Înapoiere minor

DOSAR NR.  688/2005

 R O M A N I A

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A III A CIVILA

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

Î N C H E I E R E

Sedinta publica de la : 16.09.2005

Curtea compusa din :

PRESEDINTE  :  ELENA VIVIANE TIU

JUDECATOR  :  MIRELA VISAN

 JUDECATOR  :  MIHAELA PARASCHIV

GREFIER  :  RADITA IVANOV

********************************

Ministerul Public Parchetul de pe lânga Curtea de Apel

Bucuresti a fost reprezentat de procuror - Ana Maria Ghidersa.

Pe rol solutionarea  recursului declarat de  pârâtul VAIDA MATEI,

împotriva deciziei civile nr. 598 A din 26.11.2004, pronuntata de Tribunalul

Bucuresti - Sectia a IV a Civila, în dosarul nr. 2390/2004 , în contradictoriu cu

reclamantul MINISTERUL DE JUSTITIE si autoritatea tutelara de pe lânga

PRIMARIA SECTOR 1 BUCURESTI.

Obiectul cauzei - înapoiere minor.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta avocatii Ros

Viorel si  Chirita Ion, în calitate de reprezentanti ai recurentului pârât VAIDA

MATEI, în baza împuternicirilor avocatiale nr. 248.672 si nr. 136.222, emise

de Baroul Bucuresti - Cabinet Individual, consilier juridic Lorena Udrea, în

calitate de reprezentant al intimatului reclamant MINISTERUL JUSTITIEI,

conform delegatiei de la dosar, lipsind autoritatea tutelata PRIMARIA

SECTOR 1 BUCURESTI.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care,

Reprezentantul intimatului reclamant având cuvântul depune la

dosar un proces verbal emanând de la autoritatile austriece, si comunica si

reprezentantilor recurentului pârât un exemplar.

Curtea , dupa deliberare încuviinteaza depunerea la dosar a

înscrisului de catre intimatul reclamant MINISTERUL DE JUSTITIE.

-2-

Avocatii recurentului pârât având cuvântul fata de înscrisul depus

la dosar , solicita acordarea unui termen scurt pentru a avea posibilitatea sa

ia cunostinta de acesta, pentru efectele care le-ar produce asupra pronuntarii

hotarârii.

Curtea ,  având în vedere ca acest înscris priveste solutionarea

unei cereri formulate chiar de pârât, fiind cunoscut de acesta si nefiind de

natura sa influenteze fondul cauzei, considera ca nu se impune acordarea

termenului.

Partile prin reprezentant având pe rând cuvântul arata ca nu mai

au cereri prealabile de formulat.

Curtea , constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul în

fond.

Avocatul Ros Viorel având cuvântul asupra recursului declarat,

solicita admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate, si trimiterea

dosarului la Tribunalului Bucuresti la o sectie specializata pentru rejudecare.

Referitor la primul motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 1 C.p.civ.

" potrivit caruia instanta nu a fost alcatuita conform dispozitiilor legale în

vigoare "  respectiv Legea nr. 304/2004/28.10.2004, privind organizarea

judiciara privitor la minori, considera ca , pricina de fata urma sa fie

solutionata de o sectie specializata,  aspect care trebuia consemnat în

practicaua hotarârii ,si care nu se regaseste ,  asa încît în opinia sa aceasta

este nelegala.

Mai arata ca, hotarârea a fost data cu încalcarea  regulilor de

competenta materiala a altei instante, motiv de recurs prevazut de art. 304

pct 3 C.p.civ. În conformitate cu prevederile art. 130 alin.3 din Legea nr.

304/2004 tribunalele pentru minori si familie, respectiv sectiile specializate au

devenit instante de prima instanta pentru solutionarea cauzelor cu minori. De

la data intrarii în vigoare a noii legi de organizare judiciara au devenit

aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 2 privitor la componenta tribunalelor ca

instante de apel în cauze cu minori, asa încât Tribunalul Bucuresti ,  trebuia

sa desfiinteze hotarârea primei instante pentru necompetenta acesteia sa

judece litigiul în prima instanta , fie sa-si decline competenta de solutionare a

apelului în favoarea Curtii de Apel , însa,  neprocedând astfel , Tribunalul

Bucuresti a pronuntat o decizie  cu încalcarea prev. art. 304 pct. 3 C.p.civ.

Avocatul Chirita Ion ,  pentru recurentul pârât, având cuvântul

solicita admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, în

sensul admiterii apelului,  a desfiintarii sentintei civile nr. 4606/21.06.2004,

pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti si respingerea actiunii

Ministerului de Justitie ca neîntemeiata.

Critica decizia recurata , aratând ca ambele instante,  cea de fond

si de apel au tinut cont de hotarârea Tribunalului din Baden, care în opinia sa

-3-

 trebuia ignorata ea neputând produce nici un efect. În opinia sa ambele

instante au ignorat ca în cauza conform dovezilor depuse la dosarul de apel (

certificat de grefa si decizia Curtii de Apel ) , hotarârii Tribunalului din Baden

i-a fost refuzata recunoasterea pe teritoriul României printr-o hotarâre

definitiva. De asemenea apreciaza ca ambele instante au interpretat gresit

art. 14 din Conventia de la Haga, potrivit caruia se acorda instantelor

facultatea de a tine cont în mod direct de hotarâri straine fara a mai parcurge

procedura recunoasterii din motive de celeritate, or , în speta de fata

procedura recunoasterii a fost deja parcursa, situatie în care solutia corecta

este ignorarea acelei hotarâri.

Tot gresit,  în opinia sa , instantele au interpretat  procura data de

mama minorei catre tatal acesteia , în vederea stabilirii domiciliului în

România, în sensul ca aceasta procura nu ar releva si vointa stabilirii

definitive a minorei în România. Este evidenta intentia mamei de stabilire a

domiciliului întregii familii în România, fapt relevat si de declaratiile

persoanelor din preajma familie  ;  ca ulterior aceasta s-a razgândit precizând

ca ar fi consfintit doar la deplasarea provizorie a minorei în România,

respectiv pâna la sfîrsitul lunii mai 2003, fapt contrazis de procura data în

luna iulie 2003.

