PARTAJ SUCCESORAL. ATRIBUIREA
INTREGULUI BUN UNUIA DINTRE COINDIVIZORI
Regula a constitui partajul în natură, iar atribuirea întregului bun unuia dintre coindivizori este admisibilă numai în măsura în care împărţirea în natură nu e posibilă pentru că imobilul nu este comod partajabil sau atunci când, prin formarea de loturi, s-ar ajunge prin îmbunătăţirea lui peste măsură (art. 741 alin.2 Cod civil) la imposibilitatea realizării destinaţiei economice pentru care a fost creat.
In speţă, imobilul supus partajului compus din casă de locuit şi anexe gospodăreşti, precum şi 549 mp teren aferent, alcătuieşte o unitate economică gospodărească, iar divizarea acestuia şi realizare partajului în natură apare ca fiind incompatibilă cu destinaţia ei normală şi, ar avea drept consecinţă desfiinţarea gospodăriei.
Partajarea în mod fizic a imobilului ar fi posibilă doar în condiţiile în care între cei doi coindivizori ar exista înţelegere de a gospodări împreună, însă, starea conflictuală exprimată prin poziţia procesuală a acestora demonstrează contrariul.
Aceasta coroborat cu examinarea condiţiilor concrete ale fiecăruia din părţi în raport de criteriile prev. la art. 673/9 cod pr.civilă contribuie la alegerea beneficiarului atribuirii în natură a imobilului.
decizia civilă nr. 756/22.09.2005, Curtea de Apel Bacău
Judecătoria Tecuci
Partaj succesoral – deducerea din masa succesorală a îmbunătăţirilor aduse la imobilul casă de locuit.
Judecătoria Câmpulung
partaj succesoral
Judecătoria Suceava
Partaj succesoral
Curtea de Apel Alba Iulia
Partaj bunuri comune. Necontestarea şi nevalorizarea bunurilor mobile de către foşti soţi
Judecătoria Hârlău
Sentinta civila