Litigiu de muncă . Contestaţie decizie de concediere. Nulitatea absolută decizie

Sentinţa civilă 906 din 26.05.2010 . Dosar xxxx/40/2010 .

Litigiu de muncă . Contestaţie decizie de concediere. Nulitatea absolută decizie.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 22.03.2010, reclamanta G. I. R. a chemat în judecată intimata SC X  SRL Botoşani solicitând să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei de concediere nr. 424 din 20.02.2010 cu obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu drepturile băneşti de care a fost privată începând cu 20.02.2010 şi până la 09.03.2010, să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.12.2009 – 20.02.2010, să se constate încetate raporturile de muncă la data de 09.03.2010 prin semnarea contractului individual de muncă nr. 555353 din 29.06.2009 ca urmare a demisiei comunicate angajatorului la 22.01.2010 şi a expirării duratei de preaviz, să fie obligată intimata la compensare în bani a concediului de odihnă pentru anii 2009-2010, concediu pe care nu l-a primit efectiv pe perioada derulării contractului proporţional cu perioada lucrată (01.06.2009-01.03.2010) cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că a fost angajată la societatea intimată în urma contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 555353/29.06.2009. La 18.01.2010 a încercat să depună personal cererea de demisie la societate însă a fost refuzată primire acesteia, motiv pentru care a comunicat-o la 22.01.2010.

Termenul de preaviz trebuia să curgă în perioada 23.01.2010-06.02.2010 . Prin decizia înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani la 22.01.2010, angajatorul a dispus suspendarea contractului de muncă pentru 30 zile. Această decizie nu a fost contestată şi şi-a produs efecte in data notificării ei exprese.

Ca efect al deciziei de suspendare, termenul de preaviz a curs până la data de 09.03.2010. în această decizie se face trimit trimitere la finalizarea cercetărilor penale, în realitate desfăşurânu-se în această perioadă o activitate ce a fost calificată de intimată drept cercetare disciplinară. În urma acestei cercetări s-a desfăcut contractul individual de muncă prin decizia a cărei nulitate absolută se solicită a se constata.

Invocă contestatara prevederile 76, 268 Codul muncii. Susţine că nu s-a respectat procedura concedierii prealabile prevăzută de art.75 in Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010 şi art. 267 din Codul muncii.

În convocarea la cercetare nu este indicată presupusa abatere iar aceasta nu a fost comunicată cu 5 zile înainte de data cercetării. Mai arată că la emiterea deciziei s-au încălcat prevederile art. 268 alin. 2, lit. a, b, c Codul muncii, deoarece nu este descrisă fapta ce constituie abatere şi nici nu se inică prevederile din contract sau regulament ce au fost încălcate. De asemenea nu prezintă nimic privind cercetarea prealabilă şi eventualele apărări şi motivul respingerii lor.

Pe fond arată că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară.

În ceea ce priveşte drepturile băneşti solicitate invocă prevederile art.  78 alin. 1 Codul muncii, arătând că vizează perioada 20.02.2010-09.03.2010 deoarece pe data de 09.03.2010 s-a împlinit termenul de preaviz de 15 zile acordat angajatorului prin cererea de demisie. Anterior emiterii deciziei de suspendare nu i s-a plătit salariul pentru perioada începând cu 01.12.2009. Pentru perioada vizată de dispoziţia de suspendare (21.01.2010-20.02.2010) drepturile băneşti i se cuvin în temeiul art. 52 alin. 2 ca urmare a anulării deciziei prin care s-a constatat vinovăţia sa. Ca urmare a expirării perioadei de suspendare indicată în dispoziţia 418/2010 şi a anulării dispoziţiei 424/20.02.2010 solicită să  se reţină că termenul de preaviz a curs în perioada 21.02.2010-09.03.2010 iar contractul individual de muncă a încetat cu 09.03.2010 în temeiul art. 79 alin. 7 din Codul muncii.

În ceea ce priveşte compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2009-2010 invocă prevederile art. 140 alin.  Şi art. 141 alin 4 din codul muncii.

În legătură cu cheltuielile de judecată invocă prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

La cerere au fost anexate înscrisuri.

Prin Întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca neîntemeiată (filele 29-32 dosar).

Se arată că reclamanta a fost angajata societăţii începând cu 01.07.2009. Între părţi a mai existat o iniţiativă de încetare a relaţiilor ca urmare  demisiei contestatoarei la 30.09.2009. Astfel a fost emisă decizia nr. 375/2009 prin care se menţiona că raporturile de muncă încetează la 01.10.2009. La 14 oct. 2009 reclamanta a solicitat revenirea asupra acestei cereri de demisie astfel că angajatorul a emis decizia 393/15.10.2009.

În luna ianuarie 2010, în urma referatului nr. 419 întocmit, a fost sesizat administratorul societăţii asupra abaterilor disciplinare săvârşite de reclamantă iar la 20.01.2010 i s-a solicitat acesteia să dea explicaţii în legătură cu încheierea unui contract de colaborare cu altă societate căreia reclamanta i-a prestat servicii fără a avea încheiat un contract de muncă, în timpul cât efectua orele e muncă la societatea pârâtă. Astfel au fost încheiate şi semnate contracte de consultanţă cu un număr de 5 persoane, activitatea fiind desfăşurată în timpul cât era pontată la societatea pârâtă.