Mai arata în continuare ca , ambele hotarâri încalca prevederile art. 3

din Convetia de la Haga care stipuleaza " neînapoierea unui copil se

considera ilicita : cînd are loc prin violarea unui drept privind încredintarea,

atribuita unei persoane actionând împreuna, prin legea statului în care copilul

îsi avea resedinta obisnuita imediat înaintea neînapoierii sale si, daca la

vremea neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv actionându-se

separat sau împreuna ,  ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea

împrejurari nu ar fi survenit. Astfel ca, aceste prevederi au fost încalcate,

retinându-se în mod eronat ca aceste doua conditii cumulative nu ar fi fost

îndeplinite în speta  Considera ca nu sunt îndeplinite conditiile art. 3 lit. a

deoarece : minora nu îsi avea resedinta obisnuita în Austria, având în vedere

ca aceasta se afla în România înca din luna aprilie 2003 împreuna cu tatal

sau si cu acordul mamei în vederea stabilirii domiciliului în România,

rezultând asadar ca resedinta obisnuita a minorei imediat înaintea asa zisei "

neînapoieri " nu mai poate fi considerata în Austria, nefiind vorba despre

violarea unui drept privind încredintarea. Ca, dupa o perioada de 6 luni mama

minorei se razgândeste cu privire la stabilirea domiciliului în România si se

decide sa ramâna în Austria nu este de natura sa-i confere acesteia un drept

la înapoierea copilului pe teritoriul Austriei. Tot gresit au retinut ambele

instante ca ,  în cauza nu ar fi incidente prevederile art. 13 din Conventia de

Haga desi în realitate acestea erau aplicabile pricinii de fata. Mai trebuie

retinut ca tatal are posibilitati materiale sa asigure cresterea si educarea

corespunzatoare a minorei, asa cum rezulta si din ancheta sociala si

-4-

certificatul constatator de la Registrul Comertului. Mai mult, din actele

medicale de la dosar rezulta ca minorei îi este recomandata evitarea

schimbarii de mediu familial , cu precizarea ca aceasta este integrata

armonios în familie si în colectivitatea gradinitei pe care o frecventeaza.

Nu solicita cheltuieli de judecata.

Consilierul juridic al intimatului reclamant având cuvântul solicita

respingerea recursului ca nefondat, mentinerea ca legale si temeinice a celor

doua hotarâri pronuntate în cauza.

Referitor la primul motiv de recurs prev. de art. 304 pct 1 C.p.civ,

potrivit caruia instanta nu a fost alcatuita conform dispozitiilor legale, solicita

respingerea acestui motiv ca nefondat, cu precizarea ca hotarârea a fost data

cu respectarea prevederilor art. 261 C.p.civ, si ca, în Bucuresti cauzele

pentru minori sunt competente Tribunalului Bucuresti, instanta în cadrul

careia functioneaza complete specializate conform art. 41 alin. 4 din Legea

nr. 304 /2004.  Este adevarat ca , în conformitate cu prevederile Legii nr.

304/2004 privind organizarea judiciara , act normativ care a intrat în vigoare

la data de 27.09.2004 tribunalele specializate pentru minori si familie judeca

în prima instanta, însa în cauza erau aplicabile prevederile cuprinse în art.  2

alin. 2  din Legea nr. 493/2004, privind aprobarea OUG nr. 65/2004 pentru

modificarea Codului de Procedura Civila.

Referitor la procura data de mama minorei catre tatal acesteia,

mentioneaza ca, în cursul lunii aprilie a anului 2003, tatal a luat copilul cu

acordul mamei pentru aproximativ 6 saptamâni în concediu în România, cu

conditia de a-l aduce înapoi pâna la sfârsitul mai , însa nu exista în cuprinsul 

acestei procuri nici o mentiune privind acordul pentru ca minora sa ramâna în

tara, aspect retinut corect de instante.

Solicita ca în raport de cele doua întâmpinari din dosar sa se

respinga recursul ca nefondat, si sa se mentina cele doua hotarâri pronuntate

în cauza.

Depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicita de

asemenea respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a celor

doua hotarârii pronuntate în cauza. Considera ca au fost respectate

prevederile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 si ale art. 130 pct. 4 din

acelasi act normativ, norme speciale si tranzitorii în ceea ce priveste

judecarea anumitor cauze vizând ocrotirea drepturilor minorilor. În ceea ce

priveste competenta materiala a Tribunalului Bucuresti, în solutionarea

apelului, fata de data introducerii actiunii - 09.03.2004 - apreciaza ca în

cauza erau aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 2 din OUG nr. 65/2004, Tribunalul

fiind în raport de aceste dispozitii legale competent în solutionarea caii de

atac împotriva hotarârii pronuntate de judecatorie în cauze vizând ocrotirea

drepturilor minorilor.  Competenta materiala de solutionare  în fond a acestor

- 5 -

cauze a revenit Tribunalului prin prevederile Legii nr. 304/2004, care, însa,  a

intrat în vigoare ulterior introducerii prezentei actiuni , la 27.09.2004.

În ceea ce priveste fondul cauzei considera ca în mod legal au

apreciat instantele de fond si apel ca sunt îndeplinite cumulativ conditiile prev

.  de art. 3 lit. a si b din Conventia de la Haga, recurentul pârât exercitându-si

în mod abuziv drepturile sale asupra minorei din momentul în care a refuzat

înapoierea acesteia catre mama la resedinta obisnuita, încalcând un drept de

încredintare pe care mama îl exercita în baza unei decizii a unei autoritati

juridice ; din nici o proba existenta la dosarul cauzei nu reiese ca mama si-ar

fi exprimat consimtamântul pentru ca minora sa ramâna în grija tatalui în

România, o eventuala intentie initiala a acesteia de a-si stabili domiciliul în

România neechivalând cu acceptul acestora în sensul sustinut de recurent.

Se considera totodata ca , din  nici o proba administrata nu reiese

existenta unui risc grav în ceea ce priveste înapoierea minorei pentru a fi

incidente dispozitiile art. 13 lit. b din Convetia de la Haga, prin raportarea atât

la continutul cu caracter de generalitate al înscrisurilor depuse de recurent,

dar mai ales la natura relatiei dintre minora si mama fata de vîrsta minorei, de

necesitatile fizice si biologice ale acesteia care impun, în mod evident

prezenta materna.

Curtea retine cauza spre solutionare.

  C U R T E A

În vederea deliberarii si pentru ca partile sa depuna concluzii

scrise,

D I S P U N E

Amâna pronuntarea la data de  23.09.2005.

Pronuntata în sedinta publica azi  16.09.2005.

PRESEDINTE JUDECATORJUDECATOR

ELENA VIVIANE TIU MIRELA VISAN MIHAELA PARASCHIV

GREFIER

RADITA IVANOV

DOSAR NR.  688/2005

 R O M A N I A

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A III A CIVILA

SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.  1081

Sedinta publica de la :  23 .09.2005

Curtea compusa din :

PRESEDINTE  :  ELENA VIVIANE TIU

JUDECATOR  :  MIRELA VISAN

 JUDECATOR  :  MIHAELA PARASCHIV

GREFIER  :  RADITA IVANOV

********************************

Ministerul Public Parchetul de pe lânga Curtea de Apel

Bucuresti a fost reprezentat de procuror - Ana Maria Ghidersa.

Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de  pârâtul VAIDA

MATEI, împotriva deciziei civile nr. 598 A din 26.11.2004, pronuntata de

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, în dosarul nr. 2390/2004 , în

contradictoriu cu reclamantul MINISTERUL DE JUSTITIE si autoritatea

tutelara de pe lânga PRIMARIA SECTOR 1 BUCURESTI.

Obiectul cauzei - înapoiere minor.

Dezbaterile în cauza si sustinerile partilor au avut loc în sedinta

publica de la 16.09.2005  , fiind consemnate în încheierea de sedinta de la

acea data, încheiere care face parte integranta din prezenta decizie, când

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca partile sa depuna

concluzii scrise, a amânat pronuntarea la data de 23.09.2005 , cînd a

pronuntat urmatoarea decizie :

C U R T E A

Prin actiunea civila formulata la data de 9.03.2004 si înregistrata pe

rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti sub nr.3525/2004 reclamantul

Ministerul Justitiei, în calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la

îndeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor

civile ale rapirii internationale de copii, a chemat în judecata  pe pârâtul

VAIDA MATEI, solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta sa

dispuna înapoierea minorei Alexandra Maria Vaida catre mama ei, Isabela

Camelia Vaida, la resedinta obisnuita din Republica Austria.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca Isabela Camelia Vaida,

cetatean român si austriac, cu domiciliul în Republica Austria, Braitenstr.27/2,

25 Baden, a sesizat Autoritatea Centrala Austriaca cu solutionarea cererii

privind înapoierea de pe teritoriul României a minorei Alexandra Maria Vaida,

iar la data de 28.10.2003, Ministerul Justitiei din România a fost sesizat de

Autoritatea Centrala Austriaca în materia rapirilor de copii cu solutionarea

cererii acesteia.

S-a mai aratat ca parintii minorei, Matei Vaida si Isabela Camelia Vaida,

s-au casatorit la data de 23.09.1992 la Modling, Austria, iar minora Alexandra

Maria Vaida s-a nascut la 6.08.2001 în Bucuresti.

Reclamantul a mai aratat ca la data de 13.09.2002, Isabela Vaida

Camelia a înaintat o cerere de divort împotriva pârâtului în fata  Tribunalului

Regional din Baden, Austria, iar la audierea din 10.10.2002 partile au 

convenit sa nu continue procedura pe o perioada de cel putin 3 luni, aceasta

fiind suspendata. La data de 16.01.2003 Isabela Camelia Vaida a solicitat

continuarea procedurii, iar la 3.04.2003 partile au convenit din nou  sa

suspende procedura pentru cel putin 3 luni.

S-a mai aratat ca în cursul lunii aprilie 2004 pârâtul a luat copilul, cu

consimtamântul mamei, pentru aproximativ 6 saptamâni în concediu în

România cu conditia ca el sa aduca copilul pâna la sfârsitul lunii mai  înapoi

la Baden, însa nici pâna în prezent minora nu a fost adusa în Austria, pârâtul

comunicând mamei ca nu va mai aduce copilul, în ciuda dreptului acesteia la

ocrotirea minorei, precum si faptul ca îi va explica fiicei sale mai târziu de ce

trebuie sa creasca fara mama.

Reclamantul a mai aratat ca la momentul transmiterii cererii de

înapoiere întemeiata pe Conventia de la Haga parintii minorei detineau

custodia comuna asupra copilului minor, conform art.144 din Codul Civil

Austriac,  însa prin Hotarârea din 19.11.2003 data de Tribunalul Districtual

Baden, în dosarul nr.3 pârâtul 152/2003, s-a dispus acordarea îngrijirii

parintesti în exclusivitate mamei copilului, retragând dreptul de custodie

pârâtului, cu titlu provizoriu pâna la finalizarea divortului dintre parti.

Reclamantul a facut demersuri pe lânga pârât pentru înapoierea de

bunavoie a minorei, prin transmiterea unei scrisori de conciliere la adresa

surorii sale, Bica Maria Cristina.

Ministerul Justitiei a invocat prevederile art.3 din Conventia de la Haga 

asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, sustinând

îndeplinirea cerintelor acestui text pentru care tinerea  minorei de catre tatal

ei pe teritoriul României sa fie ilicita.

S-a mai aratat de reclamant ca mediul în care traieste minora, aflata la

vârsta la care prezenta mamei este absolut necesara, nu este cel favorabil

dezvoltarii si cresterii normale a acesteia, putând avea efecte daunatoare în

ceea ce o priveste, mai ales ca, potrivit Conventiei interesul copilului este

primordial în orice problema privind încredintarea, aceste aspecte fiind

retinute si în hotarârea data de Tribunalul Baden, în care se arata ca Isabela

Camelia Vaida poate oferi minorei conditii de viata prielnice pentru

dezvoltarea sa având în vedere ca mama îsi coordoneaza programul de

activitate tinând seama de vârsta foarte frageda a minorei.

Prin sentinta civila nr.4606/21.06.2004, Judecatoria sectorului 1

Bucuresti a admis cererea reclamantului si a obligat pârâtul sa înapoieze

minora Vaida Alexandra Maria, nascuta la 6.08.2001, mamei sale Vaida

Isabela Camelia si a luat act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca hotarârea pronuntata

de Tribunalul din Baden si certificarea existentei si executorialitatii acesteia

sunt suficiente pentru a dovedi împrejurarile ce se cer a fi stabilite prin art.3

din Conventia de la Haga, respectiv a dreptului privind încredintarea.

Conditiile cumulative ale art.3 pentru retinerea deplasarii sau

neînapoierii fara drept sunt îndeplinite, întrucât cu privire la minora Vaida

Alexandra Maria a fost pronuntata la data de 3.11.2003, hotarârea

Tribunalului Disctrictual din Baden prin care custodia asupra copilului a fost

retrasa provizoriu de la tatal sau Vaida Matei si acordata  mamei Vaida

Isabela Camelia, hotarârea a fost pronuntata în temeiul legii statului unde

copilul îsi are resedinta obisnuita, respectiv  Republica Austria. Instanta de

fond a retinut ca este îndeplinita si a doua conditie a art.3 referitoare la

exercitarea efectiva a dreptului privind încredintarea, întrucât Vaida Isabela

Camelia ar fi exercitat dreptul recunoscut daca pârâtul nu ar fi refuzat

înapoierea minorei. De la momentul la care minora a fost încredintata în mod

provizoriu si pârâtul a refuzat sa o înapoieze, s-a nascut situatia prevazuta la

art.3 din conventie, respectiv neînapoierea minorei a devenit ilicita în

conditiile textului.

