Concedierea unui salariat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 din Codul muncii poate fi determinată de desfiinţarea locului de muncă ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.
Prin decizia civilă nr. 584 din 1 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost admis recursul intimatei, a fost modificată sentinţa civilă nr. 511 din 28 mai 2004 a Tribunalului Galaţi în sensul că, a fost respinsă ca nefondată contestaţia petentului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut faptul că prin decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2004, petentul din prezenta cauză a fost concediat în baza disp. art. 65 din Codul muncii invocându-se restructurarea societăţii prin desfiinţarea unui număr de 34 de posturi printre care şi cel al contestatorului.
S-a avut în vedere faptul că, urmare a modificării condiţiilor de pe pieţele de vânzare a produselor intimata, prin hotărârea nr. 37 din 3 aprilie 2004 a decis reorganizarea activităţii prin desfiinţarea unor posturi inclusiv cel al inginerului cu atribuţiuni de metrologie din cadrul secţiei mecano-energetice.
Din succesiunea măsurilor luate de către Adunarea Generală a societăţii rezultă că reducerea postului deţinut de contestator este reală şi a fost făcută în scopul eficientizării activităţii prestate de intimată.
Cum din conţinutul organigramei societăţii rezultă că toate celelalte posturi existente sunt ocupate, societatea intimată pe bună dreptate a arătat că nu are posibilitatea să-i ofere contestatorului un alt loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.
Curtea de Apel Suceava
Contestaţie la titlu - cerere de lămurire a înţelesului şi întinderii aplicării titlului executoriu în sensul includerii creşterilor salariale de 18% prevăzute de O.U.G. nr. 10/2017 în indemnizaţia de încadrare lunară. Soluţie.
Curtea de Apel Suceava
Sancţionarea disciplinară a salariatului. Modul de interpretare a prevederilor art. 267 alin. 3 din codul muncii. Neprezentarea salariatului la convocarea pentru efectuarea cercetării prealabile. Drept sau...
Tribunalul Vaslui
acţiune în răspundere patrimonială
Tribunalul Vâlcea
Medic.Decizie sancţionare
Tribunalul Dolj
Contestatie decizie de sanctionare disciplinara