Prin decizia civilă nr. 104/A din 2 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a fost admis apelul declarat de D.R.D.P. T., a fost schimbată în tot încheierea pronunţată la data de 27 noiembrie 2003 de către Judecătoria Galaţi şi s-a încuviinţat executarea silită a debitului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut faptul că prin procesul verbal de contravenţie încheiat de organele de poliţie, debitorul B.C. a fost sancţionat cu o amendă contravenţională şi obligat să plătească suma cu titlu de despăgubiri civile. Executarea amenzii aplicate revine organelor specializate privind recuperarea creanţelor bugetare (amenzile fiind făcute venit la bugetul statului) iar despăgubirile sunt recuperate de către persoana (fizică sau juridică) păgubită.
În acest context s-a apreciat ca fiind legală cererea privind încuviinţarea executării silite formulată de către creditoare.
Judecătoria Mediaș
Plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune în cazul persoanelor juridice
Curtea de Apel Galați
Daune materiale solicitate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009
Judecătoria Vălenii de Munte
PRETENTII- CLAUZA PENALA INSERATA IN CONTINUTUL CONTRACTULUI DE IMPRUMUT - NULITATE
Judecătoria Sibiu
Pretenţii
Tribunalul Ilfov
civil-despăgubiri morale