Ca urmare a cestei activităţi societatea a fost atrasă într-un conflict cu un număr de 5 persoane fizice nemulţumite de prestarea serviciului încheiat în numele societăţii pentru care a lucrat. În legătură cu acest aspect aceasta a refuzat să dea lămuriri, motiv pentru care i s-a adus la cunoştinţă suspendarea contractului de muncă şi urmarea procedurii cercetării disciplinare. Ulterior aceasta şi-a depus cererea de demisie însă la acea dată de 22.01.2010 era deja înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 429/21.01.2010.

Ulterior s-au comunicat trei comunicări în raport cu prevederile art. 75 alin 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, indicându-se data, ora şi motivele cu privire la convocarea şi lămurirea abaterii disciplinare ce i s-a imputat.

La emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă s-au avut în vedre prevederile art. 267 alin 3 din Codul muncii.

În ceea ce priveşte preavizul de 215 zile, arată că nu este de acord cu plata acestor drepturi pentru o muncă neefectuată. Invocă pârâta prevederile art. 79 alin. 5 din Codul muncii.

Mai arată că potrivit art. 79 alin 7 din Codul muncii contractul individual de muncă încetează la data renunţării totale sau parţiale de către angajator la termenul respectiv.

În ceea ce priveşte plata concediului de odihnă arată ce este de acord cu achitarea indemnizaţiei.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi cu martori.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că:

Prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 555353 din 29.06.2009 (filele 6-,7 dosar) reclamanta a devenit angajata societăţii pârâte în postul de referent (filele 6, 7 dosar) începând cu data de 01.07.2009 pe o durată nedeterminată.

Prin decizia 418/21.01.2010 (fila 15 dosar) s-a dispus ca începând cu 21.01.2010 să se suspende contractul individual de muncă al reclamantei pentru o perioadă de 30 zile în vederea finalizării cercetării penale. Se prevede că în caz de constatare a nevinovăţiei acesteia societatea va dispune reînregistrarea în muncă şi plata drepturilor salariale începând cu 21.02.2010. Decizia a fost înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani sub nr. 2480/22.01.2010 (fila 12 dosar).

Ulterior a fost emisă decizia nr. 424 din 20.02.2010 (fila 20 dosar) prin care se arată că avându-se în vedere referatul doamnei G. I. R. şi prevederile art. 61 lit. a din Codul muncii se dispune ca începând cu 20.02.2010 contractul individual de muncă al contestatoarei să înceteze conform art. 61 lit. a din Codul muncii.

Potrivit art. 268 alin. 2 din Legea 53/2003, sancţiune nulităţii absolute în decizia prin care se dispune aplicarea sancţiunii disciplinare să cuprindă în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinării sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiune disciplinară se aplică; e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Aşa cum rezultă in cuprinsul deciziei, aceasta nu cuprinde elementele prevăzute de art. 268 alin 2 lit. a-d, astfel încât instanţa va admite excepţia nulităţii absolute a acestei decizii şi va dispune anularea acesteia.

Aşa cum a arătat reclamanta în acţiunea sa, drepturile salariale pentru perioada lucrată din intervalul 01.12.2009 până la data de 20.01.2010 când a fost emisă decizia de suspendare nr. 418/21.01.2010 (fila 12 dosar) acesteia nu i s-au achitat drepturile salariale pentru perioada indicată.

Potrivit art. 16 in Lege 53/2003 plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, iar potrivit art. 287 in Lege 53/2003 sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să le depună în prima zi de înfăţişare.

Pârâta nu a făcut în nici un fel dovada achitării acestor drepturi salariale, astfel că instanţa va constata că ele nu au fost achitate reclamantei şi,  prin urmare, va obliga pârâta să plătească acesteia drepturile salariale pentru intervalul 01.12.2009-20.01.2010.

Instanţa are în vedere şu faptul că în întâmpinarea sa intimata a arătat că este de acord cu acordarea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă solicitată de reclamantă şi văzând şi prevederile art. 141 alin. 4 din Legea 53/2003 va obliga pârâta la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă aferentă perioadei 01.07.1009-07.03.2010.

Potrivit art. 52 alin. 2 din Legea 53/2003, în cazul în care contractul individual de muncă a fost suspendat pe durata cercetării disciplinare prealabile, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

Ca urmare a constatării nulităţii absolute a deciziei nr. 424 din 20.02.2010 şi văzând că suspendarea raporturilor de muncă începând cu 21.02.2010 s-a dispus în vederea efectuării de cercetări care au fost finalizate prin emiterea acestei decizii, va obliga pârâta şi la plata drepturilor de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de 21.01.2010 până la data de 07.03.2010 cu titlu de despăgubiri. De asemenea are în vedere şi prevederile art. 78 alin. 1 din Legea 53/2003.

În legătură cu momentul încetării raporturilor de muncă dintre părţi, instanţa constată că urmare a nulităţii absolute a deciziei nr. 424 din 20.02.2010, în conformitate cu prevederile art.78 alin. 1, părţile urmează să fie repuse în situaţia anterioară emiterii acestei decizii. Prin analizarea situaţiei anterioare instanţa are în vedere că prin cererea de demisie formulată (fila 8 dosar) reclamanta a solicitat încetarea raporturilor de muncă stabilind un termen de 15 zile pentru societatea pârâtă (fila 8 dosar). Această cerere a fost comunicată societăţii pârâte la data de 26.01.2010 (filele 9, 10 dosar). Nu este nici un document existent la dosarul cauzei din care să rezulte că societatea pârâtă ar fi respins această cerere sau nu ar fi fost de acord cu termenul de preaviz acordat. Instanţa are în vedere faptul că cererea a fost pusă la 21.01.2010 (fila 11 dosar) astfel că termenul de preaviz s-a finalizat la data de 07.03.2010.

Domenii speta

Spete similare