Prin sentinţa civilă nr. 82/17 ianuarie 2006 a Tribunalului Mureş, dos. Nr. 5561/2005, a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. „R.A. " S.A. Tg.-Mureş, prin lichidator'judiciar S.C. „R.V.A. MUREŞ" S.R.L., în contradictoriu cu CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Mureş şi, în consecinţă, a obligat pârâta să preia de la reclamantă statele de plată şi centralizatoarele acestora, corespunzător întregii perioade de activitate a S.C. „R.A . " S.A., precum şi documentele care atestă încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau II de muncă, respectiv condiţii speciale sau deosebite de muncă.
Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. în motivare se arată că instituţia nu are creată încă o infrastructură corespunzătoare depozitării unui volum atât de mare de arhivă, s-au făcut demersuri pentru obţinerea unor imobile, însă, relevă pârâta, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a comunicat că se va modifica Legea nr. 16/1996, urmând ca documentele la care se face referire să fie preluate de Arhivele Naţionale.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Aşa cum rezultă din sentinţa nr. 1149/15 decembrie 2005 a Tribunalului Comercial, S.C. „R.A. " S.A Reghin se află în lichidare.
Potrivit art. 106 din Legea nr. 64/1995 rep. atunci când judecătorul sindic dispune intrarea în faliment a uneia din categoriile de persoane prevăzute de art. 1 din acelaşi act normativ, este obligat să dispună şi dizolvarea societăţii debitoare.
Art. 3 din Hotărârea de Guvern nr. 51/2003 prevede că „Documentele cu valoare practică, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asiguraţii sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale creatorilor de documente care, în condiţiile legii, se desfiinţează, se preiau de casele teritoriale de pensii în raza cărora şi-au avut sediul aceştia".
Or, o societate comercială dizolvată, aflată în procedura falimentului, intră în sfera indicată de art. 3 din H.G. nr. 51/2003, în sensul că sintagma din acest text legal, „asiguraţii...care, în condiţiile legii, se desfiinţează...", are în vedere şi societăţile dizolvate, cum este cazul de faţă.
Apărările pârâtei-recurente, cum că nu deţine spaţii necesare depozitării documentelor, că s-ar modifica legea, nu pot fi acceptate în raport cu dispoziţiile imperative ale actului normativ mai sus-citat, aceste apărări neavând nici un temei legal, fiind, în fapt, simple alegaţii fără valoare juridică. Rămâne obligaţia şi îndatorirea instituţiilor publice implicate să asigure toate condiţiile privind spaţiile de depozitare. Aspect care nu priveşte în nici un fel, însă, pe reclamanta-intimată.
Pe cale de consecinţă, instanţa a respins ca nefundat recursul formulat în cauză.
Curtea de Apel Constanța
Inchiderea procedurii insolventei. Conditii de admisibilitate.
Tribunalul Comercial Mureș
1477
Tribunalul Comercial Argeș
Condiţii pentru confirmarea planului de reorganizare a activităţii , în temeiul Legii nr. 85/2014
Tribunalul București
Contestaţie la declaraţie de creanţă
Tribunalul Iași
Acţiune în răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 lit.a, c şi d din Legea insolvenţei, formulată de administratorul judiciar. Admiterea cererii întemeiate pe art. 138 lit a pentru nepredarea de către pârât a unui autoturism pe care l-a primit...