Prin acţiunea civilă, reclamanta S.R.A. a C.C.I. a chemat în judecată pârâta AJOFM solicitând obligarea acesteia să-i plătească subvenţia reprezentând drepturile salariale ce îi revin salariatei sale D.M. începând cu 1.02.2005 conform art. 80-82 din Legea nr. 76/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 257 din 17.05.2005 s-a respins ca nefondată acţiunea.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost admis de instanţa de recurs în baza art. 312 alin. 1,2 si 3 Cod proc.civilă si cu referire la art. 304 pct. 3 Cod proc.civilă, casându-se sentinţa şi trimiţându-se cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei ca instanţă de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, potrivit art. 67 din Legea nr. 168/1999 sunt considerate conflicte de drepturi următoarele: conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă, conflicte în legătură cu plata unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă, conflictele în legătură cu constatarea nulităţii contractelor individuale de muncă, ori a unor clauze ale acestora.
Litigiul de faţă este între două persoane juridice referitor la aplicarea disp.art. 80 şi urm. din Legea nr. 76/2002, litigiu care însă nu se încadrează nici în disp. art. 119 alin.2 din lege care reglementează sistemul asigurărilor de şomaj.
Curtea de Apel Galați
Litigii privind recuperarea subvenţiei prev. de art. 80 şi urm. din Legea nr. 76/2002. Instanţa competentă să-l soluţioneze
Curtea de Apel Galați
Imposibilitatea refuzării acordării subvenţiei cuvenite persoanelor care angajează anumite categorii de şomeri, prevăzută de art. 85 Legea nr. 76/2002, în cazul în care angajatorul îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege
Curtea de Apel București
Litigiu de asigurări sociale. Indemnizația de șomaj. Condiții de acordare. Neconcordanțe între actele de identitate. Refuz nejustificat Art. 39 din Legea nr. 76/2002, Ordinul nr. 85/2002
Curtea de Apel Alba Iulia
Litigiu privind stabilirea şi plata indemnizaţiei de şomaj. Termen de exercitare cale de atac. Nesocotire.
Tribunalul Brașov
Realizarea unor venituri din dobânzi şi arendare. Încetare plată indemnizaţie de şomaj.