Oug 40/99

Sentinţă civilă 860 din 10.02.2009


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREŞTI - SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ………………..

Sentinţa civilă nr. 860

Şedinţa publică de la data de 10 februarie 2009

Completul constituit din:

PREŞEDINTE – …………………………

GREFIER – …………………………

Pe rol, se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta  .-…………………… în contradictoriu cu pârâţii …………………şi…………………………., având ca obiect: evacuare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns reclamanta, prin avocat, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, fila 6 şi pârâtul……………….,  lipsă fiind pârâtul ……………...

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către  grefierul de şedinţă, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului cauzei, în cadrul dezbaterilor.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acţiunii, evacuarea pârâţilor din imobil situat în Bucureşti, str. …………………nr.., ap. .., sector 4; fără cheltuieli de judecată.

Pârâtul…………………, personal, arată că pentru ocuparea imobilului a dat în schimb o garsonieră, iar în apartament în prezent locuiesc 5 persoane care vor rămâne pe stradă.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr……………, la data de……………, reclamanta ……………………………….a chemat în judecată pe pârâţii …………………..şi ………………………….pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună evacuarea pârâţilor din imobilul pe care îl ocupă fără titlu situat în Bucureşti, str. …………………nr…., ap…., sector 4.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit imobilul în baza dispoziţiei Primarului general numărul ……….. din data de 10.03.2003 şi a procesului verbal de predare primire numărul 8523 din data de 07.04.2003, iar pârâţii au fost chiriaşi ai imobilului în baza contractului de închiriere numărul 89299 din 22.07.20003, contract ce a fost prelungit prin contractele numerele 59173 din data de 22.07.2004, 38407 din 18.07.2005. În cerere se arată de asemenea, că, la data restituirii, s-a obligat să respecte drepturile chiriaşilor pe o perioadă de 5 ani, însă, ultimul contract a expirat la data de 07.04.2008, pârâţii refunzând să încheie un nou contract şi neachitând chiria de mai mult de 3 ani.Reclamanta a arătat, de asemenea, că i-a notificat pe pârâţi încetarea locaţiunii prin intermediul executorului judecătoresc, însă aceştia refuză să părăsească imobilul.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile OUG 40/1999 şi Legea 10/2001.

Cererea a fost timbrată cu suma de 10 Ron taxă judiciară şi 0,3 Ron timbru judiciar.

Pârâţii, deşi au fost citaţi, nu au depus întâmpinare la dosar.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv copia dispoziţiei Primarului general numărul 8523 din data de 10.03.2003, copia procesului verbal de predare primire numărul 8523 din data de 07.04.2003, copia notificării numărul 298 din data de 27.06.2008 emisă de societatea Civilă de executori judecătoreşti………………., copia procesului verbal încheiat la data de 01.08.2008, copia contractului de închiriere numărul 89299 din 22.07.20003, fişa locativă a acestuia, copia contractului de închiriere numărul 59173 din data de 22.07.2004, fişa locativă a acestuia, copia contractului de închiriere numărul 38407 din 18.07.2005, cu fişa locativă, adresa numărul 10943 din data de 02.06.2005, emisă de…………………………, copia contractului de vânzare cumpărare autentificat la …………………….., a fost administrată proba cu interogatoriu pârâtului………………….

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 10.03.2003 s-a emis dispoziţia nr. 853 a Primarului General al Municipiului Bucureşti – fila 7, prin care s-a restituit în proprietate către reclamantă, imobilul din Bucureşti, str. …………………..nr…, ap….., sector 4, iar predarea acestuia s-a făcut conform procesului-verbal din………….– fila …

Aşa cum rezultă din contractele de închiriere depuse la dosar, fişele locative ale acestora şi cum recunoaşte pârâtul la interogatoriu, pârâţii locuiesc în imobilul din str……………… nr…, ap.., sector 4, însă contractul lor de închiriere încheiat cu reclamanta a expirat la data…………., reclamanta respectându-le drepturile locative până la data de……………….

Potrivit art. 9 din OUG 40/1999, în cazurile prevăzute la art. 2 - 7, între proprietari şi chiriaşi se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriaşului sau a fostului chiriaş, după caz, prelungirea contractelor de închiriere neoperând în cazul în care titularul contractului de închiriere a înstrăinat o locuinţă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate, art. 13 alin.1 lit. b sau nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere, art. 14 alin.2 lit.c din OUG 40/1999.