Prima instanta a retinut ca  deplasarea minorei în România la tatal sau,

consimtita de mama sa, precum si acordul acesteia ca minora sa ramâna la

tatal sau o perioada de timp sunt împrejurari fara relevanta, deoarece nu

deplasarea a fost considerata ilicita în cauza, ci neînapoierea copilului.

Totodata s-a avut în vedere ca de la venirea în România a minorei, din 

aprilie 2003 si pâna în octombrie 2003, când mama copilului a formulat

cerere de înapoiere a minorei, nu a trecut mai mult de un an, astfel încât 

aspectele referitoare la reintegrarea minorei în mediul în care traieste în

prezent nu au relevanta, neretinându-se incidenta art.12 din conventie si nici

dispozitiile  art.13, întrucât  pârâtul nu a facut dovada afirmatiilor sale ca

Vaida Isabela Camelia ar expune minora la un pericol fizic si psihic,

sustinerile sale ca pe toata perioada cât copilul s-a aflat în România, mama

sa ar fi fost de acord cu aceasta situatie, echivalata cu o achiesare în sensul

conventiei, sunt infirmate de atitudinea mamei care  a formulat cerere de

înapoiere a minorei, a formulat plângeri penale împotriva pârâtului.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâtul Vaida Matei, criticând-

o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea apelului se  arata ca hotarârea este nelegala si

netemeinica întrucât este data cu încalcarea dispozitiilor art.3 din Conventia

de la Haga din 1980 si interpretarea ce s-a dat art.13 din aceeasi conventie,

respingând ca nedovedite afirmatiile apelantului.

În dezvoltarea primului motiv de apel se arata de catre apelantul pârât

ca cele doua conditii prevazute de art.3 din Conventia de la Haga trebuie

îndeplinite cumulativ, numai ca prima instanta a gresit atunci când a

considerat ca în speta ar fi îndeplinita  conditia prevazuta de  art.3 lit.a din

Conventie. Deplasarea copilului a avut loc în aprilie 2003 si s-a facut cu

acordul mamei în sensul deplasarii definitive  si a stabilirii întregii familii în

România, hotarârea de încredintare a Tribunalului din Baden, fiind pronuntata

la 7 luni de la deplasarea în România, respectiv la 19.11.2003, astfel încât

cerinta art.3 lit.a din Conventie nu este îndeplinita. Astfel,  hotarârea primei

instante este pronuntata cu încalcarea legii.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de apel, apelantul - pârât arata

ca o actiune nu poate fi respinsa ca nedovedita, instanta având datoria sa

staruie prin toate mijloacele pentru aflarea adevarului; în cauza instanta nu a

staruit pentru aflarea adevarului, dar a si ignorat probele administrate si din

care rezulta ca sunt incidente  în speta prevederile art.13 lit.a si b din

Conventia de la Haga din 1980, în sensul ca mama consimtise la deplasarea

copilului în  România si exista riscul grav ca înapoierea copilului sa-l expuna

unor pericole sau situatii intolerabile.

În drept apelul a fost întemeiat pe dispozitiile  art.282 si urmatoarele 

Cod procedura civila,  art.3 lit.a si b si art.13 din Conventia de la Haga din

1980.

La 29.10.2004 intimatul - reclamant Ministerul Justitiei a depus

întâmpinare prin care a solicitat  respingerea apelului ca neîntemeiat, instanta

de fond retinând o situatie de fapt corecta în cauza, facând o analiza

temeinica a probelor si interpretând legal dispozitiile  Conventiei de la Haga

din 1980.

În sustinerea întâmpinarii au fost invocate prevederile  Conventiei de la

Haga din 1980, asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii la

care România a aderat prin Legea nr.100/1992.

În apel a fost administrata proba cu înscrisuri.

Prin decizia civila nr.598/ a din 26.11.2004 a Tribunalului Bucuresti -

Sectia a IV-a Civila a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul

pârât Vaida Matei împotriva sentintei civile nr.4606 din 21.06.2004 pronuntata

de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, în dosarul nr.3525/2004 în

contradictoriu cu intimatul - reclamant Ministerul Justitiei.

În motivarea deciziei s-au retinut urmatoarele:

Scopul reglementarii art.3 din Conventia de la Haga este acela de a

apara relatii, deja protejate, prin dreptul statului unde aceste relatii se derulau

înaintea refuzului de înapoiere.

Art.3 lit.a teza I se raporteaza în primul rând la legea statului în care

copilul îsi avea resedinta obisnuita, adica la împrejurarea ca încredintarea

rezulta dintr-o atribuire deplin drept, înainte de pronuntarea oricarei decizii.

Încredintarea ex lege se bazeaza pe legea interna a statului resedintei

obisnuite a copilului, art.144 Cod Civil Austriac, conform caruia ambii parintii

ai copilului nascut în timpul casatoriei sunt îndreptatiti sa se îngrijeasca de

copil si sa actioneze ca reprezentanti legali ai acestuia; ei sunt obligati sa

exercite aceste drepturi în bune conditii unul fata de celalalt.

În al doilea rând, conventia se refera la existenta unei decizii a unei

autoritati judiciare sau administrative din statul resedintei obisnuite a copilului

cu privire la încredintare.

În cauza dedusa judecatii, copilul Vaida Alexandra Maria a fost deplasat

cu acordul mamei în România în luna aprilie 2003, dupa care la solicitarea

mamei de înapoiere a copilului de catre tata, raspunsul acestuia a fost

negativ.

Sustinerea apelantului pârât ca deplasarea copilului în România s-a

realizat în scopul stabilirii definitive în aceasta tara, în legatura cu care mama

a fost de acord, nu are nici un fundament în procura invocata ca mijloc de

proba si datata 22.07.2003. Potrivit acesteia, Vaida Isabela Camelia îl

împuterniceste pe Vaida Matei sa o reprezinte în fata autoritatilor în vederea

efectuarii formalitatilor necesare stabilirii domiciliului în România, completarea

cererii tip în vederea stabilirii domiciliului în România,  încheierea asigurarii

medicale necesare, plata taxelor aferente si a oricaror altor formalitati în

vederea sustinerii acestui demers. Nicaieri nu se face vorbire de

consimtamântul mamei pentru ramânerea copilului în grija tatalui în

continuare în România.

De altfel, mijloacele de proba invocate de apelantul - pârât: documentul

medical austriac, documente austriece, cazierul judiciar, plicul postal,

asigurarea medicala, tichetul eliberat de Serviciul Pasapoarte si interpretate

de acesta ca vointa a mamei copilului de a se stabili în România sunt

contrazise de manifestarea expresa a mamei Vaida Isabela Camelia, care în

Austria declanseaza toate procedurile de încredintare provizorie si înapoiere

a minorei.

