DECIZIA NR. 541/R din 15 septembrie 2005
Contestatie în anulare. Cai de atac. Recurs inadmisibil.
Emitent: Curtea de Apel Oradea - sectia penala si pentru cauze cu minori.
Prin decizia penala nr. 287/R din 4 mai 2005, pronuntata de Tribunalul Bihor, s-a respins contestatia în anulare formulata de contestatoarea B.M., împotriva deciziei penale nr. 82/R din 9 februarie 2005 a Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a examinat admisibilitatea cererii de contestatie în anulare prin prisma cazurilor expres prevazute de art. 386 lit. a-d Cod procedura penala, pe baza actelor si lucrarilor dosarului nr. 450/2005 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronuntat decizia contestata, apreciind ca motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu nici uneia din situatiile limitativ prevazute de textul legal aratat mai sus.
S-a retinut ca, la termenul de judecata din 9 februarie 2005, când s-a judecat recursul contestatoarei împotriva sentintei penale nr. 2557 din 13 decembrie 2004, aceasta nu a fost prezenta la dezbaterea cauzei ori, pe calea contestatiei în anulare, nu pot fi invocate aspecte care privesc fondul cauzei, invocându-se în speta ca recursul respins de instanta de control judiciar nu ar fi tardiv.
Prin decizia penala nr. 541/R din 15 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibil recursul penal declarat de contestatoare împotriva deciziei penale nr. 287 din 4 mai 2005 a Tribunalului Bihor.
Într-adevar, în conformitate cu dispozitiile art. 392 Cod procedura penala, hotarârile pronuntate asupra contestatiei în anulare sunt susceptibile de a fi atacate cu apel sau recurs numai într-o singura ipoteza si anume aceea a contestatiei în anulare întemeiata pe dispozitiile art. 386 lit. d din Codul de procedura penala, respectiv atunci când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarâri definitive pentru aceeasi fapta. Decizia pronuntata de instanta de recurs investita cu solutionarea contestatiei în anulare a propriei hotarâri date în judecarea unui recurs anterior este definitiva si nu poate fi atacata cu apel sau cu recurs.
Tribunalul Buzău
CIVIL. Revizuire decizie pronuntata in contestatie in anulare. (322 alin 5 CPC). Inscrisuri noi.Inadmisibilitate.
Curtea de Apel Timișoara
Contestaţie în anulare. Reiterarea motivului privind nelegala citare invocat în recurs. Inadmisibilitate
Tribunalul Gorj
Contestatie in anulare
Curtea de Apel Târgu Mureș
Formularea unei contestaţii administrative în temeiul art. 205 alin. 1 pct. 1 din O.G. nr. 92/2003, republicată, nefinalizate prin emiterea unei decizii care, potrivit art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, să poată fi atacată la instanţ...
Curtea de Apel Galați
Contestaţia în anulare. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă în situaţia în care în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă a fost invocată şi s-a respins excepţia de necompetenţă absolută.