Insolvenţa debitorului, condiţia esenţială a deschiderii procedurii, răsturnarea prezumţiei de insolvenţă instituită de legea nr.64/1995 republicată

Debitorul care a încetat timp de 30 de zile  plăţile faţă de creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva sa este prezumat în insolvenţă.

Prezumţia poate fi răsturnată prin dovedirea lichidităţilor de care dispune debitorul suficiente pentru acoperirea datoriilor exigibile şi a faptului că s-a refuzat plata creanţei din motive justificate.

Efectuarea unor plăţi de către alţi creditori fără a se produce dovezile menţionate anterior nu poate conduce la admiterea contestaţiei şi respingerea cererii  privind deschiderea procedurii insolvenţei.

Art. 36 alin.1 din Legea 64/1995, republicată.

Creditoarea S.C. „A.L.AG”, persoană juridică austriacă  a  formulat cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, conform Legii nr.64/1995, republicată, împotriva debioarei  S.C.” F „ SRL Pucioasa pentru recuperarea unei creanţe  în sumă  de 25.821 EUR, în echivalent lei la data plăţii.

In baza dispoziţiilor art. 38 alin. 3 din Legea nr. 64/1995 debitoarea a formulat contestaţie, prin care a solicitat  respingerea cererii creditoarei, deoarece aceasta avea la dispoziţie, pentru realizarea creanţei, calea  executării silite şi că de asemenea, scadenţele facturilor indicate în cerere, nu corespund cu programul plăţilor stabilit în contractul încheiat  la data de 26 septembrie 2006.

Debitoarea a  mai invocat excepţia de  prescripţie, cu privire la  sumele înscrise în facturile emise la data de 7 martie 2002, 3  iunie 2002 şi 12 august 2002.

Prin sentinţa nr. 209 din 12 decembrie 2005 pronunţată de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, a fost admisă  excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune, invocată  de debitoare, pentru valoarea facturilor  emise la data de 7 martie, 3 iunie şi 12 august 2002  şi scandete la data de 28 aprilie, 27 iunie şi 21 octombrie 2002, respingând contestaţia pentru valoarea facturilor scadente la datele de 25 octombrie 2002 şi 23 ianuarie 2003.

De asemenea, judecătorul-sindic a admis cererea creditoarei de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului,  împotriva debitoarei în baza art.38 (5) din Legea nr. 64/1995 republicată şi a desemnat administrator judiciar.

In motivarea hotărârii, judecătorul-sindic a reţinut că în raport de data introducerii cererii, 26 iulie 2005,  valoarea  facturilor scadente  la datele de 28 aprilie, 27 iunie şi 2 septembrie 2002, este prescrisă conform art. 1şi 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pentru facturile scadente  la 20 octombrie 2002 şi 23 ianuarie 2002 a reţinut îndeplinirea condiţiilor de creanţă certă, lchidă şi exigibilă.

Cu privire la starea de insolvenţă, s-a reţinut că aceasta este dovedită în condiţiile  în care plata facturilor cu scadenţă la 25 octombrie 2002 şi respectiv la 23 ianuarie 2003, a  încetat de mai mult de 30 de zile.

Impotriva  sentinţei nr.209/2005 a Tribunalului Dâmboviţa a declarat  recurs debitoarea S.C. „ F” S.R.L. PUCIOASA,  care a considerat că hotărârea este nelegală şi netemeinică.

Astfel, recurenta a arătat că Legea nr. 64/1995 instituie o prezumţie de  insolvenţă a debitorului, în cazul neachitării unei creanţe în termen de 30 de zile  de  la scadenţă, prezumţie care este relativă, care poate  fi răsturnată dacă debitorul face dovada că dispune de lichidităţi, dar că n-a onorat plata în mod justificat.

Debitoarea a mai menţionat că nu este îndeplinită nici condiţia lipsei de lichidităţi, în condiţiile în care îşi desfăşoară  activitatea,  potrivit obiectului din actul constitutiv,  făcând plăţi către  partenerii contractuali şi achitând datoriile faţă de bugetul de stat.

Recursul a  fost respins, reţinându-se următoarele:

In contractul de leasing, încheiat între părţi, s-a stabilit  detaliat valoarea ratelor de leasing, termenul de plată (scadenţa) astfel că recurenta – debitoare şi-a exprimat acceptarea plăţii sumelor, aşa  cum rezultă din  graficul actului adiţional la contract, semnat de  debitoare şi nu sunt întemeiate susţinerile acesteia în sensul că nu ar fi certă, lichidă şi exigibilă, creanţa deţinută împotriva sa.

Recurenta nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă, prevăzută de art. 36 al. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată.

Astfel,  conform dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 64/1995, orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţii faţă de acesta de cel puţin 30 de zile.

Faţă de datele scadenţei celor două facturi (din 20 octombrie 2002 şi 23 ianuarie 2003), apare ca evident faptul că la data introducerii cererii de declanşare a procedurii, debitoarea  încetase  plăţile faţă de creditoare timp de cel puţin 30 de zile.

Chiar dacă debitoarea a făcut dovada unor plăţi către parteneri contractuali şi faţă de bugetul de stat, acest lucru nu înseamnă că recurenta nu se află în stare de insolvenţă, deoarece nu şi-a achitat datoriile, foarte vechi, faţă de creditoare.

Domenii speta

Spete similare