Solicitarile mamei copilului de înapoiere imediata  a acestuia izvorasc

din dorinta de restabilire a unei situatii pe  care tatal a modificat-o unilateral.

Aceasta modificare unilaterala a intervenit în momentul în care mama

revenind asupra deciziei de a se stabili definitiv în România, a solicitat

înapoierea imediata a copilului, iar tatal nu a înteles sa-i dea curs, respectiv

s-a opus. Actiunea de neînapoiere ignora drepturile celuilalt parinte (mama),

protejat de lege si întrerupe exercitarea lor normala. Înainte  de deplasare si

apoi, înainte de neînapoiere, copilul traia într-un anumit  mediu social, afectiv

care nu trebuia modificat unilateral de tata.

Pe de o parte, drepturile mamei referitoare la îngrijirea copilului decurg

din legea austriaca si au fost vatamate prin modul abuziv prin care aceleasi

drepturi au fost exercitate de tata; pe de alta parte, hotarârea judecatoreasca

pronuntata de Tribunalul din Baden, îi încredinteaza provizoriu, pâna la

finalizarea divortului, custodia minorei.

Conform art.14 din Conventie, autoritatea sesizata "poate tine seama în

mod direct de lege si hotarârile judecatoresti sau administrative , recunoscute

sau nu în mod formal în statul în care se afla resedinta obisnuita a copilului,

fara a recurge la procedurile specifice asupra acestui drept sau pentru

recunoasterea hotarârilor straine care ar fi altfel aplicabile".

În mod corect, instanta a tinut seama direct de hotarârea Tribunalului

din Baden, hotarâre confirmata de Judecatoria De Land din Wiener Neustadt

(fila 220 dosar fond) cu rol de curte de apel, prin respingerea recursului

declarat de tata, ca tardiv. Art.14 prevede o facultate în favoarea instantei,

facultate pe care Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, a folosit-o în sensul

retinerii hotarârii instantei austriece tocmai pentru  a se pronunta cu celeritate

în vederea asigurarii functionarii mecanismului conventional.

Practic, tatal a exercitat abuziv drepturile sale asupra minorei din

momentul în care a refuzat înapoierea copilului catre mama sa, la resedinta

obisnuita, fiind încalcat un drept de încredintare pe care mama îl exercita "ex

lege" (art.144 cod civil austriac), iar apoi în baza unei decizii a unei autoritati

juridice.

În privinta dispozitiilor art.3 lit.b din conventie trebuie subliniat ca

exercitarea efectiva a dreptului privind încredintarea se refera la îngrijirea

persoanei copilului raportat la momentul la care a survenit refuzul înapoierii.

De la data la care copilul a fost retinut pe teritoriul României, fara acordul

mamei se constata încalcarea art.3 din conventie. Câta vreme copilul a fost

pe teritoriul României, cu acordul mamei, drepturile parintesti au fost

exercitate echilibrat de parinti, în spiritul art.144 din Codul civil austriac, si nu

se punea problema violarii dreptului privind încredintarea.

Apelantul - pârât nu poate sustine afirmatia ca resedinta obisnuita a

copilului este în România, pentru ca din aprilie 2003 se afla aici. Tocmai

pentru ca sunt incidente prevederile conventiei de la Haga privind

neînapoierea ilicita, trebuie aratat ca acest copil a fost deplasat licit într-un

mediu familial si social în care traia iar în momentul în care nu a mai fost

înapoiat, de aceasta data ilicit, tatal încercând sa obtina o hotarâre

judecatoreasca prin care sa legalizeze o situatie de fapt pe care el a creat-o.

Tribunalul a apreciat ca sunt îndeplinite cumulativ conditiile prevazute

de art.3 lit.a si b din Conventia de la Haga, astfel încât acest motiv de apel nu

este întemeiat.

Al doilea motiv de apel se refera la aplicabilitatea art.13 din Conventia

de la Haga, în sensul ca instanta nu este tinuta sa dispuna înapoierea

copilului daca mama nu exercita efectiv dreptul privind încredintarea, cerinta

care nu este incidenta în cauza, întrucât mama a exercitat efectiv acest drept,

asa cu am aratat în ratiunile expuse mai sus. De asemenea, instanta nu este

tinuta sa dispuna înapoierea copilului daca mama a consimtit sau  a achiesat

ulterior la deplasare sau neînapoeire. Nici aceasta cerinta nu este incidenta

în cauza, de vreme ce mama a solicitat pe toate caile înapoierea copilului

sau, iar în procura de la 22.07.2003, de care apelantul - pârât se prevaleaza

nu exista nici un acord expres al mamei în legatura cu acest aspect.

În conformitate cu art.13 lit.b din Conventia de la Haga, instanta nu este

tinuta sa dispuna înapoierea copilului daca exista un risc  grav ca înapoierea

sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic, sau ca, în orice alt chip îl poate plasa

într-o situatie intolerabila.

Probatoriul  invocat de apelantul - pârât Vaida Matei a fost înlaturat

întrucât în administrarea acestor dovezi s-a constatat un grad ridicat de

subiectivitate, tocmai pentru ca apelantul - pârât a încercat sa obtina de la

autoritatile judiciare române pronuntarea unei hotarâri judecatoresti care sa

legalizeze o situatie de fapt pe care a creat-o singur, artificial.

În momentul în care mama a cerut înapoierea copilului si apoi mai

târziu când aceasta a invocat hotarârea instantei austriece, apelantul - pârât

avea  îndatorirea sa se conformeze pentru protejarea interesului superior al

copilului sau. Tatal nu a dovedit prin nici un mijloc faptul ca în favoarea lui ar

exista recunoscut un drept privind încredintarea  copilului, printr-o hotarâre

judecatoreasca sau prin decizia unei autoritati administrative, ori pe baza

vreunui acord în vigoare.

Înapoierea copilului mamei sale nu poate fi  considerata de natura sa-i

puna în pericol grav sanatatea fizica ori psihica.  Copilul este încredintat

mamei sale, provizoriu, pâna la finalizarea procesului de divort, iar

convietuirea unei fetite de 3 ani si jumatate cu mama sa în nici un caz  nu

poate fi interpretata ca un pericol sau situatie intolerabila, atâta vreme cât nu

exista nici un indiciu ca mama s-ar afla într-o situatie exceptionala, care  sa

nu-i permita exercitarea corespunzatoare a drepturilor parintesti.

