Hotărârea consiliului local. valabilitate. modificarea ordinii de zi.

Decizie 641 din 22.01.2006


1. HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL. VALABILITATE. MODIFICAREA ORDINII DE ZI.

Prin Decizia 641/2006 s-a respins ca nefundat recursul Consiliului Local al com. Ruginoasa în contradictoriu cu intimatul C.N., reţinându-se următoarele că prin sentinţa civilă nr. 26/CA/01.03.2006  Tribunalul Neamţ a admis acţiunea formulată  de reclamantul  C.N.în contradictoriu cu  pârâtul Consiliul  local Ruginoasa, anulând hotărârea nr. 16A/11.07.2005,  emisă de pârât, privind modificarea şi completarea Comisiei de specialitate  pentru administraţie publică locală; a  obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 226,34 RON reprezentând  cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

În primul rând hotărârea atacată nu este contrasemnată de către secretar, conform art.48 din Legea nr.215/2001.Potrivit acestor dispoziţii, hotărârea consiliului local se semnează de consilierul care conduce şedinţele de consiliu şi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. Nu este semnată nici de către preşedintele de şedinţă. Hotărârea nu a fost comunicată oficial reclamantului, deşi a solicitat acest lucru, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă de numărul real al acesteia. Nu a fost depusă nici de pârât la dosar, cu toate că i s-a pus în vedere de către instanţă la termenul de judecată din data de  4.01.2006.

În  al doilea rând, completarea Comisiei de administraţie publică locală, juridică şi disciplinară nu a fost înscrisă pe ordinea de zi, convocatorul, constând în Dispoziţia Primarului nr.168 din 7.07.2005 emisă pentru şedinţa extraordinară a Consiliului Local, cuprinzând alte probleme.

În al treilea rând, alegerea preşedintelui comisiei, în persoana consilierului Mircea Adrian, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.18 din O.G.nr.35/2002 şi ale art.56 alin.3 din Legea nr.215/2001 .Conform acestor reglementări, fiecare comisie îşi alege câte un preşedinte şi un secretar.  Hotărârea privind alegerea preşedintelui trebuia luată astfel de către comisia respectivă şi nu de plenul şedinţei de consiliu local.

În termen legal împotriva hotărârii tribunalului pârâtul Consiliul local  Ruginoasa a formulat prezentul recurs  în motivarea căruia a arătat următoarele:

O perioadă îndelungată de timp reclamantul împreună cu un alt coleg  a lipsit de la  şedinţele Comisiei de administraţie publică locală, juridică şi disciplinară,  paralizând astfel  activitatea comisiei. Din cauza  unor astfel de absenţe şi dată fiind  necesitatea avizării unor proiecte urgente, în şedinţa din 11.07.2005 a Consiliului local Ruginoasa s-a  propus completarea ordinii de zi cu  un proiect privind reorganizarea comisiei de  administraţie publică  locală, juridică şi disciplinară, prin extinderea  de la 3 la 5  membri, propunerea fiind adoptată în unanimitate  de consilierii prezenţi.

În privinţa contrasemnării hotărârii de către secretar sunt de reţinut  raporturile defectuoase dintre primar,  consiliul local şi secretar, absenţele  acestuia blocând practic activitatea  consiliului local.

Nu s-a realizat procedura prealabilă, astfel că acţiunea a fost prematur formulată.

Examinând hotărârea recurată în  raport de motivele de recurs invocate, în  ordinea impusă de art. 137 alin. 1  Cod procedură civilă, această instanţă constată următoarele :

Prin cererea adresată Secretarului Consiliului local Ruginoasa la data de 23.11.2005 reclamantul a realizat cerinţa impusă de art. 7 din  Legea nr. 554/2004,  astfel că nu poate fi reţinută lipsa  procedurii prealabile.

Tribunalul a reţinut ca motiv de nulitate a hotărârii 16A/11.07.2005 nu numai lipsa contrasemnăturii  secretarului, dar şi lipsa semnăturii consilierului care a condus şedinţa consiliului. Prin urmare, chiar dacă s-ar reţine  susţinerile recurentului în ceea ce  priveşte lipsa contrasemnăturii secretarului, ar  subzista motivul de nulitate decurgând din nesocotirea  dispoziţiilor art. 48 teza I din Legea  215/2001 privind semnătura consilierului care a  condus şedinţa consiliului.

Un alt motiv de nulitate reţinut de tribunal şi care nu poate fi  înlăturat de instanţa de recurs este  nerespectarea dispoziţiilor art. 40 alin. (6) şi (8), art. 44 şi art. 45 din legea nr. 215/2001 privind ordinea de zi. Recurenta  nu a făcut dovada urgenţei problemelor care ar fi  permis modificarea ordinii de zi,  potrivit art. 44 din legea 215/2001.  Dimpotrivă, a susţinut că  absenţa reclamantului de la lucrările  Comisiei de specialitate de administraţie publică locală, juridică şi disciplină este un fapt cu caracter de  permanenţă şi manifestat de  timp îndelungat.

Eficientizarea activităţii comisiei  în discuţie – pretins de recurent  a fi fost realizată prin extinderea componenţei acesteia de la 3 la  5 membri – nu poate fi  admisă ca argument  pentru  schimbarea  preşedintelui comisiei care, în componenţa  cu 3 membri, avea deja un preşedinte. Pe de altă parte, desemnarea preşedintelui comisiei s-a făcut cu  încălcarea art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002 şi  art. 56  alin. 3 din Legea nr. 215/2001.

Decizia 641/05.10.2006