreptul la un tribunal’’, adică dreptul ca o instanţă judiciară să soluţioneze orice contestaţie privitoare la drepturile şi obligaţiile sale, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite şi că statele dispun în această materie de o marjă de apreciere. În acelaşi timp, instanţa de contencios european a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, şi anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanţa sa. Or, legiuitorul român a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia persoanele care se consideră îndreptăţite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat.

Existenţa legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenţie, în situaţia în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este un efectivă. Or, reclamanta putea obţine măsuri reparatorii pentru imobil dacă formula notificare în termen legal.

Deşi reclamanta afirmă că refuzul de a i se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii constituie o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, instanţa reţine că norma invocată garantează protecţia unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranţe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă. Curtea EDO a apreciat că simpla solicitare de a obţine un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual şi nici o speranţă legitimă, astfel că reclamanta nu poate invoca în mod eficient garanţiile art. 1 din Protocolul 1.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a C.C.S.D., formulată de pârâtul S.R. prin M.F.P., având în vedere că pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamantă, instanţa o va respinge ca lipsită de obiect.

Deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamantă, în baza art. 274 C.pr.civ. instanţa va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite excepţia de inadmisibilitate a cererii, invocată de pârâtul S.R. prin M.F.P.

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta T.A.E. cu domiciliul în…, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., cu sediul în ….

Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul S.R. prin M.F.P., împotriva chematei în garanţie C.C.S.D., cu sediul în ….

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 mai 2011.

PREŞEDINTE GREFIER

POPA FLORIN VIOREL  BOROŞ PARASCHIVA

PFV/BP

5  Ex/24.05.2011

3 Com/26.05.2011 cu: - reclamanta,

- pârâtul

- chemata în garanţie