Împotriva deciziei mentionate anterior a declarat recurs apelantul pârât

criticând-o sub urmatoarele aspecte:

În mod gresit instanta de fond si apel au tinut cont de hotarârea

Tribunalului din Baden, care trebuia ignorata de catre instantele române, ea

neputând produce nici un fel de efecte deoarece i s-a refuzat recunoasterea

pe teritoriul României. Instantele au interpretat gresit si art.14 din Conventia

de  la Haga  al carui scop de baza este de a nu întârzia solutionarea cauzelor

pe Conventia de la Haga pe motiv ca  o hotarâre nu a fost recunoscuta.

Situatia din speta de fata este însa total deosebita deoarece procedura

recunoasterii a fost deja parcursa  (deci celeritatea solutionarii nu mai este

afectata) si hotarârii i s-a refuzat recunoasterea.

Instantele de fond au interpretat gresit procura din 22.07.2003 data de

mama copilului catre tatal acestuia în vederea neîndeplinirii  formalitatilor

pentru  stabilirea domiciliului în România, fiind în sensul ca aceasta procura

nu ar releva si vointa stabilirii definitive a copilului în România, fiind  evidenta

intentia mamei de stabilire a domiciliului întregii familii în România, fapt

relevat si de declaratiile persoanelor din preajma familiei, existente la dosar,

persoane propuse si ca martori, proba respinsa în mod neîntemeiat de

instanta de apel la data de 22.11.2004 precum si de ansamblul probelor

administrate în cauza.

Mai mult, este gresita interpretarea instantei ca mama nu ar fi  decis

stabilirea domiciliului copilului pe teritoriul României bazata pe faptul ca

mama se razgândeste (dupa un timp îndelungat) si initiaza proceduri de

returnare a copilului. Ceea ce e important însa este ca la un moment anterior

mama luase si exteriorizase decizia stabilirii domiciliului întregii familii în

România, iar tatal ghidat de aceasta a întreprins demersurile necesare si a

modificat mediul de viata al  sau si al copilului. În mod gresit se retine ca

mama ar fi consimtit doar o deplasare provizorie a copilului (numai pâna

undeva la sfârsitul lunii mai 2003) pe teritoriul României deoarece acest fapt

este contrazis de procura data în luna iulie 2003.

Prevederile  art.3 din Conventia de la Haga au fost încalcate de ambele

instante acestea retinând în mod gresit ca ambele conditii (cumulative) de la

literele a) si b) ar fi îndeplinite în speta, întrucât nu sunt îndeplinite în speta

conditiile art.3 lit.a copilul neavându-si resedinta obisnuita în Austria "imediat

înaintea neînapoierii sale"  asadar legea austriaca  nu trebuia retinuta  ca

temei al dreptului  de încredintare, atâta timp cât  copilul se afla înca din luna

aprilie 2003 în România (adica de peste 6 luni) împreuna cu tatal sau cu

acordul mamei si în vederea stabilirii domiciliului în România si cât domiciliul

fiind practic o problema de drept, stabilirea resedintei în sine este o problema

de fapt, ce trebuie dedusa din circumstantele situatiei de fapt.

Nu poate fi vorba de violarea unui drept privind încredintarea.

Instantele retin ca temei al dreptului privind încredintarea art.144 din

Codul  civil austriac, acest articol care  nu poate fi retinut ca temei al dreptului

privind încredintarea, conform celor aratate anterior, chiar daca s-ar admite

tot nu s-ar  ajunge la existenta vreunei violari, întrucât din prevederile acestui

text rezulta ca este vorba despre un drept de custodie comuna care trebuie

exercitat în bune conditii de catre parinti "unul fata de celalalt", deci cu buna-

credinta. Or, mama a fost de acord cu stabilirea definitiva a familiei pe

teritoriul României, deci  si a copilului, iar în momentul în care a luat aceasta

decizie, mama a hotarât  practic ca dreptul de custodie comuna va fi exercitat

de ambii parinti pe teritoriul României, deci a circumscris limitele exercitarii

dreptului de custodie comuna. În aceste conditii faptul ca dupa o lunga

perioada de timp (peste 6 luni) si dupa ce tatal a întreprins masuri decisive

pentru transferul domiciliului si al afacerilor sale în România, mama se

razgândeste cu privire la stabilirea domiciliului în România si se decide sa

ramâna în Austria, nu este de natura a-i conferi acesteia un drept la

înapoierea copilului pe teritoriul Austriei. Cererea mamei nu poate fi

considerata a fi întemeiata cu buna credinta  pe textul art.144 al Codului  civil

austriac, deoarece nu respecta cerinta textului ca dreptul de custodie sa se

exercite în bune conditii fata de celalalt parinte. În conditiile în care în cazul

înapoierii  copilului  pe teritoriul Austriei, dreptul tatalui de custodie nu ar mai

putea fi exercitat în bune conditii.

Nu sunt îndeplinite în speta conditiile din art.3 lit.b deoarece la vremea

neînapoierii dreptul de încredintare nu era exercitat efectiv, întrucât din

ansamblul probelor existente la dosar (cum ar fi procesul verbal de la fila 326

dosar fond) si în special din declaratiile persoanelor din preajma familiei,

(doamnele Batrânu Antoanette  si Pana Elena), propuse ca martori si

refuzate de instanta de apel, rezulta un dezinteres al mamei fata de copil,

ceea ce conduce la concluzia neexercitarii efective a dreptului de

încredintare.

Instantele de fond si de apel au apreciat în mod gresit ca  în cauza nu

ar fi incidente prevederile  art.13 din Conventia de la Haga. 

În drept, au fost invocate  art.299 si urmatoarele Cod procedura civila,

art.304 pct.7,8,9 si 10 Cod procedura civila, Conventia de la Haga asupra

aspectelor civile ale rapirii internationale de copii  (la care România a aderat

prin Legea nr.100/1992), Legea nr.105/1992 privind raporturile de drept

international privat.

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a cerut

respingerea recursului ca nefondat , hotarârea atacata fiind legala si

temeinica.

La 19.07.2005 recurentul si-a completat motivele de recurs cu doua noi

motive de recurs de ordine publica, întemeiate pe dispozitiile art.304  pct.1 si

art.304 pct.3 Cod procedura civila.

În motivarea acestora s-au aratat urmatoarele:

Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.1 Cod procedura civila, consta

în aceea ca instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale, întrucât în

conformitate cu art.130 alin.4 din Legea nr.304/2004, pâna la înfiintarea

tribunalelor specializate în toate judetele si Municipiul Bucuresti, în cadrul

tribunalelor de drept comun vor functiona sectii sau complete specializate, în

consecinta, începând cu data de 28.10.2004, toate pricinile privitoare la

minori trebuiau sa fie judecate de catre sectii sau complete alcatuite conform

acestei dispozitii, iar acest lucru trebuia consemnat ca atare în chiar

hotarârea pronuntata.