În cauză, pârâtul …………………. recunoaşte că nu a plătit chirie de aproximativ 3 luni, iar în ceea ce priveşte motivarea sa, cum că reclamanta nu a vrut să încheie un nou contract de închiriere  şi nu l-a primit la uşă, instanţa constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, dacă acesta solicita tacita reclocaţiune făcea o ofertă urmată de consemnaţiune la CEC sau îi trimitea acesteia prin poştă. De asemenea, instanţa reţine că aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat la…………………, pârâtul a înstrăinat un imobil cu destinaţia  locuinţă în anul 1996, astfel că, potrivit art. 13 alin.1 lit. b din OUG 40/1999, acesta nu avea dreptul la prelungierea contractului, respectiv la protecţia prevăzută de OUG 40/1999.

Şi dacă am admite că s-ar aplica OUG 40/1999, după cum s-a statuat în mod just în jurisprudenţa majoritară, prevederile OUG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe au încetat la data de 8.04.2004, iar ulterior acestei date nu a mai operat nicio prorogare, fie şi tacită, a contractelor de închiriere încheiate cu chiriaşii din imobilele preluate abuziv de stat şi restituite adevăraţilor proprietari.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauzele Radovici şi Stănescu (2.11.2006) şi Burzo (4.03.2008) împotriva României că reglementarea instituită prin OUG nr. 40/1999 încalcă, prin efectele sale concrete, dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare, „Convenţia”) întrucât prelungirea de drept a contractului de închiriere, prevăzută de acest act normativ,  şi imposibilitatea faptică de a încasa orice chirie, mai mulţi ani la rând, a încălcat cerinţa justului echilibru în detrimentul proprietarilor, sarcinile sociale decurgând din protecţia unei categorii sociale (chiriaşii din imobilele naţionalizate) fiind repartizate, în mod disproporţionat, doar în sarcina proprietarilor.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei jurisprudenţe, precum şi obligaţia instanţei de a interpreta legislaţia naţională într-o manieră concordantă cu prevederile constituţionale şi convenţionale privitoare la protecţia drepturilor omului (art. 20 alin.1 din Constituţie) şi, dacă acest lucru nu este posibil, chiar de a înlătura, motivat, de la aplicare legea internă contrară acestora (art. 20 alin.2 din Constituţie), se impune interpretarea OUG nr. 40/1999 în sensul în care acest act normativ nu mai instituie o prorogare tacită a contractelor de închiriere, în lipsa unui nou contract între proprietari şi chiriaşi, ulterior datei de 8.04.2004 şi (a fortiori) nici obligaţia proprietarului de a încheia noi contracte de închiriere, în temeiul acestui act normativ.

Pârâţii nu justifică un titlu locativ, contractul de închiriere expirând în anul 2006, iar tacita relocaţiune prin notificarea numărul 298 din data de 27.06.2008 emisă de societatea Civilă de executori judecătoreşti Andrei şi Chiriloiu. De asemenea, instanţa reţine că  reclamanta are dreptul de a dispune de bunul său conform art.480 C.civ. şi nu poate fi obligată să îi tolereze în proprietatea sa, fără a beneficia de o contraprestaţie corespunzătoare.

În aceste condiţii, instanţa consideră că cererea este întemeiată, o va admite, va dispune evacuarea pârâţilor din imobil pentru lipsa titlului.

În baza art.274 C.pr.civ. va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamanta …………………..prin mandatar ……………..i…………….., domiciliată în Bucureşti, str. ………….nr. ., sector .., cu domiciliul ales la …………………. din Bucureşti, str. ……… nr. ... bl .. …, sc. .., ap… , sector 4 împotriva pârâţilor  ……… şi ……….., ambii cu domiciliul în Bucureşti, str. ………………… nr. .., et. .., ap. …, sector 4. 

 Dispune evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti, str. …………. nr….., et. …, ap….., sector 4

Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare. 

Pronunţată în şedinţa publică azi 10 februarie 2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,

………………………. ……………………

Red./dact./jud. C.F./5 ex.

1