Acordarea scutirii de plată a drepturilor vamale, imposibilitatea retragerii în lipsa reglementărilor legale.

Decizie 537 din 01.11.2004


Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 231/23.02.2004 a respins acţiunea S.C.A. SA Paşcani în contradictor cu pârâtele D G F P Iaşi şi DRV Iaşi, considerând că în speţă reclamanta în calitate de titulară a operaţiunii de import (echipamente pentru uscătoare de lemn) a înstrăinat bunurile în perioada în care se aflau în depozit necesar cu caracter temporar, deşi în acest interval acestea puteau fi manipulate doar cu scopul conservării lor în starea iniţială, fără să se modifice caracteristicile sau aspectele tehnice şi comerciale.

Încălcarea regimului vamal a bunurilor aflate sub supraveghere vamală, până la stabilirea regimului vamal definitiv, echivalează cu o sustragere a mărfii de la supravegherea vamală, în sensul art.143 din Legea nr.141/1997, îndreptăţind  autoritatea vamală să ia măsurile prevăzute de art.144 din acelaşi act normativ, pentru naşterea datoriei vamale neavând vreo semnificaţie faptul că bunurile ar fi beneficiat de regimul vamal preferenţial acordat prin Legea nr. 133/1999.

Recursul S.C.A. - SA Paşcani a fost admis cu motivarea că operaţiunea de import efectuată de recurentă la 21.01 2002 a fost cu scutire de la plata drepturilor vamale, în spiritul Legii nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi, reclamanta importând subansamble, iar nu un produs finit (asamblat). Scutirea de la plata drepturilor vamale în  baza Legii nr.133/1999 odată acordată, nu poate fi retrasă în lipsa unor reglementări legale, echipamentele în litigiu aflându-se şi în prezent în depozitul reclamantei, actul de vânzare şi perfectarea contractului de leasing nereprezentând o schimbare a caracteristicilor sau aspectelor tehnice şi ca atare nu echivalează cu regimul juridic, cum a interpretat instanţa de fond.

Decizia civilă  nr.537/01.11.2004