În speta, din practicaua deciziei civile nr.598 A/2004, recurata, a

Tribunalului Bucuresti, nu rezulta ca aceasta cerinta ar fi fost îndeplinita,

respectiv  ca pricina ar fi fost solutionata de o sectie sau un complet

specializat si cum hotarârea judecatoreasca este cel mai important act de

procedura,  acesta trebuie sa relateze, în chiar continutul sau, faptul ca au

fost îndeplinite cerintele legii, respectiv ca hotarârea este pronuntata de o

sectie sau de un complet specializat.

Actul de procedura nu poate fi completat cu probe extrinseci, fie ca este

vorba de înscrisuri, martori sau prezumtii asa încât nici o proba nu poate fi

administrata în dovedirea împrejurarii ca apelul ar fi fost solutionat de catre

un complet specializat al tribunalului.

Cu privire la al doilea motiv de ordine publica reprezentat de faptul ca

hotarârea a fost data  cu încalcarea regulilor de competenta materiala a altei

instante, motiv de recurs prevazut de art.304 pct.3 Cod procedura civila

recurentul a aratat ca în conformitate cu art.130 alin.3 din Legea nr.304

/2004, tribunalele pentru minori si familie, respectiv sectiile specializate au

devenit instante de prima instanta pentru solutionarea cauzelor cu minori,ca

de la data intrarii în vigoare a noii legi de organizare judiciara au devenit

caduce dispozitiile  art.2 pct.2 privitoare la competenta tribunalelor ca instante

de apel în litigiile privitoare la minori, astfel  ca tribunalele au încetat sa mai

fie instante de apel în aceasta materie, ca fata de aceasta situatie, Tribunalul

Bucuresti, învestit cu solutionarea apelului trebuia: fie sa desfiinteze

hotarârea primei instante pentru necompetenta acesteia si sa judece litigiul în

prima instanta, în temeiul art.130 din Legea nr.304/2004, fie sa-si decline

competenta de solutionare a apelului în favoarea Curtii de Apel devenita

competenta sa solutioneze acest apel, în conformitate cu dispozitiile  noii legi

de organizare judiciara.

Recurentului - pârât i-a fost încuviintata proba cu înscrisuri.

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare la noile motive de recurs

prin care a cerut respingerea acestora ca nefondate.

Intimatul - reclamant a depus la dosar în aparare, înscrisuri, conform

art.305 Cod procedura civila.

Analizând actele si lucrarile dosarului prin raportare la motivele de

recurs, asa cum au fost completate, Curtea a constatat nefondat recursul,

pentru considerentele expuse mai jos.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.3 Cod

procedura civila, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere ca apelul a

fost declarat la 29.09.2004, data la care era în vigoare art.2 pct.2 Cod

procedura civila, asa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.65/2004, potrivit

caruia tribunalul era competent sa judece, ca instanta de apel, apelurile

declarate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii în prima instanta în

cererile privind raporturile personale dintre parinti si copiii minori. Conform

normelor tranzitorii edictate în art.2 alin.2 din O.U.G. nr.65/2004, caile de atac

exercitate dupa intrarea în vigoare a acestei ordonante împotriva hotarârilor

pronuntate de judecatorii în prima instanta înainte de intrarea în vigoare a

acesteia, cum este cazul în speta, se judeca de instantele competente potrivit

prezentei ordonante de urgenta.

Faptul ca potrivit Legii nr.304/2004, privind organizarea judiciara, care a

intrat în vigoare dupa O.U.G. nr.65/2004, competenta de a judeca în prima

instanta cauzele referitoare la minori a revenit tribunalelor specializate pentru

minori si familie, nu are nici un efect cu privire la cererile care au fost deja

solutionate în prima instanta de judecatorii, instante legal învestite în raport

cu data formularii cererii având în vedere ca legea noua de procedura

produce efecte doar pentru viitor.

Acest act normativ nu a influentat nici competenta tribunalului de a

judeca apelul împotriva hotarârii judecatoriei, atâta timp cât era instanta legal

sesizata, conform art.2 pct.2 Cod procedura civila, modificat prin O.U.G.

nr.65/2004 coroborat cu art.2 din O.U.G. nr.65/2004, iar potrivit art.725 alin.2

Cod procedura civila "procesele în curs de judecata la data schimbari

competentei instantelor legal învestite vor continua sa fie judecate de acele

instante". Acest text de lege reprezinta norma generala de aplicare în timp a

normelor de procedura, iar prin Legea nr.304/2004 nu s-a edictat o norma

speciala  derogatorie de la norma generala, prin care sa fie prevazuta

trimiterea apelurilor în curs de judecata în aceasta materie la curtea de apel.

În ceea ce priveste motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art.304

pct.1 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca recurentul nu sustine ca

judecatorii care au pronuntat hotarârea nu ar fi fost specializati în cauze

pentru minori si familie, ci este nemultumit de faptul ca nu s-a mentionat în

practicaua hotarârii sintagma "complet specializat", apreciind ca numai astfel

se putea face aceasta dovada. Recurentul nu a invocat vreun text de lege

care sa prevada imperativ faptul ca în aceste hotarâri trebuie sa se

mentioneze expres ca este specializat completul care solutioneaza cauza.

Art.261 Cod procedura civila, care prevede ceea ce trebuie sa contina o

hotarâre, nu reglementeaza o astfel de obligatie, la alineatul 1 punctul 1

edictându-se obligatia de a fi mentionate în hotarâre instanta si numele

judecatorilor, care a fost îndeplinita în speta. Astfel, acest act de procedura

este întocmit cu respectarea art.261 Cod procedura civila.

Acest argument este confirmat si de doctrina juridica în care se sustine

ca verificarea daca s-au respectat dispozitiile legale privind compunerea

completului de judecata sau constituirea instantei se face cu ajutorul hotarârii

în a carei practica se mentioneaza numele judecatorilor (V.M.Ciobanu, Tratat

teoretic si practic de procedura civila, vol.II, pg.386). Cunoscând numele

judecatorilor, partile pot afla cu usurinta daca se afla pe lista judecatorilor

specializati în materie.

Pe de alta parte, desi recurentul nu a formulat pe acest aspect decât

critici de forma, din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare rezulta ca

de-a lungul procesului, partile au fost citate la un complet de minori si familie.

Ca atare, este nefondat si motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile

art.304 pct.1 Cod procedura civila.

În legatura cu primul motiv de recurs prin care se sustine ca hotarârea

Tribunalului din Baden trebuia ignorata, întrucât instantele române au respins

cererea de recunoastere a efectelor acesteia pe teritoriul României, Curtea a

constatat ca este nefondat, luând în considerare ca pe de o parte, nu s-a

facut dovada respingerii în mod irevocabil a cererii de recunoastere a

hotarârii straine, iar pe de alta parte, potrivit art.167 din Legea nr.105/1992

pot fi recunoscute în România hotarârile straine spre a beneficia de puterea

lucrului judecat. Or, în speta nu se pune problema daca sunt îndeplinite

conditiile art.1201 Cod civil.

În cauza trebuie stabilit, prin raportare la aceasta hotarâre a

Tribunalului Baden, daca îsi produce efectele în statul solicitant, Austria, ceea

ce în prezentul litigiu nu s-a contestat.

Astfel, instanta de apel a interpretat în mod corect dispozitiile art.14 din

Conventia de la Haga, tinând seama de aceasta hotarâre în mod direct.

Sunt nefondate motivele de recurs privind interpretarea gresita a

procurii data la 22.07.2003 luând în considerare ca acestea nu pot fi

încadrate în nici unul din motivele prevazute limitativ de art.304 Cod

procedura civila, atâta timp cât pct.11, care permitea recurarea unei hotarâri

care se întemeia "pe o greseala grava de fapt, decurgând dintr-o apreciere

eronata a probelor administrate", a fost abrogat prin O.U.G. nr.138/2000.

Referitor la motivul de recurs privind neîndeplinirea în cauza a art.3 lit.a

din Conventia de la Haga, Curtea a retinut ca potrivit acestui articol, una

dintre conditiile pentru ca neînapoierea (cum este cazul în speta) unui copil 

sa se considere ilicita este ca aceasta sa aiba loc prin violarea unui drept

privind încredintarea atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt

organism care actioneaza fie separat, fie împreuna, prin legea statului în care

copilul îsi avea resedinta obisnuita, imediat înaintea neînapoierii sale.

Astfel, dreptul mamei privind încredintarea rezulta în speta atât din

atribuirea de plin drept, conferita de legea statului în care acesta îsi avea

resedinta obisnuita (art.144 din Codul civil austriac), cât si din hotarârea

judecatoreasca prin care i se stabileste un drept de încredintare provizoriu

pâna la finalizarea divortului (hotarârea Tribunalului de la Baden), fiind 

îndeplinite conditiile alineatului 2 al art.3 din Conventie.

Atâta timp cât, potrivit art.144 din Codul civil austriac, minora era

încredintata de plin drept, prin lege, ambilor parinti, în situatia retinerii

acesteia pe teritoriul României fara acordul mamei au fost încalcate

dispozitiile art.3 din Conventia de la Haga.

Nu sunt fondate nici sustinerile recurentului în sensul ca nu ar mai

putea fi exercitat dreptul sau de custodie daca s-ar dispune înapoierea

minorei întrucât potrivit art.19 din Conventie o hotarâre asupra înapoierii

copilului, pronuntata în cadrul conventiei, nu afecteaza fondul dreptului.

În ceea ce priveste resedinta obisnuita a copilului imediat înaintea

neînapoierii sale, nu se poate retine ca aceasta era în România, conform

sustinerilor recurentului, având în vedere ca din probele administrate a

rezultat ca minorul a fost adus în vizita  în România, nefiind dovedit acordul

mamei ca acesta sa ramâna permanent aici. Astfel, copilul a fost deplasat licit

din mediul familial si social în care traia, dar la un moment dat s-a refuzat

înapoierea acestuia în mod ilicit.

Este nefondata si sustinerea recurentului în sensul ca la vremea

neînapoierii acest drept nu era exercitat efectiv, conform art.3 lit.b din

Conventie, având în vedere ca potrivit acestui articol trebuie ca,  la vremea

neînapoierii acest drept sa fie exercitat efectiv, ori ar fi fost astfel exercitat,

daca asemenea împrejurari nu ar fi survenit. În speta este îndeplinita a doua

ipoteza a actului normativ, mama fiind împiedicata sa-si exercite drepturile

privind încredintarea de la data când copilul a fost retinut pe teritoriul

României fara acordul mamei.

Nu sunt fondate nici motivele de recurs privind incidenta art.13 din

Conventie, atâta timp cât nu s-a probat faptul ca mama a fost de acord cu

neînapoierea copilului, (lit.a) si cât pârâtul nu a dovedit " ca exista un risc

grav ca înapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca în

orice alt chip sa-l situeze într-o situatie intolerabila" (b).

Potrivit alineatului 2 al articolului 13 " la aprecierea împrejurarilor vizate

de acest articol, autoritatile judiciare sau administrative urmeaza sa tina

seama de informatiile puse la dispozitie de autoritatea centrala sau orice alta

autoritate competenta a statului în care se afla resedinta obisnuita a copilului

privitor la situatia sa sociala".

Or, din aceste informatii nu rezulta ca minorul ar fi supus unor

asemenea riscuri în cazul înapoierii sale la resedinta obisnuita.

În ceea ce priveste declaratiile persoanelor din preajma familiei

pârâtului care potrivit recurentului nu ar fi fost avute în vedere de instanta de

apel, Curtea a constatat ca potrivit art.304 pct.10 Cod procedura civila "

modificarea unei hotarâri se poate cere când instanta nu s-a pronuntat

asupra unui mijloc de aparare sau asupra unei dovezi administrative, care

erau hotarâtoare pentru dezlegarea pricinii". Aceste declaratii nu sunt

hotarâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu se coroboreaza cu celelalte probe

administrate, atâta timp cât înainte de aducerea copilului în România, idreptul

privind încredintarea era exercitat în comun de ambii parinti, iar în perioada

cât copilul s-a aflat pe teritoriul României, cu acordul mamei drepturile au fost

exercitate echilibrat de catre parinti,  conform art.144 din Codul civil austriac,

tinând cont de situatia speciala în care se afla mama ramasa la resedinta

obisnuita a copilului în Austria, pâna la momentul refuzului înapoierii.

Pentru aceste considerente în temeiul art.312 alin.1 Cod procedura

civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât VAIDA

MATEI împotriva deciziei civile nr.598 A din 26.11.2004 pronuntata de

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, în dosarul nr.2390/2004 în

contradictoriu cu intimatul - reclamant MINISTERUL DE JUSTITIE si cu

Autoritatea Tutelara de pe lânga Primaria Sectorului 1 Bucuresti.

IREVOCABILA.

Pronuntata în sedinta publica azi,  23.09.2005.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

ELENA VIVIANE TIU MIRELA VISAN  MIHAELA PARASCHIV

GREFIER

RADITA IVANOV

Red.M.P.

Dact.C.S.

ex.2/27.10.2005

T.B.Sectia a IV-a Civ. - Laura Mihaela Radu

- Anca Vlaicu

Jud.sector 1 Buc.  - Ileana Ruxandra Danaila

- 20 -

Domenii speta

Spete similare